Mai multe studii realizate în ultima perioadă lasă să se înţeleagă că, pe lângă factorii de risc binecunoscuţi care pot creşte incidenţa COVID-19 pentru populaţie (vârsta înaintată, afecţiuni cronice, obezitate etc.) există aspecte foarte importante care trebuie luate în seamă atunci când sunt stabilite categoriile vulnerabile, şi anume etnia şi apartenenţa la minoritate, fie că vorbim de afro-americani sau de romii din Europa Centrală şi de Est.

În statul american New York, persoanele de culoare reprezintă 18% din totalul populației, dar 33% din spitalizări. În Louisiana, această minoritate reprezintă 33% din populație, dar 70% din decese. Michigan, Illinois, Arizona, Utah și multe alte state americane raportează proporții similare; și nu e doar o problemă americană.

Oriunde ne uităm, minoritățile par să fie afectate disproporționat de această boală și acest lucru trebuie luat în seamă atât în statistici, cât și în strategiile naționale, spun cercetătorii internaționali.

Ce factori fac ca anumite minorităţi să fie mai afectate de pandemie

România e o țară care încă nu știe cum să se împace cu minoritățile sale. Fie că e vorba de certurile regulate pe tema Ardealului ori de rasismul colocvial pe tema romilor, românii nu sunt cei mai toleranți oameni. Acest lucru nu este însă o justificare pentru ignorarea problemelor la care minoritățile sunt expuse în fața COVID-19. 

În toată lumea, se sugerează din ce în ce mai mult că minoritățile sunt expuse la riscuri suplimentare, dar de unde vin acele riscuri? Un studiu recent, condus de Julia Raufman de la Universitatea din Boston, a analizat corelarea dintre expunerea la COVID-19 și factorii medicali și sociali care ar putea fi relevanți.

Conform studiului, factorii medicali nu sunt suficienți pentru a explica aceste diferențe. Dintre americanii sub 65 de ani, 33% dintre cei de culoare au un factor de risc asociat COVID-19, comparat cu 27% pentru americanii albi, și 42% pentru cei de origine amerindiană. Sunt diferențe semnificative, dar nu suficiente pentru a explica discrepanțele observate. În schimb, studiul a concluzionat că factorii sociali ar putea juca un rol mult mai mare.

Cel puțin în SUA, veniturile mici se corelează foarte bine cu expunerea la COVID-19. Oamenii cu venituri mai mici tind să aibă locuințe mai aglomerate, joburi care nu pot fi făcute de acasă, precum și să folosească transportul în comun. Toți acești factori cresc expunerea și riscul de infecție.

Un caz important, și potențial important și pentru România, este cel al populației Navajo. Aproximativ 30% din Navajo care locuiesc în rezervații nu au acces la apă curentă, o cifră comparabilă cu România. Această problemă face spălarea mâinilor dificilă, iar spălatul pe mâini e una din principalele noastre arme împotriva coronavirusului.

Romii din România intră în pandemie asemenea minorităților din SUA, cu un risc sporit. Atât factorii medicali cât și cei sociali par să sugereze că minoritățile sunt mai expuse virusului, și cel puțin empiric, datele susțin această ipoteză. 

Soluții, nu stigmatizare

În Europa trăiesc aproximativ 10 milioane de romi. Mulți trăiesc în cartiere dens populate și case supraaglomerate. Mulți au venituri precare și nu au acces la apă curentă. Asta înseamnă că măsurile (atât sanitare, cât și de distanțare socială) necesare pentru combaterea răspândirii virusului sunt mult mai dificil de implementat în aceste comunități.

Mai mult, carantina impusă în ultima perioadă a pus și mai multă presiune economică tocmai pe comunitățile vulnerabile și soluțiile oferite de guvernanți par să evite realitatea țepoasă a acestor localități. 

În media, aceste comunități sunt deseori prezentate prin prisma reportajelor senzationaliste și polarizante, în loc să fie prezentate problemele reale cu care acestea se confruntă.

România nu e singura care se confruntă cu această temă. Mai multe țări europene tratează comunitățile de romi ca potențiale focare de boală, încercând pe cât posibil să le izoleze.

În mai multe orașe din Bulgaria și Slovacia, cartiere întregi locuite predominant de romi au fost băgate cu forța în carantină. În Sofia, două astfel de cartiere au fost izolate cu excepția unor puncte de acces verificate de poliție. 

Ministrul de interne bulgar Mladen Marinov spunea, când s-a introdus măsura, că este nevoie să „convingă” aceste comunități pentru binele restului oamenilor. Chiar și trecând peste natura discriminatorie a acestor măsuri, autoritățile nu au asigurat măsurile necesare de igienă.

Un raport recent pe această temă, publicat de Open Society Foundations, scria că, din păcate, comunitățile rome sunt mai degrabă vizitate de poliție și soldați decât de asistente și medici. Trebuie spus însă și că, în România, mai multe comunități de romi au fost izolate de poliție și jandarmerie după ce mai mulți locuitori au refuzat să rămână în izolare. 

Chiar dacă există o anumită justificare, aceste măsuri de securitate nu au fost însoțite de măsuri sanitare și sociale. Mai mulți oameni au fost lăsați fără apă sau medicamente.

Zeljko Jovanovic, unul dintre autorii raportului Open Society Foundations

Deși condițiile de viață ale romilor sunt cunoscute de multă vreme, s-au luat puține măsuri pentru sprijinirea acestor comunități și acest lucru ne-ar putea afecta pe toți. Ne-am obișnuit, poate, să le ignorăm. Dar dacă facem asta acum, nu ajutăm decât la răspândirea virusului.

Soluțiile nu sunt simple și nu le vom discuta aici. Există însă un lucru simplu pe care România l-ar putea face, măcar pentru a înțelege mai bine situația.

Consemnați etnicitatea, cer specialiștii

Rasa și etnia sunt, fără îndoială, subiecte delicate și nu doar în România. În Marea Britanie, spre exemplu, Scoția și Anglia nu sunt deloc de acord în legătură cu menționarea etniei pe certificatul de deces și în statistici sociale.

În Anglia această informație e considerată sensibilă și nu este publicată, în vreme ce Scoția publică regulat astfel de date. Poziția Angliei e greu de înțeles, având în vedere că cercetătorii au publicat de ani buni dovezi că astfel de statistici ajută la înțelegerea și reducerea inegalităților sociale. Un grup de cercetători britanici a cerut, recent, ca astfel de informații să fie trecute pe certificatele de deces, mai ales în contextul pandemiei.

Anglia este una din țările care încearcă în mod activ să înțeleagă de ce minoritățile par să sufere mai rău de pe urma coronavirusului, dar s-a ciocnit de o problemă: nu are toate datele. Practic, nu toate cazurile menționează etnia pacientului și deci nu se știe sigur câți fac parte din care etnie.

E de înțeles că în formularele pe care le completăm zi de zi, etnia e complet irelevantă și poate fi folosită discriminatoriu. Dar în acest caz, scriu Siobhan Morris și Olivia Stevenson de la University College London, e absolut obligatoriu să se consemneze etnia pacienților.

Doar dacă adăugăm etnia pe toate certificatele de deces vom avea o imagine clară asupra impactului suferit de cei din minorități etnice.

Siobhan Morris și Olivia Stevenson:

În România, de asemenea, nu există statistici clare despre efectul asupra minorităților. Nici nu știm cu siguranță câți romi trăiesc în țară, pentru că mulți evită să-și declare etnia de teamă că vor fi discriminați. 

E foarte posibil ca și în România, la fel ca în alte țări, minoritățile să sufere disproporționat de pe urma pandemiei — dar nu știm, pentru că nu există date clare pe această temă. 

Nu există statistici clare pe multe domenii, din păcate. Accesul la date transparente și clare nu a fost niciodată mai important, dar fie din neglijență, incapacitate sau rea-voință, statul român nu a prioritizat transparența în epoca noului coronavirus.

Sursa: libertatea.ro