Pași mărunți spre normalitate, de 1 Decembrie, în Județul Covasna 

Se întâmplă uneori – rar, dar să întâmplă – să am puțin timp liber. Este un timp în care îmi permit să dau frâu liber imaginației și să mă las purtată de fel și fel de imagini pe care numai eu și creierul meu le putem vedea. Așa se face că, într-o zi, mă întrebam cum ar arăta lumea aceasta dacă ar dispărea din ea conflictul, de orice fel. Pentru unii ar fi poate o ilustrare a Raiului, pentru alții însă n-ar fi decât un imens imperiu al plictiselii. 

Deși urâm conflictul și căutăm metode de a nu ne lăsa angrenați în el, avem noi, ființele umane, un fel de aplecare spre conflict. Se vede asta atât în aspectele relaționale ale vieții noastre de zi cu zi, cât și în ceea ce privește relațiile dintre state sau dintre etnii. 

Vorbind de etnii, să ne gândim puțin la ce ar fi regiunea Covasna, Harghita, Mureș fără conflict? Ce ar scrie presa, ce activitate ar mai avea serviciile, ce-ar mai face xenofobii, ce promisiuni electorale s-ar mai face? Am trăi toți într-o lume fadă, prea calmă și prea plină de lumină comparativ cu întunericul cu care ne-am deprins. 

Într-o astfel de lume, să scrii despre faptul că la Sf. Gheorghe, Primăria a finanțat un concert de Ziua Națională a României n-ar fi o știre. În schimb, într-un context în care 1 Decembrie a însemnat ani de-a rândul un prilej de a înfige cuțitul în anumite răni istorice și a fost asociat cu defilări militare și prezentări de diverse mașinării de război menite să intimideze, un astfel de gest capătă semnificație.

Și da, anul acesta la Sfântu Gheorghe, dar și în alte localități din Județul Covasna s-a creat o agendă de evenimente culturale denumite generic „Împreună pentru România”. Desigur, manifestări culturale și artistice au mai fost desfășurate cu prilejul Zilei Naționale și în anii precedenți, tot sub patronajul Prefecturii ca și acum, însă de data asta mesajul a fost unul de unitate, de apropiere, ceea ce este demn de apreciat. Mai mult chiar, Consiliul Local al Municipiului Sf. Gheorghe a acordat un buget de 50 de mii de lei pentru organizarea concertului Zdob și Zdub, care marchează închiderea acestei serii de evenimente, în vreme ce Consiliul Județean Covasna a finanțat cu alți 50 de mii de lei proiecte mai mici incluse în agenda sărbătoririi Zilei Naționale. 

În ochii unora, subiectul poate părea nesemnificativ. Pentru alții însă, acesta este un pas spre normalitate. Ce-i drept, este un pas mic, care momentan nu schimbă mare lucru, dar care poate reprezenta un început timid pe drumul către anihilarea conflictului, un pas care nu trebuie să-i sperie deloc pe cei ce se tem de plictiseală. Garantat aplecarea spre conflict rămâne încă mult mai mare decât dorința de respect și normalitate. Deci nicio grijă, nu vor dispărea prea curând înjurăturile abjecte de pe stadioane. Cu toate astea, să ne bucurăm totuși de aceste gesturi mici care se mai fac pe ici, pe colo, și să sperăm că ele se vor converti în ceea ce se poate exprima prin sintagma „crearea unui precedent”. Nu se știe niciodată ce surprize pot apărea. 

foto: istock.com