UDMR, nemulțumită de problema drepturilor minorităților în România

UDMR, membră a coaliției de guvernare alături de PSD și PNL, a informat specialiştii Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliul Europei despre situaţia minorităţii maghiare din România. Formațiuneaaduce critici la adresa Codului administrativ la care se referă ca la „un regres major în ceea ce priveşte drepturile lingvistice.

Membrii delegaţiei UDMR au declarat că adoptarea Legii Minorităților din Româniaa fost inclusă în programul de guvernare și că urmează consultări cu reprezentanţii celorlalte minorităţi naţionale şi cu partidele parlamentare.Reprezentanții UDMR afirmă că aplicarea drepturilor lingvistice rămâne în continuare o problemă.

Ei au subliniat faptul că plăcuţele cu denumirile localităţilor în limba maghiară sunt vandalizate şi vopsite, că deciziile Consiliilor locale, care acordă drepturi lingvistice minorităţilor, sunt anulate prin hotărâri judecătoreşti, iar punerea în aplicare a drepturilor lingvistice orale este anevoioasă. 

Membrii delegaţiei UDMR au remarcat și faptul că, deşi rolul guvernamental al UDMR a dus la oficializarea steagurilor şi stemelor comunităţilor locale, utilizarea simbolurilor este din nou restricţionată prin hotărâri judecătoreşti, cele mai recente cazuri fiind steagul municipiului Sfântu Gheorghe şi cel al judeţului Covasna, care au fost anulate de justiţie.

Membrii delegaţiei UDMR consideră inacceptabil faptul că ancheta privind evenimentele foarte grave din Valea Uzului, care au avut ca scop incitarea la ură şi la conflict etnic, a fost închisă de Parchet, deoarece a considerat că acest lucru nu poate fi calificat în nicio categorie de infracţiune. Aceştia au mai semnalat şi faptul că scandările “Afară cu ungurii din ţară!” continuă să fie ceva obişnuit la evenimentele sportive. 

Citește știrea integral pe g4media.ro

Foto: news18.com