Viktor Orbán, vizită oficială în România 

Săptămâna aceasta va sosi în România premierul Ungariei, Viktor Orbán. Scopul vizitei sale este acela de a semna un acord ce prevede că Uniunea Europeană va primi energie electrică regenerabilă din Azerbaidjan prin România și Ungaria. 

Viktor Orbán vine prima oară în România, după declarațiile de la Tușnad, etichetate drept rasiste, care au ținut ocupată atenția publică timp de săptămâni la rând după afirmațiile. De data aceasta, vizita nu îi mai vizează pe etnicii maghiari din Transilvania, motivul prezenței sale în țara noastră fiind acela al semnării unui acord privind reţeaua electrică care va transporta energie electrică din Azerbaidjan în Ungaria, prin Georgia și România. 

La întâlnire urmează să participe președintele României, Klaus Iohannis, premierul georgian, Irakli Garibashvili, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În prezent, premierul Viktor Orbán este se confruntă cu probleme generate de faptul că, în plan intern, duce politici care subminează statul de drept, iar în plan extern, a demonstrat o prea mare apropiere față de Vladimir Putin. Din aceste motive, capitala Ungariei nu mai este vizitată de niciun lider european, în vreme ce Orbán este foarte rar invitat să participe la evenimente desfășurate în capitalele statelor occidentale.  

Nu demult, Viktor Orbán s-a aflat din nou în centrul atenției după ce a purtat un fular cu harta Ungariei mari, ce includea și Transilvania. Revizionismul istoric este parte a ideologiei FIDESZ, partidul condus de Viktor Orbán.

Pe de altă parte, România a întreținut relații strânse cu puterea de la Budapesta, în ciuda provocărilor constante. Președintele Klaus Iohannis a primit-o la Cotroceni pe președinta Katalin Novak, în timp ce miniștrii de Externe Bogdan Aurescu și Peter Szijjártó organizează constant întâlniri la Budapesta și București.

Surse: digi24.ro și g4media.ro

Foto: digi24.ro