Emisiunea Exclusiv în România a canalului public de televiziune, realizată de Cristian Tabără, a prezentat duminică, 1 noiembrie, un reportaj impresionant despre zona Secuimii, locuitorii ei, obiceiurile și calitățile acestora și, de ce nu, unicitatea lor.
După ce la începutul verii influencerul Răzvan Pascu a avut o campanie pentru promovarea turismului în Secuime, iată că un jurnalist cunoscut face același lucru acum, ceea ce ne arată că, totuși, românii, chiar și cei din alte zone ale Transilvaniei, nu cunosc decât foarte puține lucruri despre secui și zona în care locuiesc.
De la meșteșugari de porți secuiești, la artizani, artiști plastici și artiști digitali, documentarul prezintă lucruri cunoscute și mai puțin cunoscute despre secui, precum delicioasele preparate specifice locului, dansurile și muzica deosebite, cultura și poveștile lor, și chiar un cult religios unic în lume, care a apărut și există doar în Transilvania, unitarianismul.
Este foarte impresionant discursul lui Orban Balazs, persoanlitate de marcă a secuilor din secolul al 19 lea, care poate fi ascultat în parcul tematic Mini Transilvania, de lângă Odorheiu Secuiesc, de asemenea prezentat în documentar. Acesta a spus, într-o cuvântare ținută în Parlamentul de la Budapesta, în 1870, următoarele:
Este în interesul națiunii maghiare să aibă frați și prieteni adevărați în națiunea română, atât în țară, cât și din străinătate. Pentru că dacă au existat vreodată două națiuni care erau interdependente datorită unității lor de interes, aceștia au fost cu siguranță maghiarii și românii, care sunt două națiuni unite, atât prin trecutul lor, cât și prin viitorul lor. Avem aceeași misiune, și anume: transmiterea culturii occidentale, apărarea acestui bastion al libertății și avem un dușman comun care vrea să ne distrugă pe noi doi, pentru că ambele națiuni ale noastre stau în calea ambiției și a dominației mondiale, pe care acesta dorește să o obțină. Este extrem de important pentru ambele națiuni cu aceeși soartă să se înțeleagă reciproc, să-și consolideze punctele forte și să soluționeze neînțelegerile.
EXCLUSIV IN ROMÂNIA este o emisiune de turism semnată şi prezentată de Cristian Tabără. In fiecare episod Cristian Tăbră călătoreşte, descoperă şi prezintă obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi mai ales unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic.Emisiunea prilejuieşte întâlnirea telespectatorului cu destinaţii spectaculoase – unicate mondiale, europene şi regionale din România – cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi cu alte atracţii locale.
Nu știu alții la ce se gândesc când vine vorba despre diferențe culturale, dar pentru un om ca mine, nimic nu poate fi mai fascinant decât multitudinea și diversitatea de moduri prin care oamenii acestei lumi își manifestă trăirile și își exprimă felul în care se raportează la viață. Și nu, nu trebuie să călătorești peste mări și țări ca să descoperi alteritatea și să simți desfătarea pe care o generează descoperirea acelor obișnuințe și practici diferite ale oamenilor din diverse locuri. Este suficient să te uiți în jur și să vezi câte valențe poate căpăta normalitatea sau tradiția.
Am avut această revelație în urmă cu câțiva ani, probabil șase, când m-am aflat pentru prima oară la Sfântu Gheorghe într-o zi de 1 noiembrie. Nu voi uita niciodată ce bizarerie monstruoasă mi s-a părut să aud pe cineva spunându-mi că trebuie (!) să mergem pe seară în cimitir pentru că este foarte frumos (!). Ce om bolnav putea să vadă frumusețe noaptea într-un cimitir? Mintea mea de om trăit într-o zonă în care se crede că numai fermecătoarele merg pe înnoptate în asemenea locuri era incapabilă să înțeleagă cum de pot niște oameni obișnuiți să califice drept frumos un astfel de obicei.
Ei bine, în seara acelei zile de 1 noiembrie, la Sfântu Gheorghe, am descoperit că frumusețea își face apariția chiar și în bezna morții de prin cimitire. Există aici un obicei al oamenilor, care este probabil extins în întreg Ținutul Secuiesc, acela de a merge la această dată la mormintele celor dragi pentru a le „inunda” de lumină.
Obiceiul are legătură cu nevoia omului de a se împăca nu doar cu moartea, ci și cu dispariția celor iubiți, cu dorința eternă a individului uman de a stabili o punte între tărâmul temutului neant și cel al vieții efemere. Tradiția locului spune că, atât timp cât arde lumânarea pe mormântul său, sufletul decedatului se plimbă prin locurile pe care le-a îndrăgit în viață și de care moartea l-a desprins forțat.
Și da, să te uiți la miile de pâlpâiri din candelele roșii cu care sunt împânzite cimitirele te ajută să te umpli de speranță și de încredere că lumina străbate și dincolo de înfricoșătoarea moarte.
Potrivit Hirado.hu, un sondaj realizat recent arată că cei mai mulți maghiari consideră că este important sau foarte important ca elevii maghiari să învețe limba română. Numai 1% din respondeți au fost de părere că limba română nu le este necesară. Același sondaj arată că maghiarii sunt nemulțumiți de standardul învățământului în limba română, pe care îl consideră inferior celui în maghiară.
Cercetarea intitulată „Monitor al Minorităţilor 2020” a fost realizată de Institutul de Politici Publice din Ţinutul Secuiesc şi de Institutul Bálványos, pe un eşantion reprezentativ, rezultatele studiului fiind prezentate de István Gergő Székely, Tibor Toró şi Tamás Kiss, cercetători ai minorităţilor naţionale.
Dintre respondenţi, 69% au spus că este foarte important ca cei mici să înveţe limba română, 22% au spus că este important, şi doar 1% au considerat că acest lucru nu este important sau că nu este deloc important, a relatat Tibor Toró.
Cu toate acestea, respondenţii au îmbrăţişat stereotipul larg răspândit în societatea românească, potrivit căruia „mulţi maghiari nici nu vor să înveţe limba română”, potrivit sursei citate.
Acest lucru se datorează faptului că 34% dintre cei întrebaţi au fost complet de acord cu acest enunţ, iar 13% a fost în mare parte de acord, însă nu cu referire la propria persoană, ci la alte persoane.
În timpul sondajului care a fost efectuat în luna iunie, prin telefon, pe un eşantion reprezentativ pentru maghiarii din Transilvania, 22% dintre respondenţi consideră că vorbesc limba română perfect sau la nivel de limbă maternă, 33% au spus că vorbesc bine limba română, dar că au un accent sesizabil, 29% au răspuns că în majoritatea cazurilor se pot face înţeleşi atunci când vorbesc în limba română, iar 16% au spus că întâmpină dificultăţi sau că nu vorbesc deloc româneşte.
Sondajul a arătat, de asemenea, că pentru mulţi, limba română reprezintă subiectul unor frustrări semnificative. 22% dintre respondenţi sunt anxioşi atunci când trebuie să vorbească româneşte, raportul celor care nu simt deloc astfel fiind de numai 53%.
Tamás Kiss a subliniat că sondajul a arătat că maghiarii din Transilvania au o opinie foarte proastă despre sistemul de învăţământ românesc în general, părerea lor despre învăţământul în limba maghiară fiind una mult mai pozitivă. Acesta a adăugat că, deşi în elita politică este larg răspândită opinia conform căreia standardul învăţământului în limba maghiară este unul inferior celui în limba română, cifrele nu confirmă această viziune.
Media obţinută de elevii maghiari la examenele de bacalaureat este împinsă sub media naţională doar de nota obţinută la limba şi literatura română. Mai mult decât atât, la măsurătorile internaţionale (PISA), cei care învaţă în limba maghiară au performanţe mai bune decât media naţională, mai scrie Hirado.hu
Răzvan Pascu, cunoscut expert în domeniul călătoriilor, un adevărat „guru” pentru foarte mulți români pe subiecte precum vacanțe și locuri de călătorie, se află zilele acestea printre secui, pentru a promova frumusețile naturale ale zonei și pentru a participa la conferința de lansare a programului „Visit Harghita – Family Friendly”. Prin acest program, Asociatia de Promovare Turistica a judetului Harghita isi propune sa promoveze numeroasele atractii dedicate parintilor si copiilor care vor sa se relaxeze pentru cateva zile intr-unul dintre cele mai verzi judete ale Romaniei, dar si hotelurile si restaurantele care au facilitati dedicate familiilor cu copii.
Pe pagina sa de Facebook, Răzvan Pascu prezintă faptul că a fost realizata o lista de masuri si facilitati ce trebuie sa fie indeplinite de hotelieri pentru a primi certificarea „Family Friendly”. Acestea vor include prezenta unui loc de joaca pentru copii, facilitati pentru schimbarea bebelusilor, cel putin un meniu pentru copii si altele.
Primele 52 de hoteluri si restaurante au primit certificarea „Family Friendly” in cadrul evenimentului organizat astazi la Odorheiu Secuiesc. Pe masura ce recomandarile vor fi indeplinite si de alte facilitati de cazare, lista hotelurilor „Family Friendly” va fi actualizata.
Într-o altă postare, Răzvan Pascu ne prezintă un scurt interviu cu Zoltan Pal din localitatea Corund, județul Harghita, încercând să răspundă unor întrebări pe care și le pun mulți români, mai ales cei care nu au avut niciodată contact cu oamenii din această zonă.
De ce nu știu unii oameni din Secuime să vorbească bine limba română?
Ce însemne găsim pe o poartă secuiască?
Cum arată o pălărie făcută din iască (ciupercă de fag)?
Care este concluzia lui Răzvan Pascu? „România este frumoasă tocmai prin diversitatea ei. Învață alaturi de mine de ce Lumea asta mare este atât de frumoasă tocmai pentru că oamenii sunt atât de diferiți!”
Între multele lucruri care îl împiedică pe om să aprecieze la o valoare justă ceea ce are, se numără și obișnuința. Omul se obișnuiește ușor cu o casă confortabilă, cu o familie frumoasă, cu o mașină luxoasă, cu succesul etc. Mai mult decât că îi fură bucuria de a trăi, această obișnuință deșteaptă în el o convingere ciudată că totul i se cuvine, ceea ce îl transformă într-un individ incapabil de a mai manifesta vreun fel de recunoștință față de providență și de darurile acesteia. Realizez asta ori de câte ori merg în călătorii și rămân holbându-mă la frumusețea locurilor în care ajung pentru prima oară. De foarte multe ori mă trezesc fericindu-i pe localnici în mintea mea pentru norocul de a trăi în spații pe care le consider minunate. Uit că eu însămi am fost binecuvântată să ajung să locuiesc într-o zonă incredibil de ofertantă din punct de vedere peisagistic, cum este județul Covasna.
După cinci ani de locuit la Sfântu Gheorghe, s-a întâmplat să străbat împrejurimile în calitate de turist, o experiență nouă din care am desprins concluzii bune și mai puțin bune. Interesant la călătoria mea a fost faptul că am fost însoțită de doi vechi prieteni bucureșteni, hotărâți să descopere locurile și modul de viață de aici. Pentru că obișnuința deja mă orbește, am mizat în călătoria mea pe impresiile lor, pe care consider că merită să le împărtășesc.
Ca oameni umblați prin lume, cei doi au venit la mine cu temele făcute. Au consultat internetul, au notat sârguincios fiecare obiectiv turistic promovat pe diverse site-uri – între care și celebrul www.visitcovasna.com – și, cu harta în mână, și-au construit meticulos trasee zilnice, clare și ordonate, în funcție de distanțe și proximități. Atrași îndeosebi de reputația castelelor și a conacelor din județ, și-au dorit în mod expres să ajungă la obiectivele turistice din Bicfalău, Zăbala, Arcuș, Micloșoara și Vârghiș, însă pe lista lor s-au aflat și alte localități precum Ozun, Ilieni, Valea Crișului, Cernat, Târgu Secuiesc, Sânzieni și orașul Covasna. Lăsând la o parte infrastructura despre care știm toți că este o problemă națională, cei doi turiști veniți din capitală – și eu împreună cu ei – s-au confruntat cu situații greu de anticipat. Primul inconvenient care le-a făcut călătoria mai puțin plăcută a fost faptul că obiectivele turistice sunt semnalizate sumar sau deloc. Ca să ajungă unde își doreau, chiar și cu ghidarea GPS-ului, au fost obligați să întrebe oamenii sau să caute cu concentrare clădirile pe care le vizau. În loc de indicatoare care să îți semnaleze clar unde te afli, ca turist care nu cunoști zona ești pus în situația de a te baza mai degrabă pe intuiția care îți spune „Aici trebuie să fie!” – pe bâjbâite, ca acum mulți ani.
Un alt aspect extrem de important pentru orice vizitator care se informează în prealabil pe internet ar fi legat de necesitatea de a clarifica faptul că multe dintre conacele și castelele promovate ca obiective turistice de neratat în județ sunt, de fapt, proprietăți private. Pentru că nu se specifică foarte clar în ce măsură castele sau conacele sunt vizitabile, te poți trezi ca turist într-o situație cel puțin stânjenitoare. Așa a fost, de pildă, pentru prietenii bucureșteni care, aflați la Arcuș, nu au avut acces nici măcar în curtea imobilului, ceea ce a fost o mare dezamăgire pentru ei. Informați corespunzător, ar fi știut la ce să se aștepte sau poate nu ar mai fi bătut drumul până acolo. Prin urmare, cei care se ocupă de promovarea obiectivelor turistice din județ ar face bine să clarifice foarte clar care sunt muzee de stat, pe care le poate vizita oricine, și care sunt proprietăți private cu regim special. Castelele precum cel de la Zăbala nu sunt muzee, chiar dacă figurează pe lista atracțiilor turistice din regiune. Ar trebui incluse poate în rândul hotelurilor, căci modul lor de funcționare se apropie mai degrabă de acestea decât de un obiectiv turistic cu acces deschis oricui.
În plus, în cazul celor de stat, ar fi util să existe clar peste tot nu doar informații despre valoarea și însemnătatea pe care o au, ci și indicații practice, legate de regulile de vizitare, de costul biletelor, de program, de posibilitatea de a primi un ghid etc. Cele mai multe dintre conace și castele nu au astfel de informații pe nicăieri. Totul este o chestiune de noroc. Nici măcar când ajungi la fața locului nu le găsești. Tot astfel cum, cu excepția unor magneți de frigider aduși la cerere sau a unor borcane de zacuscă, nu ai de unde să îți procuri suveniruri. Nu există nici materiale de promovare în mai multe limbi și nici tipărituri cu detalii privind domeniile respective pe care să le poți cumpăra și duce acasă. Totul trebuie păstrat în minte.
În timp ce unele obiective sunt incorect promovate, altele sunt „supramarketate”, în sensul că li se fac prezentări pompoase și atractive, care sunt contrazise de lipsa de spectaculozitate pe care o au în realitate.
Cât privește primul impact al oamenilor din alte zone cu aspectele sociale din Covasna, nu pot să nu pomenesc de nedumerirea pe care expunerea steagurilor secuiești și ale Ungariei pe casele sătenilor localnici o stârnește în mintea acestora. „Nu sunt o naționalistă, dar recunosc că nu am știut cum să interpretez arborarea acestor steaguri pe casele oamenilor și, până nu am primit câteva lămuriri, am fost tentată să percep afișarea lor ca pe ceva ostil”, mărturisește prietena cu care am călătorit.
Pe de altă parte însă, cea mai mare surpriză le-au oferit-o celor doi bucureșteni chiar oamenii locurilor, care nu doar că au răspuns și au oferit informații în limba română, dar au și demonstrat o amabilitate, o politețe și o deschidere greu de imaginat după prezentarea în presa centrală a unor incidente precum „micul de la Kaufland”. „Mie mi-a plăcut la Covasna. A fost o experiența faină, dar dacă ești genul turistului obișnuit, e greu să faci ce am făcut noi: să îți iei atâtea uși în nas pe proprietățile private și să bâjbâi după locuri. Mai bine te duci și stai la Spa la Balvanyos și gata”, a fost concluzia celuilalt prieten, care crede că zona trebuie promovată cu mult mai mult profesionalism și responsabilitate.
De când cu celebra reclamă care l-a lansat pe Dorel ca prototip al muncitorului român cu dotări intelectuale reduse, multe glume s-au făcut pe subiect. Pentru femei, Dorel îl reprezintă în același timp pe bărbatul care, cocoțat pe schelă sau aflat la volanul camionului său, nu este niciodată destul de ocupat cât să nu cântărească trecătoarele din priviri pentru ca, pe loc, după o scanare rapidă cu ochi de profesionist, să poată pronunța verdictul „Ce bună ești!” sau să te întrebe cu o curiozitate prefăcută „Ce mănânci de ești așa frumoasă?”.
Amuzant este că, trăindu-ți prima tinerețe în sudul țării (și mai ales în Capitală), te deprinzi cu acest comportament al multora dintre bărbați, care îți pun eticheta mai rapid decât îți ia azi termoscanner-ul temperatura la intrarea în supermarket. Începi să-i detectezi de la distanță și chiar dezvolți o strategie prin care să-i ignori, fiind capabilă să-ți calculezi rapid și timpul, dar și modul de reacție. În cazul meu, funcționa frecvent să merg dreaptă ca o coadă de lopată, cu privirea fixată înainte și să trec liniștit, fără grabă, pe lângă Dorel și colegii lui de muncă, astfel încât să mă asigur că observă tot, în special faptul că nu aud și nu sunt sensibilă la complimente nesolicitate, dar că evaluarea se face totuși corect.
Pentru a nu cădea în capcana ipocriziei, mărturisesc că validarea lui Dorel începe în ani să capete importanță în viața unei femei – nu, nu a tuturor femeilor, ci doar a celor care nu se simt lezate și agresate de astfel de comportamente. Pentru acestea din urmă, validarea lui Dorel devine un semn că anii au fost blânzi cu ele, că șoldurile și-au păstrat dimensiunile normale și, vorba aceea, tot nurlii au rămas. Căci – de ce să nu spunem? – indiferent de cum arată și cu ce se ocupă, Dorel este în sine un maestru al exigenței în materie de grație feminină.
Altfel stau însă lucrurile când te muți în Secuime. De la taximetriști, la oameni ai muncii, bărbații de aici își văd de treabă enervant de mult! Indiferent de vârstă și de ocupație, masculii nu întorc capul după femei pe stradă, nu comentează, nu fluieră și nu se obosesc în niciun fel să le valideze feminitatea. La început, gândești că poate n-ai nimerit tu dorelul care trebuia, însă cu timpul, problema se acutizează și-ți afectează grav stima de sine.
Ca femeie venită din sudul țării, să treci pe lângă un grup de muncitori și să nu fii fluierată măcar o dată, oricât de timid, e ceva strigător la cer. Să mergi cu un taximetrist care să nu încerce să îți facă curte, fie chiar și așa, ca să mai treacă timpul, e cât se poate de anormal. Începi apoi să te privești obsesiv în toate geamurile vitrinelor de la magazine să afli dacă nu cumva ți s-a triplat numărul de riduri din jurul ochilor sau sau dacă nu ți s-a îngroșat prea tare stratul adipos de la prea delicioasa pâine cu cartofi. Nici măcar nu mai ești în stare să conștientizezi că tu, cea care fără milă îl ignoraseși sistematic pe Dorel, ai devenit dependentă de validarea lui, iar în absența verdictului pe care generos ți-l prezenta odinioară din proprie voință, ți-ai deformat imaginea de sine.
Ca să te convingi că nu e totuși nimic în neregulă cu tine și nici nu te-ai ofilit mai mult decât îi e permis unei femei de vârsta ta, decizi să studiezi comportamentele oamenilor din jur cu atâta sârg, că ai putea ajunge să-ți susții doctoratul în antropologie. Cu coada ochilor, spionezi fiecare tinerică fâșneață, cu trup zvelt, și reacțiile pe care le stârnește-n jurul ei. Rezultatul e mereu același: nimeni nu fluieră, nimeni nu întoarce capul, nimeni nu comentează și nimeni nu e curios să afle ce alimentație are fătuca de s-a dezvoltat atât de armonios.
Și, deprinsă cu etichetele, în sinea ta pronunți verdictul că, în Secuime, Dorel nu are niciun pic de simț estetic și chiar te enervează cu atât de mult bun-simț. Din cauza lui, când mai treci pe la București, în loc să îl contracarezi cu măiestria de odinioară, te simți lipsită de antrenament de parcă ai fi o pasăre proaspăt evadată dintr-o colivie. Dar cel puțin îți mai recuperezi un pic stima de sine.
Deşi în majoritate presa maghiară a lăudat faptul că petiţia Consiliului Național Secuiesc a strâns numărul de semnături necesare, fără a îndeplini criteriul distribuţiei pe ţări, au existat şi jurnalişti care au analizat mai în detaliu situaţia.
Georg Paul Hefty, jurnalist de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, scrie, în Válasz Online, despre punctele slabe ale liderilor politici din Ținutul Secuiesc, plecând de la eșecul recentei inițiative de strângere de semnături pentru o petiție prin care Consiliul Național Secuiesc încercase să convingă Bruxellesul să recunoască secuii ca unitate „națională” distinctă.
„Ce ar spune maghiarii dacă Bruxelles-ul ar considera țiganii din Ungaria o minoritate națională autohtonă și i-ar finanța direct, ocolind Guvernul? Că țiganii nu sunt o națiune? Ei bine, nici secuii nu sunt o națiune. Nimeni nu se poate juca cu termenul de „națiune” după bunul plac. […]
Conform dreptului internațional, cuvântul națiune are un sens specific, nu degeaba, cea mai importantă instituție a lumii se cheamă Organizația Națiunilor Unite”, scrie jurnalistul german.
Altfel spus, îl completează Révész Sándor, în săptămânalul HVG, petiția ar fi putut deveni o temă europeană, dar inițiatorii ei au transformat-o într-o temă maghiară, punându-i astfel și capac. Așa pățesc cei cărora tot ce le trebuie din Europa sunt banii, conchide autorul.
Chiar dacă Paştele catolic tocmai ce a trecut, iar cel ortodox urmează să vină, cu tot circul iscat în ultimele zile de către ping-pong-ul dintre Biserica Ortodoxă, Ministerul de Interne şi Preşedinţie, este binevenită o lectură plăcută despre obiceiurile secuieşti în perioada pascală. Majoritari catolici (şi foarte mândri de asta!), secuii au un folclor aparte şi obiceiuri specifice şi în jurul sărbătorilor de Paşti.
Joia mare este ziua trădării şi omorârii lui Isus, în amintirea acestor evenimente în zona Ciucului de Sus (satul Dăneşti) se ţine Cina Domnului, prin gătire şi rugăciune în comun. Cina Domnului are un rol purificator: cei care mănânc din sarmalele de post, capătă suflet curat la sărbători.
Vinerea mare este ziua vegherii trupului sfânt. În satele din zona Miercurea Ciuc (Sântimbru-Ciuc, Sâncrăieni, Sândominic) şi Gheorgheni (Joseni) flăcăi necăsătoriţi, îmbrăcaţi în port şi „înarmaţi” cu arme din lemn veghează trupul neînsufleţit al lui Isus începând de la slujba din vinerea mare, până la înviere. În momentul schimbului de gardă „soldaţii romani” efectuează gesturi după o anumită coregrafie.
În dimineaţa primei zi a Paştelui locuitorii satelor din zona oraşului Tg. Secuiesc (Mereni, Lemnia, Estelnic) parcurg cu căruţe hotarele satului. Acest obicei are şi un rol educativ: tinerii află, care sunt punctele marginale ale terenurilor agricole aparţinând satului. Cercul virtual, desenat prin ruta căruţelor, şi binecuvântările, urările, cântecele rostite-cântate veghează satul şi oferă speranţa unei recolte bogate. Cu această ocazie are loc şi un concurs de călărit: câştigătorul concursului aduce vestea învierii lui Isus. Cu această veste intră trupa în biserică.
A doua zi de Paşti în toate localităţile secuieşti flăcăii şi bărbaţii plec la stropit. Cele mai interesante obiceiuri de stropit sunt în jurul oraşului Covasna (Surcea, Tamaşfalău), unde flăcăii se duc împreună la stropit, trăgând o sanie mare împodobită cu crengi de brad, sub crengi cu un flăcău. Trupul intră în fiecare curte, unde sania şi fetele-femeile din casă sunt stropite cu apă pură. Acest obicei – asemănător cu paparudele româneşti – se termină cu dăruirea de ou încondeiat şi cu dans. Stropirea are un folclor foarte bogat şi în prezent: flăcăii rostesc binecuvântări în versuri.
O firmă din oraşul Cristuru Secuiesc care producea jucării din material textil s-a reprofilat şi confecţionează măşti medicinale şi echipament de protecţie, după ce a primit certificare de la Ministerul Sănătăţii.
Administratoarea firmei, Klára Szabó, a declarat pentru AGERPRES că ideea reprofilării a venit după izbucnirea crizei generate de pandemia de COVID-19, când comenzile de jucării, care mergeau la export, au scăzut brusc.
“Până acum am lucrat pentru Vest, am făcut jucării din materiale textile, de calitate ridicată. Dar cu criza asta, cu COVID, ne-am reprofilat, deoarece comenzile nu sunt sigure, au descrescut brusc şi nu ştim dacă va mai fi interes în continuare, este tot o temă deschisă şi am căutat ce să putem face ca să nu trimitem oamenii acasă, în şomaj tehnic, să asigurăm continuitatea producţiei şi să facem ceva folositor”, a explicat Klára Szabó.
Timp de două săptămâni, responsabilii firmei au căutat soluţii şi s-au gândit că ar putea confecţiona măşti şi echipament de protecţie pentru personalul sanitar, motiv pentru care au început să lucreze la prototipuri.
“Două săptămâni ne-am gândit ce va fi, dar am zis că trebuie să căutăm ceva şi trebuie să ne facem folositori, pentru că nu e numai un job, pentru că facem ceva ce este necesar, e vorba de siguranţă, sănătate, e vorba de doctori, asistenţi, ăsta nu e un job. Şi e importantă continuitatea producţiei”, a subliniat administratoarea firmei.
Săptămâna trecută au fost finalizate primele prototipuri de măşti, halate şi combinezoane şi s-a cerut şi certificare de la Ministerul Sănătăţii, care a fost primită în urmă cu câteva zile.
Au fost organizate liniile de cusut şi se lucrează cu 90 de angajaţi, care pot confecţiona, zilnic, aproximativ 5.000 de măşti şi 600-700 de combinezoane şi halate.
Angajaţii fabricii respectă nişte reguli stricte, pentru a se proteja, cum ar fi păstrarea distanţei, dar şi purtarea de măşti şi halate şi un program de lucru adaptat.
Cea mai mare problemă o reprezintă materia primă, care nu există în România şi se importă cu greu din Germania sau din ţările asiatice.
“Aprovizionarea e foarte dificilă, aceste materiale speciale nu se produc în România, sunt din Germania sau Asia şi trebuie să stăm la coadă”, a spus Klára Szabó.
Întrebată cum a fost trecerea de la jucării la echipament medical de protecţie, ea a spus că firma în cauză a fost tot timpul flexibilă şi a fost nevoie de găsirea unei soluţii pentru ca viaţa să meargă mai departe.
„Noi, ca firmă, lucrăm în logistică, de la transport, până la aprovizionare, producţie şi tot timpul am fost flexibili. (…) Şi a trebuit să găsim o soluţie, să nu lăsăm ca doar statul să aibă grijă, pentru că şi statul are multe de făcut şi fiecare trebuie să contribuie cu energia, puterea şi tot ce avem ca viaţa să meargă mai departe, pentru că nu putem să ne oprim”, a afirmat administratoarea firmei
Mai multe primării ale principalelor oraşe din Secuime se pregătesc pentru întâmpinarea situaţiilor neplăcute generate de pandemia de coronavirus şi de eventualele complicaţii ce vor apărea ca urmare a îmbolnăvirii unui număr mare de persoane.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Miercurea Ciuc şi Primăria municipiului au luat decizia de a închide terenurile de joacă din oraş, pentru a limita răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus, fiind lansat de către Primărie şi un program de sprijinire a vârstnicilor cărora nu are cine să le facă aprovizionarea cu alimente şi medicamente. Cei care au nevoie de ajutor pot suna la numărul de telefon 0735-209455 sau pot trimite un mesaj la adresa de email social@szereda.ro.
Şi Primăria din Odorheiu Secuiesc a luat decizia închiderii locurilor de joacă din oraş, după ce s-a observat că acestea sunt frecventate în continuare şi a distribuit locuitorilor 13.000 de pliante cu informaţii de măsurile de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus.
În Târgu Mureş, pe lângă măsurile luate la nivel central, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a propus ca accesul la persoanele izolate să se realizeze doar de către medicii de familie, respectând normele de igienă și echipați corespunzător. Medicii să informeze în permanență reprezentanții DSP cu privire la evoluția pacienților. De asemenea, s-a solicitat Guvernului României, prin Ministerul de Finanțe, adoptarea unei hotărâri la nivel național cu privire la plata taxelor și impozitelor, astfel încât să se aplice reducerea de 10 la sută până la sfârșitul lunii aprilie.
La Sfântu Gheorghe, Primăria municipiului a lansat alături de mai multe organizaţii civile un program de sprijinire a persoanelor în vârstă în această perioadă cu multe restricţii. Administrația locală se angajează, de asemenea, să livreze pachete care conțin produse alimentare de bază şi produse de igienă sau medicamentele pe bază de rețetă pentru persoanele cu vârste peste 70 de ani. Ambele servicii vor fi disponibile începând de luni, 23 martie, când vor fi făcute publice şi numerele de telefon şi platforma online unde pot fi făcute solicitările.
Acest site folosește "cookies". Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
