Cum vrea subprefectul USR PLUS, Dulányi-Balogh Szilárd, să schimbe relațiile dintre instituții în Județul Covasna

Într-o postare bilingvă, română și maghiară, pe pagina sa de Facebook, subprefectul USR PLUS, Dulányi-Balogh Szilárd, a declarat că intenționează să schimbe paradigma la nivel de comunicare între instituții. În acest scop, subprefectul și-a propus să meargă în teritoriu pentru a avea un dialog cu primarii din localitățile covăsnene și a afla care sunt nevoile lor reale.

„După o lună de activitate în cadrul Instituției Prefectului județului Covasna și la o săptămână de la întregirea echipei de conducere, în calitate de subprefect mi-au revenit atribuții în domeniul coordonării activității juridice din Prefectură.

Dacă în prima parte a lunii anterioare – până în 11 martie – am exercitat atribuțiile de prefect, din acea dată, atribuțiile au fost preluate de celălalt subprefect, iar din 1 aprilie suntem în echipă completă.

Pentru a încerca o schimbare de abordare, începând de astăzi, voi efectua deplasări, vizite în teritoriu, încercând să ajung la majoritatea Primăriilor din județ pentru a încerca maparea problemelor, doleanțelor Primăriilor și pentru a încerca o schimbare de paradigmă în relațiile interinstituționale și comunicaționale.

În consecință, prima mea vizită în teritoriu a fost în Valea Mare și Întorsura Buzăului. Mulțumesc tuturor pentru primire și pentru deschiderea de care au dat dovadă”, sunt cuvintele lui Dulányi-Balogh Szilárd.

Sursă și foto: Facebook/ Dulányi-Balogh Szilárd