Tag: minorităţi

Categories
Opinii

Studiu ISPMN: minoritarul istoric, superior minoritarului imigrant?

Cu siguranță vă mai amintiți cazul brutarilor veniți din Sri Lanka la Ditrău, Harghita, care a generat multe reacții față de maghiarii de acolo, pe care toată lumea i-a arătat cu degetul și i-a calificat drept rasiști. Printr-o întâmplare (sau nu), un studiu realizat de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale (ISPMN) din Cluj-Napoca, în cadrul European Values Study, și desfășurat înainte de debutul epidemiei de COVID-19, pare să dezvăluie că atitudinea celor din Ditrău nu este un exemplu de caz izolat. Studiul acesta a scos la iveală faptul că 54% dintre maghiarii din Transilvania nu ar accepta vecini imigranți. Însă nu asta este buba cea mai mare.

În studiu se arată că, pe lângă cei 54% care nu ar accepta sa aibă un vecin imigrant (dar oare ce-ar putea legal să facă?), 52% nu își doresc un vecin rom, 42% un vecin musulman și 38% un vecin de altă rasă. Deși se spune că rasismul nu are valențe și grade în care să poată fi măsurat, că el se manifestă sau nu, autorii studiului atrag totuși atenția asupra faptului că rezultatele trebuie privite în contextul crizei refugiaților din 2015 ce a dus la un discurs dominant anti-imigrație și anti-imigranți în statele Europei de Est, și mai ales Ungaria. „Atitudinea împotriva imigranților poate avea la bază mai multe componente atitudinale precum ar fi: imaginea concurenței pe piața forței de muncă, așa-numitul șovinism al bunăstării și, respectiv, teama de riscurile ce ar putea să apară sub aspectul siguranței și al securității. România înregistrează valori moderate în contextul țărilor est-europene, iar Ungaria valori mai ridicate. Maghiarii din Transilvania se apropie și de această dată mai mult de Ungaria, însă valorile înregistrate nu sunt cu mult mai mari decât în cazul Ungariei. Explicația ar fi că atitudinile anti-imigranți sunt formulate în termeni culturali în comunitatea maghiară”, explică autorii studiului.

Întorcându-ne puțin la cazul Ditrău, ceea ce li s-a reproșat cel mai mult atunci maghiarilor de către opinia publică din România a fost lipsa de empatie. Mulți se așteptau ca maghiarii, care de ani buni sunt în postura minoritarului care luptă pentru drepturile sale, să încerce mai degrabă să înțeleagă situația în care se aflau cei doi sri lankezi decât să îi respingă atât de vehement cum au făcut-o.

Întocmai cu autorii studiului, la momentul respectiv eu însămi am încercat să nu judec prea dur atitudinea maghiarilor din Ditrău, pentru reacția cărora am găsit explicații similare cu cele din studiul de la care am pornit. Pot înțelege că necunoașterea alterității, că precedentele create, că imaginea pe care și-au format-o unii oameni în lume conduc către teama care stârnește reacții de respingere, însă e ceva ce realmente nu pot înțelege: negarea dreptului celuilalt – mai ales când tu te zbați încontinuu pentru propriile drepturi.

Întrebați dacă sunt de acord ca imigranții „să-și păstreze obiceiurile și tradițiile specifice”, foarte mulți maghiari transilvăneni și-au exprimat dezacordul (aproape jumătate din respondenți). Acesta a fost șocul meu! Adică tocmai maghiarii, pentru care fiecare însemn cultural și identitar este sacru, să nege dreptul altor oameni de a își păstra însemnele lor? Pe ce temei?

Da, este foarte adevărat că există o enormă diferență de context între statutul de a fi maghiar în România, unde nu ai venit din proprie voință, ci împins de vrerea istoriei, și cel de imigrant, care teoretic este consecința unei alegeri asumate, dar totuși…

Imigranții nu sunt numai oameni care decapitează alți oameni în biserici sau pun bombe prin tot felul de locuri publice urlând „Allahu Akbar!”. Dimpotrivă, cei mai mulți sunt oameni care își văd de vieți și tind către o soartă mai bună. Ei au plecat, e drept, din țara lor din proprie voință, dar au fost împinși de sărăcie și de războaie care le răpeau dreptul la viață. A lor și a copiilor lor. Să ne temem de ei în baza informațiilor pe care le vedem la știri poate fi scuzabil într-o măsură oarecare, dar să pretindem de la ei să se lepede de obiceiurile și tradițiile care îi definesc, asta nu e decât o rea voință pentru care nu există o justificare. Nu alta decât cea din fabula lui Grigore Alexandrescu: „Noi vrem egalitate, dar nu pentru căței”.

Categories
Magyar típusú találkozás Opinii

Opinia unui secui: de ce (da şi nu pentru) autonomie?

Dacă am mai fi trecut în titlu o propoziție de genul AFLĂ CELE 3 MOTIVE SECRETE cred că am fi avut clickbaitul anului. Însă dorim să facem altceva. Sunt secui, și am să vă scriu despre autonomia Ținutului Secuiesc.

Haideți să vă explic un pic treaba asta cu Ținutul Secuiesc. Ținutul ăsta ba există, ba nu. Depinde în ce context se vorbește despre el. Atenție vine și bomba: exista Regiunea Autonomă Maghiară între 1952-1960, respectiv și în alte forme, după această perioadă. Dacă vă interesează este pe Wiki. Nu era mare brânză, că totuși vorbim de epoca comunistă, în care s-a înființat Securitatea după modelul stalinist, iar Gheorghiu-Dej nu poate fi considerat un adept al democrației.

Uite, ideea de autonomie vine chiar din România – trebuie să menționăm aceasta se întâmpla doar datorită presiunilor făcute de URSS, care să nu uităm că a fost prezentă în țară cu trupe militare până în 1956. 1956 este un an important şi pentru Ungaria: anul revoluției anticomuniste, după care lucrurile s-au schimbat în mai bine pentru Ungaria, însă nu și pentru ungurii din Transilvania. Ungurii au pierdut simpatia sovieticilor, iar pentru ungurii din Transilvania asta însemna că într-un sens au devenit cetățeni de categoria a doua.

Am să abordez un subiect extrem de delicat. Știu că majoritatea dintre voi consideră că este nesimțire pură să nu vorbești românește în România. Personal nu o consider nesimțire, nu aș considera așa dacă, de exemplu, am vorbi de un catalan care nu știe limba spaniolă. Nu este nesimțire – este prostie, din cauza căreia va suferi chiar persoana care nu dorește să înveţe limba majorității. Știți cum se spune că în Secuime nu o să primești pâine, decât dacă o ceri în românește? Este evident o minciună gogonată, însă m-aș folosi de ea, chiar pentru a explica, de ce este o prostie că unii nu vor să vorbească românește. Ba în București, ba în Bacău, ba oriunde o să ai nevoie de limba statului.

Vă propun și un alt scenariu: să zicem că vorbim de Odorheiu Secuiesc, unde chiar și românii vorbesc fluent maghiară. Dacă nu ai treabă la poliție, eventual la fisc, nu ai nevoie deloc de limba română, pentru că etnicii români sunt 2,51% din populație. Maghiarii discută între ei în maghiară – e logic, nu? Așa se procedează și în magazine, în bănci și în primărie. Și iată ne apropiem de subiectul autonomiei.

Proiectul de lege, care a fost adoptat tacit în Camera Deputaților și care a provocat acel scandal mare și tare pentru PNL, respectiv PSD, respectiv pentru toți cei care mai aveau voce, a inclus exact această chestie: să fie legal să faci toate cererile pe care trebuie să le bagi în dosarul cu șină și în ungurește, după care va ajunge doar în mâinile unui maghiar, care o să-ți spună că dosarul tău nu este complet, că ai nevoie de un timbru judiciar şi aşa mai departe. Știți voi cum funcționează, pentru că trăim cu toții în aceeași țară. Sigur că am simplificat ideea, însă cred că ați înțeles ce înseamnă o mare parte din drepturile care ar conferi autonomia maghiarilor: să aibă voie să-și folosească limba la fel de natural, cum o folosiți voi.

O prietenă, de altfel româncă, m-a întrebat sincer: „Şi cum ai garanta tu, să nu facă ungurii într-o situație ca asta, ceea ce facem noi acum?”. E bună întrebarea. Prin lege! Deoarece legea ar garanta la fel drepturile majorității, cât și ale minorității. Vă spun sincer: când vorbim de autonomie, nu vrem să vă luăm nici un drept. În capul de secui egalitatea înseamnă că limba română nu este mai valoroasă decât limba maghiară: ar trebui să aibă exact aceeași valoare. Da, știu: suntem în România, nu în Ungaria. Însă România este la fel și țara mea: nu am plecat în Occident să fac mai mulți bani, și lucrez, plătesc impozite, mă stresez din cauza pandemiei. Vreau să am și eu o țară normală, unde să pot trăi decent din salariu. Scuze, eram cam populist.

La capitolul doi din autonomie se află descentralizarea. Sunt convins că nu cunosc fiecare amănunt din istoria țării în forma actuală, însă am impresia că România se descentralizează de 101 de ani. Fără succes. Autonomia înseamnă că se iau o grămadă de decizii la nivel local. Vă dau un exemplu. Nu CNAIR, respectiv guvernul X, Y, Z decide unde se face o autostradă. Se decide la nivel local. (Pentru argumente suplimentare vă implor să vă uitați cum se construiește la noi. Dacă ne-am fi apucat tu, cu mine și încă trei băieți și fete, în 15 de ani am avea aproximativ aceleași rezultate pe care le avem acum. Nebunie, vă spun, nebunie!)

Deci autonomia nu se atinge de teritoriul țării. Punct. Ar fi tot România, poate mai bine organizată, poate cu ceva nuanțe secuiești accentuate aici, în Secuime. Sărumuna!

Însă observ că ideea țării supercentralizate deranjează și pe alții, în afara secuilor. Uite, se vorbește și despre Transilvania independentă, și independența se îndreaptă către incompetența permanentă manifestată de București. Și asta o spun niște români…

Un prieten, tot român, m-a întrebat și el: „Ar avea teritoriul respectiv un președinte, ceva?”. Păi nici secuii nu s-au înțeles în această privință. Ceva oficialitate ar trebui să fie prezentă, un fel de președinte de consiliu județean. Sincer să fiu, noi, secuii, ne cam axăm la treaba asta cu folosirea limbii maghiare și dezvoltarea. Altceva nu prea se discută. Ne chinuim cu educația cum se chinuie și românul de rând din Caracal. Deci autonomia înseamnă drepturi de folosire a limbii, aici se include și educația, cultura, etc., folosirea simbolurilor (ar fi multe de scris în acest sens, însă cam inutil) și încă un lucru…

Mda. Să vorbim și de finanțe. Bani, bani și bani. Cu toate că județele Harghita și Covasna (Mureșul mai puțin) sunt considerate a fi județe sărace, totuşi secuii sunt convinși că ei contribuie mai mult la buget, decât cota-parte pe care o primesc înapoi. Ideea autonomiei în sens bugetar este să rămână banii exact acolo unde sunt plătiţi în formă de taxa. (Sincer? Nu știu dacă ar fi ok. Unii spun că da, alții că nu s-ar putea.) Însă dacă compari infrastructura din Oltenia și Muntenia cu cea secuiască înțelegi de ce se mai frustrează lumea. Nu că în restul țării s-ar fi investit mult în ultimele trei decenii, însă în aceste județe nici măcar atât. Nu cred că din șovinism, cel puțin nu exclusiv: de ce să investești tu, ca partidul X în zonă, dacă ăștia tot cu UDMR votează? Și mai avem și primari care se plâng că au proiecte gata făcute, însă nu primesc finanțare, că n-au lobby suficient de bun. Ei, se pare că orice spune lumea UDMR nu este PSD…

Cât despre politică și autonomie, ideea statului național din constituție exclude oarecum existența altor etnii. Antonie Iorgovan, omul care este de fapt un fel de tată al Constituției, era și el influențat de mentalitatea franțuzească, adică ideea că în Franța tu nu mai ești român, secui, etc., tu ești franțuz. Ideea era binevenită în momentul în care după instabilitățile celui de-Al II-lea Război Mondial chiar existau șanse să se modifice hotarele țării. În mai mult de 100 de ani situația s-a schimbat, însă unii parcă mai cred în această posibilitate.

Evenimentele recente arată că nu există nici un partid care şi-ar putea asuma riscul să devină pro-autonomie, deci pro-maghiar. Democrația și mentalitatea democratică sunt prea tinere în această țară, iar propaganda antimaghiară, care s-a practicat în epoca comunistă nu a dispărut, cu toate că s-a mai diluat un pic. Niciun partid majoritar nu este în poziția de a face o deschidere către maghiari, dacă ei se comportă ca maghiari. Mentalitatea este întortocheată în acest sens, însă dacă urmărim discursul ultimilor 20 de ani maghiarul bun vorbește românește, nu vrea școală în limba maternă, nu cere autonomie, este de fapt etnic român! Asta au formulat la rândul lor diferite oficialități de stat: miniștri, prim-miniștri și, săptămâna trecută, chiar președintele însuși.

Și să vorbim și de UDMR. Proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost introdus de deputatul UDMR (de fapt PCM) Kulcsár-Terza József. Omul a ajuns în parlament datorită unor înțelegeri dintre UDMR și PCM, iar activitatea lui s-a rezumat aproximativ la discursuri privind situaţia așa-zișilor teroriști din Târgu Secuiesc, respectiv referitoare la proiectele de autonomie. Să fie clar: omul nu este luat în serios nici de UDMR, cu toate că partidul este pro-autonomie. Situația este mai serioasă: conducerea UDMR este conștientă de faptul că proiectul de autonomie nu are susținere din partea partidelor românești, iar discutarea ei în Parlament nu este decât o modalitate eșuată de a arăta că partidul mai crede în posibilitatea autonomiei. Oricum, ideea de autonomie trebuie discutată între maghiari și români, nu cum UDMR și alte entități politice maghiare obișnuiesc să facă treaba asta: exclusiv între maghiari.

Îmi pare rău. Sunt secui și știu că societatea autohtonă nu este suficient de matură pentru o autonomie. Nici românii, nici ungurii. O clasă politică cu o componență preponderent de găinari nu este în stare să se ridice la acest nivel de democrație avansată. Real vorbind, UDMR ar trebui să scoată acest proiect de pe ordinea de zi. Real vorbind, partidele românești ar putea discuta despre ce înseamnă de fapt acest proiect. Vă spun însă cu mare tristețe (și cu un pic de greață), că la noi demagogia și retorica șovină, mai mult sau mai puțin mascate, mai sunt încă la modă.

Nagy Kálmán

Categories
Internationale Stiri

Factori surprinzători pentru incidenţa COVID-19: etnia şi apartenenţa la minoritate

Mai multe studii realizate în ultima perioadă lasă să se înţeleagă că, pe lângă factorii de risc binecunoscuţi care pot creşte incidenţa COVID-19 pentru populaţie (vârsta înaintată, afecţiuni cronice, obezitate etc.) există aspecte foarte importante care trebuie luate în seamă atunci când sunt stabilite categoriile vulnerabile, şi anume etnia şi apartenenţa la minoritate, fie că vorbim de afro-americani sau de romii din Europa Centrală şi de Est.

În statul american New York, persoanele de culoare reprezintă 18% din totalul populației, dar 33% din spitalizări. În Louisiana, această minoritate reprezintă 33% din populație, dar 70% din decese. Michigan, Illinois, Arizona, Utah și multe alte state americane raportează proporții similare; și nu e doar o problemă americană.

Oriunde ne uităm, minoritățile par să fie afectate disproporționat de această boală și acest lucru trebuie luat în seamă atât în statistici, cât și în strategiile naționale, spun cercetătorii internaționali.

Ce factori fac ca anumite minorităţi să fie mai afectate de pandemie

România e o țară care încă nu știe cum să se împace cu minoritățile sale. Fie că e vorba de certurile regulate pe tema Ardealului ori de rasismul colocvial pe tema romilor, românii nu sunt cei mai toleranți oameni. Acest lucru nu este însă o justificare pentru ignorarea problemelor la care minoritățile sunt expuse în fața COVID-19. 

În toată lumea, se sugerează din ce în ce mai mult că minoritățile sunt expuse la riscuri suplimentare, dar de unde vin acele riscuri? Un studiu recent, condus de Julia Raufman de la Universitatea din Boston, a analizat corelarea dintre expunerea la COVID-19 și factorii medicali și sociali care ar putea fi relevanți.

Conform studiului, factorii medicali nu sunt suficienți pentru a explica aceste diferențe. Dintre americanii sub 65 de ani, 33% dintre cei de culoare au un factor de risc asociat COVID-19, comparat cu 27% pentru americanii albi, și 42% pentru cei de origine amerindiană. Sunt diferențe semnificative, dar nu suficiente pentru a explica discrepanțele observate. În schimb, studiul a concluzionat că factorii sociali ar putea juca un rol mult mai mare.

Cel puțin în SUA, veniturile mici se corelează foarte bine cu expunerea la COVID-19. Oamenii cu venituri mai mici tind să aibă locuințe mai aglomerate, joburi care nu pot fi făcute de acasă, precum și să folosească transportul în comun. Toți acești factori cresc expunerea și riscul de infecție.

Un caz important, și potențial important și pentru România, este cel al populației Navajo. Aproximativ 30% din Navajo care locuiesc în rezervații nu au acces la apă curentă, o cifră comparabilă cu România. Această problemă face spălarea mâinilor dificilă, iar spălatul pe mâini e una din principalele noastre arme împotriva coronavirusului.

Romii din România intră în pandemie asemenea minorităților din SUA, cu un risc sporit. Atât factorii medicali cât și cei sociali par să sugereze că minoritățile sunt mai expuse virusului, și cel puțin empiric, datele susțin această ipoteză. 

Soluții, nu stigmatizare

În Europa trăiesc aproximativ 10 milioane de romi. Mulți trăiesc în cartiere dens populate și case supraaglomerate. Mulți au venituri precare și nu au acces la apă curentă. Asta înseamnă că măsurile (atât sanitare, cât și de distanțare socială) necesare pentru combaterea răspândirii virusului sunt mult mai dificil de implementat în aceste comunități.

Mai mult, carantina impusă în ultima perioadă a pus și mai multă presiune economică tocmai pe comunitățile vulnerabile și soluțiile oferite de guvernanți par să evite realitatea țepoasă a acestor localități. 

În media, aceste comunități sunt deseori prezentate prin prisma reportajelor senzationaliste și polarizante, în loc să fie prezentate problemele reale cu care acestea se confruntă.

România nu e singura care se confruntă cu această temă. Mai multe țări europene tratează comunitățile de romi ca potențiale focare de boală, încercând pe cât posibil să le izoleze.

În mai multe orașe din Bulgaria și Slovacia, cartiere întregi locuite predominant de romi au fost băgate cu forța în carantină. În Sofia, două astfel de cartiere au fost izolate cu excepția unor puncte de acces verificate de poliție. 

Ministrul de interne bulgar Mladen Marinov spunea, când s-a introdus măsura, că este nevoie să „convingă” aceste comunități pentru binele restului oamenilor. Chiar și trecând peste natura discriminatorie a acestor măsuri, autoritățile nu au asigurat măsurile necesare de igienă.

Un raport recent pe această temă, publicat de Open Society Foundations, scria că, din păcate, comunitățile rome sunt mai degrabă vizitate de poliție și soldați decât de asistente și medici. Trebuie spus însă și că, în România, mai multe comunități de romi au fost izolate de poliție și jandarmerie după ce mai mulți locuitori au refuzat să rămână în izolare. 

Chiar dacă există o anumită justificare, aceste măsuri de securitate nu au fost însoțite de măsuri sanitare și sociale. Mai mulți oameni au fost lăsați fără apă sau medicamente.

Zeljko Jovanovic, unul dintre autorii raportului Open Society Foundations

Deși condițiile de viață ale romilor sunt cunoscute de multă vreme, s-au luat puține măsuri pentru sprijinirea acestor comunități și acest lucru ne-ar putea afecta pe toți. Ne-am obișnuit, poate, să le ignorăm. Dar dacă facem asta acum, nu ajutăm decât la răspândirea virusului.

Soluțiile nu sunt simple și nu le vom discuta aici. Există însă un lucru simplu pe care România l-ar putea face, măcar pentru a înțelege mai bine situația.

Consemnați etnicitatea, cer specialiștii

Rasa și etnia sunt, fără îndoială, subiecte delicate și nu doar în România. În Marea Britanie, spre exemplu, Scoția și Anglia nu sunt deloc de acord în legătură cu menționarea etniei pe certificatul de deces și în statistici sociale.

În Anglia această informație e considerată sensibilă și nu este publicată, în vreme ce Scoția publică regulat astfel de date. Poziția Angliei e greu de înțeles, având în vedere că cercetătorii au publicat de ani buni dovezi că astfel de statistici ajută la înțelegerea și reducerea inegalităților sociale. Un grup de cercetători britanici a cerut, recent, ca astfel de informații să fie trecute pe certificatele de deces, mai ales în contextul pandemiei.

Anglia este una din țările care încearcă în mod activ să înțeleagă de ce minoritățile par să sufere mai rău de pe urma coronavirusului, dar s-a ciocnit de o problemă: nu are toate datele. Practic, nu toate cazurile menționează etnia pacientului și deci nu se știe sigur câți fac parte din care etnie.

E de înțeles că în formularele pe care le completăm zi de zi, etnia e complet irelevantă și poate fi folosită discriminatoriu. Dar în acest caz, scriu Siobhan Morris și Olivia Stevenson de la University College London, e absolut obligatoriu să se consemneze etnia pacienților.

Doar dacă adăugăm etnia pe toate certificatele de deces vom avea o imagine clară asupra impactului suferit de cei din minorități etnice.

Siobhan Morris și Olivia Stevenson:

În România, de asemenea, nu există statistici clare despre efectul asupra minorităților. Nici nu știm cu siguranță câți romi trăiesc în țară, pentru că mulți evită să-și declare etnia de teamă că vor fi discriminați. 

E foarte posibil ca și în România, la fel ca în alte țări, minoritățile să sufere disproporționat de pe urma pandemiei — dar nu știm, pentru că nu există date clare pe această temă. 

Nu există statistici clare pe multe domenii, din păcate. Accesul la date transparente și clare nu a fost niciodată mai important, dar fie din neglijență, incapacitate sau rea-voință, statul român nu a prioritizat transparența în epoca noului coronavirus.

Sursa: libertatea.ro

Categories
Politic Stiri

Iniţiativa cetăţenească europeană pentru regiunile naționale a strâns numărul de semnături necesare, fără a îndeplini, însă, criteriul distribuţiei pe ţări

Cifrele arată că prima condiţie impusă de către UE, adunarea a peste un milion de semnături, a fost îndeplinită, pe ultima sută de metri. Cu toate acestea, criteriul distribuţiei pe ţări a semnăturilor nu a fost îndeplinit încă.

Potrivit datelor publicate pe pagina colectării online a semnăturilor, în loc de şapte ţări, pragul necesar a fost depăşit doar în Ungaria, România şi Slovacia. În ceea ce priveşte semnăturile online, în Ungaria au fost adunate peste 786 000, în România, peste 169 000, iar în Slovacia, aproape 29 000. În Suedia s-a atins un procent de 23% din pragul de 15 000, în Austria, 17% din 13 500, în Germania, 14% din 72 000, iar în Irlanda, 9% din 8250.

Un anunţ a fost făcut şi la postul public din Ungaria de către László Pesty, şeful campaniei de strângere a semnăturilor. Astfel, până miercuri, pe lângă cele 220 de mii de semnături pe suport de hârtie, au fost strânse cel puțin 780 de mii pe site-ul care administrează semnăturile online pentru astfel de inițiative. Acest număr însă a sărit in 24 de ore la un milion, numărătoare oprindu-se la 1.008.966.

Președintele Consiliului Național Secuiesc (CNS), Balázs Izsák, a declarat pentru Radio Europa Liberă că nu își explică cum a explodat numărul semnăturilor pe ultima sută de metri. Strângerea semnăturilor a fost lansată pe 7 mai 2019. După primele patru luni de desfășurare a campaniei de strângere de semnături numărul acestora era de doar 20 de mii, iar pe 4 mai numărul semnăturilor online abia ajunsese la 400 de mii, ca în ultimele două zile numărul semnatarilor a cerscut expolizv, ajungăndu-se la peste un milion.

Obiectivul iniţiativei cetăţeneşti europene privind regiunile naţionale propus de CNS este acela ca la nivelul UE să fie legiferat sprijinul acordat regiunilor care se deosebesc de regiunile din jurul lor prin particularităţile lor naţionale, etnice, culturale, religioase şi lingvistice.

Începând cu data de 1 aprilie 2012, cetăţenii UE dispun de un instrument care reprezintă o noutate absolută şi le permite să participe la conturarea politicii UE, fără a mai fi necesar (şi nici de dorit) sprijinul guvernelor naţionale sau a mecanismelor politice, în general.

Instituită prin Tratatul de la Lisabona, iniţiativa cetăţenească europeană permite unui număr de un milion de cetăţeni din cel puţin un sfert din statele membre ale UE să solicite Comisiei Europene să prezinte propuneri legislative în domenii care se încadrează în sfera sa de competenţe. Organizatorii unei iniţiative cetăţeneşti (care trebuie să constituie un comitet de cetăţeni format din cel puţin 7 cetăţeni ai UE care îşi au reşedinţa în cel puţin 7 state membre diferite) au la dispoziţie un an pentru a câştiga sprijinul necesar. Semnăturile strânse trebuie autentificate de autorităţile competente din fiecare stat membru. Organizatorii inițiativelor care au succes vor participa la o audiere organizată de Parlamentul European. Comisia va avea la dispoziție 3 luni pentru a examina inițiativa și a decide cum acționează.

Surse: hirado.hu, romania.europalibera.org.

Categories
Cultura si lifestyle Opinii

Noutăți în cercetarea minorităților – ianuarie-martie 2020. (2) Note despre cazul Ditrău. Despre starea de spirit a comunităţii maghiare, relaţii de dominaţie și demnitate umană.

În luna februarie 2020 a apărut o analiză detaliată a conflictului de la Ditrău prin prisma literaturii de specialitate pe tematica relațiilor interetnice. Semnat de către doi cercetători ai ISPMN, Kiss Tamás şi Toró Tibor, textul a apărut inițial în limba maghiară aici. Versiunea tradusă în limba română poate fi lecturată aici.

Deşi are ca punct de plecare situaţia de la Ditrău, studiul celor doi cercetători este o analiză lucidă a problemelor existente în interiorul comunităţii maghiare, a modului în care această comunitate este privită de către majoritatea românească, dar şi a modului în care acest tip de situaţii pot fi dacă nu evitate, măcar limitate ca intensitate în viitor:

„rolul comunităților minoritare nu este doar acela de a construi instituții, ci de a lupta împotriva excluderii prin construirea de solidarități și alianțe atît cu alte comunități minoritare, cît și cu cei din rîndul majorității dispuși la astfel de solidarități și alianțe.”

Principalele idei ale articolului sunt:

– Evenimentele din Ditrău sînt discutate într‑un cadru cu totul neadecvat. Se vorbește despre Ditrău de parcă nu ar fi în România. Se vorbește despre Ditrău de parcă ar fi vorba exclusiv de o problemă a comunității maghiare sau a secuilor. Se vorbește despre enclavizare, reproducîndu-se totodată procesul de enclavizare la un nivel cognitiv;

– Trebuie să recunoaștem însă că evenimentele din Ditrău sînt simptomatice pentru comunitatea maghiară din România. Apariția unui astfel de caz era doar o chestiune de timp. Situații în care „migranții“ sînt personificați în mod denigrator cu ocazia petrecerilor de recoltare sau a carnavalurilor din satele maghiare ori cele în care localnicii s-au speriat de turiști non-albi nu sînt excepții;

– Atît în Transilvania, cît și în Bazinul Carpatic sentimentul de superioritate este un element important al identității naționale maghiare. În raport cu Occidentul, maghiarii – la fel ca și românii – au un sentiment puternic de (semi)periferie. Însă, pe lîngă acest sentiment, o altă componentă importantă și profundă a discursurilor identitare maghiare este convingerea că totuși sîntem mai avansați (civilizați etc.) față de popoarele vecine;

– Elitele românești, care resping rasismul (sau mai precis încearcă să ascundă rasismul și intoleranța existente în România), au un scop similar: încearcă cu disperare să intre în clubul celor civilizați, disociindu-se de și rupînd orice tip de solidaritate față de membrii considerați „mai înapoiați“ ai comunității proprii (elementul rural, „PSD-iștii“, „maneliștii“, „teleormănenii“ etc.);

– Consecințele asupra comunității sînt destul de grave. Maghiarii ardeleni afirmă în mod constant că cei din exterior (românii și cam toți ceilalți) nu sînt capabili să înțeleagă situația lor și nevoile lor speciale. Problema este că în situația actuală acest lucru este nu numai real, ci și inevitabil. Poate că segmentul intelectual conservator din Ungaria atașat de Viktor Orbán are dreptate și populismul îmbinat cu civilizaționism este în ascendență la nivel european, însă un astfel de discurs identitar este, totuși, unul de extrema dreaptă.

Concluzia celor doi cercetători este una care mişcă şi, în acelaşi timp, invită la reflecţie şi la acţiune, atât din partea liderilor maghiarilor din România, cât şi din partea majorităţii româneşti:

„Depinde de noi dacă măcar încercăm să schimbăm starea actuală de spirit a comunității noastre. Depinde nu doar de liderii politici sau religioși, ci și de cei care lucrează în învățămînt sau în comunitățile religioase locale. Poate depinde și de noi, cercetătorii sociali, care rareori sîntem dispuși să ne expunem în dezbateri publice și cu siguranță de noi, maghiarii ardeleni, care avem nevoie de o abordare nouă – atît intelectuală, cît și emoțională – ca să depășim ura care ne asediază din interior și din exterior.”

Tamás KISS este sociolog, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Mino­ri­tăților Naționale (ISPMN) de la Cluj-Napoca. Licență în sociologie și doctorat în studii culturale. Arii de cercetare: managementul diversității etno-culturale, inegalități etnice și rasiale, migrație, etno-politică.

Tibor TORÓ este politolog, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Mino­rităților Naționale (ISPMN) de la Cluj-Napoca, lector la Universitatea Sapientia din Cluj‑Na­poca. Licență în sociologie și doctorat în filozofie. Arii de cercetare: etno-politică, politică lingvistică, drepturi lingvistice și minoritare.

Surse: atlatszo.ro, observatorulcultural.ro.

Categories
Opinii

Critica criticii: Măștile de la unguri, subiect de gâlceavă între români și maghiari

Ne convine sau nu, Ungaria și România au demonstrat de-a lungul timpului un mod foarte diferit de a se raporta la așa-numita diaspora. Dacă, pe de o parte, guvernul ungar a găsit de foarte multe ori de cuviință să își ajute cetățenii de peste graniță, România a ales să neglijeze sistematic diaspora, nemaivorbind de episoadele de disonanţă din ultimii ani, când cetățenii plecați la muncă în străinătate nu au putut să își exercite dreptul de vot.

Mai mult decât atât, la nivelul opiniei publice, se remarcă tot mai mult o scindare de tip „noi” și „ei” între cetățenii rămași în țară și cei plecați în alte state ale lumii. Tocmai de aceea consider că nu este deloc exagerat să privim problema modului în care cele două guverne își tratează diaspora și din perspectiva unei diferențe de mentalitate între români și maghiari.

Nefiind obișnuiți cu un guvern care își sprijină oamenii din afară și neînțelegând de ce ar face asta un guvern pentru niște cetățeni care nu mai plătesc taxe în statul lor, mulți români au fost întotdeauna critici și sceptici față de orice ajutor acordat de guvernul ungar comunităților de maghiari de pe teritoriul României. Cel mai adesea, au suspectat intenții mascate ale ungurilor de a pune stăpânire treptat pe Ardeal sau măcar de a obține autonomia zonelor majoritar locuite de etnici maghiari în România. Pentru cei care se vor grăbi să dea cu pietre, precizez că varianta aceasta nu este neapărat una exclusă nici în mintea mea. Jocuri politice s-au făcut dintotdeauna. La fel de bine însă, aceeași variantă poate fi pur conspiraționistă, mai ales că Ungaria nu își ajută doar cetățenii din România, ci și pe cei din alte state vecine.

În contextul actual, în care oamenii de pe tot globul sunt loviți la propriu de o boală comună, în care frumos și bine ar fi să își dea mâinile și să se ajute unii pe alții, Ungaria a trimis către România mai multe ajutoare. Pe de o parte, după cum a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la solicitarea partidului pe care îl conduce, guvernul ungar a ridicat interdicţia de export pentru hidroxiclorochină, un medicament care pare să-și fi dovedit eficiența în tratarea bolnavilor infectați cu COVID-19 și care lipsește din România, dar se produce în Ungaria. În plus, ministrul de externe ungar Szijjártó Péter a declarat vineri, 10 aprilie, că 600.000 de măşti şi câteva zeci de mii de costume şi alte echipamente de protecţie, respectiv şi teste, vor ajunge la maghiarii din afara Ungariei, şi anume în Transilvania, Voivodina, Ucraina Subcarpatică, Slovacia, Slovenia şi Croaţia.

Toate bune și frumoase până la reacțiile oamenilor față de știrea despre aceste ajutoare. În loc să fie apreciat, gestul a fost mai degrabă criticat, devenind rapid subiect de dispută și gâlceavă în online. Pe portalul nostru de pildă, a fost publicat un material cu titlul „Măşti din Ungaria pentru maghiarii din şase judeţe din România”, care a stârnit reacții dintre cele mai diverse.

Pe de o parte, ofensată îndeosebi de formula „pentru maghiari”, tabăra românească a comentatorilor s-a dovedit nemulțumită de adresabilitatea mesajului. Cum adică să trimiți măști doar pentru maghiari? Și românii ce să facă, să moară? Îndrăznesc să afirm, asumându-mi toate consecințele și ocările pe care le voi atrage de la cititori, că în spatele unei asemenea prezumpții nu se ascunde nicio logică. Sigur că guvernul ungar a trimis aceste ajutoare pentru că are de sprijinit etnici de-ai săi aici. Altfel, le-ar fi păstrat probabil pentru cetățenii din Ungaria care au și vor avea nevoie de ele la fel de mult ca și celelalte state. Mai mult, ajutoarele au venit în urma solicitării unui partid care reprezintă exclusiv etnicii maghiari în România și îndrăznesc să presupun că nu ar fi venit dacă aceste solicitări nu existau. Dacă UDMR îi reprezintă pe maghiari și se adresează guvernului ungar, nu era firesc să ceară în numele comunității de maghiari și nu în numele tătarilor, romilor, armenilor sau românilor din țara noastră? Presupunând însă prin absurd că ajutoarele au venit exclusiv pentru ungurii din România, își închipuie cineva în mod real și sincer că, o persoană care ar merge la spital cu simptome grave de COVID-19, nu ar primi medicamentația și protecția necesare doar pentru că nu are etnia corespunzătoare? Adică un japonez care se infectează în Transilvania nu va fi tratat fiindcă ajutorul e cu dedicație pentru unguri? Dar medicii? Cum ar proceda cu ei conducerea spitalelor? Le-ar acorda măști și echipamente pe sub mână numai celor de etnie maghiară și celorlalți nu, riscând să răspândească virusul în tot spitalul și în întreaga localitate? Oare nu deviem prea mult spre scenarii distopice și uităm de raționalitate? „Nu înțeleg, care este problema. Ajutoarele sunt direcționate spre județele locuite de maghiari. Statisticile arată clar că maghiarii stau cu fața spre Ungaria, de acolo așteaptă ajutor, empatie, înțelegere. Este de mirare?” – spune un comentator maghiar, sintetizând parcă situația. Poate poziția sa este cinică, dar exprimă o realitate a vremurilor în care trăim, vremuri în care vedem o Românie care abia își sprijină proprii cetățeni – dacă o face – dar să mai acorde vreo atenție specială etnicilor de pe teritoriul său sau diasporei.

Desigur, nici în tabăra maghiară nu stau lucrurile mai bine când vine vorba de comentarii. „Un stat poate săîși doteze cetățenii sau să ofere ajutoare altui stat. Viktor Orbán a spus la televiziunea maghiară că a distribuit 600 mii măști maghiarilor din diaspora adică din România ,Serbia,Austria etc. Dar cetățenilor maghiari. Aveți cetățenie maghiarăși ați fost omis? Este o omisiune rușinoasă. Nu aveți cetățenie maghiară? Stați pe dreapta și vă uitați!” Cel mai probabil și acest comenator își imaginează că măștile și tratamentele se vor acorda în caz de nevoie arbitrar și discriminatoriu, dar de data aceasta avem de-a face cu poziția celui favorizat pentru care nu contează decât el și ai lui. Ceilalți n-au decât să crape. Dacă nu e o glumă, argumentul este cel puțin deplasat și trist. Cu o mentalitate puerilă de tipul „sâc! că nouă tati și mami ne iau jucării, iar vouă nu!”, acești oameni demonstrează o incapacitate cruntă de a renunța la mentalitățile păguboase care îi macină și nu fac decât să perpetueze ura și dezbinarea, de care te-ai fi așteptat să se fi săturat după atâtea secole. Se vede însă de la o poștă că nici în fața amenințării cu moartea nu știm să ieșim din tipare și să adoptăm principii mai sănătoase. Mentalitatea e atât de puternică, încât îți vine să crezi că poate ajunge și peste hotarele morții.

Dincolo de puerilitatea, cinismul și iraționalitatea sa, acest comentariu este şi o critică făcută autorităților române, care au reuşit să își demonstreze lipsa de organizare în faţa cetățenilor săi, indiferent de etnie sau de locul în care trăiesc, iar asta este cel mai trist.

Mirela Cara Dragu

Categories
Istorie

Noutăți în cercetarea minorităților – ianuarie-martie 2020. (1) Politici ale memoriei și neonaționalism: Trianonul ca „mythomoteur”

În buletinul informativ editat de către Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, publicat în data de 7 aprilie 2020, sunt prezentate o serie de cercetări apărute în spaţiul academic dedicat studierii minorităţilor naţionale şi aspectelor cu care acestea se confruntă. Vom prezenta, separat, câteva dintre aceste studii.

Studiul „Memory-Politics and Neonationalism: Trianon as Mythomoteur”, apărut în volumul 48 al „Nationalities Paper”, editată la prestigioasa Cambridge University Press, semnat de Margit Feischmidt, şefa Departamentului de Cercetare a Centrului pentru Ştiinţe Sociale, ce aparţine de Academia Ungară de Ştiinţe.

Analizând cultul legat de tratatul de la Trianon reapărut mai recent în rândul societății maghiare, articolul susține că valul actual al politicii de memorie a devenit motorul noilor forme de naționalism, acestea din urmă fiind constituite de către unii actori ai societății civile și politicieni extremiști de dreapta. Prin aplicarea conceptelor de „neonationalism” introdus de către antropologii sociali Gingrich și Banks și „mythomoteur” al lui John Armstrong și Anthony D. Smith, autoarea subliniază rolul resurselor etno-simbolice preexistente în ceea ce privește reînvierea naționalismului. Dat fiind rolul major pe care aceștia îl joacă în construirea noilor discursuri legate de națiune, o atenție specială se acordă elitelor care ascund diferite intenții, agende și strategii pentru a controla conținutul și semnificațiile memoriei colective.

„Mythomoteur” este, conform Wikipedia, un cuvânt compus, originar din franceză (mit şi motor), şi se referă la mitul constitutiv care oferă unui grup etnic sensul existenței sale.

Astfel, analiza are trei dimensiuni: începe cu analiza simbolurilor, subiectelor şi argumentelor aplicate în discursurile public pe Trianon; continuă cu analiza percepţiilor zilnice, memorie şi probleme de identitate; şi încheie în final cu interpretarea antropologică a memoriei politice referitor la o nouă formă de naţionalism în creştere în contextul avansului şi popularizării politicii populiste de dreapta. Principalul argument al acestui articol este că, deşi cultul ungar al Trianonului, identificat ca şi mythomoteur naţional, invocă o traumă istorică care vorbeşte mai degrabă despre sentimentele actuale de pierdere şi fragmentare, oferă compensare simbolică prin transferul gloriei istorice, a mândriei şi stimei de sine într-un cadru mitologic. Acest articol se încadrează într-un efort mai mare de înţelegere a logicii culturale şi a suportului logic al noilor forme de naţionalism din Ungaria, propulsate de ramura populistă de dreapta.

Articolul este accesibil aici.

Categories
Opinii

Invitaţie la dezbatere. Discriminare etnică pe timpul stării de urgență?

La începutul săptămânii, Agenția Națională de Presă Agerpres publica un comunicat emis de Mișcarea Angajament Civic CEMO, din Tg. Mureș, menit să atragă atenția asupra faptului că drepturile minorităţii maghiare din România nu sunt respectate de către autorităţile statului în perioada epidemiei de COVID-19.

Concluzia CEMO a pornit de la faptul că, în data de 30 martie, Consiliul Europei (CE) a publicat un comunicat prin care a cerut statelor membre să pună la dispoziţia cetăţenilor informaţii despre coronavirus şi în limbile minoritare sau regionale, după ce membrii Comitetului de experţi al Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare au arătat că multe ţări care au ratificat Carta, nu respectă drepturile lingvistice ale minorităţilor. „În acest context, CE a cerut statelor semnatare să-şi schimbe poziţia, să respecte drepturile lingvistice garantate (şi ratificate) în Cartă. În cazul României, avertismentele Consiliului Europei şi preocupările experţilor CE sunt în întregime justificate, întrucât autorităţile ţării, în frunte cu Grupul de Comunicare Strategică, nu au ţinut cont de drepturile lingvistice ale minorităţii maghiare în România”, se arată în comunicatul de presă transmis de CEMO, în care se subliniază printre altele și faptul că Ministerul Educației a organizat sistemul de predare online doar în limba oficială, ceea ce este, în opinia CEMO, un act discriminativ faţă de membrii minorităţilor naţionale. Argumentul pentru acest aspect este acela că „educaţia la distanţă a fost organizată exclusiv pentru elevii care învaţă în clase de predare în limba română cu ajutorul televiziunii publice (TVR), însă, programele în limbă maghiară au fost realizate în două studiouri teritoriale TVR de către membrii comunităţii maghiare, din resursele proprii, adică cu participarea părinţilor şi profesorilor maghiari, cu aportul Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România.”

Problema pe care CEMO o ridică prin comunicatul de presă lansat luni este extrem de delicată, de sensibilă și de plină de nuanțe. Și aceasta în primul rând datorită faptului că face referire la respectarea unor drepturi într-o perioadă în care, în țară, este decretată starea de urgență, cea care ne privează pe toți, indiferent de etnie, rasă, religie, vârstă sau sex, de dreptul esențial de a fi cetățeni liberi ai acestui stat – România nefiind însă singurul stat din lume care își privează populația de aceste drepturi constituționale. Contextul socio-politic actual nu este axat pe respectarea drepturilor, ci pe luarea de măsuri coercitive și, uneori, arbitrare în scopul declarat al stopării fenomenului de extindere a epidemiei cu care luptă întreg mapamondul. Este bine? Este rău? Nici măcar asta nu putem judeca în aceste zile în care se caută soluții la cald, fără un termen de gândire prea lung, în chestiuni ce țin de viață și de moarte fără un precedent în istoria recentă a umanității.

În vreme „de pace”, punctele de vedere emise de CEMO ar fi putut fi analizate rațional și multe dintre ele ar fi fost poate validate ca fiind pertinente și pe deplin justificate. Interesant este însă că privațiunile despre care vorbește comunicatul de presă nu se răsfrâng eminamente asupra etnicilor maghiari din România. Exceptând minoritarii surdo-muți, pentru care Grupul de Comunicare Strategică a avut de fiecare dată un interpret care a „tradus” măsurile impuse prin Ordin de ministru unei categoriei defavorizate a populației, respectiv persoanele cu deficiențe de vorbire și auz, nicio altă minoritate etnică din țara noastră nu a fost privilegiată în acest sens. Deci discriminarea nu țintește neapărat etnicii maghiari și, cel mai probabil, este o simplă scăpare a celor care acum sunt pe baricade. Este foarte adevărat că maghiarii depășesc numeric celelalte etnii, dar dacă Guvernul ar fi găsit o cale de a traduce măsurile în limba lor maternă, fără să traducă și în celelalte limbi materne recunoscute oficial la noi, ar fi putut fi socotit ca un alt act de discriminare și iar nu ar fi fost bine.

Pe de altă parte, reprezentanții statului român nu au interzis traducerea mesajelor oficiale din această perioadă în limbile minoritarilor, ceea ce a făcut ca în unele cazuri, autoritățile locale să preia frâiele, să renunțe la orgolii nejustificate și să se ocupe temeinic de informarea corespunzătoare, bilingvă, a cetățenilor din zonele conlocuite de maghiari și români. În județul Covasna, de pildă, site-ul DSP are o versiune actualizată și în limba maghiară. Într-adevăr, există trimiteri către pagini în limba română, dar instituția a pus la dispoziția cetățenilor mai multe numere de telefon și o adresă de mail, astfel încât aceștia să poată solicita oricând orice informații vor considera necesare în această perioadă.

De asemenea, Primăria Orașului Sfântu Gheorghe are o pagină activă de Facebook pe care toate mesajele au fost transmise bilingv. Primarul municipiului, Antal Árpád, are la rândul său o activitate bogată pe propria pagină de Facebook, pe care cele mai multe mesaje sunt scrise numai în limba maghiară. În plus, pe aproape toate scările blocurilor din oraș au fost lipite afișe mari, vizibile, în română și în maghiară, cu informații despre cum se poate preveni îmbolnăvirea și ce măsuri de protecție își pot lua cetățenii.

Acolo unde statul român are minusuri, acționează în completare o altă putere în stat, anume presa. Iar în Covasna, presa maghiară este foarte activă și traduce cu conștiinciozitate toate informările (şi pentru asta merită felicitările noastre!). În mod cert, statul român nu ar trebui să mizeze doar pe efortul acesteia, însă asta e tot ce poate face acum, când își concentrează întreaga atenție și capacitate asupra uciderii „balaurului” cu care luptăm toți. De aceea cred că, într-un moment în care, sub o formă sau alta, toți suntem privați de drepturi, putem să luăm exemplu de bune practici de la alții, așa cum sunt chiar cele menționate anterior, să ne unim și să ne facem fiecare partea noastră, cum și cât putem, ajutând statul român și ajutându-i în fapt, în timpul necesar, pe cei care au nevoie de ajutorul nostru. Putem alege, desigur, să arătăm cu degetul și să aducem acuze de rele intenții, dar cu ce i-ar ajuta acest lucru acum pe toți cei în numele și spre binele cărora pretindem că o facem? Oare nu e mai uman să ne apropiem unii de alții și să ne dăm mâna într-un efort comun în care să fim toți o apă și-un pământ? Oare nu acum este momentul să demonstrăm că, dincolo de etnii, există oameni și că putem pune între paranteze pentru o vreme asemenea preocupări?

Cât despre Ministerul Educației, în opinia mea, vorbim despre o cangrenă a cărei duhoare ne afectează pe toți și ne va afecta și mai departe. Educația online și prin intermediul televiziunii de stat ca măsură luată și implementată pe genunchi, dintr-o ambiție încă neînțeleasă de mine de a nu îngheța anul școlar, a fost mai degrabă ceva mimat și făcut după vechea practică a lui „hai să bifăm și asta!” În acest caz, aproape că îți vine să te întrebi dacă nu cumva n-o fi mai bine să nu fii inclus în „grandiosul plan” de predare din care nimeni n-a avut de câștigat, copiii finnd cei mai păgubiți.

Dar, să avem clemență, e stare de urgență!

Mirela Cara-Dragu

Categories
Opinii Stiri

Destin antagonic al bugetarilor: unii intră în șomaj tehnic, altora li se dublează lefurile. Cine este şi cu ce se ocupă Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale?

În timp ce presa scrisă și televiziunile prezintă o lume care pare că se comportă ca electronii care orbitează în jurul nucleului întruchipat de COVID-19, în afara caselor noastre în care stăm încremeniți de spaima îmbolnăvirii cu noul coronavirus, există totuși activitate, se iau decizii, se lucrează și se întâmplă lucruri.

Un exemplu în sprijinul acestei afirmații este legea 42/2020 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a fost promulgată, publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare începând de joi, 9 aprilie. Prin această lege, emisă și promulgată pe fondul inițierii de trimitere în șomaj tehnic a multor angajați din sectorul bugerat, dar și din cel privat, lefurile angajaților Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN) se majorează cu 100%.

Pentru cei care nu știu, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale funcţionează la Cluj-Napoca, ca instituţie publică, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi în coordonarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice. Obiectivele ISPMN sunt studierea şi cercetarea inter şi pluridisciplinară a păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, aspectelor sociologice, istorice, culturale, lingvistice, religioase sau de altă natură ale minorităţilor naţionale şi ale altor comunităţi etnice din România.

Nu că România ar fi fără pată în respectarea drepturilor minorităţilor naţionale sau că cercetarea problematicii minorităţilor etnice nu ar fi un subiect serios şi cu reale câştiguri pentru mulţi minoritari; totuşi, o întrebare binevenită ar fi: care sunt realizările acestui institut? A reuşit o instituţie plătită din bugetul de stat, şi ai cărui angajaţi vor primi acum lefurile dublate, să obţină drepturi mai multe pentru maghiari? Sau să ajute la scăderea discriminării romilor? Sau să facă cunoscute principiile de bază ale combaterii antisemitismului?

Conform informațiilor transmise de G4Media.ro, majorarea cu 100% a salariilor celor de la Institutul Minorităților a fost introdusă în lege de deputata UDMR, Eva Andrea Csep, în opinia căreia „amendamentul formulat este necesar pentru creșterea salariului personalului din cadrul Institutului, deoarece, asemenea celorlalte institute de cercetare și studierea problemelor minorităților sau holocaustului, cum ar fi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” este necesară majorarea salariilor pentru eliminarea diferențelor salariale între personalul instituțiilor care desfășoară activități de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare.”

Dar angajații ISPMN nu sunt singurii norocoși. Legea mărește și alte salarii din sectorul bugetar, astfel încât personalului din cadrul bibliotecilor naționale sau de importanță națională, Bibliotecii Academiei Române, precum și celui din cadrul muzeelor de importanță națională, i se va da în viitor o leafă cu 30% mai mare decât până acum, în timp ce personalul din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., Autorității Rutiere Române și Autorității Navale Române va avea un salariu mai mare cu 20%. Cele două amendamente sunt rezultatul unor inițiative ale deputatului PSD Adrian Mocanu și ale deputatul comunității evreiești, Silviu Vexler.

Proiectul a fost depus inițial de deputatul PNL Raluca Turcan, care urmărea să le dea posibilitatea bibliotecarilor de a primi sporul de 15 % pentru condiții vătămătoare de muncă, a trecut de Senat și a ajuns la Camera Deputaților, la Comisia pentru Muncă și protecție socială, unde a fost respins. Au fost aprobate, în schimb amendamentele propuse de cei trei deputați.

Problemele minorităţilor naţionale sunt reale şi necesită soluţii reale. Sinecurile din bani publici ale unora care rezolvă „problemele minorităţilor naţionale” din pix nu vor ajuta niciodată această cauză. Cercetătorii dintr-un turn de fildeş nu vor putea face ca românii (majoritari), maghiarii, romii, tătarii, turcii, lipovenii şi ceilalţi să se cunoască cu adevărat între ei, să-şi respecte diferenţele şi să-şi aprecieze moştenirea, cea proprie şi cea comună.

Mirela Cara-Dragu

Categories
Nationale Stiri

Invitaţie la dezbatere. Comunicat de presă Asociaţia Mişcarea Angajament Civic – Civil Elkötelezettség Mozgalom (CEMO): Respectarea drepturilor minorităţii maghiare în timpul pandemiei de COVID-19

Prezentăm mai jos comunicatul de presă al CEMO, cu invitaţia de a vă implica într-o dezbatere (civilizată) sau reflecţie despre respectarea drepturilor minorităţilor naţionale în timpul pandemiei. Discuţia este una mai complexă şi face apel la respectarea, în general, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în vremuri de criză sau sub ameninţarea unor pericole iminente. Dezbaterea a cuprins în ultimele săptămâni nu doar situaţia din România, ci şi din alte state din Europa, inclusiv Ungaria.

„Drepturile minorităţii maghiare din România nu sunt respectate de către autorităţile statului în perioada epidemiei de COVID-19 (coronavirus)

În data de 30 martie Consiliul Europei (CE) a publicat un comunicat prin care a cerut statelor membre să pună la dispoziţia cetăţenilor informaţii despre coronavirus şi în limbile minoritare sau regionale (textul comunicatului CE fost tradus de membrii Mişcarea Angajament Civic în limba română, este ataşat comunicatului nostru), după ce membrii Comitetului de experţi al Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare au arătat că multe ţări care au ratificat Carta, nu respectă drepturile lingvistice ale minorităţilor.

În acest context CE a cerut statelor semnatare să-şi schimbe poziţia, să respecte drepturile lingvistice garantate (şi ratificate) în Cartă. În cazul României, avertismentele Consiliului Europei şi preocupările experţilor CE sunt în întregime justificate, întrucât autorităţile ţării, în frunte cu Grupul de Comunicare Strategică, nu au ţinut cont de drepturile lingvistice ale minorităţii maghiare în România.

Începând cu decretarea stării de urgenţă, campania de comunicare a autorităţilor pentru prevenirea epidemiei s-a desfăşurat exclusiv în limba română, pliantele, afişele au fost realizate doar în limba română, mesajele de avertizare difuzate din difuzoarele maşinilor de poliţie, jandarmerie, pe străzile oraşelor, satelor au fost exclusiv în limba română, fără a ţine cont de obligaţiile care decurg din dreptul internaţional.

În plus, în data de 18 martie 2020, din cauza epidemiei, România a suspendat parţial aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, neinformând însă despre acest pas pe cetăţeni. Astfel este îndoielnic dacă Guvernul României va respecta drepturile lingvistice ratificate în Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare.

Este foarte important ca informaţiile vitale, instrucţiunile oficialităţilor referitoare la epidemie să fie înţelese şi astfel, respectate de toţi cetăţenii români, mai ales că poliţia a început să aplice amenzi uriaşe acelora care nu prezintă declaraţii pe propria răspundere, nu completează formularele editate doar în limba română.

Comunicatele Ministerului Sănătăţii sunt realizate numai în limba română, pe site-urile Direcţiilor de Sănătate Publică din judeţele unde trăiesc sute de mii de maghiari, nu există informaţii în limba maghiară. În contradicţie cu aceste fapte de discriminare, autorităţile afirmă că epidemia nu face nici o diferenţă, poate fi la fel de periculoasă pentru toată lumea. Nici Ministerul Educaţiei nu a ţinut cont de faptul că una dintre cele mai mari minorităţi din Europa trăieşte în România, adică 1,25 milioane de maghiari şi nu a luat în considerare interesele elevilor care învaţă în clase cu predare în limba maghiară (120.000 elevi în România) când a organizat educaţia online.

Experţii Cartei consideră că educaţia online organizată doar în limba oficială este un act discriminativ faţă de membrii minorităţilor naţionale Educaţia la distanţă a fost organizată exclusiv pentru elevii care învaţă în clase de predare în limba română cu ajutorul televiziunii publice (TVR), însă, programele în limbă maghiară au fost realizate în două studiouri teritoriale TVR de către membrii comunităţii maghiare din resursele proprii, adică cu participarea părinţilor şi profesorilor maghiari, cu aportul Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România. Din păcate, această ‘practică’, de a ignora interesele primordiale ale elevilor care învaţă în clase de predare în limba maghiară de către membrii Ministerului Educaţiei, nu este recentă, există foarte multe cazuri cum ar fi lipsa de manuale traduse în limba maghiară.

Demersurile Asociaţiei Mişcarea Angajament Civic (1) (CEMO) au fost iniţiate cu scopul de a elimina discriminarea pe criterii etnice şi de limba maternă, şi care au loc în perioada de pandemie. Am sesizat Ministerul Sănătăţii am cerut ca în judeţele unde procentul minorităţii maghiare depăşeşte pragul de 20%, site-urile Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) să conţină în mod obligatoriu toate informaţiile legate de pandemie şi în limba maghiară.

În prezent informaţiile de pe site-urile DSP sunt furnizate doar în limba română chiar şi pe paginile web ale autorităţilor de sănătate publică din judeţele Harghita şi Mureş, în timp ce varianta maghiară a paginii de web al Direcţiei de Sănătate Publică Covasna redirecţionează vizitatorii către o pagină de internet administrat de un partid politic maghiar (UDMR).

Pe acest site însă nu se regăsesc traducerile în limba maghiară ale comunicatelor Ministerului Sănătăţii şi al Grupului de Comunicare Strategică. Am sesizat şi Ministerul Afacerilor Interne cu scopul de a solicita ca în localităţile unde populaţia de etnie maghiară depăşeşte pragul de 20%, măsurile, instrucţiunile, recomandările legate de pandemia COVID-19, să fie traduse şi în limba maghiară, aceste informaţii foarte importante să fie comunicate în mod bilingv din difuzoarele maşinilor de poliţie, poliţia locală, jandarmeria, informarea orală prin aceste mijloace să fie realizată şi în limba maghiară.

Am trimis o sesizare şi Ministerului Educaţiei Naţionale, prin care am solicitat ca drepturile elevilor care învaţă în clase de predare în limba maghiară să fie respectate, atât în noul regim de învăţământ online, cât şi în cazul măsurilor legate de examenele de evaluare naţională/bacalaureat. În sesizarea trimisă către MEN am menţionat faptul că membrii personalului de la Secretariatului de Stat – Direcţia pentru Învăţământ în Limbile Minorităţilor din cadrul Ministerului Educaţiei au cerut şcolilor care au clase cu predare în limba maghiară să folosească subiectele întocmite de Centrul National de Evaluare şi Examinare, aşa numitele ‘teste de antrenament bacalaureat şi evaluare naţională’ (https://rocnee.eu/testeantrenament/) cu scopul de a pregăti elevii, neţinând cont de faptul că aceste subiecte au fost întocmite doar în limba română. După câteva zile, într-un mod total ad-hoc şi haotic aceste subiecte au fost traduse de profesori de etnie maghiară la cerinţa reprezentanţilor Secretariatului de Stat Direcţia pentru Învătământ în Limbile Minorităţilor şi au fost postate pe un drive google, https://drive.google.com/drive/folders/1pbZzzgkr63QA4q1elsULdank2GMIWMqT?usp=sharing

Din păcate testele traduse nu au fost afişate pe pagina de internet al Centrului de Evaluare şi Examinare pe care se va continua postarea testelor de antrenament în limba română. Conform procedurilor de până acum testele traduse în limba maghiară ar fi trebuit să fie postate pe pagina de internet unde sunt afişate toate testele în limba română. Garantarea egalităţii de şanse şi prevenirea discriminării trebuie să fie garantate şi în perioade de criză, iar reprezentanţii Secretariatului de Stat – Direcţia pentru Învăţământ în limbile minorităţilor trebuie să respecte aceste criterii.

Pe baza măsurilor luate recent de către MEN există posibilitatea că discriminarea îndreptată împotriva elevilor care învaţă în clase de predare în limba maghiară va persista, ba mai mult, se va intensifica în următoarele luni. Respectarea şi aplicarea a drepturilor minorităţilor în timpul epidemiei de coronavirus sunt de o importanţă primordială, astfel încât colegii noştri vor monitoriza activităţile unor Ministere, demersurile Grupului de Comunicare Strategică şi al Ministerului Educaţiei.

*

(1) CEMO este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în 2007 de un grup de activişti şi intelectuali ferm convinşi de necesitatea educaţiei, de advocacy şi susţinerii publicului larg pentru a putea produce schimbări semnificative în viaţa societăţii. CEMO doreşte atât promovarea a angajamentului civic, cât şi a unei cetăţenii active bine informate, alături de solidaritate, toleranţă şi diversitate şi o mai mare participare în societate şi democraţie printr-o varietate de proiecte de conştientizare publică, advocacy, educaţie civică, dezvoltare comunitară, cercetări, discuţii şi dezbateri. Ea încurajează o participare democratică sporită a tuturor membrilor comunităţii cu un accent special asupra generaţiei tinere, prin educaţie pentru o cetăţenie activă şi angajament civic. (http://cemo.ro/ro/cemo-ro/)

Târgu Mureş, 06-04-2020