Legile educației. Ce a reușit să obțină UDMR

Noile legi ale educației au fost aprobate luni, 22 mai, de Senatul României. Ele urmează acum să fie promulgate de președintele României, Klaus Iohannis, după care vor intra în vigoare. Deși deja partidele de opoziție USR și Forța Dreptei au anunțat că le vor ataca la Curtea Constituțională a României (CCR), UDMR are motive de bucurie, pentru că a reușit să își păstreze puterea atunci când vine vorba, de exemplu, de numirea directorilor din școlile cu predare în limba maghiară.

„Am reușit să păstrăm învățământul cu predare în limba maghiară de la grădiniță, creșă până la terminarea școlii și, pe lângă drepturile obținute, am reușit să extindem acele oportunități care vor stabiliza și consolida pe termen lung instituțiile de învățământ, educația în limba maghiară”, spunea președintele UDMR, Kelemen Hunor, după ce legile educației fuseseră aprobate în Guvern și plecau spre dezbatere în Parlament.

Totuși, deși s-a ferit să o spună, UDMR a obținut mult mai mult decât păstrarea limbii maghiare ca limbă de predare în școli.

UDMR a reușit să obțină prevederea conform căreia „organizarea de noi formațiuni de studiu pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale, cu efective mai mici decât minimul prevăzut de prezenta lege, se poate realiza la cererea părinților/reprezentanților legali sau al organizației minorității naționale reprezentate în Parlamentul României în condițiile legii”. Adică UDMR va fi liber să ceară înființarea de clase cu elevi mai puțini decât minimul prevăzut de lege, pentru că UDMR este organizația „minorității naționale reprezentate în Parlamentul României” în cazul etnicilor maghiari din țară.

Mai mult decât atât, UDMR va trebui să fie în continuare consultat înainte de numirea unui director într-o școală în care limba de predare este cea maghiară: „În aceste cazuri, numirea directorului sau directorului adjunct se face cu consultarea organizației care reprezintă minoritatea respectivă în Parlamentul României sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, cu consultarea Grupului parlamentar al minorităților naționale”.

Deși jurnaliștii au întrebat-o pe ministra Educației, Ligia Deca, ce înseamnă mai concret această „consultare”, membra Guvernului a refuzat să dea detalii. Deci, nu știm ce se va întâmpla dacă un profesor obține note bune la proba practică și cea a interviului din cadrul concursului pentru ocuparea postului de director, dar UDMR nu este de acord cu numirea lui.

Este posibil, totuși, ca respectiva „consultare” prevăzută în lege să fie doar un punct de vedere transmis de UDMR, de care nu trebuie să se țină neapărat cont.

UDMR a mai anunțat și că, odată cu adoptarea noilor legi ale educației, se va crea și un „program național dedicat predării limbii române pentru elevii care aparțin minorităților naționale”.

Foto: Facebook/Kelemen Hunor

Leave a Reply