„Eu aș iniția anul prieteniei româno-maghiare” – preotul Vasile Antonie Tămaș

Inițiator al multor campanii de întrajutorare a semenilor și mereu gata să ofere sprijin oricui i-l cere, preotul ortodox Vasile Antonie Tămaș, din Vâlcele, este foarte apreciat și susținut la rândul său de oamenii care i se alătură cu încredere în diverse cauze. Militând în același timp pentru păstrarea identității românilor din regiunea Covasna-Harghita-Mureș și pentru respectarea drepturilor acestora, el este adesea criticat, catalogat ca anti-maghiar și chiar etichetat ca patriot dacopat și alte asemenea încadrări. 

Cât de îndreptățite sunt aceste comentarii la adresa lui este foarte greu de cuantificat. Este și motivul pentru care l-am abordat pentru o discuție deschisă pe marginea acestui subiect, discuție pe care a acceptat-o ușor și în cadrul căreia a răspuns fără rezerve chiar și la cele mai neprietenoase întrebări. 

M.C.D.: Părinte, propun să pornim interviul de la pornirile naționaliste pe care le vedem toți la dumneavoastră. Și mă gândesc să începem cu sintagma „Covasna lui Decebal” pe care o vehiculați adesea. Cronologic, nu este puțin forțat să vorbim despre Covasna unui conducător din trecut care nici măcar nu anticipa că la un moment dat va exista Covasna sau poporul român?

Pr. V.A.T.: Toți trebuie să recunoaștem în primul rând existența lui Decebal, care este o certitudine clară pentru istoricii și istoria lumii. De ce Covasna lui Decebal? Pentru că foarte bine putem să spunem Brașovul lui Decebal, Craiova lui Decebal sau Hunedoara lui Decebal. Trebuie să fim conștienți de faptul că, acum două milenii, fiecare parte din această țară a fost călcată de niște băștinași. E o chestiune logică. După Înălțarea la Cer a Mântuitorului, Acesta îi trimite pe apostoli la propovăduire. Știm foarte bine că Sfântul Apostol Andrei ajunge în Dobrogea. De ce în Dobrogea? Pentru că acolo erau porturile Tomis, Calatis și foarte multe popoare veneau să facă negoț. Din Dobrogea până în Carpați nu sunt foarte mulți kilometri. Suntem conștienți de faptul că și în Carpați existau, desigur, oameni. Nu putem vorbi despre o Europă străveche populată și bazinul Carpatic să-l lăsăm la o parte, considerând că n-a locuit nimeni acolo. Toate mărturiile istorice, nu ale mele, ale istoricilor lumii, de după Retragerea Aureliană, din timpul stăpânirii romane, a unei părți din Dacia, istoriile din Evul Mediu, istoriile de după venirea maghiarilor în 896, chiar și Herodot, toate amintesc despre acești locuitori daci care au existat aici. De ce am optat pentru sintagma asta de Covasna lui Decebal? Pentru că eu, ca fiu al poporului român, format în timp, în milenii, am considerat că această sintagmă nu este – atenție! – împotriva cuiva. Această sintagmă practic împământenește sau definește o continuitate multimilenară a neamului din care și eu mă trag și din care toți ne tragem până la urmă. Deci Covasna lui Decebal este ca și cum ar fi Covasna lui Mihai Viteazu, de exemplu. De ce? Pentru că noi cunoaștem intrarea lui Mihai Viteazu în Sf. Gheorghe, toată lumea o cunoaște, nu se poate contesta. Putem vorbi și despre Covasna lui Burebista. 

M.C.D.: Mie mi se pare că în subsidiar această sintagmă transmite ideea că românii au fost primii în Ardeal. Asta încercați să transmiteți?

Pr. V.A.T.: Nu încerc să transmit asta. Eu asta spun, că nu militez împotriva cuiva. Noi cunoaștem că poporul maghiar a venit în anul 896, că ei s-au așezat în regiunile panonice, dar părțile de aici erau locuite. 

M.C.D.: Acum ați deschis oportunitatea pentru o altă întrebare, pornind de la ideea aceasta că nu militați împotriva cuiva. Există totuși acel Forum Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, o entitate care pretinde că îi apără pe românii din regiune de ceva, de un dușman. Care ar fi dușmanul ăsta? Întreb asta pentru că, în calitatea mea de româncă venită de la București în Covasna, nu am simțit niciodată nevoia unei protecții. 

Pr. V.A.T.: Să ne înțelegem! Prieteniile mele cu populația din zonă se raportează la români, la maghiari, la romi, la oricare alte etnii conlocuitoare care se găsesc aici. Eu personal – pentru că interviul este despre mine ca om care s-a născut și trăiește în acest județ – nu m-am simțit niciodată discriminat aici datorită legăturilor perfectibile pe care le-am avut cu locuitorii zonei. FCRHCM, din care eu fac parte ca membru, militează pentru niște drepturi adeseori uitate în aceste județe. Trebuie să fim conștienți de lucrurile astea. 

M.C.D.: Puteți să numiți câteva drepturi din acestea?

Pr. V.A.T.: Da, aplicarea regulilor în această țară trebuie să se facă pentru oricine. Eu niciodată nu am ieșit în spațiul public militând împotriva obiceiurilor secuiești, de exemplu. Am prieteni secui, am prieteni maghiari – repet. Însă, în momentul în care observăm o lipsă de respectare a legii statului pe care noi am făcut-o, o lipsă de expunere a drapelului național lângă drapelul unui stat străin de ziua acelui stat, atunci acest lucru nu îl putem considera normal. 

M.C.D.: Vă referiți aici la 15 martie?

Pr. V.A.T.: La 15 martie, de exemplu, da. Ar trebui să fie o normalitate lucrul ăsta. În momentul în care se arborează steagul unui stat străin, el nu se poate arbora decât alături de steagul statului în care te afli. E o chestiune simplă care e în Constituție, nu o spun eu. 

M.C.D.: Ca să lămurim, dumneavoastră spuneți că de 15 martie, în oraș ar trebui să se arboreze un steag maghiar, unul român, nu doar cele maghiare?

Pr. V.A.T.: Mi s-ar părea o normalitate, dar nu pentru a pune în umbră steagul maghiar. Ar fi o normalitate efectiv pentru scăderea tensiunilor dintre români și maghiari.  

M.C.D.: Dar există aceste tensiuni? Dacă da, la ce nivel se resimt ele?

Pr. V.A.T.: Aceste tensiuni nu se resimt neapărat la nivelul de jos. Eu locuiesc într-o comunitate preponderent românească, dar sunt și etnici maghiari, câteva zeci, cu care mă înțeleg foarte bine, care vin la biserica ortodoxă, pe care-i ajut atunci când au nevoie. Dar tensiunile astea se reliefează în special la vârf. Vorbim despre anumiți lideri, aleși prin vot sau numiți, din județ, care creează practic aceste tensiuni. 

M.C.D.: Poate o fac din interese politice.

Pr. V.A.T.: Desigur. Eu chiar am renunțat să mai vorbesc despre asta. De curând, glumeam cu frizerul meu căruia îi spuneam că mai bine vorbim de autonomie decât de pandemie. El îmi spunea că era mai bine atunci, că noi treceam cu steagurile de 1 Decembrie, ei treceau cu steagurile lor de 15 martie, aveau loc niște discuții contradictorii, dar tot prieteni rămâneam. Noi, în loc să ne unim forțele să scoatem județul din această criză – că este o criză aici, salariile sunt foarte mici, locuri de muncă sunt puține, deși avem atâtea resurse, avem tot ce ne trebuie – permitem să fim despărțiți de niște tensiuni legate de identitatea fiecăruia. 

M.C.D.: Și, dacă tot e mai bine să vorbim despre autonomie decât de pandemie, ce părere aveți despre această chestiune? Partea maghiară când vorbește despre autonomie, de regulă susține că nu este vorba despre o autonomie teritorială, ci de obținerea posibilității de administrare fără aprobare de la centru, de unde se întârzie aproape tot. 

Pr. V.A.T.: Dacă ar fi să ne raportăm noi la drepturile pe care le au românii în comunitățile istorice față de drepturile pe care le au maghiarii aici, este o diferență ca de la cer la pământ.

M.C.D.: Care este această diferență?

Pr. V.A.T.: Românii n-au niciun drept, de exemplu.

M.C.D.: De ce spuneți asta? Ce drepturi li se încalcă mai exact?

Pr. V.A.T.: De exemplu, în comunitățile de români din Bucovina de Nord, este interzis să ai inscripții bilingve. Nu sunt împotriva inscripțiilor bilingve, să ne înțelegem, doar spun că acolo e interzis. Școlile cu predare în limba română se închid. Comunitatea maghiară din România reușește să aibă, de la grădiniță până la Universitate, toate instrumentele necesare pentru ca tinerii etnici maghiari să învețe în limba maternă. Reușim să avem în zonele în care maghiarii sunt chiar și minoritari suficiente inscripții anunțuri și în limba maghiară. Mie mi s-ar părea normal ca, de exemplu, liderii acestui județ, când doresc să transmită un mesaj, să îl transmită și în limba română. Eu observ foarte multe postări ale liderilor din mediul online care sunt exclusiv în limba maghiară. Poate pe mine mă interesează un lucru. Putem să dovedim ce spun în orice moment. Putem deschide pagina de Facebook a președintelui Consiliului Județean Covasna, de exemplu, și să dovedim prin fapte că postările sunt 95% în limba maghiară. Deci nu este o problemă pentru indivizi în parte. Că tot vorbeam de Covasna lui Decebal, o sintagmă care se pare că deranjează, în momentul în care cineva ar spune Covasna lui Gábor Áron, de ce să mă deranjeze pe mine? Da, omul s-a născut aici, a locuit aici, de ce să mă deranjeze? Sintagma Covasna lui Decebal n-ar trebui să supere deloc pentru că este o sintagmă care definește niște acțiuni patriotice pe care noi le avem, legate de țară, legate de meleagurile în care trăim, și noi le dezvoltăm fără să lovim în altă parte. E ca și cum ai spune Norvegia vikingilor. 

M.C.D.: Da, dar ca un revers al medaliei, și sintagma Ținutul Secuiesc deranjează, deși tot așa vorbim despre o comunitate istorică, formată aici, de ce deranjează?

Pr. V.A.T.: Deranjează pentru că sintagma Ținut Secuiesc cred că trebuie înlocuită cu sintagma de Ținut Secuizat, dar asta înseamnă să vorbim cu istoricii. 

M.C.D.: Și ce să însemne această secuizare?

Pr. V.A.T.: Secuizarea reprezintă, ca și românizarea sau americanizarea, o trecere prin stăpânire a mentalului colectiv dintr-o parte în alta. Și, din nefericire, în Transilvania, după cum bine cunoaștem, începând din secolul al XVIII-lea, s-a dus o luptă foarte mare de dezromânizare, pentru că, în Munții Apuseni, Horia, Cloșca și Crișan n-au ieșit la răscoală împotriva cuiva care le accepta credința și doleanțele de libertate. Avram Iancu nu s-a revoltat împotriva unor oameni care îi lăsau practic în pace. Au fost niște stăpâniri, aproximativ o mie de ani de stăpânire în care elementul românesc a existat încontinuu. Să nu uităm că în Transilvania populația băștinașă a fost tot timpul română.

 M.C.D.: Pe de altă parte, Transilvania s-a dezvoltat mult față de celelalte două principate tocmai datorită acestor stăpâniri. 

Pr. V.A.T.: Desigur. Moldova și Țara Românească au fost niște scuturi în istorie. Transilvania a fost mereu foarte bogată în resurse naturale. Fiind o zonă foarte bogată, fiecare popor care a stăpânit această zonă a avut de unde să construiască. E o chestiune logică, firească. Eu nu neg partea pozitivă a moștenirii lăsate de Imperiul Austro-Ungar, însă trebuie să fim conștienți că ceea ce s-a clădit aici s-a clădit din resursele Transilvaniei și cu resurse umane de aici. Lăudăm, de pildă, foarte mult comunitățile săsești. Păi cine a muncit acolo, cine au fost slugile care stăteau la animalele sașilor și le lucrau ogorul? Sașii? Nu. Au fost românii. Deci poporul român a fost un popor muncitor. Și în asuprire el a rezistat. Dar problema nu este de cucerire, ci de felul în care au fost sau nu respectate drepturile românilor în istorie. 

M.C.D.: O ultimă întrebare, ca de încheiere. Antal Árpád a lansat relativ recent ideea de a iniția o zi a prieteniei româno-maghiare. Cum vedeți această idee?

Pr. V.A.T.: Eu zic că ar fi un pas pozitiv pentru restabilirea relațiilor spirituale între cele două comunități. Eu aș iniția anul prieteniei româno-maghiare, viitorul prieteniei româno-maghiare. Cred că am putea colabora împreună și am putea participa împreună la toate evenimentele pe care le considerăm normale, logice, istorice. N-am atacat niciodată o etnie pentru uscăturile sale, mă refer aici la cei care trimit mesaje ostile sau mă înjură în privat, și dacă ar exista o zi a prieteniei ar fi foarte bine, normal. 

Foto credit: Facebook/ Vasile Antonie Tămaş

Interviul a fost acordat pentru covasnamedia.ro