Categories
Fara categorie

Cum i-au contrazis românii așteptările unui turist originar din Budapesta 

Un tânăr originar din Budapesta a vizitat România, unde a avut prilejul să descopere câteva orașe de care s-a îndrăgostit, dar și să constate că românii nu sunt atât de ostili pe cât se crede în rândul cetățenilor din țara vecină. Turistul maghiar a promis că revine anul viitor pentru o vizită în București și un sejur pe litoralul românesc. 


Nagy Zsolt a rămas plăcut surprins de România şi de cele două oraşe în care a petrecut câteva zile. Recunoaşte că, înainte de a veni în România, i s-a recomandat de către mai multe cunoştinţe „să se gândească de două ori înainte” şi i s-a spus că va fi înjurat şi tratat urât pentru simplul fapt că e maghiar. În realitate, spune el, lucrurile nu au stat nici pe departe aşa. Din contră, Nagy spune că s-a simţit foarte bine în România şi că şi-a făcut prieteni.  

„Am intrat în ţară undeva aproape de Timişoara şi am petrecut câteva zile la Deszo şi la Janos, doi prieteni maghiari care locuiesc acolo. Când m-am întors din Cluj, am trecut din nou pe acolo şi am prins două zile din Zilele Maghiare din Timişoara. Acolo venit foarte multă lume şi nu numai maghiari, ci şi români. A fost o atmosferă plăcută, total diferită de ce mi s-a spus că mă aşteaptă”, spune el. 

În Timişoara i-a cunoscut şi pe George şi Laura, doi tineri români cu care s-a împrietenit. „Timişoara e un oraş frumos, are arhitectură foarte asemănătoare cu oraşele de la noi din Ungaria. Şi oamenii seamănă, iar în Timişoara sunt foarte mulţi maghiari. Dar aş vorbi în primul rând despre românii pe care i-am cunoscut. Oameni serioşi, simpatici şi foarte de treabă. Prin Ungaria se mai vorbeşte de Transilvania Mare, care include şi Timişoara şi care ar fi fost maghiară, dar înţeleg că şi în România se discută acest subiect. Ei bine, habar nu am a cui a fost Transilvania, dar ştiu că m-am înşelat în privinţa românilor. Majoritatea sunt oameni de treabă”, a scris el pe Facebook. 

Din Timişoara, tânărul ungur s-a dus la Cluj. Şi aici a fost impresionat de oraş şi de oameni şi a cunoscut câţiva români cu care s-a împrietenit. „În Cluj am fost la Andreea, o tânără maghiară care locuieşte într-un cartier sus pe un deal, într-o zonă superbă a oraşului. De fapt, oraşul Cluj e superb, e înconjurat de dealuri şi de munţi, iar clădirile din zona centrală te duc cu gândul la Budapesta şi Viena. Aici i-am cunoscut pe Mihai şi Cristian, doi români simpatici. Cristian e soţul Andreei şi am putut să văd cu ochii mei că ungurii şi românii pot să aibă familii frumoase şi să se înţeleagă exemplar”, a mai scris el. 

Din Cluj, Nagy Zsolt ar fi vrut să ajungă şi la Bucureşti, dar până la urmă a decis să amâne şi să viziteze capitala României anul viitor. S-a întors în schimb la Timişoara, unde a luat parte la evenimentul Zielelor Maghiare din Timişoara. „La vară vreau să merg pe litoralul românesc şi să mă opresc câteva zile şi la Bucureşti. Am văzut nişte imagini pe Youtube cu Bucureştiul şi mi-au placut mult”, a adăugat el.

   
Sursă: adevarul.ro

Foto: stiridetimisoara.ro 

Categories
Nationale Stiri

Kelemen Hunor: „Criza politică, faţă de criza ce ne aşteaptă în această iarnă la preţul energiei electrice şi la gaze, este o criză minoră”

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat marți, 28 septembrie, că actuala criză politică este „minoră” faţă de criza care va fi generată de creşterea preţurilor la energie și gaze. Kelemen crede că „matematic”, moţiunea ar putea fi votată, dar susţine ideea refacerii coaliţiei cu USR PLUS.

„Este o situaţie delicată, să nu spun gravă, dar este delicată. (…) Criza politică, până la urmă, faţă de criza ce ne aşteaptă în această iarnă la preţul energiei electrice şi la gaze, este o criză minoră. Guvernul actual, indiferent câte moţiuni de cenzură se depun, trebuie să găsească o soluţie foarte rapid, în două săptămâni, pentru această situaţie care ne aşteaptă şi asta este prima noastră preocupare în Guvern. Chiar astăzi am avut discuţii şi cu premierul şi cu ceilalţi colegi. Sigur, după moţiunea de cenzură vom vedea ce se va întâmpla, dar şi lipsa majorităţii, criza guvernamentală trebuie rezolvată”, a afirmat Kelemen Hunor, marţi seară, la Digi 24.

Kelemen a susţinut că, din punct de vedere matematic, moţiunea de cenzură are şanse de a fi votată.

„Dacă adunăm matematic ce are PSD-ul, cei care au depus moţiunea – şi dacă au depus sigur că o să meargă, că nu o să se facă de râs la vot -, cei care au anunţat că vor susţine orice moţiune – ok, mai lipsesc doi, trei, patru după alegerile interne care sunt în desfăşurare, nu ajung toţi -, cei de la AUR nu ştiu ce or să facă, dar probabil că la cum au zis Jos guvernul condus de Cîţu, teoretic are şanse să treacă această moţiune de cenzură, dar până când nu se numără voturile nu avem de unde să ştim”, a declarat Kelemen Hunor.

Vicepremierul a precizat că Guvernul continuă să lucreze, iar săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă de Guvern înainte de votul privind moţiunea de cenzură.

Kelemen Hunor consideră că „prima opţiune şi prima posibilitate” este refacerea coaliţiei cu USR PLUS după congresul din acest partid. Kelemen crede că Dan Barna a ”greşit, el nu trebuia să-l depăşească pe colegul Cioloş pe dreapta: ieşirea de la guvernare”.

„Nu poţi să pui pe partenerul tău într-o situaţie total fără ieşire, să spui: fără Cîţu, fără Cîţu. Nu merge această variantă, pentru că nici PNL-ul nu are de ales. Aici trebuie să mai laşi din orgolii şi din supărări personale şi să te uiţi ce urmează şi care e aşteptarea oamenilor”, a mai afirmat liderul UDMR.

Conform vicepremierului, fără susţinere parlamentară „nu există o guvernare eficientă pe termen mediu, pe termen lung”.

Preşedintele UDMR nu crede că PSD doreşte în acest moment alegeri anticipate.

Vicepremierul a mai afirmat că susţine ideea adoptării înainte de votul privind moţiunea de cenzură a unei Ordonanţe de Urgenţă care să reglementeze susţinerea de la buget a unei părţi din facturile la energie, iarna aceasta.

Sursă: ziare.com

Foto: digi24.ro

Categories
Internationale Stiri

Pașapoartele ungurești, subiect de dispută între Ungaria și Ucraina

Noi tensiuni între Ungaria și Ucraina au fost confirmate de ministrul de externe ungar, Peter Szijjartó, care a admis vineri că disensiunile au apărut pe fondul eliberării de paşapoarte ungureşti cetăţenilor ucraineni de etnie maghiară,într-una din localităţile de la graniţa dintre cele două ţări.


Într-un interviu acordat postului de televiziune rusesc Rossia-24, şeful diplomaţiei ungare a declarat că ţara sa nu a făcut nimic rău, după ce Kievul a ameninţat cu expulzarea consulului Ungariei.

„Dacă Ucraina va ordona expulzarea consulului nostru, cu siguranţă vom proceda în mod similar faţă de unul dintre consulii ucraineni. Datoria mea este să răspund cu măsuri simetrice la astfel de acţiuni, astfel de gesturi nu pot fi lăsate fără răspuns”, a afirmat Szijjartó.


În opinia sa, nu există niciun motiv pentru care Ucraina l-ar putea declara persona non grata pe consulul ungar din Beregovo (Transcarpatia), reiterând că el „nu a comis nicio infracţiune”.


La 20 septembrie, agenţia ucraineană de presă (oficială) Ukrinform a publicat o înregistrare video cu o ceremonie la Consulatul Ungariei din Beregovo (oraş situat la frontiera dintre Ucraina şi Ungaria), în cadrul căreia au fost înmânate paşapoarte ungureşti unor etnici maghiari, care au depus jurământ de credinţă Ungariei, înregistrare în care se afirma că acestora li s-ar fi cerut să nu informeze autorităţile ucrainene în legătură cu obţinerea dublei cetăţenii.


Ucraina, care interzice dubla cetăţenie, deşi nu are prevăzute sancţiuni legale pentru cei care au primit-o, a declanşat o anchetă privind eliberarea de paşapoare ungare la Beregovo, iar ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin a ameninţat cu expulzarea consulului Ungariei pentru ceea ce el consideră a fi „o provocare pentru securitatea naţională”.


În interviul pentru Rossia-24, Peter Szijjartó a declarat că „dubla cetăţenie este un lucru obişnuit în Europa”, inclusiv în Ungaria şi România.


Béregovo, care a făcut parte din Ungaria până în 1945, este situat în regiunea Transcarpatia şi are aproximativ 24.000 de locuitori, în majoritate maghiari.


În august, Ucraina a protestat faţă de numirea unui „comisar ministerial pentru Transcarpatia” de către Ungaria, fapt pe care Kievul l-a interpretat drept o ingerinţă în afacerile sale interne.

Sursă: Agerpres.ro

Foto: dailynews24.ro 

Categories
Opinii

UNGARIA: Guvernul FIDESZ vrea să obțină bunăvoința milenialilor cu drept de vot

Guvernul de la Budapesta a stabilit la sfârșitul săptămânii trecute toate detaliile privind rambursarea impozitului pe venit în cazul familiilor cu copii. Anunțul a fost făcut de  ministrul finanțelor, Mihály Varga, vineri dimineață, într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de socializare.

Potrivit ministrului, rambursarea îi priveşte pe toți părinții cu copii aflați la vârsta la care au dreptul la alocație familială. Dacă ambii părinți din familie au un loc de muncă declarat, impozitul pe venit li se va restitui amândurora. Conform datelor transmise de oficial, inclusiv antreprenorii vor beneficia de această rambursare a impozitului, dacă au copii. 

Astfel, cercul persoanelor eligibile este completat cu persoanele fizice autorizate, micii producători agricoli, cei care închiriază imobile, precum și contribuabilii care plătesc taxa specifică pentru întreprinzătorii mici (KATA) sau contribuția simplificată la obligațiile publice (EKHO). Prin urmare, antreprenorii KATA care cresc copii pot recupera un sfert din impozitul specific pentru anul 2021, în timp ce contribuabilii care plătesc EKHO pot primi înapoi două treimi din impozitul de 15% plătit. 

Ministrul a subliniat că rambursarea impozitului către familii se va face numai în condițiile unei creșteri  economice de 5,5% în acest an. Conform calculelor valabile în acest moment, obiectivul pare că poate fi atins. „Dacă vom continua măsurile care ajută redresarea, avansul economiei ungare va fi de 7% sau chiar mai mult”, a spus ministrul. 

Aceasta înseamnă că 1 900 000 de părinți vor primi înapoi în total 600 de miliarde de forinți (1,7 miliarde de euro), ceea ce reprezintă cel mai mare beneficiu fiscal acordat vreodată familiilor, a adăugat Mihály Varga. 

in spatele unei măsuri care se declară pro-natalitate, este evidenta intentia coalitiei de guvernare de la Budapesta de a capta bunăvoința grupului populațional de vârstă activă, adica exact cei care fac si cresc copii. Eforturile de “cumparare” a voturilor poate sa vină ca urmare a semnalelor privind aderența sporită a coaliției de opoziție în rândul tinerilor.

Categoria tinerilor devine și mai importantă în condițiile în care sondajele de opinie arată un parcurs cap la cap al celor doi poli politici importanți din Ungaria. Site-ul Politico poll of polls estimeaza intentiile de vot la 48% in favoarea FIDESZ și 47% pentru coaliția de opoziție.

Administrație Națională a Impozitelor și Vămilor va efectua rambursarea încă în luna februarie a anului viitor. „Ungaria funcționează, economia maghiară funcționează. Ungaria a realizat una dintre cele mai rapide relansări economice din Uniunea Europeană, ceea ce este un succes comun al familiilor, al întrehttps://www.facebook.com/orbanviktorprinderilor și al politicii economice corecte. Acest succes ne va permite să continuăm consolidarea familiilor prin rambursarea impozitului”, a declarat ministrul finanțelor.

Sursa: hirado.hu

Foto: mtalverina.sg 

Categories
Locale Stiri

Sfântu Gheorghe se va înscrie pe lista primelor orașe din țară cu transport public ecologic 

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe (Covasna) a transmis luni informația că va îmbunătăți calitatea transportului public și va reduce emisiile de dioxid de carbon prin investițiile din cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă. Proiectul conține o serie de intervenții care privesc modernizarea transportului public urban, cum ar fi achiziționarea de autobuze electrice, construirea de stații de autobuz moderne, dar și de piste pentru biciclete ori de trotuare. 

Lucrările de modernizare și investițiile planificate vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2023. Proiectele tehnice sunt în curs de elaborare, iar procedurile de licitație pentru lucrări sunt așteptate să înceapă la sfârșitul acestui an.

Pentru a moderniza sistemul de transport public, municipalitatea va achiziționa 12 autobuze ecologice cu propulsie electrică. Acestea vor fi vehicule silențioase, prietenoase cu mediul și vor dispune de o podea joasă pentru a permite accesul ușor al celor în scaun cu rotile și al celor cu cărucioare. De asemenea, noile autobuze vor fi dotate cu încălzire și aer condiționat, dar și cu panouri electronice de informare. 

O parte importantă a strategiei generale a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă este relocarea garajelor și atelierelor companiei locale de transport public, Multi-Trans S.A.

Conform strategiei planului de mobilitate, va fi construită și o nouă autogară, unde autobuzele interjudețene vor lăsa pasagerii, care vor putea apoi să ia autobuze urbane ecologice spre diferite părți ale orașului.

Proiectul include, de asemenea, modernizarea a peste 60 de stații de transport public și construirea unui capăt de linie pe Strada Berzei. Stațiile vor fi dotate cu panouri de informare LCD, sistem de supraveghere video, WiFi, dar vor fi amplasate și automate de bilete. 

Achiziționarea biletelor se va putea face și online, acestea putând fi prezentate apoi cu ajutorul telefonului mobil.

Tot în vederea dezvoltării transportului public urban va fi implementat și un sistem de management al traficului, cu multe intersecții semaforizate, cu sistem de supraveghere video și de colectare a datelor, care va permite monitorizarea în timp real a traficului și flotei de autobuze, respectiv informarea instantanee a călătorilor.

Sursă și Foto: sfantugheorgheinfo.ro

Categories
Magyar típusú találkozás

Mire számíthatunk a népszámlálás után?

Népszámlálásra kerül sor Romániában. Ahogyan egyelőre körvonalazódik, a miért több okból is érthető: az ország munkaképes lakói tolvajtempóban lépnek le.

2019-ben 19,41 millió román állampolgárt vettek leltárba. Az utolsó feltételezések szerint is legalább 1 millió embert ehhez az ingújból húztak elő, mint a bűvész, ugyanis az EU-s pénzek elosztásában is számít a lakók száma. Az utolsó hivatalos statisztikák szerint 754.000 állampolgár hagyta el az országot, ami nagyon messze van a valóságtól, tekintettel arra, hogy Olaszország 1,15 millió román állampolgárról tud, Spanyolországban 1 millió körüli a román állampolgárok száma, Anglia 900.000 és Németország olyan 750.000 román állampolgárt tart számon. És vannak romániaiak másutt is, hiszen a skandináv államok is népszerűek a kivándorlók közt.

Érdekes kérdés lenne, hogy hány erdélyi magyar telepedett ki Magyarországra. Ahogy a Moldovai Köztársaság polgárai, úgy a magyarok is vonzódnak az anyaországhoz: a számokat inkább saccolni szokás, olyan 200.000-300.000-re téve. Túlzottnak tűnik, de ki tudja: a romániai statisztikák épp olyan megbízhatatlanok, mint a magyarországiak.

Vannak érdekes becslések a lakoság számára vonatkozóan is: az ErdélyStat szerint 2031-re Románia népessége 16,7 millióra csökken. Ez hozzávetőlegesen Buenos Aires népessége, ha a város metropolisz övezetét is figyelembe vesszük. A magyarság számaránya az összetett számításokban arányosan csökken, 6,64%-ról 6,52%-ra megy vissza a következő 10 év során.

Az Erdélystat szerint 1.074.000 magyar él majd akkor az országban, úgy, hogy véleményük szerint a magyarság számaránya úgy Partiumban, mint Székelyföldön az országos átlagnál kevésbé csökken.

Ami 100%, hogy 2019-től 2021-ig egyik kormány sem hozott létre népességszaporulatot stimuláló döntéseket. Nem is lett volna egyszerű a dolog, az utóbbi 2 év Covid 19 szövegkörnyezetében, de a helyzet ennél is bonyolultabb. Romániának elemi érdeke fűződik a munkaképes lakók számarányának növeléséhez. A gazdaság ugyanis vagy a születések növelésével, vagy a roma lakosság integrálásával, vagy import munkaerővel képzelhető el – esetleg ezek egyvelegével. A tét a nyugdíjrendszer fenntarthatósága és ami ezt is megelőzi, a gazdasági versenyképesség. Ez érvényes a magyarlakta vidékekre is – még ha erről alkalmanként meg is feledkezik az erdélyi magyar sajtó.

17% népességcsökkenés érezhető lesz. Nehéz megsaccolni, hogy a tendencia megfordul-e, de az ország éppen felnövő generációjának 67%-a egy nemrégiben készített felmérés szerint emigrálna. Az adat valószínűleg csalóka, kis számú közegben és rossz módszerrel készült – de akkor is, nem ad optimizmusra okot.

Az emigráció mögött leginkább a megélhetés prózai oka van – a minimálbér, amiből a pályakezdőknek rendszerint kijut, nem elég a lakás-autó-család vélhető kiadásainak fedezésére. A külföldre költözés/menekülés a gazdasági kilátástalanságból, amit megállítani nem lehet, de javítani a közmunka programokkal, állami tőkéjű kedvezményes lakhatással és munkaerőképzéssel lehetne. Hogy ez 2021-ben mennyire tűnik scifi-nek, sokat elmond a helyzetről.

A magyarságnak lényegében minden népszámlálás pofon. Mindig lekerül egy-két településről a magyar felirat, mert a számarányunk csökkent. Igaz ez fokozottan tömbmagyarságban, ahol a percepció nem terjed ki a lakósságcsökkenésre. Az elvándorlás és a beolvadás az erdélyi magyarság számcsökkenésének az oka – de egyik problémára sem hozott létre a vezető politikai réteg megoldást. Kérdéses, hogy mennyire tudna ez ellen fellépni: a beolvadás ellen tiltakozni nagyjából ultranacionalista felhang mellett képzelhető el, az elvándorlást pedig országos szinten nem tudja kezelni Románia.

De maradnak a hunok. Igen, a közösségi médiából jött szembe, hogy 2021-ben vallja magát mindenki Székelyföldön hunnak. Nyilván a forrást nem lehet komolyan venni, még akkor sem, ha a népszámlálás felmérőbiztosainak listáján külön szerepel majd a magyar, a székely és a hun. És az a szomorú, hogy ez nem is lesz vicc.

Nagy Kálmán

Categories
Locale Stiri

Motivul pentru care asumarea apartenenței etnice este vitală pentru următorul recensământ al populației

Secretarul de stat al Departamentului pentru Relații Interetnice, Laczikó Enikő, în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, a participat, alături de coordonatorul Erdélystat, sociologul Barna Gergő, la o dezbatere organizată la Târgu Mureș pe subiectul recensământului de anul viitor. Discuția a fost moderată de Frunda Csenge, consilier local al Municipiului Târgu Mureș și a pus accentul pe importanța asumării apartenenței etnice pentru o pondere corect oglindită. 

Recensământul Populației și Locuințelor va avea loc în perioada martie-iulie 2022, iar participanții evenimentul au dezbătut implicațiile etnoculturale ale acestui proces, la fel și etapele recenzării, au analizat argumentele pentru care recensământul este important pentru comunitățile etnice din România. 

În cadrul discuției, secretarul de stat Laczikó Enikő a atras atenția asupra necesității informării din timp a membrilor comunităților etnice și cât de esențial este ca aceștia să-și asume clar apartenența etnică, religioasă și lingvistică. 

„Noi trebuie să vedem foarte clar că ponderea noastră trebuie să fie oglindită în mod concret și corect de acest recensământ ca să ne putem exercita și în continuare drepturile specifice. Miza este, deci, una considerabilă” – a subliniat Laczikó Enikő, și în calitatea dânsei de membru al Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor. 

Sursă: Facebook/ Departamentul pentru Relații Interetnice

Foto: Gönczy Tamás/UDMR

Categories
Internationale Stiri

UNGARIA: Péter Szijjártó îndeamnă electoratul să se uite exclusiv la succesele economice din ultimii ani, nu și la derapajele anti-democratice

Într-o dezbatere televizată, purtată recent de ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó,  cu reporterul CNN, Richard Quest, pe tema controversatei legi anti-LGBT, politicianul a precizat că nu are emoții în privința succesului la următoarele alegeri și că îndeamnă electoratul să se uite spre progresul economic înregistrat în ultimii ani. Ministrul ungar a evitat însă să vorbească și despre derapajele anti-democratice despre care se discută la nivel european cu referire la legea respectivă. 

În cadrul interviului, reporterul a scos în evidență faptul că, în Legea privind infractorii pedofili, este interzisă chiar şi descrierea homosexualității. „Domnule ministru, știți la fel de bine ca şi mine că sunt gay, așa că această lege se referă și la mine. Mă considerați pedofil?”, l-a întrebat Richard Quest pe ministrul ungar de externe.

Péter Szijjártó, care nu a răspuns direct și concret la întrebarea primită, a postat ulterior întregul interviu pe pagina sa de Facebook, sub titlu „Prieteni vechi, noi acuzații”. El a susținut că două paragrafe separate ale aceleiași legi se referă la pedepsirea mai severă a infractorilor pedofili, respectiv la dreptul exclusiv al părinților privind educarea sexuală a copiilor. La care reporterul a spus: „Atunci este regretabil că aceste două aspecte se regăsesc în aceeași lege”. 

Referitor la alegerile de anul viitor din Ungaria, Péter Szijjártó a menționat doar atât că „la scrutin cetățenii trebuie să aibă în vedere exclusiv succesele economice din ultimii ani”, după care a precizat în legătură cu „bătăliile de cuvinte” date cu Uniunea Europeană: „Nu va exista niciun compromis”.

La sfârșitul dialogului, reporterul și-a luat rămas bun de la ministrul ungar de externe căruia i-a promis că, data viitoare când va merge la Budapesta, el și soțul său îl vor invita pe ministrul ungar, împreună cu soția sa, la o cină.

Sursa: g4media.ro

Foto: Szijjártó Péter

Categories
Nationale Stiri

UDMR va face o prioritate din familiile din România 

În cadrul Congresului UDMR, susținut în ziua de 17 septembrie la Sângeorgiu de Mureș, s-a decis între altele că formațiunea politică va punea accent pe familie. Astfel, prioritatea UDMR este elaborarea și adoptarea, până la 31 decembrie 2021, a unei propuneri de politică familială prin care statul va diminua semnificativ povara financiară pentru familiile tinere. 

Programul „Împreună pentru familie – Plan de acțiune pentru perioada 2021-2024” , pe care îl are în vedere UDMR, se consideră că îi va ajuta pe tinerii din România să își găsească un loc de muncă, să își întemeieze o familie, să își facă un trai și să își construiască un cămin în țară,dar și să își asume creșterea a cât mai multtor copii. 

„Împreună pentru familie – Plan de acțiune pentru perioada 2021-2024” stabilește sarcinile guvernării și direcția strategică din cele mai importante domenii economice și sociale pentru următorii ani. Documentul sintetizează sarcinile și îndatoririle care ne așteaptă în acest ciclu guvernamental. În vremuri grele trebuie să consolidăm familia – cel mai stabil liant al societății, pilonul de bază al comunității noastre. De asemenea, este o prioritate să dezvoltăm comunitatea, să protejăm mediul și să extindem oportunitățile pentru tineri, de la educație până la antreprenoriat și sport.

Noi muncim pentru ca noua normalitate să fie mai bună decât cea veche. Planul de acțiune caută răspunsuri la provocările noi și complexe date de situația actuală. Am făcut față pandemiei, ne-am dovedit forța, ne-am unit, am depășit ceea ce a fost mai greu, acum trebuie să ne concentrăm pe relansarea economiei și a vieții în comunitate. Doar astfel putem crea un viitor sigur pentru familiile noastre, se arată pe site-ul formațiunii politice. 

Sursă și Foto: rmdsz.ro

Categories
Locale Stiri

Eforturi remarcabile de predare a limbii române pentru copiii maghiari din Ciucul de Sus, Harghita

Între 16 august și 12 septembrie, s-a desfășurat proiectul „Școala de vară de comunicare româno-maghiară din Ciucul de Sus”, inițiat de Asociația Csorgó și sprijinit financiar de Departamentul pentru Relații Interetnice.

Principale obiectivele ale proiectului au fost creșterea interesului elevilor maghiari din regiunea Ciucul de Sus pentru învățarea cât mai bună a limbii române și dezvoltarea capacității de comunicare în limba română a acestora. La activitățile proiectului au participat 120 de elevi din clasele II-IV din regiunea Ciucul de Sus. 

Activitățile programului s-au desfășurat în patru etape, în două locații, respectiv la Siculeni și la Cârța, ambele localități aflându-se în regiunea Ciucul de Sus, județul Harghita. În fiecare etapă a programului au participat câte 15 elevi în ambele locații. În cadrul programelor zilnice elevii au folosit doar limba română, astfel ei încât să își poată dezvolta vocabularul și capacitatea de comunicare în această  limbă.

Metodele de lucru au fost astfel alese, încât să facă posibilă comunicarea în limba română între copiii români și maghiari, noțiunile noi să fie ușor concepute de elevi, întro atmosferă veselă, prin joacă.

La finalul proiectului, elevii maghiari ar trebui să își fi însușit o bază de cunoștințe care să îi ajute  să-și însușească mai ușor materia predată la școală la limba și literatura română. În plus, având deja experiența comunicării, cresc șansele ca participanții la acest proiect să aibă în viitor mai mult curaj de a vorbi în limbă română.

Sursă: dri.gov

Foto: covasnamedia.ro