Categories
Opinii

La Sf. Gheorghe, se caută patrioți pentru sărbătorile oficiale ale românilor

Știe deja toată lumea că vineri a fost Ziua Imnului. Nu știu în alte localități cum au stat lucrurile în privința participării românilor iubitori de neam și patrie la acest eveniment, dar la Sf. Gheorghe puteai număra maximum 60 de persoane (din care nu se știe câți erau acolo aduși de la muncă). Situația nu e nouă. Aceeași prezență scăzută a fost mereu și la Ziua Drapelului, dar și la marea sărbătoare de 1 Decembrie. 

Ultima oară când am amendat comunitatea de români pentru lipsa de participare la Ziua Imnului, în urmă cu câțiva ani, cineva a comentat că știrea publicată de ziarul local, prin care se anunța că vor avea loc defilări și alte manifestări cu acest prilej, a fost prea mică și n-a văzut-o. O scuză penibilă, firește, prin care se încerca plasarea responsabilității către alții. 

Cei mai mulți români din Sf. Gheorghe surprind în general prin neparticiparea la evenimente. Că vorbim de evenimente culturale sau de evenimente de tipul celui de vineri, românii participă în număr foarte mic. Este un mister pe care încă nu reușește nimeni să îl deslușească. Dacă n-aș trăi aici, aș zice că în orașul acesta mai locuiesc maximum 500 de români. 

O explicație plauzibilă ar fi doar una singură, naționalismul și patriotismul românesc s-au mutat în online. Spun asta pentru că, din spatele tastaturilor de pe gadgeturi, cu fiecare prilej care se ivește și cu fiecare subiect fierbinte care apare în prim-plan, oamenii se manifestă fervent, împroșcând cu vorbe acide conaționalii de altă etnie, din dorința aprigă de a-și apăra țara, pământul străbun, valorile și cultura. De pe conturile de socializare și din confortul canapelelor de acasă, patrioții pornesc un adevărat război. Doar în realitatea fizică aceste porniri sunt inhibate și anihilate până la mirare. 

E drept că și organizatorii au căzut într-o platitudine exagerată. Toate aceste manifestări seamănă teribil între ele. Oamenii s-or fi și săturat să vadă aceleași trupe defilând pe același traseu și să asiste an de an, de câteva ori pe an, la niște programe copy-paste. Dacă nu ții pasul cu vremurile și rămâi cantonat în 1800 … pierzi și bruma de susținători pe care o aveai. Nemaivorbind de faptul că nu se dau zile libere cu aceste ocazii și că, la ora la care au loc manifestările, oamenii sunt la serviciu. 

Sunt de părere că, dacă vineri ar fi fost Ziua Imnului Maghiarilor, străzile orașului Sf. Gheorghe ar fi fost inundate de oameni. Nu neapărat pentru că sunt mai mulți, ci pentru că le pasă. Ei și-ar fi luat o zi de concediu, și-ar fi pus pe ei straie strămoșești și ar fi ieșit mândri să sărbătorească ceva ce ține de identitatea lor. Pe noi cine ne împiedică să facem asta?

Anul acesta, ghinionul a fost și mai mare că, mâna de naționaliști care fluturau adesea drapelul României în Piața Mihai Viteazu, asigurând în felul acesta un public minim pentru manifestările de acest gen, s-a aflat la Odorheiul Secuiesc. Altfel, în loc de 60 de oameni, ar fi fost poate vreo 100, cu completare din exterior. 

Cam atât despre naționalismul și patriotismul iubitorilor de neam și patrie străbună de la noi. Altfel spus, se caută patrioți pentru sărbătorile oficiale. 

Categories
Opinii

1 Decembrie, competiția națională de înjurături de categorie grea 

Toată ziua de 1 Decembrie m-am gândit dacă să scriu sau să nu scriu un gând bun pentru țara asta în care ne ducem zilele împreună, dar din ce în ce mai dezbinați. Pentru prima oară, mi s-a părut însă că n-aș mai avea nimic de spus care să conteze și, mai ales, că n-aș avea multe de spus de bine, iar de rău nu se cade să scrii într-o zi de sărbătoare. Așa că am ales să las ziua să treacă fără să scriu nimic oficial. Oricum, n-aș fi emis decât un alt mesaj care s-ar fi pierdut printre sutele de alte mesaje despre cât de mândri sau, după caz, cât de scârbiți suntem că suntem români. 

Nu m-am abținut însă să mă uit pe la ce mai zice lumea bună, la nivel național, dar și la nivel local despre Ziua Națională. Și ce-am descoperit? Așa cum, până nu demult, știai că se apropie Crăciunul pentru că la ProTv se difuza „Singur acasă”, reprezentanții la vârf ai etnicilor maghiari în România și-au spus eterna „poezie”. Un exemplu este cel al deputatului Kulcsár-Terza József, care a postat pe Facebook următorul mesaj: 

„Având în vedere că în România este sărbătoare națională la 1 decembrie 1918, ziua Adunării Generale de la de la Alba Iulia, trebuie să declarăm din nou că această zi nu dă niciun motiv pentru comunitatea noastră națională maghiară din Transilvania să sărbătorească și o considerăm o zi de doliu, atâta timp cât revendicările noastre bazate pe drepturile asociate cu „libertatea națională deplină” nu sunt îndeplinite”. 

Fără vreo intenție malițioasă de a răni sensibilitățile cuiva, recunosc public că asemenea afirmații sunt pentru mine asemănătoare unui banc bun, la care am râs foarte mult și cu poftă când l-am auzit prima oară, care m-a mai amuzat de câteva ori când mi-a fost repetat, dar care a ajuns să mi se pară răsuflat după ce lumea s-a înghesuit să mi-l tot spună. Acest gen de afirmație se înscrie în aceeași categorie cu solicitarea autonomiei Ținutului Secuiesc.  

Cum era și de așteptat, nici tabăra românilor nu s-a lăsat mai prejos. Unul dintre exponenții iubitorilor de neam și patrie străbună, cunoscutul medic Mihai Tîrnoveanu (sau Mihail S. Târnoveanul, cum mai apare pe aceeași rețea de socializare) a postat un discurs lung, din care am ales să extrag doar câteva idei. 

„Înțelegeți, voi, neamuri străine și vă plecați, în fața voinței românilor! Analizați prin toate canalele voastre, că este pentru prima dată când poporul s-a organizat fără oficialități în București, pentru a cinsti Ziua Națională. […] Noi avem câteva mii de ani de Luptă în care ne-am călit în trudă și jertfă. Avem câteva mii de ani în spate, în care am învățat că suntem într-o continuă generație de luptă. De aceea nu vom dispărea.

Românii se ridică, oricât de greu ar fi, se ridică împotriva voastră, se ridică pentru România! 5000 de oameni de 1 Decembrie în centrul Capitalei, spuneți drept, v-ați fi imaginat lucrul acesta?

Noi mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!”, sunt câteva din cuvintele medicului. 

Pe de altă parte am văzut și mesaje lăudabile, ale unor oameni care fac dovada că reușesc să se desprindă de trecut și înțeleg că vremea înflăcărării naționaliste a apus demult. O persoană de acest gen este fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Covasna, Grüman Róbert, care le-a urat în limba română „La mulți ani!” celor ce sărbătoresc, justificându-și gestul într-un comentariu prin cuvintele „Cred că trebuie să avem un respect reciproc, toți cei care trăim în această țară. Chiar dacă sunt multe lucruri în care românii și maghiarii nu se înțeleg, dacă avem un respect unii față de alții, atunci vom putea avea un oraș, un județ, o regiune mult mai prosperă”.

Punctez în mod deosebit faptul că, la Sfântu Gheorghe, Instituția Prefectului din Județul Covasna a fost reprezentată de însuși prefectul István Ráduly, UDMR. Deși se prea poate să fi fost acolo doar prin prisma funcției pe care o ocupă, Ráduly nu a lipsit aproape deloc de la evenimentele oficiale și cred că oferă un exemplu demn de urmat în acest sens. 

În altă ordine de idei, că ești în tabăra naționaliștilor șovini, că ești în cea a celor mai aproape de realitatea zilelor noastre, un lucru este sigur: orice ai avea de zis, te vei alege cu un lung șir de înjurături de la tabăra adversă. Or, asta mă convinge că bine am făcut că n-am mai scris nimic de 1 Decembrie, că tot în jurul cozii ne-am fi învârtit, așa cum am început deja să facem de azi. 

De-aceea zic că poate, dacă ar fi să facem ceva, cel mai potrivit ar fi să organizăm cu prilejul acestei sărbători competiția națională de înjurături de categorie grea. Măcar la asta ne pricepem toți. 

Foto: discovermagazine.com 

Categories
Interviuri

„Eu aș iniția anul prieteniei româno-maghiare” – preotul Vasile Antonie Tămaș

Inițiator al multor campanii de întrajutorare a semenilor și mereu gata să ofere sprijin oricui i-l cere, preotul ortodox Vasile Antonie Tămaș, din Vâlcele, este foarte apreciat și susținut la rândul său de oamenii care i se alătură cu încredere în diverse cauze. Militând în același timp pentru păstrarea identității românilor din regiunea Covasna-Harghita-Mureș și pentru respectarea drepturilor acestora, el este adesea criticat, catalogat ca anti-maghiar și chiar etichetat ca patriot dacopat și alte asemenea încadrări. 

Cât de îndreptățite sunt aceste comentarii la adresa lui este foarte greu de cuantificat. Este și motivul pentru care l-am abordat pentru o discuție deschisă pe marginea acestui subiect, discuție pe care a acceptat-o ușor și în cadrul căreia a răspuns fără rezerve chiar și la cele mai neprietenoase întrebări. 

M.C.D.: Părinte, propun să pornim interviul de la pornirile naționaliste pe care le vedem toți la dumneavoastră. Și mă gândesc să începem cu sintagma „Covasna lui Decebal” pe care o vehiculați adesea. Cronologic, nu este puțin forțat să vorbim despre Covasna unui conducător din trecut care nici măcar nu anticipa că la un moment dat va exista Covasna sau poporul român?

Pr. V.A.T.: Toți trebuie să recunoaștem în primul rând existența lui Decebal, care este o certitudine clară pentru istoricii și istoria lumii. De ce Covasna lui Decebal? Pentru că foarte bine putem să spunem Brașovul lui Decebal, Craiova lui Decebal sau Hunedoara lui Decebal. Trebuie să fim conștienți de faptul că, acum două milenii, fiecare parte din această țară a fost călcată de niște băștinași. E o chestiune logică. După Înălțarea la Cer a Mântuitorului, Acesta îi trimite pe apostoli la propovăduire. Știm foarte bine că Sfântul Apostol Andrei ajunge în Dobrogea. De ce în Dobrogea? Pentru că acolo erau porturile Tomis, Calatis și foarte multe popoare veneau să facă negoț. Din Dobrogea până în Carpați nu sunt foarte mulți kilometri. Suntem conștienți de faptul că și în Carpați existau, desigur, oameni. Nu putem vorbi despre o Europă străveche populată și bazinul Carpatic să-l lăsăm la o parte, considerând că n-a locuit nimeni acolo. Toate mărturiile istorice, nu ale mele, ale istoricilor lumii, de după Retragerea Aureliană, din timpul stăpânirii romane, a unei părți din Dacia, istoriile din Evul Mediu, istoriile de după venirea maghiarilor în 896, chiar și Herodot, toate amintesc despre acești locuitori daci care au existat aici. De ce am optat pentru sintagma asta de Covasna lui Decebal? Pentru că eu, ca fiu al poporului român, format în timp, în milenii, am considerat că această sintagmă nu este – atenție! – împotriva cuiva. Această sintagmă practic împământenește sau definește o continuitate multimilenară a neamului din care și eu mă trag și din care toți ne tragem până la urmă. Deci Covasna lui Decebal este ca și cum ar fi Covasna lui Mihai Viteazu, de exemplu. De ce? Pentru că noi cunoaștem intrarea lui Mihai Viteazu în Sf. Gheorghe, toată lumea o cunoaște, nu se poate contesta. Putem vorbi și despre Covasna lui Burebista. 

M.C.D.: Mie mi se pare că în subsidiar această sintagmă transmite ideea că românii au fost primii în Ardeal. Asta încercați să transmiteți?

Pr. V.A.T.: Nu încerc să transmit asta. Eu asta spun, că nu militez împotriva cuiva. Noi cunoaștem că poporul maghiar a venit în anul 896, că ei s-au așezat în regiunile panonice, dar părțile de aici erau locuite. 

M.C.D.: Acum ați deschis oportunitatea pentru o altă întrebare, pornind de la ideea aceasta că nu militați împotriva cuiva. Există totuși acel Forum Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, o entitate care pretinde că îi apără pe românii din regiune de ceva, de un dușman. Care ar fi dușmanul ăsta? Întreb asta pentru că, în calitatea mea de româncă venită de la București în Covasna, nu am simțit niciodată nevoia unei protecții. 

Pr. V.A.T.: Să ne înțelegem! Prieteniile mele cu populația din zonă se raportează la români, la maghiari, la romi, la oricare alte etnii conlocuitoare care se găsesc aici. Eu personal – pentru că interviul este despre mine ca om care s-a născut și trăiește în acest județ – nu m-am simțit niciodată discriminat aici datorită legăturilor perfectibile pe care le-am avut cu locuitorii zonei. FCRHCM, din care eu fac parte ca membru, militează pentru niște drepturi adeseori uitate în aceste județe. Trebuie să fim conștienți de lucrurile astea. 

M.C.D.: Puteți să numiți câteva drepturi din acestea?

Pr. V.A.T.: Da, aplicarea regulilor în această țară trebuie să se facă pentru oricine. Eu niciodată nu am ieșit în spațiul public militând împotriva obiceiurilor secuiești, de exemplu. Am prieteni secui, am prieteni maghiari – repet. Însă, în momentul în care observăm o lipsă de respectare a legii statului pe care noi am făcut-o, o lipsă de expunere a drapelului național lângă drapelul unui stat străin de ziua acelui stat, atunci acest lucru nu îl putem considera normal. 

M.C.D.: Vă referiți aici la 15 martie?

Pr. V.A.T.: La 15 martie, de exemplu, da. Ar trebui să fie o normalitate lucrul ăsta. În momentul în care se arborează steagul unui stat străin, el nu se poate arbora decât alături de steagul statului în care te afli. E o chestiune simplă care e în Constituție, nu o spun eu. 

M.C.D.: Ca să lămurim, dumneavoastră spuneți că de 15 martie, în oraș ar trebui să se arboreze un steag maghiar, unul român, nu doar cele maghiare?

Pr. V.A.T.: Mi s-ar părea o normalitate, dar nu pentru a pune în umbră steagul maghiar. Ar fi o normalitate efectiv pentru scăderea tensiunilor dintre români și maghiari.  

M.C.D.: Dar există aceste tensiuni? Dacă da, la ce nivel se resimt ele?

Pr. V.A.T.: Aceste tensiuni nu se resimt neapărat la nivelul de jos. Eu locuiesc într-o comunitate preponderent românească, dar sunt și etnici maghiari, câteva zeci, cu care mă înțeleg foarte bine, care vin la biserica ortodoxă, pe care-i ajut atunci când au nevoie. Dar tensiunile astea se reliefează în special la vârf. Vorbim despre anumiți lideri, aleși prin vot sau numiți, din județ, care creează practic aceste tensiuni. 

M.C.D.: Poate o fac din interese politice.

Pr. V.A.T.: Desigur. Eu chiar am renunțat să mai vorbesc despre asta. De curând, glumeam cu frizerul meu căruia îi spuneam că mai bine vorbim de autonomie decât de pandemie. El îmi spunea că era mai bine atunci, că noi treceam cu steagurile de 1 Decembrie, ei treceau cu steagurile lor de 15 martie, aveau loc niște discuții contradictorii, dar tot prieteni rămâneam. Noi, în loc să ne unim forțele să scoatem județul din această criză – că este o criză aici, salariile sunt foarte mici, locuri de muncă sunt puține, deși avem atâtea resurse, avem tot ce ne trebuie – permitem să fim despărțiți de niște tensiuni legate de identitatea fiecăruia. 

M.C.D.: Și, dacă tot e mai bine să vorbim despre autonomie decât de pandemie, ce părere aveți despre această chestiune? Partea maghiară când vorbește despre autonomie, de regulă susține că nu este vorba despre o autonomie teritorială, ci de obținerea posibilității de administrare fără aprobare de la centru, de unde se întârzie aproape tot. 

Pr. V.A.T.: Dacă ar fi să ne raportăm noi la drepturile pe care le au românii în comunitățile istorice față de drepturile pe care le au maghiarii aici, este o diferență ca de la cer la pământ.

M.C.D.: Care este această diferență?

Pr. V.A.T.: Românii n-au niciun drept, de exemplu.

M.C.D.: De ce spuneți asta? Ce drepturi li se încalcă mai exact?

Pr. V.A.T.: De exemplu, în comunitățile de români din Bucovina de Nord, este interzis să ai inscripții bilingve. Nu sunt împotriva inscripțiilor bilingve, să ne înțelegem, doar spun că acolo e interzis. Școlile cu predare în limba română se închid. Comunitatea maghiară din România reușește să aibă, de la grădiniță până la Universitate, toate instrumentele necesare pentru ca tinerii etnici maghiari să învețe în limba maternă. Reușim să avem în zonele în care maghiarii sunt chiar și minoritari suficiente inscripții anunțuri și în limba maghiară. Mie mi s-ar părea normal ca, de exemplu, liderii acestui județ, când doresc să transmită un mesaj, să îl transmită și în limba română. Eu observ foarte multe postări ale liderilor din mediul online care sunt exclusiv în limba maghiară. Poate pe mine mă interesează un lucru. Putem să dovedim ce spun în orice moment. Putem deschide pagina de Facebook a președintelui Consiliului Județean Covasna, de exemplu, și să dovedim prin fapte că postările sunt 95% în limba maghiară. Deci nu este o problemă pentru indivizi în parte. Că tot vorbeam de Covasna lui Decebal, o sintagmă care se pare că deranjează, în momentul în care cineva ar spune Covasna lui Gábor Áron, de ce să mă deranjeze pe mine? Da, omul s-a născut aici, a locuit aici, de ce să mă deranjeze? Sintagma Covasna lui Decebal n-ar trebui să supere deloc pentru că este o sintagmă care definește niște acțiuni patriotice pe care noi le avem, legate de țară, legate de meleagurile în care trăim, și noi le dezvoltăm fără să lovim în altă parte. E ca și cum ai spune Norvegia vikingilor. 

M.C.D.: Da, dar ca un revers al medaliei, și sintagma Ținutul Secuiesc deranjează, deși tot așa vorbim despre o comunitate istorică, formată aici, de ce deranjează?

Pr. V.A.T.: Deranjează pentru că sintagma Ținut Secuiesc cred că trebuie înlocuită cu sintagma de Ținut Secuizat, dar asta înseamnă să vorbim cu istoricii. 

M.C.D.: Și ce să însemne această secuizare?

Pr. V.A.T.: Secuizarea reprezintă, ca și românizarea sau americanizarea, o trecere prin stăpânire a mentalului colectiv dintr-o parte în alta. Și, din nefericire, în Transilvania, după cum bine cunoaștem, începând din secolul al XVIII-lea, s-a dus o luptă foarte mare de dezromânizare, pentru că, în Munții Apuseni, Horia, Cloșca și Crișan n-au ieșit la răscoală împotriva cuiva care le accepta credința și doleanțele de libertate. Avram Iancu nu s-a revoltat împotriva unor oameni care îi lăsau practic în pace. Au fost niște stăpâniri, aproximativ o mie de ani de stăpânire în care elementul românesc a existat încontinuu. Să nu uităm că în Transilvania populația băștinașă a fost tot timpul română.

 M.C.D.: Pe de altă parte, Transilvania s-a dezvoltat mult față de celelalte două principate tocmai datorită acestor stăpâniri. 

Pr. V.A.T.: Desigur. Moldova și Țara Românească au fost niște scuturi în istorie. Transilvania a fost mereu foarte bogată în resurse naturale. Fiind o zonă foarte bogată, fiecare popor care a stăpânit această zonă a avut de unde să construiască. E o chestiune logică, firească. Eu nu neg partea pozitivă a moștenirii lăsate de Imperiul Austro-Ungar, însă trebuie să fim conștienți că ceea ce s-a clădit aici s-a clădit din resursele Transilvaniei și cu resurse umane de aici. Lăudăm, de pildă, foarte mult comunitățile săsești. Păi cine a muncit acolo, cine au fost slugile care stăteau la animalele sașilor și le lucrau ogorul? Sașii? Nu. Au fost românii. Deci poporul român a fost un popor muncitor. Și în asuprire el a rezistat. Dar problema nu este de cucerire, ci de felul în care au fost sau nu respectate drepturile românilor în istorie. 

M.C.D.: O ultimă întrebare, ca de încheiere. Antal Árpád a lansat relativ recent ideea de a iniția o zi a prieteniei româno-maghiare. Cum vedeți această idee?

Pr. V.A.T.: Eu zic că ar fi un pas pozitiv pentru restabilirea relațiilor spirituale între cele două comunități. Eu aș iniția anul prieteniei româno-maghiare, viitorul prieteniei româno-maghiare. Cred că am putea colabora împreună și am putea participa împreună la toate evenimentele pe care le considerăm normale, logice, istorice. N-am atacat niciodată o etnie pentru uscăturile sale, mă refer aici la cei care trimit mesaje ostile sau mă înjură în privat, și dacă ar exista o zi a prieteniei ar fi foarte bine, normal. 

Foto credit: Facebook/ Vasile Antonie Tămaş

Interviul a fost acordat pentru covasnamedia.ro

Categories
Opinii Politic

AUR-ul lui Dan Tănasă, FIDESZ-ul care le lipsea românilor

Marea surpriză a alegerilor parlamentare din acest decembrie a reprezentat-o succesul unei formațiuni politice obscure, care a surclasat fără drept de apel partide ale unor politicieni cu state vechi precum Victor Ponta, Traian Băsescu sau Călin Popescu Tăriceanu. 

Din punctul meu de vedere, mirarea nu ar avea de ce să fie așa de mare. O dată, pentru că membrii partidului au acționat foarte intens pe rețelele de socializare și au ajuns exact la cei pe care îi vizau, și a doua oară, pentru că, pe lângă celebra carte a valorilor tradiționale, a familiei, a creștinismului și naționalismului și patriotismului în forma predată nouă în comunism, AUR a profitat din plin de criza sanitară și de nemulțumirea oamenilor față de încorsetările pe care măsurile guvernamentale le-au impus în toată această perioadă, înfățișându-se ca niște adevărați eroi ai neamului, salvatori de la sufocarea cu măști și de la pericolul vaccinării obligatorii. 

Cum, necum, scopul AUR a fost atins, iar de acum înainte Dan Tănasă, al cărui nume este mai ales pentru membrii comunității maghiare mai demn de hulit decât al lui Ucigă-l Toaca, se va afla cel puțin pentru următorii patru ani în Parlament. 

Și, pentru că tot îmi place să fac paralele între oameni și situații, nu pot să nu remarc cum, din marele război pe care celebrul jurnalist l-a purtat în scris și în instanțe împotriva etnicilor maghiari de la noi, a ajuns să întemeieze un FIDESZ al românilor, cu totul și cu totul din AUR. Nici n-a fost greu căci, cum am arătat în repetate rânduri, noi, românii, semănăm cu frații noștri unguri, iar la șovinism, homofobie, valori creștine și conservatorism în forme acute, excelăm și unii, și alții – păstrând, desigur, loc și pentru excepțiile de rigoare din ambele tabere. 

Nu știu cât de mult va contribui Dan Tănasă la soluționarea crizei sanitare pe placul celor care au votat pentru partidul din care face parte, dar sunt aproape convinsă că lupta cu UDMR se va da fățiș, mai ceva ca pe vremea lui Vadim Tudor. Alături de Claudiu Târziu, cunoscut de când cu CpF și schimbarea Constituției, și de George Simion, cunoscut dreptfondator al platformei Acțiunea 2012, care militează pentru unirea cu Republica Moldova, Tănasă va forma un trio perfect care ne va furniza din plin „pâine și circ”. 

Spun asta pentru că nici nu s-au încheiat bine alegerile și, în presă, au apărut deja declarații „de aur” ale AUR, cum este cea publicată ieri de digi24, prin care copreședintele George Simion afirmă că „UDMR nu își are locul în Parlamentul României. Respectăm comunitatea maghiarilor din România și avem candidați etnici maghiari în AUR care intră în Legislativ. AUR se opune, însă, constituirii și funcționării formațiunilor politice pe criterii etnice iar în acest sens va demara o campanie națională pentru modificarea Constituției în sensul interzicerii formațiunilor politice pe criterii etnice”.

Până la următorul episod, nouă, muritorilor de rând, nu ne rămâne decât să ne continuăm traiul nostru cel de zi cu zi într-o Uniune Europeană a mileniului III, scotocind febril listele noii formațiuni pentru a-i detecta pe maghiarii cu cetățenie română dornici să se unească cu Basarabia. 

foto: Dan Tănasă/Facebook

Categories
Opinii

De 1 Decembrie 2020, COVID-ul a calmat elanul patriotic

Anul trecut pe vremea aceasta am cunoscut o regizoare născută și crescută în Viena, care activează în prezent la Berlin, unde s-a mutat de câțiva ani. Pentru că a petrecut aproape două luni în Sfântu Gheorghe, mi-am permis să o întreb cum i se pare viața din acest oraș. 

„Cred că așa arăta lumea înainte de globalizare”, m-a surprins ea atunci cu răspunsul pe care mi l-a dat, căci eu niciodată nu privisem lucrurile din perspectiva aceasta, totul aici părându-mi-se normal. Pentru ea în schimb, era fascinant cum oamenii sunt toți albi, încă mai merg duminica la biserică și duc viața tihnită a comunităților închegate care parcă amintesc de vremuri îndepărtate.  

Dar ceea ce a surprins-o pe ea cel mai tare a fost să descopere la toți oamenii români pe care îi cunoștea că, în ziua de 1 Decembrie, postau pe Facebook mesaje legate de Ziua Națională a României. Unele pozitive, altele pline de amar, însă mai nimeni nu lăsa să treacă această zi fără să o puncteze cumva. „În Germania și Austria nu am văzut la nimeni acest obicei. Noi nu postăm mesaje de „La mulți ani!” pe paginile noastre cu un astfel de prilej. Nici nu mi-a trecut vreodată prin cap să fac asta. Am văzut că voi toți ați scris ceva și mi se pare interesant. Pare că sunteți patrioți”, a remarcat regizoarea. 

M-am tot gândit la discuția aceasta și la ideea de patriotism. Facem oare acest gest de a ura „La mulți ani, România!” sau, după caz, de a blama cu ton persiflat Românica de care ne-am săturat, din patriotism? Este oare un patriotism relevant pentru epoca în care trăim sau ne aflăm ca mentalitate într-o epocă depășită deja de mult de frații noștri vest-europeni?

Refuz să mă lansez în anevoiosul drum al argumentării unui potențial răspuns la aceste întrebări. Voi spune doar că etapa de naționalism sau patriotism în care ne aflăm noi este una care trebuie consumată ca atare, pentru că, la urma urmelor, este o etapă firească în evoluția unei nații. Suntem un stat tânăr, forțat de mersul accelerat al lumii să progreseze rapid și să ajungă din urmă state formate cu sute de ani mai devreme, dar nu putem forța mentalitatea să se plieze pe acest ritm ori să treacă de etape. 

M-am întrebat atunci și mă întreb și acum, cum ar vedea un om ca regizoarea de care vorbesc jocul nesfârșit de „leapșa” în care noi, românii și maghiarii, ne „atingem” unii pe alții anual, de 15 Martie și 1 Decembrie? De ce facem asta și când vom reuși să ne maturizăm când vine vorba de acest subiect?

Desigur, nu am răspuns, dar știu că azi e ziua în care românii și tricolorul produc durere în rândul comunității maghiare. 

Și totuși o speranță de schimbare există. Am în listele mele de contacte câțiva cetățeni români de etnie maghiară, unii oameni cu funcții înalte, alții oameni de rând ca și mine, care an de an, de Ziua Națională a României, au găsit puterea să îmi trimită în privat mesaje de „La mulți ani!”, cu gestul omului care știe să accepte că istoria nu a fost de partea lui într-un anumit moment. Iar asta îmi crește admirația pentru acești oameni, care sunt cu adevărat puternici, maturi și înțelepți. 

Și mai e o schimbare – tot forțată – care în acest an a venit la pachet cu nefericita pandemie produsă de COVID-ul care a calmat manifestările patriotice. Așa cum ne-a anunțat președintele Iohannis, vom avea un 1 Decembrie marcat printr-o ceremonie scurtă, fără paradă militară și fără participarea publicului larg. Într-un fel, asta va mai diminua neplăcerea fraților noștri conlocuitori, care nu vor trebui decât să dea un scroll când ochii le vor pica pe postări patriotice în rețelele de socializare. 

Ne convine sau nu, azi, este primul 1 Decembrie liniștit, fără Noua Dreaptă sau 64 de Comitate, fără steaguri tricolore și steaguri de doliu, fără scandări ostile lipsite de orice legătură cu patriotismul, fără cântece de victorie care să presare sare pe rănile perdanților. 

Azi este o zi în care realizăm că, trăind în România sau aievea, toți suntem oameni și, mai presus de sentimente patriotice declarate în fel și chip, trebuie să fim uniți. Dezbinarea nu aduce nimănui niciun beneficiu. Așa că, dacă tot celebrăm Unirea, să o facem fiind uniți … ca oameni!

Foto: rotalianul.ro