Dacian Cioloş a făcut zilele trecute o salutară prostie (dacă prostie o fi fost şi nu altceva), care a jucat rolul unui fulger într-o noapte de catran: îţi arată, fie şi preţ de o fracţiune de secundă, împrejurimile. Ajută la orientare. Pe 27 iunie, sub semnătura liderului Dacian Cioloş, grupul europarlamentar Renew Europe a trimis preşedintei Comisiei Europene o scrisoare prin care cerea suspendarea Planului de Recuperare şi Rezilienţă al Ungariei până când Guvernul de la Budapesta îşi va modifica legislaţia în aşa fel încât să permită mai uşor urmărirea modului în care sunt cheltuiţi banii europeni, iar eventualele fraude să poată fi descoperite şi pedepsite.
Pe 7 iulie, Dacian Cioloş anunţa pe Twitter că Executivul de la Bruxelles a suspendat Planul de Redresare şi Rezilienţă al Ungariei, informaţie care a fost dezminţită imediat de către vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova. Cea mai stranie reacţie la acest incident a avut Kelemen Hunor – stranie prin surescitarea pe care o arăta şi prin violenţa latentă pe care o ascundea. Vedeta zilei a fost fraza „Nicio factură nu rămâne neplătită în politică” şi toată lumea a crezut că liderul UDMR a sancţionat doar informaţia falsă lansată de Dacian Cioloş.
Să citim însă întreaga declaraţie a lui Kelemen Hunor: „Niciodată nu am discutat în coaliţie, nu este poziţia coaliţiei, nu este poziţia guvernului, este poziţia lui Dacian Cioloş şi el nu reprezintă coaliţia, nu reprezintă România, el reprezintă acolo un grup parlamentar al cărui şef este în acest moment. Nu sunt de acord cu acest demers al lui Dacian Cioloş şi cred că a făcut una dintre greşelile cele mai mari ce pot fi făcute în politică şi ştiţi cum e, nicio factură nu rămâne neplătită în politică. A făcut o greşeală uriaşă, nu trebuie să intervină niciun europarlamentar într-o astfel de relaţie şi Comisia a făcut precizările necesare, s-a grăbit domnul Cioloş, a vrut să fie erou, n-a reuşit”. Ce treabă are coaliţia de la Bucureşti sau guvernul român în afacerea asta? Greu de înţeles.
Din întreaga declaraţie, pare destul de evident că Kelemen Hunor nu i-a reproşat lui Cioloş doar lansarea în public a unei informaţii false, ci întregul său demers legat de PNRR-ul Ungariei, adică şi scrisoarea adresată Ursulei Van Der Leyen. Ceea ce schimbă semnificativ datele problemei, căci scrisoarea nu este lipsită de legitimitate politică. Guvernul Viktor Orbán are mai multe meciuri fierbinţi cu Comisia Europeană – statul de drept, imigraţia, legislaţia anti-gay – şi unul la fel de fierbinte cu George Soros. E greu de spus care dintre ele sunt conflicte reale şi serioase şi care sunt doar stârnite şi umflate de Viktor Orbán până la paroxism, cu unicul scop de a atrage aliaţi. Sau mai exact: de a nu rămâne singur. De exemplu, cruciada anti-Soros, pe care Viktor Orbán tocmai o reîncălzeşte după un an de pauză cauzată de pandemie, în mod cert nu urmăreşte decât să strângă poporul în jurul liderului, împotriva unui personaj cu trei păcate capitale: e bogat, e maghiar şi e evreu. De o subită reîncălzire pare a se bucura, după ultimele veşti de la Budapesta, şi ciorba imigraţiei. În problema legislaţiei anti-gay, vedem deja aplicată aceeaşi tactică, numai că de data asta Viktor Orbán nu-şi aliază doar poporul, ci şi alte state: tocmai se naşte un asemenea front împotriva Bruxelles-ului, format din grupul de la Vişegrad plus Slovenia.
Cu statul de drept chiar că e o dispută serioasă. E foarte greu de acceptat că performerul absolut al contractelor pe bani europeni e ginerele premierului, că Viktor Orbán a construit, cu bani europeni, o cale ferată de şase kilometri între satul copilăriei sale şi comuna învecinată sau că a ridicat tot pe bani publici, în acelaşi sat cu 1.800 de locuitori, un stadion de fotbal pentru 3.800 de spectatori. Idei similare au fost şi pe la noi. Victor Ponta a finanţat de la buget un stadion în fieful său electoral, Târgu-Jiu, iar Liviu Dragnea i-a făcut odraslei echipă de fotbal şi stadion la Turnu Măgurele. Numai că pe la noi asemenea iniţiative n-au avut un deznodământ tocmai fericit: Liviu Dragnea depanează dube la Rahova, iar Victor Ponta s-a angajat ca eunuc la seraiul padişahului Erdogan. În Ungaria însă, veşnicul procuror-general numit de Fidesz (mandate întinse pe 24 de ani, până în 2028) nu găseşte niciodată, nicăieri ceva în neregulă. Ungaria a refuzat să participe la instituţia Procurorului European şi dă cu poşeta în cap oricui îndrăzneşte să se intereseze cum cheltuieşte banii europenilor.
Aşa stând lucrurile şi cunoscându-i tacticile, e de aşteptat ca şi în problema statului de drept Viktor Orbán să urmărească acelaşi obiectiv: să nu rămână singur. Polonia e deja acolo şi nu mult a lipsit să fie acolo, cu ambele picioare, şi România – amintiţi-vă de activitatea Comisiei Iordache şi de reacţia întregii Europe faţă de ea, dar şi de marea şi subita prietenie dintre Liviu Dragnea şi Viktor Orbán, cât primul încă mai era pe aici un fel de stăpân absolut. Între timp România şi-a găsit o altă cale, dar problemele cu statul de drept – fie moştenite din vechime, fie născute în era Dragnea – sunt departe de a fi fost depanate. Iar una dintre cele mai supurânde rămâne Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.
După ce desfiinţarea ei a fost cerută atât de limpede şi neechivoc de toate organismele relevante din Europa, este un mare mister de ce singurul partid al actualei de coaliţii de guvernare de la Bucureşti care îi susţine existenţa – fie ca atare, fie deghizată în altceva – este UDMR. Deşi au dovedit deseori că au un IQ semnificativ mai mare decât mulţi dintre politicienii români, liderii Uniunii au rămas, în ceea ce priveşte Secţia Specială, încremeniţi în discursul rudimentar care a dus şi la înfiinţarea acesteia: procurorii DNA care schingiuiesc suflete şi frâng destine. Dacă chiar aşa ar fi stat lucrurile, Secţia Specială avea timp, în trei ani de zile, să prezinte o colecţie semnificativă de asemenea ticăloşi. Or, recolta SS constă doar în Portocală de la Ploieşti, trimis în judecată şi fără nicio sentinţă până acum, şi în câteva alte „Portocale” de pe la Bihor – foşti procurori DNA Oradea care au ajuns să ceară ei înşişi, în instanţă, ca Secţia Specială să-şi termine odată treaba cu ei.
Acest bilanţ arată, prin el însuşi, cât de derizorii au fost argumentele înfiinţării SS şi pe care liderii UDMR continuă să le recite. Şi sper că este clar pentru toată lumea: câtă vreme Secţia Specială va continua să existe – fie ca atare, fie deghizată în altceva – România va avea un litigiu, un diferend, un meci cu Comisia Europeană în problema statului de drept. Adică Viktor Orbán nu va fi singur. Prostia spusă de Cioloş şi reacţia total disproporţionată a lui Kelemen Hunor ne-au ajutat să iluminăm, fie şi pentru o fracţiune de secundă, o întrebare: UDMR susţine în primul rând politicile guvernului de la Budapesta sau ale guvernului din care face parte?
Sursa: adevarul.ro/ autor: Liviu Avram
Foto: costas-negru.ro
