Deranjată de felul în care a fost interpretată luarea sa de poziție în Parlament privind ajutorul pe care Guvernul Orbán a decis să îl acorde maghiarilor din România și din alte câteva state, Tímea Szabó, liderul grupului parlamentar Dialog pentru Ungaria (Párbeszéd Magyarországért), a decis să își caute dreptatea în instanță.
Într-o postare pe Facebook, publicată marți, 21 aprilie, aceasta își face cunoscută intenția de a acționa în justiție publicația Origo, precum și publicații despre care afirmă că susțin și promovează poziția FIDESZ, pretinzând în mod fals că, în luarea sa de poziție în Parlament, s-a declarat împotriva furnizării de echipament de protecție pentru maghiarii de peste graniță. Făcând referire la modul abrupt în care a fost întreruptă în timpul discursului său de către preşedintele Parlamentului, Kövér László, Tímea Szabó susține că nu a fost lăsată să își ducă ideea până la capăt, ceea ce a făcut posibilă interpretarea deja vehiculată a discursului său, care ar fi continuat astfel: „Nu este nimic în neregulă cu faptul că Guvernul îi ajută pe alții, dar da, presupusul stoc intern de 20 de milioane de măști este în depozit de săptămâni întregi, nefiind distribuit încă, în timp ce spitalele, medicii de familie și oamenii nu au acces la ele și nu au echipamente corespunzătoare”, a scris liderul grupului parlamentar Dialog pentru Ungaria, subliniind că în opinia sa insinuarea deputaților FIDESZ este insidioasă, având în vedere faptul că trei dintre cei patru bunici ai săi sunt transilvăneni și că încă își amintește vremurile grele ale copilăriei petrecute în timpul lui Ceaușescu. Explicația originilor vine ca replică la răspunsul primit de ea din partea FIDESZ, prin vocea secretarului de stat responsabil pentru relaţiile cu Parlamentul în cadrul Cabinetului Prim-Ministrului Ungariei, Csaba Dömötör, care explicase că, fără voia lor, dincolo de graniţele Ungariei trăiesc milioane de maghiari, care au supravieţuit zeci de ani comunismului şi cărora li s-au ignorat drepturile lor fundamentale, adăugând că este momentul ca acești maghiari să primească o mână de ajutor.
Mai mult decât atât, Tímea Szabó merge chiar mai departe cu afirmațiile sale, acuzându-i pe susținătorii premierului Ungariei de minciuni repetate care nu au alt scop decât acela de a abate atenția publicului de la neregulile pe care le săvârșesc în actul guvernării.
„Nu este prima dată când mamelucii lui Viktor Orbán au mințit pentru a abate atenția de la furtișagurile lor constante și de la eșecul de a ajuta cetățenii, inventându-și noi și noi dușmani. Dar nu vom renunța să luptăm în continuare și vom înlocui acest guvern al inumanității în 2022, cu sprijinul opoziției!”
UPDATE: Ulterior, Tímea Szabó a mulţumit, printr-o nouă postare pe Facebook, susţinătorilor săi şi a celor care i-au trimis încurajări, susţinând că a început deja demersurile legale şi că nu se va opri din această „luptă împotriva guvernării injustiţiei, minciunilor şi a tratamentelor inumane”.
Mirela Cara Dragu
Sursa: Facebook.