Categories
Internationale Stiri

Guvernul Orbán va investi anul acesta aproape 2 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților românești din Ungaria

Secretarul ungar de stat, responsabil pentru relaţia cu cultele şi minorităţile în cadrul Cancelariei prim-ministrului,Miklós Soltész, a declarat la începutul săptămânii că, anul acesta, guvernul ungar a aprobat peste 660 de milioane de forinţi (aprox. 1,85 milioane euro) pentru dezvoltarea comunităţilor româneşti din Ungaria, a bisericilor, a instituţiiloreducaţionale şi culturale. 

Astfel, mai multe instituții din zonele locuite de români din Ungaria urmează să fie restaurate sau modernizate. Între acestea, pe listă este trecută curtea Liceului Românesc ,,Nicolae Bălcescu” din Gyula (Jula) care va fi modernizată cu 45 de milioane forinţi (peste 126 000 euro). Tot la Jula urmează a fi achiziţionată o casă comunitară, cu 26 de milioane forinţi (peste 72 800 euro), în timp ce  şcoala din Elek (Aletea) va fi extinsă cu 35 de milioane forinţi (peste 98 000 euro), iar structura acoperişului sălii de sport din Körösszakál (Săcal) va fi reînnoită din suma de 22 de milioane forinţi (98 000 euro), conform precizărilor făcute de politician.

Acesta a adăugat că, în situaţia pandemică actuală, pe lângă relansarea economiei, este importantă şi alinarea sufletelor, iar bisericile sunt partenerii guvernului ungar. Prin urmare, guvernul susţine renovarea bisericilor româneşti din Săcal şi Mezőpeterd (Peterd) cu câte 15 milioane de forinţi (peste 42 000 euro) şi a bisericii româneşti din Micherechi cu 20 demilioane de forinţi (peste 56 000 euro).

Secretarul de stat a amintit că, din anul 2010, naţionalitatea română din Ungaria a primit un sprijin total de 8 miliarde deforinţi (22,4 milioane euro). Politicianul şi-a exprimat speranţa că aceste investiţii vor îmbunătăţi şi mai mult relaţiile maghiaro-române, din ce în ce mai
puternice, servind în acelaşi timp la dăinuirea naţionalităţii române din Ungaria.

Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al minorităţii române în Parlamentul Ungariei, a declarat că există trei piloni pentrusupravieţuirea naţionalităţilor: biserica, şcoala şi familia.

Instituţiile de învăţământ ale românilor din Ungaria au devenit proprietatea Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, iar cu sprijinul guvernului ungar, dezvoltarea a avut loc sau are loc în aproape toate aceste instituţii, în timp cenumărul copiilor peste tot a crescut.

Acesta şi-a exprimat mulţumirea pentru faptul că Guvernul ungar acordă sprijin, prin burse, viitoarelor cadre didactice aleminorităţilor şi contribuie financiar la renovarea mai multor biserici. Cabinetul a contribuit la creşterea indemnizaţiei pentru naţionalităţi de la 10% la 40%, a mai a adăugat purtătorul de cuvânt al minorităţii române.

Faţada şi gardul Bisericii Ortodoxe Române „Arhanghelii Sf. Mihail şi Gavriil” din Micherechi urmează a fi renovate, iar din această sumă vor fi construite şi parcări. Se aşteaptă ca lucrările să fie finalizate la sfârşitul acestui an. Una dintre cele mai recunoscute comunităţi româneşti din Ungaria îşi practică credinţa aici, a declarat în biserică, Siluan Mănuilă, episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, şi şi-ar dori ca biserica să rămână un centru important al comunităţii chiar şi după renovare.

Margit Tát, primar (Fidesz-KDNP), a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că în grădiniţa de lângă biserică, administrată de autoguvernarea românească locală, va fi înfiinţată o creşă românească, cu o subvenţie de 150 de milioane de forinţi (peste 420 000 euro). În plus,  au reușit să atragă și alte fonduri în valoare de  5 milioane de forinţi (peste 14 000 euro) pentru a realiza parcări lângă instituţie.

Sursă: hirado.hu

Foto: asociatiarespect.wordpress.ro 

Categories
Internationale Stiri

Cine este Szilárd Demeter, omul care susține noua eră culturală promisă în Ungaria

Recent, lumea artistică din Ungaria a fost zdruncinată de o inițiativă a guvernului de la Budapesta care își propune alocarea a 62 de milioane de euro pentru susţinerea şi formarea de talente muzicale, finanţarea creaţiei şi a echipamentelor (studiouri, spaţii de concert). Deși lăudabilă, măsura generează temeri și suspiciuni de cenzură, întrucât pare să concretizeze promisiunea noii ere culturale promise de Viktor Orbán în 2018. 

Susținătorul fervent al noului proiect cultural este Szilárd Demeter, un personaj controversat, cunoscut pentru afirmații publice compromițătoare, care au fost la un pas de a genera conflicte diplomatice între Ungaria și Israel. 

Născut la Odorheiu Secuiesc, a lucrat cu poetul János Dénes Orbán într-o comunitate de scriitori din Transilvania și a avut o bogată activitate în domeniul jurnalismului cultural, fiind totodată și directorul Muzeului Literar Petőfi. În perioada, 2008-2014, a fost mai întâi șef de presă, apoi manager de birou al episcopului László Tőkés, pe atunci deputat în Parlamentul European, dar este cunoscut și ca lider al campaniei Partidului Popular Ungar din Transilvania (EMNP) la alegerile municipale din 2012. 

În august 2019, a fost numit comisar ministerial, calitate în care a fost responsabil pentru „dezvoltarea integrată a profesiei de carte maghiară și a colecțiilor literare publice” Această numire a fost prelungită până la 31 decembrie 2021. În vara anului 2020, a primit și funcția de „comisar ministerial pentru coordonarea și socializarea muzicii ușoare maghiare”. De pe această poziție, Szilárd Demeter, care s-a declarat orbanist 110%, a precizat cu privire la proiectul inițiat de guvernul Orbán că „este vorba de realizarea unor producţii pop şi rock ungare de calitate, de a face din ele o sursă de identitate”. Această afirmație este completată de convingerea comisarului pentru Cultură că identitatea națională maghiară „este slăbită şi trebuie restaurată”, iar „muzica poate exprima ceea ce este diferit în personalitatea, viziunea şi experienţaistorică”, astfel încât să poată fi transformată într-un instrument de resuscitare și conservare a culturii și identității ungare. 

Numele lui Szilárd Demeter  a devenit sonor la nivel internațional în noiembrie 2020, când l-a comparat pe George Soros cu Hitler, pentru ca ulterior să își retragă acuzaţiile. „Camera de gazare Európa Soros György: gazul otrăvitor se scurge din capsula unei societăţi deschise multiculturale, fiind letal pentru modul de viaţă european. … Acum, liberalii doresc să-i excludă pe polonezi şi pe unguri din comunitatea politică în care mai au drepturi. Noi suntem noii evrei,… iar George Soros este Führerul liberal. Armata liberalismului îl venerează într-un mod mai servil decât a fost deificat Hitler”, au fost cuvintele care au stârnit reacții puternice la nivel internațional și care au făcut ca Szilárd Demeter să rămână și fără cont pe Facebook. 

În opoziție cu inițiativa guvernamentală ungară, a intrat Ferenc Megyeri, solist al grupului punk ‘HétkŕznaPI CSAlŕłdŕˇsok’ (Decepţiile cotidianului) înfiinţat în 1990, susținător al lui  Soros. Acesta pretinde că, în timpul unui concert înregistrat în octombrie, înainte de difuzarea lui în decembrie la televiziune, organizatorii l-au rugat să renunţe la tricoul pe care era scris numele „Soros”. „Am refuzat şi postul a făcut gros-planuri cu chipul meu”, evitând cu grijă să filmeze mesajul, a povestit acesta într-un interviu.  Melodiile „Viktor” şi „Absurdistan”, care critică politica din Ungaria, au fost tăiate la montaj, a mai precizat artistul în vârstă de 55 de ani, ceea ce îl face neîncrezător în faţa noului proiect. „Dacă ideea este de a ajuta muzicienii, atunci de ce nu – până la urmă, este vorba despre banii contribuabililor, sunt banii noştri. Dar cred că majoritatea grupurilor vor încasa banii în schimbul tăcerii”, a spus Megyeri.    

Scepticismul lui Ferenc Megyeri este împărtășit și de compozitorul şi chitaristul de renume, Zoltán Czutor, care se teme de o eventuală „îndoctrinare, cu elevi care vor asista la opere rock naţionaliste”, în timp ce muzicienii riscă să nu aibă mijloace de a rezista. 

Surse: cotidianul.ro și adevarul.ro

Foto: maszol.ro

Categories
Internationale Stiri

Ungaria: Premierul Viktor Orbán mută centrul de putere în Cartierul Castelului din Budapesta

Premierul Orbán face noi schimbări care atrag critici și suspiciuni din partea opoziției și a unora dintre cetățenii maghiari. Este vorba despre relocarea ministerelor în Cartierul Castelului din Budapesta. În acest scop, se desfășoară deja lucrări majore de construcție. Premierul Orbán urmărește ca districtul să devină noul centru de putere al țării, așa că și-a mutat deja reședința oficială acolo.

Márta V. Naszályi, primar al districtului și politician de opoziție, este împotriva acestui proiect, însă susține că nu poate decât să privească în timp ce guvernul expropriază terenurile deținute de municipalitate. „E un mesaj social periculos. Nu vreau să ne întoarcem la modul în care se făceau lucrurile în 1944 – inclusiv din punct de vedere arhitectural. Aceasta a fost o decizie dictatorială, arbitrară, a guvernului, o decizie care contravine intereselor societății”, declară ea. 

Îngrijorările edilului sunt împărtășite și de o parte a cetățenilor orașului Budapesta, precum Tamás Wagner, care locuiește în zona respectivă de 26 de ani. „Inițial spuneau că va costa 75 de milioane de euro. Acum au cheltuit deja 155 de milioane – și nu au ajuns nici la jumătate cu lucrările”, spune cetățeanul care se teme că nu va mai putea locui acolo după finalizarea lucrărilor.

Clădirea Parlamentului Ungariei se află pe cealaltă parte a fluviului Dunărea. Astăzi, Piața Kossuth arată la fel ca în martie 1944, plină de statui și monumente din epoca lui Miklós Horthy, liderul țării pe aproape întreaga durată a celui de-Al Doilea Război Mondial. Guvernul lui Orbán a reinstalat chiar și Monumentul Martirilor Naționali – care fusese înlăturat după război. 

„Suntem catalogați ca antieuropeni, xenofobi, islamofobi și homofobi doar pentru că ne prețuim tradițiile. Ungaria poate câștiga această luptă doar dacă dușmanii noștri înțeleg că banii lor din străinătate, lipsa lor de evlavie și atitudinea trădătoare nu vor mai guverna niciodată Ungaria!”, spunea László Köver, președintele Parlamentului, la momentul reinaugurării Monumentului Martirilor Naționali. 

Măsura luată de guvernul Orbán este contestată și de istorici, precum Krisztián Ungváry, care consideră că actuala guvernare se distanțează de valorile promovate de UE. „Ei spun că actuala opoziție politică este ca o bandă de teroriști și trădători. Confuză definiție, pentru că astfel de partide se află astăzi la guvernare în întreaga Europă. De ce Ungaria mai este membră a Uniunii Europene, dacă guvernul său pledează pentru valori contrare celor pe care le reprezintă Uniunea?” – se întreabă istoricul, care consideră că Miklós Horthy reprezintă un capitol întunecat din istoria țării. „Sute de mii de oameni au fost deportați din Ungaria și trimiși la moarte. 1944 a fost un an de rău augur!”, arată istoricul.

Sursă: digi24.ro

Foto: slideshare.net

Categories
Internationale Stiri

Papa Francisc va merge la Budapesta în septembrie

Episcopii din Ungaria au salutat cu bucurie anunțul Papei Francisc cu privire la decizia de a merge la Budapesta pentru a celebra Sfânta Liturghie de încheiere a Congresului Euharistic Internațional (5-12 septembrie 2021). Anunțul a fost dat de Papa Francisc la conferința de presă din timpul călătoriei de întoarcere din Irak. 

La întoarcerea din Irak, Papa Francisc și-a anunțat intenția de a merge la Budapesta cu ocazia Congresului Euharistic Internațional, care va avea loc în perioada 5-12 septembrie 2021. La întrebarea unui jurnalist cu privire la eventualele călătorii apostolice din viitorul apropiat, papa a răspuns: „Nu știu dacă se vor face sau nu alte călătorii. Vă mărturisesc doar că în această călătorie m-am simțit mult mai obosit decât în celelalte. Cei 84 de ani nu vin singuri, [oboseala] este o consecință… dar, vom vedea (…) Acum va trebui să merg în Ungaria, la Sfânta Liturghie finală a Congresului Euharistic Internațional. Nu este o vizită făcută țării, ci numai pentru Liturghie”. 

La rândul lor, episcopii catolici din Ungaria și-au exprimat satisfacția pentru anunțul papei. „Cu mare bucurie”, afirmă prelații într-un comunicat de presă, ”am aflat știrea că Sfântul Părinte a anunțat decizia sa de a veni la Budapesta pentru Sfânta Liturghie de la încheierea celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional”.

Manifestare religioasă deosebit de îndrăgită în rândul creștinilor, așa-numitul „Congres Euharistic” adună, de obicei, zeci și sute de mii de catolici de pe toate continentele. Primul Congres Euharistic avut loc în 1881 la Lille, în Franța, iar cel mai recent, la Cebu, în Filipine. În ultimele decenii, congresul euharistic se organizează, de obicei, o dată la patru ani. Congresul Euharistic Internațional de la Budapesta are ca temă cuvintele psalmistului: „Toate izvoarele mele sunt în tine” (Psalm 87,7).

Inițiativa, ajunsă acum la cea de-a 52-a ediție internațională, își propune să întărească credința credincioșilor, să reconstruiască identitatea comunității creștine printr-o mereu nouă evanghelizare, să aprofundeze comuniunea cu Cristos și cu frații, să lucreze la reconcilierea dintre popoare și să fie o ocazie de a reface dialogul dintre creștini.

„Suntem siguri”, afirmă episcopii din Ungaria, „că prezența Sfântului Părinte va fi o mare încurajare și întărire spirituală pentru noi toți și pentru participanții la Congresul Euharistic”.

Programat inițial în 2020 la Budapesta, al 52-lea Congres Euharistic Internațional a fost amânat pentru 2021 din cauza pandemiei de Covid-19. 

Sursa: vaticannews.va

Foto: digi24.ro

Categories
Internationale Stiri

Slovacia acuză Ungaria de amestec în treburile interne

Săptămâna trecută, joi, Ambasadorul Ungariei la Bratislava a fost convocat la Ministerul de Externe al Slovaciei ca să dea explicaţii în legătură cu vizita de miercuri a ministrului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, la Komárno, a transmis agenţia slovacă de ştiri TASR.

Péter Szijjártó a declarat la Komárno că, până în prezent, nu s-a găsit o modalitate pentru asigurarea dublei cetăţenii înSlovacia, dar se speră că la un moment dat se va găsi şi pentru
asta o soluţie.

De asemenea, acesta le-a cerut maghiarilor din Slovacia să participe la recensământul din acest an din Slovacia şi să sedeclare maghiari.

Ministrul slovac de externe, Ivan Korcok, a declarat că este în interesul Slovaciei să menţină relaţii bune cu Ungaria, dar refuză ca aceasta să intervină în afacerile interne ale ţării. „Aceasta nu este modalitatea corectă de a dezvolta relaţiile devecinătate”, a declarat ministrul slovac de externe despre negocierile din Komárno.

La sfârşitul săptămânii, Péter Szijjártó „mi-a solicitat o întrevedere cu privire la modificarea Legii cetăţeniei. Am respinscu fermitate acest lucru, deoarece este exclusiv o problemă a noastră, din Slovacia, şi l-am rugat să se abţină de la acestaspect întrucât nu am finalizat încă procesul legislativ”, a scris Ivan Korcok, într-o postare pe o reţea de socializare.

Potrivit lui Ivan Korcok, problema a apărut în luna mai 2010, când Ungaria a adoptat o lege care „creşte, pe motive etnice, în mod intenţionat, numărul cetăţenilor săi care locuiesc în afara graniţelor sale”. La momentul respectiv, guvernul lui Robert Fico a reacţionat la demersul Ungariei prin schimbarea legii cetăţeniei slovace, practic prin abolirea instituţiei dublei cetăţenii.

Sursă: hirado.hu

Foto: dailynewshungary.com

Categories
Internationale Stiri

COVID-19: Săli de sport, magazine, grădinițe și școli, închise în Ungaria. Spațiile de agrement rămân deschise

Guvernul Ungariei a decis, joi, să impună noi măsuri restrictive pentru a contracara epidemia de Covid.  Magazinele şi unităţile de servicii vor fi închise în perioada 8-22 martie, iar grădiniţele şi şcolile generale vor rămâne închise până în 7 aprilie – a anunţat Secretarul Guvernului, Gergely Gulyás, în cadrul unei conferinţe de presă, conform hirado.hu.

Gergely Gulyásl a precizat că vor rămâne închise magazinele cu excepţia celor alimentare, a farmaciilor, drogheriilor şi a benzinăriilor. De asemenea, între 8 şi 22 martie vor fi suspendate toate serviciile, în afară de sistemul sanitar privat.

Sălile de fitness vor fi de asemenea închise timp de două săptămâni, antrenamentele şi întâlnirile sportivilor legitimaţi fiind permise exclusiv cu porţile închise. Parcurile şi spațiile de agrement vor rămâne deschise, fiind permise şi activităţile sportive în aer liber în cazul în care distanţa de 1,5 poate fi menţinută între participanți.

Secretarul Guvernului i-a rugat pe toţi angajatorii să asigure munca de acasă, în limita posibilităţilor, mai ales în cazul familiilor cu copii.

Purtarea măştii rămâne obligatorie peste tot în aer liber – a subliniat Gulyás.

Oficialul a mai adăugat că vor fi menţinute şi restricţiile la frontiere, în privința circulaţiei persoanelor, cu precizarea că traficul de tranzit şi cel al mărfurilor nu va fi limitat.

Sursa: g4media.ro

Foto: watereurope.eu

Categories
Internationale Stiri

Ieșirea partidului lui Viktor Orbán din PPE, văzută ca o necesitate pentru sănătatea democrației

Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European a modificat, miercuri, regulamentul intern astfel încât un partid membru să poată fi suspendat în ansamblul său. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al grupului, dar și de eurodeputatul Siegfried Mureșan. La scurt timp, partidul FIDESZ al premierului ungar Viktor Orbán și-a anunțat retragerea din grupul PPE.

„Tocmai am adoptat o modificare importantă a regulilor de procedură ale Grupului PPE din Parlamentul European. Conform noilor reguli, putem suspenda delegația unui partid din Grupul PPE dacă partidul respectiv este deja suspendat din Partidul Popular European. Această suspendare va fi adoptată cu majoritatea voturilor exprimate”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Conform acestuia, modificarea regulilor de procedură a fost aprobată cu 148 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă” și 4 abțineri.

„Înainte de modificarea regulilor, această suspendare nu era posibilă. În momentul de față, avem un partid suspendat din Partidul Popular European. Este vorba de FIDESZ din Ungaria”, mai precizează Siegfried Mureșan.

Anunțul privind modificările în regulamentul intern al PPE a fost făcut inițial pe Twitter de către purtătorul de cuvânt al acestui grup, Pedro Lopez de Pablo, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută, liderul grupului europarlamentar al PPE, germanul Manfred Weber, şi ceilalţi membri ai conducerii grupului au făcut un pas către noile reguli privind suspendarea, care ar permite penalizarea unui partid membru în ansamblul său şi nu doar a unui singur eurodeputat.

Şeful executivului ungar i-a trimis lui Manfred Weber o scrisoare în care anunţă că FIDESZ nu va aştepta o decizie a grupului PPE referitoare la suspendarea sa, ci se va retrage până atunci.

Începând din martie 2019, FIDESZ a fost suspendat din Partidul Popular European, formaţiunea paneuropeană conservatoare, dar încă are 11 eurodeputaţi în grupul europarlamentar PPE, în pofida demersurilor unor membri ai conducerii acestuia de a-i exclude.

Europarlamentarul Dacian Cioloș susține că anunțul privind ieșirea delegației FIDESZ a lui Viktor Orbán din Grupul Popularilor Europeni era o acțiune necesară pentru sănătatea democrației din Europa.

„Ieșirea delegației FIDESZ a lui Viktor Orbán din Grupul Popularilor Europeni era o acțiune necesară pentru sănătatea democrației din Europa. Populismul toxic practicat de Orbán în Ungaria nu mai avea cum să fie susținut în Parlamentul European – încrederea în Uniune ar fi avut de suferit. Limitarea libertății presei, jongleriile cu fondurile europene, nesocotirea statului de drept și nerespectarea valorilor și regulilor europene sunt linii roșii pentru orice guvern din statele membre, iar Viktor Orbán le încalcă de prea multă vreme”, a precizat Cioloș pe pagina sa de Facebook.

Sursă: digi24.ro

Foto: ziaruldeiasi.ro

Categories
Internationale

Ungaria: Motivul pentru care FIDESZ ar putea ieși din PPE

Premierul ungar Viktor Orbán  a avertizat că partidul său, FIDESZ, va părăsi grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European şi nu va aştepta să fie suspendat în conformitate cu viitoarele reguli care ar urma să fie aprobate miercuri, informează Agerpres.


Săptămâna trecută, liderul grupului europarlamentar al PPE, germanul Manfred Weber, şi ceilalţi membri ai conducerii grupului au făcut un pas către noile reguli privind suspendarea, care ar permite penalizarea unui partid membru în ansamblul său şi nu doar a unui singur eurodeputat.

Şeful executivului ungar i-a trimis lui Manfred Weber o scrisoare în care anunţă că FIDESZ nu va aştepta o decizie a grupului PPE referitoare la suspendarea sa, ci se va retrage până atunci. „Doresc să vă informez, domnule preşedinte, că în cazul în care prevederile acceptate la reuniunea preşedinţiei şi a şefilor delegaţiilor naţionale pe 26 februarie sunt supuse la vot şi adoptate, FIDESZ va părăsi grupul” (PPE), a scris Orbán.


Începând din martie 2019, FIDESZ a fost suspendat din Partidul Popular European, formaţiunea paneuropeană conservatoare, dar încă are 11 eurodeputaţi în grupul europarlamentar PPE, în pofida demersurilor unor membri ai conducerii acestuia de a-i exclude.

Katalin Novák, vicepreşedintă a FIDESZ şi ministru al familiei în guvernul Orbán, a acuzat unii membri ai grupului PPE de angajare într-o dispută internă „inacceptabilă” într-un moment când „Europa luptă pentru a salva vieţi” în plină pandemie de COVID-19. Novák, care a postat pe Twitter o copie a scrisorii lui Viktor Orbán  adresate lui Manfred Weber, i-a acuzat pe liderii grupului PPE că vor să schimbe regulile pentru „a exclude” FIDESZ întrucât nu dispun de „nicio majoritate” conform actualului statut.


Eurodeputatul austriac Othmar Karas, membru al PPE şi vicepreşedinte al Parlamentului European, a reacţionat subliniind că grupul PPE nu va ceda în faţa presiunilor lui Viktor Orbán. „Nu îi vom permite lui Orbán  să ne şantajeze. Grupul PPE va acţiona conform planului”, a spus Karas. 

Foto: Facebook Viktor Orbán

Sursa: Agerpres

Categories
Internationale

Ungaria: Viktor Orbán s-a imunizat cu un vaccin din China

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, în vârstă de 57 de ani, s-a vaccinat cu serul de imunizare anti-COVID-19 al companiei chineze Sinopharm și a postat pe Facebook fotografii de la vaccinare.

 „Sunt vaccinat”, a scris duminică premierul Viktor Orbán, postând imagini din momentul vaccinării, dar și cu serul care i-a fost administrat, cel al companiei chineze Sinopharm.

Ungaria este singura ţară din Uniunea Europeană care foloseşte vaccinuri din China și Rusia, în condițiile în care Agenția Europeană a Medicamentului încă nu a autorizat aceste vaccinuri.

Autorităţile de la Budapesta au cumpărat cinci milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 de la Sinopahrm, dar Ungaria foloseşte şi vaccinul rusesc Sputnik V.

Premierul Orbán a spus că vaccinul cel mai bun este cel pe care îl ai cel mai repede, aşa că nu şi-a pus baza doar în dozele contractate de Comisia Europeană. Oficialii de la Budapesta au criticat constant programul de vaccinare al Uniunii Europene, guvernul lor fiind nemulţumit de ritmul lent al distribuirii dozelor.

Viktor Orbán a fost foarte direct în ceea ce priveşte subiectul: „Dacă vaccinurile nu vin dinspre Bruxelles, trebuie să le obţinem din altă parte. Nu ne putem lăsa cetăţenii să moară doar pentru că Bruxelles-ul livrează atât de încet dozele”, a declarat premierul maghiar, citat de Mediafax.

Foto: Facebook Viktor Orbán 

Sursa: digi24.ro

Categories
Internationale Stiri

Ungaria, hotărâtă să stopeze cu orice preț migrația ilegală

Guvernul ungar va continua să protejeze graniţele Ungariei şi pe cele ale Europei şi va face toate eforturile posibile pentru a împiedica crearea de coridoare internaţionale ale migraţiei, a declarat joi ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, în reacţie la o opinie a avocatului general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la legislaţia ungară privind migraţia, transmite MTI.

„Este clar că, indiferent cât de cooperant este guvernul Ungariei, pentru elitele de la Bruxelles e mai uşor să iniţieze proceduri împotriva Ungariei, ascunzându-se după vechile mantre şi cuvinte magice”, a scris ea pe Facebook, după ce avocatul general al CJUE Anastasios Rantos a apreciat că plasarea sub incidenţă penală a activităţilor de „organizare şi promovare a migraţiei ilegale”, aşa cum prevede pachetul de legi „Stop Soros” adoptat de parlamentul ungar în 2018, este contrară legislaţiei comunitare.


Potrivit ministrului ungar al justiţiei, „din păcate” Comisia Europeană şi avocatul general al CJUE sunt de acord că „este complet acceptabil ca migraţia ilegală să fie susţinută, facilitată şi organizată”, în timp ce codul penal ungar consideră astfel de activităţi drept infracţiuni penale.

„În opinia guvernului ungar, Comisia Europeană înţelege greşit situaţia factuală şi termenul de infracţiune, iar pe de altă parte Bruxellesul nu a reuşit să-şi susţină argumentul cu dovezi”, a adăugat Judit Varga.


Legea „Stop Soros” a devenit cunoscută sub această denumire pe fondul acuzaţiilor lansate de premierul ungar Viktor  Orbán la adresa investitorului şi filantropului militar american George Soros că orchestrează migraţia către Europa. În 2019, Comisia Europeană a considerat că legea „Stop Soros” este o încălcare a obligaţiilor legale ale Budapestei, asumate în baza legislaţiei UE privind azilul, şi a sesizat CJUE, care nu este obligată să dea curs opiniei avocatului general, o decizie urmând a fi anunţată la o dată ulterioară.

Sursă: defenseromania.ro