Ungaria: Protest al reprezentanților Jobbik în fața Ambasadei României la Budapesta

La sfârșitul săptămânii trecute, trei politicieni ai partidului de opoziţie din Ungaria, Jobbik, au mers în fața Ambasadei României la Budapesta, cu o petiţie şi trei saci de deşeuri, pentru a protesta față de poluarea râurilor, dupa ce ministrul mediului român, Tánczos Barna, a refuzat să discute cu ei despre această problemă.

„Vecinii noştri români ne poluează şi ne otrăvesc viitorul pe o lungime de câteva sute de kilometri”, a afirmatBéla Adorján, membru al consiliului judeţean Szabolcs-Szatmár-Bereg, care a menționat totodată faptul că poluarea despre care vorbește implică și implică cheltuieli de ordinul miliardelor din partea autorităţilor din Ungaria.

Béla Adorján a adăugat totodată că a ales să protesteze astfel întrucât ministrul Mediului de la Bucureşti a refuzat dialogul, dar și pentru că plângerea penală, pe care au depus-o cu doi ani în urmă, nu a produs niciun efect. 

La rândul său, Csaba Gyüre, deputatul partidului în Parlament, a subliniat că evenimentele constituie o încălcare a mai multor principii de drept şi tratate internaţionale, motiv pentru care autorii petiţiei solicită României să elimine depozitele de gunoi ilegale de pe teritoriul său şi să asigure calitatea corespunzătoare a apelor care se varsă din România în Ungaria.

Gergő Keresztesy, preşedintele organizaţiei de tineret a partidului, a atras atenţia asupra responsabilităţii faţă de generaţiile viitoare, subliniind că poluarea de acum dăunează apelor vii, care reprezintă una din principalele comori ale Ungariei.

El a adăugat că găsirea unei soluţii necesită un parteneriat şi că niciun stat nu poate considera Bazinul Carpatic ca „un fel de groapă de gunoi”.

Sursa: hirado.hu

Foto: hirmondo.ro