Category: Cultura si lifestyle

Categories
Cultura si lifestyle Opinii

Turist în Covasna – Concluzii

Dacă aș fi încercat să desprind concluzii despre cum este să fii turist în Covasna înainte de a fi ajuns și pe litoralul românesc în aceeași calitate de turist, cel mai probabil aș fi adoptat o perspectivă mai puțin optimistă. Cum punctul de referință schimbă însă perspectiva, mă văd obligată să precizez că, în opinia mea, este de preferat să vizitezi lunar Covasna, decât să mergi pe țărmul românesc al Mării Negre, fie și o dată la trei, patru ani. 

Este foarte adevărat că în județul Covasna mai sunt multe de rezolvat, că informațiile nu sunt la zi pe site-urile de profil, că obiectivele turistice nu sunt mereu semnalizate corespunzător, că uneori te poți lovi de situații neplăcute și greu de anticipat, dar în mod cert ești scutit de mizerie, de kitsch, de delăsare etc. În timp ce autorităților covăsnene le poți reproșa că mai au multe de făcut, celor constănțene, de pildă, le poți reproșa lejer că n-au făcut nimic. Tot ce e diferit pare să fie mai degrabă intervenția investitorilor privați, decât contribuția vreunei primării. 

Venind în Covasna, ai în primul rând garanția că, oriunde te cazezi sau alegi să iei masa, plătești prețul corect, în sensul raportului calitate-preț. Mai mult, condițiile de igienă sunt respectate peste tot și nu prea riști să îți strici concediul din cauza vreunei toxiinfecții provocate de alimente alterate sau de sila pe care ți-o pot produce tacâmurile, fețele de masă, scaunele și vesela din localurile neîngrijite, aduse parcă în prezent din cine știe ce secole anterioare. Sunt foarte slabe șansele să calci în gunoaie în drumul tău spre un obiectiv turistic, să vezi la tot pasul PET-uri și ambalaje aruncate la întâmplare peste tot în jur, să fii stânjenit la terase de prezența câinilor vagabonzi plini de răni și bube, pe care nici nu știi cum să-i ajuți că sunt prea mulți. Nu vei găsi nicăieri locuri în care muzica să urle în boxe mai tare decât poți tu să țipi ca să te înțelegi cu interlocutorii care te însoțesc și nici nu va trebui să faci tumbe și acrobații pentru ca un chelner să te remarce în cele din urmă și să se intereseze de ce ai vrea să comanzi.

Pe lângă frumusețea memorabilă a peisajelor, la Covasna vei găsi mereu curățenie, bun-simț și decență. Unde vei întoarce capul, vei vedea ghivece cu flori îngrijite și clădiri cu arhitectură remarcabilă. Vei merge uneori pe drumuri de țară pietruite sau prost asfaltate, dar vei observa totodată și o grijă aparte față de tot ce înseamnă vechi, patrimoniu, moștenire culturală. Vei întâlni oameni amabili, care chiar și atunci când refuză ceva știu să fie politicoși. Poate vei bâjbâi și nu îți va plăcea că nu găsești ușor ceea ce cauți, că nu știu ce castel nu e, de fapt, vizitabil cum credeai, că o anumită clădire te dezamăgește prin dimensiunile mai puțin impresionante pe care le are în realitate decât în mintea ta, dar sigur vei pleca acasă cu o stare de bine, de calm și relaxare și cu dorința de a reveni, dar mai ales cu sentimentul că încă mai ai multe de descoperit. Or, asta este tot ceea ce contează atunci când te întorci dintr-un sejur. Să simți regretul că trebuie să te întorci acasă. Iar acest regret, garantat îl ai după ce ai petrecut un timp în acest județ din Secuime. 

Foto: Laura Postelnicu

Categories
Cultura si lifestyle

Pandemia naște idei noi: teatru și film pe apă, la Castelul Szentkereszty din Arcuș

Dacă pe unii pandemia i-a împins spre panică, depresie și deznădejde, pe alții i-a făcut mai inventivi, mai plini de forță, de entuziasm și de dorința de a trece peste orice obstacole. În timp ce multe teatre și centre culturale din țară rămân în amorțeala dictată de acest context nefavorabil, la Sfântu Gheorghe, un oraș pentru care cultura a fost mereu o prioritate, deja viața culturală își recapătă pulsul.

După seria de evenimente ParCult, care a asigurat săptămânal, în serile de vară, un program atractiv de filme, concerte și spectacole în aer liber, la 1 septembrie a fost lansat un nou proiect cultural, care a surprins publicul prin ingeniozitate și inedit. Este vorba despre Floating Cinema&Theater, inițiat de contele moștenitor al Castelului Szentkereszty din Arcuș, unde se și desfășoară, și directoarea Teatrului „Andrei Mureșanu”, Anna Maria Popa. 

Proiectul, inspirat după un model francez, le oferă iubitorilor de cultură șansa de a urmări filme și spectacole de teatru nu doar în aer liber, ci stând în bărci, pe lacul din curtea castelului, în fața unei scene amenajate pe insulă. Prima experiență pe care au avut-o oamenii a fost vineri, 1 septembrie, când mai mulți părinți și copii au venit să se bucure de ideea inovatoare de a urmări un spectacol pentru copii, în timp ce se plimbă cu barca pe lac. La sfârșitul spectacolului de teatru de păpuși pe care l-au urmărit, ei s-au arătat interesați de program și dornici să retrăiască experiența. „Pentru mine a fost ceva ce nu am mai văzut niciodată. O experiență foarte interesantă la care nici nu m-aș fi gândit. Cu siguranță am să le vorbesc despre asta prietenilor și am să cumpăr bilete și la film, dar și la alte spectacole. Sper ca toată luna septembrie să fie vreme bună ca să nu se anuleze niciun eveniment din program”, a spus o spectatoare. 

Cu un remarcabil profesionalism, organizatorii au luat toate măsurile de precauție necesare atât pentru evitarea răspândirii noului corona virus, cât și pentru garantarea siguranței spectatorilor care s-au lăsat purtați în aventura culturală de pe lac. În adierea plăcută a vântului de început de toamnă și sub umbra copacilor deveniți parcă pereții unei săli de teatru sau cinema, oamenii au regăsit bucuria și desfătarea pe care numai arta le poate deștepta. 

Provocarea lansată de inițiatorii proiectului a fost acceptată și de alte instituții culturale, care fără ezitare s-au implicat în realizarea programului pentru serile de cinema și teatru plutitor, între care Teatrul „Tamási Áron”, Studio M, Cinematograful Arta prin Casa de Cultură Kónya Ádám și Teatrul de Păpuși „Cimborák”, care a deschis programul cu spectacolul „Concursul proștilor”. Astfel, evenimentul are un program asigurat pentru întreaga lună septembrie, în care, weekend de weekend, cei interesați au posibilitatea de a-și umple timpul liber cu un entertainment de calitate. 

Floating Cinema&Theater este totodată și un prim pas prin care actualul deținător al bine-cunoscutului castel de la Arcuș reintroduce clădirea și parcul care o înconjoară în circuitul cultural al locului, ceea ce este un motiv în plus de bucurie, dar și o promisiune de îmbogățire a agendei culturale din Sfântu Gheorghe și împrejurimi. 

    Categories
    Cultura si lifestyle

    Turist în Covasna. EPISODUL VI. Castelul Kálnoky din Micloșoara și Castelul Daniel de la Vârghiș – două locuri spectaculoase în care atitudinea face diferența

    Îndrăgostiți iremediabil de arhitectură și vestigii istorice, Alex și Laura, cei doi prieteni bucureșteni, care s-au perindat ca turiști prin Covasna în luna iulie, au decis ca în ultima zi de ședere în zonă să meargă în vizită la Micloșoara și Vârghiș, unde știau că se află două castele celebre. Interesant în experiența lor este felul cum se adeverește zicala veche conform căreia omul sfințește locul. De data aceasta, sensul zicalei vizează relațiile interumane, unde comportamentul joacă un rol extrem de important și poate genera frustrări și interpretări subiective, care fac sau strică reputația locului. 

    Castelul Kálnoky este un loc de poveste care te cucerește ușor. Situat la intrare în Micloșoara, se remarcă prin arhitectura deosebită și prin rafinamentul cu care totul în jur este amenajat. În mod normal, castelul și împrejurimile îți creează o stare de bine – asta dacă nu ai ghinionul pe care l-au avut prietenii mei bucureșteni. După cum au povestit, când au ajuns acolo, într-o primă fază li s-a spus că nu pot vizita castelul pentru că deja este un grup înăuntru. Nedorind să cedeze în fața acestui refuz,  cei doi au insistat și au primit bilete în cele din urmă. „După milogeală și insistențe am reușit să intrăm în curte, dar ne vuia capul de la discuția pe care o avuseserăm la recepție. În curte, am dat peste un loc frumos, aranjat și bibilit, cu o grădină îngrijită perfect. Este atât de frumos amenajat, încât abia îți vine să crezi că ești în România, dar cu toate astea, castelul nu mi-a mai transmis nimic”, a mărturisit Laura pentru care rezervele doamnei de la intrare au trecut drept insolență și ostilitate nejustificată. 

    Pe tot acest fond creat, a fost foarte simplu ca tratamentul să pară discriminatoriu pentru cei doi turiști bucureșteni. Grupul de turiști despre care li se spusese la intrare era compus numai din persoane vorbitoare de limba maghiară și se bucura de informații primite direct din partea fiului contelui care deține castelul. Alex și Laura au primit și ei informații despre castel, în limba română, dar înregistrate pe un ghid cu căști, pe care erau prezentate succint și rapid. Frustrarea le-a venit din faptul că vizita castelului a durat 10 minute pentru ei, în timp ce grupul mai mare avea posibilitatea să adreseze întrebări și să înțeleagă mult mai multe decât ei. „Voiam de foarte mult timp să vin aici, dar mi se părea prea departe pentru un weekend. Am plecat de acolo cu un gust amar. Poate am avut noi o zi proastă, dar felul în care am fost tratați ne-a rămas întipărit în minte”, au fost impresiile celor doi. 

    În cazul de față vorbim, desigur, despre o percepție pur subiectivă. În fapt, discriminarea până la urmă nici nu s-a produs, cât timp cei doi au primit informații de pe un ghid în limba română, iar accesul accesul în incinta castelului le-a fost permis în cele din urmă. Totuși, când au ajuns la Castelul Daniel de la Vârghiș, ziua celor doi s-a înseninat – și asta îndeosebi pentru felul în care au fost primiți și tratați. De la sentimentul că sunt tolerați, au trecut la senzația că vizita lor contează și că prezența lor este o bucurie. 

    Chiar dacă la sosire au găsit poarta castelului încuiată – ai zice că e o modă să se întâmple asta în Covasna! – iar la intrare, se afla doar un afiș scris în limba maghiară, cei doi au sunat la numărul de telefon afișat și au reușit să intre în curtea castelului. Din acest punct încolo, percepția lor s-a modificat complet, așa încât au descris totul la superlativ. „De afară nu realizezi cum arată exact. Este unul dintre cele mai frumoase locuri de acest gen pe care le-am văzut România. Nu se compară cu niciun alt loc pe care l-am vizitat în cele trei zile petrecute în Covasna. Ca să nu mai zic de gazda noastră, domnul care are grijă de castel, care ne-a povestit câte-n lună și stele, cu mare plăcere și bucurie. Iar locul emană o energie bună și îți dă o stare de bine”, au spus prietenii bucureșteni, care au promis că vor reveni în Covasna pentru că locurile sunt prea frumoase pentru a fi ocolite din cauza inconvenientelor care, de altfel, sunt tipice pentru România. 

    Fotografii: Laura Postelnicu

    Categories
    Cultura si lifestyle

    Turist în Covasna. EPISODUL IV – Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat, prima surpriză plăcută

    Cei care ne urmăresc cunosc deja povestea prietenilor mei bucureșteni, Alex și Laura, veniți de curând ca turiști în Covasna pentru trei zile. Alături de ei, am trăit și eu timp de o zi experiența aceasta, după cinci ani de locuit în județ, unde nu mi-am făcut niciodată timp să vizitez obiectivele turistice. Deși în prima zi au fost mai degrabă dezamăgiți după ce au ajuns în Bicfalău, Arcuș și Valea Crișului, cei doi și-au continuat periplul cu un entuziasm molipsitor. Așa se face că, împreună, am ajuns la Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat. 

    De cum sosești la poarta muzeului, simți cum te inundă o liniște imensă, o tihnă pe care numai frumusețea naturii și verdele pomilor o pot instala în sufletele ființelor umane. Într-o curte imensă, vezi încă de la intrare case țărănești care recompun atmosfera idilică a satului de odinioară, construcții tip conac și fel și fel de utilaje, tablouri și sculpturi, care îți stârnesc curiozitatea de a le cerceta și a le afla povestea. 

    La intrare, ne-a întâmpinat un domn extrem de amabil, care ne-a povestit pe scurt ce urmează să vedem și ne-a recomandat ordinea în care ar fi indicat să vizităm muzeul. Felul cald și primitor în care ne-a vorbit ne-a cucerit pe loc. Urmărindu-ne cumva de la distanță, ne lăsa să vedem casa sau obiectele dintr-un anume loc din curte, apoi, cu pași grăbiți, se mai apropia să ne ofere câte o explicație suplimentară și să ne mai traseze câte o indicație utilă. La un moment dat, același om a apărut îmbrăcat cu alte haine, de care parcă se schimbase mult prea repede. Uitându-ne mai cu atenție, am realizat că, de fapt, erau doi oameni identici, căci cel care apăruse ca din senin îi era frate geamăn ospitalierului domn care ne însoțea, iar asta ne-a distrat și ne-a creat o stare de spirit și mai bună. „Recunosc că am văzut multe variante de muzee țărănești prin călătoriile mele și, da, aici mi-a plăcut tare, tare mult. Mi se confirmă încă o dată că, atunci când nu te duci cu așteptări, este cel mai bine. Mi-a plăcut mult de domnul mai în vârstă, care avea grijă de complex, el însuși o poveste, genul de om care demonstrează că nu contează că ești ungur, secui sau român, ci doar om care ai o conexiune cu un alt om. Atât! Este foarte simplu. M-a distrat când a mai apărut și fratele geamăn al domnului și nu mai știam care dintre ei vorbește cu noi”, mărturisește Laura, căreia muzeul i-a plăcut în mod deosebit și care ar fi renunțat bucuroasă la goana după castele și conace covăsnene pentru a petrece o zi întreagă în acel loc care îți dă impresia că ai călătorit în timp. 

    Mai cârcotașă puțin, eu am considerat totuși că muzeul nu este destul de bine promovat și că nu este semnalizat îndeajuns. Chiar și cu GPS-ul, ne-a luat un timp până când l-am găsit pentru că, pe drum, nu sunt mai deloc indicatoare vizibile de tipul „Către  Muzeul Haszmann Pál”, care să te asigure că ai luat-o pe unde trebuia, așa cum ar fi de dorit într-o zonă în care este situat orice obiectiv turistic. În plus, domnul a cărui prezență ne-a încântat atât de mult, ne-a tratat ca pe niște oaspeți, ceea ce ne-a făcut o imensă plăcere. Totuși, în clipa în care ne-a spus că întâi vizităm muzeul și abia apoi cumpărăm biletele, ni s-a părut puțin ciudat. Încă nu am înțeles această strategie. Îmi închipui că este doar modul prin care ni s-a arătat că vizita noastră e un prilej de bucurie și tind să cred foarte mult în veridicitatea acestui gând. Pe de altă parte, ca turist, poți începe să te gândești că nu ai destui bani la tine să plătești și îți dorești să știi din capul locului cât costă un bilet. În mod normal, astfel de informații sunt afișate la vedere, încă de la intrarea într-un muzeu, dar noi la Cernat nu le-am observat – ceea ce nu înseamnă neapărat că nu erau. 

    Partea cea mai curioasă a fost abia la final când, încântați peste măsură de cele ce văzuserăm și convinși că muzeul nu este luat cu asalt de vizitatori, am vrut să cumpărăm suveniruri, cărți informative și orice alte materiale de promovare pe care să le putem oferi mai departe și altor persoane cărora le-am putea recomanda să meargă la Cernat. Cerința noastră a părut că o ia prin surprindere pe doamna care ne vânduse biletele și care, vizibil jenată, a sunat o rudă care mai avea acasă o carte despre muzeu, din 2014, și câțiva magneți de frigider din lemn pictat cu motive populare. Altfel, tot ce am fi putut lua ca suvenir erau niște vederi cu exponate din muzeu, în valoare de 1 leu. Am apreciat că a făcut efortul de a răspunde pozitiv solicitării noastre, dar tot nu puteam înțelege cum de nu au suveniruri. Mirarea noastră a fost cu atât mai mare, cu cât în curtea muzeului există și niște ateliere în care se realizează fel și fel de obiecte de artizanat cu care turiștii ar pleca în mod cert fericiți acasă. Dar, cel mai probabil, turiștii sunt puțini, iar experiența i-a învățat pe cei care administrează muzeul că cererea este prea mică pentru ca asemenea eforturi să fie făcute. Ar fi nevoie mai întâi de un efort susținut al autorităților locale și județene de a investi serios în infrastructură și de a realiza campanii reale de promovare a zonei și a potențialului său turistic pentru ca personalul să se simtă nu doar motivat, ci și obligat de numărul mare de vizitatori să se activeze și în acest sens. 

    Trecând peste aceste aspecte, concluzia este că muzeul merită vizitat nu doar pentru numeroasele colecții valoroase pe care le deține, ci și pentru starea de bine pe care ți-o trezește. Cum spunea Laura la plecare: „Frumos loc! parcă te plimbi prin istorie și îți dai seama cât și cum s-a trăit pentru ca noi să fim unde suntem acum. Revin aici!” Și, da. Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat chiar te face să vrei să revii. 

    Fotografii: Laura Postelnicu

    Imagini cu exponate din Muzeul „Haszmann Pál”
    Categories
    Cultura si lifestyle

    Turist în Covasna. EPISODUL III – Deși listate ca obiective turistice, castelele din Arcuș și Valea Crișului nu pot fi vizitate

    Între multele castele cu care se laudă județul Covasna, cel de la Arcuș, denumit Castelul Baronului Szentkereszty Zsigmond, este poate unul dintre cele mai cunoscute. Cel mai probabil, acest lucru se datorează și faptului că, mult timp, acolo a funcționat Centrul de Cultură Arcuș, unde se organiza o multitudine de evenimente culturale. Între timp, clădirea a fost retrocedată unui conte moștenitor din străinătate și nu mai este deschisă spre vizitare. Informația aceasta încă nu a ajuns la toată lumea, deci nici la prietenii mei bucureșteni, Alex și Laura, veniți ca turiști în județul Covasna, așa cum am mai povestit cu un alt prilej. Ca urmare, dornici să se bucure de frumusețile arhitecturale covăsnene, cei doi au mers și la celebrul castel din Arcuș. Erau exact în prima zi, chiar după ce suportaseră prima dezamăgire cu conacele din Bicfalău – dezamăgire pe care am istorisit-o pe larg aici.

    Pentru cei care nu știu, precizez că fostul Centru de Cultură din Arcuș are o istorie extrem de interesantă despre care s-a scris mult, așa cum se poate observa printr-o simplă căutare pe Google. Un articol amplu peste care am dat în încercarea mea de a mă pune la curent cu felul în care este promovat castelul în discuție mi s-a părut seducător prin felul în care prezintă transformările pe care epocile și regimurile le-au adus de-a lungul timpului celebrei clădiri covăsnene. Aceasta a fost pe rând moșia mai multor familii de nobili maghiari, apoi proprietate a statului în comunism, fiind una dintre casele de vacanță ale lui Ceaușescu, dar și orfelinat, şcoală de mecanici agricoli sau sediu CAP. Mai important decât istoricul clădirii în sine, pe care ca turist te gândești că oricum îl afli de la ghizi când ajungi la fața locului, mi s-a părut faptul că, la sfârșit, sunt furnizate informații foarte clare și extrem de utile despre adresă, orar de vizitare și tarife. Numai că, uitându-te mai bine în articol, descoperi undeva în josul paginii că a fost scris în urmă cu patru ani. 

    De atunci, multe s-au schimbat în viața clădirii cu destin tumultuos, dar dacă este sau nu vizitabil astăzi nu afli prea ușor. Inclusiv pagina sa de Facebook este expirată și chiar neoficială, în timp ce alte site-uri continuă să furnizeze informații neactualizate, ca de pildă acesta și acesta – (asta în cazul în care între timp nu își vor aduce informația la zi).

    În ultimii ani, castelul a tot fost disputat și judecat, iar în prezent se află în posesia moștenitorului care a avut câștig de cauză în instanță și urmează să îi croiască un destin nou. Informația nu este confirmată de nicio publicație, deci nu apare online pe nicăieri, dar accesând www.visitcovasna.com, realizezi că fostul Centru de Cultură de la Arcuș nu este listat ca obiectiv turistic la secțiunea Conace-Castele. În plus, pe site-ul monumenteuitate.org, castelul este bifat ca inaccesibil, dar câți turiști au pricepere, timp și răbdare să culeagă informații ca un documentarist înainte de a pleca la drum? Prietenii mei au petrecut destul de mult timp pe internet și tot nu au obținut simplu și rapid toate informațiile de care aveau nevoie pentru ca turul în Covasna să devină o amintire plăcută, lipsită de peripeții frustrante. 

    Sătui să răscolească internetul mai ceva ca un Sherlock Holmes al timpurilor noastre, Laura și Alex, care se cazaseră la o pensiune din Sfântu Gheorghe, au decis să meargă totuși până la Arcuș, având în vedere că distanța era nesemnificativă. „Ca să ajungem la Arcuș, am pus GPS-ul. E destul de aproape de Sfântu Gheorghe, cam la vreo 6 km. Când am intrat în localitate, din fuga mașinii am văzut o poartă impunătoare cu doi lei. Acolo era ce căutam noi. Poarta era deschisă, așa că am intrat cu mașina. La intrare, era un teren de sport și mai era o clădire care semăna cu un cămin”, relatează Laura. 

    Apropiindu-se, au realizat că poarta domeniului era deschisă. Mai mult, au observat că în curte era mișcare, ceea ce i-a încurajat să intre. „Pe poartă scria „Proprietate privată”, așa că ne-am plimbat preț de cinci minute pe lângă ușa conacului, care la rândul ei era deschisă. A fost greșeala mea că am intrat să întreb dacă e cineva și dacă ne putem plimba prin curte. Dacă nu insistam, ne puteam plimba nestânjeniți pe acolo”, spune mai departe Laura. Din relatările ei, reiese că în cele din urmă, din castel a ieșit o doamnă care le-a refuzat politicos solicitarea de a vizita domeniul. „Cu un zâmbet înghețat pe buze ne-a spus că nu se poate să vizităm curtea pentru că e proprietate privată”, mărturisește și Alex. Dată fiind situația, cei doi prieteni au mai făcut câteva poze rapid, apoi au părăsit proprietatea. Căzută pe gânduri, doamna respectivă a mers să închidă poarta în urma lor. 

    Mânați de o perseverență surprinzătoare chiar și pentru ei, după atâtea dezamăgiri câte le oferise prima zi ca turist în Covasna, cei doi au hotărât să se aventureze și spre Valea Crișului. Ar fi vrut să vadă Castelul Contelui Kálnoky, listat ca obiectiv turistic pe site-ul primăriei din Valea Crișului. Și aici au găsit totul închis, deși pe site-ul monumenteuitate.orgfigurează ca fiind accesibil. Cu toate acestea, dezamăgirea nu a mai fost așa de mare, chiar dacă nu au reușit decât să tragă cu ochiul prin gard. Deja își reduseseră din așteptări în urma celorlalte experiențe. În plus, s-au bucurat de priveliștile încântătoare ale locurilor și de bunăvoința localnicilor cu care au făcut haz de necaz. 

    Obosiți, bucureștenii mei și-au pus speranța în ziua următoare, când își doreau ca alte localități să le ofere surprize ceva mai plăcute și să le spulbere convingerea că e greu să fii turist în Covasna. Ceea ce s-a și întâmplat, așa cum vă voi povesti în următorul episod.  

    Foto: Laura Postelnicu

    Imagini de la fostul Centru de Cultură Arcuș, Covasna

    Categories
    Cultura si lifestyle Locale Opinii

    Turist în Covasna, EPISODUL II: Bicfalău, Ținutul Conacelor greu de depistat

    Precizam în urmă cu câteva zile că, după cinci ani de locuit la Sfântu Gheorghe, am decis să străbat județul în calitate de turist, alături de doi prieteni bucureșteni îndrăgostiți de istorie, castele, conace și alte asemenea minunății care se găsesc, printre altele, și în județul Covasna. Pentru că cele împărtășite în articolul respectiv sunt doar o prezentare generală a primelor impresii și a aspectelor pe care consider că le avem de îmbunătățit la nivel județean pentru ca povestea aceasta cu turismul să devină una reală și să funcționeze, am hotărât să prezint episodic fiecare experiență trăită sau relatată de prietenii mei – eu nu i-am însoțit decât o zi din trei, câte au stat pe meleagurile covăsnene.  

    Când începi să culegi de pe net informații despre obiectivele turistice din Covasna, este imposibil să nu ajungi și la localitatea Bicfalău, despre care descoperi că unele autorități locale promit să facă demersuri pentru a o include în Patrimoniul Mondial UNESCO și a o transforma astfel în „perla turismului covăsnean”. 

    „Județul Covasna e cunoscut și sub numele de Ținutul Conacelor pentru că aici poți vizita peste 160 de case construite între secolele 17-19 de nobilii maghiari. Cele mai multe sunt în satul Bicfalău, aproape 40 de conace, dar majoritatea pot fi văzute și în interior doar cu acordul proprietarului. Unele din județ au intrat în circuitul turistic ca hoteluri, pensiuni sau muzee, în timp ce altele urmează a fi restaurate, din inițiative private, cât și de către Consiliul Județean”, prezintă de pildă evz.ro județul Covasna și satul Bicfalău, într-un articol din 2016. Autorul explică pe larg mult mai multe lucruri, dar articolul poate fi considerat mult prea lung pentru cineva care nu urmărește decât să-și stabilească un itinerar pentru o excursie de două, trei zile. La drept vorbind, când vrei să afli concret și pe scurt ce poți vizita, în ce zile și ce intervale orare, unde și la ce prețuri, demersul documentării prin articole lungi ți se pare inutil. Ca să nu mai spun că lista localităților de pe itinerar e mare și, dacă vrei să nu bâjbâi, ești nevoit să citești zeci de articole lungi pentru fiecare localitate sau obiectiv turistic la care intenționezi să ajungi – ceea ce s-ar putea să nu ai timp, răbdare sau pricepere să faci. Așa cum oamenii pe Facebook comentează și dezbat adesea fel și fel de subiecte numai după ce au citit doar titlul unui articol, și turistul se rezumă la primele informații, convins de anumite formulări că locul merită sau nu. 

    În cazul Bicfalăului, la o simplă căutare pe Google, descoperi că informația conform căreia satul este ofertant din punct de vedere arhitectural este confirmată de mai multe surse credibile, precum digi24.ro sau covasnamedia.ro. Acestea afirmă hotărât că vei merge în satul conacelor vechi de sute de ani, care sunt unice în Transilvania. Chiar dacă într-unul dintre articole se sugerează că s-ar putea ca lucrurile să nu fie precum te-ai aștepta, nu te gândești deloc că ai putea fi dezamăgit, pentru că totul este prezentat într-o notă oarecum optimistă: „Turiștii care vin la Bicfalău au ce vedea. Pe lângă peisajele superbe din această zonă, conacele reprezintă o atracție în special pentru cei pasionați de arhitectură și construcție veche. Din păcate însă, pe lângă cele câteva conace restaurate se află multe altele care sunt în stare avansată de degradare, așadar graba autorităților și a sferei civile este întemeiată, întrucât se vrea a fi salvat cât mai mult și cât timp mai este posibil acest lucru” – covasnamedia.ro.. Articolul este scris în urmă cu opt ani și pomenește despre o grabă a autorităților, ceea ce îți dă speranța că ceva, ceva s-a îmbunătățit în tot acest timp. 

    Dacă ești mai catolic decât Papa, te duci și pe site-ul www.visitcovasna.ro , despre care știi că urmărește să promoveze și să încurajeze turismul în zonă. Dacă știi! Că s-ar putea să nici n-ai habar. Surprinzător, la secțiunea „Conace; Castele”, nu găsești listat decât unul din cele aproape 40 de conace despre care se tot vorbește pe net, respectiv Conacul Koréh-Dénes, în dreptul căruia găsești un număr de telefon și o adresă. 

    CITEȘTE ȘI „Turist în Covasna. Aventurile unor bucureșteni cu bâjbâieli și uși închise în nas

    După ce ai obosit bine cu tot acest demers informativ, hotărăști să treci localitatea Bicfalău pe itinerarul tău. „Din 37 de conace, oi găsi măcar cinci care să-ți placă”, gândești. Dar ce te faci când ajungi în localitate și descoperi că realitatea contrazice izbitor de mult tot ce aflaseși din mediul virtual? Te plimbi de colo, colo de nebun și nu prea dai cu ochii de niciun conac. Unde te uiți, vezi case obișnuite, cele mai multe într-o stare de degradare vizibilă, dar nici urmă de conacele promise care au născut în tine așteptări mari.

    Nu știu alții ce ar face în situația lor, dar prietenii mei din București s-au mai plimbat puțin prin sat și, pentru că cele aproape 40 de conace promise nu scoteau „capetele” printre casele obișnuite din localitatea Bicfalău, au mers la biserica reformată ca să fie siguri că nu veniseră chiar degeaba. „Biserica este foarte faină, ce-i drept, dar am urcat de ne-a venit rău și … ce să vezi?! Era închisă. Ferecată. Minunat! Am făcut și noi o poză la niște pietre de mormânt din anii 1800, apoi am plecat”, povestește Laura.

    Complet dezamăgiți de experiența Bicfalău, după ce străbătuseră cu entuziasm drumul lung de la București, cei doi turiști au tăiat de pe listă localitățile Ozun și Ilieni, în care nu s-au mai oprit pentru a nu avea parte de încă o dezamăgire care să îi determine să aleagă drumul înapoi spre casă în loc să îl continue pe cel spre pensiune. „Satul acesta este promovat ca satul cu conace? Care conace? Eu cred că oamenii ăștia nu merg în teren. Văd trei poze pe net și se apucă să scrie articole aiurea. Nu am văzut nimic care să ne atragă atenția. Poate ar fi trebuit să iau fiecare uliță la rând să le descopăr sau nu-mi dau seama”, spune dezamăgită prietena mea, Laura. Cu toate acestea, zilele următoare le-au oferit celor doi bucureșteni și surprize frumoase pe care le voi împărtăși în articole ulterioare. 

    Fotografii realizate de cei doi turiști.

    Categories
    Cultura si lifestyle Locale

    Turist în Covasna. Aventurile unor bucureșteni cu bâjbâieli și uși închise-n nas. Galerie FOTO

    Între multele lucruri care îl împiedică pe om să aprecieze la o valoare justă ceea ce are, se numără și obișnuința. Omul se obișnuiește ușor cu o casă confortabilă, cu o familie frumoasă, cu o mașină luxoasă, cu succesul etc. Mai mult decât că îi fură bucuria de a trăi, această obișnuință deșteaptă în el o convingere ciudată că totul i se cuvine, ceea ce îl transformă într-un individ incapabil de a mai manifesta vreun fel de recunoștință față de providență și de darurile acesteia. Realizez asta ori de câte ori merg în călătorii și rămân holbându-mă la frumusețea locurilor în care ajung pentru prima oară. De foarte multe ori mă trezesc fericindu-i pe localnici în mintea mea pentru norocul de a trăi în spații pe care le consider minunate. Uit că eu însămi am fost binecuvântată să ajung să locuiesc într-o zonă incredibil de ofertantă din punct de vedere peisagistic, cum este județul Covasna.

    După cinci ani de locuit la Sfântu Gheorghe, s-a întâmplat să străbat împrejurimile în calitate de turist, o experiență nouă din care am desprins concluzii bune și mai puțin bune. Interesant la călătoria mea a fost faptul că am fost însoțită de doi vechi prieteni bucureșteni, hotărâți să descopere locurile și modul de viață de aici. Pentru că obișnuința deja mă orbește, am mizat în călătoria mea pe impresiile lor, pe care consider că merită să le împărtășesc. 

    Ca oameni umblați prin lume, cei doi au venit la mine cu temele făcute. Au consultat internetul, au notat sârguincios fiecare obiectiv turistic promovat pe diverse site-uri – între care și celebrul www.visitcovasna.com – și, cu harta în mână, și-au construit meticulos trasee zilnice, clare și ordonate, în funcție de distanțe și proximități. Atrași îndeosebi de reputația castelelor și a conacelor din județ, și-au dorit în mod expres să ajungă la obiectivele turistice din Bicfalău, Zăbala, Arcuș, Micloșoara și Vârghiș, însă pe lista lor s-au aflat și alte localități precum Ozun, Ilieni, Valea Crișului, Cernat, Târgu Secuiesc, Sânzieni și orașul Covasna. Lăsând la o parte infrastructura despre care știm toți că este o problemă națională, cei doi turiști veniți din capitală – și eu împreună cu ei – s-au confruntat cu situații greu de anticipat. Primul inconvenient care le-a făcut călătoria mai puțin plăcută a fost faptul că obiectivele turistice sunt semnalizate sumar sau deloc. Ca să ajungă unde își doreau, chiar și cu ghidarea GPS-ului, au fost obligați să întrebe oamenii sau să caute cu concentrare clădirile pe care le vizau. În loc de indicatoare care să îți semnaleze clar unde te afli, ca turist care nu cunoști zona ești pus în situația de a te baza mai degrabă pe intuiția care îți spune „Aici trebuie să fie!” – pe bâjbâite, ca acum mulți ani. 

    Un alt aspect extrem de important pentru orice vizitator care se informează în prealabil pe internet ar fi legat de necesitatea de a clarifica faptul că multe dintre conacele și castelele promovate ca obiective turistice de neratat în județ sunt, de fapt, proprietăți private. Pentru că nu se specifică foarte clar în ce măsură castele sau conacele sunt vizitabile, te poți trezi ca turist într-o situație cel puțin stânjenitoare. Așa a fost, de pildă, pentru prietenii bucureșteni care, aflați la Arcuș, nu au avut acces nici măcar în curtea imobilului, ceea ce a fost o mare dezamăgire pentru ei. Informați corespunzător, ar fi știut la ce să se aștepte sau poate nu ar mai fi bătut drumul până acolo. Prin urmare, cei care se ocupă de promovarea obiectivelor turistice din județ ar face bine să clarifice foarte clar care sunt muzee de stat, pe care le poate vizita oricine, și care sunt proprietăți private cu regim special. Castelele precum cel de la Zăbala nu sunt muzee, chiar dacă figurează pe lista atracțiilor turistice din regiune. Ar trebui incluse poate în rândul hotelurilor, căci modul lor de funcționare se apropie mai degrabă de acestea decât de un obiectiv turistic cu acces deschis oricui. 

    În plus, în cazul celor de stat, ar fi util să existe clar peste tot nu doar informații despre valoarea și însemnătatea pe care o au, ci și indicații practice, legate de regulile de vizitare, de costul biletelor, de program, de posibilitatea de a primi un ghid etc. Cele mai multe dintre conace și castele nu au astfel de informații pe nicăieri. Totul este o chestiune de noroc. Nici măcar când ajungi la fața locului nu le găsești. Tot astfel cum, cu excepția unor magneți de frigider aduși la cerere sau a unor borcane de zacuscă, nu ai de unde să îți procuri suveniruri. Nu există nici materiale de promovare în mai multe limbi și nici tipărituri cu detalii privind domeniile respective pe care să le poți cumpăra și duce acasă. Totul trebuie păstrat în minte.  

    În timp ce unele obiective sunt incorect promovate, altele sunt „supramarketate”, în sensul că li se fac prezentări pompoase și atractive, care sunt contrazise de lipsa de spectaculozitate pe care o au în realitate. 

    Cât privește primul impact al oamenilor din alte zone cu aspectele sociale din Covasna, nu pot să nu pomenesc de nedumerirea pe care expunerea steagurilor secuiești și ale Ungariei pe casele sătenilor localnici o stârnește în mintea acestora. „Nu sunt o naționalistă, dar recunosc că nu am știut cum să interpretez arborarea acestor steaguri pe casele oamenilor și, până nu am primit câteva lămuriri, am fost tentată să percep afișarea lor ca pe ceva ostil”, mărturisește prietena cu care am călătorit. 

    Pe de altă parte însă, cea mai mare surpriză le-au oferit-o celor doi bucureșteni chiar oamenii locurilor, care nu doar că au răspuns și au oferit informații în limba română, dar au și demonstrat o amabilitate, o politețe și o deschidere greu de imaginat după prezentarea în presa centrală a unor incidente precum „micul de la Kaufland”. „Mie mi-a plăcut la Covasna. A fost o experiența faină, dar dacă ești genul turistului obișnuit, e greu să faci ce am făcut noi: să îți iei atâtea uși în nas pe proprietățile private și să bâjbâi după locuri. Mai bine te duci și stai la Spa la Balvanyos și gata”, a fost concluzia celuilalt prieten, care crede că zona trebuie promovată cu mult mai mult profesionalism și responsabilitate.

    Fotografiile sunt realizate de cei doi turiști.

    Categories
    Cultura si lifestyle Locale Stiri

    Din Covasna vine inovația: alternativă digitală la meniul tradițional în vreme de pandemie

    O vorbă spune că nevoia te-nvață și te duce pe unde nu ți-e voia. Altfel spus, inventivitatea și creativitatea sunt stimulate cel mai ușor de situații de criză, care cer adaptarea rapidă la contexte noi, neanticipate, în încercarea de a-i asigura o continuitate unui drum ce pare a fi închis brusc. Pandemia care ne-a lovit în acest an a demonstrat că poate fi un astfel de context favorabil celor care știu și pot să găsească rapid soluții noi la probleme și mai noi. Un exemplu de asemenea soluții este StartUp-ul Contactonomy din Sfântu Gheorghe, care înlesnește activitatea în sectorul HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Cafenele), fiind deja folosit în județul Covasna, și care are mari șanse să fie extins la nivel național. Inițiativa îi aparține societății Contactonomy.

    Astfel, clienții restaurantelor și cafenelelor nu vor mai fi obligați să consulte meniuri tipărite pe hârtie, ci vor putea folosi smartphone-ul pentru a accesa meniul prin intermediul unui soft special creat în acest sens, ceea ce este mult mai sigur din punctul de vedere al sănătății în contextul pandemiei. „Ne-am străduit să oferim o soluție concretă atât pentru restaurante, cât și pentru clienții acestora. Cu cMenu se reduce riscul de răspândire a virusului, ceea ce îi ajută pe oaspeți să se simtă în siguranță, oferind totodată o experiență unică. Dezinfectarea periodică a meniurilor clasice, sau a meniurilor pentru băuturi este o obligație prevăzută printr-un decret ministerial și necesită o atenție deosebită, în special în situația actuală. Soluția noastră se bazează pe tehnologii contactless, cum ar fi codul NFC sau codul QR.  De fapt, oferim o alternativă digitală, virtuală, la meniul tradițional, tipărit, nu dorim să înlocuim chelnerii, nu dorim să le luăm munca.” – a detaliat Dolcsig Szabolcs, fondatorul societății Contactonomy, în legătură cu dezvoltarea acestui soft.

    Piața a reacționat pozitiv la inițiativa unică și inovatoare, iar aceștia au primit solicitări din mai multe orașe, într-un timp foarte scurt. Pe lângă practicitatea sa, este și economic, deoarece valoarea abonamentului pe un an este mai mică decât costul tipăririi unui meniu cu o singură utilizare, care ajunge pentru 3-4 săptămâni. Programul cMenu este disponibil în prezent în trei versiuni (Lite, Lite + și Pro), precum și în pachete de abonament în funcție de dimensiunile restaurantelor.

    Sursă: Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna citat de presa locală.

    Foto credit: Contactonomy

    Categories
    Cultura si lifestyle

    Sfântu Gheorghe: treptat, viața culturală a orașului își recapătă pulsul

    Sfântu Gheorghe este unul dintre orașele țării care și-au căpătat recunoașterea la nivel național pentru atenția deosebită pe care o acordă fenomenului cultural. Pandemia care a stopat întreaga activitate a oamenilor de pretutindeni nu a reușit să distrugă interesul comunității pentru cultură. După o vreme petrecută online, multe instituții din domeniu își redeschid porțile pentru reîntâlnirea cu publicul său, trecând la programe în aer liber și adaptându-și oferta la restricțiile valabile în perioada stării de alertă în vederea protejării sănătății. 

    Pe lista instituțiilor de cultură care se mută în aer liber este Teatrul „Andrei Mureșanu” care, în cadrul programului „Teatru de vară”, pentru care a montat în mod expres o scenă în curte, vine cu o ofertă culturală pentru cei mai tineri spectatori, prezentând spectacolul „Doi galbeni”, regia Mirela Bucur, și „Toți privesc înainte”, în regia lui Sebastian Marina. 

    La rândul său, Teatrul „Tamási Áron” va susține pentru prima dată în istoria teatrului maghiar din Sfântu Gheorghe spectacole în aer liber, care vor avea loc în Grădina Muzeului Naţional Secuiesc. Astfel, în cursul lunii iunie, vor fiprezentate montări ale unor texte contemporane și anume, „Regina torturilor”, regia Pálffy Tibor; „Felhőtektonika”, regia lui Bocsárdi László; „Dacă vreau să fluier, fluier”, regia Zakariás Zalán.

    Compania M Studio, specializată în teatru de mișcare, pregătește un spectacol de jonglerii cu foc, intitulat „Dans de foc”, care va fi prezentat în diferite părți ale orașului, iar Teatrul de păpuși „Cimborák” își reînnoiește spectacolul prezentat anterior, „A buták versenye”, și îl va prezenta în a doua jumătate a lunii în parcul central. Bazat pe poveștile lui Benedek Elek, spectacolul este inspirat de poveștile populare şi este recomandat copiilor mai mari de 6 ani.

    De asemenea, Centrul de Artă din Transilvania își va redeschide porțile pe 9 iunie, iar până pe 4 iulie, va găzdui două expoziții de grafică, ale lui Soó Zöld Margit şi Sipos László, după ce vernisajul a avut loc online în luna martie. Totodată, de la începutul lunii iunie, Colecția Publică Cinegetică a Ţinutului Secuiesc poate fi din nou vizitată, însă fără tururi ghidate. 

    Nici Biblioteca Județeană „Bod Péter” nu se lasă mai prejos. Din data de 2 iunie, aceasta dă din nou cărți cu împrumnut, dar, pentru siguranța cititorilor, recepția are loc printr-o fereastră mică din lateralul clădirii, iar cititorii sunt îndemnați să utilizeze cu încredere catalogul online sau să facă o programare, astfel încât timpul petrecut la bibliotecă să fie cât mai scurt. 

    Fiecare din instituții a luat toate măsurile necesare privind menținerea distanțării sociale și dezinfectarea spațiilor în care își desfășoară activitatea, unele oferind chiar și măști de protecție pentru publicul său. 

    Categories
    Cultura si lifestyle

    Un pictor din Joseni a parcurs 50 de kilometri pe jos, purtând cu el rugăciunile oamenilor pentru Fecioara Maria de la Şumuleu-Ciuc

    Reportaj AGERPRES: Un pictor din Joseni a parcurs pe jos 50 de kilometri pentru a ajunge la slujba de Rusaliile Catolice de la Şumuleu-Ciuc şi a purtat cu el rugăciunile oamenilor din localităţile pe care le-a parcurs, întrucât în acest an, din cauza pandemiei, marele pelerinaj nu a mai putut avea loc.

    Balázs József are 66 ani, este pictor, profesor pensionar de desen şi un nelipsit de la procesiunea de Rusaliile Catolice de la Şumuleu-Ciuc, considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.

    Anul trecut, o boală de inimă l-a pus la încercare şi a lipsit de la eveniment, aşa cum nu a făcut-o niciodată în ultimii ani, iar în acest an, pandemia a fost la un pas de a-i zădărnici din nou visul de a se ruga Fecioarei Maria.

    Cu toate restricţiile impuse, a decis să pornească singur în lungul drum pe care îl făcea, în fiecare an, până la Şumuleu-Ciuc şi să ducă cu el rugăciunile oamenilor din localităţile prin care trecea.

    Balázs József a plecat din Joseni joi, purtând o cruce de mesteacăn în mâini, aceeaşi care îl însoţea şi în anii trecuţi, şi a poposit în toate localităţile de pe traseu, unde a fost aşteptat de preotul din sat şi de două persoane, care i-au oferit, imprimate pe panglici, rugăciunile oamenilor din comunitate.

    Cele două persoane l-au însoţit până în următoarea localitate, unde a fost preluat de alte persoane, într-o ştafetă a speranţei şi a rugăciunilor.

    Panglicile au fost prinse pe cruce şi au devenit tot mai multe, pe măsură ce pictorul se apropia de Miercurea Ciuc.

    Cu un chip blând şi un zâmbet care te îmbrăţişează, Balázs József a vorbit despre misiunea lui din acest an şi spune că este un sol care duce Fecioarei Maria rugăciunile comunităţilor şi oamenilor.


    Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES

    “Acesta este un an foarte special. Anul trecut nu am putut să vin din cauza bolii, am avut probleme cu inima. Au venit, însă, vreo 250 de oameni, dar fără mine. Acum vine eu, singur, fără cei 250 de oameni. Ăsta este un cadou pe care Maica Domnului mi l-a oferit. A făcut din mine un fel de sol, care aduce mesajele, rugăciunile comunelor şi oamenilor care nu au putut să vină, în acest an, la pelerinaj. Fiecare comună îmi dă doi soli, care îmi aduc pe o panglică scrise rugăciunile pe care trebuie să le duc la Maica Domnului. Acolo o să citesc şi când fac salutul către Maica Domnului”, a mărturisit pictorul.

    Rugăciunile imprimate pe panglici conţin gânduri de sănătate, de întărire a credinţei, dar şi mesaje de dragoste către Fecioara Maria.

    “În general, toată lumea cere de la Maica Domnului să nu uite să ocrotească comunitatea noastră, îi mulţumeşte că ne-a salvat din boala asta ciudată şi trimite şi un mesaj de dragoste către Maica Domnului şi faptul că se bizuie oricând şi oricând pe ea, ocrotirea sa fiind singura noastră scăpare”, adaugă Balázs József.


    Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES

    Întrebat cum se simte să parcurgă singur drumul pe care altă dată îl făcea alături de atâţia pelerini, pictorul cu părul alb spune că este însoţit de Maica Domnului, care îl ocroteşte şi îl ţine de mână.

    “Nu sunt singur, sunt cu Maica Domnului pe drum, parcă mă mângâie, mă ţine de mână şi vorbim. Ce părere are de mine, ce părere are de comunitatea noastră, ce nu facem bine, cum ar fi să facem mai bine, ce este ceea ce trăim – asta o întreb pe Maica Domnului. Oare este în favoarea noastră ceea ce trăim acum sau pentru ce? Şi, câteodată, eu simt că nu sunt un individ potrivit şi demn de această responsabilitate, dar simt apoi cum Maica Domnului mă îndeamnă să îmi continui drumul, pentru că ea face miracole”, mai spune Balázs József cu lacrimi în ochi.

    Încercările la care au fost supuşi oamenii în perioada pandemiei au rostul lor, crede el, acela de a întări credinţa, dar şi de a dărâma ziduri şi de a conştientiza cât de importantă este prezenţa celor dragi aproape de noi.

    “Mesajul Maicii Domnului, după părerea mea, pentru această perioadă este să nu ne părăsim bisericile, să fim hotărâţi. Dacă strămoşii noştri au avut puterea ca să construiască nişte biserici frumoase, nicicum să nu le părăsim. De aia nu ne lasă acum înăuntru, în biserici, ca să simţim ce înseamnă dacă nu le avem. (…) Perioada asta ne mai învaţă ca să nu ne lipim de telefoane şi de online-ul acesta, pentru că omul fizic e mai preţios. Şi de aia ne-a închis acolo, la izolare, să simţim ce înseamnă dacă nu-l ai pe celălalt aproape. Au fost vecini care nu şi-au vorbit sau au vorbit foarte rar, unii au încercat tot felul de metode să se întâlnească la o cafea, câteodată au modificat şi gardul dintre ei. Deci, gardurile dintre noi trebuie dărămate”, mai afirmă pictorul din Joseni.


    Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES

    Acesta a ajuns la catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc vineri seară, a îngenuncheat în faţa statuii făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi a rostit rugăciunile pe care oamenii i le-au trimis.

    Asemenea lui Balázs József, care a parcurs pe jos cei 50 de kilometri dintre Joseni şi Miercurea Ciuc, înfruntând uneori frigul şi ploaia, au mai venit la catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc şi alţi pelerini, din unele localităţi ale judeţului sau chiar din judeţul Covasna, pe jos, pe bicicletă sau călare, şi au adus, la rândul lor, rugăciunile imprimate pe panglici, pe care le-au agăţat, în final, pe un panou, în apropierea catedralei.

    Pelerinajul obişnuit de pe muntele Şumuleu, care reunea în fiecare an peste 100.000 de oameni din întreaga lume, nu a mai avut loc în acest an din cauza pandemiei de COVID-19, Ordinul Franciscanilor, organizator al evenimentului, rugându-i pe pelerini să participe la procesiune doar cu sufletul.

    Pentru a păstra tradiţia, steagul sfânt al Şumuleului, “Laborumul”, a fost purtat în cursul dimineţii până la altarul în aer liber, de unde se oficia în mod obişnuit liturghia, după care a fost adus în faţa bisericii.


    Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES

    Slujba de Rusaliile Catolice a avut loc în catedrala franciscană de la Şumuleu-Ciuc, unde se află statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, şi a fost transmisă online, dar şi de televiziunea Duna, din Ungaria, şi de Radio Maria, accesul în interior nefiind permis.

    În curtea bisericii s-au adunat, totuşi, numeroşi credincioşi, iar unii dintre ei au urcat până în şaua muntelui Şumuleu şi au ascultat de acolo slujba de Rusalii, în faţa altarului în aer liber, de la care nu oficia niciun preot.

    Ei au mărturisit că îi încearcă sentimente de tristeţe profundă, mai ales că nici pe vremea comunismului pelerinajul nu a fost interzis şi au punctat faptul că trebuie să fim uniţi în faţa greutăţilor.

    În final, atât cei din faţa televizoarelor sau cei care urmăreau slujba online, cât şi cei aproape 500 de oameni din curtea bisericii, care au asistat la slujbă, au rămas cu credinţa şi speranţa că anul viitor condiţiile vor fi mai prielnice şi că vor putea să revină la Şumuleu-Ciuc pentru a se ruga Fecioarei Maria.


    Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES

    Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica Franciscană.

    În anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.

    De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.

    Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat anul trecut, pe 1 iunie, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.


    Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES

    Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit un trandafir de aur sanctuarului marian, aşa cum face când merge la locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului.

    În acest an, mottoul pelerinajului de la Şumuleu Ciuc este: “Duhul Sfânt Se va coborî peste tine”. AGERPRES/(AS – autor: Gina Ştefan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)