Guvernul maghiar a folosit unul dintre cele mai invazive programe de spionaj din lume împotriva jurnaliștilor de investigație și a unora din ultimii deținători de publicații independente din Ungaria, potrivit unei investigații privind o scurgere masivă de date, publicată de The Guardian.
„Proiectul Pegasus”, o investigație jurnalistică condusă de organizația franceză de jurnalism nonprofit Forbidden Stories, a analizat o scurgere de informații care sugerează că un număr important de persoane a fost selectat ca potențiale ținte înainte de o posibilă încercare de atac cibernetic cu un soft special cumpărat de la o companie din Israel.
În mai multe cazuri, analiza criminalistică a confirmat că dispozitivele au fost atacate prin intermediul acestui program. Au fost vizate persoane care sunt legitim ținte ale serviciilor de securitate sau vizate de anchete penale, dar au fost vizați și cel puțin 10 avocați, un politician de opoziție și cel puțin cinci jurnaliști.
Telefoanele a doi jurnaliști de revista de investigații Direkt36 au fost infectate cu succes cu acest spyware, inclusiv cel al lui Szabolcs Panyi, un cunoscut reporter cu o gamă largă de surse din cercurile diplomatice și de securitate națională. Analiza criminalistică a dispozitivului său, făcută de către Amnesty International, a afirmat în mod concludent că a fost compromis în mod repetat pe parcursul unei perioade de șapte luni în 2019, atacurile venind adesea la scurt timp după ce Panyi a solicitat unor oficiali guvernamentali să facă comentarii pe marginea unor subiecte. Panyi susține că unii membri ai guvernul Orbán cred că jurnaliștii independenți fac parte dintr-o conspirație împotriva lor. „Cred că există o paranoia larg răspândită și ei văd conspirații în motivele și rețele noastre”, a spus el.
Anterior, purtătorul de cuvânt al lui Orbán, Zoltán Kovács, l-a atacat public pe Panyi, acuzându-l de „Orbanofobie și ungarofobie” și descriindu-l ca „implicat profund în activism politic”.
De când Viktor Orbán a devenit prim-ministru în 2010, Ungaria a înregistrat un declin în indicele mondial pentru libertatea presei, coborând de pe locul 23 până pe 92 în lume. La începutul acestei luni, Reporteri fără frontiere l-a introdus pe Orban pe lista „dușmanilor libertății presei”, fiind prima dată când apare un lider al UE pe această listă.
sursa: libertatea.ro
foto: techpluto.com