Categories
Locale Nationale Stiri

Șanse foarte mari pentru prefecții UDMR să își păstreze funcțiile și în noua coaliție de guvernare

După ce în prefecturile din țară nu a mai rămas niciun prefect sau subprefect USR PLUS, mulți au așteptat rezultatul împărțirii posturilor din aceste instituții în cadrul noii coaliții de guvernare. În acest moment, prefecții UDMR pot sta însă liniștiți căci au șanse de aproape 100% să rămână în funcții. 

Conform informațiilor transmise de HotNews, PSD, PNL și UDMR și-au împărțit deja posturile de prefecți, cel de la București revenind social-democraților. „​Acolo unde este președinte de Consiliu Județean va fi și un prefect de la același partid. Pot să existe una sau două excepții, dar asta e regula de bază. La București va fi prefect de la PSD”, a declarat la finalul ședinței Coaliției președintele PNL, Florin Cîțu. 

La rândul său, Macel Ciolacu, liderul PSD, a precizat că numirile noilor prefecți se vor face săptămâna viitoare.

Astfel, potrivit împărțirii agreate PSD va avea 21 de prefecți, PNL 17, iar UDMR 4. 

În fața nemulțumirilor din teritoriu, Florin Cîțu a spus că va exista și „compensare” pentru filialele PNL care nu au prefectul, în sensul că vor avea secretari de stat sau alte funcții unde numirile sunt politice. 

La negocierile pentru formarea Guvernului PNL, PSD și UDMR au căzut de acord ca din cei 80 de secretari de stat din Guvern PSD să numească 42, în timp ce PNL va avea 34, iar UDMR – 8 , conform ponderii din Parlament. 

Liberalii pierd 13 secretari de stat comparativ cu Guvernul PNL-USR-UDMR.

sursă: hotnews.ro

foto: europafm.ro

Categories
Locale Nationale Stiri

Cartea de identitate secuiască – cel mai nou vis al Consiliul Național Secuiesc

Consiliul Național Secuiesc (CNS) vrea să introducă o carte de identitate secuiască, ce ar urma să aibă, pe lângă elemente clasice precum numele și domiciliul, și un angajament față de autonomia teritorială a Ținutului.

Comitetul permanent al consiliului a supus luni dezbaterii publice proiectul hotărâre privind introducerea cărții de identitate secuiești, scrie agenția maghiară de presă Hirado.

Ținutul Secuiesc este o regiune istorică a României, situată în sud-estul Transilvaniei, într-o zonă locuită majoritar de secui, pe teritorii care aparțin administrativ în principal de județele Covasna, Harghita, o parte din Mureș, dar și din Alba, Bacău, Cluj și Neamț.

Statul român nu recunoaște autonomia Ținutului Secuiesc, deși Camera Deputaților a adoptat tacit o hotărâre în acest sens, în aprilie 2020.

Potrivit proiectului prezentat de Hirado, cartea de identitate secuiască poate fi obținută de orice persoană de peste 18 ani care are domiciliul în Ţinutul Secuiesc sau locuiește în afara acestuia, dar se declară secui și este de acord cu autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc așa cum se prevede în Statutul de autonomie elaborat de Consiliul Național Secuiesc.

Cartea de identitate secuiască poate fi solicitată prin completarea unui formular, care trebuie să conțină numele și prenumele solicitantului, data și locul nașterii, domiciliul permanent și sexul.

Formularul va conține în mod obligatoriu, în formă pre tipărită, angajamentul solicitantului față de autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc.

Documentul secuiesc ar conține în mod lizibil doar numele și secvența de cifre de identificare generate de sistem, celelalte date personale ar fi afișate într-un cod QR. Baza de date a cardurilor ar fi gestionată de o organizație sau instituție desemnată de comitetul permanent al CNS.

Potrivit proiectului, cartea de identitate secuiască poate fi retrasă celor care se opun în mod public valorilor specificate în cerere. Cardul trebuie retras în mod obligatoriu tuturor persoanelor care renunță la el și solicită ștergerea datelor personale din baza de date.

În preambulul proiectului de rezoluție, CNS a reamintit: în cursul pregătirii autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc, a elaborat până acum Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc, a trasat granițele administrative externe și interne ale Ținutului Secuiesc și a creat simbolurile acestuia: steagul, stema și simbolul prescurtat al ținutului.

În plus, CNS a declarat că limba regiunii este maghiara, a desemnat sărbătorile oficiale ale Ținutului Secuiesc (Ziua Libertății Secuiești pe 10 martie și Ziua Autonomiei Ținutului Secuiesc în ultima duminică din octombrie) și a avansat propunerea în urma căreia Marea Adunare a Administrațiilor Locale Secuiești a declarat „Imnul secuiesc” imnul Ținutului Secuiesc.

Introducerea cărții de identitate secuiască a fost inițiată de Comitetul Permanent al CNS pe motiv că „în orice țară sau în oricare regiune autonomă a unei țări, elementul constitutiv cel mai important este populaţia care locuiește acolo, ai cărei membri acceptă constituția țării, respectiv legea fundamentală a regiunii autonome”.

Sursă și foto : știrileprotv.ro

Categories
Internationale Stiri

„Este evident că drepturile ne sunt luate încetul cu încetul de o nouă specie, homo bruxellicus” – frânturi din discursul lui Viktor  Orbán la Congresul FIDESZ

Recent, a avut loc congresul FIDESZ în care premierul Ungariei, Viktor  Orbán, a fost reales președintele partidului. În timpul adunării, prim-ministrul ungar a ținut un amplu discurs cu privire la relația țării sale cu Uniunea Europeană. Între cele mai sensibile puncte atinse în discurs, se numără poziția față de imigranți și față de comunitatea LGBT, dar și atitudinea UE față de statele sale membre și față de alte state, precum China sau Rusia, cu care face afaceri în mod ipocrit. 

Mai jos, o parte din discursul premierului maghiar, publicat de Cotidianul.ro

„Ca și când epidemia și imigranții nu ar fi suficiente, avem și o rețea internațională condusă de la Bruxelles care vrea să impună taxe brutale pentru proprietăți și pentru automobile, mascate ca măsuri pentru protecția mediului. Vor să amenințe nu securitatea financiară a marilor multinaționale care distrug mediul, ci securitatea financiară a oamenilor simpli.


Situația este îngrijorătoare peste tot în Europa, dar în Ungaria este și mai gravă, pentru că aici vor avea loc alegeri, iar oponenții noștri cred în Bruxelles și vor să slujească Bruxellesul, nu interesele Ungariei. Încălziți-vă mai puțin, folosiți mai puțină apă, conduceți mai puțin, iar dacă nu faceți asta, atunci plătiți mai mult. Ne întoarcem în comunism, când Kadar spunea că nu chiflele sunt mai mici, ci fălcile sunt mai mari.


Entuziasmul nostru legat de comunitatea din care facem parte s-a prăbușit, iar UE este o umbră, o umbră în culorile curcubeului, a ceea ce a fost odată. Dacă va continua așa, va ajunge un peisaj selenar. Nu este suficient să ne apărăm în fața Bruxellesului, trebuie ca Bruxellesul să se reformeze.

Și chiar și această reformă nu va fi suficientă. UE trebuie să se reînnoiască total, dacă nu vrea să se dezmembreze. De aceea susținem inițiativa polonezilor și a președintelui Kaczynski de a reorganiza toată dreapta europeană.


Am aderat la UE pentru ne-au recomandat să ne integrăm. Părea o ofertă bună. Integrarea însemna să faci lucrurile împreună, în colaborare și cu prietenie. Am căzut de acord că doar anumite lucruri să fie decise la nivelul UE, restul rămânând de competența statelor. Nu vrem să fim înjugați de o altă dictatură, de data aceasta una occidentală.


Este evident că drepturile ne sunt luate încetul cu încetul de o nouă specie, homo bruxellicus. Nu trebuie să acceptăm pasiv toate planurile și proiectele Bruxellesului. Nu a fost vorba să renunțăm la părți importante din cultura noastră și din istoria noastră pentru niște presupuse ideologii și principii mai înalte.


În trecut, regiunea noastră a fost amenințată în special de Est, însă acum nu avem un conflict Est-Vest. Este un conflict Vest-Vest. Trăim acest conflict și situația este îngrijorătoare. Nu vom renunța la dreptul de a ne apăra frontierele. Nu vom renunța la dreptul de a spune nu imigranților. Și insistăm că, în Ungaria, căsătoria implică un bărbat și o femeie, tatăl este bărbatul, iar mama este femeia, iar copiii noștri trebuie lăsați în pace.


Vrem să fim suverani, nu să ne trezim în niște State Unite ale Europei. Integrare, da. Fuziune, nu. În trecut, niște republici libere au fost încorporate într-o alianță a Rusiei. Acum trebuie să cântăm imnuri de slavă Germaniei.


Statele baltice ne pot spune bine cum au arătat Statele Unite ale Estului, adică URSS. Sper că guvernul ce se formează acum în Germania își dorește o Germanie europeană, nu o Europă germană, unde Berlinul le spune celorlalți ce să facă.

Prieteni, UE așa cum arată astăzi este ruinată. Scopul nostru este să facem diferența. Nu vor scăpa ușor de noi. Vom rămâne în UE și vom cere schimbarea. Trebuie să ne opunem unificării mascate, pentru că nu este în interesul popoarelor Europei, ci doar în interesul elitelor, politicienilor, ideologilor, birocraților și liderilor marilor multinaționale.


Asta este lumea unchiului Gyuri Soros. Asta este armata lui. Ne opunem creării unei noi rase europene, care este politically correct, multiculturală, care spune că nu există diferențe de gen. 

Asistăm la aceste experimente pe oameni, iar fiecare țară are dreptul de a sta departe de ele.

După Europa, haideți să aruncăm o privire asupra întregii lumi. Modul în care economia lumii își mută centrul de greutate de la Vest spre Est are un impact decisiv asupra competiției dintre țări. Cei care nu s-au identificat cu propria țară, ci cu Vestul, au probleme în acest moment. 

Ungurii nu au făcut această greșeală. Ne-am considerat unguri, iar dacă aparținem Vestului este pentru că suntem unguri. Sunt ungur, deci sunt european, spunea Jozsef Antal.


În urmă cu 15 ani, 80% din toate investițiile din lume aparțineau Vestului și doar 20% erau cu capital din Est. Acum, după 15 ani, 70% sunt investiții din Est și doar 30% sunt din Vest. Nu ne bucurăm că țările vest-europene și SUA își pierd treptat rolul economic, însă aceasta nu reprezintă pentru noi o problemă de identitate, ci o sarcină.


Sarcina este complicată de faptul că suntem membri NATO, condusă de SUA, care se luptă cu puterile emergente din Asia, în special cu China. SUA vor ca UE, inclusiv ungurii, să-și reducă relațiile comerciale cu China.


Însă comerțul cu China este o mare afacere pentru toata lumea, proporțional cu forța economică a fiecărei țări. Prieteni, anul trecut, SUA au avut schimburi cu China mai mari decât cele ale UE, iar asta înseamnă că americanii ne cer să renunțăm la o oportunitate de afaceri de care ei profită din plin.


Cred că ar trebui să ne opunem acestei solicitări. În schimb, ar trebui să urmăm exemplul SUA și să construim cele mai bune relații economice cu Asia și cu China. 2019 a fost anul în care cele mai multe investiții nu au mai venit din Germania. Au venit din Est, din Coreea de Sud, iar în 2020 au venit din China. Acum, în 2021, din nou, Coreea de Sud și China își dispută primul loc.


Prieteni, dacă toată lumea face asta, atunci de ce ne torturează pe noi? O fac pentru că noi expunem ipocrizia Vestului, care critică China, și Rusia, desigur, însă fac mari afaceri cu aceste țări – vedeți cazul Nord Stream.


Interesul Ungariei este reprezentat de respect reciproc, de relații diplomatice bune, de investiții mai mari, de comerț intensificat. Nu avem motive să ne abatem de la această linie. Suntem unguri, nu proști care să servim interese străine, așa cum vrea stânga din opoziție.”


Foto: Cotidianul.ro

Categories
Internationale Stiri

Márki-Zay Péter despre Viktor Orbán: „dictator corupt şi trădător al valorilor europene, trădător al creştinismului”

Principalul contracandidat al premierului ungar, Viktor Orbán, a declarat joi la Bruxelles că va „elibera” ţara de corupţie şi va restabili democraţia printr-o nouă Constituţie, în cazul unei victorii la alegerile din Ungaria, programate în aprilie anul viitor.

Márki-Zay Péter s-a întâlnit la Bruxelles cu mai mulţi comisari europeni, printre care vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, și a ținut apoi o conferință de presă.

„Dacă vom reuşi alungarea lui Orbán de la putere, va trebui să luăm totul de la început”, a afirmat el, citat de AFP.  „Nu există democraţie, nu există libertate a presei, nu există stat de drept în Ungaria”, a spus el, luându-și angajamentul să le restabilească. Márki-Zay a subliniat că, în cazul unei victorii a opoziției în alegeri, va fi vorba despre „o schimbare de regim, nu doar despre o schimbare de guvern”.

Márki-Zay l-a calificat pe Viktor Orbán drept un „dictator corupt şi trădător al valorilor europene, trădător al creştinismului” denunţând „campaniile de ură împotriva LGBT, a romilor, evreilor şi altor minorităţi”.

Reprezentantul opoziției în Ungaria s-a pronunţat, de altfel, pentru anularea legii anti-LGBT votate în vară, care a provocat indignare la Bruxelles, şi s-a angajat să le fie acordate cuplurilor de acelaşi sex drepturi egale cu ale cuplurilor heterosexuale, în special cel la căsătorie.

„Pregătim o nouă Constituţie şi, după victoria noastră electorală în care sper, vom organiza un referendum pe acest subiect pentru a construi o Ungarie democratică”, a promis Márki-Zay, deși este un catolic practicant şi tată a şapte copii.

„Există părţi ale Constituţiei cu care nu avem probleme. Însă tot ceea ce FIDESZ  a făcut în aceşti ultimi zece ani pentru a-şi consolida puterea şi a-l face pe Orbán imbatabil este nevalid”, a adăugat el.

Candidatul opoziţiei consideră, în schimb, că Viktor Orbána avut dreptate să ridice un gard pentru a împiedica sosirile de imigranţi în 2015, Márki-Zay văzând în aceasta un „mijloc legitim pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale”.

Observatorii prognozează o luptă strânsă cu Viktor Orbán şi chiar Márki-Zay a recunoscut că va fi „extrem de dificil” de învins liderul suveranist, aflat la putere între 1998-2002 şi apoi, fără întrerupere, din 2010. Alegerile nu vor fi „nici democratice, nici libere, nici echitabile”, a avertizat Márki-Zay, dar a adăugat: „Însă şansa noastră (de a-l învinge pe Viktor Orban) nu a fost niciodată atât de mare în ultimul deceniu”.

Întrebat despre riscurile ca, în cazul unei victorii a opoziţiei, în Ungaria să se producă tulburări similare invadării Capitoliului din SUA în ianuarie, Márki-Zay Péter a răspuns că „nu îşi imaginează masele coborând în stradă pentru a apăra drepturile unor infractori”.

Ultimele sondaje dădeau partidul de guvernământ FIDESZ cu trei puncte procentuale sub opoziție în intențiile de vot, iar experții susțin că Viktor Orbán va apela puternic la mita electorală pentru a-și crește șansele.

Sursa: digi24

Categories
Internationale Locale Stiri

SONDAJ: 83% din etnicii maghiari din România vor vota cu Viktor Orbán în 2022

Un sondaj publicat de agenţia ungară MTI, arată că etnicii maghiari din România, cu dublă cetățenie, intenționează să voteze cu Viktor Orbán și Fidesz la alegerile parlamentare care se vor desfăşura anul viitor în Ungaria, în procent considerabil. 

Sondajul, efectuat de Balvanyos Institute şi Transylvania Inquiry pe un eşantion reprezentativ de 1.218 persoane, arată o intenţie de vot de 83% în favoarea Fidesz în rândul etnicilor maghiari din România care au spus că doresc să voteze la legislativele ungare.


Autorii sondajului estimează la circa 60% procentul etnicilor maghiari din România care au dublă cetăţenie, română şi ungară.

Pentru prima dată de când a venit la putere în anul 2010, partidul Fidesz al lui Viktor Orbán se va confrunta la scrutinul din aprilie anul viitor cu un front unit al opoziţiei. Toate partidele opoziţiei ungare, şase la număr, incluzând aici social-democraţii, liberalii şi fosta extremă-dreaptă Jobbik, redefinită acum ca formaţiune de centru-dreapta, au decis să lase la o parte diferenţele dintre ele pentru a se uni împotriva lui Viktor Orbán.


Acestea au desfăşurat o consultare naţională pentru stabilirea unui candidat comun cu şanse de a câştiga în faţa actualului premier conservator, din care a rezultat tot un conservator, Márki-Zay Péter, în vârstă de 49 de ani şi în prezent primarul unui mic oraş.


Într-un sondaj efectuat în Ungaria şi publicat la sfârşitul lunii octombrie, alianţa opoziţiei are un avans de patru procente în faţa Fidesz. Alte sondaje precedente arată Fidesz şi alianţa opoziţiei oarecum umăr la umăr, cu circa un sfert dintre alegători încă nehotărâţi.

Sursa: Agerpres

Foto: spectrumnews1.com

Categories
Internationale Stiri

Scandal la nivel înalt în Ungaria: sumele destinate maghiarilor de peste granițe, folosite pentru achiziții de lux 

Ungaria este renumită pentru sumele pe care le investește anual în susținerea maghiarilor din afara granițelor țării. Recent, a izbucnit însă un adevărat scandal provocat de faptul că  familia lui László Veress (originar din Transilvania), șeful de cabinet al președintelui Parlamentului, László Kövér, folosește un apartament de lux într-o vilă din sectorul al II-lea al Budapestei. Conform publicației 24.hu, vila este achiziționată de o fundație prin care se acordă sprijin maghiarilor din Bazinul Carpatic. Mai mult, aceeași fundație a cumpărat și un Audi A6, pe care îl conduce președintele acesteia, Kálmán Visontai, angajat al lui Veress la Parlament.

Fundația se numește „Talente maghiare fără frontiere” și a fost înființată pentru a sprijini maghiarii de peste graniță. Se pare însă că o bună parte din sumele respective au fost cheltuite în cu totul alte scopuri. ONG-ul a primit 320 de milioane de forinți din străinătate în contul său bancar cu ani în urmă, din care 240 de milioane au fost cheltuite pentru achiziționarea unei vile de cinci camere și 164 de metri pătrați în Buda, în primăvara anului 2019. Ulterior, banii au fost folosiți și pentru a cumpăra un Audi A6. Organizația a primit o donație de la o singură sursă internațională. Acești bani au ajuns la fundație prin intervenția lui Frank Liu din Taiwan.

Oficial, Veress nu a avut nimic de-a face cu proprietatea pe care a cumpărat-o în 2019, dar jurnaliștii au bătut la ușă, iar cea care a deschis a fost soacra sa. Femeia a spus că a venit din România și a rămas în casă, dar că nu știe nimic despre adevăratul proprietar. Cu toate acestea, a spus că ginerele ei, László Veress, și familia sa, se vor muta probabil acolo.

Contactat de 24.hu, Kálmán Visontai a susținut că apartamentul de lux este o investiție pe timp de pandemie, dar faptul că a fost cumpărat în iulie 2019 contrazice această afirmație. Despre automobil a spus că îl folosește ca o compensație, întrucât lucrează pro-bono pentru fundație. O parte din bani, 1,8 milioane de forinți, au intrat în posesia cumnatei sale, care nu este maghiar din Bazinul Carpatic; Visontai a explicat că ea a rămas fără serviciu, iar banii constituie un împrumut.

În Ungaria, ONG-urile sunt obligate prin lege – o lege FIDESZ – să raporteze anual rezultatele și gestiunea financiară, iar în acest sens sunt obligate să respecte cerințele de bază ale contabilității. Una dintre aceste cerințe este aceea de a dezvălui informații reale și corecte, iar dezvăluirea presupusului donator, Probillion Limited, fără nicio informație de identificare, îndeplinește cu greu această cerință. În plus, sunt ridicate semne de întrebare privind motivul pentru care un antreprenor asiatic ar dori să dea bani pentru a sprijini maghiarii talentați de dincolo de granița Ungariei.

Surse: media9.ro și telex.hu

Foto:  telex.hu

Categories
Internationale Stiri

Viktor Orbán: „Cei nevaccinați sunt în pericol de moarte”

Invitat în emisiunea „Bună dimineața, Ungaria!” a postului public ungar de radio, Kossuth, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat că în opinia sa vaccinarea este singura formă de protecție care se poate lua împotriva coronavirusului. 

Orbán a spus că varianta Delta a coronavirusului se răspândeşte mai rapid şi provoacă o formă mai gravă de îmbolnăvire. Cei vaccinaţi nu sunt în pericol, în schimb, cei nevaccinaţi sunt în pericol de moarte. Oricine nu este vaccinat trebuie să se aştepte nu numai la infectarea cu virus, ci şi la o stare gravă, cel mai probabil va ajunge în spital, a subliniat premierul ungar, rugând pe toată lumea să se vaccineze. 

Viktor Orbán a spus că, până când nu este vaccinată toată lumea, acest virus va continua să contamineze; dintre cei vaccinaţi mai puţin de 1% se îmbolnăvesc, în timp ce riscul la cei nevaccinaţi este de zece ori mai mare. El a adăugat că, uneori, persoanele vaccinate se pot infecta cu coronavirus, dar printre aceştia, proporţia celor foarte grav bolnavi este „mult, mult mai mică” faţă de cei nevaccinaţi. 

Orbán a mai precizat că măsurile de protecţie precum folosirea măştilor, încetinesc răspândirea, dar nu protejează. „Deci nu ar trebui să ne facem iluzia că, dacă ne izolăm, dacă ne separăm unii de alţii şi ne punem o mască, suntem protejaţi; nu suntem protejaţi ne protejează numai vaccinarea”, a declarat el. 

Premierul ungar a spus că, până la sfârşitul anului, vor fi disponibile 15 milioane de doze de vaccin în Ungaria. El a remarcat că epidemia nu se răspândeşte uniform în toate părţile ţării. De aceea au fost implicaţi în lupta de apărare angajatorii, cărora li s-a oferit posibilitatea de a comanda vaccinul sau de a trimite în concediu fără plată angajaţii care nu se vaccinează. Orbán a recunoscut că această măsură „a iscat multe controverse” și a afirmat că vaccinarea generală obligatorie ar fi o decizie care „depăşeşte pragul de toleranţă acceptat de maghiari”.

Cât despre angajații din sectorul public, care vin în contact cu un număr mare de persoane, prim-ministrul statului vecin a spus că se va lua decizia cu efect imediat ca cei care nu se vaccinează să fie trimişi în concediu fără plată. El a adăugat că acţiunea se va extinde și către celelalte sectoare publice, astfel încât fiecare angajat al statului se va confrunta mai devreme sau mai târziu cu dilema: ori se vaccinează, ori intră în concediu fără plată. 

Sursa: hirado.hu

Foto: zf.ro

Categories
Internationale Stiri

Ungaria: Un demnitar FIDESZ a recunoscut public că programul-spion Pegasus a fost cumpărat și folosit de autorități

Deși cu câtva timp în urmă, Viktor Orbán și guvernul condus de el au negat vehement că ar fi cumpărat programul de spionaj Pegasus, preşedintele Comisiei pentru apărare şi securitate din Parlamentul ungar a recunoscut public că, de fapt, softul a fost achiziționat.

Conform presei internaţionale, acest software dezvoltat de compania israeliană NSO Group a fost folosit de mai multe ţări, între care Ungaria, pentru a spiona politicieni, activişti și jurnalişti.

„Ministerul de Interne a cumpărat soft-ul”, a declarat joi Lajos Kósa, preşedintele Comisiei pentru apărare şi securitate din Parlamentul ungar, care este membru al FIDESZ, partidul premierului Viktor Orbán. Politicianul a spus că operaţiunea a fost una legitimă, dar a refuzat să ofere informaţii despre modul în care a fost folosit programul-spion sau despre persoanele vizate de operaţiunile de supraveghere cu acest software, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

În iulie, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Budapesta negase cu vehemență că Ungaria ar fi folosit programul Pegasus.

Potrivit portalului de investigaţii Direkt36, programul Pegasus a fost folosit în Ungaria pentru spionarea mai multor jurnalişti, proprietari din mass-media, avocaţi şi fotografi, fiind găsite urme ale programului în telefoanele mobile ale acestora.

„Am descoperit în timpul investigaţiilor probe indirecte care arată că în spatele operaţiunilor secrete există entităţi statele ungare”, afirma în luna iulie acest portal, care estimează la aproximativ 300 numărul persoanelor spionate în Ungaria cu ajutorul acestui software comercializat de compania israeliană NSO Group.

Programul Pegasus este introdus de la distanţă în smartphone-uri şi accesează datele acestuia şi convorbirile purtate. Conform unei investigaţii publicate de 17 mass-media internaţionale, printre care Washington Post, Wall Street Journal, CNN, Le Monde, France 24, AFP, The Guardian, Die Zeit sau El Pais, numeroase guverne au folosit acest program în acţiuni de spionaj, inclusiv împotriva unor politicieni, jurnalişti sau activişti.

Sursă: digi24.ro

Foto: euromedmonitor.org

Categories
Hírek magyarul

Eltérített, Erdélybe szánt pénzek: korrupciógyanú Kövér László körül

A 24.hu feltárt egy nagyon érdekes történetet, melynek minden résztvevője legalább egyszer ellentmondott saját magának és mindenki másnak is. A történet egy budai villában lévő lakásról szól, arról, hogy ki lakik benne, milyen pénzből, az a pénz kitől származik, és az milyen célra adta.

Mint a portál írja, létezik egy Magyar Tehetségekért Határtalanul Alapítvány nevű szervezet, igaz, annak se honlapja, se emailcíme nincs. A szervezet 320 millió forint támogatást kapott arra, hogy határon túli magyarokat támogasson. Ebből a támogatásból 240 millió arra ment el, hogy az alapítvány vett egy ötszobás, 164 négyzetméteres lakást egy II. kerületi villában. Amikor a 24.hu újságírója becsöngetett a lakásba, Veress László anyósa nyitott ajtót, majd nem sokkal később megérkezett Veress felesége is, aki a kapukódot magabiztosan bepötyögve lépett be az épületbe. Veress László már jó ideje Kövér László kabinetfőnöke. Az alapítvány kuratóriumi elnöke pedig Visontai Kálmán, Veress munkatársa.

Amikor a 24.hu felhívta Veresst, ő először tagadta, hogy bármit is tudna a Visontai vezette alapítványról és a budai lakásról, és hogy ahhoz neki vagy családjának bármi köze lenne. Majd szóba került, hogy az anyósa nyitott ajtót.Ezután a beszélgetés leirata szerint kis habogás után annyit mondott, hogy “ezek beteg emberek, hagyja ki őket az üzelmeiből!” és letette a telefont.

Visontai a portál kérdésére előbb szintén tagadta, hogy Veress feleségének szülei élnének az alapítvány lakásában, majd ezt gyorsan arra módosította, hogy Veress rokonai “3-4 napja” vannak a lakásban, legfeljebb egy hétig. Később írásban már azt közölte, hogy az alapítvány szeptember 1-je óta „egy külhoni magyar házaspár” számára biztosít elhelyezést a lakásban, amíg a pár egyik tagjának súlyos, krónikus betegségét kezelik.

Azt sem volt egyszerű kideríteni, hogy vajon kitől származhatott a 320 milliós támogatás. Az alapítvány beszámolója szerint egy Probillion Limited nevű cégtől, amiről viszont semmilyen egyéb információt nem közöltek. Kiderült, hogy ez a cég egy Frank Liu nevű, tajvani származású üzletemberhez köthető, aki egy ideje Magyarországon él, és remek viszont ápol Kövér Lászlóval. Erről még a régi Index közölt hosszú cikket.

Először ennek a cégnek a vezetője is azt közölte, hogy semmit sem tud a kérdéses alapítványról, majd később azt írta, hogy mégiscsak volt köze a cégnek az alapítványhoz, annyi, hogy megkérték a külföldi partnereiket, hogy támogassák a szervezetet és a határon túli magyarok ügyét. De hogy aztán melyik cég mennyi támogatást adott, már nem követték.

Ez azért is érdekes, mert ezek szerint külföldi forrásból jött össze az alapítványnak a 320 millió, mégsem szerepelt a külföldről támogatott szervezetek listáján. Ezt a listázást a kormánypárt írta elő civil szervezeteknek, leginkább a külföldi pályázatokból és programokból támogatott jogvédő szervezetek vegzálására, az orosz mintát követve. A 2017-ben elfogadott civil törvény értelmében 7,2 millió forint támogatás fölött már listázni kellett a szervezeteket, amíg vissza nem vonták a jogszabályt. Visontai szerint adminisztratív hiba miatt nem szerepeltek a listán.
A támogatásból a villa mellett egy Audi A6-ost is vett az alapítvány 13 millió forintért, amit Visontai használ. Vettek még emellett egy 12,5 millió forintos erdőszéli telket Visegrádon, és négy magánszemélyt is támogattak, akik közül viszont az egyik nem határon túli, viszont Visontai sógornője. A kuratóriumi elnök szerint a feleségének testvére azért kapott pénzt az alapítványtól, mert a férjével együtt elvesztette a munkáját a koronavírus-járvány alatt, de amit kaptak, támogatásként vissza fogják fizetni.

Visontai az egész ingatlanbizniszt a járvánnyal indokolta, vagyis hogy a járvány miatt az alapítvány nem igazán tudta ellátni eredeti célját, a határon túliak anyagi támogatását, ezért befektetésként megvették a villalakást. Csakhogy azt még 2019-ben vásárolták.

Forrás: 444.hu

Categories
Internationale Stiri

Protecția minorităților naționale, o problemă a UE, crede comisarul primului ministru ungar, Viktor Orbán

Comisarul primului ministru ungar, responsabil cu protecţia minorităţilor şi autonomie, Katalin Szili, a declarat recent la Budapesta, că problema minorităţilor naţionale nu este o problemă internă, ci una europeană, informează MTI.


Uniunea Europeană este pregătită să abordeze problemele tuturor tipurilor de minorităţi, cu excepţia celor 50 de milioane de persoane aparţinând minorităţilor naţionale care reprezintă 10% din populaţia Uniunii, a spus Szili în discursul adresat adunării generale a Federaţia Asociaţiilor Naţionale Maghiare din Europa de Vest (NYEOMSZSZ).


Szili a citat ca exemplu o rezoluţie adoptată de Parlamentul European în 2019 privind drepturile fundamentale ale persoanelor de origine africană, care includea recunoaşterea dreptului lor la muncă şi locuinţă, adăugând că Parlamentul European nu a adoptat niciodată o rezoluţie similară privind minorităţile naţionale.


Prin urmare, Ungaria îşi susţine propunerile în legătură cu această chestiune prin intermediul Consiliului Europei (CoE), a spus Szili.


Ungaria a organizat o serie de conferinţe privind protecţia minorităţilor în perioada deţinerii preşedinţiei de şase luni a CoE, care a condus la elaborarea aşa-numitei Declaraţii de la Strasbourg ce afirmă că problema minorităţilor naţionale nu este o problemă internă, ci una europeană şi că identitatea naţională şi cetăţenia sunt concepte diferite, a adăugat ea.


Alte ţări ar trebui să urmeze Ungaria în recunoaşterea rolului minorităţilor naţionale în formarea statelor lor, a spus ea, adăugând că acest lucru nu se întâmplă în prezent în România, Slovacia şi Franţa.


Szili a propus ca declaraţia de încheiere a adunării generale să afirme sprijinul NYEOMSZSZ în favoarea „politicii consecvente a guvernului ungar pentru etnicii maghiari din străinătate”, pentru Declaraţia de la Strasbourg, precum şi pentru iniţiativa cetăţenească europeană Minority SafePack şi iniţiativa privind protejarea regiunilor minoritare naţionale.


Potápi Árpád János, secretarul de stat responsabil cu politicile pentru comunităţile maghiare din străinătate, a propus transformarea NYEOMSZSZ într-o organizaţie paneuropeană şi includerea ţărilor din Europa Centrală şi Balcanică.


În ceea ce priveşte politica guvernului ungar privind minorităţile, Potápi a spus că anul trecut executivul de la Budapesta a susţinut un total de 270 de activităţi organizate de 82 de instituţii care se ocupă cu minorităţile naţionale.


De asemenea, în 2021, guvernul ungar a oferit granturi în valoare totală de 132 de milioane de forinţi (365.900 EUR) pentru 208 solicitanţi din diaspora maghiară pentru a acoperi costuri operaţionale şi proiecte de dezvoltare. În plus, aproximativ 43 de milioane de forinţi au fost plătiţi pentru 138 de solicitanţi în sprijinul organizării unor evenimente, a adăugat el. 

Sursă: Agerpres

Foto: romanianhistoryandculture.com