Categories
Opinii

Sf. Gheorghe: Expoziție exclusiv în limba maghiară, la aniversarea a 125 de ani de la nașterea lui Tamási Áron

LATER EDIT: Articolul pe care l-am scris inițial este cel mai pur exemplu despre cum lipsa de atenție la detalii și de informații corespunzătoare contribuie la confuzii precipitate și identifică vinovați acolo unde ei nu există. Confuziile de acest gen sunt dintre cele care creează mai departe o imagine total neadevărată, dar perfect credibilă. Articolul inițial, pe care îl puteți citi mai jos, a fost suspendat temporar, dat fiind faptul că a creat o mică furtună pe Facebook de îndată ce a fost publicat, inclusiv în mesageria mea privată, unde am primit fel și fel de comentarii. Între cei care mi-au scris se află și un om drag mie, care știe că nu aș da cu pietre inutil și că semnalez derapajele atunci când ele există atât în tabăra românilor, cât și în cea a maghiarilor. Ce-i drept, i-am amendat mai mult pe români decât pe ceilalți din motive pe care nu am să le expun acum aici. Persoana despre care vorbesc mi-a clarificat contextul în care a fost organizată expoziția, care, de fapt, NU are nicio legătură cu Teatrul “Tamási Áron”, în afară de faptul că era amplasată chiar în fața clădirii teatrului și că era despre cel care i-a dat numele instituției. Deci Teatrul Tamási Áron NU este implicat, iar gafa nu îi aparține, ea fiind a altor organizatori. Pentru că scopul cu care am scris articolul nu este nicidecum acela de a arăta cu degetul vinovații, ci de a semnala ce intră în categoria “AȘA NU!”, nici nu voi mai menționa vreun organizator. Voi reda în schimb, cuvintele persoanei care mi-a adus clarificări: “Expoziția a fost realizată de Muzeul Literaturii „Petőfi” din Budapesta și este o expoziție ambulantă, care a fost deja la Miercurea-Ciuc și la Odorheiu Secuiesc și va pleca de aici mai departe, în forma aceasta. Au sunat cei de la Miercurea-Ciuc dacă o pot aduce pentru o perioadă scurtă, răspunsul primăriei a fost afirmativ și a și apărut materialul aici peste două zile. Deci, nu prea ar fi fost timp pentru a face texte paralele în română, deși ar fi fost un câștig. Atâta tot că ar fi trebuit pus un afiș lângă expoziție, în care să se spună în română, ce și cum cu expoziția, în câteva fraze, ca să nu se creadă că e rea-voință sau neglijență, asta e adevărat.” Amicul meu este maghiar. Este un om cultivat și decent dintre cei pe care îi admir enorm. Îi mulțumesc pentru că m-a lămurit și m-a ajutat să fac lumină într-un astfel de caz. Cum i-am spus însă și lui, nu pot fi de acord cu faptul că organizatorii, oricine ar fi ei, nu s-au putut gândi să scrie în engleză și română, pe un panou adiacent, un scurt mesaj explicativ, prin care să își prezinte scuzele față de cei care nu vor pricepe nimic din expoziție și care se vor simți frustrați cum m-am simțit eu când am realizat că nu pot citi nimic. Sigur că vor fi voci care vor spune că, dacă mă interesează așa mult Tamási Áron n-am decât să caut informații în cărți, așa cum o doamnă a comentat ieri, la versiunea inițială a articolului, că cine voia să afle ce e cu expoziția putea să ceară informații de la localnicii de pe stradă, o bizarerie care a făcut să-mi stea mintea-n loc. Pi ce facem, domnilor, mai luptăm sau nu pentru idealul lui “împreună” și pentru manifestarea de respect reciproc?

ARTICOLUL ORIGINAL:

M-am plimbat în acest weekend prin centrul orașului Sf. Gheorghe, unul dintre locurile dragi sufletului meu. În piața centrală, tronau câteva afișe mari cu informații despre cel care a fost Tamási Áron. M-am apropiat entuziasmată să aflu despre ce era vorba mai exact și am avut o surpriză cum nu se poate mai neplăcută. Absolut toate panourile expoziției stradale erau scrise în limba maghiară. Am analizat pe toate fețele, m-am plimbat cercetător pe lângă toate panourile. Nimic. Numai maghiară. Am dedus din layout că era vorba de împlinirea a 125 de ani de când se născuse sau murise scriitorul care dă și numele teatrului maghiar din Sf. Gheorghe. Ca orice incult, care nu știe pe de rost anii de naștere și de moarte ai tuturor scriitorilor lumii, nici chiar pe cei ai literaturii țării sale, am accesat rapid sfântul Google și m-am dumirit. Era vorba despre 125 de ani de la nașterea lui Tamási Áron. 

Expoziția stradală este amenajată de Teatrul „Tamási Áron”, care da, este teatru de limbă maghiară și probabil echipa de acolo s-a gândit exclusiv la publicul vorbitor de limbă maghiară. Vorbim totuși de o instituție de cultură. Dacă politicienii sunt „scuzați” de interesele meschine pentru faptul că dezbină ca să guverneze, după cum tot comentează oamenii, o instituție de cultură, în care lucrează numai oameni deschiși la minte și cu spirite superioare, are, după umila mea părere, obligația morală față de comunitatea pe care o slujește să pledeze pentru normalitate. 

Am susținut și voi susține mereu faptul că „normalitate”, în zonele dominate de multiculturalitate, înseamnă înainte de toate bilingvism. Din respect pentru mine și comunitatea maghiară alături de care trăiesc cu plăcere, eu însămi mă străduiesc să învăț limba maghiară. La vârsta mea și cu atât de multe responsabilități, nu este deloc ușor. Pot trăi în această comunitate fără nicio problemă și dacă nu știu limba maghiară, pentru că oamenii oricum îmi vorbesc pe limba mea. Insist totuși să învăț măcar până la un nivel minimal limba aceasta, oricât de dificilă mi se pare, și insist să îmi ajut copilul să o învețe pentru că așa înțeleg eu să îmi arăt stima deosebită pe care o port acestei comunități. Mi se pare strigător la cer să te fi născut și să fi crescut aici, dar să nu știi să spui trei vorbe în limba celuilalt. Pentru că normal ar fi să ne cunoaștem unii pe alții îndeaproape, mai ales la nivel lingvistic și cultural. 

Tot normal mi se pare ca, atunci când este un eveniment în oraș, acesta să nu mai fie clasat ca fiind pentru români sau pentru maghiari. Să fie pentru comunitatea din oraș, deci să fie bilingv. Și argumentul că românii nu vin la evenimente nu mă satisface câtuși de puțin. Dacă un singur român din cele câteva mii câte locuiesc aici este interesat să vadă ceva, n-ar trebui să i se pună în cale bariera limbii – mai ales de către instituțiile de cultură care nu urmăresc să facă profit din vânzarea de bilete. Dacă niciun român nu vine, măcar cei care organizează evenimentul pot avea cugetul împăcat că ei și-au făcut partea lor. Restul ține doar de ceilalți. Dar poate oamenii de-aia s-au și obișnuit să nu vină, pentru că mult timp nu au avut acces din cauza limbii. 

În cazul maghiarilor, lucrurile sunt mai simple. Ei au posibilitatea să studieze limba română în școli și depinde doar de ei dacă și-o însușesc sau nu. Deci ei pot participa mai ușor la evenimente desfășurate în limba română, deși – repet – bilingvismul ar trebui să fie o condiție sine qua non. Românii, în schimb, trebuie să plătească pe cineva ca să îi învețe maghiară, pentru că nimeni nu s-a gândit până acum să introducă niște opționale în școli pentru ca cei mici să poată învăța de timpuriu cealaltă limbă. 

Am obosit deja, deși nu locuiesc aici decât din 2015, să mai văd „spectacolul” acesta grotesc, în care evenimentele se împart între noi și ei, între evenimente pentru români și evenimente pentru maghiari. Mi se pare total zadarnic efortul câtorva dintre noi de a se încăpățâna să declare că vor să creeze punți între comunități când, în realitate, peste tot în jur se ridică ziduri de unde nu te aștepți. 

Consider că e puțin scandalos din partea unui teatru precum „Tamási Áron” să facă asemenea gafe, când singura șansă de reconciliere mai rămâne să vină dinspre sfera culturală – asta ca să nu spun că aș putea califica acest gest chiar mai dur decât o simplă gafă. În mod normal, în calitate de jurnalist, ar fi trebuit să sun la conducerea teatrului și să întreb de ce nu s-au pus afișele și în limba română (poate chiar și în engleză). N-am făcut-o din cauză că e weekend și nu aș fi avut cu cine discuta, iar mâine plec pentru o săptămână în concediu – poate o fac colegii din presa locală. În plus, consider că, indiferent care ar fi justificările pe care le-aș putea primi, acest gest nu are nicio scuză reală și plauzibilă. 

Sf. Gheorghe este un oraș turistic. Chiar când mă plimbam prin centru, am văzut câțiva turiști care încercau zadarnic să se prindă – ca și mine – despre ce e vorba în expoziția cu pricina. Ce se va întâmpla cu oamenii aceia? Vor pleca în orașele lor și vor spune cum în Sf. Gheorghe nu-ți poți cumpăra o pâine pentru că totul e în limba maghiară – că așa e omul, exagerează. Mai ales când i se dă apă la moară.  

Cei care mă cunosc știu foarte bine cât de mult țin la comunitatea maghiară, cât o admir și cum m-am erijat fără să-mi ceară nimeni în ambasadorul ei. Dar astăzi sunt profund dezamăgită și simt nevoia să îmi exprim public dezamăgirea. E tot ce pot să fac. Dacă eram formată în școlile de procesomani, care dau în judecată pentru orice inscripție și steag, poate aș fi scris la CNCD să îmi reclam discriminarea. Ca om care încă mai speră, nu fac decât să trag prin cele ce am scris un semnal de alarmă spunând clar și răspicat: „Așa nu, domnilor!”

Și mai e ceva, cine dorește să câștige drepturi, libertăți și recunoaștere nu își poate asuma derapaje de acest gen. Este obligatoriu să oferi exact ce vrei tu să primești de la alții. În cazul de față, respect. Altfel, nu vei face decât să adâncești prăpastia. 

Categories
Nationale Stiri

UDMR, nemulțumită de problema drepturilor minorităților în România

UDMR, membră a coaliției de guvernare alături de PSD și PNL, a informat specialiştii Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliul Europei despre situaţia minorităţii maghiare din România. Formațiuneaaduce critici la adresa Codului administrativ la care se referă ca la „un regres major în ceea ce priveşte drepturile lingvistice.

Membrii delegaţiei UDMR au declarat că adoptarea Legii Minorităților din Româniaa fost inclusă în programul de guvernare și că urmează consultări cu reprezentanţii celorlalte minorităţi naţionale şi cu partidele parlamentare.Reprezentanții UDMR afirmă că aplicarea drepturilor lingvistice rămâne în continuare o problemă.

Ei au subliniat faptul că plăcuţele cu denumirile localităţilor în limba maghiară sunt vandalizate şi vopsite, că deciziile Consiliilor locale, care acordă drepturi lingvistice minorităţilor, sunt anulate prin hotărâri judecătoreşti, iar punerea în aplicare a drepturilor lingvistice orale este anevoioasă. 

Membrii delegaţiei UDMR au remarcat și faptul că, deşi rolul guvernamental al UDMR a dus la oficializarea steagurilor şi stemelor comunităţilor locale, utilizarea simbolurilor este din nou restricţionată prin hotărâri judecătoreşti, cele mai recente cazuri fiind steagul municipiului Sfântu Gheorghe şi cel al judeţului Covasna, care au fost anulate de justiţie.

Membrii delegaţiei UDMR consideră inacceptabil faptul că ancheta privind evenimentele foarte grave din Valea Uzului, care au avut ca scop incitarea la ură şi la conflict etnic, a fost închisă de Parchet, deoarece a considerat că acest lucru nu poate fi calificat în nicio categorie de infracţiune. Aceştia au mai semnalat şi faptul că scandările “Afară cu ungurii din ţară!” continuă să fie ceva obişnuit la evenimentele sportive. 

Citește știrea integral pe g4media.ro

Foto: news18.com

Categories
Opinii

SepsiBook, pentru unii mumă și pentru alții ciumă?

La Sfântu Gheorghe, viața culturală se tot desfășoară de când pandemia a devenit o amintire. În ultimul weekend din mai, cărțile au fost în centrul atenției, într-o primă ediție a unui târg de carte și literatură contemporană, denumit SepsiBook. Târgul a fost organizat de Primăria Municipiului Sf. Gheorghe, împreună cu Biblioteca Județeană și Consiliul Județean Covasna, la Arena Sepsi, cea mai nouă sală polivalentă din regiune. 

Să pornești un eveniment, fie el festival sau târg de carte, care să devină recurent nu e lucru puțin. Personal, după ce am lucrat în echipa de organizare a primelor trei ediții de Bookfest, am organizat și două ediții ale unui târg nou, pe care l-am denumit Livresque – un proiect care a murit repede din lipsă de bani, dar asta e altă poveste. Voiam doar să subliniez că știu prea bine despre ce vorbesc. 

La SepsiBook, nu m-am implicat câtuși de puțin în concept și organizare. Am avut doar o contribuție infimă în zilele de desfășurare și, desigur, m-am numărat printre participanții beneficiari ai evenimentului. 

Pentru o primă ediție, SepsiBook a ieșit bine, dar a început cu stângul în privința expozanților. Bookfest a anunțat anul acesta foarte târziu perioada de desfășurare și, din cauza aceasta, SepsiBook a fost poziționat nefericit în timp, cu doar câteva zile mai devreme de deschiderea marelui târg de la București. Este logic că toate editurile se pregăteau pentru Bookfest și niciuna nu a dorit să trimită oameni acum la un târg nou din Secuime. Așa se face că la SepsiBook, oferta de carte în limba română a fost foarte redusă. A existat un singur stand, al celor de la Libris, care nu au excelat în diversitate – personal, am avut sentimentul că doar au punctat o prezență, dar asta e irelevant. 

Relevant este faptul că unii oameni au și prins momentul să se agațe de această stare de fapt și să spună  că uite, domne, ungurii își fac târg de carte doar pentru ei. Nu îmi place să utilizez termeni prea duri în scris, însă asemenea afirmații sunt de-a dreptul aberante și lipsite de orice alt sens decât acela al lamentării eterne cu privire la discriminare. 

Da, oferta de carte în limba română a fost săracă, însă organizatorii au făcut tot ce le-a stat în putință să compenseze pe alte căi. În programul de evenimente conexe, au inclus un număr cel puțin satisfăcător de evenimente în limba română. Au adus teatru de copii de la Mini Reactorul din Cluj, l-au invitat pe Mircea Dinescu, l-au adus pe Mîndruță și l-au așezat la masa discuțiilor cu scriitorul Vida Gabor să vorbească despre Transilvania și despre cartea care i-a fost tradusă în română, au adus teatru pentru adolescenți,  „#acedesiguranță” de la Teatrul Andrei Mureșanu, și au organizat și un concert al trupei „Fără zahăr” – la care i-am văzut pe mulți maghiari dorindu-și, chinuindu-se chiar, să înțeleagă glumele pe care le făceau artiștii cu accentul lor moldovenesc. 

E drept că toate evenimentele acestea au fost concentrate în programul zilei de vineri, a doua zi de târg, în celelalte zile nemaifiind prea multe opțiuni pentru vorbitorii de limbă română – ceea ce a născut ironii de genul „Azi e ziua românilor”. Altfel spus, și-așa-i rău, și-așa nu-i bine. 

Au avut organizatorii scăpări? Da. Și sunt scăpări normale pentru ediția de început a oricărui eveniment. Sigur și-au dat seama deja ce putea fi făcut mai bine, iar la anul vor demonstra asta. Adevărul este că multiculturalitatea nu este ușoară și să împaci și capra, și varza e mereu destul de dificil. Poate dacă organizatorii ar fi asigurat traducere la toate celelalte evenimente din târg desfășurate în limba maghiară, lucrurile ar fi stat mai bine acum la nivel de feedback. Sau poate nu. Ca organizator de evenimente culturale de toate felurile, știu că, exact ca la o nuntă, e imposibil să mulțumești pe toată lumea. Mereu se va găsi măcar o voce care să urle că ce nasol a fost. Și asta e bine pentru că te ajută să devii tu, cel ce organizezi, din ce în ce mai bun. 

Ceea ce mă enervează însă pe mine peste măsură este atitudinea acelor oameni care urlă de acasă că sunt discriminați, deși ei nici măcar nu au fost să vadă ce și cum. Am văzut după eveniment o multitudine de comentarii despre cum copiii de români au fost marginalizați la SepsiBook și nu au avut la ce să participe pentru că totul era doar pentru copiii maghiari. Să am pardon, dar asta este o minciună sfruntată!

Am și eu o fetiță de 6 ani, care nu vorbește ungurește deloc și nici nu înțelege mai mult de 10 cuvinte. Ei bine, vineri, când au fost cele mai multe programe pentru români, am lăsat-o pe fetița asta în spațiul dedicat copiilor timp de aproape patru ore. În tot acest timp, copiilor adunați acolo li s-au spus povești în română și maghiară, au confecționat semne de carte din tot felul de materiale și au pictat diverse lucruri. Patru ore a stat fiica mea în Universul copiilor, fără mine. Patru! În jurul ei erau atât copii români, cât și maghiari, iar personalul li se adresa tuturor în limba pe care o înțelegeau. Copilul meu nu numai că nu s-a plictisit, dar a vrut și să revină în ziua următoare. 

Cum Sf. Gheorghe este un oraș mic, se întâmplă să ne cunoaștem între noi destul de mult. Pe unii din cei pe care i-am văzut comentând pe paginile de socializare despre cum n-au putut să-și ducă și ei copilul la SepsiBook din lipsă de program în limba română, îi cunosc personal. Cât am fost eu pe acolo, nu i-am văzut, dar asta nu înseamnă că n-au fost. Poate au fost și n-au știut să se orienteze, cine știe?

De ce m-am apucat să scriu toate astea? Pentru că mi-am dat seama că cine nu știe crede. Crede că da, domnule, ungurii sunt răi și restricționează accesul românilor la cultură. Ceea ce, repet, este o minciună. Că se puteau distribui evenimentele diferit în program, pe zile, că se puteau aduce mai multe cărți în română, că se putea asigura traducere la toate evenimentele unde au fost prezentați autori maghiari și nu s-a asigurat, asta da. Dar să spui că ai fost discriminat înseamnă doar să fii de rea voință. Cu atât mai mult, cu cât anul acesta, la aproape toate evenimentele mari din oraș, a fost vizibil efortul organizatorilor de a se concentra pe bilingvism. 

Dar țineți aproape! Urmează Ziua Copilului, un nou prilej de lamentare lacrimogenă despre cum copiii românilor sunt obligați să stea acasă. Comentariile deja au început. 

Categories
Locale Stiri

În mandatul lui Ráduly István, Prefectura Județului Covasna are site bilingv

Până anul acesta, site-ul oficial al Instituției Prefectului Județului Covasna nu avea informații și în limba maghiară. Recent, într-o conferință de presă, prefectului județului Ráduly István, citat de CovasnaMedia, a anunțat că de acum înainte informațiile vor fi publicate pe acest site atât în limba română, cât și în maghiară.

„Cu data de astăzi, tot ce s-a putut traduce, tot ce a permis programul de tradus, este în ambele limbi pentru că consider eu că într-un județ, într-o zonă etno-culturală e bine ca cetățenii să fie înștiințați și în limba lor. Noi nu suntem vânători să vedem dacă este steag sau nu este steag, este scris în română, nu este scris, nu este, este scris în maghiară, nu este scris în maghiară. Pentru noi contează ca cetățenii să aibă siguranță, loc de muncă, venit și o căldură a familiei și o dragoste în sânul familiei și să simtă că în județul Covasna, într-adevăr este acasă”, a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu, precizând că traducerile au fost efectuate de la preluarea mandatului său. 

Totodată, Ráduly István a precizat că le va cere tuturor instituțiilor deconcentrate din subordine să publice informații de interes public în ambele limbi, dar și să își actualizeze site-urile. 

Sursă: CovasnaMedia

Categories
Locale Stiri

După zece ediții, Galopiada Secuiască va fi comentată și în limba română

După zece ediții, Galopiada Secuiască va fi comentată și în limba română

Sâmbătă începe cea de-a X-a ediție a Galopiadei Secuiești, un eveniment foarte apreciat în regiune, care va fi comentat în premieră în limba română și va putea fi urmărit și online. 

Organizatorii Galopiadei Secuiești au transmis un comunicat de presă în care au prezentat pe larg informații referitoare la felul în care se va desfășura evenimentul care, anual, este urmărit de un număr mare de oameni. 

Din cauza restricțiilor impuse de autorități pentru combaterea pandemiei, la eveniment nu vor putea participa la fel de multe persoane ca în edițiile anterioare. Astfel, pe Dealul Pivnițele Mari, unde se desfășoară galopiada, vor putea fi prezente maximum 1.000 de persoane. Accesul acestora va fi permis în baza unui certificat de vaccinare sau a unui test negativ. La eveniment va exista și un punct de vaccinare mobil, astfel încât persoanele care se vaccinează pe loc, vor putea intra la eveniment.

În competiție, 12 concurenți își vor măsura forțele pentru a ajunge la Galopiada Națională de la Budapesta. „Astăzi a fost ședința pentru ultimele aprobări cu privire la Galopiada Secuiască. Inevitabil s-a simțit tensiunea în jurul evenimentului, deoarece fiecare autoritate competentă dorește ca evenimentul să decurgă cât mai liniștit, dar cu respectarea prevederilor în materie de sănătate. Purtarea măștilor este, de asemenea, obligatorie în aer liber, așa că vom cere și asta”, a transmis pentru presă Grubisics Levente, unul dintre organizatori. 

Elementele de noutate ale ediției din acest an sunt date de posibilitatea de a urmări competiția online, precum și de faptul că se vor face comentarii și în limba română, ceea ce este o premieră în istoria evenimentului. În comunicatul de presă transmis, organizatorii nu au precizat care a fost motivația care a stat la baza acestei inițiative, de a comenta un eveniment sportiv și în limba română, cum de altfel ar fi fost firesc să se întâmple încă de la prima ediție fiind vorba de o zonă bilingvă, dar, cum spune o zicală celebră, mai bine mai târziu decât niciodată. 

Cei interesați de probe, program și concurenți pot consulta site-urile www.szekelyvagta.ro  și www.vadon.ro pentru detalii.

Foto: www.szekelyvagta.ro