Categories
Internationale Stiri

Márki-Zay Péter despre Viktor Orbán: „dictator corupt şi trădător al valorilor europene, trădător al creştinismului”

Principalul contracandidat al premierului ungar, Viktor Orbán, a declarat joi la Bruxelles că va „elibera” ţara de corupţie şi va restabili democraţia printr-o nouă Constituţie, în cazul unei victorii la alegerile din Ungaria, programate în aprilie anul viitor.

Márki-Zay Péter s-a întâlnit la Bruxelles cu mai mulţi comisari europeni, printre care vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, și a ținut apoi o conferință de presă.

„Dacă vom reuşi alungarea lui Orbán de la putere, va trebui să luăm totul de la început”, a afirmat el, citat de AFP.  „Nu există democraţie, nu există libertate a presei, nu există stat de drept în Ungaria”, a spus el, luându-și angajamentul să le restabilească. Márki-Zay a subliniat că, în cazul unei victorii a opoziției în alegeri, va fi vorba despre „o schimbare de regim, nu doar despre o schimbare de guvern”.

Márki-Zay l-a calificat pe Viktor Orbán drept un „dictator corupt şi trădător al valorilor europene, trădător al creştinismului” denunţând „campaniile de ură împotriva LGBT, a romilor, evreilor şi altor minorităţi”.

Reprezentantul opoziției în Ungaria s-a pronunţat, de altfel, pentru anularea legii anti-LGBT votate în vară, care a provocat indignare la Bruxelles, şi s-a angajat să le fie acordate cuplurilor de acelaşi sex drepturi egale cu ale cuplurilor heterosexuale, în special cel la căsătorie.

„Pregătim o nouă Constituţie şi, după victoria noastră electorală în care sper, vom organiza un referendum pe acest subiect pentru a construi o Ungarie democratică”, a promis Márki-Zay, deși este un catolic practicant şi tată a şapte copii.

„Există părţi ale Constituţiei cu care nu avem probleme. Însă tot ceea ce FIDESZ  a făcut în aceşti ultimi zece ani pentru a-şi consolida puterea şi a-l face pe Orbán imbatabil este nevalid”, a adăugat el.

Candidatul opoziţiei consideră, în schimb, că Viktor Orbána avut dreptate să ridice un gard pentru a împiedica sosirile de imigranţi în 2015, Márki-Zay văzând în aceasta un „mijloc legitim pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale”.

Observatorii prognozează o luptă strânsă cu Viktor Orbán şi chiar Márki-Zay a recunoscut că va fi „extrem de dificil” de învins liderul suveranist, aflat la putere între 1998-2002 şi apoi, fără întrerupere, din 2010. Alegerile nu vor fi „nici democratice, nici libere, nici echitabile”, a avertizat Márki-Zay, dar a adăugat: „Însă şansa noastră (de a-l învinge pe Viktor Orban) nu a fost niciodată atât de mare în ultimul deceniu”.

Întrebat despre riscurile ca, în cazul unei victorii a opoziţiei, în Ungaria să se producă tulburări similare invadării Capitoliului din SUA în ianuarie, Márki-Zay Péter a răspuns că „nu îşi imaginează masele coborând în stradă pentru a apăra drepturile unor infractori”.

Ultimele sondaje dădeau partidul de guvernământ FIDESZ cu trei puncte procentuale sub opoziție în intențiile de vot, iar experții susțin că Viktor Orbán va apela puternic la mita electorală pentru a-și crește șansele.

Sursa: digi24

Categories
Internationale Stiri

Scandal la nivel înalt în Ungaria: sumele destinate maghiarilor de peste granițe, folosite pentru achiziții de lux 

Ungaria este renumită pentru sumele pe care le investește anual în susținerea maghiarilor din afara granițelor țării. Recent, a izbucnit însă un adevărat scandal provocat de faptul că  familia lui László Veress (originar din Transilvania), șeful de cabinet al președintelui Parlamentului, László Kövér, folosește un apartament de lux într-o vilă din sectorul al II-lea al Budapestei. Conform publicației 24.hu, vila este achiziționată de o fundație prin care se acordă sprijin maghiarilor din Bazinul Carpatic. Mai mult, aceeași fundație a cumpărat și un Audi A6, pe care îl conduce președintele acesteia, Kálmán Visontai, angajat al lui Veress la Parlament.

Fundația se numește „Talente maghiare fără frontiere” și a fost înființată pentru a sprijini maghiarii de peste graniță. Se pare însă că o bună parte din sumele respective au fost cheltuite în cu totul alte scopuri. ONG-ul a primit 320 de milioane de forinți din străinătate în contul său bancar cu ani în urmă, din care 240 de milioane au fost cheltuite pentru achiziționarea unei vile de cinci camere și 164 de metri pătrați în Buda, în primăvara anului 2019. Ulterior, banii au fost folosiți și pentru a cumpăra un Audi A6. Organizația a primit o donație de la o singură sursă internațională. Acești bani au ajuns la fundație prin intervenția lui Frank Liu din Taiwan.

Oficial, Veress nu a avut nimic de-a face cu proprietatea pe care a cumpărat-o în 2019, dar jurnaliștii au bătut la ușă, iar cea care a deschis a fost soacra sa. Femeia a spus că a venit din România și a rămas în casă, dar că nu știe nimic despre adevăratul proprietar. Cu toate acestea, a spus că ginerele ei, László Veress, și familia sa, se vor muta probabil acolo.

Contactat de 24.hu, Kálmán Visontai a susținut că apartamentul de lux este o investiție pe timp de pandemie, dar faptul că a fost cumpărat în iulie 2019 contrazice această afirmație. Despre automobil a spus că îl folosește ca o compensație, întrucât lucrează pro-bono pentru fundație. O parte din bani, 1,8 milioane de forinți, au intrat în posesia cumnatei sale, care nu este maghiar din Bazinul Carpatic; Visontai a explicat că ea a rămas fără serviciu, iar banii constituie un împrumut.

În Ungaria, ONG-urile sunt obligate prin lege – o lege FIDESZ – să raporteze anual rezultatele și gestiunea financiară, iar în acest sens sunt obligate să respecte cerințele de bază ale contabilității. Una dintre aceste cerințe este aceea de a dezvălui informații reale și corecte, iar dezvăluirea presupusului donator, Probillion Limited, fără nicio informație de identificare, îndeplinește cu greu această cerință. În plus, sunt ridicate semne de întrebare privind motivul pentru care un antreprenor asiatic ar dori să dea bani pentru a sprijini maghiarii talentați de dincolo de granița Ungariei.

Surse: media9.ro și telex.hu

Foto:  telex.hu

Categories
Internationale Stiri

Viktor Orbán: „Cei nevaccinați sunt în pericol de moarte”

Invitat în emisiunea „Bună dimineața, Ungaria!” a postului public ungar de radio, Kossuth, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat că în opinia sa vaccinarea este singura formă de protecție care se poate lua împotriva coronavirusului. 

Orbán a spus că varianta Delta a coronavirusului se răspândeşte mai rapid şi provoacă o formă mai gravă de îmbolnăvire. Cei vaccinaţi nu sunt în pericol, în schimb, cei nevaccinaţi sunt în pericol de moarte. Oricine nu este vaccinat trebuie să se aştepte nu numai la infectarea cu virus, ci şi la o stare gravă, cel mai probabil va ajunge în spital, a subliniat premierul ungar, rugând pe toată lumea să se vaccineze. 

Viktor Orbán a spus că, până când nu este vaccinată toată lumea, acest virus va continua să contamineze; dintre cei vaccinaţi mai puţin de 1% se îmbolnăvesc, în timp ce riscul la cei nevaccinaţi este de zece ori mai mare. El a adăugat că, uneori, persoanele vaccinate se pot infecta cu coronavirus, dar printre aceştia, proporţia celor foarte grav bolnavi este „mult, mult mai mică” faţă de cei nevaccinaţi. 

Orbán a mai precizat că măsurile de protecţie precum folosirea măştilor, încetinesc răspândirea, dar nu protejează. „Deci nu ar trebui să ne facem iluzia că, dacă ne izolăm, dacă ne separăm unii de alţii şi ne punem o mască, suntem protejaţi; nu suntem protejaţi ne protejează numai vaccinarea”, a declarat el. 

Premierul ungar a spus că, până la sfârşitul anului, vor fi disponibile 15 milioane de doze de vaccin în Ungaria. El a remarcat că epidemia nu se răspândeşte uniform în toate părţile ţării. De aceea au fost implicaţi în lupta de apărare angajatorii, cărora li s-a oferit posibilitatea de a comanda vaccinul sau de a trimite în concediu fără plată angajaţii care nu se vaccinează. Orbán a recunoscut că această măsură „a iscat multe controverse” și a afirmat că vaccinarea generală obligatorie ar fi o decizie care „depăşeşte pragul de toleranţă acceptat de maghiari”.

Cât despre angajații din sectorul public, care vin în contact cu un număr mare de persoane, prim-ministrul statului vecin a spus că se va lua decizia cu efect imediat ca cei care nu se vaccinează să fie trimişi în concediu fără plată. El a adăugat că acţiunea se va extinde și către celelalte sectoare publice, astfel încât fiecare angajat al statului se va confrunta mai devreme sau mai târziu cu dilema: ori se vaccinează, ori intră în concediu fără plată. 

Sursa: hirado.hu

Foto: zf.ro

Categories
Internationale Stiri

Protecția minorităților naționale, o problemă a UE, crede comisarul primului ministru ungar, Viktor Orbán

Comisarul primului ministru ungar, responsabil cu protecţia minorităţilor şi autonomie, Katalin Szili, a declarat recent la Budapesta, că problema minorităţilor naţionale nu este o problemă internă, ci una europeană, informează MTI.


Uniunea Europeană este pregătită să abordeze problemele tuturor tipurilor de minorităţi, cu excepţia celor 50 de milioane de persoane aparţinând minorităţilor naţionale care reprezintă 10% din populaţia Uniunii, a spus Szili în discursul adresat adunării generale a Federaţia Asociaţiilor Naţionale Maghiare din Europa de Vest (NYEOMSZSZ).


Szili a citat ca exemplu o rezoluţie adoptată de Parlamentul European în 2019 privind drepturile fundamentale ale persoanelor de origine africană, care includea recunoaşterea dreptului lor la muncă şi locuinţă, adăugând că Parlamentul European nu a adoptat niciodată o rezoluţie similară privind minorităţile naţionale.


Prin urmare, Ungaria îşi susţine propunerile în legătură cu această chestiune prin intermediul Consiliului Europei (CoE), a spus Szili.


Ungaria a organizat o serie de conferinţe privind protecţia minorităţilor în perioada deţinerii preşedinţiei de şase luni a CoE, care a condus la elaborarea aşa-numitei Declaraţii de la Strasbourg ce afirmă că problema minorităţilor naţionale nu este o problemă internă, ci una europeană şi că identitatea naţională şi cetăţenia sunt concepte diferite, a adăugat ea.


Alte ţări ar trebui să urmeze Ungaria în recunoaşterea rolului minorităţilor naţionale în formarea statelor lor, a spus ea, adăugând că acest lucru nu se întâmplă în prezent în România, Slovacia şi Franţa.


Szili a propus ca declaraţia de încheiere a adunării generale să afirme sprijinul NYEOMSZSZ în favoarea „politicii consecvente a guvernului ungar pentru etnicii maghiari din străinătate”, pentru Declaraţia de la Strasbourg, precum şi pentru iniţiativa cetăţenească europeană Minority SafePack şi iniţiativa privind protejarea regiunilor minoritare naţionale.


Potápi Árpád János, secretarul de stat responsabil cu politicile pentru comunităţile maghiare din străinătate, a propus transformarea NYEOMSZSZ într-o organizaţie paneuropeană şi includerea ţărilor din Europa Centrală şi Balcanică.


În ceea ce priveşte politica guvernului ungar privind minorităţile, Potápi a spus că anul trecut executivul de la Budapesta a susţinut un total de 270 de activităţi organizate de 82 de instituţii care se ocupă cu minorităţile naţionale.


De asemenea, în 2021, guvernul ungar a oferit granturi în valoare totală de 132 de milioane de forinţi (365.900 EUR) pentru 208 solicitanţi din diaspora maghiară pentru a acoperi costuri operaţionale şi proiecte de dezvoltare. În plus, aproximativ 43 de milioane de forinţi au fost plătiţi pentru 138 de solicitanţi în sprijinul organizării unor evenimente, a adăugat el. 

Sursă: Agerpres

Foto: romanianhistoryandculture.com 

Categories
Nationale Stiri

Diana Șoșoacă: „Poate cândva vom avea şi noi un guvern naţionalist, după exemplul Ungariei”

Senatoarea Diana Șoșoacă, exclusă din AUR, care și-a consumat timpul  la microfonul Parlamentului, în cadrulședinței de învestire a Guvernului Cioloș, cu ironii la adresa colegilor USR, a profitat de minutele acordate suplimentar pentru a transmite salutări premierului Ungariei. 

Senatoarea Diana Șoșoacă a început să vocifereze atunci când președintele de ședință, Anca Dragu, i-a atras atenția că trebuie să poarte mască. Ea a invocat probleme de respirație, spunând că are o adeverință medicală și ironizând-o pe Anca Dragu. În felul acesta, și-a consumat timpul alocat intervenției. 

„Pentru colegii de la USR spun jos masca! Vă ascunde ipocrizia!”, a strigat Șoșoacă.

La finalul intervenției sale, Diana Șoșoacă i-a transmis un „salut cordial” premierului Ungariei, Viktor Orbán: „Poate cândva vom avea şi noi un guvern naţionalist, după exemplul Ungariei”.

Sursă: Hotnews.ro

Foto: Agerpres

Categories
Stiri

Köszönjük, Magyarország! Klaus Iohannis a discutat cu Viktor Orban despre ajutorul oferit de Ungaria

Klaus Iohannis i-a mulțumit lui Viktor Orban, prin telefon, pentru ajutorul dat de Ungaria României prin preluarea și tratatea unor pacienți COVID în stare gravă.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 15 octombrie 2021, o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, la inițiativa părții române. Președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit Prim-ministrului Viktor Orbán pentru ajutorul oferit de autoritățile ungare pacienților români, care reprezintă un gest de adevărată solidaritate europeană în aceste momente dificile ale pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat al Președinției.

Șeful statului a apreciat în mod deosebit realizarea rapidă a transferului unor bolnavi de COVID-19, aflați în stare critică, pentru tratament în spitale din Ungaria, la Szeged și Debrecen, se mai precizează în comunicat.

România a transferat până acum 20 de pacienți COVID în stare gravă la spitalele din Ungaria, în centrele universitare din Szeged și Debrecen.

Ungaria va ajuta România să trateze 50 de pacienţi infectați cu Covid-19 care au nevoie de terapie intensivă, a declarat miercuri ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto. El a menţionat „provocările extrem de serioase” şi în creştere cu care se confruntă România în ultimele zile ca urmare a înmulţirii cazurilor de COVID-19.

Categories
Internationale Stiri

Pașapoartele ungurești, subiect de dispută între Ungaria și Ucraina

Noi tensiuni între Ungaria și Ucraina au fost confirmate de ministrul de externe ungar, Peter Szijjartó, care a admis vineri că disensiunile au apărut pe fondul eliberării de paşapoarte ungureşti cetăţenilor ucraineni de etnie maghiară,într-una din localităţile de la graniţa dintre cele două ţări.


Într-un interviu acordat postului de televiziune rusesc Rossia-24, şeful diplomaţiei ungare a declarat că ţara sa nu a făcut nimic rău, după ce Kievul a ameninţat cu expulzarea consulului Ungariei.

„Dacă Ucraina va ordona expulzarea consulului nostru, cu siguranţă vom proceda în mod similar faţă de unul dintre consulii ucraineni. Datoria mea este să răspund cu măsuri simetrice la astfel de acţiuni, astfel de gesturi nu pot fi lăsate fără răspuns”, a afirmat Szijjartó.


În opinia sa, nu există niciun motiv pentru care Ucraina l-ar putea declara persona non grata pe consulul ungar din Beregovo (Transcarpatia), reiterând că el „nu a comis nicio infracţiune”.


La 20 septembrie, agenţia ucraineană de presă (oficială) Ukrinform a publicat o înregistrare video cu o ceremonie la Consulatul Ungariei din Beregovo (oraş situat la frontiera dintre Ucraina şi Ungaria), în cadrul căreia au fost înmânate paşapoarte ungureşti unor etnici maghiari, care au depus jurământ de credinţă Ungariei, înregistrare în care se afirma că acestora li s-ar fi cerut să nu informeze autorităţile ucrainene în legătură cu obţinerea dublei cetăţenii.


Ucraina, care interzice dubla cetăţenie, deşi nu are prevăzute sancţiuni legale pentru cei care au primit-o, a declanşat o anchetă privind eliberarea de paşapoare ungare la Beregovo, iar ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin a ameninţat cu expulzarea consulului Ungariei pentru ceea ce el consideră a fi „o provocare pentru securitatea naţională”.


În interviul pentru Rossia-24, Peter Szijjartó a declarat că „dubla cetăţenie este un lucru obişnuit în Europa”, inclusiv în Ungaria şi România.


Béregovo, care a făcut parte din Ungaria până în 1945, este situat în regiunea Transcarpatia şi are aproximativ 24.000 de locuitori, în majoritate maghiari.


În august, Ucraina a protestat faţă de numirea unui „comisar ministerial pentru Transcarpatia” de către Ungaria, fapt pe care Kievul l-a interpretat drept o ingerinţă în afacerile sale interne.

Sursă: Agerpres.ro

Foto: dailynews24.ro 

Categories
Opinii

UNGARIA: Guvernul FIDESZ vrea să obțină bunăvoința milenialilor cu drept de vot

Guvernul de la Budapesta a stabilit la sfârșitul săptămânii trecute toate detaliile privind rambursarea impozitului pe venit în cazul familiilor cu copii. Anunțul a fost făcut de  ministrul finanțelor, Mihály Varga, vineri dimineață, într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de socializare.

Potrivit ministrului, rambursarea îi priveşte pe toți părinții cu copii aflați la vârsta la care au dreptul la alocație familială. Dacă ambii părinți din familie au un loc de muncă declarat, impozitul pe venit li se va restitui amândurora. Conform datelor transmise de oficial, inclusiv antreprenorii vor beneficia de această rambursare a impozitului, dacă au copii. 

Astfel, cercul persoanelor eligibile este completat cu persoanele fizice autorizate, micii producători agricoli, cei care închiriază imobile, precum și contribuabilii care plătesc taxa specifică pentru întreprinzătorii mici (KATA) sau contribuția simplificată la obligațiile publice (EKHO). Prin urmare, antreprenorii KATA care cresc copii pot recupera un sfert din impozitul specific pentru anul 2021, în timp ce contribuabilii care plătesc EKHO pot primi înapoi două treimi din impozitul de 15% plătit. 

Ministrul a subliniat că rambursarea impozitului către familii se va face numai în condițiile unei creșteri  economice de 5,5% în acest an. Conform calculelor valabile în acest moment, obiectivul pare că poate fi atins. „Dacă vom continua măsurile care ajută redresarea, avansul economiei ungare va fi de 7% sau chiar mai mult”, a spus ministrul. 

Aceasta înseamnă că 1 900 000 de părinți vor primi înapoi în total 600 de miliarde de forinți (1,7 miliarde de euro), ceea ce reprezintă cel mai mare beneficiu fiscal acordat vreodată familiilor, a adăugat Mihály Varga. 

in spatele unei măsuri care se declară pro-natalitate, este evidenta intentia coalitiei de guvernare de la Budapesta de a capta bunăvoința grupului populațional de vârstă activă, adica exact cei care fac si cresc copii. Eforturile de “cumparare” a voturilor poate sa vină ca urmare a semnalelor privind aderența sporită a coaliției de opoziție în rândul tinerilor.

Categoria tinerilor devine și mai importantă în condițiile în care sondajele de opinie arată un parcurs cap la cap al celor doi poli politici importanți din Ungaria. Site-ul Politico poll of polls estimeaza intentiile de vot la 48% in favoarea FIDESZ și 47% pentru coaliția de opoziție.

Administrație Națională a Impozitelor și Vămilor va efectua rambursarea încă în luna februarie a anului viitor. „Ungaria funcționează, economia maghiară funcționează. Ungaria a realizat una dintre cele mai rapide relansări economice din Uniunea Europeană, ceea ce este un succes comun al familiilor, al întrehttps://www.facebook.com/orbanviktorprinderilor și al politicii economice corecte. Acest succes ne va permite să continuăm consolidarea familiilor prin rambursarea impozitului”, a declarat ministrul finanțelor.

Sursa: hirado.hu

Foto: mtalverina.sg 

Categories
Internationale Stiri

UNGARIA: Péter Szijjártó îndeamnă electoratul să se uite exclusiv la succesele economice din ultimii ani, nu și la derapajele anti-democratice

Într-o dezbatere televizată, purtată recent de ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó,  cu reporterul CNN, Richard Quest, pe tema controversatei legi anti-LGBT, politicianul a precizat că nu are emoții în privința succesului la următoarele alegeri și că îndeamnă electoratul să se uite spre progresul economic înregistrat în ultimii ani. Ministrul ungar a evitat însă să vorbească și despre derapajele anti-democratice despre care se discută la nivel european cu referire la legea respectivă. 

În cadrul interviului, reporterul a scos în evidență faptul că, în Legea privind infractorii pedofili, este interzisă chiar şi descrierea homosexualității. „Domnule ministru, știți la fel de bine ca şi mine că sunt gay, așa că această lege se referă și la mine. Mă considerați pedofil?”, l-a întrebat Richard Quest pe ministrul ungar de externe.

Péter Szijjártó, care nu a răspuns direct și concret la întrebarea primită, a postat ulterior întregul interviu pe pagina sa de Facebook, sub titlu „Prieteni vechi, noi acuzații”. El a susținut că două paragrafe separate ale aceleiași legi se referă la pedepsirea mai severă a infractorilor pedofili, respectiv la dreptul exclusiv al părinților privind educarea sexuală a copiilor. La care reporterul a spus: „Atunci este regretabil că aceste două aspecte se regăsesc în aceeași lege”. 

Referitor la alegerile de anul viitor din Ungaria, Péter Szijjártó a menționat doar atât că „la scrutin cetățenii trebuie să aibă în vedere exclusiv succesele economice din ultimii ani”, după care a precizat în legătură cu „bătăliile de cuvinte” date cu Uniunea Europeană: „Nu va exista niciun compromis”.

La sfârșitul dialogului, reporterul și-a luat rămas bun de la ministrul ungar de externe căruia i-a promis că, data viitoare când va merge la Budapesta, el și soțul său îl vor invita pe ministrul ungar, împreună cu soția sa, la o cină.

Sursa: g4media.ro

Foto: Szijjártó Péter

Categories
Internationale Stiri

Din 15 august, Ungaria introduce obligativitatea vaccinului în rândul cadrelor medicale

În Ungaria a fost publicată ordonanţa guvernamentală privind imunizarea de bază a personalului din domeniul sanitar, iar potrivit acesteia, administrarea primelor două doze împotriva coronavirusului va deveni obligatorie pentru tot personalul sanitar care nu s-a vaccinat încă.

Ordonanţa guvernamentală va intra în vigoare la data de 15 august, iar cei care lucrează în domeniul sănătăţii vor avea ladispoziţie 15 zile pentru a începe vaccinarea, conform declarațiilor făcute de Ágnes Galgóczi, şefa Departamentului de Epidemiologie din cadrul Centrului Naţional pentru Sănătate Publică.

Galgóczi a explicat că vaccinarea este obligatorie pentru toţi cei care lucrează în domeniul sănătăţii şi nu s-au vaccinat încă: pentru cei care furnizează servicii de îngrijire de bază, cei din ambulatorii, cei din spitale, cei de pe ambulanţă, cei din industria farmaceutică, cei care furnizează servicii de transport pentru pacienţi – indiferent că lucrează în sistemul de stat sau în sistemul privat. În plus, vaccinarea este obligatorie şi pentru toţi cei care lucrează în cadrul instituţiilor de servicii sociale.

Vaccinarea este obligatorie şi pentru toţi cei care doresc să se angajeze în acest domeniu; după angajare, personalul are ladispoziţie 15 zile pentru a se prezenta în vederea administrării primei doze, a spus şefa Departamentului de Epidemiologie.

Galgóczi a subliniat că vaccinarea celor din domeniul sanitar este importantă atât în vederea protejării sănătăţii proprii, câtşi în vederea protejării sănătăţii pacienţilor. Oficialul a specificat, de asemenea, că administrarea celei de-a treia doze nu va fi obligatorie pentru personalul sanitar. Al patrulea val al epidemiei este foarte aproape, însă cu vaccinarea şi cu respectarea regulilor de igienă putem trece mai uşor prin acesta, a specificat Ágnes Galgóczi.

Deşi numărul cazurilor din Ungaria este unul mic, numărul de îmbolnăviri creşte de la săptămână la săptămână, iar cantitatea de material ereditar provenit de la coronavirus creşte în apele uzate, a adăugat Galgóczi. 

Despre administrarea unei a treia doze, specialistul a spus că aceasta este recomandată în primul rând celor care fac partedintr-o grupă cu risc crescut, aşadar vârstnicilor, celor cu boli cronice și pacienţilor care au un sistem imunitar slăbit.Administrarea celei de-a treia doze poate fi solicitată la 4-6 luni de la a doua doză. La data de 1 august va fi demarată o nouă campanie de vaccinare a celor cu vârsta de peste 60 de ani: medicii de familie şi voluntarii vor contacta personal vârstnicii care nu s-au imunizat până acum. Vaccinarea va fi posibilă atât la domiciliul persoanei, cât şi la cabinetul medicului de familie.

sursa: hirado.hu

foto: zf.ro