La sfârșitul săptămânii trecute, trei politicieni ai partidului de opoziţie din Ungaria, Jobbik, au mers în fața Ambasadei României la Budapesta, cu o petiţie şi trei saci de deşeuri, pentru a protesta față de poluarea râurilor, dupa ce ministrul mediului român, Tánczos Barna, a refuzat să discute cu ei despre această problemă.
„Vecinii noştri români ne poluează şi ne otrăvesc viitorul pe o lungime de câteva sute de kilometri”, a afirmatBéla Adorján, membru al consiliului judeţean Szabolcs-Szatmár-Bereg, care a menționat totodată faptul că poluarea despre care vorbește implică și implică cheltuieli de ordinul miliardelor din partea autorităţilor din Ungaria.
Béla Adorján a adăugat totodată că a ales să protesteze astfel întrucât ministrul Mediului de la Bucureşti a refuzat dialogul, dar și pentru că plângerea penală, pe care au depus-o cu doi ani în urmă, nu a produs niciun efect.
La rândul său, Csaba Gyüre, deputatul partidului în Parlament, a subliniat că evenimentele constituie o încălcare a mai multor principii de drept şi tratate internaţionale, motiv pentru care autorii petiţiei solicită României să elimine depozitele de gunoi ilegale de pe teritoriul său şi să asigure calitatea corespunzătoare a apelor care se varsă din România în Ungaria.
Gergő Keresztesy, preşedintele organizaţiei de tineret a partidului, a atras atenţia asupra responsabilităţii faţă de generaţiile viitoare, subliniind că poluarea de acum dăunează apelor vii, care reprezintă una din principalele comori ale Ungariei.
El a adăugat că găsirea unei soluţii necesită un parteneriat şi că niciun stat nu poate considera Bazinul Carpatic ca „un fel de groapă de gunoi”.
Sursa: hirado.hu
Foto: hirmondo.ro