Tag: români

Categories
Stiri

Maghiarii din Transcarpatia duc mai departe amintirea revoluției anticomuniste din Ungaria din 1956: „Rușilor, plecați acasă!” – „Ruszkik haza!”

Telex.hu prezintă într-un articol povestea uluitoare a unui maghiar din Ucraina, Fedir Sandor, care, alături de alți maghiari și ucraineni, luptă pentru libertate în fața agresiunii ruse. Știrea este cu atât mai valoroasă cu cât foarte mulți maghiari, inclusiv din România, în acord cu declarațiile guvernului condus de Viktor Orban, au o poziție destul de nuanțată când vine vorba de condamnarea invaziei ruse în Ucraina.

Potrivit jurnaliștilor ungari, Fedir Sandor, etnic maghiar din Transcarpatia, Batalionul 68 Special Transcarpatia, a participat la operațiunea de eliberare a Harkovului în a doua jumătate a lunii septembrie. El a menționat, prin intermediul unei postări pe pagina sa de socializare că ungurii au fost primii soldați ai Forțelor Armate Ucrainene care „au eliberat și curățat această localitate de inamic”. Potrivit lui Fedir, batalionul a eliberat mai multe municipii, iar primii care au intrat în Ambarne, în apropiere de granița ruso-ucraineană, au fost trei soldați maghiari, Laci, Áron și Bars. În urmă cu câteva zile, batalionul a comemorat ziua de 23 octombrie (Revoluția ungară din 1956), fluturând un steag cu mesajul „Rușilor, plecați acasă!”.

Fedir este profesor la Universitatea Națională din Uzhhorod și, în luna mai a predat un curs din tranșee. Este expert în turism și sociolog și lucrează la proiecte urbane și regionale.

Nu întâmplător, povestea lui Fedir Sandor a fost prezentată în ziua de 23 octombrie, când maghiarii din toată lumea celebrează una din zilele naționale ale Ungariei. În 23 octombrie 1956, izbucnea Revoluția Maghiară, cea mai importantă dintre mișcările anticomuniste izbucnite în Europa de Est după moartea lui Stalin. Revoluția Maghiară a fost înăbușită după două intervenții sovietice și după lupte de stradă, care s-au încheiat abia în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 1956, după moartea a 2.500 de maghiari și a 700 de soldați sovietici. 200.000 de maghiari s-au refugiat în Occident. Liderul ungar, Imre Nagy, a fost răpit, adus în România la Snagov, anchetat de KGB și apoi trimis înapoi în Ungaria. A fost acuzat de trădare, judecat și executat în 16 iunie 1958. El a fost reabilitat în 1989 și reînhumat în 16 iunie 1989, în prezența a sute de mii de oameni.

Surse: Telex.hu, Facebook, rfi.ro.

Categories
Opinii

Lucian Mândruță: pentru sufletul maghiarilor din România suntem într-o competiție

Într-o postare pe Facebook, jurnalistul si influencerul Lucian Mândruță prezintă ceea ce ar fi, in opinia sa, soluția pentru eternul scandal ce ține de manifestările identitare ale maghiarilor din România, si anume determinarea acestora să iubească sincer România, fără a opune naționalismului lui Viktor Orbán un naționalism autohton.

Redăm cuvintele lui Lucian Mândruță:

“O sa enervez pe toata lumea, dar trebuie sa va spun:

Pentru sufletul maghiarilor din Romania suntem intr-o competitie, nu stiu daca realizati.

E o competitie a seductiei, intre statul roman + cetatenii de etnie romana si statul maghiar si politicile lui Victor Orban.

De ce seductie? Pentru ca, daca ne dorim ca ei sa fie cetateni responsabili ai acestei patrii, trebuie sa-i facem s-o iubeasca sincer. Nu doar sa declare asta, nu sa se prefaca.

Trebuie sa indrageasca Romania si romanii. Mai mult decat pe proprii lor frati, de aceeasi etnie, care conduc statul vecin.

Putem face asta vorbind urat de ei si dand de pamant cu tot ce fac legat de identitatea lor? Putem sa ni-i apropiem cantandu-le la ureche “noi suntem stapani!”?

Eu cred ca nu. Odata pentru ca intr-o tara libera nimeni nu mai este stapanul nimanui. NIMENI.

Si-a doua oara pentru ca unui nationalism nu i te opui cu un alt nationalism. Ci cu o ideologie statala inclusiva, in care sa aiba loc si ungurul, si neamtul, si romul si tatarul. Cu o identitate comuna, in care fiecare sa adauge o parte. Nu cu o identitate fortat neaosa, la care ceilalti sa vina si sa faca temenele.

Romania trebuie sa-si cucereasca minoritatile cu dragoste. Nu cu batul. Nu cu bata. Si mai ales nu cu nationalisti ne-educati, lipsiti chiar de baza culturii romane, dar cu priviri fixe si slogane de galerie.

Acestea fiind spuse, pozitia mea e clara: cand reprezentam Romania, cantam imnul ei.

Cand vrem sa cantam in privat sau in public in afara unei manifestari oficiale, e treaba fiecaruia ce canta.

Libertatea este numele tarii pe care o putem iubi cu totii.

Multumesc! Koszonom!”

Sursa: Facebook Lucian Mândruță

Categories
Opinii

Erdős János: Toți ne naștem Oameni

Preluare Facebook (Erdős János).

Toți ne naștem Oameni ( și atei, dar acum nu vorbim despre asta ). Abia mai tîrziu pierzi, sau păstrezi majuscula.

Nu mică mi-a fost mirarea cînd am observat că sînt cîțiva oameni pe care nu-i înțeleg. E drept, abia începusem și eu să vorbesc, dar m-a mirat că nu înțeleg niciun cuvînt din ce vorbesc unii. Abia la școală m-am lămurit că la noi se vorbește în două limbi, dar explicații nu am căutat, n-am primit. M-a frapat vecinul, coleg de clasă, care vorbea în ambele limbi. (Încă nu știam ce-i aia familie mixtă). Mai tîrziu am învățat la istorie, am auzit la tv ( în ambele limbi ) motivul. Și încet m-am prins că există două curente; cel maghiar ( care regretă, plînge, se jelește ) și cel român ( care e mîndru, dar are frici, temeri ). Iar aceste sentimente ( moștenite genetic, zic eu ) le-am întîlnit și în viața de zi cu zi.

Ce să ne ascundem după deget? Maghiarii jeleau Trianonul, românii erau bucuroși, dar aveau frica, suspiciunea că ”Ungurii vor Ardealul.” Drept să spun eu sînt un pic altfel. Vreau să înțeleg, nu să iau de bună tot ce mi se servește. Așa că, din multe bucăți de puzzle, mi-am făcut și eu o părere. Cu care nu știu cîți sînt de acord. Și atunci, ca și acum, eram mici, ambele țări. Au hotărît, avînd diverse motive, Marile Puteri. Ce a înclinat balanța, nu știu, doar bănuiesc. Dar au trecut peste 100 de ani….Nu poți să urăști la nesfîrșit. De ce să urăști? Pe cine? Pe colegul tău, vecinul tău, omul de pe stradă pe care-l auzi vorbind altă limbă? Clasa politică? Cea care ar face orice numai să ne învrăjbească să obțină voturi? Fără colegi, vecini, prieteni am fi mai săraci. La propriu și la figurat. Să mă trimiți pe mine în Ungaria fiindcă ai observat că numele meu are niște diacritice ciudate? Să nu dai pîine (???) celui care nu vorbește în limba ta maternă? Cînd scriu ceva de genul celor de mai sus să mă ataci că sînt un fel de ”cal troian”, care vrea să slăbească sistemul din interior? Să urăști tot ce nu e neamul tău? De ce? Să mă obligi să învăț limba statului, dar nu mă ajuți în asta? Dar îmi scrii ”Dute în ungaria dacă nuți place aici?” Ce? Educația e obligatorie doar pentru mine? Dar uite că eu mănînc mititei, ciorbă, iat tu măninci kürtős kalács, gulyás… Vezi? Găsești ceva-ceva care ne apropie. Am suportat socialismul împreună. Ne-am revoltat în 1989 împreună. Am înjurat clasa politică împreună. Am încercat să tragem semnale de alarmă împreună.

Obișnuiește-te cu ideea că de nu ne-am avea unul pe altul viața ar fi mai săracă. Am fi mai săraci și ca oameni. Nu mai bine învățăm unul de la altul decît să ne urîm aiurea? Cel mai bun exemplu e cînd ne vedem la cimitir. Și tu plîngi și eu. Abia atunci simțim empatie. Și nu e ”cimitirul meu”, doar ”durerea mea”. Și atunci ar trebui să ne îmbrățișăm și să plîngem împreună. Și să uităm că acum 100 de ani… Fiindcă putea fi și invers. Nu te uita urît! Putea fi. Și? Eu nici atunci nu te-aș fi urît, cum n-o fac nici acum. Tu n-ai făcut nimic rău. E drept, nici eu. Doar existăm. Unul lîngă altul. Am putea-o face frumos, în pace.

Eu îți întind mîna… Așadar, la mulți ani, prietenilor mei români! Și sînt aproape sigur că dacă era invers mulți dintre voi mi-ați scrie ”Békés ünneplést, magyar barátaim!” Fiindcă…Toți ne naștem Oameni…

Sursa: Facebook (Erdős János).

Categories
Opinii

De 1 Decembrie 2020, COVID-ul a calmat elanul patriotic

Anul trecut pe vremea aceasta am cunoscut o regizoare născută și crescută în Viena, care activează în prezent la Berlin, unde s-a mutat de câțiva ani. Pentru că a petrecut aproape două luni în Sfântu Gheorghe, mi-am permis să o întreb cum i se pare viața din acest oraș. 

„Cred că așa arăta lumea înainte de globalizare”, m-a surprins ea atunci cu răspunsul pe care mi l-a dat, căci eu niciodată nu privisem lucrurile din perspectiva aceasta, totul aici părându-mi-se normal. Pentru ea în schimb, era fascinant cum oamenii sunt toți albi, încă mai merg duminica la biserică și duc viața tihnită a comunităților închegate care parcă amintesc de vremuri îndepărtate.  

Dar ceea ce a surprins-o pe ea cel mai tare a fost să descopere la toți oamenii români pe care îi cunoștea că, în ziua de 1 Decembrie, postau pe Facebook mesaje legate de Ziua Națională a României. Unele pozitive, altele pline de amar, însă mai nimeni nu lăsa să treacă această zi fără să o puncteze cumva. „În Germania și Austria nu am văzut la nimeni acest obicei. Noi nu postăm mesaje de „La mulți ani!” pe paginile noastre cu un astfel de prilej. Nici nu mi-a trecut vreodată prin cap să fac asta. Am văzut că voi toți ați scris ceva și mi se pare interesant. Pare că sunteți patrioți”, a remarcat regizoarea. 

M-am tot gândit la discuția aceasta și la ideea de patriotism. Facem oare acest gest de a ura „La mulți ani, România!” sau, după caz, de a blama cu ton persiflat Românica de care ne-am săturat, din patriotism? Este oare un patriotism relevant pentru epoca în care trăim sau ne aflăm ca mentalitate într-o epocă depășită deja de mult de frații noștri vest-europeni?

Refuz să mă lansez în anevoiosul drum al argumentării unui potențial răspuns la aceste întrebări. Voi spune doar că etapa de naționalism sau patriotism în care ne aflăm noi este una care trebuie consumată ca atare, pentru că, la urma urmelor, este o etapă firească în evoluția unei nații. Suntem un stat tânăr, forțat de mersul accelerat al lumii să progreseze rapid și să ajungă din urmă state formate cu sute de ani mai devreme, dar nu putem forța mentalitatea să se plieze pe acest ritm ori să treacă de etape. 

M-am întrebat atunci și mă întreb și acum, cum ar vedea un om ca regizoarea de care vorbesc jocul nesfârșit de „leapșa” în care noi, românii și maghiarii, ne „atingem” unii pe alții anual, de 15 Martie și 1 Decembrie? De ce facem asta și când vom reuși să ne maturizăm când vine vorba de acest subiect?

Desigur, nu am răspuns, dar știu că azi e ziua în care românii și tricolorul produc durere în rândul comunității maghiare. 

Și totuși o speranță de schimbare există. Am în listele mele de contacte câțiva cetățeni români de etnie maghiară, unii oameni cu funcții înalte, alții oameni de rând ca și mine, care an de an, de Ziua Națională a României, au găsit puterea să îmi trimită în privat mesaje de „La mulți ani!”, cu gestul omului care știe să accepte că istoria nu a fost de partea lui într-un anumit moment. Iar asta îmi crește admirația pentru acești oameni, care sunt cu adevărat puternici, maturi și înțelepți. 

Și mai e o schimbare – tot forțată – care în acest an a venit la pachet cu nefericita pandemie produsă de COVID-ul care a calmat manifestările patriotice. Așa cum ne-a anunțat președintele Iohannis, vom avea un 1 Decembrie marcat printr-o ceremonie scurtă, fără paradă militară și fără participarea publicului larg. Într-un fel, asta va mai diminua neplăcerea fraților noștri conlocuitori, care nu vor trebui decât să dea un scroll când ochii le vor pica pe postări patriotice în rețelele de socializare. 

Ne convine sau nu, azi, este primul 1 Decembrie liniștit, fără Noua Dreaptă sau 64 de Comitate, fără steaguri tricolore și steaguri de doliu, fără scandări ostile lipsite de orice legătură cu patriotismul, fără cântece de victorie care să presare sare pe rănile perdanților. 

Azi este o zi în care realizăm că, trăind în România sau aievea, toți suntem oameni și, mai presus de sentimente patriotice declarate în fel și chip, trebuie să fim uniți. Dezbinarea nu aduce nimănui niciun beneficiu. Așa că, dacă tot celebrăm Unirea, să o facem fiind uniți … ca oameni!

Foto: rotalianul.ro

Categories
Cultura si lifestyle

Reportaj de excepție al TVR despre secui, în seria Exclusiv în România

Emisiunea Exclusiv în România a canalului public de televiziune, realizată de Cristian Tabără, a prezentat duminică, 1 noiembrie, un reportaj impresionant despre zona Secuimii, locuitorii ei, obiceiurile și calitățile acestora și, de ce nu, unicitatea lor.

După ce la începutul verii influencerul Răzvan Pascu a avut o campanie pentru promovarea turismului în Secuime, iată că un jurnalist cunoscut face același lucru acum, ceea ce ne arată că, totuși, românii, chiar și cei din alte zone ale Transilvaniei, nu cunosc decât foarte puține lucruri despre secui și zona în care locuiesc.

De la meșteșugari de porți secuiești, la artizani, artiști plastici și artiști digitali, documentarul prezintă lucruri cunoscute și mai puțin cunoscute despre secui, precum delicioasele preparate specifice locului, dansurile și muzica deosebite, cultura și poveștile lor, și chiar un cult religios unic în lume, care a apărut și există doar în Transilvania, unitarianismul.

Este foarte impresionant discursul lui Orban Balazs, persoanlitate de marcă a secuilor din secolul al 19 lea, care poate fi ascultat în parcul tematic Mini Transilvania, de lângă Odorheiu Secuiesc, de asemenea prezentat în documentar. Acesta a spus, într-o cuvântare ținută în Parlamentul de la Budapesta, în 1870, următoarele:

Este în interesul națiunii maghiare să aibă frați și prieteni adevărați în națiunea română, atât în țară, cât și din străinătate. Pentru că dacă au existat vreodată două națiuni care erau interdependente datorită unității lor de interes, aceștia au fost cu siguranță maghiarii și românii, care sunt două națiuni unite, atât prin trecutul lor, cât și prin viitorul lor. Avem aceeași misiune, și anume: transmiterea culturii occidentale, apărarea acestui bastion al libertății și avem un dușman comun care vrea să ne distrugă pe noi doi, pentru că ambele națiuni ale noastre stau în calea ambiției și a dominației mondiale, pe care acesta dorește să o obțină. Este extrem de important pentru ambele națiuni cu aceeși soartă să se înțeleagă reciproc, să-și consolideze punctele forte și să soluționeze neînțelegerile.

EXCLUSIV IN ROMÂNIA este o emisiune de turism semnată şi prezentată de Cristian Tabără. In fiecare episod Cristian Tăbră călătoreşte, descoperă şi prezintă obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi mai ales unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic.Emisiunea prilejuieşte întâlnirea telespectatorului cu destinaţii spectaculoase – unicate mondiale, europene şi regionale din România – cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi cu alte atracţii locale.

Sursa: Facebook, Youtube.

Categories
Magyar típusú találkozás Opinii

Opinia unui secui. Sare pe rana istorică: care este scopul?

Înainte de nebunia alegerilor, Agerpres a dat știrea că se va sărbători, ca în fiecare an, eliberarea orașului Sfântu Gheorghe: „Sfântu Gheorghe a fost primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de Armata Română de sub ocupaţie fascisto-horthystă, în 8 septembrie 1944.”

Eliberarea Ardealului în general este considerată unul dintre subiectele foarte sensibile între români și maghiari. De obicei discuțiile pe această temă se degradează rapid în înjurături reciproce, chiar și în cazul unor oameni mai educați.

Haideți să recapitulăm ce s-a întâmplat: Transilvania, până în data de 4 iunie 1920, adică până în data semnării Tratatului de la Trianon era parte a Imperiului Austro-Ungar, iar mai înainte făcea parte din Ungaria. (Ungaria a devenit partea imperiului prin moștenire, după moartea lui Sigismund de Luxembourg, care avea un contract cu casa regală a Habsburgilor conform căruia după moartea lui, Albert al II-lea ar moșteni tronul. Albert, sub numele de Albert al V-lea, căsătorit cu fiica lui Sigismund a devenit astfel regele Ungariei și implicit al Transilvaniei.) Despre ocupare nu putem vorbi până în această dată. Atunci de unde vine ideea ocupației fascisto-horthyste?

Răspunsul s-ar referi la perioada marcată de al doilea arbitraj de la Viena. Arbitrajul însuși chiar folosește cuvântul ocupație: după Primul Război Mondial, este vorba despre plecarea armatei române și intrarea armatei ungare în zonele stabilite. Aici vorbim deci despre o ocupație administrativă și de logistică, nu numai militară.

Este interesant cum discursul privind Tratatul de la Trianon, respectiv al doilea arbitraj de la Viena sunt foarte similare, chiar și până în prezent: maghiarii preferă să folosească expresia de „Dictatul de la Trianon”, iar românii folosesc tot expresia de dictat, referitor la „Arbitrajul din Viena”.

Fapt este că fiecare dintre părți consideră că Transilvania ar reveni de drept lor. Ungurii nu se lasă deranjați de faptul că Ardealul avea de mult o populație preponderent română, precum nici românii nu sunt interesați de faptul că teritoriul marcat de Arbitrajul de la Viena era locuit predominant de unguri. Retorica nu s-a schimbat nici în 100 de ani după Trianon, și avem senzația că nu se va schimba mult până în data de 2040, an care va marca 100 de ani de cel al doilea dictato-arbitraj de la Viena.

Să vorbim și un pic despre fascistul Horthy. În opinia publică, guvernatorul Ungariei, Miklós Horthy este caracterizat drept fascist. Personajul istoric poate fi oarecum comparat cu Mareșalul Ion Antonescu, care în ciuda faptului că este documentat ca unul dintre cele mai sinistre caractere din istoria țării nu este perceput de mulți ca nazist. În cazul lui Horthy opinia istoricilor nu este unanimă: unii îl consideră fascist, alții numai antisemit. (Aici atragem atenția că Horthy se opunea, deși numai ușor, lui Hitler, chiar dacă din 1941 Ungaria participă activ la deportări, însă nu au omorât evrei. Nazistul propriu-zis din eră ar fi Ferenc Szálasi, urmașul lui Horhty.)

Să revenim un pic la evenimentele istorice: pe 8 septembrie, armata Ungară se află deja în retragere spre Târgu Mureș și Reghin, întâlnind și armata rusă. Armata română ajunge pe 8 septembrie în Sfântu Gheorghe, pe 9 septembrie în Târgu Secuiesc: majoritatea forțelor maghiare a părăsit deja zona, însă sunt lupte chiar și în satul apropiat de Sfântu Gheorghe, satul Arcuș (Generalul Grigore Bălan este rănit grav, sunt surse care consideră că moare chiar la Arcuș, și alte surse care spun, că decedează la Sinaia, pe data de 13 septembrie.)

Deci de aici ar veni motivul sărbătorii. Ceea ce din perspectiva unui român poate părea o clipă eroică și înseamnă eliberare, nu arată necesar la fel din perspectiva maghiarilor. În 1941 procentajul etnic din Sfântu Gheorghe arată în felul următor: din totalul de 14.365 de cetățeni, 96,8% se declară maghiari, 0,6% români. În urma recensământului din 1956, din 17.638, 85,7% se declară maghiari și 12,9% români. Evident în perspectiva maghiarilor evenimentele petrecute arată fix invers, decât din cea a românilor.

Eliberarea orașului marchează pentru comunitatea maghiară momentul în care au devenit minoritari. Un astfel de eveniment nu este ușor de digerat, chiar dacă în anii următori conviețuirea dintre români și maghiari este una pașnică. Ca minoritari vă putem spune că din când în când ne aflăm în situația în care trebuie să ne explicăm prezența în această zonă, care este la fel de naturală cum este prezența românilor în Alba Iulia!

Luând în calcul ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii, ceea ce poate fi caracterizat drept războiul de steaguri și simboluri, nevoia de a-și justifica existența unui minoritar într-un stat național devine una omniprezentă. În mod normal o schimbare ca aceea ce s-a petrecut în 1944 este digerată de o comunitate locală, sau regională – evident vorbim de cea maghiară. Că acest lucru nu s-a întâmplat este foarte evident. Având în vedere că etnia mai reprezintă o problemă în 2020 se pune întrebarea: cât de important este sărbătorirea acestui eveniment, care totuși pare să fie sare pe rana istorică a maghiarilor din zonă? Care este mesajul acestei manifestări anuale, la care nu prea participă românii locali, în afara poliției, armatei și jandarmeriei? Sunt numai forțele de ordine care reprezintă statul Român în zonă?

Adevărul este însă unul care o să placă celor care se declară anti-maghiari. Adevărul este, că orice ar fi fost înainte de 1944, acum lupta s-a sfârșit. Au ieșit câștigători românii. Nu numai din lupte, ci din toate disputele ulterioare, despre simboluri, învățământ și altele. Cei care consideră că trebuie sărbătorită înfrângerea maghiarilor au ceva de sărbătorit. Comunitatea maghiară nu a avut și nu are puterea de a schimba această situație.

Câștigătorul este câștigător, însă are și obligații morale: ar trebui să-și arate supremația, printr-o mână întinsă. Ceva de genul: hey maghiarilor, aveam probleme, ba erați voi răi, ba eram noi, de acum încolo, hai să fim prieteni, și să ne înțelegem, pentru că, de exemplu, în tema eliberării orașului Sfântu Gheorghe, voi o să ziceți mereu că este de fapt altceva. Vă înțelegem, însă simțim altceva. Nu-i bai, asta nu ne face dușmani, că trăim de mult în pace.

Gestul poate fi făcut însă numai și numai de parte învingătoare. Sperăm că va sosi și această clipă.

Nagy Kálmán

Categories
Locale Nationale Stiri

Cunoscutul jurnalist Dan Tănasă ar putea deveni membru al Colegiului Director al CNCD

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), o organizație care declară că urmăreşte cu consecvenţă, prin demersurile sale civice, prezervarea şi afirmarea identităţii comunităţilor româneşti din cele trei judeţe, a trimis de curând o scrisoare deschisă către Parlamentul României, prin care cere validarea jurnalistului Dan Tănasă ca nou membru al Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). 

În ziua de 22 iunie, jurnalistul anunța pe blogul său că și-a depus, pentru a treia oară, dosarul de candidatură pentru un post în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). În opinia sa, cei 12 ani de „activitate intensă, recunoscută public, în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării”, reprezintă unul din principalele motive pentru care este eligibil. 

Cu toate acestea, celebrul jurnalist și-a câștigat în timp, atât în rândul maghiarilor, cât și în rândul multor români din regiune, reputația de naționalist extremist anti-maghiar. De altfel, așa cum afirmă pe blogul său, lupta pe care o duce este centrată pe probarea unui fenomen „de epurare etnică a românilor din județele Covasna și Harghita”.

Pentru cei mai mulți români, cu precădere pentru cei care trăiesc departe de cele trei județe și cunosc regiunea mai ales din persepctiva oferită de presa centrală, care deseori preia și prezintă selectiv informații, în funcție de diverse interese, Dan Tănasă este un fel de erou național sau chiar „un Don Quijote de Ardeal”. „Prin întreaga sa activitate publică voluntară, jurnalistul Dan Tanasă a dobândit o vastă expertiză în domeniul combaterii discriminării. A luptat şi luptă pentru drepturile românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi s-a implicat activ pentru respectarea legalităţii şi înlăturarea abuzurilor administraţiei publice locale, condusă perpetuu de formaţiunile etnice maghiare, câştigând numeroase procese în instanţele din România împotriva abuzurilor şi ilegalităţilor comise de autorităţile publice locale din cele trei judeţe.”, se spune și în scrisoarea redactată de FCRCHM pentru Parlamentul României. 

Un semn de întrebare se ridică totuși deasupra aurei unui astfel de luptător care, mânat de dorința de a lupta pentru drepturile omului și de a combate discriminarea, în mod paradoxal rămâne constant de o singură parte a baricadei. Acesta ar putea fi un motiv pentru care nu a obținut anterior postul râvnit de la CNCD. Cu toate acestea, din punctul său de vedere, o explicație pentru o eventuală respingere, pe care pare că o anticipează, ține de jocurile politice. „Nu am nicio șansă să ocup un astfel de post în CNCD. Nu pentru că nu aș avea pregătirea profesională necesară, ci pentru că România este țara în care partidul e în toate iar dacă nu ești membru de partid nu ai dreptul să exiști oricât de bine ești pregătit”, spune Dan Tănasă.

Foto: Qmagazine.ro

Categories
Cultura si lifestyle Opinii

Noutăți în cercetarea minorităților – ianuarie-martie 2020. (2) Note despre cazul Ditrău. Despre starea de spirit a comunităţii maghiare, relaţii de dominaţie și demnitate umană.

În luna februarie 2020 a apărut o analiză detaliată a conflictului de la Ditrău prin prisma literaturii de specialitate pe tematica relațiilor interetnice. Semnat de către doi cercetători ai ISPMN, Kiss Tamás şi Toró Tibor, textul a apărut inițial în limba maghiară aici. Versiunea tradusă în limba română poate fi lecturată aici.

Deşi are ca punct de plecare situaţia de la Ditrău, studiul celor doi cercetători este o analiză lucidă a problemelor existente în interiorul comunităţii maghiare, a modului în care această comunitate este privită de către majoritatea românească, dar şi a modului în care acest tip de situaţii pot fi dacă nu evitate, măcar limitate ca intensitate în viitor:

„rolul comunităților minoritare nu este doar acela de a construi instituții, ci de a lupta împotriva excluderii prin construirea de solidarități și alianțe atît cu alte comunități minoritare, cît și cu cei din rîndul majorității dispuși la astfel de solidarități și alianțe.”

Principalele idei ale articolului sunt:

– Evenimentele din Ditrău sînt discutate într‑un cadru cu totul neadecvat. Se vorbește despre Ditrău de parcă nu ar fi în România. Se vorbește despre Ditrău de parcă ar fi vorba exclusiv de o problemă a comunității maghiare sau a secuilor. Se vorbește despre enclavizare, reproducîndu-se totodată procesul de enclavizare la un nivel cognitiv;

– Trebuie să recunoaștem însă că evenimentele din Ditrău sînt simptomatice pentru comunitatea maghiară din România. Apariția unui astfel de caz era doar o chestiune de timp. Situații în care „migranții“ sînt personificați în mod denigrator cu ocazia petrecerilor de recoltare sau a carnavalurilor din satele maghiare ori cele în care localnicii s-au speriat de turiști non-albi nu sînt excepții;

– Atît în Transilvania, cît și în Bazinul Carpatic sentimentul de superioritate este un element important al identității naționale maghiare. În raport cu Occidentul, maghiarii – la fel ca și românii – au un sentiment puternic de (semi)periferie. Însă, pe lîngă acest sentiment, o altă componentă importantă și profundă a discursurilor identitare maghiare este convingerea că totuși sîntem mai avansați (civilizați etc.) față de popoarele vecine;

– Elitele românești, care resping rasismul (sau mai precis încearcă să ascundă rasismul și intoleranța existente în România), au un scop similar: încearcă cu disperare să intre în clubul celor civilizați, disociindu-se de și rupînd orice tip de solidaritate față de membrii considerați „mai înapoiați“ ai comunității proprii (elementul rural, „PSD-iștii“, „maneliștii“, „teleormănenii“ etc.);

– Consecințele asupra comunității sînt destul de grave. Maghiarii ardeleni afirmă în mod constant că cei din exterior (românii și cam toți ceilalți) nu sînt capabili să înțeleagă situația lor și nevoile lor speciale. Problema este că în situația actuală acest lucru este nu numai real, ci și inevitabil. Poate că segmentul intelectual conservator din Ungaria atașat de Viktor Orbán are dreptate și populismul îmbinat cu civilizaționism este în ascendență la nivel european, însă un astfel de discurs identitar este, totuși, unul de extrema dreaptă.

Concluzia celor doi cercetători este una care mişcă şi, în acelaşi timp, invită la reflecţie şi la acţiune, atât din partea liderilor maghiarilor din România, cât şi din partea majorităţii româneşti:

„Depinde de noi dacă măcar încercăm să schimbăm starea actuală de spirit a comunității noastre. Depinde nu doar de liderii politici sau religioși, ci și de cei care lucrează în învățămînt sau în comunitățile religioase locale. Poate depinde și de noi, cercetătorii sociali, care rareori sîntem dispuși să ne expunem în dezbateri publice și cu siguranță de noi, maghiarii ardeleni, care avem nevoie de o abordare nouă – atît intelectuală, cît și emoțională – ca să depășim ura care ne asediază din interior și din exterior.”

Tamás KISS este sociolog, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Mino­ri­tăților Naționale (ISPMN) de la Cluj-Napoca. Licență în sociologie și doctorat în studii culturale. Arii de cercetare: managementul diversității etno-culturale, inegalități etnice și rasiale, migrație, etno-politică.

Tibor TORÓ este politolog, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Mino­rităților Naționale (ISPMN) de la Cluj-Napoca, lector la Universitatea Sapientia din Cluj‑Na­poca. Licență în sociologie și doctorat în filozofie. Arii de cercetare: etno-politică, politică lingvistică, drepturi lingvistice și minoritare.

Surse: atlatszo.ro, observatorulcultural.ro.