Tag: limba materna

Categories
Locale Stiri

Povestea pe larg a scandalului de discriminare de la Profi Sfântu Gheorghe

Săptămâna trecută, am opinat despre scandalul de la Profi Sfântu Gheorghe, unde s-a pus problema discriminării pe criterii lingvistice a personalului angajat, vorbitor de limbă maghiară, chiar de către șeful magazinului. Ulterior, covasnamedia.ro a publicat un articol amplu și documentat, care prezintă toate fațetele problemei în clipa de față. 

„Un scandal recent, în mijlocul căruia se află angajații unui magazin din Sfântu Gheorghe, în care se aduc acuze de discriminări, că un șef, vorbitor de limbă română, le-ar fi interzis angajaților să vorbească între ei sau cu clienții în limba maghiară, este discutat recent în spațiul public din județul Covasna și face iar tabere, în funcție de mentalități, etnii și cine știe ce alte criterii. Cazul a fost trimis spre analizare, se pare, și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către Serviciul de Asistență Juridică pentru Minorități „Mikó Imre” al UDMR. Alianța Maghiarilor din Transilvania, formată din partidele PCM și PPMT, a făcut apel la boicotarea magazinului. 

Reprezentanţii Profi, căci despre acest magazin este vorba, spun că în urma anchetei interne s-a descoperit că totul a pornit de la un un conflict de disciplină care s-a transformat apoi într-un conflict de altă natură și că din acțiunile de până acum ale firmei se vede că tratamentul nediscriminatoriu a fost regula, nu excepția. 

Tot în context, Consiliul Național Maghiar din Transilvania (CNMT) a spus, pentru Observatorul de Covasna, că dacă speța, de care s-a aflat din presă, este adevărată, atunci nu ar trebui trecută cu vederea, dar că, în același timp, organizația a găsit mereu sprijin și colaborare la reprezentanții acestui lanț de magazine în campania „Bilingvism în comerț”. O analiză mai detaliată scoate la iveală și alte amănunte” – se arată în articolul din covasnamedia.ro. 

Relatarea este disponibilă integral AICI.

Foto: appadvice.com

Categories
Opinii

Limba română pentru maghiari, o problemă de tip „forme fără fond”

Deși dezbătută intens în ultimii ani, problema limbii române pentru maghiari pare să nu își fi găsit încă soluția. Rezultatele simulării pentru examenul de evaluare națională (clasa a VIII-a) au demonstrat o dată în plus cât de străină este, în fapt, limba română pentru copiii maghiari – chiar și în contextul în care la probă au fost supuși elevi care au învățat după o arie curriculară special creată în scopul de a înlesni procesul de învățare. Problema de fond este generată însă de două aspecte esențiale: lipsa unor metode eficiente de aplicare a acestei noi arii curriculare și separarea oamenilor la nivel social pe criterii lingvistice. 

Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR) a atras atenția printr-un comunicat preluat de presa națională, că sub 40% dintre elevii de etnie maghiară au luat notă de trecere la examenul de limba română de la evaluarea națională. În acest context, UCDMR a solicitat schimbarea radicală a modului de predare a limbii române (ca limbă străină, nu ca limbă maternă). În loc să se concentreze pe identificarea problemei de fond și pe căutarea de soluții, atenția multora s-a îndreptat spre terminologie. După celebrul obicei al formelor fără fond, sintagma „limba română ca limbă străină” a reprezentat pentru unii singura și cea mai mare problemă – care i-a îndreptățit probabil în mintea lor să se oprească în acest punct. 

Ne convine sau nu, limba română nu va fi niciodată limbă maternă pentru etnicii maghiari sau pentru alți minoritari din țara noastră. Asta este o stare de fapt, iar subiectul ar trebui închis odată pentru totdeauna. Cu atât mai mult cu cât, etnicii maghiari jonglează mai nou cu mult mai satisfăcătoarea formulare de „limbă ne-maternă”, care ar trebui considerată soluția pentru orgoliile naționalist-sensibile.

Problema de fond rămâne însă alta și tot nerezolvată. Ea a fost foarte bine evidențiată de UCDMR în comunicările oficiale transmise: „Predarea limbii române, în special în județele cu populație preponderent maghiară și în comunitățile izolate lingvistic, necesită utilizarea unor metode de predare a limbilor moderne”. „Rezultatele slabe s-au datorat, parțial, faptului că atunci când a fost introdus noul curriculum, în urmă cu patru ani, nu au fost adoptate măsuri suplimentare, menite să schimbe abordarea predării limbii române” – exact cum de multe ori Parlamentul Român emite legi care nu pot fi aplicate din lipsa unei metodologii care fie întârzie nepermis de mult, fie nu mai apare niciodată. 

Ceea ce se adaugă tuturor acestor probleme, dar nu este menționat, este și problema separării sociale a oamenilor și a copiilor pe criteriu etnic. Sfântu Gheorghe poate oferi un exemplu în acest sens. Chiar dacă există încă grădinițe și școli cu predare mixtă – adică au și clase cu predare în limba română, și clase cu predare în limba maghiară – copiii nu sunt încurajați să se intersecteze unii cu alții. Ei se separă sau se apropie unii de alții în mod natural, împinși de nevoia de a comunica în modul care le este cel mai la îndemână, respectiv limba maternă. Până în prezent, nu am auzit de nicio grădiniță sau școală generală, sau de vreo inițiativă a Inspectoratului Școlar Județean, care să inițieze programe constante și susținute de apropiere a copiilor români și maghiari. Când ajung la liceu, deja devine prea târziu pentru apropiere. Zidul invizibil dintre foștii copii mici își manifestă prezența atât de firesc în cazul adolescenților, de parcă ar fi vizibil.

În mod real, dincolo de arii curriculare, manuale și dezbateri, în prezent au șansa reală de a învăța limba română doar două categorii de copii maghiari: cei proveniți din familii mixte și cei proveniți din familii de maghiari care își înscriu copiii la grădiniță în clasele cu predare în limba română. Aceștia sunt probabil și cei care se încadrează în procentul de 40%. 

Sursă: edupedu.ro

Foto: kqed.org

Categories
Opinii

Discriminarea față de angajații maghiari ai unui magazin din Sfântu Gheorghe, ținută sub tăcere

Mai țineți minte episodul „micul de la Kaufland” și isteria creată în jurul lui în 2017? Episodul acela în care un cumpărător, vorbitor de limba română, a pretins că nu a fost servit cu mici în Odorheiul Secuiesc. Cât s-a „urlat” atunci despre discriminare! Câte afirmații s-au făcut! Câte glume! Câte s-au spus și cât s-a dezbătut pe toate canalele posibile – de la social media, la TV! Cât s-a dat cu pietre după ungurii din România care refuză să vorbească limba statului și câte invitații de a trece granița s-au lansat atunci către conaționalii noștri maghiari!

Recent, la Sf. Gheorghe s-a petrecut un incident cu mult mai grav decât cel de la Kauflandul din Odorheiul Secuiesc. Un manager român al unui magazin Profi – cel mai probabil adus de la București – le-a interzis angajaților de etnie maghiară, încă de la începutul anului de când a preluat postul, să vorbească ungurește la locul de muncă. Motivul invocat se pare că a fost celebra convingere că „ești în România, vorbești românește”. Mai mult, managerul respectiv, care în mod evident n-a priceput nimic din tot ce înseamnă viața în Secuime și habar nu are despre sensul limbii materne în viața unui om, și-ar fi extins solicitarea în repetate rânduri și către clienții magazinului, între care cei mai mulți sunt maghiari – culmea!

Oamenii au început să-și dea demisia pe rând, dar pentru manager asta nu pare să fi fost o problemă. Rolul său de apărător al neamului și al graiului strămoșesc păre să se fi situat în sfera sa de interes profesional cu mult deasupra celui de manager în cadrul unui lanț comercial. 

Ce m-a surprins pe mine în povestea aceasta, în care avem de-a face cu un evident act susținut de discriminare, nu este câtuși de puțin gestul managereului în cauză. Pe el (ea?) îl/o înțeleg că nu pricepe cum stă treaba cu secuii și cu dreptul lor de a vorbi în limba maternă când și unde le poftește inima. M-a surprins în schimb faptul că în presa centrală nu a apărut nicio referire cu privire la incident. Nici măcar presa locală de limbă română nu a scris nimic pe subiect.  

În limba română, informația este menționată doar de celebrii „trădători” de serviciu, respectiv, Sabin Gherman și Tudor Duică, cei care le „iau mereu apărarea ungurilor”, și de bloggerița Lorena Lupu, originară din Sfântu Gheorghe. În rest, totul e tăcere. 

Și cum altfel se poate interpreta o astfel de tăcere dacă nu drept lipsă de interes față de actele de discriminare care nu pot stârni senzație și nu pot genera valuri de ură în societate? Cum se explică această lipsă de atenție a presei față de un act atât de grosolan de discriminare într-un stat european care pretinde că respectă drepturile omului?

Toate aceste întrebări mă conduc natural către o altă întrebare: oare care este modul corect în care minoritarul trebuie să se simtă într-o țară în care, una dintre presupusele puteri, presa, îl ignoră când îi e mai greu și tace în fața abuzurilor la care este supus? Mai poate omul respectiv să iubească țara asta așa cum se pretinde de la el? Se mai simte el în siguranță și respectat ca cetățean plătitor de taxe? Pentru cei mulți, pe care nici prin ceea ce încercăm să scriem în articolele noastre nu îi convingem să devină mai empatici și mai toleranți, răspunsul este probabil cel simplu și mereu utilizat: nu le convine, n-au decât să plece. Dar oare este acesta un răspuns normal pentru lumea mileniului în care ne aflăm? 

Concluziile le desprinde fiecare după cum îl poartă propria rațiune. Eu mi-am format deja părerea despre incident. Și când mă gândesc că admiram în sinea mea acel magazinaș pentru că vedeam la case mulți cetățeni de etnie romă în calitate de angajați! 

Foto: columbuspride.org

Categories
Locale Stiri

STUDIU: 29% din români, deranjați când se vorbește maghiară în jurul lor

Potrivit cercetării Minority Monitor 2020, majoritatea românească acceptă minoritatea maghiară, dar se simte incomod când cineva vorbește maghiară în jurul său. Datele referitoare la atitudinea anti-maghiară în România, care reies din studiul făcut recent de echipa de cercetare, au fost prezentatede curând la Sf. Gheorghe de către experții de la Institutul de Politici Publice din Ținutul Secuiesc.

Concluziile cercetării au fost prezentate de sociologul Tamás Kiss, coordonator al studiului, de István Gergő Székely, directorul de cercetare al Institutului de Politici Publice din Ținutul Secuiesc, și de Tibor Toró, directorul de cercetare al Institutului Bálványos.

Studiul s-a desfășurat pe un eșantion reprezentativ, pe baza unui sondaj telefonic și online. Respondenții au fost împărțiți în două grupuri. Un grup a pus întrebări despre minorități în general, celălalt a pus aceleași întrebări, dar despre maghiari.În timp ce majoritatea primului grup a acceptat, de pildă, problema dublei cetățenii fără probleme, majoritatea celui de-al doilea grup a avut o poziție negativă când a oferit răspuns cu privire la dubla cetățenie a minorității maghiare, ceea ce,potrivit lui Tamás Kiss, poate fi interpretat drept atitudine anti-maghiară. 

Din studiul în discuție reiese totodată că majoritatea românilor intervievați acceptă maghiarii în familiile lor, dar și ca angajați sau ca prestatori de servicii de orice fel. Comunitatea maghiară din România este la rândul său deschisă către români, dar manifestă o mai mare retincență când vine vorba de includerea românilor în familie. Potrivit lui Tamás Kiss, acest lucru se poate explica prin faptul că în familiile mixte româno-maghiare predomină de obicei limba maternă a celuicare aparține națiunii majoritare.

Potrivit lui Tibor Toró, cercetarea relevă că 29% dintre românii intervievați sunt deranjați dacă se vorbește maghiară în compania lor sau chiar pe stradă. Două treimi dintre românii chestionați au declarat că, atunci când un român apare într-ungrup de maghiari, aceștia ar trebui să treacă imediat la română. Două treimi dintre ei cred, de asemenea, că maghiarii nici nu vor să vorbească românește. 

În ceea ce privește corectitudinea utilizării limbii române la nivel de limbă nematernă, cercetarea arată că 55% dintre respondenți le tolerează altor naționalități faptul de a vorbi incorect românește, cu accent sau bâlbâială, dar nu șiminorității maghiare. În cazul acesteia din urmă, doar 21% dintre români acceptă greșelile de exprimare în limba română.

O concluzie interesantă ar fi deci aceea că minoritatea maghiară ar fi acceptată mai ușor de majoritatea română dacă ar schimba limba. Potrivit lui Tamás Kiss, societatea românească, în special clasa de mijloc, își definește europenitatea prin faptul că este sensibilă la discriminare. Asta înseamnă că drepturile minorităților și drepturile lingvistice ar trebui să fie strâns legate de discriminare, chestiune la care majoritatea românilor este sensibilă. Cu toate acestea, potrivit cercetătorilor prezenți la Sfântu Gheorghe, în prezent, majoritatea românilor consideră că utilizarea limbii maghiare de către etnicii maghiari nu este un drept, ci un privilegiu.

În timpul prezentării, Tamás Kiss a atras atenția asupra faptului că maghiarii din România nu sunt „conștienți de discriminare”, adică cei mai mulți dintre ei consideră firesc și nu că e nedrept faptul că românii și maghiarii nu sunt egaliîn România – „chestiune pe care statul național român o analizează de mai mult de o sută de ani”, spune coordonatorul studiului. Mai mult decât atât, maghiarii nici măcar nu se așteaptă ca românii din zonele locuite majoritar de maghiari să învețe limba maghiară.

Tibor T. Toró, președintele executiv al EMNP, a declarat că, deși românii acceptă ungurii la nivel individual, ei îi tratează diferit când vine vorba de raportarea la comunitate. În opinia acestuia, este șocant faptul că cercetarea demonstrează că limba maghiară deranjează majoritatea românilor, motiv pentru care consideră că trebuie să se solicite anumite modificări la nivel legislativ în acest sens și să se încerce sensibilizarea națiunii majoritare.

În context, primarul municipiului, Árpád Antal, a atras atenția asupra fenomenului de anti-maghiaritate prezent în mediul online, unde se manifestă nestingherit de aproximativ 20 de ani. El și-a exprimat totodată convingerea că, în Ținutul Secuiesc, unde comunitatea maghiară trăiește într-un număr mare, apare discriminarea și la nivelul veniturilor, în opinia edilului, mult mai mulți români ocupând poziții cu venituri mari.

Sursă: slagerradio.ro

Foto: hotnews.ro

Categories
Opinii

Ce-ar fi să îi întoarcem pe „Adam și alții” de partea României?

Eterna poveste a raportării etnicilor maghiari din România la limba statului a ajuns și la CEDO prin intermediul a șase tineri șase – Adam, Petres, Bakos, Ambrus, Forika și Maxem – care au reclamat faptul că, la examenele finale de liceu, se face discriminare prin includerea probei de limba română la bacalaureat (ei au și picat de două ori). În mod surprinzător pentru unii, dar complet firesc pentru alții, CEDO a respins acuzațiile celor șase elevi, considerându-le nefondate, chiar dacă în subsidiarul inițiativei se pare că s-a reclamat și o presupusă intenție a statului roman de asimilare forțată a etnicilor maghiari prin politicile de educație. 

Cazul celor șase elevi etnici maghiari care s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției, că au fost obligați să susțină în aceeași perioadă scurtă a examenelor finale de liceu și două probe suplimentare – oral și scris – de evaluare la limba și literatura română, este cunoscut drept „Adam și alții împotriva României”. 

Decizia CEDO nu ar trebui să fie câtuși de puțin surprinzătoare pentru nimeni, având în vedere faptul că cei șase au înaintat o plângere bazată mai degrabă pe argumente pur subiective. În reclamația lor se preciza că probele pe care au fost nevoiți să le susțină în limba română au fost foarte dificile (!), ceea ce a făcut ca timpul alocat pregătirii pentru celelalte materii să fie mult mai scurt; în consecință, au avut mai puține șanse de succes la bacalaureat față de colegii lor români, de unde și ideea de discriminare. Să invoci dificultatea unei probe într-un astfel de caz este cel puțin bizar. Dificultatea poate apărea la orice altă materie, chiar și studiată în limba maternă, iar măsurarea ei, dincolo de raportarea la cerințele programei, ține de cât de pregătit este fiecare elev. 

Problema de facto nu este aceea că proba e dificilă în sine. Problema, pecare puțini îndrăznesc să o spună deschis, este că elevii maghiari nu vorbesc și nu pricep limba română. Să susții un examen de literatură într-o limbă pe care nu o înțelegi este nu doar dificil, ci chiar imposibil. În Hotărârea emisă și difuzată de CEDO se arată că „examenele suplimentare sunt o consecință inevitabilă a alegerii voluntare de studiu într-o limbă minoritară”. Altfel spus, statul îți dă dreptul de a studia în limba maternă, ceea ce nu te exonerează de obligația de a cunoaște limba statului la nivel avansat. 

Curtea de la Strasbourg se arată așadar „convinsă că nu există nimic în cauză care să îi permită să concluzioneze că reclamanții au fost privați în practică de o alegere reală de a primi educația în limba lor maternă sau că statul avea o agendă de asimilare forțată, așa cum susțin reclamanții”. Mai mult, Curtea subliniază că „este demn de remarcat că, din 2016, autoritățile au început să ia măsuri pentru alinierea curriculei școlare pentru minoritățile naționale, dezvoltând împreună cu reprezentanții comunității maghiare manuale de limba și literatura română concepute special pentru elevii maghiari”.

Aparent, problema este soluționată. Altfel spus, dacă CEDO a decis cum a decis, vor fi voci care vor afirma poruncitor că elevii maghiari ar face bine să-și bage mințile-n cap, să fie mulțumiți că au dreptul să studieze în limba maternă și să își asume consecința cu care acest drept vine la pachet – aceea că, nevorbind limba statului, s-ar putea să pice bacalaureatul. 

Rămâne însă în picioare o problemă care, dincolo de măsurile menționate de CEDO, prin care statul român dezvoltă în colaborare cu maghiarii manuale de limba și literatura română concepute special pentru elevii maghiari, aceea că aceștia din urmă – mai ales cei care se apropie de bacalaureat – nu vorbesc și nici nu au timp să mai învețe limba română la nivelul corespunzător examenului final. 

Care este soluția pentru aceste situații punctuale este greu de spus. Dar, oare, dincolo de statul român, nu ar fi de dorit din partea reprezentanților oficiali ai etnicilor maghiari să caute la rândul lor măsuri concrete în acest scop, să găsească sau să creeze contexte favorabile însușirii limbii române de către acești tineri dezavantajați pe care pretind că îi protejează? Este lăudabil că au luptat pentru dreptul lor de a studia în limba maternă și este foarte adevărat că nu există o lege care să îi impună unui individ care și-a dobândit cetățenia română prin naștere să vorbească limba statului, dar oare să vorbești fluent limba română nu este tot un drept pentru care merită să lupți și care îți completează identitatea? În fond, prin vrerea nemiloasă a istoriei, dincolo de dorința ta și a celor din neamul tău, identitar ești și rămâi un cetățean român de etnie maghiară. Și-atunci, nu este oare mai prietenos să îi întoarcem pe Adam și alții de partea României, în loc să-i tot încurajăm să se poziționeze fără succes împotriva ei?

Sursa: jurnalul.ro

Foto: jurnalistii.ro

Categories
Opinii

Limba maghiară obligatorie pentru români? De ce nu și romanes sau tătară?

Unul dintre subiectele pe marginea cărora oamenii par să discute și să polemizeze la infinit este problema limbii române pentru minoritarii maghiari. De la prezumpții mai mult sau mai puțin fondate, cum că ungurii din România refuză să vorbească limba oficială a statului, la argumentele celeilalte tabere, că limba română nu este predată după o metodă eficientă, mereu se găsește ceva de spus. 

În orice caz, de fiecare dată când contextul îi este favorabil vreuneia dintre părți, subiectul este readus în discuție și prezentat din fel și fel de perspective. Un exemplu recent este petiția formulată de János Mezei, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), și transmisă către premierului Ludovic Orban și ministrul Educaţiei, Monica Anisie, prin care solicită eliminarea probei de limba română de la examenul de bacalaureat pentru elevii maghiari. 

Argumentul pe care se sprijină cererea lui János Mezei este acela că o probă în plus la Bac pentru elevii maghiari este un act discriminatoriu, ei fiind nevoiți să facă eforturi suplimentare. Ca urmare, soluția pe care politicianul o propune în numele unui viitor mai bun al Transilvaniei, este fie ca, în loc de proba la limba română, la examenul de absolvire a liceului să se susțină doar o probă la limba maternă – atât de către români, cât și de către maghiari – fie ca, în programa școlară a elevilor români din Transilvania, să se introducă studiul limbii maghiare.

Ideea este cel puțin hilară. Chiar dacă maghiarii reprezintă cea mai numeroasă etnie de pe teritoriul țării noastre, totuși nu sunt și singura etnie. Conform datelor înregistrate la ultimul recensământ, a doua clasată din punct de vedere numeric este minoritatea romilor. Dacă aceștia sau minoritățile care îi succed ar emite aceeași pretenție ca în zonele în care sunt ei concentrați să fie introdusă limba lor maternă ca studiu obligatoriu pentru elevii români, cum ar fi gestionată această poveste de către Guvern și Ministerul Educației? Este destul să ne oprim de pildă la județul Mureș, unde conform Medifax, la recensământul din 2011, au fost declarați cei mai mulți etnici romi. Dacă elevii români din județul respectiv ar începe să studieze limba maghiară, dar nu și romanes, în sălile de curs, oare nu ar fi discriminatoriu față de minoritarii care vorbesc această limbă? Dar pentru minoritarii din Dobrogea, nu ar fi discriminatoriu să nu își vadă limbile materne studiate de românii în școlile din zonă? Argumentul suplimentar al președintelui PCM, că în Serbia funcționează această formulă, este, în opinia mea, ales forțat pentru că vorbim de un cu totul alt context, din foarte multe puncte de vedere. 

Inițiativa este cu atât mai lipsită de sens, cu cât în România nu există o lege prin care minoritarii etnici să fie obligați să vorbească limba statului. Cetățeania română nu atrage în sine această obligativitate. Este o chestiune de alegere și principiu. Neexistând o asemenea lege pentru minoritari, ce cadru legal ar putea fi creat pentru a legitima o eventuală obligativitate a elevilor români din Transilvania de a învăța limba maghiară?

Sunt în totalitate de acord că predarea limbii române pentru minoritari se face cu metode ineficiente, dacă nu chiar jenante. Știu că sistemul de învățământ are mari hibe în această privință. Cu toate acestea, să încerci să ieși în față, cel mai probabil cu interese electorale, cu asemenea idei este mult prea departe de legea bunului simț și a respectului față de etnia ale cărei interese pretinzi că urmărești să le reprezinți. Da, e normal să lupți pentru a-i ajuta să învețe ușor limba statului, dar nu, nu e deloc normal și decent să vehiculezi în spațiul public idei așa năstrușnice sperând că cineva te va lua în seamă. Iar eu, dacă aș fi etnic maghiar, nu aș vota niciodată cu un partid care, afișând un interes real față de nevoile mele, scormonește prin dedesubturi ca să pună în lumina reflectoarelor inechități închipuite, doar pentru a alimenta frustrarea și indignarea oamenilor. Un joc politic bazat pe un truc ușor de mirosit. Ce trist!