Nu știu de ce, dar pe mine rotativa asta guvernamentală mă trimite cu gândul la acel joc cunoscut ca Roata. În ungurește i se spune „rongyos”. Jocul  este practicat în general între salariați. Lună de lună, în ziua de leafă, angajații participă cu o sumă stabilită de comun acord ca să strângă un fond. Acesta se duce prin rotație la fiecare angajat care cotizează, până când le vine rândul tuturor. E o formă de împrumut care poate rezolva temporar o problemă financiară în viața celui căruia îi vine rândul la bani sau, în cazul mai fericit, care îl ajută să își facă moftul de a-și cumpăra ceva în rate fără dobândă. 

Jocul era foarte popular în „epoca de aur” și încă se mai practică în anumite colective, mai ales în rândul angajaților la stat. Dacă ne uităm mai în profunzime, ne dăm seama că Roata nu este decât o formă de compromis, un mod de a găsi o soluție pe termen scurt: te ajută pe moment, dar nu te scapă de sărăcie. Se pare însă că noi, românii, nu suntem în stare de mai mult. De la revoluția din ‘89 și până în prezent, am asistat la cum au defilat zeci de miniștri pe sub nasul nostru și ne-am uitat neputincioși la fel și fel de modificări legislative, care cel mai frecvent aveau o valabilitate de maximum 4 ani, cât dura șederea la putere a unui partid sau altul. Așa am ajuns la haos în toate ministerele care s-au numit și redenumit, s-au combinat și reorganizat, de ne-a luat amețeala pe toți și habar n-avem care de ce se mai ocupă. 

Și, ca și când nu era de ajuns, noua coaliție PNL-PSD a venit acum cu găselnița asta a rotativei, care e de râsul curcilor. Dacă aș fi un creator de film de animație, aș reprezenta rotativa sub forma unui hoit, care se regenerează miraculos după fiecare mușcătură și, în jurul ei, aș așeza două grupuri de hiene – unele galben-albastre, altele roșii – care se năpustesc prin rotație asupra hoitului, pentru a-și astâmpăra foamea ce le cangrenează neîntrerupt făpturile hulpave. Căci ce altceva este rotativa dacă nu un compromis prin care politicienii dornici de putere și înavuțire personală s-au înțeles între ei să nu mai dispute ciolanul, ci să-și creeze acces la el pe rând, prin bună înțelegere și sprijin reciproc?

De ce mi se pare rotativa o tâmpenie? În primul rând pentru că, mai mult ca oricând, reduce dramatic șansa elaborării de proiecte pe termen mediu și lung. Pentru că vin în ministere oameni care nu apucă nici să-și dea seama ce e de făcut pe acolo, cu ce echipe lucrează, ce probleme ard și ce probleme trebuie amânate, că deja zboară de pe post pentru a fi înlocuiți cu alții. Ai zice că miniștrii români sunt mai degrabă în vizite scurte de lucru decât pe un post de conducere cu responsabilități față de prostimea plătitoare de taxe și impozite. Și măcar de-ar menține ce au creat cei de dinaintea lor! Dar nu! În dulcele stil românesc, cei care vin își aduc pe posturi găștile proprii și anulează fără discernământ cam tot ce s-a făcut anterior, așa încât suntem o țară în care instituțiile sunt într-un proces de perpetuă înnoire. Rezultatele le vedem cu toții. 

Între aceste hiene despre care am vorbit, au mai fost primite și unele mai puțin numeroase, total indezirabile, dar acceptate ca un rău necesar. Mă refer, desigur la UDMR. Cât a fost nevoie de formațiunea politică a maghiarilor din România, li s-au dat posturi ministeriale, li s-au numit prefecți, li s-au aprobat solicitări – orice, numai să ajute. Când nevoia de aceste mici hiene s-a diminuat, li s-a făcut vânt de la putere, pe motiv că nu au acceptat să muște doar din anumite părți din hoit și că au fost lipsite de flexibilitate. Adevărul e că, de fapt, se dorea plecarea lor și, ca să nu se observe intenția, s-a aruncat gunoiul în ograda lor: „UDMR a refuzat să rămână la guvernare doar cu …” 

S-a gândit oare cineva că motivul pentru care UDMR nu a vrut să părăsească anumite ministere era tocmai acela că își doreau să rămână acolo și să ducă la bun sfârșit ceea ce au început? Trăiesc la Sf. Gheorghe între unguri și, din 2015 de când stau aici, am observat că au mania asta de a concepe strategii pe termen lung. Nu spun că sunt perfecți, nu spun că pădurea lor nu are uscături, nu spun că nu sunt și politicieni români de calitate. Spun doar că ungurii – implicit mulți reprezentanți din UDMR – sunt chitiți pe „să facem treabă”, „să ne dezvoltăm”, „să lăsăm ceva în urma noastră”. Știți voi, toate chestiile alea care îi sperie pe români. 

Nu știu cum și când am învățat noi să prețuim atât de mult prezentul, încât să nu ne pese nici cât negru sub unghie de ce va fi în viitor. O fi de la faptul că tot ce ne învățau pe vremuri la orele de latină profesorii suplinitori care nu cunoșteau nici ei limba era celebrul „carpe diem”, pe care îl știe orice dac neaoș până în ziua de azi. E clar însă ca lumina zilei că nu vrem să facem mai mult decât atât, că vrem prea înverșunat să nu ne întindem mai mult decât ne ajunge plapuma și nici nu suntem dispuși să lungim nenorocita aia de plapumă. În plus, oricine ne îndeamnă să ne punem pe treabă și să acționăm coerent, responsabil și cu respect față de generațiile care ne vor succeda – nu că am face ceva demn de admirație pentru generațiile actuale! – merită înlăturat. Ne încurcă precum un dinte stricat. Fix cum a încurcat UDMR. În definitiv, să nu uităm că s-ar putea să ni se fi imprimat în AND paliativa Roată și nu putem mai mult de atât. 

Cât despre UDMR, nu le plângem de milă. Retrași în culise, membrii formațiunii vor găsi garantat o cale de a rămâne în cărți. Altfel am rămâne și fără bancul preferat al electoratului: „haideți la vot să vedem cu cine mai guvernează UDMR!”

Foto: quora.com