Category: Opinii

Categories
Opinii

Critica criticii: Măștile de la unguri, subiect de gâlceavă între români și maghiari

Ne convine sau nu, Ungaria și România au demonstrat de-a lungul timpului un mod foarte diferit de a se raporta la așa-numita diaspora. Dacă, pe de o parte, guvernul ungar a găsit de foarte multe ori de cuviință să își ajute cetățenii de peste graniță, România a ales să neglijeze sistematic diaspora, nemaivorbind de episoadele de disonanţă din ultimii ani, când cetățenii plecați la muncă în străinătate nu au putut să își exercite dreptul de vot.

Mai mult decât atât, la nivelul opiniei publice, se remarcă tot mai mult o scindare de tip „noi” și „ei” între cetățenii rămași în țară și cei plecați în alte state ale lumii. Tocmai de aceea consider că nu este deloc exagerat să privim problema modului în care cele două guverne își tratează diaspora și din perspectiva unei diferențe de mentalitate între români și maghiari.

Nefiind obișnuiți cu un guvern care își sprijină oamenii din afară și neînțelegând de ce ar face asta un guvern pentru niște cetățeni care nu mai plătesc taxe în statul lor, mulți români au fost întotdeauna critici și sceptici față de orice ajutor acordat de guvernul ungar comunităților de maghiari de pe teritoriul României. Cel mai adesea, au suspectat intenții mascate ale ungurilor de a pune stăpânire treptat pe Ardeal sau măcar de a obține autonomia zonelor majoritar locuite de etnici maghiari în România. Pentru cei care se vor grăbi să dea cu pietre, precizez că varianta aceasta nu este neapărat una exclusă nici în mintea mea. Jocuri politice s-au făcut dintotdeauna. La fel de bine însă, aceeași variantă poate fi pur conspiraționistă, mai ales că Ungaria nu își ajută doar cetățenii din România, ci și pe cei din alte state vecine.

În contextul actual, în care oamenii de pe tot globul sunt loviți la propriu de o boală comună, în care frumos și bine ar fi să își dea mâinile și să se ajute unii pe alții, Ungaria a trimis către România mai multe ajutoare. Pe de o parte, după cum a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la solicitarea partidului pe care îl conduce, guvernul ungar a ridicat interdicţia de export pentru hidroxiclorochină, un medicament care pare să-și fi dovedit eficiența în tratarea bolnavilor infectați cu COVID-19 și care lipsește din România, dar se produce în Ungaria. În plus, ministrul de externe ungar Szijjártó Péter a declarat vineri, 10 aprilie, că 600.000 de măşti şi câteva zeci de mii de costume şi alte echipamente de protecţie, respectiv şi teste, vor ajunge la maghiarii din afara Ungariei, şi anume în Transilvania, Voivodina, Ucraina Subcarpatică, Slovacia, Slovenia şi Croaţia.

Toate bune și frumoase până la reacțiile oamenilor față de știrea despre aceste ajutoare. În loc să fie apreciat, gestul a fost mai degrabă criticat, devenind rapid subiect de dispută și gâlceavă în online. Pe portalul nostru de pildă, a fost publicat un material cu titlul „Măşti din Ungaria pentru maghiarii din şase judeţe din România”, care a stârnit reacții dintre cele mai diverse.

Pe de o parte, ofensată îndeosebi de formula „pentru maghiari”, tabăra românească a comentatorilor s-a dovedit nemulțumită de adresabilitatea mesajului. Cum adică să trimiți măști doar pentru maghiari? Și românii ce să facă, să moară? Îndrăznesc să afirm, asumându-mi toate consecințele și ocările pe care le voi atrage de la cititori, că în spatele unei asemenea prezumpții nu se ascunde nicio logică. Sigur că guvernul ungar a trimis aceste ajutoare pentru că are de sprijinit etnici de-ai săi aici. Altfel, le-ar fi păstrat probabil pentru cetățenii din Ungaria care au și vor avea nevoie de ele la fel de mult ca și celelalte state. Mai mult, ajutoarele au venit în urma solicitării unui partid care reprezintă exclusiv etnicii maghiari în România și îndrăznesc să presupun că nu ar fi venit dacă aceste solicitări nu existau. Dacă UDMR îi reprezintă pe maghiari și se adresează guvernului ungar, nu era firesc să ceară în numele comunității de maghiari și nu în numele tătarilor, romilor, armenilor sau românilor din țara noastră? Presupunând însă prin absurd că ajutoarele au venit exclusiv pentru ungurii din România, își închipuie cineva în mod real și sincer că, o persoană care ar merge la spital cu simptome grave de COVID-19, nu ar primi medicamentația și protecția necesare doar pentru că nu are etnia corespunzătoare? Adică un japonez care se infectează în Transilvania nu va fi tratat fiindcă ajutorul e cu dedicație pentru unguri? Dar medicii? Cum ar proceda cu ei conducerea spitalelor? Le-ar acorda măști și echipamente pe sub mână numai celor de etnie maghiară și celorlalți nu, riscând să răspândească virusul în tot spitalul și în întreaga localitate? Oare nu deviem prea mult spre scenarii distopice și uităm de raționalitate? „Nu înțeleg, care este problema. Ajutoarele sunt direcționate spre județele locuite de maghiari. Statisticile arată clar că maghiarii stau cu fața spre Ungaria, de acolo așteaptă ajutor, empatie, înțelegere. Este de mirare?” – spune un comentator maghiar, sintetizând parcă situația. Poate poziția sa este cinică, dar exprimă o realitate a vremurilor în care trăim, vremuri în care vedem o Românie care abia își sprijină proprii cetățeni – dacă o face – dar să mai acorde vreo atenție specială etnicilor de pe teritoriul său sau diasporei.

Desigur, nici în tabăra maghiară nu stau lucrurile mai bine când vine vorba de comentarii. „Un stat poate săîși doteze cetățenii sau să ofere ajutoare altui stat. Viktor Orbán a spus la televiziunea maghiară că a distribuit 600 mii măști maghiarilor din diaspora adică din România ,Serbia,Austria etc. Dar cetățenilor maghiari. Aveți cetățenie maghiarăși ați fost omis? Este o omisiune rușinoasă. Nu aveți cetățenie maghiară? Stați pe dreapta și vă uitați!” Cel mai probabil și acest comenator își imaginează că măștile și tratamentele se vor acorda în caz de nevoie arbitrar și discriminatoriu, dar de data aceasta avem de-a face cu poziția celui favorizat pentru care nu contează decât el și ai lui. Ceilalți n-au decât să crape. Dacă nu e o glumă, argumentul este cel puțin deplasat și trist. Cu o mentalitate puerilă de tipul „sâc! că nouă tati și mami ne iau jucării, iar vouă nu!”, acești oameni demonstrează o incapacitate cruntă de a renunța la mentalitățile păguboase care îi macină și nu fac decât să perpetueze ura și dezbinarea, de care te-ai fi așteptat să se fi săturat după atâtea secole. Se vede însă de la o poștă că nici în fața amenințării cu moartea nu știm să ieșim din tipare și să adoptăm principii mai sănătoase. Mentalitatea e atât de puternică, încât îți vine să crezi că poate ajunge și peste hotarele morții.

Dincolo de puerilitatea, cinismul și iraționalitatea sa, acest comentariu este şi o critică făcută autorităților române, care au reuşit să își demonstreze lipsa de organizare în faţa cetățenilor săi, indiferent de etnie sau de locul în care trăiesc, iar asta este cel mai trist.

Mirela Cara Dragu

Categories
Locale Opinii

COVID-19: Unguri și români, înfrățiți în ură și rasism în județul Covasna

Observatorul de Covasna, cotidian local de referință în presa de limbă română din județul Covasna, a publicat joi, 09 aprilie, un articol intitulat „Frica de foame, mai mare decât de COVID-19”, în care se prezintă situația comunităților defavorizate din județ, în special a comunităților de romi, care trăiesc din alocații și ajutoare sociale sau, mai rău, care nu au niciun venit și, în această perioadă, nu mai pot lucra nici măcar ca zilieri.

„Dacă în prezent despre comunitățile cu cetățeni de etnie romă din județ se spune, cel puțin oficial, că au înțeles că nu e de glumit cu boala care a înghițit planeta, autoritățile locale se tem că oamenii nu vor putea fi ținuți în case prea mult timp, deoarece pentru cei fără venit, frica de foame va fi mai mare decât cea de COVID-19.”

Concluzia articolului

După zecile, poate chiar sutele de mesaje de solidaritate pe care le-am văzut postate în aceste zile de carantină pe rețelele de socializare, în incurabila mea naivitate, mă așteptam să văd reacții pozitive, cu atât mai mult cu cât, tot în mediul virtual, se vorbește demonstrativ despre cum ne va schimba radical această experiență și ce minuni interioare va produce ea în fiecare dintre noi. Probabil că „detenția” noastră trebuie să fie mai lungă de atât ca să poată produce în mod real transformările interioare anticipate în online, căci deocamdată, tot ce am văzut, când curiozitatea m-a împins să citesc comentariile, a fost o revărsare incredibilă de ură și rasism.

Români și maghiari, deopotrivă, și-au dat mâna virtual pe pagina de Facebook a ziarului menționat, înfrățindu-se în ură și rasism față de semenii lor sărmani, pentru care nu au avut decât vorbe de ocară în comentariile postate la articolul în discuție. Și asta, la doar o zi de la Ziua Internațională a Romilor, care se sărbătorește anual pe 8 aprilie.

Din multitudinea de mesaje pe care le-am citit cu o perplexitate greu de descris în cuvinte, am extras câteva afirmații care cel mai probabil ne vor face să mai gândim o dată înainte de a decide că, după ce învinge valul COVID-19, omenirea supraviețuitoare va învăța o lecție importantă. De fapt, oamenii nu învață niciodată nimic, așa cum nu au învățat nici din Holocaust și nici din alte orori cunoscute din paginile de istorie a umanității. Mai jos, selecția de comentarii:

  • „Toată ziua la ei muzică și stau cu burțile la soare și voi îi faceți victime pt. leneveală … prostia omenească asta este!”
  • „Ăștia nu vor muncă vor să iasă la furat că munca nu le place și umblă noaptea pe la 2 călare la furat pe Bolyai Janos.”
  • „Bill Gates, eu zic că trebuie făcut ceva să dispară rasa asta care consumă oxigenul degeaba. Exact asta se face azi cu oamenii în vârstă.”
  • „Nu doar în zonele defavorizate, și voi de la Observatorul de Covasna,de ce puneți poze de la Örkö[n.r. cartier de romi săraci din Sf. Gheorghe] și nu faceți poze la cîtiva batrîni bolnavi … și voi favorizați zona Örkö după cum se vede…ăia din Örkö trb. trimiși la muncă că primesc ajutor social degeaba, nu aduc nici un venit comunități doar pagubă la buget… chiar dacă sunt oameni și ei trb. să lucreze să-și cîștige pîine a și să plătească taxe… mai deschideți-vă ochii… sunt oameni care au lucrat au cotizat la stat și nu au nici un venit, măcar acel ajutor social care romii îl primesc…”
  • „Că la prosti.le e permis orice că n-ai cu cine și culmea e căa autoritățile îi ajută chiar dk nu contribuie la stat cu nimic!!!!”
  • „Nici o firmitură de pâine nu merităa rasa asta.”
Captură de ecran de pe pagina de Facebook a Observatorului

Ultimul comentariu m-a lăsat fără grai și respirație – îi aparține aceluiași comentator care cerea retoric de la Bill Gates exterminarea rasei. Înțeleg că unii dintre romi nu au comportamentul social cel mai plăcut și mai dorit de comunitățile lumii, dar de aici și până la pleda pentru uciderea lor în masă e totuși mult prea mult.

A existat, desigur, printre comentatori și o voce, a unui tânăr rom care a reușit să-și schimbe destinul prin forțe și eforturi proprii, care a încercat să facă un apel la înțelegere și empatie.  „Desigur acei oameni nu reprezinta un interes social pentru pesoanele care “au multi bani” de ce ? Pana la urma si ei sunt oameni si ei vor sa supravietiuiasca cumva situatia asta in care ne aflam ! In loc sa cimentati prostii mai bine va ganditi cum sa ajutam acesti oameni , ca pana la urma si ei au familii copii si puneti va in locul lor daca voi nu ati avea ce sa le dati sa manance copii vostrii cum ar fi?”, spune el, dar fără să obțină schimbări evidente de poziție și atitudine.

Dincolo de demonstrația aceasta de intoleranță și neacceptare, aleg să mă agăț cu speranță de gândul că sunt mult mai mulți cei care, deși nu au postat un comentariu, se vor grăbi să sprijine familiile încercate mai mult decât ei, dovedind astfel că, da, umanitatea post COVID-19 va străluci în cele mai calde culori ale luminii, bunătății și empatiei. Sau că putem cel puțin să sperăm la o schimbare în acest sens, care poate pleca în acest caz de la ideea simplă că, totuși, romii sunt și ei oameni.

Mirela Cara-Dragu

Categories
Opinii

Invitaţie la dezbatere. Discriminare etnică pe timpul stării de urgență?

La începutul săptămânii, Agenția Națională de Presă Agerpres publica un comunicat emis de Mișcarea Angajament Civic CEMO, din Tg. Mureș, menit să atragă atenția asupra faptului că drepturile minorităţii maghiare din România nu sunt respectate de către autorităţile statului în perioada epidemiei de COVID-19.

Concluzia CEMO a pornit de la faptul că, în data de 30 martie, Consiliul Europei (CE) a publicat un comunicat prin care a cerut statelor membre să pună la dispoziţia cetăţenilor informaţii despre coronavirus şi în limbile minoritare sau regionale, după ce membrii Comitetului de experţi al Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare au arătat că multe ţări care au ratificat Carta, nu respectă drepturile lingvistice ale minorităţilor. „În acest context, CE a cerut statelor semnatare să-şi schimbe poziţia, să respecte drepturile lingvistice garantate (şi ratificate) în Cartă. În cazul României, avertismentele Consiliului Europei şi preocupările experţilor CE sunt în întregime justificate, întrucât autorităţile ţării, în frunte cu Grupul de Comunicare Strategică, nu au ţinut cont de drepturile lingvistice ale minorităţii maghiare în România”, se arată în comunicatul de presă transmis de CEMO, în care se subliniază printre altele și faptul că Ministerul Educației a organizat sistemul de predare online doar în limba oficială, ceea ce este, în opinia CEMO, un act discriminativ faţă de membrii minorităţilor naţionale. Argumentul pentru acest aspect este acela că „educaţia la distanţă a fost organizată exclusiv pentru elevii care învaţă în clase de predare în limba română cu ajutorul televiziunii publice (TVR), însă, programele în limbă maghiară au fost realizate în două studiouri teritoriale TVR de către membrii comunităţii maghiare, din resursele proprii, adică cu participarea părinţilor şi profesorilor maghiari, cu aportul Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România.”

Problema pe care CEMO o ridică prin comunicatul de presă lansat luni este extrem de delicată, de sensibilă și de plină de nuanțe. Și aceasta în primul rând datorită faptului că face referire la respectarea unor drepturi într-o perioadă în care, în țară, este decretată starea de urgență, cea care ne privează pe toți, indiferent de etnie, rasă, religie, vârstă sau sex, de dreptul esențial de a fi cetățeni liberi ai acestui stat – România nefiind însă singurul stat din lume care își privează populația de aceste drepturi constituționale. Contextul socio-politic actual nu este axat pe respectarea drepturilor, ci pe luarea de măsuri coercitive și, uneori, arbitrare în scopul declarat al stopării fenomenului de extindere a epidemiei cu care luptă întreg mapamondul. Este bine? Este rău? Nici măcar asta nu putem judeca în aceste zile în care se caută soluții la cald, fără un termen de gândire prea lung, în chestiuni ce țin de viață și de moarte fără un precedent în istoria recentă a umanității.

În vreme „de pace”, punctele de vedere emise de CEMO ar fi putut fi analizate rațional și multe dintre ele ar fi fost poate validate ca fiind pertinente și pe deplin justificate. Interesant este însă că privațiunile despre care vorbește comunicatul de presă nu se răsfrâng eminamente asupra etnicilor maghiari din România. Exceptând minoritarii surdo-muți, pentru care Grupul de Comunicare Strategică a avut de fiecare dată un interpret care a „tradus” măsurile impuse prin Ordin de ministru unei categoriei defavorizate a populației, respectiv persoanele cu deficiențe de vorbire și auz, nicio altă minoritate etnică din țara noastră nu a fost privilegiată în acest sens. Deci discriminarea nu țintește neapărat etnicii maghiari și, cel mai probabil, este o simplă scăpare a celor care acum sunt pe baricade. Este foarte adevărat că maghiarii depășesc numeric celelalte etnii, dar dacă Guvernul ar fi găsit o cale de a traduce măsurile în limba lor maternă, fără să traducă și în celelalte limbi materne recunoscute oficial la noi, ar fi putut fi socotit ca un alt act de discriminare și iar nu ar fi fost bine.

Pe de altă parte, reprezentanții statului român nu au interzis traducerea mesajelor oficiale din această perioadă în limbile minoritarilor, ceea ce a făcut ca în unele cazuri, autoritățile locale să preia frâiele, să renunțe la orgolii nejustificate și să se ocupe temeinic de informarea corespunzătoare, bilingvă, a cetățenilor din zonele conlocuite de maghiari și români. În județul Covasna, de pildă, site-ul DSP are o versiune actualizată și în limba maghiară. Într-adevăr, există trimiteri către pagini în limba română, dar instituția a pus la dispoziția cetățenilor mai multe numere de telefon și o adresă de mail, astfel încât aceștia să poată solicita oricând orice informații vor considera necesare în această perioadă.

De asemenea, Primăria Orașului Sfântu Gheorghe are o pagină activă de Facebook pe care toate mesajele au fost transmise bilingv. Primarul municipiului, Antal Árpád, are la rândul său o activitate bogată pe propria pagină de Facebook, pe care cele mai multe mesaje sunt scrise numai în limba maghiară. În plus, pe aproape toate scările blocurilor din oraș au fost lipite afișe mari, vizibile, în română și în maghiară, cu informații despre cum se poate preveni îmbolnăvirea și ce măsuri de protecție își pot lua cetățenii.

Acolo unde statul român are minusuri, acționează în completare o altă putere în stat, anume presa. Iar în Covasna, presa maghiară este foarte activă și traduce cu conștiinciozitate toate informările (şi pentru asta merită felicitările noastre!). În mod cert, statul român nu ar trebui să mizeze doar pe efortul acesteia, însă asta e tot ce poate face acum, când își concentrează întreaga atenție și capacitate asupra uciderii „balaurului” cu care luptăm toți. De aceea cred că, într-un moment în care, sub o formă sau alta, toți suntem privați de drepturi, putem să luăm exemplu de bune practici de la alții, așa cum sunt chiar cele menționate anterior, să ne unim și să ne facem fiecare partea noastră, cum și cât putem, ajutând statul român și ajutându-i în fapt, în timpul necesar, pe cei care au nevoie de ajutorul nostru. Putem alege, desigur, să arătăm cu degetul și să aducem acuze de rele intenții, dar cu ce i-ar ajuta acest lucru acum pe toți cei în numele și spre binele cărora pretindem că o facem? Oare nu e mai uman să ne apropiem unii de alții și să ne dăm mâna într-un efort comun în care să fim toți o apă și-un pământ? Oare nu acum este momentul să demonstrăm că, dincolo de etnii, există oameni și că putem pune între paranteze pentru o vreme asemenea preocupări?

Cât despre Ministerul Educației, în opinia mea, vorbim despre o cangrenă a cărei duhoare ne afectează pe toți și ne va afecta și mai departe. Educația online și prin intermediul televiziunii de stat ca măsură luată și implementată pe genunchi, dintr-o ambiție încă neînțeleasă de mine de a nu îngheța anul școlar, a fost mai degrabă ceva mimat și făcut după vechea practică a lui „hai să bifăm și asta!” În acest caz, aproape că îți vine să te întrebi dacă nu cumva n-o fi mai bine să nu fii inclus în „grandiosul plan” de predare din care nimeni n-a avut de câștigat, copiii finnd cei mai păgubiți.

Dar, să avem clemență, e stare de urgență!

Mirela Cara-Dragu

Categories
Opinii Stiri

Destin antagonic al bugetarilor: unii intră în șomaj tehnic, altora li se dublează lefurile. Cine este şi cu ce se ocupă Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale?

În timp ce presa scrisă și televiziunile prezintă o lume care pare că se comportă ca electronii care orbitează în jurul nucleului întruchipat de COVID-19, în afara caselor noastre în care stăm încremeniți de spaima îmbolnăvirii cu noul coronavirus, există totuși activitate, se iau decizii, se lucrează și se întâmplă lucruri.

Un exemplu în sprijinul acestei afirmații este legea 42/2020 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a fost promulgată, publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare începând de joi, 9 aprilie. Prin această lege, emisă și promulgată pe fondul inițierii de trimitere în șomaj tehnic a multor angajați din sectorul bugerat, dar și din cel privat, lefurile angajaților Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN) se majorează cu 100%.

Pentru cei care nu știu, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale funcţionează la Cluj-Napoca, ca instituţie publică, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi în coordonarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice. Obiectivele ISPMN sunt studierea şi cercetarea inter şi pluridisciplinară a păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, aspectelor sociologice, istorice, culturale, lingvistice, religioase sau de altă natură ale minorităţilor naţionale şi ale altor comunităţi etnice din România.

Nu că România ar fi fără pată în respectarea drepturilor minorităţilor naţionale sau că cercetarea problematicii minorităţilor etnice nu ar fi un subiect serios şi cu reale câştiguri pentru mulţi minoritari; totuşi, o întrebare binevenită ar fi: care sunt realizările acestui institut? A reuşit o instituţie plătită din bugetul de stat, şi ai cărui angajaţi vor primi acum lefurile dublate, să obţină drepturi mai multe pentru maghiari? Sau să ajute la scăderea discriminării romilor? Sau să facă cunoscute principiile de bază ale combaterii antisemitismului?

Conform informațiilor transmise de G4Media.ro, majorarea cu 100% a salariilor celor de la Institutul Minorităților a fost introdusă în lege de deputata UDMR, Eva Andrea Csep, în opinia căreia „amendamentul formulat este necesar pentru creșterea salariului personalului din cadrul Institutului, deoarece, asemenea celorlalte institute de cercetare și studierea problemelor minorităților sau holocaustului, cum ar fi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” este necesară majorarea salariilor pentru eliminarea diferențelor salariale între personalul instituțiilor care desfășoară activități de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare.”

Dar angajații ISPMN nu sunt singurii norocoși. Legea mărește și alte salarii din sectorul bugetar, astfel încât personalului din cadrul bibliotecilor naționale sau de importanță națională, Bibliotecii Academiei Române, precum și celui din cadrul muzeelor de importanță națională, i se va da în viitor o leafă cu 30% mai mare decât până acum, în timp ce personalul din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., Autorității Rutiere Române și Autorității Navale Române va avea un salariu mai mare cu 20%. Cele două amendamente sunt rezultatul unor inițiative ale deputatului PSD Adrian Mocanu și ale deputatul comunității evreiești, Silviu Vexler.

Proiectul a fost depus inițial de deputatul PNL Raluca Turcan, care urmărea să le dea posibilitatea bibliotecarilor de a primi sporul de 15 % pentru condiții vătămătoare de muncă, a trecut de Senat și a ajuns la Camera Deputaților, la Comisia pentru Muncă și protecție socială, unde a fost respins. Au fost aprobate, în schimb amendamentele propuse de cei trei deputați.

Problemele minorităţilor naţionale sunt reale şi necesită soluţii reale. Sinecurile din bani publici ale unora care rezolvă „problemele minorităţilor naţionale” din pix nu vor ajuta niciodată această cauză. Cercetătorii dintr-un turn de fildeş nu vor putea face ca românii (majoritari), maghiarii, romii, tătarii, turcii, lipovenii şi ceilalţi să se cunoască cu adevărat între ei, să-şi respecte diferenţele şi să-şi aprecieze moştenirea, cea proprie şi cea comună.

Mirela Cara-Dragu

Categories
Cultura si lifestyle Opinii

Presa în timpul și după COVID-19: Când ziarele mor, solidaritatea le poate salva?

Observatorul de Covasna, singurul ziar de limbă română din județ, care apare încă în format tipărit, riscă să treacă în online dacă românii din Covasna nu își unesc eforturile să îl ajute să depășească noua criză creată de nedorita pandemie.

Am ajuns în urmă cu vreo patru, cinci ani la Slatina, un oraș din Ucraina, situat la graniță cu Sighetu Marmației. Ne atrăsese, pe mine și pe colegii dintr-un proiect, faptul că în orășelul acela mic locuiau deopotrivă români și maghiari, ambii având statutul de minoritari. În cele câteva zile petrecute acolo, am descoperit între români și maghiari multe diferențe de abordare a acestui statut, dar una mi-a rămas adânc întipărită în memorie.

În Slatina, existau pe atunci – și poate mai există și azi – ziare locale, atât în limba română, cât și în limba maghiară. În mod cu totul surprinzător și greu de explicat într-o primă fază, am aflat că numărul abonaților la ziarul de limbă maghiară depășea cu mult numărul de abonați ai ziarului românesc, deși în oraș locuiau mult mai mulți români decât maghiari.

Am descoperit apoi că ungurii își susțineau ziarul făcând abonamente per membru de familie, nu doar per familie. Mi s-a părut uluitoare această solidaritate pe care eu nu o mai întâlnisem niciodată.

Azi, când omenirea este invitată la solidaritate, mă trezesc gândindu-mă tot mai des la comunitatea aceea de maghiari din sudul Ucrainei care, fără să știe, mi-a „vorbit” despre solidaritate. Mi-i imaginez pe toți luptând hotărât împreună pentru a face față situației pe care și ei sunt obligați s-o traverseze și știu că vor găsi cea mai bună cale de-a o face, pentru că ei știu să fie împreună.

M-am gândit la acei oameni o dată în plus și zilele trecute când, echipa redacțională a ziarului local Observatorul de Covasna, singurul ziar de limbă română din județul Covasna care a reușit să mai apară și în format tipărit până în prezent, anunța că e în pericol de a renunța la ziarul tipărit – celălalt ziar, Mesagerul de Covasna, s-a mutat exclusiv online, din lipsă de resurse financiare nu de foarte mult timp. Dispariția ziarelor tipărite este, desigur, efectul direct al posibilității oferite de tehnologia avansată a vremurilor pe care le trăim de a citi totul online, însă în zone precum Covasna, în care domnește acest joc al majoritarilor minoritari în țara lor și al minoritarilor majoritari într-un anume spațiu, existența ziarelor tipărite capătă un cu totul alt sens.

Astfel, echipa Observatorul de Covasna a lansat un îndemn către cititorii ziarului de a face un efort comun și a se abona în număr cât mai mare pentru a ajuta cotidianul să existe și după perioada neagră a lui COVID-19. Câți români au răspuns sau vor răspunde la acest apel rămâne însă de văzut.

Este cu atât mai greu de anticipat reacția lor cu cât cel mai probabil toți sunt obsedați de prezent, prevenție, statistici cu decese și vindecări, concentrându-se prea puțin pe viitor, singurul care ne va spune la un moment dat câți au înțeles să se solidarizeze și în această cauză.

În capul meu un singur lucru este cert, izolați sau nu, ungurii din Slatina (Ucraina) vor continua sistemul lor de abonare per cap de familie și, foarte probabil, demonstrând o solidaritate pe care parcă o au scrijelită în ADN, vor reuși să-și traverseze ziarul local și prin această „furtună” care ne sperie pe toți. Și, până aflu rezultatul, am să visez cu ochii deschiși cum, în context, un astfel de model de solidaritate se va autogenera și între românii din județul în care locuiesc.

În plus, voi sta cu ochii pe ziarele maghiare să văd care va fi și soarta lor, deși în cazul lor vor fi făcute finanțări externe. Dar – de ce să n-o spunem? – este și această finanțare tot o formă de solidaritate, dar de cu totul al tip, nu?

Mirela Cara-Dragu

Foto: Vintage photo created by Racool_studio – www.freepik.com

Categories
Opinii Politic

Până unde se poate merge cu limitarea libertăților fundamentale în timpul pandemiei? Cazul Ungariei

O analiză acidă publicată în reputata publicație Revista 22, de către prodecanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, Raluca Alexandrescu, face o radiografie a actualului context politic și social, luând ca exemplu recenta victorie în Parlamentul de la Budapesta a Guvernului Viktor Orban, în ciuda protestelor opoziției din Ungaria, dar și a unor organisme internaționale, precum OSCE sau ONU.

În data de 30 martie, Legislativul ungar a votat extinderea pe termen nelimitat a stării de urgență decretate pe 11 martie. Concomitent, primul-ministru, Viktor Orban și guvernul său primesc puteri sporite în domeniul legislativ, iar Parlamentul este, de facto, suspendat, pentru că guvernul își rezervă dreptul de veto.

Orbán a pus presiune şi pe mass-media, oricum controlată cu mult timp înainte de izbucnirea crizei globale provocate de pandemie. Astfel, în timpul stării de urgență, delictul de „răspândire de știri false (fake news)” poate fi pedepsit cu închisoare până la cinci ani.

Se vorbeşte tot mai insistent despre declinul democraţiei, despre faptul că instituțiile statului de drept sunt lent măcinate de uzură și că, mai devreme sau mai târziu, ajustări esențiale trebuie făcute asupra sistemului. Pe de altă parte, şi despre pericolul populismelor sau naționalismelor sunt deja pline biblioteci întregi (închise pe timpul pandemiei).

Experiența zilelor acestea, cât se poate ea vedea, ne arată că îngrădirea globală a drepturilor și libertăților fundamentale alimentează regimuri politice aduse la putere pe valul populismului, naționalismului sau al fascinației liderului autoritar. Variațiuni mai mult sau mai puţin pronunţate ale acestui fenomen se regăsec la regimurile Orbán din Ungaria, Bolsonaro din Brazilia sau de Modi din India, care care au ajuns la putere, prin mecanismele democrației, adică prin alegeri declarate libere.

În acest context, starea de urgență se arată instrumentul optim de punere în practică și de consolidare a unei agende deloc ascunse: restrângerea libertății de exprimare şi ranforsarea atribuţiilor executivului în Ungaria, pretinsa luptă împotriva corectitudinii politice și a „derivei morale și economice” prin control politic și rasial în Brazilia, ura indistinctă împotriva populației de religie musulmană și excluderea de la calitatea de cetățean a zeci de milioane de oameni, pe criterii de apartenență religioasă, în India.

Restrângerea drepturilor și libertăților la nivel global este justificată azi de argumentul binelui comun, a unui obiectiv major, suficient de concret pentru a mobiliza, să-i spunem tot în termenii lui Rousseau, voința generală.
Dar este oare egalitatea în fața bolii o realitate sau o poveste livrată cetățenilor lumii pentru liniștirea spiritelor? Dincolo de principiile fiziologice și ale evoluției, egalitatea apare, ca întotdeauna, o utopie, care acum crește însă mai mult decât în alte momente de bulversare globală. De aceea, pandemia aduce, pe lângă criza sanitară, o criză politică adâncă, din acelea care au vocația reconfigurării, în modernitate, a paradigmelor și clivajelor politice.

Lumea democratică este îngrijorată de restrângerea acestor libertăți în spațiile „democrațiilor consolidate”. Deja traumatizată de măsurile de izolare fără precedent, populația se întreabă nu numai când va reveni la normalul sanitar, ci și în ce măsură lumea noastră se va reconstitui „așa cum a fost”.
În cazul românesc, măcinat vreme de zeci de ani nu numai de dictatură, abuz, control, ci și de incompetență, clientelism, corupție, s-a ajuns în mod evident și la un alt tip de problemă: asistăm, progresiv, la acționarea unui soi de clauză de autoconservare (în sensul contractualist al termenului) care determină acțiuni până mai ieri neverosimile: ministrul sănătății își dă demisia în plină pandemie apoi, ca la un semn, zeci de medici și cadre medicale pleacă din spitale, le abandonează, își abandonează pacienții, locul de muncă.
Pare că legăturile sociale, în virtutea excepționalității, se dizolvă, își pierd conținutul, iar eforturile ridicole ale autorităților de a suplini coeziunea prin gesturi populiste, găunoase și absurde adâncesc impresia apăsătoare a deteriorării țesutului social adânc. Sistemul politic românesc suferă de maladia cronică a lipsei de încredere în instituții, acutizată acum de spectacolul tragic al neputinței, minciunii, incompetenței ajunse în fața probei de foc a situațiilor de viață și de moarte; poliția punând imnul la difuzor la ore fixe nu e remediul, ci acceleratorul bolii.

Sursa: revista22.ro

Categories
Opinii

Intonarea imnului național în perioada de carantină. Patriotism sau subiect de glume?

„S-au înregistrat cam vreo 100 de decese în zona Covasna după difuzarea imnului. Nu de virus … ci de ciudă”

Se prea poate ca statul prelungit în cei câțiva metri pătrați ai apartamentului în care locuiesc să îmi fi afectat iremediabil conexiunile neuronale, căci, de când s-a luat decizia oficială ca imnul României să răsune din mașinile de poliție care patrulează prin orașele țării, mă tot străduiesc să înțeleg sensul acestei măsuri în contextul dat.

Înțeleg, desigur, că poate fi vorba despre un mijloc prin care autoritățile au ales să ne facă să pricepem că situația este gravă și că trebuie să tratăm această poveste cu toată seriozitatea pe care am adunat-o în gene de la bravii noștri străbuni, dar tot nu văd cum ne ajută concret măsura luată.

Cineva comenta pe cea mai utilizată rețea de socializare de la noi că se prea poate ca inspirația autorităților să fi venit din Italia, unde oamenii au simțit să cânte, printre altele, de la balcoanele imobilelelor în care stau ascunși din calea amenințării COVID-19, imnul Italiei. Nu știu ce spun exact versurile imnului Italiei, dar faptul că se cheamă „Frați italieni” mă face să mă gândesc că poate transmite un mesaj de înfățire și de unitate, iar acum omenirea are nevoie de asta. Ca să nu mai zic că oamenii aceia au simțit ei înșiși să se îmbărbăteze prin acele versuri, nu fost nicidecum ceva impus.

Drept este că mesajul de înfrățire se regăsește și în versurile imnului nostru – „Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!” – însă el este precedat de rostirea unei mize clare în care se face această înfrățire și care contravine total obligației de a renunța la libertate pentru a ne feri de moarte, obligație pe care o respectăm toți în prezent când #StămAcasă. „Viaţa-n libertate ori moarte!”, spune imnul nostru care începe, după cum știm toți, cu îndemnul de a ne deștepta și care se încheie cu același mesaj bărbătesc de a nu prețui mai mult o viață de sclavie decât libertatea în sine: „Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt./ Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,/ Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!”.

Deși sunt puțin tentată, refuz totuși să mă lansez în speculații și insinuări. Prefer să îmi manifest buna-credință și să pornesc de la premisa că tot ce s-a dorit acum a fost îmbărbătarea noastră, a tuturor, în fața apocalipticului scenariu global care atinge și exploatează sensibila coardă a fricii umane. Simt însă nevoia să adaug că măsura nu a rămas fără ecou în rândul oamenilor de rând și, mai ales, în rândul covăsnenilor. Din comentariile, pe care oamenii le-au postat la știrile care anunță că, prin Ordin de ministru, s-a decis că imnul se va auzi din mașinile de poliție în zilele de weekend, în intervalul orar 17:00-21:00, reiese că măsura este nu doar greu de descifrat, ci și greu de digerat. În timp ce etnicii maghiari își permit vag autoironii despre cum se abțin de la comentarii pe această temă, ca să nu fie acuzați de lipsă de patriotism, mulți români dau cu pietre după politicieni: „Cânți imnul pe când medicii nu au echipamente și mulți sunt fără lucru sau în șomaj!! De rahat totul, politicienii oricum primesc și peste salarii și pensii speciale, râd de prostime închiși în case ascultând ca oile la stână!!!”, scrie cineva într-un comentariu.

În orice caz, dacă intenția acestui ordin ministerial era acela de a îndemna la unitate, în mediul virtual a nu a reușit decât să dezbine. Șovinismul care se activează în contexte de acest gen nu s-a lăsat nici de această dată așteptat. Și astfel, gâlceava s-a pornit de la o biată glumă: „S-au înregistrat cam vreo 100 de decese în zona Covasna după difuzarea imnului. Nu de virus … ci de ciudă”, făcută de un cititor al ziarului „Observatorul de Covasna”, despre care sigur nu trebuie să spun eu dacă e ungur sau român. Prefer să mă opresc aici și să-mi repet la infinit „Deșteaptă-te, române!”. Psihologii spun că subconștientul se înduplecă până la urmă și face cum îi spui. Dacă funcționează și mă trezesc din somnul cel de moarte cu revelația semnificației unei măsuri de neînțeles pentru prostime, promit să dau de știre.
Până atunci, voi continua să #StauAcasă și să dorm. Profund. Cât mai profund.

Mirela Cara-Dragu

Categories
Locale Opinii

Curiosul caz al Spitalului Județean Covasna din Sf. Gheorghe

Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristoff” din Sf. Gheorghe a pendulat în ultimele zile între tendința către transparență și suspiciuni de mușamalizare, distrugând, cu sau fără intenție, și bruma de încredere pe care populația o mai avea în cadrele medicale.

Despre noul coronavirus s-au spus multe într-un timp scurt, însă o concluzie limpede nu a fost nici măcar conturată până în acest moment. În haosul deja creat, un lucru este totuși cert: pe măsură ce cazurile de coronavirus se înmulțesc, crește și teama populației care, din păcate, vine la pachet cu o veche lipsă de încredere nu doar în autorități, ci și în cadrele medicale – o teamă cultivată îndelung de presă, politicieni și mulți din cei care ar trebui să se afle în slujba cetățeanului, dar în fapt își protejează exclusiv interesele personale.

Pe tot acest fond al neîncrederii, opinia publică din Sf. Gheorghe a fost scandalizată de o situație cel puțin ciudată apărută la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristoff”, care acum încearcă să își reabiliteze imaginea șifonată în doar câteva ore. Pe scurt, duminică seara, pe rețelele de socializare a circulat viral o informație din care reieșea că patru medici întorși recent dintr-un concediu în Austria au fost testați pozitiv, ceea ce a condus la închiderea secției de Ginecologie, unde lucrează trei dintre aceștia, și extinderea anchetei epidemiologice. Motivul isteriei virtuale a fost acela că medicii respectivi s-au întors la locurile de muncă fără să aplice măsurile de autoizolare recomandate tuturor celor aflați în situația lor, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei lucrează paralel și în cabinete private, ceea ce sporește șansele de răspândire a noului virus.

La scurt timp după această veste, a apărut informația oficială că numai unul dintre cei patru medici ar fi fost confirmați pozitiv, probele recoltate de la colegii lor având rezultate negative. La spital însă mai multe secții au intrat în carantină – Obstetrică și Ginecologie, Neonatologie și Bloc Nașteri.

Pe pagina sa de Facebook, unde este foarte activ în această perioadă, primarul Antal Árpád a îndemnat într-o primă fază oamenii la calm și înțelegere, argumentând că Austria nu fusese declarată zonă de risc la momentul revenirii medicilor în țară și că, în aceste clipe grele, mai important decât să căutăm vinovați este să rămânem împreună.

Pentru cei mai mulți, toate aceste aspecte au trecut drept încercări de mușamalizare ale autorităților, de data aceasta locale. Acuzele în mediul online asupra medicilor etichetați de mulți drept inconștienți nu au încetat să apară. Ziua de luni, 23 martie, a adus și vestea de la Parchet că unuia dintre medici i s-a întocmit dosar penal. Tot luni, în presa locală a apărut informația că cinci medici de la Spitalul Județean au fost confirmați pozitiv și că 38 de angajați au făcut teste de verificare, iar secțiile din carantină rămân în aceeași situație.

Printr-o repliere pe situație, potrivit ziarului Observatorul de Covasna, primarul Antal Árpád a solicitat public dezvăluirea identității cadrelor medicale contaminate, precizând că în felul acesta s-ar elimina temerile și s-ar restabili încrederea comunității. Mai mult decât atât, în opinia primarului, cei care au venit în contact cu medicii contaminați ar primi astfel șansa de a-i proteja pe cei dragi prin luarea măsurilor necesare. Cu toate acestea, până în după-amiaza zilei de marți, numai un singur medic a recunoscut public că a fost testat pozitiv. Este vorba despre dr. András Pál, ginecolog, care în anunțul său precizează că logodnica sa, medic stomatolog cu care a mers în concediu, a fost testată negativ.

Pe fondul ultimelor dezvăluiri și luări de poziție, furia oamenilor s-a mai domolit. Totuși, ceea ce s-a petrecut la Spitalul Județean din Sf. Gheorghe este cel puțin curios. Șovăiala conducerii în a transmite informația și lipsa de transparență cu care a fost tratată această situație, chiar cu riscul de a naște suspiciuni, arată – pentru a câta oară pentru noi toți? – că sistemele de la noi sunt încă imature și mereu nepregătite pentru situații limită. Și atunci, noi, cei de rând, în cine să ne mai punem încrederea și speranța și cum să facem să rămânem optimiști?

Mirela Cara-Dragu

Categories
Opinii

De 15 martie: La mulți ani, maghiari! La mulți ani, oameni!

Socotită drept unul dintre fundamentele identității naționale a poporului ungar, Revoluția Maghiară din 1848, care se sărbătorește anual la data 15 martie, este celebrată și de către etnicii maghiari de pe teritoriul României. Românii nu privesc însă cu ochi buni această sărbătoare, considerându-se sfidați prin faptul că în țara lor se fac festivități în amintirea unor episoade dureroase pentru transilvănenii din acea vreme.

Adevărul este că tumultuozitatea anului 1848 a adus nemulțumiri și numeroase vărsări de sânge de ambele părți, inclusiv în rândul oamenilor obișnuiți care și-au pierdut viața nevinovați, în timp ce interesele politice ale vremii își urmau nestingherit obiectivele. Pe de altă parte, maghiarii din România se simt la rândul lor sfidați și ofensați de Ziua Națională a României de 1 Decembrie, zi care pentru ei nu poate fi prilej de bucurie întrucât reprezintă un moment istoric ratat.

Discuțiile despre cine pe cine sfidează, cine și când ar trebui să sărbătorească sau de partea cui este dreptatea se pot întinde și argumenta la infinit – ceea ce la nivel socio-politic se și face constant în preajma sau în timpul acestor sărbători. Să îi ceri unui maghiar să nu se bucure de sărbătoarea care are legătură cu identitatea lui este la fel de absurd cum este să îi ceri unui român să nu se bucure de ziua care punctează formarea statului în care își duce viața azi și prin care i se recunoaște identitatea de român. La un consens, doar prin acceptare și voință se poate ajunge. Și atunci, nu poți să nu te întrebi dacă nu ar fi mai potrivit să lăsăm istoria acolo unde îi este locul, să ne-o asumăm cu întreg cursul ei, apoi să ne concentrăm pe prezent. Oare nu ar fi de preferat ca, în virtutea multiculturalității atât de vehiculată astăzi de noi toți, să acceptăm reciproc sărbătoarea „celuilalt”, indiferent de amintirile pe care aceasta o trezește, și să încercăm să mergem mai departe împreună, căutând scopuri comune care să unească și nu să dezbine?

Întâmplarea face ca prezentul să ne ofere tuturor o lecție din care avem de învățat un amănunt esențial. Români sau maghiari, toți suntem vulnerabili în fața unui virus care nu alege. Este un moment în care, vrem, nu vrem, trebuie să ne dăm mâna cu omenie și ne ajutăm unii pe alții să depășim un episod trist din viața noastră comună, iar când am reușit, să ne privim în ochi și să ne bucurăm că, înainte de a fi orice, am învățat și știm să fim oameni și am demonstrat că împreună suntem mai puternici.

Și, dacă nu în acest context, atunci când devine „La mulți ani!” o urare care să le prindă bine tuturor și, desigur, în mod special celor ce azi au și un motiv de sărbătoare și știu să o facă fără un fast care să îi pericliteze pe ei și pe cei alături de care trăiesc?

Mirela Cara Dragu

Foto: People vector created by pikisuperstar – www.freepik.com

Categories
Opinii

De 15 martie: Anul acesta vom sărbători în suflete.

Anul acesta vom sărbători în suflete. Fără mulțimi, fără flori, fără discursuri, fără manifestările obișnuite de xenofobie și de mârlănie, sper.

Situația actuală ar trebui sa ne întoarcă spre noi. Să ne uităm în oglindă și să analizăm ceea ce suntem, ce am devenit, ce am vrea sa fim. Ar trebui să trezească conștiințe și mai ales empatie. Ar trebui sa ne dam seama că suntem singuri uneori și împreună alteori, că cei de lângă noi nu ne sunt nici dușmani, nici neapărat prieteni, că nu trebuie sa iubim cu forța, dar să rămânem raționali și să respectăm dacă cerem respect, da.
Astăzi e Ziua maghiarilor de pretutindeni. Nu ziua Ungariei, nu a secuilor, ci a celor ce sunt uniți definitiv prin aceeași spiritualitate, aceeași limbă. Istoria a făcut să împărțim pământul cu ei. Să conviețuim o mie de ani, o mie de ani care ne-au îmbogățit reciproc, de la cuvinte până la gastronomie și de la arta prelucrării lemnului până la muzică. Am fost împreună în toate, și rele, și bune. Suntem și acum. Și, înaintea numelui, limbii materne, apartenenței etnice, e umanitatea. Ești sau nu OM. Sau, cum spune un drag prieten maghiar, “om să fii, că restul vine de la sine”.
Va doresc tuturor sănătate și putere să treceți peste perioada aceasta atât de grea pentru noi toți.

Isten áld meg a magyart és az összes embert! 💜

Sursa: Preluare Facebook Florina Vaipan.

Foto: www.shutterstock.com