Categories
Interviuri

Antal Arpad: Niciun alt municipiu nu oferă mai mult decât oferim noi pentru investiții! Ce beneficii aveți dacă vreți să puneți pe picioare un bussines în Sfântu Gheorghe

Primarul municipiului Sf. Gheorghe, Antal Arpad, a avut câteva intervenții foarte interesante într-un interviu, transmis vineri la We Radio Sf. Gheorghe. Am reținut din răspunsurile lui Antal Arpad referitoare la beneficiile care există pentru a pentru a începe un business în Sf. Gheorghe faptul că niciun alt municpiu din România nu oferă atâtea facilități pentru investitori.

Astfel, cei interesați pot aplica pentru fonduri europene, pot veni la StartUp Hub pentru consultanță sau să ia legătura cu Camera de Comerț și Industrie pentru mai multe informații. Avantajul municipiului Sf. Gheorghe este parcul industrial, deoarece are terenuri foarte accesibile pentru investitori și programe de ajutor de stat, iar în martie urmează încă o investiție foarte mare în acest parc industrial, motiv pentru care a făcut apel la investitori să solicite mai multe informații Primăriei.

De exemplu, Primăria are o echipă foarte bună care se ocupă de aplicațiile pentru fonduri europene, dar colaborează și cu parteneri externi. Secretul este, în opinia lui Antal Arpad, să știi ce vrei atunci când aplici.

Referitor la muncitorii extracomunitari, primarul a fost întrebat dacă a luat în considerare această resursă pentru suplimentarea mâinii de lucru din oraș. Antal arpad a precizat că Guvernul este cel care decide numărul acestora și domeniile în care pot activa, precum HORECA și construcții. A mai spus că nu autoritatea locală ia această decizie, pentru că nu are interese în aceste domenii, sfera privată fiind cea interesată.

Cu toate acestea, pentru a dezvolta piața muncii, primarul a vorbit despre „Campusul Dual”, realizat prin fonduri europene, care presupune școli profesionale și universități pentru tineri pentru ca mai apoi aceștia să se angajeze pe piața locală. În cadrul acestui campus vor fi laboratoare, săli de clasă, internat, prin care tinerii vor fi pregătiți pentru diverse profesii (brutar, tâmplar). În 2026-2027 acest proiect se va finaliza.

La finalul interviului, primarul a răspuns la o întrebare despre dezvoltarea pentru tineri. Edilul a punctat că, deși Sf. Gheorghe nu se poate compara cu orașele universitare, precum Cluj-Napoca, în strategia de dezvoltare sunt cuprinse lucruri bune pentru un oraș mică (curățenie, siguranță), iar pe de altă parte există acele servicii de calitate care se găsesc în orașele mari în sfera privată, doare că aici sunt oferite de sfera publică (cultură, sport).

Sursa: weradio.ro

Categories
Locale Stiri

Modelul Sfântu Gheorghe: Primăria a semnat contracte PNRR în valoare de peste 100 de milioane de euro

Municipul Sfântu Gheorghe a încheiat contracte de finanțare în valoare de peste 500 de milioane de lei, pentru investiții în infrastructura școlară, locuințe, mobilitate sau reabilitare termică. Astfel, Sfântu Gheorghe se află printre primele 3 orașe din România în ceea ce privește câștigarea proiectelor prin PNRR, conform declarației primarului Antal Árpád.

Spre deosebire de anul trecut, când unele dintre cele mai aglomerate străzi din oraş au fost reparate aproape simultan, fiind incluse într-un proiect finanțat din fonduri europene, unde termenele de finalizare nu puteau fi depășite, iar locuitorii erau deranjați de lucrările derulate, anul acesta primarul a susținut faptul că locuitorii nu vor fi incomodați de proiectele ce se vor desfășura.

„Ceea ce este foarte important și cred că interesează cetățenii este că în perioada următoare vom avea foarte multe investiții, dar investiții care deranjează mai puțin în viața de zi cu zi, față de cum erau în perioada precedentă, pentru că pot să spun că în proporție de 80% am finalizat investițiile de bază. Au fost foarte multe decizii dificile, au fost foarte multe investiții care au deranjat populația, dar pot să spun că în proporție de 80% rețelele din acest oraș sunt schimbate. Asta nu înseamnă că e exclus ca o conductă de gaz să nu genereze situații în care să trebuiască să se intervină la un moment dat dar, per total, cred că e foarte bine că am pus accent pe ceva care nu se vede cu ochiul liber, care de foarte multe ori a creat deranj, și care din punctul de vedere al funcționării orașului este extrem de important (…) Eu zic că trebuie să considerăm că aceste investiții se realizează în 2024, 2025, 2026 și 2027, pentru că partea de fonduri europene trebuie atrasă până în 31 august 2026, dar probabil că finalizarea unora dintre ele, cu contribuție proprie și tot, va fi în 2027 (…) Dar cuvântul – cheie este reziliența. Bugetul pune accent pe acele investiții prin care orașul devine rezilient împotriva șocurilor externe”, a mai spus primarul.

Referitor la reabilitarea termică a blocurilor, edilul municipiului Sfântu Gheorghe a declarat că doar din PNRR au fost atrase fonduri europene de peste 40 de milioane de lei, iar pentru instituțiile de învățământ sunt câștigate proiecte în valoare de aproximativ 100 de milioane de lei. Conform celor spuse de Antal Árpád, municipalitatea va pune accent în special pe dezvoltarea zonelor cu populație expusă riscului de sărăcie energetică, precum zona Ciucului sau blocurile din strada Váradi József.

Sursa: Hotnews.ro

Categories
Stiri

Frumusețea tradițiilor secuiești: sfințirea bucatelor de Paști

Câteva mii de persoane au participat duminică, în centrul municipiilor Sfântu Gheorghe și Miercurea-Ciuc, la tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor, cu ocazia Paştelui Catolic.

În ciuda vremii reci, participanţii la ceremonial s-au adunat pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc și Piața Libertății din Sfântu Gheorghe, aducând coşuri cu ouă roşii, şuncă, drob, friptură sau prăjituri, iar mulţi au venit cu flori în mâini, acestea urmând să înfrumuseţeze masa de Paşti.

Primarul Antal Árpád a postat în Vinerea Mare pe pagina sa de Facebook anunțul organizării ceremoniei și a originii ciucane a acesteia: „Sfințirea mâncării de Paști din Miercurea-Ciuc este exemplară peste tot în Ardeal. Bucatele de sărbătoare sunt așezate în coșuri și acoperite cu ștergare, iar apoi credincioșii se adună laolaltă pentru ca acestea să fie sfințite de către preoți. După ceremonie, fiecare va servi acasă mâncarea binecuvântată. În Duminica Paștelui, 17 aprilie, la șapte și jumătate dimineața, îi așteptăm pe toți locuitorii din Sfântu Gheorghe, indiferent de apartenența confesională, în Piața Principală, la ceremonia de sfințire a mâncării de Paști cu intenţia de a crea o tradiţie.“

La Miercurea Ciuc, preotul Darvas Kozma Jozsef a vorbit despre această mare sărbătoare a creştinătăţii şi despre importanţa dragostei faţă de Dumnezeu şi de semeni. „Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat. Învierea Domnului, asta este mântuirea noastră, a tuturor oamenilor şi asta sărbătorim. Ne rugăm pentru pace. Domnul Isus, prima dată pentru noi a avut îndemnul: ‘Pacea Domnului să fie cu voi!’. Iar în afară de pace ne rugăm pentru dragoste şi îngrijirea şi ajutarea semenilor”, a spus Darvas Kozma Jozsef.

Câteva fotografii din Sfântu Gheorghe și din Miercurea Ciuc:

Surse: Facebook, agerpres.ro, hargitanepe.ro.

Categories
Cultura si lifestyle

PEDIBUS – noul proiect al Primăriei Sf. Gheorghe, prin care se încurajează mersul pe jos către școală

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe va lansa la începutul săptămânii viitoare o inițiativă prin care urmărește să încurajeze mersul pe jos în rândul școlarilor din ciclul primar. Proiectul a primit denumirea simbolică de Pedibus și urmează a fi pus în practică de luni, 17 mai. În acest sens, autoritățile au stabilit atât traseele, cât și orarul și persoanele care vor însoți pe jos copiii către școală. 

Inițiativa este una care se aliniază viziunii primarului Antal Árpád asupra orașului. În repetate rânduri și în diferite contexte, acesta a precizat că dorința sa este aceea de a transforma Sfântu Gheorghe într-un oraș pentru oameni, nu într-unul pentru mașini. 

Programul Pedibus se va realiza cu sprijinul unor voluntari adulți și pornește de la ideea că activitatea fizică regulată ajută la creșterea capacității de învățare, la dezvoltarea abilităților sociale, dar și la creșterea controlului emoțional și al încrederii în sine. Copiii care vor dori să participe la acest program vor fi așteptați în fiecare dimineață de către voluntari, în stațiile marcate din oraș, pentru a fi însoțiți pe jos până la școală.

„În ultimii ani, din ce în ce mai mulți copii sunt duși la școală cu mașina de către părinți. Acest fapt nu doar că afectează independența copiilor, ci contribuie și la aglomerarea traficului și la creșterea nivelului de poluare a aerului din jurul școlilor. Programul Pedibus reprezintă o alternativă pentru transportul copiilor până la școală și pentru creșterea activității fizice. 

Copiii vor fi însoțiți până la școală în fiecare săptămână de către un alt „șofer” adult de Pedibus (sportivi, actori, politicieni, pedagogi, doctori, șefi de instituții, reprezentanți ai presei, organizații civile, asociații etc.). Pedibus-urile vor urma un traseu prestabilit și vor porni în fiecare dimineață la ora 7:30 din stațiile prezentate mai jos. În aceste stații, copiii vor fi așteptați de către voluntari, fiecare grup urmând să fie însoțit de câte doi adulți până la școală. În prima săptămână, „șoferii” Pedibus-urilor vor fi sportivi” – se arată în comunicatul Primăriei Sf. Gheorghe

Categories
Locale Stiri

Sfântu Gheorghe se alătură inițiativei ministeriale „Vinerea verde”

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi instituţiile subordonate se implică în campania lansată de Ministerul Mediului sub genericul „Vinerea verde. Stop! Azi, maşina stă pe loc!”.

Startul campaniei a fost dat săptămâna trecută la nivel central printr-o mobilizare fără precedent. Astfel, se doreşte ca în fiecare vineri minim un sfert dintre angajaţii fiecărei instituţii publice din România să vină la locul de muncă altfel decât cu autoturismele personale.

În acest sens, Primăria Sfântu Gheorghe face un apel la cât mai mulţi locuitori să se alăture acestei campanii şi să aleagă metode de transport alternative în fiecare zi de vineri.

Prin acest demers Ministerul Mediului doreşte să instaureze în România „Vinerea Verde!”, programul naţional prin care în fiecare zi de vineri a săptămânii să încurajeze populaţia să opteze pentru mijloace de transport alternative (biciclete, transportul în comun, mersul pe jos).

Sub acest concept, Ministerul Mediului va promova şi un plan de măsuri prin care autoturismele personale să fie înlocuite de biciclete, trotinete electrice, maşini electrice sau mersul pe jos, de cât mai mulţi români.

România se confruntă de mai mulţi ani cu poluarea aerului în mediul urban, aceasta fiind una din provocările de mediu faţă de care toate instituţiile statului trebuie să intensifice eforturile pentru a reda sănătatea şi calitatea vieţii în marile oraşe ale ţării.

Dintre cauzele poluării aerului, transportul rutier este cea mai periculoasă, pentru că emisiile au loc la nivelul solului, foarte aproape de oameni.

Provocarea este cu atât mai mare cu cât maşina personală a devenit, pentru cea mai mare parte dintre noi, o soluţie de deplasare zilnică. În acest context, apare nevoia de a stimula populaţia să opteze cât mai des pentru moduri de deplasare alternative, cu emisii scăzute.

Sursă și foto: Primăria Sf. Gheorghe

Categories
Locale

Antal Árpád, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, hotărât să spargă barielele lingvistice dintre etnii

Primăria Sfântu Gheorghe și-a propus să spargă barierele lingvistice dintre cele două comunități, prin acordarea de sprijin în valoare de câte 1.000 de lei românilor și maghiarilor care vor participa la cursuri de competențe lingvistice, pentru a învăța sau a se perfecționa în limba celeilalte comunități.

Cursurile vor fi organizate de extensia din Sfântu Gheorghe a Universității Babeș-Bolyai și, potrivit primarului Antal Árpád, sunt adresate atât elevilor, cât și persoanelor care revin în municipiu după finalizarea studiilor în alte orașe sau țări.

Edilul a precizat că bugetul pe 2021 va include suma de un milion de lei, din care vor putea fi acordate o mie de „burse” cursanților care vor dovedi că au avansat cel puțin o treaptă în limba celeilalte comunități, spre exemplu de la nivelul de începător la cel mediu, sau de la nivelul mediu la cel avansat.

„Am promis în campania electorală că în acest mandat voi iniţia programe pentru maghiari ca să înveţe limba română, şi pentru români ca să înveţe limba maghiară, și sunt foarte entuziasmat de faptul că pot să rezolv această problemă în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai. Anul acesta, în bugetul municipiului Sfântu Gheorghe vom aloca o sumă de 1 milion de lei din care vom sprijini o mie de persoane cu câte 1.000 de lei. Ne dorim ca aceste persoane să își crească nivelul de cunoaștere al limbii celeilalte comunităţi cu un nivel, deci cei care sunt la bază să avanseze cu un nivel, iar cei care sunt la nivel mediu să ajungă la nivel avansat. Cred că este foarte important acest lucru, și aici vor putea să obțină fonduri și elevii, dar și cei care se întorc în municipiu după ce termină studiile universitare în alte orașe, sau poate în străinătate, și pot învăța limba română, respectiv limba maghiară”, a explicat primarul Antal Árpád.

Înscrierile ar putea fi demarate în vara acestui an, iar primele cursuri vor începe cel mai probabil în toamnă, urmând ca durata acestora să fie stabilită de Universitate.

Cursanții vor susține câte un test la începutul și la finalul programului, iar cei care vor dovedi că și-au îmbunătățit competențele lingvistice vor beneficia de sprijinul financiar din partea Primăriei Sfântu Gheorghe.

„Va fi o perioadă în care se pot depune cereri, cel mai probabil în această vară, iar cei care vor face acest lucru vor fi ajutați să învețe limba. S-ar putea să dăm către universitate banii și oamenii să beneficieze de o reducere la aceste cursuri. Vor da un examen la începutul și la sfârșitul cursului și vor trebui să avanseze cu cel puţin un nivel, altfel vor trebui să se plătească și partea Primăriei, pentru că noi nu vrem să aruncăm banii pe fereastră, ci vrem ca aceste competențe lingvistice măsurabile de către universitate să crească și dacă, de exemplu, cursul va costa 1.500 de lei, cei care doresc vor trebui să plătească doar 500 de lei”, a mai spus primarul Antal Árpád. 

Sursă: WeRadio Sf. Gheorghe

Foto:  dictie.ro 

Categories
Cultura si lifestyle Locale Stiri

Sfântu Gheorghe: monede şi documente importate pentru istoria urbei descoperite în timpul renovării Bisericii Reformate Fortificate

Biserica Reformată Fortificată din Sfântu Gheorghe, unul dintre cele mai vechi şi importante monumente istorice din oraş, a fost reabilitată cu sprijinul autorităţilor locale, în timpul lucrărilor aici fiind descoperite câteva monede şi documente importate pentru istoria urbei.   

Lucrările de renovare, care au început în primăvara anului 2019, au cuprins întregul complex de clădiri, biserica, turnul, casa mortuară, bastionul şi fosta şcoală germană, care în prezent serveşte drept locuinţă a clopotarului şi va găzdui în viitor şi un mic muzeu.

„S-au încheiat lucrările de restaurare a clădirii, turnului, zidului şi bastioanelor Bisericii Reformate Fortificate, în prezent se lucrează la designul ambiental, aşezarea bordurilor şi a scărilor, la modernizarea capelei mortuare şi a clădirii fostei şcoli germane. În martie, odată cu renovarea turlei s-a îndepărtat şi globul din cupru al acesteia, în interiorul căruia s-au găsit acte şi monede importante”, a scris primarul municipiului Sfântu Gheorghe,  Antal Árpád, pe pagina sa de socializare.

„În timpul lucrărilor au fost găsite cinci documente şi patru monede, care au fost identificate de către specialistul heraldic Szekeres Attila. Documentele includ o scurtă descriere a construcţiei noului turn, o listă a proprietarilor oraşului, o listă a conducătorilor oraşului şi şefilor bisericii, dar şi o declaraţie a sprijinului financiar acordat pentru aurirea sferei turnului. Documentele provin de la pastorul Gödri Ferenc, bunicul regretatului primar din Sfântu Gheorghe, Gödri Ferenc. Al cincilea document provine de la fostul pastor Vásárhelyi János din 1761, care coincide cu momentele construcţiei turnului din acea perioadă. Monedele includ o piesă emisă de oraşul Braşov în 1613, o monedă din cupru de 10 poli emisă de Rákóczi Ferenc al II-lea în 1705, 6 monede de argint emise de împăratul Francisc al II-lea în 1795, dar şi un ban de argint emis de Episcopul Károly al III-lea în 1707”, se arată pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe. 


Potrivit sursei citate, municipalitatea a contribuit cu un milion de lei la restaurarea acestei clădiri monument istoric, una dintre cele mai vechi şi importante din oraş. 

Sursa foto: Antal Árpád / Facebook

Sursa: Agerpres

Categories
Locale Stiri

UDMR schimbă abordarea. Sfântu Gheorghe are cel mai tânăr viceprimar din istoria oraşului

La scurt timp după alegerile locale, mai exact în prima şedinţă extraordinară de după constituirea Consiliului Local, locuitorii Municipiului Sfântu Gheorghe au avut parte de o surpriză pe care probabil nimeni nu o anticipase. După ce fostul viceprimar, Éva Judit Sztakics, a eliberat postul întorcându-se la catedră, în locul acesteia a fost numită Vargha Fruzsina, în vârstă de numai 24 de ani, absolventă a Universității Babeş-Bolyai.  Numirea acesteia pare să se încadreze într-o nouă abordare a UDMR în zonă, la Consiliul Județean Covasna fiind numit, de asemenea, un vicepreședinte de doar 29 de ani.

Deși gurile rele susțin că plasarea acestei tinere lipsite de experiență într-o funcție atât de înaltă și de plină de responsabilități este o strategie a primarului Antal Árpád de a-și construi o echipă din oameni ușor de manipulat, edilul a prezentat cu totul alte argumente care justifică o astfel de alegere. „Prin nominalizarea lui Vargha Fruzsina, vreau să transmit un mesaj foarte puternic tinerilor. Cred că munca noastră nu valorează aproape nimic dacă tinerii nu rămân acasă, dacă nu vin acasă, dacă nu sunt prezenți și nu sunt implicați în viața orașului. Construim acest oraș pentru toată lumea, dar în primul rând pentru ei. Aceasta este o generație valoroasă, este important să le descoperim și să le rezolvăm problemele pentru a se simți prezenți și implicați în conducerea orașului. Problemele tinerilor de 20 de ani sunt înțelese cel mai bine chiar de tinerii în vârstă de 20 de ani. Toate condițiile sunt îndeplinite pentru ca tinerii să fie mai încrezători în autorităţile locale și să le transmită ce le preocupă”, a explicat primarul Antal Árpád propunerea făcută. 

În ziua depunerii jurământului, la discuția cu presa locală, Vargha Fruzsina, care va face echipă cu celălalt viceprimar, Tóth-Birtan Csaba, a vorbit despre lipsa sa de experiență, care poate fi compensată prin dorința de a învăța. „Este o mare onoare pentru mine să fiu nominalizată pentru această funcţie. Nu este un secret pentru nimeni că nu am încă multă experiență, dar cred că dacă primarul și colegii mei din Consiliu m-au onorat cu încrederea lor, voi fi suficient de motivată să mă ridic la aşteptările lor. Am trei mari pasiuni: artele plastice, dansul popular și tradițiile, dar şi ajutorarea oamenilor din jur. Sunt încrezătoare că împreună cu această echipă și tinerii din Sfântu Gheorghe vom reuși să atingem obiectivele stabilite. Sunt conștientă de gradul mare de responsabilitate și că acest lucru nu va fi un proces ușor, dar am mari speranțe că îmi voi îndeplini atribuţiile cu succes” – a spus tânăra. 

De altfel, se pare că în Covasna tocmai a luat naștere un nou trend al UDMR, acela de a aduce tinerii mai aproape de sfera politică și administrativă, dându-le funcții de nivel înalt. Un al doilea exemplu în acest sens îl reprezintă cazul lui Jakab Barna, în vârstă de 29 de ani, care a devenit anul acesta cel mai tânăr vicepreședinte din istoria Consiliului Județean Covasna.

Sursă și Foto: Primăria Sfântu Gheorghe și Facebook Jakab Barna

Categories
Opinii Politic

Să fii român – tot ce îți trebuie ca să meriți să fii votat

Citeam zilele trecute despre Victor Ponta, care, referindu-se la alegerea lui Piedone ca primar al Sectorului 5 din București,  a afirmat într-un interviu că asistă la „un discurs neofascist” în România, pe care eu nu poate să îl împărtășeasă. „Dacă-l alegi pe Fritz ești frumos, deștept și corect, dacă îl alegi pe Piedone ești rău”, își explica liderul Pro România poziția. 

Ideea din afirmația lui Ponta nu mi s-a părut deloc nouă. Acest mod de raportare la electorat l-am regăsit în zilele de după recentele alegeri locale și la unele partide din Covasna, precum și la susținătorii acestora. Pare cumva trăsătura comună a partidelor românești. 

În discursul public al unora dintre reprezentanții partidelor care nu au reușit să atingă pragul de 5% în alegerile locale – ceea ce la Sfântu Gheorghe a avut drept consecință reducerea numărului de consilieri locali români, de la patru la unu – am observat același mod de a pune problema.

În loc să își asume public lipsa de implicare, inexplicabila și surprinzătoarea inactivitate din perioada campaniei electorale, mai ales în contextul în care defilau cu oameni aproape necunoscuți opiniei publice locale, mulți s-au oțărât pe electorat. Pe rețeaua de socializare, Facebook, au fost de pildă postări de tipul: „Dragi Români din Sfântu Gheorghe, să trăiți cum ați votat!”, ceea ce era un mod de a urechea oamenii pentru neprezentare la vot. Cu alte cuvinte, nu contează că noi nu am făcut campanie mai deloc, voi sunteți de vină că ați ales să nu ne votați. Doar sunteți români și se cuvenea să ne acordați votul și încrederea voastră – sau vreți cumva să vă conducă ungurii?! 

Problema și mai mare a fost că numeroși români care s-au prezentat la vot au trecut peste faptul că Antal Árpád, primarul reales, este trup și suflet din UDMR și l-au votat. Unii chiar l-au susținut inclusiv în campanie – de altfel, singura campanie vizibilă pe toate canalele. Explicația este una cât se poate de simplă: deși UDMR și românii nu se întâlnesc niciodată pe un tărâm al dragostei eterne, totuși UDMR a fost singurul partid care, la nivel local, a ieșit în față cu un candidat competent, care și-a prezentat rezultatele activității din celelalte mandate și proiectele pregătite pentru noul mandat. Exact ca în cazul Fritz și celelalte cazuri similare, și la Sfântu Gheorghe lumea a trecut în plan secund etnia, și chiar apartenența politică, alegând singura persoană care își demonstrase în vreun fel competențele și care a avut un discurs coerent. Asta și în lipsă de alternativă reală. 

Să defilezi cu niște nume și fețe noi, să ai niște proiecte pe care nimeni nu le cunoaște, să crezi că pe tine te vor vota doar pentru că nu îi mai vor pe alții care au fost asociați cu ciuma sau doar pentru că te declari apărătorul suprem al românismului și românilor din Covasna, asta înseamnă să gafezi jenant. Să-i reproșezi electoratului că a susține un candidat, cetățean român de altă etnie și apartenență politică decât a ta, este un gest lipsit de etică și responsabilitate sau chiar un gest de trădare, este nu doar desuet și demn de pașoptism, dar este chiar cu mult mai jenant. 

Îndrăznesc deci să cred că, dacă e musai să ne exprimăm public în termeni de neofascism, atunci abia aceste acuzații xenofobe și șovine se încadrează în categorisirea făcută de Victor Ponta. Nu contează că e competent, nu-l votăm că nu e român – unde, desigur, și reciproca e valabilă: și ce dacă nu se pricepe, n-are experiență și habar n-are ce vrea să facă mai departe, îl votăm că e de-ai noștri. Nu e etic să te dai cu străinii, domn’e! 

Mai bine prost, vorba aia, dar să fie prostul nostru că noi ne mândrim cu el. 

Foto: pavlicenco.md

Categories
Locale Opinii Stiri

ALEGERI LOCALE: La Sfântu Gheorghe, David nu l-a învins pe Goliat. Rezultate catastrofale pentru comunitatea românească

La Sfântu Gheorghe, runda aceasta de alegeri locale a fost lipsită de orice emoții. Primarul Antal Árpád a câștigat detașat cu peste 76%, deși este prima oară după mulți ani în care, pentru funcția de primar al municipiului, s-au înscris în competiție 7 persoane. Cu toate acestea, pot afirma răspicat că Antal Árpád nu a avut contracandidați. Problema cea mai acută o reprezintă însă situația creată la nivelul Consiliului Local. Din cele 21 de poziții de consilieri locali, numai una va fi ocupată de un român, reprezentant al PNL, întrucât că celelalte partide nu au reușit să treacă pragul electoral de 5%. Aceasta înseamnă că, de fapt, românii din Sf. Gheorghe nu mai pot spune că sunt reprezentați în CL, ceea ce este de-a dreptul catastrofal.

Scriu aceste rânduri pe deplin conștientă că ele vor supăra mulți oameni – cu precădere pe cei care s-au aflat în joc și au pierdut ori pe cei care i-au susținut pe cei ce au pierdut. Și, ca să supăr și mai tare, o să relatez exact cum a decurs anul acesta scenariul de campanie electorală din Sfântu Gheorghe. N-a decurs! Tot ce am putut vedea în calitatea noastră de oameni de la care se așteaptă votul au fost pozele unor oameni afișate pe câteva aviziere din oraș, oameni ale căror fețe și nume nu ne spuneau nimic multora dintre noi. E drept că partidele lor le cunoșteam mai toți, dar asta nu a fost de ajuns pentru a atrage oamenii la vot. La locale, ca și la prezidențiale, oamenii votează oameni. Dacă omul nu are notorietate și nici nu și-o creează, mai bine stă acasă. 

Așadar, în timpul campaniei electorale, nu am văzut machete de presă, nu am văzut articole de presă în care candidații să își prezinte proiectele, nu am auzit spoturi radio, nu am văzut nici măcar reclame plătite pe Facebook (care sunt destul de ieftine și eficiente). Dacă se întâmpla să cunoști dinainte vreunul din candidați și să îl ai în lista de prieteni, pe pagina lui personală mai vedeai ceva mișcare, dar destul de timid. Așa se face că partidele românești au obținut foarte puține voturi, sub pragul de 5%, situația în cifre prezentându-se astfel: PSD cu 647 voturi, Alianţa USR-PLUS cu 544 voturi, Pro România cu 436 voturi, ALDE cu 249 voturi şi PMP cu 190 voturi. La mustață, PNL a ajuns la 5,78%, cu 801 voturi, având astfel un singur reprezentant în Consiliul Local, pe Liviu Comăneci – care este și singurul reprezentant al comunității române în următorii patru ani. 

În tot acest context, candidatul UDMR, Antal Árpád, deși ar fi câștigat și dacă nu își făcea campanie, a depus eforturi vizibile și foarte intense pentru promovare, fiind practic singurul candidat coerent care a folosit toate canalele de comunicare pe care le-a avut la îndemână.  Ce-i drept, maghiarii mai au urmărit o contracandidată, Tatár Imola (EMSZ), care s-a clasat pe locul doi cu 7.62% și care se pare că a fost ceva mai activă între cei care s-au pus cu UDMR – o spune și procentul obținut. 

În general, când vine vorba de români, la Sfântu Gheorghe și în orașele locuite majoritar de maghiari, bătălia nu se dă niciodată pentru postul de primar. Este de la sine înțeles că, matematic, este imposibil să depășești un candidat maghiar, atât timp cât criteriul etnic rămâne încă un factor determinant în alegeri. Adevărata bătălie se poartă, de fapt, pentru ocuparea unui număr cât mai mare de locuri în Consiliul Local, ceea ce garantează reprezentarea românilor la nivel municipal. 

În 2016, patru români au intrat în CL și, atunci, ni se părea că tot sunt puțini, pentru că indiferent cum, ar fi fost mereu în minoritate. În prezent, lucrurile stau mai rău. „Românii din Sfântu Gheorghe par să fi ajuns la concluzia că, de fapt, ei sunt și se simt reprezentați de UDMR”, cum descrie un bun prieten situația actuală, făcând haz de necaz. 

Dacă e să căutăm explicații, am putea spune că din cauza prezenței scăzute la vot și a contextului pandemic au stat lucrurile cum au stat. Adevărul este totuși acela că partidele politice românești au scos în față oameni lipsiți de notorietate pe care nici nu i-au susținut în niciun fel să se afirme și să strângă voturi. Rezultatele din acest an sunt poate cele mai slabe din istoria umtimelor decenii a orașului. 

Este foarte ușor să susții că Antal Árpád a avut bani de campanie și spate asigurat de UDMR sau că oricum, indiferent ce făceai, tot nu aveai nicio șansă, că ungurii tot cu ai lor votează. Eu aș fi tentată să cred că nu e chiar așa. Dacă ajungi să pui problema stfel, atunci de ce te mai înscrii în competiție? Nu mai bine stai acasă liniștit? – bine, că tot liniștit ai fost și în campanie, dar vorba vine.

Da, este foarte adevărat că matematic este imposibil să câștigi potul cel mare, dar dacă ai decis că te bagi, atunci dă din coate, ia surlițe și trâmbițe, fă ceva și treci pe locul doi! Am văzut în 2016 că se poate. Atunci, Mădălin Guruianu, consilier local PNL, și-a depus candidatura pentru postul de primar al municipiului și a luptat să aibă vizibilitate. Rezultatul a fost că s-a clasat onorabil pe locul al treilea cu 1.576 de voturi (aproape dublu față de ce a obținut PNL anul acesta).  Scorul său a fost destul de apropiat de cel al contracandidatului maghiar, Bálint József, care s-a clasat pe locul al II-lea cu 1.697 de voturi. Și atunci, ca și acum, Antal Árpád a câștigat detașat cu 13.522 de voturi (73%). Diferența este că, atunci, lumea știa cine mai candidează și a venit la vot. În acest an, nu a avut ofertă. 

Aș mai avea multe de spus, dar în dimineața aceasta am dat peste comentariul unui alegător la o postare despre rezultate, comentariu care sintetizează limpede cum a ajuns David să fie înfrânt de Goliat la Sfântu Gheorghe: „În afara faptului că mi-au invadat spațiul privat al Facebook-ului meu tot felul de candidați, când îi întrebam „Cum aveți de gând să bateți colosul UDMR, ce puteți face voi ăștia mici minoritari, ce planuri aveți ?” , îmi răspundeau scurt „Noi încercăm, sperăm, vrem” și atât. […]. De ce n-au cerut spații de emisii pe radio local, ziare locale în care să ne prezinte eșecurile actualului și cum ar vrea ei să facă lucrurile mai bine? Să visăm chiar la o dezbatere face-to-face cu primarul […] și cu toți contracandidații ? Nici o șansă. Și eu le-am zis la toți „contra-candidații” care se visau acolo sus: „Voi, de fapt, nu vreți nimic, decât să vă voteze lumea, să ocupați degeaba un post acolo, să treacă ziua, luna, anul și să vă luați lefurile degeaba”.

Foto: pixab