Sunt româncă nevorbitoare de limba maghiară și trăiesc la Sfântu Gheorghe de mai bine de șase ani. În tot acest timp, nu am fost niciodată discriminată pe criterii etnice, am cumpărat orice mi-am dorit de la orice magazin din oraș sau regiune și nu am fost pusă în situația de a vedea cum o mamă își retrage pe terenul de joacă copilul de lângă copilul meu, pe motiv că e român.

Experiența personală mă împiedică să înțeleg nevoia unor români de a veni din alte părți ale țării să sărbătorească la Sfântu Gheorghe evenimente precum împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon și a lansa sloganuri precum  „Lăsați frustrările deoparte, Trianon este dreptate” sau „Asta-i țara noastră, noi nu stăm în gazdă!”, ori de a pretinde că îți dorești „o pace dreaptă, bazată pe adevărul istoric românesc” – ce-o mai fi însemnând și asta!

Știu că există un grup de români care s-au erijat de mai multă vreme în apărătorii românilor din Harghita și Covasna. Niciodată nu am înțeles de ce pericol anume îi apără concret românii cei viteji pe cei ajunși victimă și, mai ales, nu am priceput deloc cum anume fac asta la modul pragmatic și concret. După mintea mea, să fluturi steaguri, defilând și urlând cât te ține gura că tu ești român în țara ta, nu înseamnă să mă ajuți pe mine cu măsuri concrete care să împiedice riscul de a fi eu expusă, ca româncă, la discriminare. Să trăiești departe de acest loc și să vii să faci atmosferă doar ca să inflamezi spiritele, iarăși mi se pare o chestiune pe care nu o pot califica decât fie ca pe o puerilitate, fie ca pe o meschinărie – și asta pentru că pe mine, româncă, nu mă ajută și nu mă face să mă simt în siguranță. 

Cineva mi-a explicat că oamenii aceștia vin în zonele locuite majoritar de maghiari să „pledeze” pentru dreptate și fel și fel de idealuri pentru că primesc mesaje disperate de la românii de aici, care se tem să vorbească. Asta ar răspunde cumva la întrebarea pe care mi-am pus-o la aproape toate evenimentele de genul celui sub care s-a aflat acest weekend, anume: „Unde sunt românii locali și de ce nu se adună în număr mare la aceste evenimente?” – pentru că cei care se adună în Piața Mihai Viteazu din Sf. Gheorghe sunt foarte puțini față de populația de români care trăiește în oraș. 

Dar sensul explicației primite dispare atunci când revin la concret și întreb: pornind de la premisa că discriminările există și se manifestă sistematic, cum a contribuit vreodată, de atâta timp, acest tip de manifestări la eradicarea discriminării în regiune? Ce beneficii au adus ele comunității locale, ce aport au avut în dezvoltarea relațiilor pașnice dintre oameni la nivel zonal? Să fluturi steaguri, să intonezi cântece patriotice și să te victimizezi public nu înseamnă să vii cu o soluție. Înseamnă numai și numai să inflamezi spirite, să pornești reacții ostile, să strici atât imaginea celor împotriva cărora te exprimi, cât și pe cea a celor în numele cărora porți „războiul”. Ascunși după fustele tale de apărător al neamului, care vii cu surle și trâmbițe într-un spațiu pe care poate nici nu-l înțelegi în toată complexitatea lui, oamenii discriminați pe care urmărești cu trup și suflet s-i salvezi, care tac mâlc, dar pârăsc la tine și te așteaptă cum pe vremuri îi aștepta românul pe americani, nu fac decât să capete un aspect de inexprimabilă lașitate. 

Îmi doresc mai mult decât pot spune să întâlnesc odată un român curajos, care să vină și să îmi relateze, dar mai ales să îmi demonstreze concret și susținut, cum a fost el discriminat și de către cine. Vreau cu mare ardoare să ajung la o poveste de acest gen, autentică și nefabricată, despre care să pot scrie și pe care să o pot promova. 

Până atunci, aștept cu la fel de mare interes să aflu ce etnie au cei patru tineri care sunt acum cercetați pentru faptul că au vandalizat grupul statuar al lui Mihai Viteazu din Sf. Gheorghe, desenând pe ea drapelul Ungariei și scriind „Trianon 1920”. Dacă aceștia sunt maghiari, totul are sens și logică. Este o reacție firească de ostilitate la ostilitate. Da, românii au avut câștig de cauză și acum țara este a lor în forma pe car o știm toți. Dar chiar este nevoie să ne fluturăm victoria constant în fața celorlalți pentru a le redeschide iar și iar rănile? Ce vrem de la ei? Vorba aceea, cui prodest? 

Dar ce deznodământ interesant ar avea povestea aceasta dacă s-ar dovedi că cei patru tineri sunt români! Deși nu cred. 

În orice caz, dacă nu ați urmărit „episodul” conflictului de anul acesta, puteți intra pe pagina ziarului local Observatorul de Covasna, unde veți avea acces la reacții și declarații din ambele tabere și de pe diverse poziții. Dacă nu aveți vreme pentru asta, nu vă impacientați prea mult, vor mai fi în mod cert și alte ocazii. Altfel spus … VA URMA!