Prezența premierului Ungariei la Tusványos, dar mai ales discursul pe care acesta l-a susținut în fața susținătorilor săi transilvăneni, a devenit rapid un subiect de dezbateri intense în presa centrală și pe rețelele de socializare. Într-un demers pe care îl salutăm, publicația libertatea.ro, a redat discursul complet al premierului ungar. Întrucât considerăm că, înainte de orice analize și interpretări, cititorii noștri ar trebui să citească mai întâi tot ce a spus Viktor Orbán, preluăm și noi în cele ce urmează o bună parte din discurs.
„Bună ziua, doamnelor și domnilor!
Este o plăcere să vă văd. Zsolt Németh m-a rugat să vin aici în această dimineață cu avertismentul că voi vorbi exact jumătate din timpul pe care îl voi dori. „Jumătate” este un cuvânt bun în limba maghiară. Papa a fost întrebat odată câți oameni lucrează la Vatican, iar el a răspuns „jumătate”. Ei bine, voi încerca să-mi expun punctul de vedere în mod coerent. Nu va fi ușor de ascultat, pentru că am multe de spus și mă aștept să fie fierbinte. Dar până la urmă un miel sănătos trebuie să fie în stare să-și îndure blana și, la urma urmei, ultima dată când ne-am întâlnit a fost în 2019, adică acum trei ani. E bine să fim din nou împreună, liberi, cu prietenii, stând pe terasă și să bem un șpriț. Există un motiv bun pentru a bea șprit Fidesz, două treimi la o treime, și arată că există ceva care este etern. De când ne-am întâlnit ultima dată, lumea s-a schimbat. În 2019 am făcut parte dintr-o tabără foarte optimistă și plină de speranță. Dar deceniul care se deschide acum în fața noastră va fi în mod clar un deceniu de pericol, incertitudine și război, după cum ilustrează scenele de aici (n.r.: Orban se referă la momentul în care a apărut bannerul „Transilvania, pământ românesc”). Doar la fel de politicos cum poliția din Budapesta se ocupă de drogații de pe poduri . Astfel, am intrat într-o epocă a pericolului, iar pilonii civilizației occidentale, considerați cândva de neclintit, se clatină. Voi vorbi aici trei dintre aceste zguduiri. Obișnuiam să credem că trăim în carapacea protectoare a științei – și am primit un COVID. Am crezut că Europa nu poate intra din nou în război și acum există un război în vecinătatea Ungariei. Și am crezut că Războiul Rece nu se va mai putea întoarce niciodată, iar acum mulți lideri mondiali lucrează pentru a ne reorganiza viața într-o lume în blocuri. Deoarece acestea sunt evoluții pe care nu le-am menționat deloc în 2019, ele ne învață să fim modești, deoarece există limite serioase în ceea ce privește capacitatea noastră de previziune. În 2019, nu am vorbit nici despre o pandemie, nici despre un război european, nici despre o nouă victorie cu două treimi, nici despre revenirea stângii germane, nici despre faptul că îi vom bate pe englezi de la un capăt la altul, 0-4 acasă (naționala de fotbal a Ungariei, n.red.). Așadar, dacă priviți spre viitor, cel mai important sfat este smerenia și umilința. Nu poți lua pâinea Domnului Istoriei. Vă rog să luați ceea ce urmează să vă spun în acest fel. Voi începe de departe, înainte de a ajunge aici, în Ținutul Secuiesc.
Dragi prieteni! Ceea ce te frapează cel mai mult atunci când observi lumea este că, în lumina datelor, lumea pare a fi un loc mai bun, în timp ce noi simțim contrariul. Speranța de viață a ajuns la 70 de ani, iar în Europa la 80 de ani. Mortalitatea infantilă a scăzut cu o treime în 30 de ani, iar malnutriția în lume, care era de 50% în 1950, este acum de 15%. Proporția persoanelor care trăiesc în sărăcie, care era de 70% din populația lumii în 1950, este acum de 15% în 2020. Rata de alfabetizare la nivel mondial a crescut la 90%, numărul de ore lucrate pe săptămână a scăzut de la 52 de ore în 1950 la 40 de ore în prezent, iar timpul liber a crescut de la 30 la 40 de ore. Aș putea continua, dar sentimentul general este că lumea se înrăutățește.
Știrile – tonul știrilor devine din ce în ce mai întunecat și există un fel de așteptare apocaliptică care devine din ce în ce mai puternică. Întrebarea este dacă este posibil ca milioane de oameni să înțeleagă greșit ceea ce li se întâmplă? Explicația mea pentru acest fenomen este că starea noastră de rău este un sentiment de viață fundamental occidental, care provine din faptul că civilizația occidentală își pierde forța, puterea, autoritatea și capacitatea de acțiune. Este un lucru pe care zapadnicii, occidentalii născuți, tind să îl ia în derâdere, spunând că este plictisitor, că Spengler a scris că Occidentul este în declin și că este încă aici, și că ne trimitem copiii în Occident, nu în Est, dacă putem, la universitate. Așadar, nu există o mare problemă aici. Dar realitatea este că, atunci când oamenii vorbeau despre declinul Occidentului acum o sută de ani, vorbeau despre un declin spiritual și demografic; ceea ce vedem astăzi este declinul Occidentului din punct de vedere material și al puterii. Trebuie să spun câteva cuvinte despre acest lucru pentru a înțelege exact situația în care ne aflăm.
Este important să înțelegem că și alte civilizații s-au modernizat. Chinezii, indienii, rușii pe care îi numim ortodocși, chiar și Islamul însuși. Ceea ce vedem acum este că civilizațiile rivale au adoptat tehnologia occidentală și au stăpânit sistemul financiar occidental, dar nu au adoptat valorile occidentale și nici nu au intenția de a le adopta. Cu toate acestea, Occidentul dorește să își răspândească propriile valori, de care alții se simt umiliți, pe care noi le înțelegem și, uneori, chiar ne simțim umiliți.
Înțelegem deci această rezistență din partea restului lumii față de răspândirea valorilor occidentale și față de exportul de democrație. De fapt, bănuiesc că restul lumii și-a dat seama că trebuie să se modernizeze tocmai pentru că numai așa poate rezista exportului de valori occidentale care îi sunt străine. Cel mai frapant lucru în legătură cu această pierdere de spațiu, această pierdere de putere și de spațiu material, este că noi, Occidentul, am pierdut controlul asupra resurselor energetice. În 1900, Statele Unite și Europa controlau 90% din petrol, gaze și cărbune. Acest procent a scăzut la 75% în 1950, iar astăzi situația este următoarea: SUA și Europa împreună – SUA au 25%, noi avem 10%, deci 35%, rușii au 20%, iar Orientul Mijlociu 30%. Același lucru este valabil și pentru materiile prime. La începutul anilor 1900, SUA, Marea Britanie și Germania dețineau o parte substanțială din materiile prime pentru industria modernă, după cel de-al Doilea Război Mondial au intervenit sovieticii, iar astăzi vedem că aceste materii prime sunt deținute de Australia, Brazilia și China, 50 % din totalul exporturilor de materii prime din Africa mergând către China. Dar dacă privim spre viitor, nici ceea ce vedem nu arată prea bine, deoarece distribuția pământurilor rare, care sunt materiile prime pentru industriile moderne bazate pe tehnologie, în 1980 părea că SUA și Uniunea Sovietică dominau cea mai mare parte a acesteia, iar astăzi chinezii produc de cinci ori mai mult decât SUA și de 60 de ori mai mult decât rușii. Acest lucru înseamnă că Occidentul pierde bătălia pentru materii prime.
Situația noastră, a Europei în special, este de două ori mai dificilă. Motivul este că Statele Unite au strategia pe care o au. 2013 este un an pe care nimeni nu l-a notat și nu l-a consemnat nicăieri, deși a fost anul în care americanii au lansat noi tehnologii de extragere a materiilor prime și a energiei. De dragul simplității, să o numim metoda de extracție a energiei crack, și au anunțat imediat o nouă doctrină a politicii de securitate a SUA. Și citez din el: „această nouă tehnologie”, spun ei, „ne pune într-o poziție mai puternică pentru a urmări și a ne atinge obiectivele de securitate internațională”. Așadar, americanii nu au făcut un secret din faptul că vor folosi energia ca armă de politică externă. Faptul că alții sunt acuzați de acest lucru nu ar trebui să ne înșele. Implicația este că americanii urmăresc o politică de sancțiuni mai îndrăzneață, pe care o vedem în umbra actualului război dintre Rusia și Ucraina, și au început să își încurajeze puternic aliații – adică pe noi – să cumpere provizii din SUA. Și funcționează, americanii sunt capabili să-și impună voința pentru că nu depind de energia altora. Ei pot exercita presiuni ostile deoarece controlează rețelele financiare pentru politica de sancțiuni – să le numim SWIFT pentru simplificare – și pot exercita, de asemenea, presiuni prietenoase, adică își pot convinge aliații să cumpere de la ei.
La început, această politică s-a manifestat într-un mod mai slab. Când președintele Trump a vizitat prima dată Polonia, a vorbit doar despre „gazul liber” (care vine dintr-o țară liberă, n.red.). Adică, pentru a cumpăra benzină gratis. Abia acum, în 2022, politica de sancțiuni a completat această strategie americană. Iată unde ne aflăm acum și nu m-ar surprinde dacă uraniul, energia nucleară, va fi inclusă în curând în această categorie. Europenii au reacționat la acest lucru, noi, europenii, am reacționat la acest lucru: nu am vrut să ne facem dependenți de americani. Nu este frumos, dar politicienii europeni spun între ei că i-am prins pe yankei, dar nu ne vor lăsa să plecăm. Ei nu au dorit cu adevărat să mențină această stare de lucruri, așa că au încercat să protejeze axa energetică germano-rusă cât mai mult timp posibil, astfel încât să putem importa energie din Rusia în Europa. Aceasta este distrusă de politica internațională. Am dat apoi un alt răspuns, condus de germani: să trecem la surse de energie regenerabilă, dar până acum nu a funcționat, deoarece tehnologia este scumpă și, în consecință, la fel este și energia care provine din ea. În plus, trecerea la această tehnologie nouă, modernă, nu se face de la sine, ci doar sub presiune de sus. Această presiune este exercitată asupra statelor membre de către Comisia de la Bruxelles, chiar dacă altfel ar dăuna grav intereselor statelor membre.
Voi încheia cu un cuvânt despre valorile europene. Iată, de exemplu, cea mai recentă propunere a Comisiei Uniunii Europene, care spune că toată lumea ar trebui să fie obligată să își reducă consumul de gaz cu 15%. Nu văd cum se forțează, deși există un know-how german – din trecut, vreau să spun. Și, în plus, dacă nu funcționează și cineva nu are suficient gaz, acesta va fi luat de la cei care îl au. Așadar, ceea ce face Comisia Europeană nu este să le ceară germanilor să nu închidă ultimele două sau trei centrale nucleare care mai funcționează, pentru că acestea produc energie ieftină, ci să le lase să le închidă, iar dacă rămân fără energie, vor lua gazul de la noi, care îl avem, pentru că îl avem înmagazinat. Acest lucru se numește Einstand în limba maghiară, după cum am aflat de la băieții de pe strada Paul (o veche expresie din Pesta pentru copii, făcută celebră de popularul roman al lui Ferenc Molnár, Băieții din strada Pál (1906), folosită și astăzi pentru a descrie situațiile în care proprietatea cuiva este confiscată în mod scandalos în dreptul celui mai puternic., n.red.). Ne putem pregăti pentru asta.
Summa summarum, doamnelor și domnilor,
Acestea fiind spuse, permiteți-mi să spun câteva cuvinte despre noi, maghiarii. La ce întrebări, în ce ordine și prin ce mijloace trebuie să răspundă astăzi Ungaria și națiunea maghiară? Întrebările sunt așezate unele peste altele, ca și plăcile unui tort cu bețe de tobă. Cele mai importante în partea de jos, cele mai ușoare și cele mai bune mușcături în partea de sus. Voi proceda în această ordine. Prima și cea mai importantă provocare, dragi prieteni, rămâne populația, demografia. Adevărul este că încă sunt mult mai multe înmormântări decât botezuri. Și, fie că ne place sau nu, popoarele lumii pot fi împărțite în două grupuri. Există cei care sunt capabili să se întrețină biologic. Noi aparținem celuilalt grup, cei care nu pot, iar situația noastră s-a îmbunătățit, dar nu există o schimbare de direcție, care este alfa și omega tuturor lucrurilor. Dacă nu există o schimbare aici, mai devreme sau mai târziu, Ungaria ne va fi luată, Bazinul Carpatic ne va fi luat.
A doua provocare este migrația. Am putea spune că este vorba de un schimb de populație sau de inundații. Recent, în Ungaria a apărut o carte extraordinară, o carte franceză scrisă în 1973, care tratează această problemă, intitulată „Tabăra sfinților” (de Jean Raspall, apărută și în limba română, n.red.). O recomand tuturor dacă vrem să înțelegem procesele spirituale care stau la baza incapacității occidentalilor de a se apăra.
Migrația a divizat Europa. Aș putea spune că Occidentul a fost divizat. O jumătate este o lume în care popoarele europene și cele non-europene trăiesc împreună. Aceste țări nu mai sunt națiuni. Aceste țări nu sunt altceva decât niște conglomerate de popoare. Aș spune chiar că nu mai este vorba de Occident, ci de post-occident, iar în jurul anului 2050, conform legilor matematicii, va avea loc ultima schimbare demografică: proporția persoanelor de origine non-europeană va crește la peste 50% în orașele din această parte a continentului. Și aici avem Europa, sau cealaltă jumătate a Occidentului, aceasta este Europa Centrală, aceștia suntem noi. Aș spune, dacă nu ar fi un pic confuz, că Occidentul s-a mutat, să spunem, din punct de vedere intelectual în Europa Centrală. Occidentul este aici și a rămas doar post-occidentul. Și se duce o bătălie între cele două jumătăți ale Europei. Deși am făcut o ofertă de toleranță post-Vestului, că ar trebui să ne lăsăm în pace, că fiecare dintre noi ar trebui să decidă singur cu cine vrea să trăiască, ei au refuzat, și încă luptă împotriva Europei Centrale cu scopul de a ne face ca ei. Să punem deocamdată între paranteze comentariul moral, este o dimineață atât de frumoasă, până la urmă.
Vorbim mai puțin despre acest lucru acum din mai multe motive, dar suntem condamnați. Dacă nu ar fi fost criza ucraineană a refugiaților, această hotărâre ar fi început să ne fie aplicată, ceea ce reprezintă o întrebare interesantă cu privire la modul în care se va desfășura. Dar acum că a izbucnit războiul și primim refugiați din Ucraina, această problemă a fost lăsată deoparte; nu a fost scoasă de pe ordinea de zi, ci doar pusă deoparte. Este important să înțelegem. Este important să înțelegem că acești oameni buni de acolo, din Occident, din post-Occident, nu se pot trezi în fiecare dimineață și să-și otrăvească zilele, și chiar întreaga viață, cu gândul că totul este pierdut. Așa că nu vrem să-i confruntăm cu asta zi și noapte, ci doar le cerem să nu încerce să ne impună ceea ce noi vedem nu ca pe o soartă, ci ca pe un destin pentru o națiune. Asta este tot ce cerem și nimic mai mult.
Există aici un șiretlic ideologic despre care merită să vorbim și să acordăm atenție într-un astfel de mediu multietnic. Stânga internaționalistă are un șiretlic, un șiretlic ideologic: pretenția, pretenția lor, că Europa este în mod inerent o Europă de rasă mixtă. Este o orbire istorică și semantică, deoarece confundă lucruri diferite. Pentru că există o lume în care popoarele europene sunt amestecate cu oameni din afara Europei. Aceasta este o lume de rasă mixtă. Iar noi suntem noi, unde oamenii din Europa se amestecă unii cu alții: se mută, își iau locuri de muncă, se mută. Astfel, de exemplu, în Bazinul Carpatic, nu suntem de rasă mixtă, ci pur și simplu suntem un amestec de popoare care trăiesc în propriile noastre patrii europene. Iar atunci când stelele sunt potrivite și vremea este bună, aceste popoare se contopesc într-un fel de sos ungaro-panonimic, creând o nouă cultură europeană proprie. Pentru asta am luptat întotdeauna. Suntem dispuși să ne amestecăm unii cu alții, dar nu vrem să devenim o rasă mixtă, motiv pentru care am luptat la Nándorfehérvár (Belgrad, în 1521, cetate maghiară, n.red.), de aceea i-am oprit pe turci la Viena și, dacă nu mă înșel, de aceea francezii i-au oprit pe arabi la Poitiers în trecut. Situația de astăzi este că civilizația islamică, care se îndreaptă în mod constant spre Europa, și-a dat seama că ruta prin Ungaria nu este potrivită pentru a-și trimite oamenii în Europa, tocmai din cauza tradițiilor din Nándorfehérvár (Belgrad, n.red.). Astfel, Poitiers a fost reluat, nu dinspre est, ci dinspre sud. De acolo, vor ocupa și inunda Occidentul, iar aceasta poate că nu este încă o moștenire pentru noi, dar va fi o sarcină foarte importantă pentru copiii noștri. Va trebui să ne apărăm nu numai dinspre sud, ci și dinspre vest, și va veni vremea când va trebui să-i acceptăm cumva pe creștinii care vin la noi de acolo și să-i integrăm în viața noastră. S-a mai întâmplat și înainte, iar cei pe care nu vrem să-i lăsăm să intre – Schengen aici, Schengen acolo – vor trebui să fie opriți la granițele noastre vestice. Dar nu aceasta este sarcina de acum, nu aceasta este sarcina vieții noastre. Este datoria noastră să ne pregătim copiii pentru a fi capabili să facă acest lucru.
Doamnelor și domnilor!
Demografia, migrația, iar următorul nivel este genul, ceea ce noi numim Legea privind protecția copilului. Amintiți-vă că se vorbește mai puțin despre acest lucru acum, dar și în acest caz am fost trimiși în judecată și așteptăm verdictul. Singurul rezultat pe care l-am obținut aici se datorează parțial, sau poate în întregime, ministrului Judit Varga (ministrul Justiției, n.red.). Am reușit să separăm marea noastră dezbatere privind întreaga problemă de gen de dezbaterea privind banii UE, iar cele două sunt acum pe piste separate. Poziția noastră este simplă și aici: le cerem o altă ofertă de toleranță, nu vrem să le spunem cum ar trebui să trăiască, le cerem doar să accepte că în țara noastră tatăl este bărbat și mama este femeie și să ne lase copiii în pace, și să accepte acest lucru cu armata lui George Soros. Ar fi important ca ei să înțeleagă în Occident că aceasta nu este o problemă ideologică în Ungaria și în această parte a lumii, ci pur și simplu cea mai importantă problemă din viață. Nu va exista niciodată o majoritate în acest colț de lume pentru nebunia occidentală – îmi cer scuze față de toată lumea – care se întâmplă acolo. Pur și simplu, nu intră sub părul poporului maghiar și al fiilor altor câteva națiuni. Există toate aceste lucruri de gen aici: transnațional și transgender, dar cel mai departe putem merge este că putem spune Transilvania (joc de cuvinte cu denumirea românească), dar în maghiară se numește și Erdély (Ardeal). Nu putem merge mai departe. Așa că vă rog să nu vă lăsați înșelați:: există un război, o criză energetică, o criză economică și o inflație provocată de război, iar toate acestea ne pun un ecran în fața ochilor, un ecran între noi și problema de gen și migrație. Dar, de fapt, viitorul depinde de aceste aspecte.
Nu menționez o țară prietenă, ci doar mă refer la ea. Există o țară în care stânga a învins, unde una dintre primele măsuri a fost desființarea gardului, iar a doua măsură a fost recunoașterea tuturor regulilor de gen, nu numai a căsătoriilor între persoane de același sex, ci și a dreptului de a adopta copii. Să nu ne lăsăm păcăliți de conflictele recente, viitorul nostru depinde de aceste probleme.
Cum ne putem proteja? În primul rând, prin determinare. Apoi căutăm aliați. Acesta este motivul pentru care V4 (grupul de la Vișegrad – Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria, n.red.) a căpătat importanță. Așadar, marele semn al celor Patru de la Vișegrád din ultima vreme a fost faptul că am reușit să vorbim pe o singură voce în aceste probleme. Adevărul este că post-occidentalii au făcut tot posibilul să desființeze cei patru de la Visegrád cu un motiv. În plus, a izbucnit războiul, ceea ce a zdruncinat cooperarea polono-ungară, care era axa cooperării V4. Interesele strategice ale polonezilor și ale maghiarilor în acest război coincid: vor ca rușii să nu se amestece, vor ca suveranitatea Ucrainei să fie păstrată și vor democrație în Ucraina. Amândouă popoarele ne dorim exact același lucru și, cu toate acestea, acest război ne îngreunează relațiile cu prietenii noștri, pentru că, atunci când vine vorba de rațiune, interesele despre care am vorbit sunt aliniate în mod identificabil. Problema este cu inima. Există o problemă de fond în relațiile dintre Ungaria și Polonia. Pentru că noi vedem acest război ca pe un război între două popoare slave, din care vrem să ne ținem departe, iar polonezii îl văd ca pe un război între două popoare slave și sunt implicați, este războiul lor și aproape că luptă în el.
Citește restul discursului AICI
Sursă: libertatea.ro
Foto: adevarul.ro
