Categories
Internationale Nationale Stiri

Care este utopia în care politicianul FIDESZ, Németh Zsolt, crede că Universitatea Sapienția ar putea fi o universitate de stat

Prezent la o dezbatere în cadrul festivalului Zielele Maghiare din Cluj Napoca, președintele Comisiei de politică Externă din Parlamentul Ungariei, Németh Zsolt, a relatat despre istoria Universitatății Maghiare Sapientia din Transilvania, care este independentă de statul român și a cărei funcționare este susținută de guvernul Ungariei. Politicianul a apreciat că dacă va fi să fie „autonomie”, Universitatea Sapientia ar deveni o universitate de stat

În cadrul Zilelor Maghiare s-a organizat, miercuri seară, o dezbatere la care au participat Tonk Márton, rectorul Universității Sapientia, Németh Zsolt politician FIDESZ și  președintele Comisiei de politică externă din Parlamentul Ungariei, și Misovicz Tibor, secretarul Fundației Maecenas Universitatis Corvini pentru a dezbate prezentul și viitorul învățământului superior maghiar din Transilvania.

La întrebarea dacă există vreo posibilitate ca Sapienta să devină totuși o universitate finanțată de stat ? Da, „într-o utopie”, Németh Zsolt a spus următoarele:

„Potrivit speranțelor noastre, în nu prea îndepărtatul viitor, autonomia maghiară din Transilvania, ca instituție de stat, și în cadrul căreia Universitatea Sapienția își continuă activitatea ca instituție de stat, într-o situație dată, este o chestiune de decizie politică. Nu doresc să generez impresia că am înnebunit, dar vorbim de o chestiune de principiu.

Iar statul într-un anumit caz poate însemna și acel stat, care încearcă cu instituții autonome potrivite să protejeze oamenii care aparțin comunității naționale maghiare, și într-o situație dată acolo nu mai trebuie să funcționeze reflexul de autoprotejare, din cauza căreia funcționează acum în această formă Universitatea Sapienția² – a disecat posibilitatea finanțării de stat a universității Németh Zsolt președintele Comisiei de politică externă din Parlamentul Ungariei.

Din experiența celor 20 de ani, Sapientia se îndreaptă într-o direcție bună a declarat Németh Zsolt, inițiativa a demonstrat că este viabilă și a generat o schimbare importantă în istoria învățământului superior din Transilvania, care a dezvoltat și a lărgit posibilitățile acestui învățământ. În același timp, Sapientia a fost „nava fanion” a politicii naționale maghiare pentru că a dovedit că sunt instrumente în mâinile politicii naționale maghiare, nefiind neputincioși în fața problemelor celor de aici.

Németh a arătat că înființarea Sapientia poate fi interpretată și ca o formă de dreptate istorică, care a fost o cerință fundamentală a Ungariei și a maghiarilor din Transilvania după schimbare de regim, deoarece  „s-a imprimat în conștiința noastră istorică”, pierderea învățământului superior maghiar după 1919, pe parcursul secolulu XX, când Universitatea Bolyai și mai târziu Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și-au pierdut autonomia și a „pornit un gen de măcinare care durează până în zilele noastre”.

Németh Zsolt a subliniat că în cazul minorităților naționale, unde rolul învățământului superior este dominant, este de neconceput ca o comunitatea de 2% să nu aibă un sistem de învățământ superior propriu. „La acest lucru se poate spune că aici se află Universitatea Babes-Bolyai sau facultatea de farmacie, dar aceste instituții nu dispun de acea caracteristică, de a fi instituții naționale maghiare independente. Acest fapt este o anomalie a politicii naționale a României a cărei dizolvare, încetare este o așteptare naturală a comunității maghiare din România, iar statul maghiar are obligația de a sprijinii acest demers” – a evidențiat scopurile statului maghiar oficialul de la Budapesta.

Sursă și Foto: g4media.ro

Categories
Nationale Stiri

Kelemen Hunor l-a acuzat pe Ludovic Orban că preia retorica lui Ceaușescu

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a răspuns luni lui Ludovic Orban, care cu o zi în urmă afirma, în Harghita, că județul a fost ocolit de investiții pentru că UDMR „îşi ţine mai uşor alegătorii, dacă ei sunt dependenţi”. Kelemen l-a acuzat pe liderul PNL că preia din retorica lui Nicolae Ceaușescu.

„Ludovic Orban se comportă de parcă acum ar veni de pe o altă planetă, având o atitudine superioară mai ales faţă de alegătorii maghiari din Transilvania. UDMR îi poate reprezenta şi pe maghiarii din Transilvania, din Ţinutul Secuiesc pentru că de 30 de ani primeşte sprijinul necesar pentru asta. 

A spune că noi avem tendinţa de a fi un soi de partid unic, înseamnă că el nu cunoaşte situaţia reală sau că preia lozinci şi stereotipuri vechi, fără a se gândi în prealabil”, a scris Kelemen Hunor, luni pe Facebook, conform News.ro.

De asemenea, Kelemen Hunor l-a acuzat pe Orban că preia din retorica lui Ceaușescu: „Preia retorica lui Ceaușescu și arată din nou doar că este incapabil să gândească diferit față de ceea ce a moștenit din anii ’70, ’80 , pentru a spune că dezvoltarea economică se bazează pe proporții etnice”, a spus Kelemen pentru portalul Maszol.ro.

Reacția lui Kelemen Hunor vine în contextul în care, duminică, Ludovic Orban a afirmat, în Harghita, că judeţul a fost „cam ocolit de investiţii”, iar liderii din administraţia locală „nu prea şi-au dorit astfel de investiţii”, deoarece UDMR „îşi ţine mai uşor alegătorii, dacă ei sunt dependenţi”.

„Hai să fim cinstiţi, că judeţul Harghita a cam fost ocolit de investiţii şi cred că şi unii dintre cei care au fost la butoanele administraţiilor nu prea şi-au dorit astfel de investiţii, pentru că se ştie foarte bine că partidele cum sunt UDMR, de exemplu, care chiar dacă e un conglomerat de mai multe partide şi asociaţii, de fapt e unicul reprezentant politic şi are tendinţa să fie un soi de partid unic. Îşi ţine mai uşor alegătorii dacă ei sunt dependenţi. Mai e un partid românesc care îi ţine dependenţi pe români şi şi-i doreşte pe români săraci şi needucaţi”, a spus liderul PNL, conform Agerpres.

El a afirmat că „în mare parte, soluţia la toate problemele, inclusiv ale comunităţii româneşti, este dezvoltarea economică, care se bazează pe dezvoltarea infrastructurii”.

Sursă: hotnews.ro

Foto: adevarul.ro

Categories
Locale Nationale Stiri

Cum vede Ludovic Orban implicarea financiară a guvernului Viktor Orbán

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a susţinut, duminică, la Covasna, că implicarea financiară a guvernului Viktor Orbán  în proiecte din Covasna şi Harghita nu afectează siguranţa naţională, atâta timp cât „nu se operează o discriminare”.


„Întotdeauna am spus că nu poate fi acordat acest ajutor (din partea guvernului Viktor Orbán – n. red.) pe criterii etnice. Dacă se derulează un astfel de program de sprijin, el trebuie să se deruleze către orice fel de cetăţean român, indiferent că este de etnie maghiară, că este român sau german. Atât timp cât nu se dă cu dedicaţie numai către cetăţenii români de origine maghiară, nu se operează o discriminare şi are efecte, nu cred că este afectată siguranţa naţională. Dacă ar fi fost afectată siguranţa naţională, probabil am fi primit avertismente din partea instituţiilor care au competenţă să vegheze la siguranţa naţională”, a spus Ludovic Orban, în cadrul unor declaraţii de presă.


Liderul PNL a precizat că există, la nivel guvernamental, programe de susţinere a românilor din Harghita şi Covasna în vederea menţinerii identităţii naţionale.


„În timpul guvernării mele s-a constituit un serviciu special la nivelului Secretariatului General, care are programe de susţinere a românilor din Covasna şi Harghita, pentru activităţi culturale, religioase şi altele, pentru menţinerea identităţii. E un serviciu care funcţionează şi care are programe care au efecte favorabile”, a precizat liderul PNL.


Întrebat fiind despre modul în care se desfăşoară guvernarea alături de UDMR, liderul liberal a spus că este „o guvernare complicată”, dar că UDMR îşi respectă „cele mai multe înţelegeri pe care şi le ia”.


„E o guvernare complicată. Noi am mai guvernat alături de UDMR şi în perioada Convenţiei, şi după 2005 (…), UDMR are oameni competenţi, care girează cu profesionalism ministere, agenţii, autorităţi. De regulă, UDMR este un partener care îşi respectă cele mai multe înţelegeri, angajamente pe care şi le ia împreună cu partenerii de coaliţie. Sigur, sunt anumite limite peste care nu trecem”, a afirmat Orban. 

Sursă: agerpres.ro

Foto: covasnamedia.ro  

Categories
Internationale Stiri

Din 15 august, Ungaria introduce obligativitatea vaccinului în rândul cadrelor medicale

În Ungaria a fost publicată ordonanţa guvernamentală privind imunizarea de bază a personalului din domeniul sanitar, iar potrivit acesteia, administrarea primelor două doze împotriva coronavirusului va deveni obligatorie pentru tot personalul sanitar care nu s-a vaccinat încă.

Ordonanţa guvernamentală va intra în vigoare la data de 15 august, iar cei care lucrează în domeniul sănătăţii vor avea ladispoziţie 15 zile pentru a începe vaccinarea, conform declarațiilor făcute de Ágnes Galgóczi, şefa Departamentului de Epidemiologie din cadrul Centrului Naţional pentru Sănătate Publică.

Galgóczi a explicat că vaccinarea este obligatorie pentru toţi cei care lucrează în domeniul sănătăţii şi nu s-au vaccinat încă: pentru cei care furnizează servicii de îngrijire de bază, cei din ambulatorii, cei din spitale, cei de pe ambulanţă, cei din industria farmaceutică, cei care furnizează servicii de transport pentru pacienţi – indiferent că lucrează în sistemul de stat sau în sistemul privat. În plus, vaccinarea este obligatorie şi pentru toţi cei care lucrează în cadrul instituţiilor de servicii sociale.

Vaccinarea este obligatorie şi pentru toţi cei care doresc să se angajeze în acest domeniu; după angajare, personalul are ladispoziţie 15 zile pentru a se prezenta în vederea administrării primei doze, a spus şefa Departamentului de Epidemiologie.

Galgóczi a subliniat că vaccinarea celor din domeniul sanitar este importantă atât în vederea protejării sănătăţii proprii, câtşi în vederea protejării sănătăţii pacienţilor. Oficialul a specificat, de asemenea, că administrarea celei de-a treia doze nu va fi obligatorie pentru personalul sanitar. Al patrulea val al epidemiei este foarte aproape, însă cu vaccinarea şi cu respectarea regulilor de igienă putem trece mai uşor prin acesta, a specificat Ágnes Galgóczi.

Deşi numărul cazurilor din Ungaria este unul mic, numărul de îmbolnăviri creşte de la săptămână la săptămână, iar cantitatea de material ereditar provenit de la coronavirus creşte în apele uzate, a adăugat Galgóczi. 

Despre administrarea unei a treia doze, specialistul a spus că aceasta este recomandată în primul rând celor care fac partedintr-o grupă cu risc crescut, aşadar vârstnicilor, celor cu boli cronice și pacienţilor care au un sistem imunitar slăbit.Administrarea celei de-a treia doze poate fi solicitată la 4-6 luni de la a doua doză. La data de 1 august va fi demarată o nouă campanie de vaccinare a celor cu vârsta de peste 60 de ani: medicii de familie şi voluntarii vor contacta personal vârstnicii care nu s-au imunizat până acum. Vaccinarea va fi posibilă atât la domiciliul persoanei, cât şi la cabinetul medicului de familie.

sursa: hirado.hu

foto: zf.ro

Categories
Opinii

Exercițiu de sinceritate: câtă presă maghiară independentă mai există in România?


O investigație realizată de jurnaliștii publicației Atlatszo Erdely a scos la iveală că un conglomerat media grupat în jurul Asociației pentru Spațiul Media Transilvan a primit în ultimii ani o finanțare de 20 de milioane de euro din partea guvernului condus de Viktor Orban.

Astfel, asociația menționată a devenit cel mai mare trust media din presa maghiară din Transilvania, si, conform sursei citate, rolul său este de facto de a controla UDMR și de a împiedica orice discurs anti-Orban în spațiul maghiar din România.

În doar trei ani și jumătate, Asociația pentru Spațiul Media Transilvan a primit de la guvernul maghiar granturi de aproximativ 20 de milioane de euro, transformând asociația, până atunci relativ necunoscută, în cel mai mare trust media din presa maghiară din Transilvania, arată investigația condusă de Atlatszo Erdely. Pornit ca un ONG obscur, Spațiul Media Transilvan a cumpărat pe bandă rulantă, cu banii de la Budapesta, zeci de organizații media maghiare din Transilvania.

Sursa citată notează că bugetul anual al asociației are aproape aceeași mărime cu suma anuală acordată de guvernul român pentru minoritățile maghiare – aproximativ 6 milioane de euro.

Numai în 2020 trustul maghiar a avut venituri de 3,6 milioane de euro, adică cam cât au avut unii din principalii actori din piața media din România.

Deși asociația a fost alimentată cu milioane de euro, aceasta nu a crescut nici numărul și nici salariile jurnaliștilor care lucrează pentru grup, iar o serie de ziare locale au fost comasate într-un singur cotidian regional. Nici la capitolul dezvoltare digitală asociația nu a punctat, având doar un canal de Youtube care are în jur de 5 mii de vizualizări per video.

Cum și-a căpătat influența

Asociația pentru Spațiul Media Transilvan a primit primul sprijin financiar de 4,5 milioane de euro din partea autorităților ungare pe 27 decembrie 2010. După o perioadă în care a avut doar un portal online de analiză – Foter.ro, în care erau publicate opinii de pe ambele axe politice, asociația a pornit, în 2018, să cumpere masiv numeroase organe de presă maghiare din România. În prezent, asociația are aproximativ 30 de canale media, printre care se regăsesc cotidiene, posturi de radio, un portal de locuri de muncă, o revistă pentru femei, un supliment cultural sau o televiziune locală.

Investigația mai arată că deși la început trustul maghiar a cumpărat în principal organe media afiliate opoziției UDMR, ulterior acest lucru s-a schimbat și a achiziționat aproape exclusiv organe de presă locale care nu sunt deținute direct de UDMR. Astfel, consumatorii media maghiari din Transilvania nu au prea multe opțiuni, în sens că aleg fie canalele gestionate de Asociația pentru Spațiul Media Transilvam fie cele finanțate de UDMR.

Conform surselor citate de Atlatszo Erdely, asociația nu permite nicio opinie critică la adresa guvernului lui Viktor Orban, iar materialele critice la adresa UDMR au dispărut. Totodată, achizițiile realizate de Spațiul Media Transilvan ar fi un nou instrument pentru a controla UDMR-ul în sens că formațiunea ar avea probleme dacă trustul ar deveni brusc critic la adresa UDMR în timpul unei campanii electorale.

Cu toate că asociația a fost finanțată masiv de Fidesz, platformele online ale grupului nu par să aibă o priză atât de mare asupra publicului precum și-ar dori oficialii. Conform datelor Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), platformele online ale grupului au avut în 2020 un total de 7,7 milioane de vizitatori.

În comparație, maszol.ro, celălalt jucător important de pe piața online maghiară din Transilvania, a avut 6,6 milioane. Acest portal este administrat de Fundația Progress, fondată de UDMR, iar anul trecut a avut venituri de 240.000 de euro.

Sursa: ziare.com

Foto: https://www.freepik.com/

Categories
Hírek magyarul

Karácsony Gergely: Legalább az igazságügyi miniszternek le kell mondania a Pegasus-ügy miatt

Legalább az igazságügyi miniszternek távoznia kell a Pegasus-ügy miatt Karácsony Gergely szerint. Budapest főpolgármestere a brit The Guardiannek adott interjújában szólította fel lemondásra Varga Juditot.

Nincs két hete, hogy a Forbidden Stories tényfeltáró kutatása során arra a következtetésre jutott, hogy a magyar kormány is egy izraeli cég kémprogramja segítségével figyelt meg oknyomozó újságírókat és kormánykritikus politikusokat.

A nemzetközi nyomozásban hónapokig dolgozott 10 ország 17 újságjának több mint 80 újságírója. A telefonokat az Amnesty International technológiai laborja vizsgálta meg.

A tényfeltáró riport szerint legalább 180 újságírót hallgattak le telefonjukon keresztül világszerte, köztük Magyarországon a Direkt36 két munkatársát, de a megfigyeltek között voltak a brutálisan meggyilkolt Dzsamál Hasogdzsi rokonai és ismerősei is.

A magyar kormány eddig érdemben nem kommentálta az ügyet: álbotrányként, hisztériakeltésként, sajtóhírként beszéltek róla.

Az igazságügyi miniszter korábban a Le Monde-nak adott interjújában provokációnak nevezte, amikor azt kérdezték tőle: engedélyezné-e egy újságíró megfigyelését? Varga Judit később a Telexnek azt mondta, ő a jogszabályok betartásáért felel – titkos információgyűjtésre Völner Pár államtitkár adhat, vagy tagadhat meg engedélyt.

Forráso: hu.euronews.com

Categories
Internationale

Primarul Budapestei: „Cel puțin ministrul justiției trebuie să demisioneze”

Scandalul Pegasus, privind folosirea unui soft de spionaj de către guvernul maghiar pentru a supraveghea jurnaliști, trebuie să se încheie cu demisii, susține opoziția maghiară, care acuză o mușamalizare, relatează The Guardian.

„Cel puțin ministrul justiției trebuie să demisioneze”, a afirmat primarul Budapestei și principalul contracandidat al lui Viktor Orban în alegeri, Gergely Karácsony.

Luni seară, circa 1.000 de persoane au manifestat împotriva guvernului privind scandalul Pegasus.

„Acest scandal arată că nu mai putem vorbi despre stat de drept în Ungaria”, a declarat Anna Donath, parlamentar al opoziției, pentru AFP. „Solicitarea noastră este demisia guvernului”.

Ministrul justiției, Judit Várga, a refuzat să răspundă când a fost întrebată despre folosirea programului Pegasus, dar a transmis că „fiecare țară are nevoie de astfel de instrumente”. Ea nu a motivat care ar putea fi justificarea securității naționale pentru supravegherea jurnaliștilor, a oamenilor de afaceri sau a politicienilor.

Săptămâna trecută, procuratura de la Budapesta a deschis o anchetă penală privind colectarea neautorizată de informații secrete. Puțini se așteaptă însă ca acest lucru să producă rezultate reale, în timp ce opoziția acuză guvernul că ignoră dezvăluirile.

Un consorțiu format din 17 organizații media internaționale a publicat duminică o anchetă despre un software dezvoltat de compania israeliană NSO Group, denumit Pegasus, care a permis guvernelor sau altor clienți ai companiei să spioneze la nivel global cel puțin 180 de jurnaliști, 600 de politicieni, 85 de activiști pentru drepturile omului și 65 de oameni de afaceri din diferite țări.  Soft-ul Pegasus funcționează ca un virus, deoarece odată ce a fost introdus în telefonul mobil, permite accesul atacatorului la toate bazele de date stocate pe dispozitiv, cum ar fi mesaje, numere de telefon, fotografii, date GPS, camera foto și poate chiar asculta apelurile unei persoane. Investigația consorțiului se bazează pe o listă obținută de organizația media franceză nonprofit Forbidden Stories și Amnesty International. Lista conține, potrivit acestora, aproximativ 50.000 de numere de telefon selectate de către clienții NSO Group încă din anul 2016, ca potențiale ținte ale spionajului.

Surse: libertatea.ro, g4media.ro.

Categories
Internationale Stiri

UNGRARIA: Publicația Magyar Nemzet pretinde că Roșia Montana nu aparține de România

Publicația pro-guvernamentală Magyar Nemzet scrie, într-un text semnat de Attila D. Balázs, că speră ca „cele 300 tone de aur şi 1.600 tone argint vor rămâne în pământul natal” și precizează că rezerva de aur a Ungariei este în acest moment de 94,5 tone. Publicația se mai întreabă și „de când aparţine Roşia Montana de România?”

În zilele noastre nu este simplu să se înţelegă ce înseamnă ca un stat să dispună de mine de aur proprii. Or, Transilvania şi zona de sus erau bogate în metale nobile. Doar în zona de lângă Roşia Montana funcţionau în acele vremuri 300 de companii de mină şi peste 800 de mori, scrie Magyar Nemzet, citată de Rador.

În urmă cu peste 110 de ani zona Munţilor Apuseni răsuna de zgomotul acestor mori. În Roşia Montana, aflată în „pătratul aurului” nu exista încă noţiunea de minerit cu cianuri, sau cu distrugerea naturii din jur, respectiv şi a culturii. Umbra acestei distrugeri se simte an de an în acest oraş minier cu un mare trecut, unde geologul renumit Ferenc Wanek a afirmat că zona era stăpânită cu mult înaintea lui Hristos mai întâi de agatârcii înrudiţi cu sciţii.

Trebuie să menţionăm aici şi poezioara lui Octavian Goga „Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă”, aplicată pe ilustrata care însoţeşte acest material. Începutul poeziei de pe ilustrată spune multe aici, deoarece nu trebuie decât să punem întrebarea: De când aparţine Roşia Montana de România?

De aceea sperăm ca cele 300 tone de aur şi 1.600 tone argint vor rămâne în pământul natal (rezerva de aur a Ungariei este în acest moment de 94,5 tone), respectiv cine ştie câtă platină, molibden la care speră firmele străine. Măcar atât timp cât nu se mai întoarce roata morii de aur a istoriei.” – se arată în textul original.

Sursa: g4media.ro

Foto: digi24.ro 

Categories
Nationale Stiri

Ungaria vrea să cumpere terenuri agricole în România

După ce Ungaria a manifestat interes față de diferite imobile și clădiri de patrimoniu din România, se pare că în prezent este interesată de achiziționarea de terenuri agricole. Interesul este extins către întreaga Europă Centrală și de Est, iar legislația României este permisivă în acest sens. 

Premierul Viktor Orbán l-a însărcinat săptămâna trecută pe ministrul de Externe Péter Szijjártó să înființeze Fondul de capital privat al terenurilor agricole până la sfârșitul lui septembrie, care își propune să cumpere teren arabil în regiunea Europei Centrale și de Est. Conform regulamentului, acest lucru ar crea „bazele extinderii internaționale a întreprinderilor agricole interne”. 

Bugetul noului fond este de 400 milioane EUR (~ 143,8 miliarde HUF). 70% din acești bani, adică 280 de milioane de euro (~ 100 miliarde de forinți), sunt furnizați de statul maghiar din buget. Proprietara fondului este banca de stat Eximbank.

Deocamdată nu se specifică unde ar fi cumpărate terenuri în regiunea Europei Centrale și de Est, dar legislația din România permite acest lucru. Potrivit unui studiu din 2015, realizat de Parlamentul European, 40% din suprafețele arabile din țara noastră au intrat deja în proprietate străină. 

Sursă: media9.ro

Foto: Andreea Dabija/ covasnamedia.ro

Categories
Locale Nationale Stiri

Eliberarea condiționată a lui Beke István și Szőcs Zoltán, motiv de nemulțumire pentru AUR

Eliberarea condiționată a celor doi secui, Beke István și Szőcs Zoltán, condamnați în 2018 la închisoare cu executare pentru acte de terorism și instigare la terorism, este un prilej de nemulțumire pentru reprezentanții formațiunii politice AUR, care a lansat vineri un apel către toate partidele politice din România să condamne public terorismul, inclusiv cel etnic, așa cum o face legislația românească în vigoare. În comunicatul oficial transmis de reprezentanții AUR se aduc justificări despre motivul pentru care cei doi pot fi considerați teroriști. 

În timp ce pentru o bună parte din etnicii maghiari din Târgu Secuiesc și nu numai, eliberarea lui Beke István și a lui Szőcs Zoltán a fost un prilej de bucurie, în România există și voci care susțin că cei doi nu ar fi trebuit eliberați condiționat. Astfel, pe de o parte parlamentari precum  Kulcsár-Terza József-György (PCM) și Fejér László-Ödön (UDMR) au participat la conferința de presă organizată cu prilejul revenirii acasă a celor doi și și-au declarat public susținerea față de aceștia și în demersurile pe care urmează să le facă mai departe la CEDO, iar pe de altă parte, parlamentari precum Ionuț Neagu (AUR) pledează pentru condamnarea terorismului.

Intrigați de faptul că cei doi secui au fost întâmpinați de comunitatea locală ca niște eroi, reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor au făcut așadar „un apel ferm către toate partidele politice din România să condamne public terorismul, inclusiv cel etnic, așa cum o face legislația românească în vigoare, și să se delimiteze de personaje precum susnumiții István Beke și Zoltán Szőcs”, după cum precizează într-un comunicat de presă.

În accepțiunea reprezentanților AUR, cei doi cetățeni pot fi considerați vinovați din motive pe care le-au expus pe larg în respectivul comunicat. „Îi putem numi teroriști pe cetățenii István Beke și Zoltán Szőcs? Da. Care este contextul? În timpul manifestației organizate la Târgu Secuiesc pe 1 decembrie 2015, cu ocazia Zilei Naționale a României, cei doi au încercat să detoneze o bombă artizanală în public, în mijlocul manifestației. Adică au încercat să comită un atentat terorist, cu bombă. De ce?

Investigația DIICOT a confirmat din nou faptul că în România activează o serie de organizații iredentiste, extremiste maghiare, care militează constant împotriva Tratatului de la Trianon, urmărind dezmembrarea graduală a României, începând cu împiedicarea statului român de a-și exercita autoritatea în județele Harghita, Covasna și parțial Mureș, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetățenilor români și a bunurilor acestoraBeke și Szőcs erau la acea vreme lideri locali ai extensiei românești ale unei asemenea organizații, cunoscută sub numele de Mișcarea de Tineret 64 de Comitate sau HVIM.

Din postura de lider al HVIM Transilvania, Szőcs le-a dat membrilor celulei HVIM din Târgu Secuiesc – printre care și Beke – sarcina să confecționeze o bombă artizanală pe care să o detoneze în public, la parada de pe 1 decembrie 2015. Din fericire, autoritățile au dejucat planul și i-au trimis ulterior în judecată.”, se arată în comunicat, unde se mai precizează și că cei doi au fost condamnați pe baza Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, respectiv, pe baza art. 32 alin. 1 lit. p), care definește ca un act de terorism poate fi și: atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul contra unei colectivități și actele de diversiune, și a alin. 3 lit. a), care stabilește că un act de terorism este și următoarea faptă: producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea, utilizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum și cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme, inclusiv a celor radiologice sau nucleare.  În continuare, art. 4 alin. 2 definește teroristul ca fiind persoana care a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege ori intenționează să pregătească, să comită, să faciliteze sau să instige la acte de terorism.

Săptămâna trecută, Beke István și a lui Szőcs Zoltán au fost eliberați condiționat de Tribunalul Brașov, cu șase luni mai devreme decât prevedea condamnarea. 

Sursă și foto: covasnamedia.ro