Încă 1,2 milioane de măşti de protecţie au ajuns în Transilvania cu sprijinul Guvernului Ungariei, a anunţat UDMR, miercuri. Potrivit comunicatului UDMR, în urma agravării situaţie epidemice, noul transport de măşti de protecţie a ajuns în Transilvania datorită preşedintelui Chi Fu Investment Group, Frank Liu, cu sprijinul guvernului maghiar. Cele 1,2 milioane de măşti chirurgicale vor ajunge, şi de data aceasta, la personalul Fundaţiei Sf. Francisc din Deva şi la copiii aflaţi în îngrijirea acesteia, respectiv la Fundaţia Caritas şi Fundaţia Diakonia, precum şi în şcoli, cămine de bătrâni, instituţii sanitare şi biserici din 16 judeţe transilvănene.
UDMR şi-a exprimat recunoştinţa faţă de donatorul Frank Liu, respectiv Ministerul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, care a facilitat transportul de măşti.
În comunicat se aminteşte că în urma solicitării UDMR, în primăvară au sosit două ajutoare de urgenţă din Ungaria. Atunci, instituţiile şi organizaţiile din Transilvania au primit măşti, mănuşi, costume de protecţie şi dezinfectanţi.
Eterna poveste a raportării etnicilor maghiari din România la limba statului a ajuns și la CEDO prin intermediul a șase tineri șase – Adam, Petres, Bakos, Ambrus, Forika și Maxem – care au reclamat faptul că, la examenele finale de liceu, se face discriminare prin includerea probei de limba română la bacalaureat (ei au și picat de două ori). În mod surprinzător pentru unii, dar complet firesc pentru alții, CEDO a respins acuzațiile celor șase elevi, considerându-le nefondate, chiar dacă în subsidiarul inițiativei se pare că s-a reclamat și o presupusă intenție a statului roman de asimilare forțată a etnicilor maghiari prin politicile de educație.
Cazul celor șase elevi etnici maghiari care s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției, că au fost obligați să susțină în aceeași perioadă scurtă a examenelor finale de liceu și două probe suplimentare – oral și scris – de evaluare la limba și literatura română, este cunoscut drept „Adam și alții împotriva României”.
Decizia CEDO nu ar trebui să fie câtuși de puțin surprinzătoare pentru nimeni, având în vedere faptul că cei șase au înaintat o plângere bazată mai degrabă pe argumente pur subiective. În reclamația lor se preciza că probele pe care au fost nevoiți să le susțină în limba română au fost foarte dificile (!), ceea ce a făcut ca timpul alocat pregătirii pentru celelalte materii să fie mult mai scurt; în consecință, au avut mai puține șanse de succes la bacalaureat față de colegii lor români, de unde și ideea de discriminare. Să invoci dificultatea unei probe într-un astfel de caz este cel puțin bizar. Dificultatea poate apărea la orice altă materie, chiar și studiată în limba maternă, iar măsurarea ei, dincolo de raportarea la cerințele programei, ține de cât de pregătit este fiecare elev.
Problema de facto nu este aceea că proba e dificilă în sine. Problema, pecare puțini îndrăznesc să o spună deschis, este că elevii maghiari nu vorbesc și nu pricep limba română. Să susții un examen de literatură într-o limbă pe care nu o înțelegi este nu doar dificil, ci chiar imposibil. În Hotărârea emisă și difuzată de CEDO se arată că „examenele suplimentare sunt o consecință inevitabilă a alegerii voluntare de studiu într-o limbă minoritară”. Altfel spus, statul îți dă dreptul de a studia în limba maternă, ceea ce nu te exonerează de obligația de a cunoaște limba statului la nivel avansat.
Curtea de la Strasbourg se arată așadar „convinsă că nu există nimic în cauză care să îi permită să concluzioneze că reclamanții au fost privați în practică de o alegere reală de a primi educația în limba lor maternă sau că statul avea o agendă de asimilare forțată, așa cum susțin reclamanții”. Mai mult, Curtea subliniază că „este demn de remarcat că, din 2016, autoritățile au început să ia măsuri pentru alinierea curriculei școlare pentru minoritățile naționale, dezvoltând împreună cu reprezentanții comunității maghiare manuale de limba și literatura română concepute special pentru elevii maghiari”.
Aparent, problema este soluționată. Altfel spus, dacă CEDO a decis cum a decis, vor fi voci care vor afirma poruncitor că elevii maghiari ar face bine să-și bage mințile-n cap, să fie mulțumiți că au dreptul să studieze în limba maternă și să își asume consecința cu care acest drept vine la pachet – aceea că, nevorbind limba statului, s-ar putea să pice bacalaureatul.
Rămâne însă în picioare o problemă care, dincolo de măsurile menționate de CEDO, prin care statul român dezvoltă în colaborare cu maghiarii manuale de limba și literatura română concepute special pentru elevii maghiari, aceea că aceștia din urmă – mai ales cei care se apropie de bacalaureat – nu vorbesc și nici nu au timp să mai învețe limba română la nivelul corespunzător examenului final.
Care este soluția pentru aceste situații punctuale este greu de spus. Dar, oare, dincolo de statul român, nu ar fi de dorit din partea reprezentanților oficiali ai etnicilor maghiari să caute la rândul lor măsuri concrete în acest scop, să găsească sau să creeze contexte favorabile însușirii limbii române de către acești tineri dezavantajați pe care pretind că îi protejează? Este lăudabil că au luptat pentru dreptul lor de a studia în limba maternă și este foarte adevărat că nu există o lege care să îi impună unui individ care și-a dobândit cetățenia română prin naștere să vorbească limba statului, dar oare să vorbești fluent limba română nu este tot un drept pentru care merită să lupți și care îți completează identitatea? În fond, prin vrerea nemiloasă a istoriei, dincolo de dorința ta și a celor din neamul tău, identitar ești și rămâi un cetățean român de etnie maghiară. Și-atunci, nu este oare mai prietenos să îi întoarcem pe Adam și alții de partea României, în loc să-i tot încurajăm să se poziționeze fără succes împotriva ei?
Cu siguranță vă mai amintiți cazul brutarilor veniți din Sri Lanka la Ditrău, Harghita, care a generat multe reacții față de maghiarii de acolo, pe care toată lumea i-a arătat cu degetul și i-a calificat drept rasiști. Printr-o întâmplare (sau nu), un studiu realizat de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale (ISPMN) din Cluj-Napoca, în cadrul European Values Study, și desfășurat înainte de debutul epidemiei de COVID-19, pare să dezvăluie că atitudinea celor din Ditrău nu este un exemplu de caz izolat. Studiul acesta a scos la iveală faptul că 54% dintre maghiarii din Transilvania nu ar accepta vecini imigranți. Însă nu asta este buba cea mai mare.
În studiu se arată că, pe lângă cei 54% care nu ar accepta sa aibă un vecin imigrant (dar oare ce-ar putea legal să facă?), 52% nu își doresc un vecin rom, 42% un vecin musulman și 38% un vecin de altă rasă. Deși se spune că rasismul nu are valențe și grade în care să poată fi măsurat, că el se manifestă sau nu, autorii studiului atrag totuși atenția asupra faptului că rezultatele trebuie privite în contextul crizei refugiaților din 2015 ce a dus la un discurs dominant anti-imigrație și anti-imigranți în statele Europei de Est, și mai ales Ungaria. „Atitudinea împotriva imigranților poate avea la bază mai multe componente atitudinale precum ar fi: imaginea concurenței pe piața forței de muncă, așa-numitul șovinism al bunăstării și, respectiv, teama de riscurile ce ar putea să apară sub aspectul siguranței și al securității. România înregistrează valori moderate în contextul țărilor est-europene, iar Ungaria valori mai ridicate. Maghiarii din Transilvania se apropie și de această dată mai mult de Ungaria, însă valorile înregistrate nu sunt cu mult mai mari decât în cazul Ungariei. Explicația ar fi că atitudinile anti-imigranți sunt formulate în termeni culturali în comunitatea maghiară”, explică autorii studiului.
Întorcându-ne puțin la cazul Ditrău, ceea ce li s-a reproșat cel mai mult atunci maghiarilor de către opinia publică din România a fost lipsa de empatie. Mulți se așteptau ca maghiarii, care de ani buni sunt în postura minoritarului care luptă pentru drepturile sale, să încerce mai degrabă să înțeleagă situația în care se aflau cei doi sri lankezi decât să îi respingă atât de vehement cum au făcut-o.
Întocmai cu autorii studiului, la momentul respectiv eu însămi am încercat să nu judec prea dur atitudinea maghiarilor din Ditrău, pentru reacția cărora am găsit explicații similare cu cele din studiul de la care am pornit. Pot înțelege că necunoașterea alterității, că precedentele create, că imaginea pe care și-au format-o unii oameni în lume conduc către teama care stârnește reacții de respingere, însă e ceva ce realmente nu pot înțelege: negarea dreptului celuilalt – mai ales când tu te zbați încontinuu pentru propriile drepturi.
Întrebați dacă sunt de acord ca imigranții „să-și păstreze obiceiurile și tradițiile specifice”, foarte mulți maghiari transilvăneni și-au exprimat dezacordul (aproape jumătate din respondenți). Acesta a fost șocul meu! Adică tocmai maghiarii, pentru care fiecare însemn cultural și identitar este sacru, să nege dreptul altor oameni de a își păstra însemnele lor? Pe ce temei?
Da, este foarte adevărat că există o enormă diferență de context între statutul de a fi maghiar în România, unde nu ai venit din proprie voință, ci împins de vrerea istoriei, și cel de imigrant, care teoretic este consecința unei alegeri asumate, dar totuși…
Imigranții nu sunt numai oameni care decapitează alți oameni în biserici sau pun bombe prin tot felul de locuri publice urlând „Allahu Akbar!”. Dimpotrivă, cei mai mulți sunt oameni care își văd de vieți și tind către o soartă mai bună. Ei au plecat, e drept, din țara lor din proprie voință, dar au fost împinși de sărăcie și de războaie care le răpeau dreptul la viață. A lor și a copiilor lor. Să ne temem de ei în baza informațiilor pe care le vedem la știri poate fi scuzabil într-o măsură oarecare, dar să pretindem de la ei să se lepede de obiceiurile și tradițiile care îi definesc, asta nu e decât o rea voință pentru care nu există o justificare. Nu alta decât cea din fabula lui Grigore Alexandrescu: „Noi vrem egalitate, dar nu pentru căței”.
Emisiunea Exclusiv în România a canalului public de televiziune, realizată de Cristian Tabără, a prezentat duminică, 1 noiembrie, un reportaj impresionant despre zona Secuimii, locuitorii ei, obiceiurile și calitățile acestora și, de ce nu, unicitatea lor.
După ce la începutul verii influencerul Răzvan Pascu a avut o campanie pentru promovarea turismului în Secuime, iată că un jurnalist cunoscut face același lucru acum, ceea ce ne arată că, totuși, românii, chiar și cei din alte zone ale Transilvaniei, nu cunosc decât foarte puține lucruri despre secui și zona în care locuiesc.
De la meșteșugari de porți secuiești, la artizani, artiști plastici și artiști digitali, documentarul prezintă lucruri cunoscute și mai puțin cunoscute despre secui, precum delicioasele preparate specifice locului, dansurile și muzica deosebite, cultura și poveștile lor, și chiar un cult religios unic în lume, care a apărut și există doar în Transilvania, unitarianismul.
Este foarte impresionant discursul lui Orban Balazs, persoanlitate de marcă a secuilor din secolul al 19 lea, care poate fi ascultat în parcul tematic Mini Transilvania, de lângă Odorheiu Secuiesc, de asemenea prezentat în documentar. Acesta a spus, într-o cuvântare ținută în Parlamentul de la Budapesta, în 1870, următoarele:
Este în interesul națiunii maghiare să aibă frați și prieteni adevărați în națiunea română, atât în țară, cât și din străinătate. Pentru că dacă au existat vreodată două națiuni care erau interdependente datorită unității lor de interes, aceștia au fost cu siguranță maghiarii și românii, care sunt două națiuni unite, atât prin trecutul lor, cât și prin viitorul lor. Avem aceeași misiune, și anume: transmiterea culturii occidentale, apărarea acestui bastion al libertății și avem un dușman comun care vrea să ne distrugă pe noi doi, pentru că ambele națiuni ale noastre stau în calea ambiției și a dominației mondiale, pe care acesta dorește să o obțină. Este extrem de important pentru ambele națiuni cu aceeși soartă să se înțeleagă reciproc, să-și consolideze punctele forte și să soluționeze neînțelegerile.
EXCLUSIV IN ROMÂNIA este o emisiune de turism semnată şi prezentată de Cristian Tabără. In fiecare episod Cristian Tăbră călătoreşte, descoperă şi prezintă obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi mai ales unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic.Emisiunea prilejuieşte întâlnirea telespectatorului cu destinaţii spectaculoase – unicate mondiale, europene şi regionale din România – cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi cu alte atracţii locale.
Biserica Reformată Fortificată din Sfântu Gheorghe, unul dintre cele mai vechi şi importante monumente istorice din oraş, a fost reabilitată cu sprijinul autorităţilor locale, în timpul lucrărilor aici fiind descoperite câteva monede şi documente importate pentru istoria urbei.
Lucrările de renovare, care au început în primăvara anului 2019, au cuprins întregul complex de clădiri, biserica, turnul, casa mortuară, bastionul şi fosta şcoală germană, care în prezent serveşte drept locuinţă a clopotarului şi va găzdui în viitor şi un mic muzeu.
„S-au încheiat lucrările de restaurare a clădirii, turnului, zidului şi bastioanelor Bisericii Reformate Fortificate, în prezent se lucrează la designul ambiental, aşezarea bordurilor şi a scărilor, la modernizarea capelei mortuare şi a clădirii fostei şcoli germane. În martie, odată cu renovarea turlei s-a îndepărtat şi globul din cupru al acesteia, în interiorul căruia s-au găsit acte şi monede importante”, a scris primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, pe pagina sa de socializare.
„În timpul lucrărilor au fost găsite cinci documente şi patru monede, care au fost identificate de către specialistul heraldic Szekeres Attila. Documentele includ o scurtă descriere a construcţiei noului turn, o listă a proprietarilor oraşului, o listă a conducătorilor oraşului şi şefilor bisericii, dar şi o declaraţie a sprijinului financiar acordat pentru aurirea sferei turnului. Documentele provin de la pastorul Gödri Ferenc, bunicul regretatului primar din Sfântu Gheorghe, Gödri Ferenc. Al cincilea document provine de la fostul pastor Vásárhelyi János din 1761, care coincide cu momentele construcţiei turnului din acea perioadă. Monedele includ o piesă emisă de oraşul Braşov în 1613, o monedă din cupru de 10 poli emisă de Rákóczi Ferenc al II-lea în 1705, 6 monede de argint emise de împăratul Francisc al II-lea în 1795, dar şi un ban de argint emis de Episcopul Károly al III-lea în 1707”, se arată pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.
Potrivit sursei citate, municipalitatea a contribuit cu un milion de lei la restaurarea acestei clădiri monument istoric, una dintre cele mai vechi şi importante din oraş.
Curtea de Apel Târgu Mureş nu a hotărât în fond despre apartenenţa cimitirului militar din Valea Uzului de comuna Sânmartin din județul Harghita, a constatat doar că dreptul de proprietate asupra acestuia nu este reglementată de hotărârea Consiliului Local Sânmartin, ci de hotărârea guvernului din 2010, în vigoare şi astăzi, a anunţat portalul Szekelyhon.ro.
Portalul a prezentat motivarea sentinţei de la începutul lunii octombrie, prin care Curtea de Apel a respins definitiv apelul comunei Dărmăneşti (jud. Bacău) împotriva hotărârii Consiliului Local Sânmartin care a stipulat că cimitirul militar, adică o suprafaţă disputată de 15 000 metri pătraţi aparţine comunei din Ţinutul Secuiesc. La începutul lui octombrie din minuta deciziei nu au reieşit toate aceste detalii, astfel mai mulţi lideri locali din Ţinutul Secuiesc au interpretat că sentinţa a confirmat apartenenţa cimitirului militar de Sânmartin.
Potrivit portalului Szekelyhon.ro, însă, Curtea de Apel Târgu Mureş a dat o sentinţă “prudentă” şi a constatat doar că hotărârea Consiliului Local Sânmartin nu are consecinţă juridică asupra dreptului de proprietate al terenului, deoarece acest drept este stabilit prin hotărârea guvernului 299/2010. Această hotărâre a confirmat de fapt hotărârea din 2007 a Consiliului Local Sânmartin, care a indicat că cimitirul militar din Valea Uzului şi şirul de cazărmi părăsite care se află în apropierea acestuia fac parte din domeniul public al comunei secuieşti. Potrivit portalului, Curtea de Apel nu a dispus în fond cu privire la apartenenţa terenului, ci a stabilit că procedura în contencios administrativ poate fi intentat doar împotriva hotărârii de guvern. În opinia portalului, curtea a lăsat deschisă în acest fel problema dreptului de proprietate şi a creat posibilitatea unei noi acţiuni în contencios administrativ.
Apartenenţa localităţii Valea Uzului şi a cimitirului militar şi a clădirilor de cazarmă aflate pe teritoriul aşezării, precum şi parcela românească din acest cimitir, fac obiectul nenumăratelor procese în instanţe. O parte dintre aceste procese au fost iniţiate de Sânmartin, o alta de Dărmăneşti, iar un al treilea grup de procese a fost intentat de prefectul judeţului Bacău.
În Cimitirul din Valea Uzului sunt înhumați peste 1143 de soldați de mai multe naționalități, eroi ai Primului și celui De-al Doilea Război Mondial. Majoritatea soldaților înhumați erau de naționalitate maghiară însă, pe lângă aceștia, s-au numărat și soldați germani, români, ruși sau austrieci.
Tensiunile au escaladat în luna aprilie 2019, după ce Primăria Dărmănești a amenajat în ”cimitirul maghiar” o ”parcelă românească” unde a amplasat 52 de cruci de beton și un monument în memoria eroilor români. La scurt timp, toate crucile au fost ”îmbrăcate” în saci negri de gunoi.
La scurt timp după alegerile locale, mai exact în prima şedinţă extraordinară de după constituirea Consiliului Local, locuitorii Municipiului Sfântu Gheorghe au avut parte de o surpriză pe care probabil nimeni nu o anticipase. După ce fostul viceprimar, Éva Judit Sztakics, a eliberat postul întorcându-se la catedră, în locul acesteia a fost numită Vargha Fruzsina, în vârstă de numai 24 de ani, absolventă a Universității Babeş-Bolyai. Numirea acesteia pare să se încadreze într-o nouă abordare a UDMR în zonă, la Consiliul Județean Covasna fiind numit, de asemenea, un vicepreședinte de doar 29 de ani.
Deși gurile rele susțin că plasarea acestei tinere lipsite de experiență într-o funcție atât de înaltă și de plină de responsabilități este o strategie a primarului Antal Árpád de a-și construi o echipă din oameni ușor de manipulat, edilul a prezentat cu totul alte argumente care justifică o astfel de alegere. „Prin nominalizarea lui Vargha Fruzsina, vreau să transmit un mesaj foarte puternic tinerilor. Cred că munca noastră nu valorează aproape nimic dacă tinerii nu rămân acasă, dacă nu vin acasă, dacă nu sunt prezenți și nu sunt implicați în viața orașului. Construim acest oraș pentru toată lumea, dar în primul rând pentru ei. Aceasta este o generație valoroasă, este important să le descoperim și să le rezolvăm problemele pentru a se simți prezenți și implicați în conducerea orașului. Problemele tinerilor de 20 de ani sunt înțelese cel mai bine chiar de tinerii în vârstă de 20 de ani. Toate condițiile sunt îndeplinite pentru ca tinerii să fie mai încrezători în autorităţile locale și să le transmită ce le preocupă”, a explicat primarul Antal Árpád propunerea făcută.
În ziua depunerii jurământului, la discuția cu presa locală, Vargha Fruzsina, care va face echipă cu celălalt viceprimar, Tóth-Birtan Csaba, a vorbit despre lipsa sa de experiență, care poate fi compensată prin dorința de a învăța. „Este o mare onoare pentru mine să fiu nominalizată pentru această funcţie. Nu este un secret pentru nimeni că nu am încă multă experiență, dar cred că dacă primarul și colegii mei din Consiliu m-au onorat cu încrederea lor, voi fi suficient de motivată să mă ridic la aşteptările lor. Am trei mari pasiuni: artele plastice, dansul popular și tradițiile, dar şi ajutorarea oamenilor din jur. Sunt încrezătoare că împreună cu această echipă și tinerii din Sfântu Gheorghe vom reuși să atingem obiectivele stabilite. Sunt conștientă de gradul mare de responsabilitate și că acest lucru nu va fi un proces ușor, dar am mari speranțe că îmi voi îndeplini atribuţiile cu succes” – a spus tânăra.
De altfel, se pare că în Covasna tocmai a luat naștere un nou trend al UDMR, acela de a aduce tinerii mai aproape de sfera politică și administrativă, dându-le funcții de nivel înalt. Un al doilea exemplu în acest sens îl reprezintă cazul lui Jakab Barna, în vârstă de 29 de ani, care a devenit anul acesta cel mai tânăr vicepreședinte din istoria Consiliului Județean Covasna.
Nu știu alții la ce se gândesc când vine vorba despre diferențe culturale, dar pentru un om ca mine, nimic nu poate fi mai fascinant decât multitudinea și diversitatea de moduri prin care oamenii acestei lumi își manifestă trăirile și își exprimă felul în care se raportează la viață. Și nu, nu trebuie să călătorești peste mări și țări ca să descoperi alteritatea și să simți desfătarea pe care o generează descoperirea acelor obișnuințe și practici diferite ale oamenilor din diverse locuri. Este suficient să te uiți în jur și să vezi câte valențe poate căpăta normalitatea sau tradiția.
Am avut această revelație în urmă cu câțiva ani, probabil șase, când m-am aflat pentru prima oară la Sfântu Gheorghe într-o zi de 1 noiembrie. Nu voi uita niciodată ce bizarerie monstruoasă mi s-a părut să aud pe cineva spunându-mi că trebuie (!) să mergem pe seară în cimitir pentru că este foarte frumos (!). Ce om bolnav putea să vadă frumusețe noaptea într-un cimitir? Mintea mea de om trăit într-o zonă în care se crede că numai fermecătoarele merg pe înnoptate în asemenea locuri era incapabilă să înțeleagă cum de pot niște oameni obișnuiți să califice drept frumos un astfel de obicei.
Ei bine, în seara acelei zile de 1 noiembrie, la Sfântu Gheorghe, am descoperit că frumusețea își face apariția chiar și în bezna morții de prin cimitire. Există aici un obicei al oamenilor, care este probabil extins în întreg Ținutul Secuiesc, acela de a merge la această dată la mormintele celor dragi pentru a le „inunda” de lumină.
Obiceiul are legătură cu nevoia omului de a se împăca nu doar cu moartea, ci și cu dispariția celor iubiți, cu dorința eternă a individului uman de a stabili o punte între tărâmul temutului neant și cel al vieții efemere. Tradiția locului spune că, atât timp cât arde lumânarea pe mormântul său, sufletul decedatului se plimbă prin locurile pe care le-a îndrăgit în viață și de care moartea l-a desprins forțat.
Și da, să te uiți la miile de pâlpâiri din candelele roșii cu care sunt împânzite cimitirele te ajută să te umpli de speranță și de încredere că lumina străbate și dincolo de înfricoșătoarea moarte.
Acum vreo șapte ani, cred, am participat la un festival abia lansat. Nu o să spun domeniul ca să nu lezez orgolii – n-am niciun interes s-o fac. Cert este că era organizat de cea mai pură rasă de intelectuali de la noi pentru aceeași rasă pură de intelectuali. Știți voi, categoria celor aroganți și plini de importanța pe care le-o dă în capul lor toptanul de cărți citite, prin care își asigură nemurirea și dreptul de a îngenunchia prostimea la care se uită de sus. Ei bine, acest festival era organizat într-o încăpere dintr-un muzeu. Mică, mică. Încăperea era ticsită de lume – pentru că și intelectualii sunt mulți când sunt îngrămădiți – care stătea claie peste grămadă pe mese și scaune. Înăuntru, era un fum de țigară atât de dens, că abia puteai vedea la un metru în față după ce intrai. Încă nu se introdusese legea antifumat. Publicul era în extaz că ce invitați de elită. Organizatorii jubilau că ce de lume a venit la eveniment (mai ales că era prima ediție!). Nimeni nu părea să se fi gândit însă la vreo normă de siguranță, la incendiu, la prea multă lume băgată acolo ca sardinele la cutie. Tot ce conta era că evenimentul se bucură de succes, iar inițiativa este reușită. Atât!
Acest mod de a înghesui publicul se purta și la spectacolele de teatru ținute în te miri ce spații neconvenționale, care se bucurau de mare succes în rândul tinerilor pe care nu îi deranja să stea la propriu unii peste alții. Astăzi, văd pe paginile unor intelectuali (între care unii probabil au praticipat cel puțin o dată la un astfel de eveniment în condiții similare cu cele pe care le descriu eu aici) fel și fel de perorații despre cum ceea ce s-a întâmplat la #Colectiv este un act de inconștiență și lipsă de responsabilitate. A autorităților, a organizatorilor, a trupei care a susținut concertul, a oricui, dar a noastră nu.
Până la #Colectiv, nimeni – indiferent cât de mare îi era IQ-ul și cât de înaltă poziția socială sau stiva de cărți lecturate – nu își punea măcar în treacăt problema siguranței. Conta succesul evenimentului. Conta să vină lumea. Să se facă. Să se vândă bine. Mai ales în cultură unde singura jelanie generală era că nu sunt bani. Când câte un partener care îți punea la dispoziție o sală de evenimente te avertiza că nu prea respecți normele impuse de „ăștia de la pompieri”, era la modă să vrei să ignori aceste mofturi și să încerci să te înțelegi. Chiar și dacă erai intelectual. Cui naiba îi păsa de pompieri și de pretențiile lor? Ei cu ale lor, noi cu evenimentele noastre. Ce rost ar fi avut să ne amestecăm?
La #Colectiv s-a spart buboiul. Li s-a întâmplat celor implicați în poveste ceva ce s-ar fi putut întâmpla oricui altcuiva. Inclusiv mie și echipelor cu care am organizat evenimente – cu aceeași inconștiență de multe ori. Ei azi sunt arătați cu degetul drept criminali.
Azi, la cinci ani de la #Colectiv, nu îmi dau seama câte s-au schimbat pentru că tot ce văd în jur e doar ipocrizie. Oameni care cândva au fost în pielea organizatorului, a autorităților, a artiștilor sau a spectatorilor (la fel de vinovați pentru nenorocirea produsă) dau cu pietre și pasează vina către alții, cerând neapărat niște capete. În rest, eu nu realizez ce s-a schimbat în noi, la noi, pentru noi. Dacă e să mă întrebați pe mine, eu cred că toți suntem la fel de vinovați și, mai ales, îngrozitor de ipocriți.
Foto: impact.ro, pressalert.ro și Facebook Asociația pentru Comunitate (APC)
Pentru cei care nu știu, Festivalul-Concurs DbutanT se organizează anual, din 2016, la Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe. Este singurul eveniment din țară care se adresează exclusiv tinerilor absolvenți din domeniul teatral, pe care îi ajută în mod real să devină vizibili și să pătrundă în lumea artistică în care aspiră să își formeze o carieră. An de an, câștigătorii obțin premii importante, precum contracte de colaborare sau chiar contracte de angajare. Ediția de anul acesta a pus în joc o miză foarte mare și foarte atractivă, având în vedere că, din cei cinci finaliști, trei și-au găsit un loc de muncă, însă, în contextul creat de COVID-19, a fost la un pas de a nu mai fi organizat – așa cum s-a întâmplat, de altfel, cu multe alte festivaluri și evenimente mari în acest trist 2020.
DbutanT este un festival care, în edițiile anterioare, s-a bazat pe sprijinul financiar al AFCN. Ca un făcut însă, anul acesta, nu a reușit să obțină finanțare la concursul de proiecte. Acesta a fost, de altfel, primul impas care i-a pus în dificultate pe organizatori, aceștia neavând prea multe variante în acest sens. Din experiență pot afirma că în mediul privat foarte greu găsești sponsori care să se aventureze să finanțeze evenimente culturale. Motivul este unul foarte simplu, sponsorii privați caută expunere la scară largă, or evenimentele culturale se adresează adesea unui public mai puțin numeros decât, să zicem, un festival al berii.
Rămas așadar fără speranță de finanțare consistentă, DbutanT 2020 a primit un sprijin nesperat de la Teatrul de Stat din Constanța (TSC) care s-a alăturat în premieră echipei de organizare, implicându-se cu toate resursele de care dispune pentru a elimina aceste piedici și a asigura continuitatea evenimentului.
Din acest punct încolo, totul părea că va merge strună. Din cele 27 de spectacole înscrise în competiție, care însumau aproximativ 70 de actori debutanți nominalizați, opt au fost selectate și urmau a fi jucate pe scena Teatrului de Stat Constanța. Cu doar câteva zile înainte de începerea festivalului, autoritățile constănțene anunțau posibilitatea de a introduce restricții din cauza coronavirusului, între care și închiderea teatrelor. A fost al doilea moment de cumpănă al organizatorilor DbutanT, care s-au pliat rapid pe situație și au decis să mute totul online, refuzând cu încăpățânare să cedeze în fața virusului pare co dorește să nimicească tot.
Pentru că la Sfântu Gheorghe situația epidemiologică nu prevestea nimic în neregulă, finala urma să se desfășoare în condițiile stabilite inițial – cu public, pe scena de la TAM.
Când totul părea din nou stabilit, autoritățile guvernamentale s-au reunit într-o ședință în cadrul căreia au decis ca restricțiile de tipul celor anunțate inițial de Prefectura Constanța să intre în vigoare în alte condiții. În felul acesta, accesul publicului în sala TSC rămânea posibil. Așa se face că organizatorii DbutanT, conștienți de nevoia publicului de a vedea live spectacolele de teatru, dar și de avantajele pe care concurenții le-ar fi avut când spectacolele s-ar fi jucat pe scenă, au revenit asupra deciziei de a desfășura totul online și au invitat cei 30 de nominalizați la Constanța. Dintre aceștia nu au mai reușit toți să ajungă – fie pentru că se îmbolnăviseră, fie pentru că își schimbaseră deja programul. Totuși, publicul constănțeal al festivalului s-a putut bucura pe viu de o parte din spectacole, în timp ce cei mai puțin norocoși au urmărit cele opt spectacole online. Tot online au fost urmărite și workshop-urile incluse în programul evenimentului.
Al treilea moment de cumpănă nu s-a sfiit însă să apară, la doar două ore de la începerea festivalului. După primul workshop desfășurat online, dar cu public în sala TAM, alertele telefoanelor locuitorilor din Sfântu Gheorghe au început să sune amenințător anunțând că tocmai se atinsese pragul de 3 persoane infectate la mia de locuitori, ceea ce a însemnat interzicerea accesului publicului în sala de teatru. De acum, finala s-a mutat la rândul ei online.
Cei cinci finaliști au venit totuși la Sfântu Gheorghe unde și-au susținut momentele individuale față în față cu membrii juriului. Performance-urile lor au fost transmise live pe Facebook și totul s-a terminat cu bine, organizatorii reușind să ducă evenimentul la bun sfârșit.
Așa se face că astăzi, Teatrul „Andrei Mureșanu” are doi actori noi: pe Mădălina Muşat, în vârstă de 25 de ani, şi pe Iulian Trăistaru, în vârstă de 22 de ani, ambii absolvenţi ai Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”din Cluj-Napoca. Cel de-al treilea câștigător, Ștefan Mihai, în vârstă de 25 de ani, absolvent 2019 al UNATC București, s-a alăturat trupei de actori ai Teatrului de Stat Constanța.
Între finaliști s-au mai aflat și Alin Turcu, absolvent al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, și Ileana Ursu, absolventă a Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, care, chiar dacă nu au obținut niciun premiu, și-au demonstrat talentul și au făcut cu siguranță foarte dificil procesul de departajare pentru cei cinci membri ai juriului – regizorii Radu Apostol, Gelu Colceag și Ovidiu Caiță, actorul Florin Toma și coregrafa Vava Ștefănescu. Dincolo de toate acestea, marele câștigător de anul acesta rămâne Festivalul DbutanT în sine, care este organizat de o echipă mică dar perseverentă ce nu acceptă eșecul înainte de a fi încercat toate soluțiile posibile. Și, odată cu acest mare câștigător, au câștigat și tinerii absolvenți din generațiile următoare pentru care, deocamdată, DbutanT rămâne singura rampă de lansare în peisajul artistic de la noi.
Acest site folosește "cookies". Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
