Categories
Stiri

UDMR susține familiile tinere și pensionarii din România

Societatea românească are nevoie de sprijinul familiilor tinere, are nevoie de sprijinul celor care cresc copii, altfel nu vom avea o societate echilibrată, iar Guvernul susţine prin programele elaborate creşterea natalităţii în România, a declarat viceprim-ministrul Kelemen Hunor. În același timp, liderul UDMR a anunțat că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2023, iar anul viitor se va continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu venituri mici.

“În şedinţa coaliţiei de guvernare, care a avut loc luni seara, am decis următoarele: pentru pensiile pe contributivitate, am decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Uniunea Democrată Maghiară din România a sprijinit dintotdeauna pensionarii. Astăzi, 91% dintre pensionarii din ţară au pensii sub 3.000 de lei şi este datoria noastră morală de a creşte veniturile lor cu rata inflaţiei sau, când vom avea posibilitatea, chiar cu mai mult”, a precizat pe Facebook vicepremierul Kelemen Hunor.

Totodată, a mai anunţat el, s-a decis în coaliţie continuarea acordării anul viitor a unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici. “Anul viitor vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023”, a explicat Kelemen Hunor.

Marţi, la Palatul Victoria, alături de premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor a participat la semnarea ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a “Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii” de către ministrul Familiei, Gabriela Firea, şi cel al Muncii, Marius Budăi.

“Vreau să o felicit pe doamna ministru Firea şi să mulţumesc colegilor mei din Guvern, tuturor celor care au fost şi rămân alături de a susţine familiile, de a susţine creşterea natalităţii, fiindcă împreună am ajuns la concluzia că România, societatea românească are o problemă uriaşă şi dacă vrem să rezolvăm pe termen lung, nu există o rezolvare de la un an la altul, trebuie să implementăm programe complexe. Şi acest lucru îl facem şi-l vom face în continuare “, a declarat Kelemen Hunor.

Cererile vor fi depuse la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro, după ce marţi ministrul Familiei a semnat ordinul comun care conţine regulamentul programului care se adresează cuplurilor sau femeilor singure cu vârsta între 20 şi 45 de ani.

Astfel, din 5 decembrie se pot înscrie în program cuplurile şi femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România şi care vor desfăşura procedurile pentru obţinerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din ţara noastră. Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 şi 45 de ani, care au indicaţie pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.

„Dosarul va fi unul simplu şi trebuie să conţină: o cerere tip; copii ale actelor de identitate; o declaraţie pe proprie răspundere; documentul care conţine dovada infertilităţii şi indicaţia medicală pentru FIV; adeverinţa care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate; un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal”, a anunțat Gabriela Firea.

Categories
Locale Nationale Stiri

Concedieri masive în presa de limba maghiară din România

Luna ianuarie se anunță o lună grea pentru presa de limbă maghiară din Transilvania. Asociația Médiatér, prin care partidul ungar FIDESZ, condus de Viktor Orbán, și-a câștigat popularitatea în rândul etnicilor maghiari din țara noastră va concedia două treimi dintre jurnaliștii care lucrează la ziarele sale, transmite publicația independentă Transtelex.

Grupul de firme operat de Asociația Transylvanian Médiatér nu va face concedieri doar în redacțiile ziarelor tipărite, ci și în cadrul publicațiilor online și posturilor de radio pe care le controlează. Conducerea holdingului media, finanțat din banii contribuabililor maghiari, nu a reușit să-l facă viabil nici cu cele douăzeci de milioane de euro primite de la înființare.

Motivul concedierilor are legătură cu criza economică ce se manifestă deja în Ungaria, unde bugetul de stat este supus unor presiuni majore pentru a face față inflației galopante și crizei energetice.

Reamintim că presa de limbă maghiară din România e controlată aproape în totalitate de Budapesta după ce UDMR a acceptat ca guvernul Viktor Orbán să finanțeze publicațiile de tradiție din Transilvania.

Cea mai mare companie a trustului de presă finanțat de contribuabilii maghiari, Prima Press Kft. din Odorheiu Secuiesc, a anunțat în urmă cu mai bine de două săptămâni că va suspenda publicarea și distribuirea produselor sale tipărite – Krónika, Székelyhon, Székely Hírmondó, Heti Hirdető, Nőileg – începând cu 30 decembrie 2022.

Au fost concediați redactorii, corectorii, corectorii, lucrătorii tehnici care au legătură cu paginile tipărite și distribuția. Dar concedieri au loc pe scară largă: doar o treime din cei aproximativ nouăzeci de jurnaliști cu normă întreagă vor rămâne angajați la holdingul media

„Prăbușirea poate fi strâns legată de faptul că grupul de întreprinderi nu a fost capabil să se descurce pe propriile picioare după înființarea sa în 2018 și continuă să se bazeze pe fondurile bugetare maghiare. Cu toate acestea, Budapesta a început deja să închidă robinetele cu bani anul trecut, iar având în vedere situația economiei maghiare, perspectivele pentru anul viitor sunt și mai sumbre pentru Asociația Médiatér din Transilvania”, arată publicația independentă Transtelex.

Citește știrea integral pe g4media.ro

Foto: lisaliebermanwang.com 

Categories
Stiri

Kelemen Hunor: azi încep două programe guvernamentale care fac parte din strategia UDMR de sprijinire a familiilor

La Palatul Victoria, au fost semnate miercuri contractele cu băncile comerciale pentru acordarea creditelor cu garanția statului pentru studenți și familii tinere, din pachetul ”Sprijin pentru România”. Studenții și familiile tinere vor putea lua credite garantate de stat în proporție de 80 la sută și cu dobânzi subvenționate.

Palfonul de garantare este de 500 de milioane de lei pentru anul acesta. Sumele care pot fi obținute sunt intre 50 000 și 75 000 mii lei iar perioada de rambursare este de 10 ani.

”Sprijinirea familiilor este prioritatea principală a UDMR. Prin urmare, am propus o regândire a sistemului de sprijinire a familiei și a îngrijirii copiilor și am inițiat înființarea unui Minister al Familiei, care acordă o atenție deosebită acestor chestiuni. Programele de astăzi pot fi demarate pentru că UDMR a avut planuri și pentru că noi am fost hotărâți să vedem aceste planuri puse în aplicare! Coaliția de guvernământ s-a angajat să le susțină pe acestea. În aceste vremuri de criză, lucrăm pentru a ne asigura că ajutorul ajunge acolo unde este cel mai necesar”, a declarat Kelemen Hunor, viceprim-ministru a României.

Prin Programul „Family Start”

  • Tinerii pot obține un credit în valoare de maxim 75.000 lei, garantat de către stat în proporție de 80% și cu dobânda subvenționată.
  • Banii pot fi folosiți pentru cheltuieli legate de cununia religioasă sau civilă, dar nu mai mult de 20.000 de lei, plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, after-school, achiziția de autoturisme familiale noi cu 7 locuri, taxe de studii sau activități extrașcolare pentru copii, plata chiriei, avans din achiziția unei locuințe etc.
  • Beneficiari eligibili sunt persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți şi până la 45 de ani neîmpliniți care își întemeiază o familie si care au venituri nete de până la maximum 7.500 RON pe familie/lună.

Prin Programul național „Student Invest”

  • Tinerii pot obține un credit în valoare de maxim 50.000 lei, garantat de către stat în proporție de 80% și cu dobânda subvenționată.
  • Cheltuielile eligibile în cadrul programului sunt taxe de studii, inclusiv licență, master, doctorat, pentru publicarea unor cărți sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești, etc.
  • Beneficiari eligibili: Persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți şi până la 31 de ani neîmpliniți care sunt cuprinși în sistemul de învățământ superior autorizat de către Ministerul Educației Naționale.

• Pentru ambele programe garanția statului este 80%, iar perioada maximă de rambursare este 10 ani (120 de luni). Perioada de grație este de 5 ani.

• Dobânda pentru fiecare program este variabilă, din cauza indicelui de dobânda pentru creditul de consum (IRCC), și susținută din bugetul statului, prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

• Un tânăr poate aplica pentru oricare dintre cele două programe doar o singură dată.

• Lista băncile partenere va putea fi consultată pe site-ul Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și al Fondului Român de Contragarantare.

Surse: stiri.tvr.ro, Facebook

Categories
Nationale Stiri

De ce consideră o instanță că etnicii maghiari din România vorbesc „limba cailor”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis recent că Gheorghe Funar nici nu l-a insultat pe Tánczos Barna, nici nu a jignit etnicii maghiari când i-a cerut să nu mai vorbească în limba cailor. Argumentul este că, spre deosebire de ciori, cu care sunt asociați de regulă romii, calul este un animal respectat de popor, ceea ce înseamnă că în spatele unei asemenea afirmații nu se ascunde nimic jignitor. 

Povestea a început în 2014, când, la o emisiune electorală de la TVR, Tánczos Barna a salutat atât în limba română, cât și în maghiară. Prezent la rândul lui în studiou, Gheorghe Funar, fost primar al orașului Cluj-Napoca, a spus: „spuneți-i colegului de platou din dreapta mea că trăim în România, limba oficială este româna și la București , este urmaș al limbii primordiale pe planetă, vă rog să nu mai folosească nici un cuvânt în limba cailor, limba oficială a României este limba română”.

Cum era și firesc, UDMR și Barna l-au reclamat pe Funar la CNCD, unde s-a considerat  că afirmațiile constituie o faptă de discriminare și l-au amendat pe Funar cu suma de 2.000 de lei.

Ulterior, Gheorghe Funar a mers în instanță şi a solicitat anularea amenzii. Astfel,  în 2020, Curtea de Apel Cluj  a admis cererea lui Funar, a anulat decizia CNCD și a obligat pârâții la plata sumei de 300 de lei, cheltuieli de judecată.

Săptămâna trecută, instanţa supremă din România s-a pronunțat definitiv în acest proces, după ce CNCD atacase decizia Curţii de Apel.

Mai jos, argumentele instanței finale:

  • Scopul urmărit de Funar nu a fost de a leza demnitatea reprezentaților UDMR sau de a crea o atmosferă de intimidare, ostilă, pe criteriu lingvistic și etic, ci doar de a-și promova ideile politice.
  • Ţine chiar de natura dezbaterii politice o doză de provocare și exagerare, mijloacele utilizate de fiecare dintre candidați urmărind favorizarea propriei platforme politice și evidențierea negativă a celor ale contracandidaților.
  • Nu au fost arătate care sunt acele elemente de fapt, de context etnic, eventual de natură istorică sau de altă natură, care să confere sintagmei „limba cailor” conotații care lezează demnitatea unui reprezentant al UMDR.
  • Dacă în situația unei alte minorități etnice asocierea cu o pasăre (cioara) are evident puternice conotații jignitoare, în cazul animalului invocat în această sintagmă (calul), care beneficiază de o apreciere pozitivă în conștiința colectivă, nu se pot identifica motivele pentru care utilizarea sintagmei limba cailor” ar fi de natură să promoveze intoleranța etnică.

Sursă: spotmedia.ro

Foto: globetrotting.com.au

Categories
Stiri

Gabor Maté: țări mici precum Ungaria sau România mereu s-au confruntat cu imperii mari, puteri mari

Într-un interviu acordat Știrilor PRO TV, celebrul psiholog a vorbit despre problemele cu care tot mai mulți oameni se confruntă în ultima vreme. Gabor Maté a avut câteva sfaturi pentru români. Interesant a fost că celebrul autor a făcut referire la originea sa maghiară și la contextul asemănător în care România și Ungaria se află prin apropierea de războiul din Ucraina.

Reporter: În acest context al războiului de la granițele României. Simțim uneori că războiul ne bate la ușă, din cauza poziționării noastre geografice, trăim într-o anxietate constantă și angoasă, amenințări vin înspre noi dinspre mari puteri ale lumii. Ce putem să facem să ne ținem sub control anxietatea în acest context?

Dr. Gabor Maté: Ceea ce descrieți nu se întâmplă doar la voi, în Romania. Eu m-am născut în Ungaria, știu câte ceva despre România și știu că aceste țări mici au fost mereu invadate, țări precum Ungaria sau România, de către turci, austrieci, mereu s-au confruntat cu imperii mari, puteri mari. Tot ce pot să vă spun este că cu cât oamenii stau mai uniți și nu rămân tăcuți, dar vorbesc despre ceea ce simt, este foarte dificil pentru aceste țări să nu fie traumatizate. Istoria lumii se repetă din nou și din nou și este greu.


Reporter: Dacă vorbim despre copii, ei aud lucruri, aud cuvântul război și se panichează. Cum credeți că ar trebui abordat acest subiect cu un copil?

Dr. Gabor Maté: Dacă ne uităm la dovezi, ceea ce oferă copiilor cel mai bun simț al siguranței este să fie cu părinții care îi iubesc și îi înțeleg. Nu este doar despre evenimentele care se întâmplă în lume, ci și despre cum copilul trăiește și experimentează ceea ce se întâmplă. Trebuie să stea apropiați de părinți, iar părinții să le dea un sentiment de siguranță. Este cel mai bun lucru! Chiar în fața unor mari catastrofe și amenințări, dacă părinții stau aproape de copiii lor, copiii pot să treacă mai bine prin asta.

Sursa: stirileprotv.ro

Categories
Stiri

Curtea de Apel Bucureşti a respins, pentru a doua oară, cererea lui László Tőkés de anulare a revocării Ordinului Crucea României

Instanţa de judecată a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Előd Kincses, avocatul lui László Tőkés, a explicat pentru agenţia ungară de presă MTI că instanţa a constatat de data aceasta că nu are dreptul să examineze ordinul prezidenţial de retragere a Ordinului Crucea României.

Avocatul consideră că hotărârea este ciudată, deoarece aceeaşi Curte de Apel a examinat şi s-a şi pronunţat deja o dată în acest caz, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României nu a acceptat acea hotărâre şi a trimis cauza înapoi la prima instanţă cerând Curţii de Apel să o reexamineze.

“Acest lucru înseamnă că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost pusă în aplicare”, a declarat avocatul.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la Revoluţie, László Tőkés a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, pentru rolul său avut, în anul 1989, în Revoluţia de la Timişoara care a dus la căderea dictaturii ceauşiste. Totuşi, această distincţie a fost retrasă de Klaus Iohannis, în martie 2016. Revocarea distincţiei a fost iniţiată, în anul 2013, de premierul Victor Ponta, după ce László Tőkés a afirmat, într-un discurs de-al său, la Băile Tuşnad, că Ungaria ar trebui să adopte un statut de protector asupra maghiarilor din Transilvania, aşa cum a făcut Austria în privinţa comunităţii germane din Tirolul de Sud (Italia).

Sursa: hirado.hu, Facebook.

Categories
Internationale Stiri

Ungaria: Viktor Orbán vrea să consulte poporul cu privire la sancțiunile UE împotriva Rusiei

Liderii celor două partide de guvernământ din Ungaria au anunțat recent că intenționează să organizeze un referendum prin care să ceară părerea cetățenilor despre sancțiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană.

Fidesz și guvernul Viktor Orbán au aprobat sancțiunile impuse Rusiei, dar le-au criticat cu fiecare prilej. Premierul Orbán consideră că sancțiunile ar dăuna de fapt Ungariei, nu Rusiei, ceea ce l-a făcut să-și stabilească un nou obiectiv, acela de a convinge Bruxelles-ul să renunțe la respectivele sancțiuni, chiar dacă acestea au un impact major asupra Rusiei, a cărei economie suferă din cauza izolării și a embargourilor impuse atât de UE, cât și de SUA, Marea Britanie sau Canada.

Máté Kocsis, liderul fracțiunii Fidesz, și István Simicskó, liderul fracțiunii KDNP, au susținut o conferință de presă joi, 22 septembrie, în cadrul căreia au declarat că solicită guvernului să organizeze o consultare națională cu privire la sancțiunile energetice impuse Rusiei.

Potrivit celor doi politicieni, Europa trebuie convinsă că aceste sancțiuni trebuie ridicate, astfel încât consultarea națională va fi un „instrument politic” în mâinile lor.

Sursă: g4media.ro

Foto: budapestbeacon.com

Categories
Locale Nationale Stiri

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, acuzat că a îngenunchiat la intonarea imnului secuilor

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a ținut ocupată presa centrală după ce a îngenuncheat alături de jucătorii echipei sale favorite, în  timpul intonării imnului Ținutului Secuiesc. 

Aseară la Miercurea Ciuc s-a jucat finala Cupei României la hochei între echipa locală și Steaua București. Cel care stă în genunchi alături de echipa locală e ministrul Tánczos Barna, membru în Guvernul României. La finalul meciului, echipa locală a îngenunchiat când s-a cântat imnul așa-zisului ținut secuiesc. La fel a făcut și ministrul UDMR din Guvernul României. Același ministru care nu participă niciodată la Ziua Națională, Ziua imnului sau Ziua Drapelului”, a postat pe pagina sa de Facebook parlamentarul AUR, Dan Tanasă. 

Știrea a fost rapid răspândită în multe publicații online. 

Conform digisport.ro, în replică la acuzațiile care i se aduc în presa națională, Ministrul Mediului a declarat că nu a comis o ilegalitate. 

Este cunoscut faptul că sunt suporter al echipei de hochei Sport Club Miercurea Ciuc. Susținerea unei echipe sportive nu este incompatibilă cu nicio altă calitate, nu este nici ilegal, nici imoral. În contrast, propagarea minciunii și articolele de presă bazate pe atacuri naționaliste sunt cel puțin imorale, dar contravin și Codului deontologic al jurnalistului. Referitor la meciul dintre Sport Club Miercurea Ciuc și Steaua: la începutul partidei s-a intonat imnul național al României, iar la sfârșit imnul secuiesc (obicei împământenit de altfel de câteva decenii). Tot stadionul a stat în picioare la ambele.

Pentru necunoscători: faza cu statul într-un genunchi este un joc între galerie și echipa de hochei, după meciurile câștigate”, a explicat Tánczos Barna.

Foto: digisport.ro

Categories
Internationale Stiri

Parlamentul European cere ca Ungaria să nu mai primească „bani pentru democrație”

Parlamentul European a adoptat un raport în care condamnă măsurile luate de guvernul lui Viktor Orbán în Ungaria, măsuri considerate împotriva mersului democrației. Europarlamentarii susțin că Ungaria prezintă „un risc clar de încălcare gravă” a valorilor pe care se bazează Uniunea Europeană. Parlamentarii europeni intensifică astfel presiunile pentru a reduce finanțarea UE pentru Budapesta, iar Comisia Europeană este așteptată să recomande în cursul acestei săptămâni suspendarea a miliarde de euro alocate Ungariei din bugetul european pentru 2021-2027, invocând riscuri legate de corupție.


În raportul adoptat joi, Parlamentul European condamnă „eforturile deliberate și sistematice ale guvernului ungar” de a submina valorile europene și solicită rezultate în procesul prevăzut la articolul 7 al Tratatului UE, informează un comunicat de presă al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), citat de Agerpres. 

Documentul adoptat joi cu 433 voturi pentru, 123 împotrivă și 28 abțineri se bazează pe raportul cu care Parlamentul European a declanșat procedura prevăzută la articolul 7 în 2018.

În cazul în care măsura de stopare a finanțării Ungariei va fi adoptată, am putea asista la o premieră a situației în care UE ar aplica noua sa politică de sancțiuni financiare, denumită „bani pentru democrație”. Aceasta  a fost aprobată în urmă cu doi ani, ca răspuns la faptul că Orbán, precum și aliații săi din Polonia au demonstrat că nu respectă în totalitate principiile democratice liberale ale Uniunii.

Eurodeputații în cauză susțin că lipsa unei acţiuni decisive a UE a contribuit la apariţia unui „regim hibrid de autocraţie electorală” în Ungaria, ceea ce se traduce cu existența unui sistem constituţional în care au loc alegeri, dar nu sunt respectate normele şi standardele democratice. 


Vezi știrea integral pe digi24.ro

Foto: euractiv.com 

Categories
Locale Stiri

Oradea: Eparhia Reformată a permis și înființarea de clase cu predare în limba română 

Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului a acceptat ca pe lângă cele nouă clase cu predare în limba maghiară să găzduiască și două clase cu predare în limba română în clădirea pe care a oferit-o în folosință gratuită Școlii Generale „Nicolae Bălcescu”. Este un caz care demonstrează forța evidentă a dialogului de a schimba lucruri și a influența decizii. 

Informația cu privire la decizia luată luni a fost comunicată agenției ungare de presă MTI de către István Csűry, episcopul Eparhiei Reformate. 

Pe lângă cele nouă săli de clasă, mai avem două încăperi în care putem amenaja săli de clasă. Dacă este nevoie, dacă sunt probleme, suntem bucuroși să găzduim și două clase cu predare în limba română”, a specificat István Csűry.

Episcopul a relatat, de asemenea, că după ce a fost solicitat punctul său de vedere, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, cu vot majoritar, că nu a avut loc nicio discriminare. Cu toate acestea, opiniile privind relocarea secției maghiare au fost împărțite și în cadrul acestei organizații: patru membri ai consiliului au respins acuzațiile de discriminare, însă trei le-au confirmat. Episcopul a adăugat că s-a dorit luarea unei decizii care să fie una acceptabilă pentru toată lumea. István Csűry a specificat, de asemenea, că primarul s-a angajat să obțină avizele ministeriale încă lipsă pentru ca predarea să poată începe și în clădirea bisericii reformate.

István Csűry a declarat, pentru MTI, că eparhia a cumpărat și renovat clădirea cu sprijinul statului ungar, iar apoi s-a oferit să o pună gratuit la dispoziția Școlii Generale „Nicolae Bălcescu”.

Vezi știrea integral pe hirado.hu

Foto: Facebook/ Școala Generală „Nicolae Bălcescu”