Eterna poveste a raportării etnicilor maghiari din România la limba statului a ajuns și la CEDO prin intermediul a șase tineri șase – Adam, Petres, Bakos, Ambrus, Forika și Maxem – care au reclamat faptul că, la examenele finale de liceu, se face discriminare prin includerea probei de limba română la bacalaureat (ei au și picat de două ori). În mod surprinzător pentru unii, dar complet firesc pentru alții, CEDO a respins acuzațiile celor șase elevi, considerându-le nefondate, chiar dacă în subsidiarul inițiativei se pare că s-a reclamat și o presupusă intenție a statului roman de asimilare forțată a etnicilor maghiari prin politicile de educație.
Cazul celor șase elevi etnici maghiari care s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției, că au fost obligați să susțină în aceeași perioadă scurtă a examenelor finale de liceu și două probe suplimentare – oral și scris – de evaluare la limba și literatura română, este cunoscut drept „Adam și alții împotriva României”.
Decizia CEDO nu ar trebui să fie câtuși de puțin surprinzătoare pentru nimeni, având în vedere faptul că cei șase au înaintat o plângere bazată mai degrabă pe argumente pur subiective. În reclamația lor se preciza că probele pe care au fost nevoiți să le susțină în limba română au fost foarte dificile (!), ceea ce a făcut ca timpul alocat pregătirii pentru celelalte materii să fie mult mai scurt; în consecință, au avut mai puține șanse de succes la bacalaureat față de colegii lor români, de unde și ideea de discriminare. Să invoci dificultatea unei probe într-un astfel de caz este cel puțin bizar. Dificultatea poate apărea la orice altă materie, chiar și studiată în limba maternă, iar măsurarea ei, dincolo de raportarea la cerințele programei, ține de cât de pregătit este fiecare elev.
Problema de facto nu este aceea că proba e dificilă în sine. Problema, pecare puțini îndrăznesc să o spună deschis, este că elevii maghiari nu vorbesc și nu pricep limba română. Să susții un examen de literatură într-o limbă pe care nu o înțelegi este nu doar dificil, ci chiar imposibil. În Hotărârea emisă și difuzată de CEDO se arată că „examenele suplimentare sunt o consecință inevitabilă a alegerii voluntare de studiu într-o limbă minoritară”. Altfel spus, statul îți dă dreptul de a studia în limba maternă, ceea ce nu te exonerează de obligația de a cunoaște limba statului la nivel avansat.
Curtea de la Strasbourg se arată așadar „convinsă că nu există nimic în cauză care să îi permită să concluzioneze că reclamanții au fost privați în practică de o alegere reală de a primi educația în limba lor maternă sau că statul avea o agendă de asimilare forțată, așa cum susțin reclamanții”. Mai mult, Curtea subliniază că „este demn de remarcat că, din 2016, autoritățile au început să ia măsuri pentru alinierea curriculei școlare pentru minoritățile naționale, dezvoltând împreună cu reprezentanții comunității maghiare manuale de limba și literatura română concepute special pentru elevii maghiari”.
Aparent, problema este soluționată. Altfel spus, dacă CEDO a decis cum a decis, vor fi voci care vor afirma poruncitor că elevii maghiari ar face bine să-și bage mințile-n cap, să fie mulțumiți că au dreptul să studieze în limba maternă și să își asume consecința cu care acest drept vine la pachet – aceea că, nevorbind limba statului, s-ar putea să pice bacalaureatul.
Rămâne însă în picioare o problemă care, dincolo de măsurile menționate de CEDO, prin care statul român dezvoltă în colaborare cu maghiarii manuale de limba și literatura română concepute special pentru elevii maghiari, aceea că aceștia din urmă – mai ales cei care se apropie de bacalaureat – nu vorbesc și nici nu au timp să mai învețe limba română la nivelul corespunzător examenului final.
Care este soluția pentru aceste situații punctuale este greu de spus. Dar, oare, dincolo de statul român, nu ar fi de dorit din partea reprezentanților oficiali ai etnicilor maghiari să caute la rândul lor măsuri concrete în acest scop, să găsească sau să creeze contexte favorabile însușirii limbii române de către acești tineri dezavantajați pe care pretind că îi protejează? Este lăudabil că au luptat pentru dreptul lor de a studia în limba maternă și este foarte adevărat că nu există o lege care să îi impună unui individ care și-a dobândit cetățenia română prin naștere să vorbească limba statului, dar oare să vorbești fluent limba română nu este tot un drept pentru care merită să lupți și care îți completează identitatea? În fond, prin vrerea nemiloasă a istoriei, dincolo de dorința ta și a celor din neamul tău, identitar ești și rămâi un cetățean român de etnie maghiară. Și-atunci, nu este oare mai prietenos să îi întoarcem pe Adam și alții de partea României, în loc să-i tot încurajăm să se poziționeze fără succes împotriva ei?
Sursa: jurnalul.ro
Foto: jurnalistii.ro