La începutul săptămânii, Agenția Națională de Presă Agerpres publica un comunicat emis de Mișcarea Angajament Civic CEMO, din Tg. Mureș, menit să atragă atenția asupra faptului că drepturile minorităţii maghiare din România nu sunt respectate de către autorităţile statului în perioada epidemiei de COVID-19.
Concluzia CEMO a pornit de la faptul că, în data de 30 martie, Consiliul Europei (CE) a publicat un comunicat prin care a cerut statelor membre să pună la dispoziţia cetăţenilor informaţii despre coronavirus şi în limbile minoritare sau regionale, după ce membrii Comitetului de experţi al Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare au arătat că multe ţări care au ratificat Carta, nu respectă drepturile lingvistice ale minorităţilor. „În acest context, CE a cerut statelor semnatare să-şi schimbe poziţia, să respecte drepturile lingvistice garantate (şi ratificate) în Cartă. În cazul României, avertismentele Consiliului Europei şi preocupările experţilor CE sunt în întregime justificate, întrucât autorităţile ţării, în frunte cu Grupul de Comunicare Strategică, nu au ţinut cont de drepturile lingvistice ale minorităţii maghiare în România”, se arată în comunicatul de presă transmis de CEMO, în care se subliniază printre altele și faptul că Ministerul Educației a organizat sistemul de predare online doar în limba oficială, ceea ce este, în opinia CEMO, un act discriminativ faţă de membrii minorităţilor naţionale. Argumentul pentru acest aspect este acela că „educaţia la distanţă a fost organizată exclusiv pentru elevii care învaţă în clase de predare în limba română cu ajutorul televiziunii publice (TVR), însă, programele în limbă maghiară au fost realizate în două studiouri teritoriale TVR de către membrii comunităţii maghiare, din resursele proprii, adică cu participarea părinţilor şi profesorilor maghiari, cu aportul Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România.”
Problema pe care CEMO o ridică prin comunicatul de presă lansat luni este extrem de delicată, de sensibilă și de plină de nuanțe. Și aceasta în primul rând datorită faptului că face referire la respectarea unor drepturi într-o perioadă în care, în țară, este decretată starea de urgență, cea care ne privează pe toți, indiferent de etnie, rasă, religie, vârstă sau sex, de dreptul esențial de a fi cetățeni liberi ai acestui stat – România nefiind însă singurul stat din lume care își privează populația de aceste drepturi constituționale. Contextul socio-politic actual nu este axat pe respectarea drepturilor, ci pe luarea de măsuri coercitive și, uneori, arbitrare în scopul declarat al stopării fenomenului de extindere a epidemiei cu care luptă întreg mapamondul. Este bine? Este rău? Nici măcar asta nu putem judeca în aceste zile în care se caută soluții la cald, fără un termen de gândire prea lung, în chestiuni ce țin de viață și de moarte fără un precedent în istoria recentă a umanității.
În vreme „de pace”, punctele de vedere emise de CEMO ar fi putut fi analizate rațional și multe dintre ele ar fi fost poate validate ca fiind pertinente și pe deplin justificate. Interesant este însă că privațiunile despre care vorbește comunicatul de presă nu se răsfrâng eminamente asupra etnicilor maghiari din România. Exceptând minoritarii surdo-muți, pentru care Grupul de Comunicare Strategică a avut de fiecare dată un interpret care a „tradus” măsurile impuse prin Ordin de ministru unei categoriei defavorizate a populației, respectiv persoanele cu deficiențe de vorbire și auz, nicio altă minoritate etnică din țara noastră nu a fost privilegiată în acest sens. Deci discriminarea nu țintește neapărat etnicii maghiari și, cel mai probabil, este o simplă scăpare a celor care acum sunt pe baricade. Este foarte adevărat că maghiarii depășesc numeric celelalte etnii, dar dacă Guvernul ar fi găsit o cale de a traduce măsurile în limba lor maternă, fără să traducă și în celelalte limbi materne recunoscute oficial la noi, ar fi putut fi socotit ca un alt act de discriminare și iar nu ar fi fost bine.
Pe de altă parte, reprezentanții statului român nu au interzis traducerea mesajelor oficiale din această perioadă în limbile minoritarilor, ceea ce a făcut ca în unele cazuri, autoritățile locale să preia frâiele, să renunțe la orgolii nejustificate și să se ocupe temeinic de informarea corespunzătoare, bilingvă, a cetățenilor din zonele conlocuite de maghiari și români. În județul Covasna, de pildă, site-ul DSP are o versiune actualizată și în limba maghiară. Într-adevăr, există trimiteri către pagini în limba română, dar instituția a pus la dispoziția cetățenilor mai multe numere de telefon și o adresă de mail, astfel încât aceștia să poată solicita oricând orice informații vor considera necesare în această perioadă.
De asemenea, Primăria Orașului Sfântu Gheorghe are o pagină activă de Facebook pe care toate mesajele au fost transmise bilingv. Primarul municipiului, Antal Árpád, are la rândul său o activitate bogată pe propria pagină de Facebook, pe care cele mai multe mesaje sunt scrise numai în limba maghiară. În plus, pe aproape toate scările blocurilor din oraș au fost lipite afișe mari, vizibile, în română și în maghiară, cu informații despre cum se poate preveni îmbolnăvirea și ce măsuri de protecție își pot lua cetățenii.
Acolo unde statul român are minusuri, acționează în completare o altă putere în stat, anume presa. Iar în Covasna, presa maghiară este foarte activă și traduce cu conștiinciozitate toate informările (şi pentru asta merită felicitările noastre!). În mod cert, statul român nu ar trebui să mizeze doar pe efortul acesteia, însă asta e tot ce poate face acum, când își concentrează întreaga atenție și capacitate asupra uciderii „balaurului” cu care luptăm toți. De aceea cred că, într-un moment în care, sub o formă sau alta, toți suntem privați de drepturi, putem să luăm exemplu de bune practici de la alții, așa cum sunt chiar cele menționate anterior, să ne unim și să ne facem fiecare partea noastră, cum și cât putem, ajutând statul român și ajutându-i în fapt, în timpul necesar, pe cei care au nevoie de ajutorul nostru. Putem alege, desigur, să arătăm cu degetul și să aducem acuze de rele intenții, dar cu ce i-ar ajuta acest lucru acum pe toți cei în numele și spre binele cărora pretindem că o facem? Oare nu e mai uman să ne apropiem unii de alții și să ne dăm mâna într-un efort comun în care să fim toți o apă și-un pământ? Oare nu acum este momentul să demonstrăm că, dincolo de etnii, există oameni și că putem pune între paranteze pentru o vreme asemenea preocupări?
Cât despre Ministerul Educației, în opinia mea, vorbim despre o cangrenă a cărei duhoare ne afectează pe toți și ne va afecta și mai departe. Educația online și prin intermediul televiziunii de stat ca măsură luată și implementată pe genunchi, dintr-o ambiție încă neînțeleasă de mine de a nu îngheța anul școlar, a fost mai degrabă ceva mimat și făcut după vechea practică a lui „hai să bifăm și asta!” În acest caz, aproape că îți vine să te întrebi dacă nu cumva n-o fi mai bine să nu fii inclus în „grandiosul plan” de predare din care nimeni n-a avut de câștigat, copiii finnd cei mai păgubiți.
Dar, să avem clemență, e stare de urgență!
Mirela Cara-Dragu
