Categories
Cultura si lifestyle Locale Stiri

COVID-19: Nuntă în supermarket la Sfântu Gheorghe

O nuntă fictivă a avut loc într-un supermarket din Sf. Gheorghe săptămâna trecută, în chip de protest față de inechitatea pe care restricțiile anti-covid o generează în mediul de afaceri din România. Așa-zisa nuntă a fost pusă la cale de proprietarii a două restaurante din oraș, alături de care s-au implicat și alte persoane afectate de măsurile față de care aceștia au protestat.   

„Căsătorește-te într-un supermarket! Acolo ai voie. Dacă vrei să-ți unești destinul cu partenerul tău de viață, nu o poți face la restaurante sau în sălile special amenajate pentru asta, deoarece sunt închise, iar organizarea de evenimente este interzisă. Cu toate acestea, poți face oricând acest lucru în orice centru comercial, respectând un set minim de măsuri epidemiologice.

Am dovedit noi că se poate. Acolo orice se poate. Am organizat o nuntă într-un centru comercial din Sfântu Gheorghe cu tot ce trebuie: mireasă, mire, preot, martori și fotograf, în plus, ne-am ales și cu o mulțime de invitați. Muzică nu am cerut, dar am primit. Menționăm că această reprezentație a comunității noastre nu a fost îndreptată împotriva centrelor comerciale, ci mai degrabă a avut scopul de a atrage atenția asupra nedreptăților și inegalităților din sistem. Te poți cununa într-un supermarket, dar ar fi mai bine și mai frumos să faci acest lucru în spațiile în care toate condițiile sunt perfecte pentru acest eveniment extraordinar.

Sperăm că ordinea poate fi restabilită cât mai curând posibil și că putem primi atât cuplurile îndrăgostite, cât și pe cei îndrăgostiți de gusturile bune”, arată o postare de pe Facebook.

Evenimentul a fost unul fictiv, iar reacțiile angajaților și cumpărătorilor din supermarket au fost pozitive, spun organizatorii.

„A fost un eveniment fictiv prin care am vrut să demonstrăm, împreună cu echipa, că nu putem să organizăm evenimente, dar hipermarketurile sunt deschise și lucrurile nu sunt egale și corecte. Evenimentul a fost săptămâna trecută. Ideea am mai văzut-o și pe internet. Au fost astfel de evenimente și în străinătate, dar nu știu cât au fost de reale. Cuplul este real, dar n-a fost o nuntă reală. Preotul e un actor de fapt. A fost un lucru foarte pozitiv și interesant pentru angajații din hipermarket și pentru cumpărători. Legal nu putem să facem nimic și tot așteptăm să se schimbe ceva. A fost și este o perioadă foarte grea pentru noi. Am vrut să le amintim oamenilor că și nouă ne este greu, în ceea ce privește businessul, dar și cuplurilor care vor să se căsătorească. Și dacă să zicem că ai putea să faci așa ceva într-un supermarket, tot degeaba e, pentru că după aceea nu poți să inviți musafirii la un restaurant  și să sărbătorești, că nu ai voie”, ne-a spus coproprietarul unuia din restaurantele care a organizat acest demers, Doci Lóránt.

Tânărul spune că, în continuare, cea mai mare problemă a industriei în care activează este incertitudinea și imposibilitatea de a planifica un eveniment.

„De două, trei ori pe săptămână discutăm cu diferite cupluri și tot modificăm datele evenimentelor. Mulți spun că vor neapărat să organizeze, dar noi nu putem să rezolvăm această problemă, pentru că nu avem cum să facem acest lucru, dar cerința este foarte, foarte mare. Sperăm că la sfârșitul sezonului, măcar în august sau septembrie să putem să organizăm ceva. Cel mai greu este că nici noi nu știm ce să le spunem tinerilor, pentru că nu știm cum va fi pe viitor și ce planuri pot sau nu pot să își facă”, a mai spus Doci Lóránt.

Evenimentul n-a presupus cheltuieli din partea organizatorilor, spun aceștia. Buchetul l-au primit din partea unei firme de decorațiuni, fotograful n-a cerut remunerare, iar rochia îi aparține „miresei”. 

Am cerut și autorităților, prin Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, un punct de vedere legat de acest subiect, însă până la acest moment nu am primit vreun răspuns.

Sursă: Observatorul de Covasna

Foto: Facebook/Kovács – The Castle Restaurant

Categories
Locale Stiri

Prefectul UDMR, Ráduly István, va verifica modul de utilizare a limbii maghiare în administrația publică din Jud. Covasna

Instituția Prefectului – Județul Covasna va iniția o serie de verificări privind modul de aplicare a normelor care reglementează folosirea limbii minorității naționale în raporturile dintre autoritățile administrației publice locale și serviciile publice deconcentrate, pe de o parte, și cetățenii aparținând minorităților naționale, pe de altă parte, în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%, conform ultimului recensământ, a declarat, într-o conferință de presă, prefectul județului Covasna, Ráduly István, amintind că prevederile sunt cuprinse în OUG 57 din 2019, privind Codul Administrativ. 

„În acele unități administrativ teritoriale unde din numărul total al locuitorilor, ponderea de peste 20% este de o anumită naționalitate, indiferent de care, orice serviciu public, trebuie să aibă la intrare însemne atât în limba română, obligatoriu, cât și în limba naționalităților care sunt peste 20%. Plus, orice comunicare trebuie să fie bilingvă. Plus, dacă mergem și mai adânc, atunci (…) cetățenii aparținând unor minorități naționale cu pondere peste 20% se pot adresa oral sau în scris în limba minorității naționale respective și primesc răspuns atât în limba română, cât și în limba minorității naționale respective. Inclusiv formularele tipizate trebuie să fie în ambele limbi. Suntem toți cetățeni și suntem toți cetățeni ai acestui județ, cu drepturi și obligații. Chiar mă bucur că o să clarificăm aceste situații chiar de la început, să nu fie interpretat cu rea-credință. Din partea mea nu este și nu o să fie niciodată. (…) Sunt aici pentru cetățenii județului Covasna, indiferent de etnie, religie și nu pot să devin un prefect – mașinărie care semnează, fără să citească documentele. Nu o să fiu mașinăria de semnat a Instituției Prefectului”,a declarat Ráduly István.

Pe același subiect, el a fost întrebat dacă instituția pe care o conduce respectă această legislație, iar răspunsul reprezentantului Guvernului în teritoriu a fost că mai are nevoie de timp ca să își formeze Cabinetul.

„Așteptăm de la București aprobarea noii organigrame pe care am propus-o eu, întrucât înainte să plece domnul prefect, în baza ordonanței de urgență numărul 206 din 2020, a modificat în așa fel încât a lăsat cabinetul fără oameni. Eu trebuie să am cu ce să lucrez. (…) Să am măcar un singur om și o să rezolvăm”, a explicat acesta.

Prefectul a spus și că Instituția Prefectului a primit o adresă în februarie 2021 de la Ministerul Afacerilor Interne prin care s-a solicitat să se aibă în vedere prevederile articolului 252, alin 1, litera f, care arată: „Prefectul verifică modul de aplicare a normelor legale care reglementează folosirea limbii minorității naționale în raporturile dintre autoritățile administrației publice locale și serviciile publice deconcentrate, pe de o parte, și cetățenii aparținând minorităților naționale, pe de altă parte, în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%, conform ultimului recensământ”.

Prefectul de atunci, Iulian Constantin Todor, a trimis, potrivit spuselor noului prefect, o adresă către toate UAT-urile și Consiliul Județean prin care a adresat rugămintea de a se asigura că „sunt respectate prevederile articolelor 94 și 95 din Ordonanța de Urgență 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare”.

Pe același subiect a fost și o situație care i-a fost adusă recent la cunoștință noului prefect și care sesiza că la intrarea în localitatea Vâlcele ar fi apărut indicatoare cu denumirea localității în limba maghiară, spune Ráduly István, dar după o vizită în teren a constatat că ele nu existau.

Sursa: Observatorul de Covasna

Foto: oameniliberi.com

Categories
Locale Stiri

Pas mărunt făcut de UDMR în acceptarea simbolurilor comunităților locale

Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a postat recent pe pagina sa de Facebook un anunț privind decizia guvernamentală prin care două localități din România au primit dreptul de a utiliza însemnele comunității locale. 

La propunerea UDMR, Guvernul a adoptat stema oficială a comunelor Valea lui Mihai din Jud. Bihor și Malnaș din Jud. Covasna, scrie șeful CJ Covasna. 

În postarea sa, Tamás Sándor  îl citează pe ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, care vede în acest precedent creat de Guvern oportunitatea ca în viitor, însemnele comunităților locale să intre în legalitate și să poată fi utilizate fără rezerve: „Alianța a mai făcut un pas spre acceptarea utilizării simbolurilor comunitare. Datorită deciziei guvernamentale de astăzi, cele două comunități au libertatea de a-și folosi simbolurile”

În loc de o reacție euforică, postarea a generat o multitudine de comentarii și analize despre simbolurile utilizate în cele două steme, precum și despre perspectiva heraldică asupra acestora. 

Sursa și Foto: Facebook/Tamás Sándor

Categories
Locale Stiri

Covasna: Castelul „Mikó” din Olteni va fi reabilitat

Castelul „Mikó” din localitatea Olteni, cumpărat de autorităţile locale în anul 2014 cu scopul de a-l salva de la distrugere şi a-l introduce în circuitul turistic şi cultural, va fi reabilitat cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor,  a declarat că centrul de plasament pentru copii, care funcţionează în incinta castelului, va fi închis, iar copiii vor fi mutaţi în trei case familiale aflate în curs de finalizare în localităţile Târgu Secuiesc şi Întorsura Buzăului.

„Avem trei case pentru copii în construcţie, una la Întorsura Buzăului şi două case tip familial la Târgu Secuiesc, pe care într-o lună le terminăm. (…) Deci, până ajungem acolo ca să înceapă lucrările, rezolvăm şi problema copiilor. (…) Vrem într-o parte a castelului, la parter, să facem un muzeu, pivniţa, mansarda şi clădirile din jur vrem să le reamenajăm pentru a da posibilitatea organizării de evenimente şi, desigur, trebuie să reabilităm grajdul, care era un grajd de renume, cu o rasă de cai de renume în perioada interbelică datorită unui negustor din Braşov, un sas care a cumpărat în perioada interbelică acest imobil”, a declarat Tamás Sándor.

Castelul din Olteni, construit în anul 1827 de groful Mikó Miklos, a fost restituit urmaşilor acestuia în anul 2007, care l-au vândut în anul 2014 Consiliului Judeţean şi Consiliului local Bodoc.

Castelul, construit în stil empire, este unic în Transilvania datorită picturilor existente pe pereţii interiori ai camerelor, ce surprind scene din viaţa socială sau evocă scene din războiul napoleonian.

Sursa WeRadio Sf. Gheorghe

Foto:  Observatorul de Covasna 

Categories
Locale Stiri

Sinteza declarațiilor făcute de ministrul Tineretului și Sportului, Eduárd Novák , în timpul vizitei de lucru în Jud. Covasna

Săptămâna trecută, ministrul Tineretului și Sportului, Novák Eduárd, s-a aflat într-o vizită de lucru în județul Covasna, unde s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților locale și ai organizațiilor de tineret, asociațiilor și cluburilor sportive din Sfântu Gheorghe, a vizitat tabăra de tineret din Pădureni și terenul de atelaje din Olteni și a stat de vorbă cu oficiali locali, între care președintele Consiliului Județean Covasna,  Tamás Sándor și primarul municipiului Tg. Secuiesc, Bokor Tibor. De asemenea, a avut discuţii cu autorităţile locale din Sfântu Gheorghe şi cu reprezentanţii asociaţiilor şi cluburilor sportive din municipiu, după care a vizitat Arena Sepsi şi noul stadion al echipei de fotbal Sepsi OSK, împreună cu ministrul Mediului, Tanczos Barna, prezent în calitate de preşedinte al Federaţiei Mens Sana.

Cu prilejul vizitei sale în zonă, Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduárd Novák, a declarat că multe săli de fitness din zonă, închise în prezent din cauza pandemiei, sunt bine organizate şi pot asigura măsurile necesare pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

„Sunt foarte multe săli de fitness care sunt super bine organizate şi pot să îşi asigure, efectiv, toate măsurile sanitare, şi altele nu fac nimic. Normal, eu cred că aceste decizii care s-au luat nu au fost bine fundamentate (…). Dar am discutat cu reprezentanţii asociaţiei sau organizaţiei de fitness din România, ei au adus nişte calcule foarte clare, care au fost făcute în Europa de Vest, despre care sunt domeniile cele mai, să zicem, periculoase din punct de vedere al pandemiei, iar pe penultimul loc este fitness şi ultimul loc sunt restaurantele. Şi alea sunt închise. Şi astea sunt nişte calcule fundamentate, cu sondaje”, a afirmat Eduárd Novák.

Ministrul a mai afirmat că deocamdată stăm foarte prost la capitolul mișcare și sport, „la nivel naţional avem de la 2 la 5%, suntem printre ultimii în Europa la acest capitol şi, desigur, şi alimentaţia, ne aflăm printre primii care avem supraponderali”, a declarat Eduárd Novák, care a mai spus că a acceptat funcţia de ministru deoarece consideră că este o oportunitate de a „face lucruri remarcabile pentru viitorul copiilor noştri”.

„Pentru mine, a fi ministrul Tineretului şi Sportului în România înseamnă ca şi cum aş fi câştigat încă un titlu olimpic, este cumva o încununare a carierei mele de sportiv de performanţă. (…) Ştiţi foarte bine că nu am fost politician, dar am văzut această oportunitate de a face ceva istoric şi cred că este un moment oportun ca să putem să punem bazele unui sport într-adevăr bine construit, bine gândit, mai ales în momentul actual, în care suntem în această formaţie, coaliţie, împreună cu domnul ministru Tanczos Barna, domnul ministru Cseke Attila şi domnul viceprim-ministru Kelemen Hunor, să facem nişte lucruri remarcabile pentru viitorul copiilor noştri”, a afirmat Novák.

Actualul Ministru al Tineretului și Sporturilor a punctat faptul că ministerul pe care îl conduce va elabora o strategie a sportului românesc, care va indica direcţia în care se va îndrepta în următorii ani.

„Avem foarte mult de lucru, facem strategia sportului românesc începând de la sporturi prioritare până la infrastructură, cluburi sportive. Trebuie să avem o strategie care o să ne arate, efectiv, încotro să ne îndreptăm (…) Vrem să reorganizăm sportul paralimpic, ceea ce este foarte important şi sunt puse în joc 500 de medalii de aur la jocurile paralimpice, care au aceeaşi valoare ca Jocurile Olimpice şi cred că o să aibă un impact social major pentru persoane cu dizabilităţi. Totodată, şcoala de antrenori şi sistemul de educare, deoarece în momentul actual nu are niciun succes, ba, mai mult de atât, în acest sistem ne batem joc de visele şi de viziunile sportivilor şi sportul copiilor noştri”, a declarat ministrul Eduard Novák.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduárd Novák, se declară nemulţumit de situaţia gimnasticii româneşti şi consideră că şi în această ramură sportivă trebuie făcute reorganizări.

„Îmi pare foarte rău de gimnastică, mă gândesc acum la nivel naţional. Adică aici este exact ce vă spun, toate problemele sportului românesc se reflectă prin gimnastică. Adică să pierzi un sport cu tradiţie de la nivel de top mondial, ca astăzi încă să nu ştim dacă o să avem calificat unul la Tokyo, îţi vine să plângi, când erai obişnuit, când te uitai la orice competiţie, Mondiale, Jocuri Olimpice, că era plin podiumul de fetele de la gimnastică şi după aceea au venit şi băieţii… Deci e un semnal foarte clar şi nu mă miră. Astăzi încă antrenorul naţional este cine este. Asta e. Trebuie regândit şi aici. Acum, noi, care am învăţat pe toată lumea gimnastică, trebuie să aducem de afară să ne înveţe pe noi gimnastică!, a mai declarat Novák.

Sursă și foto: covasnamedia.ro

Categories
Locale Stiri

„Ziua Prieteniei Româno-Maghiare” – proiectul la care visează primarul UDMR, Antal Árpád

Într-un interviu acordat postului local de radio WeRadio Sfântu Gheorghe, primarul Antal Árpád a răspuns mai multor întrebări adresate de cetățenii municipiului. Între temele abordate, a fost atinsă și cea cu privire la relațiile interetnice, dar și la arborarea drapeului de doliu, pe clădirea primăriei, de 1 Decembrie. În context, primarul din Sfântu Gheorghe a vorbit despre o inițiativă prin care să fie instituită „Ziua Prieteniei Româno-Maghiare”, pentru marcarea căreia cea mai potrivită i s-ar părea data de 16 decembrie.

Întrebat când va înceta cu arborarea drapelului de doliu pe clădirea instituției la cârma căreia se află, Antal Árpád a subliniat că lucrurile au fost interpretate în mod eronat. „Drapel de doliu pe 1 Decembrie nu a fost niciodată, nu este și nu va fi. A fost un an când un cetățean care a primit premiul Pro Urbe a decedat și, de fiecare dată, indiferent dacă e 15 Martie sau 1 Decembrie, există această regulă la noi în Transilvania că, dacă dintr-o instituție își pierde viața un angajat sau cineva care a primit premiul Pro Urbe decedează, se arborează drapelul de doliu. Nu are nicio legătură cu Ziua Națională a României”. 

În sprijinul acestei afirmații, primarul din Sf. Gheorghe a adăugat și faptul că, între timp, pe clădirea primăriei s-a creat un loc nou, separat de cel în care se arborează drapele oficiale, dedicat drapelelor coborâte în bernă, astfel încât să se evite apariția unor confuzii cu alte prilejuri similare.  

Edilul a vorbit și despre faptul că actualul context legislativ nu permite arborarea simbolurilor comunității secuiești, alături de cele românești, semnalând totodată și problema steagurilor Ungariei, expuse peste tot în oraș în ziua de 15 Martie. „15 Martie este Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Eu chiar am propus și o să propun și oficial, probabil în săptămânile următoare, să găsim o zi – am și o propunere, 16 decembrie – care să fie Ziua Prieteniei Româno-Maghiare. Este ziua în care a pornit Revoluția – de la Timișoara, de la un etnic maghiar. Pornind de la un etnic maghiar din Timișoara, toți timișorenii, indiferent de naționalitate, s-au solidarizat. După aceea, toată țara”, a precizat Antal Árpád, în opinia căruia o astfel de zi ar permite alăturarea simbolurilor celor două comunități. 

Referitor la  îmbunătățirea relațiilor dintre maghiari și români, Antal Árpád a lăsat să se înțeleagă că nu există deschidere decât din partea sa în această privință și că ar fi necesară și deschiderea celeilalte părți. „Eu simt că nu pot dialoga singur. E foarte important să dialogăm, să existe foarte multă empatie, să dispară prejudecățile”, argumentând în acest sens că i s-a reproșat de-a lungul timpului că discriminează copiii români pentru că nu investește și în reabilitarea singurului liceu cu predare în limba română din municipiu, Colegiul Național „Mihai Viteazul” – care în prezent este în plin proces de reabilitare cu fonduri europene, naționale și locale. 

Antal Árpád a mai afirmat că o soluție pentru a pune capăt disensiunilor interetnice și percepțiilor negative la nivel național ar fi „să începem cu elevii să construim această relație pe termen lung, poate va funcționa mai bine decât cu generația de vârstă mai înaintată”. 

Sursa: WeRadio Sf. Gheorghe 

Foto: shtiu.ro 

Categories
Locale Stiri

Cum vrea subprefectul USR PLUS, Dulányi-Balogh Szilárd, să schimbe relațiile dintre instituții în Județul Covasna

Într-o postare bilingvă, română și maghiară, pe pagina sa de Facebook, subprefectul USR PLUS, Dulányi-Balogh Szilárd, a declarat că intenționează să schimbe paradigma la nivel de comunicare între instituții. În acest scop, subprefectul și-a propus să meargă în teritoriu pentru a avea un dialog cu primarii din localitățile covăsnene și a afla care sunt nevoile lor reale.

„După o lună de activitate în cadrul Instituției Prefectului județului Covasna și la o săptămână de la întregirea echipei de conducere, în calitate de subprefect mi-au revenit atribuții în domeniul coordonării activității juridice din Prefectură.

Dacă în prima parte a lunii anterioare – până în 11 martie – am exercitat atribuțiile de prefect, din acea dată, atribuțiile au fost preluate de celălalt subprefect, iar din 1 aprilie suntem în echipă completă.

Pentru a încerca o schimbare de abordare, începând de astăzi, voi efectua deplasări, vizite în teritoriu, încercând să ajung la majoritatea Primăriilor din județ pentru a încerca maparea problemelor, doleanțelor Primăriilor și pentru a încerca o schimbare de paradigmă în relațiile interinstituționale și comunicaționale.

În consecință, prima mea vizită în teritoriu a fost în Valea Mare și Întorsura Buzăului. Mulțumesc tuturor pentru primire și pentru deschiderea de care au dat dovadă”, sunt cuvintele lui Dulányi-Balogh Szilárd.

Sursă și foto: Facebook/ Dulányi-Balogh Szilárd

Categories
Locale Stiri

Uimitoarea lecție de disciplină și răbdare oferită de locuitorii din Miercurea Ciuc în ziua de Paști

De Paștele Catolic, locuitorii din Miercurea Ciuc au lăsat mii de oameni cu gurile căscate după ce câteva fotografii de la ceremonialul de sfințire a bucatelor au fost viralizat pe Facebook. Surprinzătoare în fotografiile respective este disciplina impecabilă a celor 3500 de persoane care au respectat cu strictețe restricțiile impuse de pandemia de coronavirus, așteptând solemn și răbdător derularea scenariului specific ceremonialului.

În alți ani ceremonialul se desfășura doar pe platoul din fata Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc. De data aceasta, autoritățile au decis să extindă zona, pentru păstrarea distanței fizice, scrie Agerpres. A fost blocată circulația pe două bulevarde din centrul orașului, iar oamenii, purtând coșuri în care se aflau bucate de Paști, s-au așezat în ordine într-o zonă în formă de cruce.

Organizatorii au împărțit măști de protecție celor care nu aveau și s-au asigurat că se păstrează distanta fizică. De asemenea, pentru a reduce numărul de participanți, îndemnul a fost să participe la ritual un singur membru al familiei.

Organizatorii au anunțat, inițial, că se așteaptă participarea a 2.000 de persoane, dar numărul a fost de aproximativ 3.500.

Oamenii au fost recunoscători că au putut lua parte, chiar și în aceste condiții, la un eveniment foarte important pentru oraș. Anul trecut acest ritual a fost anulat, iar slujba de sfințire a fost transmisă online, din cauza pandemiei de COVID-19.

„Este ceva extraordinar. Am așteptat acest moment și văd că se realizează. Îmi pare bine să văd oameni de ordine care întotdeauna ne-au ajutat la acest eveniment, iar acum își fac treaba cum trebuie. Așa că suntem foarte fericiți, aproape nu am cuvinte. Ne întâlnim foarte rar, nu prea ieșim din casă, iar acum ne-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am văzut de un an de zile. Nu îmi doresc decât să se termine, sper ca în câteva luni să se termine”, a spus un bărbat care participa la eveniment.

Un alt locuitor al orașului a mărturisit că este o zi a bucuriei și „este un semn că mergem într-o direcție bună”, în vreme ce o femeie a spus, cu lacrimi în ochi, că „Învierea înseamnă speranță, iar faptul că ne-am întâlnit astăzi, ne dă speranța că vom trece cu bine peste tot”.

După slujbă, preoții au mers printre oameni și au sfințit bucatele, pe acordurile imnurilor pascale.

Liturghia a fost transmisă și online, iar în zonele în care sunetul difuzoarelor amplasate în centrul orașului nu se mai auzea, oamenii au ascultat la telefonul mobil mesajele transmise preoți.

La Miercurea Ciuc, tradiția sfințirii bucatelor sub cerul liber este una extrem de iubită, care adună comunitatea împreună.

Obiceiul de binecuvântare a bucatelor în centrul orașului a fost instituit în anul 2001 de episcopul Tamás József, întrucât bisericile din jur deveniseră neîncăpătoare.

În prezent, acest ceremonial a devenit un simbol al Sărbătorilor Pascale catolice de la Miercurea Ciuc.

Ritualul era ținut și înainte de 1989, dar atunci oamenii se adunau în apropierea lăcașurilor de cult.

Sursă și foto: WeRadio Sf. Gheorghe

Categories
Locale Stiri

Gestul cu care câțiva tineri din Sfântu Gheorghe au atins întreaga comunitate de Paștele catolic

În aceste zile, pentru credincioșii catolici, reformați, dar și de alte culte are loc cea mai însemnată sărbătoare a creștinilor, Paștele, care celebrează victoria morții asupra vieții prin Învierea lui Hristos. Cum sărbătorile religioase sunt un prilej de manifestare a iubirii față de aproape, câțiva tineri din Sf. Gheorghe le-au oferit flori cadrelor medicale de la Spitalul Județean, în semn de solidaritate și empatie față de lupta pe care acestea o duc pentru viața fiecărui om, cu precădere în această perioadă de pandemie. 

Gestul tinerilor a impresionat întreaga comunitate, dar i-a mișcat în mod deosebit pe angajații de la spital, pentru care nu există sărbătoare în liniște, salvarea vieții aproapelui lor fiind cu mult mai importantă. 

„Protestele împotriva Covid-19 care au avut loc în ultimele zile (am văzut cazuri în care angajați ai spitalelor au fost claxonați și jigniți), au inspirat un grup de liceeni și studenți, care astăzi i-au surprins pe angajații spitalului nostru, oferindu-le flori și aplauze în semn de apreciere pentru munca depusă zi și noapte, chiar și de Paște. 

Acest gest de bunătate și empatie, venit din partea grupului de tineri, ne-a mișcat profund și suntem recunoscători!”, a fost mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Dr Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe pe pagina de Facebook a instituției. 

Profităm de acest prilej pentru a le ura și noi sănătate și putere de muncă tuturor cadrelor medicale care de un an încheiat nu mai știu ce e odihna și stau mai mult departe de propriile familii, dar și pentru a le ura tuturor cititorilor noștri care sărbătoresc azi un Paște fericit. Kellemes húsvéti ünnepeket!

Foto: Facebook/Spitalul Județean de Urgență „Dr Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe

Categories
Locale Stiri

Primele declarații ale noului prefect al județului Covasna, Ráduly István, imediat după ceremonia de învestire

Fostul primar al comunei Ozun, Ráduly István, a fost învestit joi dimineaţă în funcţia de prefect al judeţului Covasna, ceremonia de depunere a jurământului având loc în cadrul unei videoconferinţe cu ministrul Afacerilor Interne, în prezența reprezentanţilor mai multor structuri, instituţii şi organizaţii, dar şi a președintelui Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, și a subprefecţilor Cosmin Boricean şi Dulányi-Balogh Szilárd.

Ministrul Lucian Bode a avut un mesaj special pentru noii reprezentanți ai Guvernului în judeţele Harghita și Covasna, pe care i-a numit „factori de echilibru”, declarând că așteaptă din partea acestora asumarea deplină a rolului constituțional care le revine, integritate și profesionalism „la cele mai înalte cote”.

După numirea oficială, noul prefect şi-a asumat angajamentul şi răspunderea pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, declarând, printre altele, că mandatul reprezintă o provocare.

„Am ascultat cu mare atenție și am memorat fiecare cuvânt în parte din mesajul domnului ministru Lucian Bode, şi sunt sigur că o să mă conformez (…) Începând de azi, chiar dacă este Joia Mare, și chiar dacă este 1 aprilie, am realizat că nu este o glumă și că trebuie să îmi intru în atribuții. Suntem o echipă mare de lucru, iar alături de colegii mei din Prefectură vom da dovadă de profesionalism, integritate, transparență și colaborare (…) Vă asigur că împreună cu cei doi subprefecţi, şi colectivul de lucru de aici, vom face tot posibilul să îi ajutăm pe cetăţenii judeţului. Este rolul nostru şi asta aşteaptă Guvernul României de la noi. Programul de guvernare, cu cele 18 capitole, este un program foarte bine pregătit. Îmi asum răspunderea şi voi face tot posibilul ca în judeţul Covasna acest program să nu rămână doar la nivel de hârtie, ci să adoptăm decizii importante din punct de vedere economic, social, şi aşa mai departe, în beneficiul cetăţenilor judeţului”, a declarat Ráduly István.

Acesta a mai declarat că se va axa pe îmbunătăţirea relaţiei dintre autoritățile publice locale şi instituția pe care o conduce, iar unul dintre obiectivele sale va fi sporirea eficienţei în cadrul instituţiilor deconcentrate.

„Nu-mi doresc altceva decât ca lucrurile să funcționeze, să intrăm în normalitate, și fiecare persoană – de la femeia de serviciu și până la director, primar, conducător din serviciile publice deconcentrate, să își facă meseria la un nivel înalt, cu profesionalism, pentru că dacă un conducător dintr-un serviciu public își face treaba, dă un exemplu pentru tot colectivul de lucru”, a mai spus prefectul.

La ceremonie au luat parte, printre alţii, şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor. Acesta din urmă şi-a exprimat convingerea că noul prefect va fi în slujba cetățenilor, iarInstituția Prefectului va înceta să mai fie „frâna de mână a județului Covasna”.  

„Sunt şi eu plin de speranţe, la fel cum sunt şi colegii mei. Suntem siguri că domnul Ráduly István ştie ce înseamnă să fie în slujba cetăţeanului, a fost un primar de succes începând din 2004, ştie ce înseamnă să te lansezi într-o campanie electorală şi să câştigi detaşat, ştie ce înseamnă să fii ales. Aş vrea să îl rog pe domnul prefect să aibă grijă ca şi cei care sunt numiţi, să fie în slujba cetăţeanului, pentru că este o diferenţă enormă între cei care sunt aleşi în slujba cetăţeanului şi cei care sunt numiţi. Vorbesc în primul rând despre dinamizarea activității instituțiilor deconcentrate din județul Covasna, și despre cea a Prefecturii, despre relația dintre Prefectură și autoritățile publice locale. Aceste 3 piloane sunt cele mai importante pentru ca cetățenii județului să meargă înainte, să ne putem rezolva dezideratele și, ca să parafrazez un fost prefect de la noi, să se termine perioada în care Prefectura este frâna de mână în județul Covasna”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.

Noul prefect a preluat oficial conducerea Prefecturii Covasna după aproape o lună de când Guvernul României a aprobat eliberarea din funcție a lui Iulian Todor. Acesta a fost propus în luna februarie, de către UDMR Covasna, în urma votului majoritar obținut în cadrul Consiliului Permanent al formațiunii.

Ráduly István, în vârstă de 52 de ani, va fi secondat de subprefecții Dulányi Balogh Szilárd şi Cosmin Boricean, numiţi în funcţii la propunerile USR, respectiv PNL.

Primul a depus jurământul de învestire în data de 4 martie, iar cel de-al doilea a fost învestit oficial, pentru un nou mandat, pe data de 11 martie.

Sursă și Foto: WeRadio Sf. Gheorghe

.