Tag: unguri

Categories
Nationale Stiri

Cum un termen neinspirat a ajuns să genereze  conflicte între unguri și români

Un singur termen ales pentru promovarea unei știri pozitive pe pagina de Facebook a ziarului Adevărul a fost suficient pentru a genera schimburi de replici dure și insulte între comentatori la postarea respectivă. Este vorba despre „toleranță”. 

Știrea că, la Zilele Culturale Maghiare din Cluj, românii și maghiarii au ascultat, cu respect, imnurile României și Ungariei a fost promovată de ziarul amintit cu sintagma „Moment de toleranță la Zilele Culturale Maghiare din Cluj”. Atât a fost destul pentru ca spiritele să se încingă și taberele adverse să se formeze rapid. Ceva ce putea să fie o demonstrație de normalitate și o lecție de bună practică a devenit rapid un prilej de dispută aprinsă. 

Pe de o parte, partea ungurească a semnalat că etnicii maghiari nu au nevoie să fie tolerați în țara ai cărei cetățeni sunt. „Nu uitați, noi nu vrem să fim tolerați în țară noastră. Toleranța NU însemnă egalitate!!! Doar când nu vom mai fi tolerați vom fi egali și doar atunci nu vom mai fi cetățeni de rangul 2”, a scris un etnic maghiar. 

Pe de cealaltă parte, din partea românilor, nu au întârziat să apară atacurile replicile tăioase. „Sunteți cetățeni de rangul doi pentru ca voi va puneți în aceasta situație. De un secol nu faceți decât sa nu respectați legile tari a cărei cetățeni sunteți. De un secol pe toate canalele arătați ca nu sunteți de acord cu granițele stabilite la Paris în cadrul conferinței de pace. Sunteți un ghimpe în toate tarile unde sunteți minoritari. Dovada ca am dreptate în ceea ce afirm eete poza de profil. Ești cetățean roman și arborezi steagul Ungariei. Ungariei cu care nu ai în comun decât limba in rest nimic. Încearcă și respecta tara unde trăiești și o sa fi cetățean egal cu toți cetățenii romani”, au fost cuvintele de răspuns ale unui comentator român. 

Cum nimic nu e nou sub soare, astfel de atitudini nu mai pot mira pe nimeni. Cu toate acestea, nu poți să nu rămâi siderat când vezi că, disputele care se poartă de ani de zile pe aceleași teme, de la o generație la alta, fără vreun un rezultat concret, nu ajung niciodată într-un punct final. Este nu doar surprinzător, ci și lipsit de speranță pentru că scoate mereu la iveală o ură aflată permanent în stare latentă. Iar ura are putere mare. 

foto: xebrio.com

Categories
Opinii

SepsiBook, pentru unii mumă și pentru alții ciumă?

La Sfântu Gheorghe, viața culturală se tot desfășoară de când pandemia a devenit o amintire. În ultimul weekend din mai, cărțile au fost în centrul atenției, într-o primă ediție a unui târg de carte și literatură contemporană, denumit SepsiBook. Târgul a fost organizat de Primăria Municipiului Sf. Gheorghe, împreună cu Biblioteca Județeană și Consiliul Județean Covasna, la Arena Sepsi, cea mai nouă sală polivalentă din regiune. 

Să pornești un eveniment, fie el festival sau târg de carte, care să devină recurent nu e lucru puțin. Personal, după ce am lucrat în echipa de organizare a primelor trei ediții de Bookfest, am organizat și două ediții ale unui târg nou, pe care l-am denumit Livresque – un proiect care a murit repede din lipsă de bani, dar asta e altă poveste. Voiam doar să subliniez că știu prea bine despre ce vorbesc. 

La SepsiBook, nu m-am implicat câtuși de puțin în concept și organizare. Am avut doar o contribuție infimă în zilele de desfășurare și, desigur, m-am numărat printre participanții beneficiari ai evenimentului. 

Pentru o primă ediție, SepsiBook a ieșit bine, dar a început cu stângul în privința expozanților. Bookfest a anunțat anul acesta foarte târziu perioada de desfășurare și, din cauza aceasta, SepsiBook a fost poziționat nefericit în timp, cu doar câteva zile mai devreme de deschiderea marelui târg de la București. Este logic că toate editurile se pregăteau pentru Bookfest și niciuna nu a dorit să trimită oameni acum la un târg nou din Secuime. Așa se face că la SepsiBook, oferta de carte în limba română a fost foarte redusă. A existat un singur stand, al celor de la Libris, care nu au excelat în diversitate – personal, am avut sentimentul că doar au punctat o prezență, dar asta e irelevant. 

Relevant este faptul că unii oameni au și prins momentul să se agațe de această stare de fapt și să spună  că uite, domne, ungurii își fac târg de carte doar pentru ei. Nu îmi place să utilizez termeni prea duri în scris, însă asemenea afirmații sunt de-a dreptul aberante și lipsite de orice alt sens decât acela al lamentării eterne cu privire la discriminare. 

Da, oferta de carte în limba română a fost săracă, însă organizatorii au făcut tot ce le-a stat în putință să compenseze pe alte căi. În programul de evenimente conexe, au inclus un număr cel puțin satisfăcător de evenimente în limba română. Au adus teatru de copii de la Mini Reactorul din Cluj, l-au invitat pe Mircea Dinescu, l-au adus pe Mîndruță și l-au așezat la masa discuțiilor cu scriitorul Vida Gabor să vorbească despre Transilvania și despre cartea care i-a fost tradusă în română, au adus teatru pentru adolescenți,  „#acedesiguranță” de la Teatrul Andrei Mureșanu, și au organizat și un concert al trupei „Fără zahăr” – la care i-am văzut pe mulți maghiari dorindu-și, chinuindu-se chiar, să înțeleagă glumele pe care le făceau artiștii cu accentul lor moldovenesc. 

E drept că toate evenimentele acestea au fost concentrate în programul zilei de vineri, a doua zi de târg, în celelalte zile nemaifiind prea multe opțiuni pentru vorbitorii de limbă română – ceea ce a născut ironii de genul „Azi e ziua românilor”. Altfel spus, și-așa-i rău, și-așa nu-i bine. 

Au avut organizatorii scăpări? Da. Și sunt scăpări normale pentru ediția de început a oricărui eveniment. Sigur și-au dat seama deja ce putea fi făcut mai bine, iar la anul vor demonstra asta. Adevărul este că multiculturalitatea nu este ușoară și să împaci și capra, și varza e mereu destul de dificil. Poate dacă organizatorii ar fi asigurat traducere la toate celelalte evenimente din târg desfășurate în limba maghiară, lucrurile ar fi stat mai bine acum la nivel de feedback. Sau poate nu. Ca organizator de evenimente culturale de toate felurile, știu că, exact ca la o nuntă, e imposibil să mulțumești pe toată lumea. Mereu se va găsi măcar o voce care să urle că ce nasol a fost. Și asta e bine pentru că te ajută să devii tu, cel ce organizezi, din ce în ce mai bun. 

Ceea ce mă enervează însă pe mine peste măsură este atitudinea acelor oameni care urlă de acasă că sunt discriminați, deși ei nici măcar nu au fost să vadă ce și cum. Am văzut după eveniment o multitudine de comentarii despre cum copiii de români au fost marginalizați la SepsiBook și nu au avut la ce să participe pentru că totul era doar pentru copiii maghiari. Să am pardon, dar asta este o minciună sfruntată!

Am și eu o fetiță de 6 ani, care nu vorbește ungurește deloc și nici nu înțelege mai mult de 10 cuvinte. Ei bine, vineri, când au fost cele mai multe programe pentru români, am lăsat-o pe fetița asta în spațiul dedicat copiilor timp de aproape patru ore. În tot acest timp, copiilor adunați acolo li s-au spus povești în română și maghiară, au confecționat semne de carte din tot felul de materiale și au pictat diverse lucruri. Patru ore a stat fiica mea în Universul copiilor, fără mine. Patru! În jurul ei erau atât copii români, cât și maghiari, iar personalul li se adresa tuturor în limba pe care o înțelegeau. Copilul meu nu numai că nu s-a plictisit, dar a vrut și să revină în ziua următoare. 

Cum Sf. Gheorghe este un oraș mic, se întâmplă să ne cunoaștem între noi destul de mult. Pe unii din cei pe care i-am văzut comentând pe paginile de socializare despre cum n-au putut să-și ducă și ei copilul la SepsiBook din lipsă de program în limba română, îi cunosc personal. Cât am fost eu pe acolo, nu i-am văzut, dar asta nu înseamnă că n-au fost. Poate au fost și n-au știut să se orienteze, cine știe?

De ce m-am apucat să scriu toate astea? Pentru că mi-am dat seama că cine nu știe crede. Crede că da, domnule, ungurii sunt răi și restricționează accesul românilor la cultură. Ceea ce, repet, este o minciună. Că se puteau distribui evenimentele diferit în program, pe zile, că se puteau aduce mai multe cărți în română, că se putea asigura traducere la toate evenimentele unde au fost prezentați autori maghiari și nu s-a asigurat, asta da. Dar să spui că ai fost discriminat înseamnă doar să fii de rea voință. Cu atât mai mult, cu cât anul acesta, la aproape toate evenimentele mari din oraș, a fost vizibil efortul organizatorilor de a se concentra pe bilingvism. 

Dar țineți aproape! Urmează Ziua Copilului, un nou prilej de lamentare lacrimogenă despre cum copiii românilor sunt obligați să stea acasă. Comentariile deja au început. 

Categories
Opinii

101 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon – un nou prilej de a mai pune paie pe foc

Sunt româncă nevorbitoare de limba maghiară și trăiesc la Sfântu Gheorghe de mai bine de șase ani. În tot acest timp, nu am fost niciodată discriminată pe criterii etnice, am cumpărat orice mi-am dorit de la orice magazin din oraș sau regiune și nu am fost pusă în situația de a vedea cum o mamă își retrage pe terenul de joacă copilul de lângă copilul meu, pe motiv că e român.

Experiența personală mă împiedică să înțeleg nevoia unor români de a veni din alte părți ale țării să sărbătorească la Sfântu Gheorghe evenimente precum împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon și a lansa sloganuri precum  „Lăsați frustrările deoparte, Trianon este dreptate” sau „Asta-i țara noastră, noi nu stăm în gazdă!”, ori de a pretinde că îți dorești „o pace dreaptă, bazată pe adevărul istoric românesc” – ce-o mai fi însemnând și asta!

Știu că există un grup de români care s-au erijat de mai multă vreme în apărătorii românilor din Harghita și Covasna. Niciodată nu am înțeles de ce pericol anume îi apără concret românii cei viteji pe cei ajunși victimă și, mai ales, nu am priceput deloc cum anume fac asta la modul pragmatic și concret. După mintea mea, să fluturi steaguri, defilând și urlând cât te ține gura că tu ești român în țara ta, nu înseamnă să mă ajuți pe mine cu măsuri concrete care să împiedice riscul de a fi eu expusă, ca româncă, la discriminare. Să trăiești departe de acest loc și să vii să faci atmosferă doar ca să inflamezi spiritele, iarăși mi se pare o chestiune pe care nu o pot califica decât fie ca pe o puerilitate, fie ca pe o meschinărie – și asta pentru că pe mine, româncă, nu mă ajută și nu mă face să mă simt în siguranță. 

Cineva mi-a explicat că oamenii aceștia vin în zonele locuite majoritar de maghiari să „pledeze” pentru dreptate și fel și fel de idealuri pentru că primesc mesaje disperate de la românii de aici, care se tem să vorbească. Asta ar răspunde cumva la întrebarea pe care mi-am pus-o la aproape toate evenimentele de genul celui sub care s-a aflat acest weekend, anume: „Unde sunt românii locali și de ce nu se adună în număr mare la aceste evenimente?” – pentru că cei care se adună în Piața Mihai Viteazu din Sf. Gheorghe sunt foarte puțini față de populația de români care trăiește în oraș. 

Dar sensul explicației primite dispare atunci când revin la concret și întreb: pornind de la premisa că discriminările există și se manifestă sistematic, cum a contribuit vreodată, de atâta timp, acest tip de manifestări la eradicarea discriminării în regiune? Ce beneficii au adus ele comunității locale, ce aport au avut în dezvoltarea relațiilor pașnice dintre oameni la nivel zonal? Să fluturi steaguri, să intonezi cântece patriotice și să te victimizezi public nu înseamnă să vii cu o soluție. Înseamnă numai și numai să inflamezi spirite, să pornești reacții ostile, să strici atât imaginea celor împotriva cărora te exprimi, cât și pe cea a celor în numele cărora porți „războiul”. Ascunși după fustele tale de apărător al neamului, care vii cu surle și trâmbițe într-un spațiu pe care poate nici nu-l înțelegi în toată complexitatea lui, oamenii discriminați pe care urmărești cu trup și suflet s-i salvezi, care tac mâlc, dar pârăsc la tine și te așteaptă cum pe vremuri îi aștepta românul pe americani, nu fac decât să capete un aspect de inexprimabilă lașitate. 

Îmi doresc mai mult decât pot spune să întâlnesc odată un român curajos, care să vină și să îmi relateze, dar mai ales să îmi demonstreze concret și susținut, cum a fost el discriminat și de către cine. Vreau cu mare ardoare să ajung la o poveste de acest gen, autentică și nefabricată, despre care să pot scrie și pe care să o pot promova. 

Până atunci, aștept cu la fel de mare interes să aflu ce etnie au cei patru tineri care sunt acum cercetați pentru faptul că au vandalizat grupul statuar al lui Mihai Viteazu din Sf. Gheorghe, desenând pe ea drapelul Ungariei și scriind „Trianon 1920”. Dacă aceștia sunt maghiari, totul are sens și logică. Este o reacție firească de ostilitate la ostilitate. Da, românii au avut câștig de cauză și acum țara este a lor în forma pe car o știm toți. Dar chiar este nevoie să ne fluturăm victoria constant în fața celorlalți pentru a le redeschide iar și iar rănile? Ce vrem de la ei? Vorba aceea, cui prodest? 

Dar ce deznodământ interesant ar avea povestea aceasta dacă s-ar dovedi că cei patru tineri sunt români! Deși nu cred. 

În orice caz, dacă nu ați urmărit „episodul” conflictului de anul acesta, puteți intra pe pagina ziarului local Observatorul de Covasna, unde veți avea acces la reacții și declarații din ambele tabere și de pe diverse poziții. Dacă nu aveți vreme pentru asta, nu vă impacientați prea mult, vor mai fi în mod cert și alte ocazii. Altfel spus … VA URMA!

Categories
Internationale Stiri

Guvernul Ungariei continuă să furnizeze măști pentru Transilvania

Încă 1,2 milioane de măşti de protecţie au ajuns în Transilvania cu sprijinul Guvernului Ungariei, a anunţat UDMR, miercuri. Potrivit comunicatului UDMR, în urma agravării situaţie epidemice, noul transport de măşti de protecţie a ajuns în Transilvania datorită preşedintelui Chi Fu Investment Group, Frank Liu, cu sprijinul guvernului maghiar. Cele 1,2 milioane de măşti chirurgicale vor ajunge, şi de data aceasta, la personalul Fundaţiei Sf. Francisc din Deva şi la copiii aflaţi în îngrijirea acesteia, respectiv la Fundaţia Caritas şi Fundaţia Diakonia, precum şi în şcoli, cămine de bătrâni, instituţii sanitare şi biserici din 16 judeţe transilvănene.

UDMR şi-a exprimat recunoştinţa faţă de donatorul Frank Liu, respectiv Ministerul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, care a facilitat transportul de măşti.

În comunicat se aminteşte că în urma solicitării UDMR, în primăvară au sosit două ajutoare de urgenţă din Ungaria. Atunci, instituţiile şi organizaţiile din Transilvania au primit măşti, mănuşi, costume de protecţie şi dezinfectanţi.

Sursa: hirado.hu

Foto: noi.md

Categories
Opinii

O lege l-ar putea face pe Mihai Viteazu o figură detestabilă pentru secui

De când m-am mutat la Sfântu Gheorghe, am observat că românii de aici au ales drept spațiu pentru desfășurarea evenimentelor care îi privesc pe ei în mod expres Piața Mihai Viteazu, situată într-o zonă relativ centrală a orașului, foarte aproape de clădirea Prefecturii, dar și de cea a Consiliului Județean Covasna. Acolo au loc defilările și manifestările de 1 Decembrie, acolo se cântă colinde de Crăciun și tot acolo se sărbătorește, de pildă, Ziua Imnului sau se cinstește memoria eroilor români cu diferite prilejuri. Este o practică intrată în uz față de care nimeni nu pare să aibă vreo obiecție. Mihai Viteazu este cumva simbolul nedeclarat oficial al românilor din zonă, care au în Sfântu Gheorghe și un colegiu ce poartă numele cunoscutului domnitor. Există, de asemenea, și o fundație care se ocupă cu organizarea de evenimente culturale pentru români, denumită după ilustrul voievod. 

Pentru secuii de rând, figura lui Mihai Viteazu este mai degrabă neutră. Cei care au făcut școala în timpul comunismului își mai aduc aminte vag de el, cei mai tineri l-au lăsat să se piardă în negura sutelor de ani care îi despart de el, în timp ce alții îl asociază cu filmul regizat în 1971 de Sergiu Nicolaescu, cu care de altfel îl asociază și foarte mulți români. Pentru această categorie de secui, fraza rostită de Amza Pellea înainte de bătălia de la Șelimbăr, „Secuii rămân lângă mine” este memorabilă. Cea mai prețioasă informație este deci aceea că, la vremea respectivă, secuii s-au alăturat cauzei lui Mihai Viteazu, sprijinindu-l în lupta sa împotriva ungurilor, mai ales pentru că le promisese restituirea drepturilor furate de nobilii maghiari. 

De curând, am văzut însă că a trecut de Senat un proiect de lege care, pe cât de important li s-a părut inițiatorilor săi, pe atât de inutil și lipsit de sens mi s-a părut mie. Este vorba despre Legea privind declararea lui Mihai Viteazu domn al Țării Românești, domn al Moldovei și principe al Transilvaniei, drept martir și erou al națiunii române. Voturile senatorilor care s-au exprimat pentru acest proiect de lege au fost în număr de 110, în timp ce numai 23 au votat NU. Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor Naţionale, din care fac parte și doi reprezentanți ai UDMR, a avizat proiectul, singurul aviz negativ venind de la Comisia de Cultură și Media, care nu a precizat clar și motivul pentru care nu s-a pronunțat în favoarea proiectului – precizările cuprinse în adresa înaintată de această comisie se referă doar la  ședința din 16 aprilie, în cadrul căreia s-a analizat propunerea legislativă și s-a decis cu unanimitate de voturi că avizul va fi negativ. 

De o luciditate surprinzătoare în analiza proiectului legislativ a dat dovadă Guvernul României, care dincolo de raționamentele financiare care îl fac să nu considere necesară o astfel de lege, remarcă și precaritatea argumentației, afirmând că  expunerea de motive este realizată succint. De aceea, lasă la latitudinea Parlamentului să decidă asupra necesității adoptării acestei inițiative legislative.  

Inițiatorii proiectului – senatorii PSD Carmen Dima, Lucian Romaşcanu şi Viorel Salan şi deputaţii PSD Natalia Intotero, Costel Lupaşcu, Laurenţiu Nistor, Alina Teiş şi Beatrice Tudor şi deputatul PNL Florin Roman – consideră că Mihai Viteazu trebuie declarat martir și erou național pe care românii să îl sărbătorească anual pe data de 27 mai, motivând în linii generale, astfel: „Afirmat prin ampla campanie politică și militară de la sfârșitul secolului al XVI-lea, și-a câștigat prin luptă și sacrificiu locul în istorie, fiind recunoscut drept primul domnitor român care a conștientizat și acționat în ideea Unirii celor trei țări românești, reușind imposibilul în data de 27 mai 1600 – data primei uniri a celor Trei Țări Românești”. 

Las la o parte faptul că multe voci ale istoricilor de la noi afirmă că Unirea atribuită lui Mihai Viteazu este mai degrabă un mit, întrucât voievodul nu a înfăptuit o unire propriu-zisă, cât timp toate cele trei principate și-au păstrat instituțiile de dianinte, legile, cutumele și procedurile fiecăreia în vigoare, Mihai neajungând nici măcar să unifice armatele, și fac un exercițiu de imaginație. Încerc să văd cu ochii minții cum ar decurge o sărbătoare a acestui proaspăt oficializat martir și erou național, în piața care deja îi poartă numele. Experiența mă face să cred că 27 mai s-ar transforma rapid într-un alt prilej pentru români de a ține discursuri despre unire, care cel mai probabil ar degenera înspre patetisme despre refacearea României Mari și alte asemenea chestiuni deranjante pentru comunitatea etnicilor maghiari, deja sătulă de evenimente de acest fel. Ziua de 27 mai ar deveni între altele încă o ocazie de dispută pe drapeluri și, în câțiva ani, l-ar face pe martirul Mihai Viteazu, simpatizat astăzi de secui, o figură detestabilă pe care ar asocia-o cu un instrument de marginalizare al părții adverse. Și atunci, nu pot să nu mă întreb, când România are saci întregi de probleme arzătoare ale prezentului, care ne privesc pe toți și își așteaptă rezolvarea de ani, de ce simt aleșii noștri să își justifice prezența și activitatea în Parlament prin inițierea de proiecte de lege care nu folosesc nimănui la nimic, ba uneori mai au și șansa de a adânci conflicte sau a crea noi disensiuni? Cu siguranță sus numiții au un răspuns, căci tot ei sunt aceia care vor să îi martirizeze și pe Horea, Cloșca și Crișan, printr-un proiect de lege similar. 

Foto: Observatorul de Covasna