Într-o conferință de presă susținută recent, politicianul Jobbik, Márton Gyöngyösi a afirmat despre Viktor Orbán că „depune eforturi pentru a intra într-o nouă coaliţie cu forţele de extremă dreapta ale Europei” şi că, la ultima întâlnire a grupului politic, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai partidului românesc AUR, cunoscut ca fiind „un partid care urăşte maghiarii”.
Ca reacţie la aceste declaraţii, Balázs Hidvéghi a scris, pe pagina sa de Facebook, că George Simion şi partidul său nici măcar nu au fost invitaţi la întâlnirea de la Madrid a partidelor conservatoare, însă acesta s-a prezentat acolo, iar forţele de ordine l-au evacuat din clădire. Potrivit lui Hidvéghi, nici nu se pune problema că Viktor Orbán ar fi avut vreo intenţie de a se întâlni Simion.
„Mai simplu spus, Márton Gyöngyösi a minţit cu neruşinare! Bine că nu a căzut peste el tavanul vilei Gyurcsány-Dobrev!” a spus Hidvéghi.
Politicianul Fidesz a spus că aceasta nu a fost prima ocazie în care Márton Gyöngyösi s-a făcut de râs. Cu ceva timp în urmă, atunci când a luat cuvântul în cadrul Parlamentului Ungariei, a declarat că vrea să facă o listă cu cetăţenii maghiari de origine evreiască, apoi „s-a luminat şi a schimbat brusc macazul”, „a început să tragă la căruţa foştilor comunişti ai celor din partidul lui Gyurcsány”.
Partidul Fidesz a reacţionat la rândul său la declaraţiile politicienilor Jobbik. Principalul partid de guvernare din Ungaria a transmis într-un comunicat că în timp ce politicienii Jobbik susţin că noul aliat al Fidesz este un partid românesc care „urăşte maghiarii”, „cei de la Jobbik nu contenesc să spună despre maghiarii de peste graniţele Ungariei că sunt migranţi”. În opinia Fidesz, „chiar şi adepţii partidului Jobbik consideră că ceea ce face Jobbik este greţos”.
„Cei de la Jobbik nu numai că se chinuiesc cu acest fake news al stângii, dar mai au şi neruşinarea de a vorbi despre politici naţionale şi despre „ură faţă de maghiari”, când tocmai ei au fost cei care s-au supus stângii lui Gyurcsány, ducând o campanie de ură împotriva maghiarilor de peste graniţe şi instigând şi acum, în mod constant, împotriva acestora” – se arată în comunicat.
Candidatul stângii la funcţia de prim-ministru al Ungariei are, şi astăzi, un discurs complet greşit cu privire la maghiarii de peste graniţe; nu se ruşinează să îi numească migranţi şi nu s-ar ruşina nici să îi deposedeze pe aceştia de toate drepturile şi sprijinul primit, numai ca să îi facă pe plac lui Gyurcsány, scrie în comunicatul remis de Fidesz agenţiei ungare de presă MTI.
Sursă: hirado.hu
Foto: timeofisrael.com