Măsuri de încurajare a creșterii natalității, propuse și susținute de UDMR 

În contextul actualei crize guvernamentale, în care se poartă negocieri între partidele politice cu scopul formării unui guvern funcțional, liderul UDMR, Kelemen Hunor a prezentat, într-o postare pe Facebook, cele câteva măsuri de încurajare a creșterii natalității, introduse în programul de guvernare. Conform fostului vicepremier, aceste măsuri se aliniază cu dezideratul  de 30 de ani al UDMR.

„În ultimele trei decenii politica UDMR s-a axat, cu precădere, pe reprezentarea intereselor și bunăstarea comunităților noastre. Dezideratul nostru a rămas neschimbat, nu a fost influențat nici de contextul politic din România, nici de dificultățile cauzate de pandemie. Mai mult, situația dificilă ne-a încurajat mai mult în consolidarea ideii de familie – cel mai important liant, pilonul comunității noastre.

În cadrul negocierilor de sâmbătă am introdus în programul de guvernare măsurile de încurajare propuse de noi pentru creșterea natalității. Cele mai importante dintre acestea sunt:

  • aplicarea unor măsuri de deductibilitate pentru familiile cu mai mulți copii, și reducerea progresivă a cuantumului contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, în funcție de numărul de copii;
  • program de credite pentru achiziționarea de locuințe familiilor tinere în funcție de numărul de copii;
  • program de finanțare pentru achiziția de autoturisme familiale pentru familiile cu minim trei copii;
  • bunicii, respectiv frații majori șomeri să poată beneficia de idemnizația de creștere a copilului în locul părinților, dacă se întorc la muncă;
  • extinderea programelor de tip after school;
  • facilități acordate administrațiilor locale de a sprijini familiile prin reduceri/scutiri de taxe și impozite.”

Contrar notei pozitive a postării, comentariile multora dintre urmăritorii paginii lui Kelemen Hunor exprimă neîncredere, dezamăgire și nemulțumire, atât față de guvernarea coaliției, cât și față de formațiunea politică UDMR. 

„Vă pasă de familie?! Atunci, acordați pensionarilor majorările legale la care au dreptul, ca să nu mai aștepte pomana copiilor lor, pentru că ei au propriile probleme! Noi, pensionarii, nu am observat nimic din marea dumneavoastră binefacere! Cuvintele dumneavoastră sunt o minciună!”, este comentariul unei doamne. 

„Nu voi mai vota niciodată !!! Nu ați făcut nimic !!! Este o rușine, totul este o rușine!!! A fost destul cu asta, „copii”! Pentru ce este? Pentru voturi? Sau să fii sclav, să te prostituezi, să fii hoț?”, spune altcineva. 

„Domnule Președinte al Federației, cred că UDMR ar trebui să consulte electoratul, pentru că mi se pare că UDMR habar nu are ce trebuie să facă. Este în zadar, că fac ceva absolut inutil”, este un alt comentariu. 

Sursă: Facebook/Kelemen Hunor

Foto: zf.ro