La Sfântu Gheorghe, viața culturală se tot desfășoară de când pandemia a devenit o amintire. În ultimul weekend din mai, cărțile au fost în centrul atenției, într-o primă ediție a unui târg de carte și literatură contemporană, denumit SepsiBook. Târgul a fost organizat de Primăria Municipiului Sf. Gheorghe, împreună cu Biblioteca Județeană și Consiliul Județean Covasna, la Arena Sepsi, cea mai nouă sală polivalentă din regiune. 

Să pornești un eveniment, fie el festival sau târg de carte, care să devină recurent nu e lucru puțin. Personal, după ce am lucrat în echipa de organizare a primelor trei ediții de Bookfest, am organizat și două ediții ale unui târg nou, pe care l-am denumit Livresque – un proiect care a murit repede din lipsă de bani, dar asta e altă poveste. Voiam doar să subliniez că știu prea bine despre ce vorbesc. 

La SepsiBook, nu m-am implicat câtuși de puțin în concept și organizare. Am avut doar o contribuție infimă în zilele de desfășurare și, desigur, m-am numărat printre participanții beneficiari ai evenimentului. 

Pentru o primă ediție, SepsiBook a ieșit bine, dar a început cu stângul în privința expozanților. Bookfest a anunțat anul acesta foarte târziu perioada de desfășurare și, din cauza aceasta, SepsiBook a fost poziționat nefericit în timp, cu doar câteva zile mai devreme de deschiderea marelui târg de la București. Este logic că toate editurile se pregăteau pentru Bookfest și niciuna nu a dorit să trimită oameni acum la un târg nou din Secuime. Așa se face că la SepsiBook, oferta de carte în limba română a fost foarte redusă. A existat un singur stand, al celor de la Libris, care nu au excelat în diversitate – personal, am avut sentimentul că doar au punctat o prezență, dar asta e irelevant. 

Relevant este faptul că unii oameni au și prins momentul să se agațe de această stare de fapt și să spună  că uite, domne, ungurii își fac târg de carte doar pentru ei. Nu îmi place să utilizez termeni prea duri în scris, însă asemenea afirmații sunt de-a dreptul aberante și lipsite de orice alt sens decât acela al lamentării eterne cu privire la discriminare. 

Da, oferta de carte în limba română a fost săracă, însă organizatorii au făcut tot ce le-a stat în putință să compenseze pe alte căi. În programul de evenimente conexe, au inclus un număr cel puțin satisfăcător de evenimente în limba română. Au adus teatru de copii de la Mini Reactorul din Cluj, l-au invitat pe Mircea Dinescu, l-au adus pe Mîndruță și l-au așezat la masa discuțiilor cu scriitorul Vida Gabor să vorbească despre Transilvania și despre cartea care i-a fost tradusă în română, au adus teatru pentru adolescenți,  „#acedesiguranță” de la Teatrul Andrei Mureșanu, și au organizat și un concert al trupei „Fără zahăr” – la care i-am văzut pe mulți maghiari dorindu-și, chinuindu-se chiar, să înțeleagă glumele pe care le făceau artiștii cu accentul lor moldovenesc. 

E drept că toate evenimentele acestea au fost concentrate în programul zilei de vineri, a doua zi de târg, în celelalte zile nemaifiind prea multe opțiuni pentru vorbitorii de limbă română – ceea ce a născut ironii de genul „Azi e ziua românilor”. Altfel spus, și-așa-i rău, și-așa nu-i bine. 

Au avut organizatorii scăpări? Da. Și sunt scăpări normale pentru ediția de început a oricărui eveniment. Sigur și-au dat seama deja ce putea fi făcut mai bine, iar la anul vor demonstra asta. Adevărul este că multiculturalitatea nu este ușoară și să împaci și capra, și varza e mereu destul de dificil. Poate dacă organizatorii ar fi asigurat traducere la toate celelalte evenimente din târg desfășurate în limba maghiară, lucrurile ar fi stat mai bine acum la nivel de feedback. Sau poate nu. Ca organizator de evenimente culturale de toate felurile, știu că, exact ca la o nuntă, e imposibil să mulțumești pe toată lumea. Mereu se va găsi măcar o voce care să urle că ce nasol a fost. Și asta e bine pentru că te ajută să devii tu, cel ce organizezi, din ce în ce mai bun. 

Ceea ce mă enervează însă pe mine peste măsură este atitudinea acelor oameni care urlă de acasă că sunt discriminați, deși ei nici măcar nu au fost să vadă ce și cum. Am văzut după eveniment o multitudine de comentarii despre cum copiii de români au fost marginalizați la SepsiBook și nu au avut la ce să participe pentru că totul era doar pentru copiii maghiari. Să am pardon, dar asta este o minciună sfruntată!

Am și eu o fetiță de 6 ani, care nu vorbește ungurește deloc și nici nu înțelege mai mult de 10 cuvinte. Ei bine, vineri, când au fost cele mai multe programe pentru români, am lăsat-o pe fetița asta în spațiul dedicat copiilor timp de aproape patru ore. În tot acest timp, copiilor adunați acolo li s-au spus povești în română și maghiară, au confecționat semne de carte din tot felul de materiale și au pictat diverse lucruri. Patru ore a stat fiica mea în Universul copiilor, fără mine. Patru! În jurul ei erau atât copii români, cât și maghiari, iar personalul li se adresa tuturor în limba pe care o înțelegeau. Copilul meu nu numai că nu s-a plictisit, dar a vrut și să revină în ziua următoare. 

Cum Sf. Gheorghe este un oraș mic, se întâmplă să ne cunoaștem între noi destul de mult. Pe unii din cei pe care i-am văzut comentând pe paginile de socializare despre cum n-au putut să-și ducă și ei copilul la SepsiBook din lipsă de program în limba română, îi cunosc personal. Cât am fost eu pe acolo, nu i-am văzut, dar asta nu înseamnă că n-au fost. Poate au fost și n-au știut să se orienteze, cine știe?

De ce m-am apucat să scriu toate astea? Pentru că mi-am dat seama că cine nu știe crede. Crede că da, domnule, ungurii sunt răi și restricționează accesul românilor la cultură. Ceea ce, repet, este o minciună. Că se puteau distribui evenimentele diferit în program, pe zile, că se puteau aduce mai multe cărți în română, că se putea asigura traducere la toate evenimentele unde au fost prezentați autori maghiari și nu s-a asigurat, asta da. Dar să spui că ai fost discriminat înseamnă doar să fii de rea voință. Cu atât mai mult, cu cât anul acesta, la aproape toate evenimentele mari din oraș, a fost vizibil efortul organizatorilor de a se concentra pe bilingvism. 

Dar țineți aproape! Urmează Ziua Copilului, un nou prilej de lamentare lacrimogenă despre cum copiii românilor sunt obligați să stea acasă. Comentariile deja au început.