Categories
Locale Stiri

Premieră medicală la Sf. Gheorghe: operație foarte rară în lume de revascularizare a membrelor inferioare

O procedură de revascularizare a membrelor inferioare, realizată printr-o metodă extrem de rar utilizată atât la nivel național, cât și la nivel mondial, a fost posibilă la începutul acestei săptămâni, în premieră pentru Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe.

Intervenția, care a fost realizată de o echipă formată din medicul primar în chirurgie cardiovasculară Dr. Sorin Baloș și medicul specialist în chirurgie vasculară dr. Györbíró László, a presupus alimentarea membrelor inferioare ale unei paciente din județul Harghita, în vârstă de 53 de ani, cu sânge transferat din aorta ascendentă.

Antecedentele medicale pe care aceasta le avea nu au permis utilizarea metodei obișnuite în astfel de cazuri așa încât echipa de chirurgi a fost nevoită să apeleze la o soluție „nonconformistă”, respectiv montarea pe aorta ascendentă a unui vas de sânge artificial (proteză vasculară), comandat din Germania, și menit să transporte sângele până la cele două membre.

Medicii au explicat că intervenția a durat aproximativ două ore și jumătate, și a decurs fără complicații, în prezent pacienta fiind în afara oricărui pericol.

Despre procedura în sine, au declarat că: „Intervenția presupune ca din aorta ascendentă – de la aproximativ 4 cm de la inimă – să fie montată o proteză specială, bifurcată, în formă de Y, care să transporte sângele în picioare. Am ales o variantă chirurgicală rară, de a porni de la aorta ascendentă, respectiv vasul principal care aduce sângele de la inimă către toate organele. Am realizat o sternotomie, așa cum procedăm în cazul operațiilor pe cord deschis, și am condus proteza pe sub piele, circa 40 de centimetri, până la vasele importante din zona inghinală, acolo unde se găsesc ambele artere femurale care transportă sângele spre picioare”.

Rezultatul final este îmbucurător pentru echipa care a participat la această intervenție: ambele picioare ale pacientei sunt calde, ceea ce înseamnă că le este asigurată cantitatea necesară de sânge.

Extrem de importantă în reușita acestei operații a fost și munca depusă de echipa de anesteziști, Dr. Buzsi Janka și Dr. Costache Cătălin, a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”, pe care cei doi chirurgi au catalogat-o drept „o adevărată artă”, menținând tensiunea arterială și funcția inimii stabile pentru ca intervenția să decurgă fără probleme.  

Managerul spitalului, András-Nagy Róbert, s-a declarat mândru de performanța realizată în premieră de echipa de chirurgi: „Nu putem fi deschizători de drumuri în toate situațiile, dar suntem încântați să ne numărăm printre puținele spitale din lume care au realizat o astfel de procedură. Întotdeuna, o astfel de reușită este rezultatul unei munci în echipă. Încă o dată mă declar mândru de colegii mei, care au dovedit din nou că sunt extrem de bine pregătiți și nu se tem să apeleze la metode mai puțin obișnuite, totul în favoarea pacientului. Trebuie să spun că avem o echipă medicală bine pregătită în toate secțiile, în toate specialitățile și că această realizare este și rezultatul muncii a celor aproape 1000 de angajați ai spitalului. Lucrăm în permanență la îmbunătățirea serviciilor oferite de spitalul nostru, și suntem sprijiniți la tot pasul de Consiliul Județean Covasna, dar fără profesionalismul și dăruirea colegilor mei nimic nu ar fi posibil”.

Dr. Sorin Baloş de la Spitalul Judeţean Braşov, care are o experienţă de aproape 20 de ani în chirurgia cardiovasculară, s-a declarat onorat de faptul că a putut face parte din echipa care a realizat această operaţie inedită: „A fost o onoare să particip alături de prietenul şi colegul meu, Dr. Györbíró László, la această provocare terapeutică, o operaţie inedită, în premieră la momentul actual pentru Sfântu Gheorghe. Aici am găsit condiţii de chirurgie cardiovasculară de înaltă calitate, şi o echipă entuziastă. Am fost plăcut surprins de modul în care colegii de la Sfântu Gheorghe au perceput că oriunde se poate face performanţă cu dăruire şi profesionalism”.

Doar două proceduri de acest fel au mai fost realizate de-a lungul timpului în România, iar la nivel mondial există publicații despre aproximativ 50 de astfel de cazuri. 

Sursa: WeRadio Sf. Gheorghe

Categories
Locale Stiri

Maghiarii din Sf. Gheorghe donează simbolic bani pentru plata amenzii primite de Antal Árpád

Serviciul de Asistenţă Juridică pentru Minorităţi „Miko Imre”, înfiinţat de Uniunea Democrată Maghiară din România, a lansat o colectă de bani în sprijinul primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, care, în urmă cu câteva zile, a fost amendat de către Prefectura Covasna cu suma de 10.000 de lei pentru pavoazarea oraşului cu steaguri şi cocarde roşu-alb-verde de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită pe 15 martie.

Conducerea Serviciului menţionează, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, că “nu este doar o problemă a primarului, ci a întregului oraş” şi solicită membrilor comunităţii maghiare să dea dovadă de solidaritate donând, în mod simbolic, câte un leu pentru plata amenzii.

„Solicităm donatorilor să doneze câte un leu. (…) Donaţia poate fi făcută personal în cutia amplasată la sediul Serviciului din Strada Martinovics nr.2, iar de luni va fi posibilă şi plata online pe site-ul www.mikoimre.ro”, se arată în postare.

Primarul Antal Árpád a primit săptămâna aceasta două amenzi a câte 5.000 de lei pentru arborarea steagurilor roşu-alb-verde în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi a cocardelor în aceleaşi culori, amplasate pe stâlpii din oraş cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Antal Árpád a mai fost sancţionat din aceeaşi cauză în ultimii doi ani, tot cu câte 10.000 de lei, de către conducerea Prefecturii Covasna, pe motiv că nu a respectat prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, care stipulează faptul că drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legale.

Edilul a declarat, pentru Agerpres, că va contesta amenda în instanţă, aşa cum a procedat şi cu cele anterioare, arătând că, potrivit legii, minorităţile naţionale îşi pot folosi însemnele şi simbolurile naţionale la evenimentele proprii şi nu vor renunţa la acestea.

Potrivit acestuia, steagurile arborate sunt simboluri ale comunităţii maghiare de pretutindeni şi nu trebuie confundate cu drapelul Ungariei.

Sursă și Foto: WeRadio Sf. Gheorghe

Categories
Locale Stiri

Sfântu Gheorghe se alătură inițiativei ministeriale „Vinerea verde”

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi instituţiile subordonate se implică în campania lansată de Ministerul Mediului sub genericul „Vinerea verde. Stop! Azi, maşina stă pe loc!”.

Startul campaniei a fost dat săptămâna trecută la nivel central printr-o mobilizare fără precedent. Astfel, se doreşte ca în fiecare vineri minim un sfert dintre angajaţii fiecărei instituţii publice din România să vină la locul de muncă altfel decât cu autoturismele personale.

În acest sens, Primăria Sfântu Gheorghe face un apel la cât mai mulţi locuitori să se alăture acestei campanii şi să aleagă metode de transport alternative în fiecare zi de vineri.

Prin acest demers Ministerul Mediului doreşte să instaureze în România „Vinerea Verde!”, programul naţional prin care în fiecare zi de vineri a săptămânii să încurajeze populaţia să opteze pentru mijloace de transport alternative (biciclete, transportul în comun, mersul pe jos).

Sub acest concept, Ministerul Mediului va promova şi un plan de măsuri prin care autoturismele personale să fie înlocuite de biciclete, trotinete electrice, maşini electrice sau mersul pe jos, de cât mai mulţi români.

România se confruntă de mai mulţi ani cu poluarea aerului în mediul urban, aceasta fiind una din provocările de mediu faţă de care toate instituţiile statului trebuie să intensifice eforturile pentru a reda sănătatea şi calitatea vieţii în marile oraşe ale ţării.

Dintre cauzele poluării aerului, transportul rutier este cea mai periculoasă, pentru că emisiile au loc la nivelul solului, foarte aproape de oameni.

Provocarea este cu atât mai mare cu cât maşina personală a devenit, pentru cea mai mare parte dintre noi, o soluţie de deplasare zilnică. În acest context, apare nevoia de a stimula populaţia să opteze cât mai des pentru moduri de deplasare alternative, cu emisii scăzute.

Sursă și foto: Primăria Sf. Gheorghe

Categories
Locale Stiri

Motivul pentru care primarul Municipiului Sf. Gheorghe, Antal Árpád, a fost amendat al treilea an la rând

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a fost amendat cu suma de 10.000 de lei de Prefectura Covasna pentru pavoazarea oraşului cu steaguri, precum şi cu cocarde roşu-alb-verde de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită pe 15 martie. Subprefectul judeţului Covasna, Cosmin Boricean, a declarat că este vorba de două sancţiuni a câte 5.000 de lei, transmise edilului prin poştă.

Primarul Antal Árpád a mai fost amendat din aceeaşi cauză şi în ultimii doi ani, tot cu câte 10.000 de lei, de către conducerea Prefecturii Covasna, pe motiv că nu a respectat prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, care stipulează faptul că drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legale.

Primarul Antal Árpád a declarat că va contesta amenda în instanţă, aşa cum a procedat şi cu cele anterioare, arătând că, potrivit legii, minorităţile naţionale îşi pot folosi însemnele şi simbolurile naţionale la evenimentele proprii.

Acesta a mai spus că steagul roşu-alb-verde este simbolul maghiarilor de pretutindeni şi nu trebuie confundat cu drapelul Ungariei.

„Simbolurile comunităţii maghiare sunt simbolurile care au fost folosite de noi în spaţiul public. Statalitatea este dată de stemă pe un steag şi nu aţi văzut niciun steag cu stema Ungariei pentru că nu au fost. (…) În continuare spun acest lucru şi, probabil se va înţelege la un moment dat, deci nu sunt steagurile Ungariei, ci sunt steagurile şi simbolurile comunităţii maghiare pe care le folosim pentru că a fost Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Dacă pentru asta sunt amendat, evident, voi merge în instanţă şi dacă instanţa o să dea dreptate celui care mă amendează voi plăti amenda. E simplu, asta e viaţa. Nu renunţăm la simbolurile noastre şi sperăm că la un moment dat se va înţelege diferenţa dintre steagul unui stat şi steagul unei comunităţi. Legea spune că putem folosi simbolurile noastre, iar simbolul comunităţii noastre nu este simbolul statului maghiar, încă o dată spun. Deci şi comunităţile maghiare din Statele Unite ale Americii şi din Canada şi din Australia pe 15 martie pun acelaşi steag şi nu este steagul Ungariei, numai că la noi nu se vrea să se înţeleagă acest lucru şi se forţează”, a declarat primarul Antal Árpád.

Sursă: WeRadio Sf. Gheorghe

Foto:  libertatea.ro

Categories
Nationale Stiri

Ministrul Mediului, Barna Tánczos, invită cetățenii la acțiune împotriva poluării

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) lansează campania „Vinerea Verde”, o iniţiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale în marile oraşe, transmite Agerpres.

Sub sloganul „STOP! Azi maşina stă pe loc!”, această campanie încurajează utilizarea transportului alternativ de către angajaţii din instituţiile publice în scopul reducerii poluării şi, implicit, a emisiilor de carbon, informează un comunicat al MMPS.

Vinerea Verde îşi propune ca, până la sfârşitul acestui an, cel puţin unul din patru angajaţi să vină în ultima zi lucrătoare a săptămânii la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun şi să renunţe astfel, pentru o zi, la autoturismul personal.

„Ne confruntăm cu o mobilitate poluantă şi aglomerată, motiv pentru care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor doreşte să instaureze în România Vinerea Verde, ca o iniţiativă voluntară prin care invităm toţi cetăţenii să renunţe în ziua de vineri la deplasarea clasică cu maşină personală şi să aleagă mijloace mai puţin poluante poate chiar cu amprentă zero de carbon, mijloace de transport nepoluante însemnând trotinetă, mersul pe jos sau cele care sunt la îndemâna tuturor, mijloacele de transport în comun. Vinerea Verde este o invitaţie la un alt fel de comportament, o iniţiativă care încearcă să schimbe mentalităţi”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

De asemenea, această iniţiativă este o invitaţie la mişcare, atât pentru angajaţii MMAP şi angajaţii instituţiilor publice din subordine, dar şi pentru cei din mediul privat.

„Este un exemplu dat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi aş vrea să fie îmbrăţişat şi de celelalte instituţii. Cei care vin cu alte mijloace de transport decât maşina proprie să aibă avantaje şi să poată beneficia de parcare sau acces la instituţia publică. Vom lucra împreună cu companiile private, cu ONG-urile, astfel încât mesajul să ajungă la fiecare cetăţean şi să fie multiplicat nu doar prin instituţiile publice, ci şi prin companiile private. Vrem să instaurăm, de asemenea, o nouă cultură, o nouă gândire spre o mobilitate zero, cu zero emisii sau cu emisii cât mai mici”, a spus Barna Tánczos.

În afara măsurii voluntare de a impulsiona mobilitatea alternativă a angajaţilor din instituţiile publice şi private, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are în plan şi un program dedicat care prevede parcări pentru biciclete şi infrastructură de alimentare a maşinilor electrice pentru angajaţii acestor instituţii.

Sursa: g4media.ro

Foto: carro.sg

Categories
Internationale Stiri

Papa Francisc va merge la Budapesta în septembrie

Episcopii din Ungaria au salutat cu bucurie anunțul Papei Francisc cu privire la decizia de a merge la Budapesta pentru a celebra Sfânta Liturghie de încheiere a Congresului Euharistic Internațional (5-12 septembrie 2021). Anunțul a fost dat de Papa Francisc la conferința de presă din timpul călătoriei de întoarcere din Irak. 

La întoarcerea din Irak, Papa Francisc și-a anunțat intenția de a merge la Budapesta cu ocazia Congresului Euharistic Internațional, care va avea loc în perioada 5-12 septembrie 2021. La întrebarea unui jurnalist cu privire la eventualele călătorii apostolice din viitorul apropiat, papa a răspuns: „Nu știu dacă se vor face sau nu alte călătorii. Vă mărturisesc doar că în această călătorie m-am simțit mult mai obosit decât în celelalte. Cei 84 de ani nu vin singuri, [oboseala] este o consecință… dar, vom vedea (…) Acum va trebui să merg în Ungaria, la Sfânta Liturghie finală a Congresului Euharistic Internațional. Nu este o vizită făcută țării, ci numai pentru Liturghie”. 

La rândul lor, episcopii catolici din Ungaria și-au exprimat satisfacția pentru anunțul papei. „Cu mare bucurie”, afirmă prelații într-un comunicat de presă, ”am aflat știrea că Sfântul Părinte a anunțat decizia sa de a veni la Budapesta pentru Sfânta Liturghie de la încheierea celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional”.

Manifestare religioasă deosebit de îndrăgită în rândul creștinilor, așa-numitul „Congres Euharistic” adună, de obicei, zeci și sute de mii de catolici de pe toate continentele. Primul Congres Euharistic avut loc în 1881 la Lille, în Franța, iar cel mai recent, la Cebu, în Filipine. În ultimele decenii, congresul euharistic se organizează, de obicei, o dată la patru ani. Congresul Euharistic Internațional de la Budapesta are ca temă cuvintele psalmistului: „Toate izvoarele mele sunt în tine” (Psalm 87,7).

Inițiativa, ajunsă acum la cea de-a 52-a ediție internațională, își propune să întărească credința credincioșilor, să reconstruiască identitatea comunității creștine printr-o mereu nouă evanghelizare, să aprofundeze comuniunea cu Cristos și cu frații, să lucreze la reconcilierea dintre popoare și să fie o ocazie de a reface dialogul dintre creștini.

„Suntem siguri”, afirmă episcopii din Ungaria, „că prezența Sfântului Părinte va fi o mare încurajare și întărire spirituală pentru noi toți și pentru participanții la Congresul Euharistic”.

Programat inițial în 2020 la Budapesta, al 52-lea Congres Euharistic Internațional a fost amânat pentru 2021 din cauza pandemiei de Covid-19. 

Sursa: vaticannews.va

Foto: digi24.ro

Categories
Internationale Stiri

Slovacia acuză Ungaria de amestec în treburile interne

Săptămâna trecută, joi, Ambasadorul Ungariei la Bratislava a fost convocat la Ministerul de Externe al Slovaciei ca să dea explicaţii în legătură cu vizita de miercuri a ministrului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, la Komárno, a transmis agenţia slovacă de ştiri TASR.

Péter Szijjártó a declarat la Komárno că, până în prezent, nu s-a găsit o modalitate pentru asigurarea dublei cetăţenii înSlovacia, dar se speră că la un moment dat se va găsi şi pentru
asta o soluţie.

De asemenea, acesta le-a cerut maghiarilor din Slovacia să participe la recensământul din acest an din Slovacia şi să sedeclare maghiari.

Ministrul slovac de externe, Ivan Korcok, a declarat că este în interesul Slovaciei să menţină relaţii bune cu Ungaria, dar refuză ca aceasta să intervină în afacerile interne ale ţării. „Aceasta nu este modalitatea corectă de a dezvolta relaţiile devecinătate”, a declarat ministrul slovac de externe despre negocierile din Komárno.

La sfârşitul săptămânii, Péter Szijjártó „mi-a solicitat o întrevedere cu privire la modificarea Legii cetăţeniei. Am respinscu fermitate acest lucru, deoarece este exclusiv o problemă a noastră, din Slovacia, şi l-am rugat să se abţină de la acestaspect întrucât nu am finalizat încă procesul legislativ”, a scris Ivan Korcok, într-o postare pe o reţea de socializare.

Potrivit lui Ivan Korcok, problema a apărut în luna mai 2010, când Ungaria a adoptat o lege care „creşte, pe motive etnice, în mod intenţionat, numărul cetăţenilor săi care locuiesc în afara graniţelor sale”. La momentul respectiv, guvernul lui Robert Fico a reacţionat la demersul Ungariei prin schimbarea legii cetăţeniei slovace, practic prin abolirea instituţiei dublei cetăţenii.

Sursă: hirado.hu

Foto: dailynewshungary.com

Categories
Internationale Stiri

COVID-19: Săli de sport, magazine, grădinițe și școli, închise în Ungaria. Spațiile de agrement rămân deschise

Guvernul Ungariei a decis, joi, să impună noi măsuri restrictive pentru a contracara epidemia de Covid.  Magazinele şi unităţile de servicii vor fi închise în perioada 8-22 martie, iar grădiniţele şi şcolile generale vor rămâne închise până în 7 aprilie – a anunţat Secretarul Guvernului, Gergely Gulyás, în cadrul unei conferinţe de presă, conform hirado.hu.

Gergely Gulyásl a precizat că vor rămâne închise magazinele cu excepţia celor alimentare, a farmaciilor, drogheriilor şi a benzinăriilor. De asemenea, între 8 şi 22 martie vor fi suspendate toate serviciile, în afară de sistemul sanitar privat.

Sălile de fitness vor fi de asemenea închise timp de două săptămâni, antrenamentele şi întâlnirile sportivilor legitimaţi fiind permise exclusiv cu porţile închise. Parcurile şi spațiile de agrement vor rămâne deschise, fiind permise şi activităţile sportive în aer liber în cazul în care distanţa de 1,5 poate fi menţinută între participanți.

Secretarul Guvernului i-a rugat pe toţi angajatorii să asigure munca de acasă, în limita posibilităţilor, mai ales în cazul familiilor cu copii.

Purtarea măştii rămâne obligatorie peste tot în aer liber – a subliniat Gulyás.

Oficialul a mai adăugat că vor fi menţinute şi restricţiile la frontiere, în privința circulaţiei persoanelor, cu precizarea că traficul de tranzit şi cel al mărfurilor nu va fi limitat.

Sursa: g4media.ro

Foto: watereurope.eu

Categories
Locale

Antal Árpád, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, hotărât să spargă barielele lingvistice dintre etnii

Primăria Sfântu Gheorghe și-a propus să spargă barierele lingvistice dintre cele două comunități, prin acordarea de sprijin în valoare de câte 1.000 de lei românilor și maghiarilor care vor participa la cursuri de competențe lingvistice, pentru a învăța sau a se perfecționa în limba celeilalte comunități.

Cursurile vor fi organizate de extensia din Sfântu Gheorghe a Universității Babeș-Bolyai și, potrivit primarului Antal Árpád, sunt adresate atât elevilor, cât și persoanelor care revin în municipiu după finalizarea studiilor în alte orașe sau țări.

Edilul a precizat că bugetul pe 2021 va include suma de un milion de lei, din care vor putea fi acordate o mie de „burse” cursanților care vor dovedi că au avansat cel puțin o treaptă în limba celeilalte comunități, spre exemplu de la nivelul de începător la cel mediu, sau de la nivelul mediu la cel avansat.

„Am promis în campania electorală că în acest mandat voi iniţia programe pentru maghiari ca să înveţe limba română, şi pentru români ca să înveţe limba maghiară, și sunt foarte entuziasmat de faptul că pot să rezolv această problemă în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai. Anul acesta, în bugetul municipiului Sfântu Gheorghe vom aloca o sumă de 1 milion de lei din care vom sprijini o mie de persoane cu câte 1.000 de lei. Ne dorim ca aceste persoane să își crească nivelul de cunoaștere al limbii celeilalte comunităţi cu un nivel, deci cei care sunt la bază să avanseze cu un nivel, iar cei care sunt la nivel mediu să ajungă la nivel avansat. Cred că este foarte important acest lucru, și aici vor putea să obțină fonduri și elevii, dar și cei care se întorc în municipiu după ce termină studiile universitare în alte orașe, sau poate în străinătate, și pot învăța limba română, respectiv limba maghiară”, a explicat primarul Antal Árpád.

Înscrierile ar putea fi demarate în vara acestui an, iar primele cursuri vor începe cel mai probabil în toamnă, urmând ca durata acestora să fie stabilită de Universitate.

Cursanții vor susține câte un test la începutul și la finalul programului, iar cei care vor dovedi că și-au îmbunătățit competențele lingvistice vor beneficia de sprijinul financiar din partea Primăriei Sfântu Gheorghe.

„Va fi o perioadă în care se pot depune cereri, cel mai probabil în această vară, iar cei care vor face acest lucru vor fi ajutați să învețe limba. S-ar putea să dăm către universitate banii și oamenii să beneficieze de o reducere la aceste cursuri. Vor da un examen la începutul și la sfârșitul cursului și vor trebui să avanseze cu cel puţin un nivel, altfel vor trebui să se plătească și partea Primăriei, pentru că noi nu vrem să aruncăm banii pe fereastră, ci vrem ca aceste competențe lingvistice măsurabile de către universitate să crească și dacă, de exemplu, cursul va costa 1.500 de lei, cei care doresc vor trebui să plătească doar 500 de lei”, a mai spus primarul Antal Árpád. 

Sursă: WeRadio Sf. Gheorghe

Foto:  dictie.ro 

Categories
Internationale Stiri

Ieșirea partidului lui Viktor Orbán din PPE, văzută ca o necesitate pentru sănătatea democrației

Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European a modificat, miercuri, regulamentul intern astfel încât un partid membru să poată fi suspendat în ansamblul său. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al grupului, dar și de eurodeputatul Siegfried Mureșan. La scurt timp, partidul FIDESZ al premierului ungar Viktor Orbán și-a anunțat retragerea din grupul PPE.

„Tocmai am adoptat o modificare importantă a regulilor de procedură ale Grupului PPE din Parlamentul European. Conform noilor reguli, putem suspenda delegația unui partid din Grupul PPE dacă partidul respectiv este deja suspendat din Partidul Popular European. Această suspendare va fi adoptată cu majoritatea voturilor exprimate”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Conform acestuia, modificarea regulilor de procedură a fost aprobată cu 148 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă” și 4 abțineri.

„Înainte de modificarea regulilor, această suspendare nu era posibilă. În momentul de față, avem un partid suspendat din Partidul Popular European. Este vorba de FIDESZ din Ungaria”, mai precizează Siegfried Mureșan.

Anunțul privind modificările în regulamentul intern al PPE a fost făcut inițial pe Twitter de către purtătorul de cuvânt al acestui grup, Pedro Lopez de Pablo, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută, liderul grupului europarlamentar al PPE, germanul Manfred Weber, şi ceilalţi membri ai conducerii grupului au făcut un pas către noile reguli privind suspendarea, care ar permite penalizarea unui partid membru în ansamblul său şi nu doar a unui singur eurodeputat.

Şeful executivului ungar i-a trimis lui Manfred Weber o scrisoare în care anunţă că FIDESZ nu va aştepta o decizie a grupului PPE referitoare la suspendarea sa, ci se va retrage până atunci.

Începând din martie 2019, FIDESZ a fost suspendat din Partidul Popular European, formaţiunea paneuropeană conservatoare, dar încă are 11 eurodeputaţi în grupul europarlamentar PPE, în pofida demersurilor unor membri ai conducerii acestuia de a-i exclude.

Europarlamentarul Dacian Cioloș susține că anunțul privind ieșirea delegației FIDESZ a lui Viktor Orbán din Grupul Popularilor Europeni era o acțiune necesară pentru sănătatea democrației din Europa.

„Ieșirea delegației FIDESZ a lui Viktor Orbán din Grupul Popularilor Europeni era o acțiune necesară pentru sănătatea democrației din Europa. Populismul toxic practicat de Orbán în Ungaria nu mai avea cum să fie susținut în Parlamentul European – încrederea în Uniune ar fi avut de suferit. Limitarea libertății presei, jongleriile cu fondurile europene, nesocotirea statului de drept și nerespectarea valorilor și regulilor europene sunt linii roșii pentru orice guvern din statele membre, iar Viktor Orbán le încalcă de prea multă vreme”, a precizat Cioloș pe pagina sa de Facebook.

Sursă: digi24.ro

Foto: ziaruldeiasi.ro