Categories
Stiri

George Simion calcă pe urmele lui Viktor Orbán în SUA

George Simion s-a întors recent acasă de peste ocean după ce a petrecut trei zile în Statele Unite, unde a participat săptămâna trecută la conferința conservatoare CPAC, din care a postat diverse videoclipuri în care pare să acorde interviuri în limba engleză

În 2022, idolul maghiar al lui Simion, Viktor Orbán, a participat și chiar a vorbit la întâlnirea CPAC din Dallas, iar în 2022 și 2023 întâlnirea conservatoare a avut loc în Ungaria sub numele CPAC Ungaria.

Nu poți vedea niciun politician american relevant în conținutul distribuit de Simion, dar într-o postare Tik Tok de câteva secunde, liderul AUR apare alături de managerul de campanie al lui Donald Trump. G4Media a rezumat ceea ce se poate ști despre vizita liderului de extremă-dreapta român în Statele Unite Portalul notează că, deși i-au trimis întrebări lui Simion, nu au primit un răspuns cu privire la scopul specific al vizitei lui Simion.

CPAC (The Conservative Political Action Conference) este o conferință politică anuală a activiștilor conservatori și a oficialilor aleși din Statele Unite. Primul CPAC a avut loc în 1974. Printre vorbitorii de anul acesta s-au numărat Donald Trump, Vivek Ramaswamy, Ben Carson, Steve Bannon, Nigel Farage, Liz Truss, Javier Milei. Politico notează că importanța CPAC a fost umbrită de sentimentul că adunarea a devenit o scenă pentru Donald Trump în ultimii ani.

Sursa: transtelex.ro

Categories
Opinii

La nunta pur românească a lui George Simion (AUR), s-a stat la coadă pentru kürtőskalács

Nunta liderului AUR, George Simion, a fost în centrul atenției în aceste zile. S-au spus vrute și nevrute pe marginea ideii lui de a invita oameni din toată țara la acest eveniment, inclusiv că ideea în sine nu e originală și a fost furată de la legionarul Corneliu Zelea Codreanu. 

Cunoscut pentru viziunea naționalistă, a lui și a partidului pe care îl conduce, și chiar considerat antimaghiar, Simion a încercat să aibă o nuntă 100% tradițional românească. Surpriza a fost că, între deliciile puse la dispoziția nuntașilor, la fața locului s-a stat la coadă pentru ungurescul kürtőskalács. 

Remarca a făcut-o David Leonard Bularca, tânăr jurnalist la Observatorul de Covasna și genștiri, care a postat informația pe pagina sa de Facebook, alături de o poză care confirmă textul. 

Referitor la prezența cozonacului secuiesc între românii naționaliști, n-aș avea prea multe de spus. Din două una. Fie admirația celor de la AUR pentru politica pe care Viktor Orbán o duce în țara sa i-a determinat pe organizatorii nunții să introducă kürtős-ul ca indiciu subtil către mesajul „așa vrem și noi să fim și să facem lucrurile pentru poporul nostru”. Fie s-a descoperit un adevăr pe care urmează să îl aflăm în curând, cum că, de fapt, kürtőskalács-ul n-ar fi al ungurilor, pentru că s-a făcut de sute de ani pe teritoriul Transilvaniei. Ce e de aflat se va afla. 

Într-o notă optimistă, ne putem aștepta chiar și să vedem de mâine o viziune AUR complet nouă, care să includă în definiția și între valorile națiunii și minoritățile care o compun. Sau poate, pur și simplu, avem de-a face cu clasicul exemplu de ipocrizie în care ne folosim de smart phone-uri și rețele de socializare americane ca să ne plângem de globalizare și de amestecul marilor puteri occidentale în treburile noastre interne. 

Altfel, casă de piatră mirilor! Sper ca tradiționala bătaie pe care o luau femeile în popor și în satul copilăriei mele de la soții lor să lipsească totuși din noua familie. Pe ici, pe colo, și tradiția mai trebuie scuturată din când în când. 

Categories
Nationale Stiri

Borna kilometrică din poza provocatoare a președintei Ungariei, vopsită în culorile drapelului României

Liderul formațiunii politice AUR, George Simion, a postat duminică pe pagina sa de Facebook o fotografie cu borna kilometrică alături de care s-a fotografiat de curând Katalin Novák, președinta Ungariei, vopsită în roșu, galben și albastru. Alături de această bornă, a fost pus și steagul României. Fotografia este însoțită de comentariul scurt „Problemă rezolvată”.

Povestea recentă a bornei de pe masivul Piatra Secuiului (județul Alba) se leagă de vizita neoficială a președintei Ungariei în Transilvania, prilej cu care și-a afirmat sprijinul pentru maghiarii de pretutindeni, dar s-a și fotografiat cu această bornă, vopsită în culorile drapelului Ungariei, respectiv roșu-alb-verde. 

Cum era și de așteptat, gestul președintei a scandalizat o bună parte din opinia publică românească, dar în mod deosebit i-a revoltat pe reprezentanții AUR și pe simpatizanții acestora. De altfel, partidul AUR le-a cerut oficial autorităților să ia măsuri în privința gestului președintei Ungariei, însă autoritățile nu au venit până în prezent cu un răspuns. 

Ca urmare, cineva, putem doar presupune cine anume, a găsit de cuviință să acționeze în acest mod în direcția poziționării românilor față de gestul provocator făcut de Katalin Novák în timpul vizitei sale în România. 

Foto: George Simion/ Facebook

Categories
Internationale Stiri

UNGARIA: Politicianul Jobbik, Márton Gyöngyösi, acuzat că minte cu privire la o eventuală legătură a lui Viktor Orbáncu George Simion (AUR)

Într-o conferință de presă susținută recent, politicianul Jobbik, Márton Gyöngyösi a afirmat despre Viktor Orbán că depune eforturi pentru a intra într-o nouă coaliţie cu forţele de extremă dreapta ale Europei” şi că, la ultima întâlnire a grupului politic, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai partidului românesc AUR, cunoscut ca fiind un partid care urăşte maghiarii”.

Ca reacţie la aceste declaraţii, Balázs Hidvéghi a scris, pe pagina sa de Facebook, că George Simion şi partidul său nici măcar nu au fost invitaţi la întâlnirea de la Madrid a partidelor conservatoare, însă acesta s-a prezentat acolo, iar forţele de ordine l-au evacuat din clădire. Potrivit lui Hidvéghi, nici nu se pune problema că Viktor Orbán ar fi avut vreo intenţie de a se întâlni Simion.

„Mai simplu spus, Márton Gyöngyösi a minţit cu neruşinare! Bine că nu a căzut peste el tavanul vilei Gyurcsány-Dobrev!” a spus Hidvéghi.

Politicianul Fidesz a spus că aceasta nu a fost prima ocazie în care Márton Gyöngyösi s-a făcut de râs. Cu ceva timp în urmă, atunci când a luat cuvântul în cadrul Parlamentului Ungariei, a declarat că vrea să facă o listă cu cetăţenii maghiari de origine evreiască, apoi „s-a luminat şi a schimbat brusc macazul”, „a început să tragă la căruţa foştilor comunişti ai celor din partidul lui Gyurcsány”.

Partidul Fidesz a reacţionat la rândul său la declaraţiile politicienilor Jobbik. Principalul partid de guvernare din Ungaria a transmis într-un comunicat că în timp ce politicienii Jobbik susţin că noul aliat al Fidesz este un partid românesc care „urăşte maghiarii”, „cei de la Jobbik nu contenesc să spună despre maghiarii de peste graniţele Ungariei că sunt migranţi”. În opinia Fidesz, „chiar şi adepţii partidului Jobbik consideră că ceea ce face Jobbik este greţos”.

„Cei de la Jobbik nu numai că se chinuiesc cu acest fake news al stângii, dar mai au şi neruşinarea de a vorbi despre politici naţionale şi despre „ură faţă de maghiari”, când tocmai ei au fost cei care s-au supus stângii lui Gyurcsány, ducând o campanie de ură împotriva maghiarilor de peste graniţe şi instigând şi acum, în mod constant, împotriva acestora” – se arată în comunicat.

Candidatul stângii la funcţia de prim-ministru al Ungariei are, şi astăzi, un discurs complet greşit cu privire la maghiarii de peste graniţe; nu se ruşinează să îi numească migranţi şi nu s-ar ruşina nici să îi deposedeze pe aceştia de toate drepturile şi sprijinul primit, numai ca să îi facă pe plac lui Gyurcsány, scrie în comunicatul remis de Fidesz agenţiei ungare de presă MTI.

Sursă: hirado.hu

Foto: timeofisrael.com

Categories
Opinii

Cât de absurdă mai este perspectiva unei viitoare alianțe AUR-UDMR în jocul politic de la noi?

Liderul formațiunii politice AUR, George Simion, a postat luni pe pagina sa de Facebook un articol care înștiința oamenii despre intenția de formare a unui grup unic al dreptei ultraconservatoare în Parlamentul European. Comentariile oamenilor și răspunsurile primite de aceștia conduc către concluzia unei incoerențe față de perspectiva și planurile AUR în raport cu maghiarii din țară și de dincolo de graniță

Conform publicației fanatik.ro, Viktor Orbán împreună cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki și cu liderul „Liga”, Matteo Salvini, ar fi decis să înceapă negocierile pentru ca Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și Grupul Identitate și Democrație să fuzioneze în Parlamentul European astfel, încât partidele naționaliste și eurosceptice să aibă o voce unitară în acest for.

Aceeași sursă transmite informația că „FIDESZ-ul lui Viktor Orbán nu face parte deocamdată din niciunul dintre aceste grupuri parlamentare europene, însă dacă se va ralia acestui proiect, noul grup va avea o pondere mai mare decât social-democrații europeni, fiind depășit doar de către grupul PPE, al partidelor de centru-dreapta”.

Liderul AUR, al cărui partid este deja membru în Alianța Conservatorilor și Reformiștilor, recunoscut pentru pornirile sale patriotice și perspectiva ultraconservatoare pe care o promovează, a postat link-ul cu mesajul: „Ne unim forțele cu forțele patriotice din Europa”. 

Sesizând paradoxul din spatele acestei asocieri, un urmăritor al paginii lui Simion l-a întrebat:  „Ce veți face atunci când V. Orbán va face iar declarații despre Ungaria Mare? Pe lângă ideologia comună pe care o aveți mai există și această dispută. Puteți sta oare la aceeași masă cu cineva care dorește răul țării tale?”

Replica lui Simion „o să îi zicem că trebuie să unim România cu Ungaria, și capitala o punem la București” a venit nu doar ca o ironie la adresa comentatorului, ci și ca o glumă care pune sub semnul întrebării seriozitatea cu care partidul AUR își reprezintă interesele pentru care pledează. 

Cunoscut pentru aspirația de a uni Basarabia cu România, dar și pentru atitudinea ostilă față de UDMR, pe care nu și-a ascuns-o niciodată, George Simion bulversează prin această nouă raportare la premierul ungar cu care vrea să facă front comun. Este cu atât mai greu de înțeles demersul cu cât, pe pagina lui Dan Tănasă, un alt cunoscut patriot, membru AUR, cineva a întrebat într-un comentariu la o postare „ pe când UDMR în afara legii?” și a primit de la acesta răspunsul „toate la timpul lor”. 

De cealaltă parte, vedem în ultimii ani un UDMR care, dornic să își atingă interesele și să aibă acces la guvernare, face alianță când cu PSD, când cu PNL, când cu amândouă. Acest „ping-pong” pe care îl vezi la uniunea etnicilor maghiari, pe de o parte, și ascensiunea tot mai rapidă a celor de la AUR, obținută prin pledoaria lor pentru formarea unui „pol conservator” cu oricine s-ar încumeta într-o asemenea asociere, inclusiv cu „dușmanii” care râvnesc de peste granițe să ia Ardealul, te fac să începi să te întrebi dacă nu cumva, la un moment dat, ne-am putea aștepta la o guvernare de alianță politică de tip AUR – UDMR. De ce nu? Absurdul nu mai e demult o problemă pe scena politică de la noi. 

foto: ziare.com

Categories
Opinii

Cât de mare este, de fapt, păcatul lui George Simion de a face din Viktor Orbán un model?

Recent, George Simion, liderul AUR, a intrat din nou în atenția presei și a persoanelor care nu se numără printre simpatizanții acestei formațiuni politice, după un interviu acordat publicației maghiare „Azonnali”, în care a declarat că se consideră un Viktor Orbán al României și că Fidesz este un model pentru partidul pe care îl conduce. 

„Pentru noi are o valoare de model însuşi Fidesz, deoarece susţine păstrarea rădăcinilor creştine ale Europei” – a spus Simion, apoi a trecut deschis la lăudarea lui Viktor Orbán, deoarece îi place foarte mult modul în care luptă pentru poporul său şi este total de acord cu acea declaraţie comună pe care au publicat-o recent Orbán şi aliaţii săi europeni. „Am citit declaraţia comună de valori aparţinând lui Orbán, Salvini, Meloni şi multor alţi politicieni – dacă ne vom aduna mai mulţi pentru susţinerea acestor valori comune, am putea avea un grup puternic. Dacă ne vom rupe în trei părţi, nu ar fi ceva bun (…) Fiecare partid suveranist, patriot şi creştin trebuie să facă aceeaşi politică la nivel unional” – a afirmat George Simion, după cum relatează g4media.ro.  

În toată această poveste, George Simion este criticat de mulți din cel puțin două motive. Pe de o parte, i se reproșează faptul că se aliniază la valorile unui partid vădit anti-european cum este Fidesz. Pe de cealaltă parte, i se spune că nu poate lua un ungur drept model, cât timp prin declarațiile și atitudinile sale și-a demonstrat în repetate rânduri ostilitatea față de maghiarii care trăiesc în România, și chiar și-a declarat la fel de ostil opoziția fermă față de UDMR. 

Dacă ar fi să mă erijez în avocatul „diavolului”, aș spune că nu văd absolut niciun dezacord în declarațiile lui George Simion. La drept vorbind, Fidesz și AUR militează în doctrinele lor pentru protejarea unor valori aproape identice – familie tradițională, creștinism, patrie etc. Cei doi lideri, Viktor Orbán și George Simion, sunt suspectați și acuzați de multe voci de anti-europenism, de homofobie și alte asemenea „crime”. Asemănări există așadar și nu văd nicicum de ce să treacă drept inepte afirmațiile lui George Simion. 

Problema, din punctul meu de vedere, apare abia la nivel de influență și putere, atât în ce privește cele două partide, cât și în ce-i privește pe liderii lor. Chiar dacă Simion a respins ideea de a fi un Orbán „wanna be”, argumentând că apără aceleași valori și deci nu ar fi diferențe între ei, consider că mai are mult până să atingă nivelul de susținere și notorietate de care se bucură Viktor Orbán astăzi. Ne convine nouă sau nu ce poziție adoptă premierul maghiar, este prea puțin relevant. Ceea ce nu putem tăgădui este că în prezent el este o forță și se poziționează ca atare în absolut orice context. 

Cât privește atitudinea lui George Simion față de maghiarii din România, aceasta vine la pachet cu valorile și idealurile pe care partidul său le apără și le promovează după modelul ales. Este un fel de cealaltă fațetă a monedei, prin care se poate vedea limpede care sunt consecințele unui mod de gândire conservator, ale unui naționalism împins la extrem și așa mai departe. Dacă sper la reîntregirea neamului românesc și adaptez la o scară mai mică consacratul „Let’s make America great again!” al lui Trump, e aproape natural să nu mai țin cont de minoritățile naționale și drepturile lor, nu? Din punctul meu de vedere, paradoxul le aparține mai degrabă maghiarilor de la noi care, pe de o parte sunt încântați în număr foarte mare de politica lui Orbán și greu acceptă critici la adresa acestuia, de multe ori apărându-l cu ostilitate de războinici credincioși, iar pe de altă parte, sunt vădit deranjați de atitudinea ostilă a partidului AUR, care practică un model pe care ei îl apreciază pentru cei din neamul lor, dar nu îl văd deloc firesc în țara în care sunt minoritari și deci aplicat față de ei. Cel mai bine a evidențiat acest paradox autorul care, referindu-se la George Simion, a afirmat că „indiferent cât ar suna de ciudat, îi iubește pe români”. 

Ca om care apreciază maghiarii și în mod deosebit secuii, mă întreb totuși, în continuarea acestui comentariu, este oare un păcat capital ca cineva să își iubească poporul și conaționalii, într-un mod similar, dacă nu chiar identic, cu al celor din tabăra adversă a căror imagine în oglindă încep să devină?

Foto: azonnali.hu

Categories
Magyar típusú találkozás

Nemzeti ünnep okán: márciusi sárdobálás

Sepsiszentgyörgy, illetve Székelyudvarhely polgármestereit is megbirságolta a Kovászna-, illetve Hargita megyei kormányhivatal. Az ok ezúttal is az, hogy március 15-e alkalmából nem tűzték ki, csupán a magyar nemzeti lobogót a városok központjába.

A büntetés szokásos, Antal Árpád, Sepsiszentgyörgy polgármestere azt nyilatkozta a sajtónak, hogy ha ez az ára a nemzeti ünnepnek, akkor ő kifizeti minden évben. Gálfi Árpád, Székelyudvarhely polgármestere olcsóbban úszta meg, a székely anyavárosban csak 5000 lejbe kóstált a zászlókifüggesztés, amire a polgármester azt nyilatkozta, hogy „Hagyományőrzés terén jól állunk. Mi hagyományainkhoz híven ünnepelünk, ők hagyományaikhoz híven bírságolnak.”

Ez a mi és az ők fogalom nagyjából hűen mutatja azt, hogyan viszonyulnak egymáshoz az intézmények: a prefektusi hivatal és a polgármesteri szék közt nincs nagy szeretet egyik székelyföldi megyében sem.

Vox populi, vox dei elven működik az önkormányzat, prefektrúra, nemzeti kérdésekben mindenképpen. Olyan kártya, amit az elöljárók mindenképp ki kell játsszanak, elvégre bizonyíthatják, hogy jó magyarok, jó románok, a saját táboruk felé plusz pontokat gyűjtenek.

Nem kisebb személy, mint az aznap Moldova köztársaságban frissen non grata-nak nyilvánított George Simion sétált Sepsiszentgyörgy központjában, ahol a magyar zászlók között kifejtette, hogy elismeri a magyarok nemzeti ünnepének fontosságát, de azért azt mégsem lehet, hogy Románia szívében, román zászló nélkül legyen kitéve a magyar. Van erre törvény is, a törvényt meg … (és így ment ez vaskos perceken keresztül).

Simionnal kapcsolatban két észrevételt szúrjunk ide. 1. vélhetőleg fizikailag is fájt neki kimondani, hogy a magyarok nemzeti ünnepének fontosságát érti 2. de iure igaza van. Tényleg nem lehet közterületre kitenni idegen ország zászlóját, erre van egy törvény is. Hogy mi történne, ha valaki július 4-én csak és kizárólag az amerikai zászlóból tűzne ki 50-et Caracalon? Alighanem nem kapna a polgármester büntetést.

Székelyföldön, bármi is a törvény, nem lehet március 15-én a magyar zászlók közé románt tűzni. Nem olyanok Románia szinten az interetnikus viszonyok, de az ünnep természete sem olyan: nagyjából annyira abszurd, mint azt elvárni, hogy ugyanott december 1-én a román zászló mellé kitűzzék a magyart (az utóbbi talán még meredekebb). A nemzeti ünnep lényege ugyanis nem a társnemzet ünnepe.

Székelyföldön ma a helyes ünneplési mód egymás ünnepeinek a tiszteletben tartása – annak megértése, hogy mindez csak az egyik nemzet tagjainak szívügye, az irántuk táplált tisztelet jegyében pedig nem kell borzolni a kedélyeket.

Valami hasonlót fogalmazott meg Grüman Róbert, a Kovászna megyei önkormányzat korábbi elnöke. A Kovászna megyei román sajtó rá is harapott a korábbi elnök Facebook bejegyzésére, aki azt is kifejtette, hogy nem tartja helyénvalónak a helyi RMDSZ vezetők azon reakcióját sem, hogy gyűjtést indítanak, hogy 1 lejesekkel fizessék ki a kiszabott büntetést. Proteszt akció ez az RMDSZ részéről, de nem mentes a populizmustól. Grüman ezt a „most jól megmutatjuk a románoknak” mentalitást kifogásolja. Eddig rendben van a dolog, egye fene, tényleg nem szépek a hasonlóan populista megnyilvánulások. A korábbi alelnök szájából mindez azonban hamisnak tűnik: elsősorban, mert a tavaly még más retorikát használt. Mi történt 2021-ig? Feltételezések szerint megyei, belső politikai csatát vesztett Grüman, aki kiesett a párt kegyeiből, ezért a kérdéses Facebook bejegyzés nem a román-magyar viszony javítását, hanem egy személyes vendetta részét képezi.

A magyar nemzeti ünnep kapcsán felhozott zászlótörvényről nagyon nehéz elhinni, hogy azt nem a magyarok ellen hozta meg a parlament. Régi törvényről van szó, de nehéz elképzelni 2021-ben is, hogy az éppen aktuális, RMDSZ-t is tartalmazó koalíció zárójelbe tenne egy ilyen törvényt. A nacionalista fennhangok nem idegenek a PNL liberálisaitól sem – talán a Mentsétek Meg Romániát (USR) részéről nem hangzott még emlékezetes nackózás el. Mindez csak azért fontos, amit ezen a felületen többször is leírtunk: nemzeti kérdésekben a többség tehet tényleges lépéseket, hisz jelen esetben a románság számbéli fölénye megkérdőjelezhetetlen. Ha a többség lépne, akkor a kisebbség sem tehetne mást, mint a Gálfi megfogalmazásában ők és mi fogalmát lecserélje. Ameddig ez nem történik meg marad az ő és mi állapot, amelyben román és magyarok egymást sértegetik nemzeti ünnepekkor és azon kívül. A Contact – Kontakt pedig részünkről éppen azt akarja bizonyítani, hogy tudunk egymás mellett élni, egymás véleményét, érzékenységeit tiszteletben tartva, akkor is, ha nem értjük, vagy nem értünk vele egyet. Mivel ezt a szerkesztőségben meg tudtuk oldani úgy gondoljuk, hogy nem lehetetlen annak falain kívül sem: egyelőre azonban sem a magyar, sem a román félben nincs meg az akarat rá. Bízunk benne, hogy az idő teltével ez változik: a nemzetiségi sárdobálás mindkét felet lealacsonyítja.

Nagy Kálmán