Sinteza declarațiilor făcute de ministrul Tineretului și Sportului, Eduárd Novák , în timpul vizitei de lucru în Jud. Covasna

Săptămâna trecută, ministrul Tineretului și Sportului, Novák Eduárd, s-a aflat într-o vizită de lucru în județul Covasna, unde s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților locale și ai organizațiilor de tineret, asociațiilor și cluburilor sportive din Sfântu Gheorghe, a vizitat tabăra de tineret din Pădureni și terenul de atelaje din Olteni și a stat de vorbă cu oficiali locali, între care președintele Consiliului Județean Covasna,  Tamás Sándor și primarul municipiului Tg. Secuiesc, Bokor Tibor. De asemenea, a avut discuţii cu autorităţile locale din Sfântu Gheorghe şi cu reprezentanţii asociaţiilor şi cluburilor sportive din municipiu, după care a vizitat Arena Sepsi şi noul stadion al echipei de fotbal Sepsi OSK, împreună cu ministrul Mediului, Tanczos Barna, prezent în calitate de preşedinte al Federaţiei Mens Sana.

Cu prilejul vizitei sale în zonă, Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduárd Novák, a declarat că multe săli de fitness din zonă, închise în prezent din cauza pandemiei, sunt bine organizate şi pot asigura măsurile necesare pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

„Sunt foarte multe săli de fitness care sunt super bine organizate şi pot să îşi asigure, efectiv, toate măsurile sanitare, şi altele nu fac nimic. Normal, eu cred că aceste decizii care s-au luat nu au fost bine fundamentate (…). Dar am discutat cu reprezentanţii asociaţiei sau organizaţiei de fitness din România, ei au adus nişte calcule foarte clare, care au fost făcute în Europa de Vest, despre care sunt domeniile cele mai, să zicem, periculoase din punct de vedere al pandemiei, iar pe penultimul loc este fitness şi ultimul loc sunt restaurantele. Şi alea sunt închise. Şi astea sunt nişte calcule fundamentate, cu sondaje”, a afirmat Eduárd Novák.

Ministrul a mai afirmat că deocamdată stăm foarte prost la capitolul mișcare și sport, „la nivel naţional avem de la 2 la 5%, suntem printre ultimii în Europa la acest capitol şi, desigur, şi alimentaţia, ne aflăm printre primii care avem supraponderali”, a declarat Eduárd Novák, care a mai spus că a acceptat funcţia de ministru deoarece consideră că este o oportunitate de a „face lucruri remarcabile pentru viitorul copiilor noştri”.

„Pentru mine, a fi ministrul Tineretului şi Sportului în România înseamnă ca şi cum aş fi câştigat încă un titlu olimpic, este cumva o încununare a carierei mele de sportiv de performanţă. (…) Ştiţi foarte bine că nu am fost politician, dar am văzut această oportunitate de a face ceva istoric şi cred că este un moment oportun ca să putem să punem bazele unui sport într-adevăr bine construit, bine gândit, mai ales în momentul actual, în care suntem în această formaţie, coaliţie, împreună cu domnul ministru Tanczos Barna, domnul ministru Cseke Attila şi domnul viceprim-ministru Kelemen Hunor, să facem nişte lucruri remarcabile pentru viitorul copiilor noştri”, a afirmat Novák.

Actualul Ministru al Tineretului și Sporturilor a punctat faptul că ministerul pe care îl conduce va elabora o strategie a sportului românesc, care va indica direcţia în care se va îndrepta în următorii ani.

„Avem foarte mult de lucru, facem strategia sportului românesc începând de la sporturi prioritare până la infrastructură, cluburi sportive. Trebuie să avem o strategie care o să ne arate, efectiv, încotro să ne îndreptăm (…) Vrem să reorganizăm sportul paralimpic, ceea ce este foarte important şi sunt puse în joc 500 de medalii de aur la jocurile paralimpice, care au aceeaşi valoare ca Jocurile Olimpice şi cred că o să aibă un impact social major pentru persoane cu dizabilităţi. Totodată, şcoala de antrenori şi sistemul de educare, deoarece în momentul actual nu are niciun succes, ba, mai mult de atât, în acest sistem ne batem joc de visele şi de viziunile sportivilor şi sportul copiilor noştri”, a declarat ministrul Eduard Novák.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduárd Novák, se declară nemulţumit de situaţia gimnasticii româneşti şi consideră că şi în această ramură sportivă trebuie făcute reorganizări.

„Îmi pare foarte rău de gimnastică, mă gândesc acum la nivel naţional. Adică aici este exact ce vă spun, toate problemele sportului românesc se reflectă prin gimnastică. Adică să pierzi un sport cu tradiţie de la nivel de top mondial, ca astăzi încă să nu ştim dacă o să avem calificat unul la Tokyo, îţi vine să plângi, când erai obişnuit, când te uitai la orice competiţie, Mondiale, Jocuri Olimpice, că era plin podiumul de fetele de la gimnastică şi după aceea au venit şi băieţii… Deci e un semnal foarte clar şi nu mă miră. Astăzi încă antrenorul naţional este cine este. Asta e. Trebuie regândit şi aici. Acum, noi, care am învăţat pe toată lumea gimnastică, trebuie să aducem de afară să ne înveţe pe noi gimnastică!, a mai declarat Novák.

Sursă și foto: covasnamedia.ro