Categories
Nationale Stiri

UDMR, nemulțumită de problema drepturilor minorităților în România

UDMR, membră a coaliției de guvernare alături de PSD și PNL, a informat specialiştii Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliul Europei despre situaţia minorităţii maghiare din România. Formațiuneaaduce critici la adresa Codului administrativ la care se referă ca la „un regres major în ceea ce priveşte drepturile lingvistice.

Membrii delegaţiei UDMR au declarat că adoptarea Legii Minorităților din Româniaa fost inclusă în programul de guvernare și că urmează consultări cu reprezentanţii celorlalte minorităţi naţionale şi cu partidele parlamentare.Reprezentanții UDMR afirmă că aplicarea drepturilor lingvistice rămâne în continuare o problemă.

Ei au subliniat faptul că plăcuţele cu denumirile localităţilor în limba maghiară sunt vandalizate şi vopsite, că deciziile Consiliilor locale, care acordă drepturi lingvistice minorităţilor, sunt anulate prin hotărâri judecătoreşti, iar punerea în aplicare a drepturilor lingvistice orale este anevoioasă. 

Membrii delegaţiei UDMR au remarcat și faptul că, deşi rolul guvernamental al UDMR a dus la oficializarea steagurilor şi stemelor comunităţilor locale, utilizarea simbolurilor este din nou restricţionată prin hotărâri judecătoreşti, cele mai recente cazuri fiind steagul municipiului Sfântu Gheorghe şi cel al judeţului Covasna, care au fost anulate de justiţie.

Membrii delegaţiei UDMR consideră inacceptabil faptul că ancheta privind evenimentele foarte grave din Valea Uzului, care au avut ca scop incitarea la ură şi la conflict etnic, a fost închisă de Parchet, deoarece a considerat că acest lucru nu poate fi calificat în nicio categorie de infracţiune. Aceştia au mai semnalat şi faptul că scandările “Afară cu ungurii din ţară!” continuă să fie ceva obişnuit la evenimentele sportive. 

Citește știrea integral pe g4media.ro

Foto: news18.com

Categories
Internationale Stiri

„Este evident că drepturile ne sunt luate încetul cu încetul de o nouă specie, homo bruxellicus” – frânturi din discursul lui Viktor  Orbán la Congresul FIDESZ

Recent, a avut loc congresul FIDESZ în care premierul Ungariei, Viktor  Orbán, a fost reales președintele partidului. În timpul adunării, prim-ministrul ungar a ținut un amplu discurs cu privire la relația țării sale cu Uniunea Europeană. Între cele mai sensibile puncte atinse în discurs, se numără poziția față de imigranți și față de comunitatea LGBT, dar și atitudinea UE față de statele sale membre și față de alte state, precum China sau Rusia, cu care face afaceri în mod ipocrit. 

Mai jos, o parte din discursul premierului maghiar, publicat de Cotidianul.ro

„Ca și când epidemia și imigranții nu ar fi suficiente, avem și o rețea internațională condusă de la Bruxelles care vrea să impună taxe brutale pentru proprietăți și pentru automobile, mascate ca măsuri pentru protecția mediului. Vor să amenințe nu securitatea financiară a marilor multinaționale care distrug mediul, ci securitatea financiară a oamenilor simpli.


Situația este îngrijorătoare peste tot în Europa, dar în Ungaria este și mai gravă, pentru că aici vor avea loc alegeri, iar oponenții noștri cred în Bruxelles și vor să slujească Bruxellesul, nu interesele Ungariei. Încălziți-vă mai puțin, folosiți mai puțină apă, conduceți mai puțin, iar dacă nu faceți asta, atunci plătiți mai mult. Ne întoarcem în comunism, când Kadar spunea că nu chiflele sunt mai mici, ci fălcile sunt mai mari.


Entuziasmul nostru legat de comunitatea din care facem parte s-a prăbușit, iar UE este o umbră, o umbră în culorile curcubeului, a ceea ce a fost odată. Dacă va continua așa, va ajunge un peisaj selenar. Nu este suficient să ne apărăm în fața Bruxellesului, trebuie ca Bruxellesul să se reformeze.

Și chiar și această reformă nu va fi suficientă. UE trebuie să se reînnoiască total, dacă nu vrea să se dezmembreze. De aceea susținem inițiativa polonezilor și a președintelui Kaczynski de a reorganiza toată dreapta europeană.


Am aderat la UE pentru ne-au recomandat să ne integrăm. Părea o ofertă bună. Integrarea însemna să faci lucrurile împreună, în colaborare și cu prietenie. Am căzut de acord că doar anumite lucruri să fie decise la nivelul UE, restul rămânând de competența statelor. Nu vrem să fim înjugați de o altă dictatură, de data aceasta una occidentală.


Este evident că drepturile ne sunt luate încetul cu încetul de o nouă specie, homo bruxellicus. Nu trebuie să acceptăm pasiv toate planurile și proiectele Bruxellesului. Nu a fost vorba să renunțăm la părți importante din cultura noastră și din istoria noastră pentru niște presupuse ideologii și principii mai înalte.


În trecut, regiunea noastră a fost amenințată în special de Est, însă acum nu avem un conflict Est-Vest. Este un conflict Vest-Vest. Trăim acest conflict și situația este îngrijorătoare. Nu vom renunța la dreptul de a ne apăra frontierele. Nu vom renunța la dreptul de a spune nu imigranților. Și insistăm că, în Ungaria, căsătoria implică un bărbat și o femeie, tatăl este bărbatul, iar mama este femeia, iar copiii noștri trebuie lăsați în pace.


Vrem să fim suverani, nu să ne trezim în niște State Unite ale Europei. Integrare, da. Fuziune, nu. În trecut, niște republici libere au fost încorporate într-o alianță a Rusiei. Acum trebuie să cântăm imnuri de slavă Germaniei.


Statele baltice ne pot spune bine cum au arătat Statele Unite ale Estului, adică URSS. Sper că guvernul ce se formează acum în Germania își dorește o Germanie europeană, nu o Europă germană, unde Berlinul le spune celorlalți ce să facă.

Prieteni, UE așa cum arată astăzi este ruinată. Scopul nostru este să facem diferența. Nu vor scăpa ușor de noi. Vom rămâne în UE și vom cere schimbarea. Trebuie să ne opunem unificării mascate, pentru că nu este în interesul popoarelor Europei, ci doar în interesul elitelor, politicienilor, ideologilor, birocraților și liderilor marilor multinaționale.


Asta este lumea unchiului Gyuri Soros. Asta este armata lui. Ne opunem creării unei noi rase europene, care este politically correct, multiculturală, care spune că nu există diferențe de gen. 

Asistăm la aceste experimente pe oameni, iar fiecare țară are dreptul de a sta departe de ele.

După Europa, haideți să aruncăm o privire asupra întregii lumi. Modul în care economia lumii își mută centrul de greutate de la Vest spre Est are un impact decisiv asupra competiției dintre țări. Cei care nu s-au identificat cu propria țară, ci cu Vestul, au probleme în acest moment. 

Ungurii nu au făcut această greșeală. Ne-am considerat unguri, iar dacă aparținem Vestului este pentru că suntem unguri. Sunt ungur, deci sunt european, spunea Jozsef Antal.


În urmă cu 15 ani, 80% din toate investițiile din lume aparțineau Vestului și doar 20% erau cu capital din Est. Acum, după 15 ani, 70% sunt investiții din Est și doar 30% sunt din Vest. Nu ne bucurăm că țările vest-europene și SUA își pierd treptat rolul economic, însă aceasta nu reprezintă pentru noi o problemă de identitate, ci o sarcină.


Sarcina este complicată de faptul că suntem membri NATO, condusă de SUA, care se luptă cu puterile emergente din Asia, în special cu China. SUA vor ca UE, inclusiv ungurii, să-și reducă relațiile comerciale cu China.


Însă comerțul cu China este o mare afacere pentru toata lumea, proporțional cu forța economică a fiecărei țări. Prieteni, anul trecut, SUA au avut schimburi cu China mai mari decât cele ale UE, iar asta înseamnă că americanii ne cer să renunțăm la o oportunitate de afaceri de care ei profită din plin.


Cred că ar trebui să ne opunem acestei solicitări. În schimb, ar trebui să urmăm exemplul SUA și să construim cele mai bune relații economice cu Asia și cu China. 2019 a fost anul în care cele mai multe investiții nu au mai venit din Germania. Au venit din Est, din Coreea de Sud, iar în 2020 au venit din China. Acum, în 2021, din nou, Coreea de Sud și China își dispută primul loc.


Prieteni, dacă toată lumea face asta, atunci de ce ne torturează pe noi? O fac pentru că noi expunem ipocrizia Vestului, care critică China, și Rusia, desigur, însă fac mari afaceri cu aceste țări – vedeți cazul Nord Stream.


Interesul Ungariei este reprezentat de respect reciproc, de relații diplomatice bune, de investiții mai mari, de comerț intensificat. Nu avem motive să ne abatem de la această linie. Suntem unguri, nu proști care să servim interese străine, așa cum vrea stânga din opoziție.”


Foto: Cotidianul.ro

Categories
Internationale Stiri

Comisarul european pentru justiție consideră că în Ungaria există probleme în mai multe domenii care țin de drepturi și libertăți, iar mass-media se află în criză

Comisarul s-a aflat în Ungaria în perioada 10-12 neoiembrie 2021, în timpul vizitei sale purtând o serie de discuții cu reprezentanţi ai parlamentului, guvernului, justiţiei şi societăţii civile despre constatările raportului Comisiei din 2021 privind statul de drept. Comisarul a declarat că a ascultat părerea “ambelor părţi” din Ungaria, acesta întâlnindu-se atât cu Judit Varga, ministrul justiţiei, cât şi cu reprezentanţi ai opoziţiei, precum candidatul la postul de prim-ministru, Péter Márki-Zay, şi primarul general al Budapestei,
Gergely Karácsony.
Didier Reynders, comisar european pentru justiție a declarat recent că este evident legislaţia ungară contravine principiilor libertăţii din UE și că ar fi dezirabilă o schimbare a acestor legi. Acesta a precizat că diferite grupuri parlamentare şi organisme civile au semnalat aspectele analizate de către Comisia Europeană.
Didier Reynders a afirmat că se examinează funcţionarea sistemului judiciar, corupţia, situaţia din mass-media, respectiv mecanismele de control și echilibrare a puterilor în stat. Poziţia comisiei nu s-a schimbat fundamental în comparaţie cu cea anterioară – a adăugat el.
Comisarul a mai subliniat că se va analiza cum s-ar putea îmbunătăţi situaţia. De exemplu, sistemul judiciar ar putea fi dezvoltat prin soluţii digitale, platformele necesare fiind create în timpul epidemiei de coronavirus. El a menţionat ca un fapt pozitiv mărirea salariilor judecătorilor. Totodată a subliniat importanţa independenţei parchetelor şi
judecătoriilor.
Mass-media – opinează Didier Reynders – se află într-o situaţie de criză, atât din cauza epidemiei de coronavirus, cât și din cauza dificultăţilor financiare cu care se confruntă entitățile de presă. El a afirmat, totuşi, că Ungariei i se reproşează lipsa transparenţei datelor publice. Publicitatea are un impact serios asupra situaţiei economice a presei – a mai adăugat comisarul. Acesta consideră că ar fi important ca în consiliul mass-media să fie reprezentate multe partide. Comisarul a declarat, de asemenea, că mai multe state membre și-au exprimat îngrijorarea cu privire la violenţa împotriva jurnaliştilor.
Didier Reynders a precizat că raportul COM reprezintă o analiză şi nu un instrument pentru a impune sancţiuni. Scopul acestuia este un schimb deschis de opinii şi analiza posibilităţilor de dezvoltare a cooperării în diverse domenii – a spus el.
Cu toate acestea, consideră ca o necesitate fundamentală apărarea principiilor esenţiale ale Uniunii. Dreptul UE este primordial, iar hotărârile Curţii Europene de Justiţie sunt obligatorii – a evidenţiat comisarul.
Comisarul european a ținut să precizeze că scopul nu este crearea unor sisteme identice în
toate statele membre, dat fiind că tradiţiile istorice diferă. Totuşi, se doreşte asigurarea unor principii fundamentale, precum independenţa justiţiei, o necesitate stipulată în acordurile privind Uniunea Europeană.
La finalul vizitei, Didier Reynders a precizat că vor fi formulate recomandări la adresa Ungariei, acesta reiterând încurajarea Ungariei să se alăture Parchetului European, subliniind că acest lucru nu este, totuși, obligatoriu.

Sursa: hirado.hu.

Categories
Internationale Stiri

UNGARIA: Fidesz vrea o lege care să descurajeze promovarea homosexualității și a schimbării de sex în școli

Partidul de guvernământ Fidesz din Ungaria a propus un proiect de lege care interzice diseminarea a ceea ce a numit „conţinuturi care promovează schimbările de sex sau homosexualitatea în şcoli”, relatează Reuters. Unii analişti au comparat iniţiativa cu legea „împotriva propagandei homosexuale” din 2013, din Rusia.

Fidesz a depus recent un amendament pentru o lege care pedepseşte pedofilia. Acesta stipulează ca tinerilor sub 18 ani să nu li se prezinte conţinuturi pornografice sau orice alt conţinut care încurajează schimbările de sex ori homosexualitatea. Proiectul, care ar urma să se aplice şi industriei publicităţii, mai prevede crearea unei liste a organizaţiilor autorizate să predea lecţii de educaţie sexuală în şcoli.

„Proiectul Fidesz poate limita drastic libertatea de exprimare şi drepturile copiilor, pune în pericol sănătatea mintală a tinerilor (din comunitatea) LGBTQI şi îi împiedică să aibă acces la informaţii şi susţinere”, a avertizat într-un comunicat societatea pentru drepturile omului Háttér (Fundal), evocând o asemănare a proiectului cu legea împotriva propagandei gay din Rusia, scrie Agerpres.

Háttér şi alte şase grupuri pentru drepturile omului au cerut Fidesz să retragă proiectul, care ar putea fi supus la vot săptămâna viitoare.

Legea din 2013 din Rusia interzice „propaganda în favoarea relaţiilor sexuale netradiţionale” în rândul tinerilor, aminteşte Reuters.

În Ungaria, căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este recunoscută şi doar cuplurile heterosexuale pot adopta copii. Guvernul lui Orbán, care şi-a intensificat retorica anti-LGBT după ce economia a fost lovită de criza coronavirusului, a redefinit în Constituţie căsătoria ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie şi a interzis adopţiile de către cupluri de acelaşi sex. Guvernul a eliminat de asemenea statutul legal al persoanelor transgender, într-o decizie cu aplicare retroactivă despre care Curtea Constituţională a afirmat că încalcă legea fundamentală.

Anul trecut, o carte pentru copii, „Ţara minunilor este a tuturor”, menită să-i ajute pe cei mai tineri să accepte minorităţile şi să combată ostracizarea socială, a stârnit controverse în politica ungară, guvernul afirmând că reprezintă „propagandă homosexuală” şi ar trebui interzisă în şcoli.

În afară de guvernul naţionalist al lui Orbán, care se pregăteşte pentru alegerile din 2022 şi promovează o agendă puternic creştin-conservatoare, în Europa se situează pe poziţii similare de mai mulţi ani şi formaţiunea de guvernare din Polonia PiS (Lege şi justiţie), principalul aliat al Fidesz din Uniunea Europeană. 

Sursă: digi24

Foto: leidenlawblog.nl 

Categories
Internationale Stiri

Ungaria: Motivul pentru care autoritățile au declarat război rețelei Facebook

În Ungaria au loc în aceste momente o serie de mișcări îndreptate împotriva companiilor de social media. Acuzațiile sunt fără precedent. Autoritățile acuză încălcări ale normelor democratice de către giganţii tehnologiei.

Măsuri dure peste graniță, în Ungaria. Ministrul Justiției din Ungaria a cerut luni convocarea unei reuniuni extraordinare a Comitetului pentru libertate digitală. Acest organism este însărcinat cu monitorizarea spaţiului online. Se cer sancțiuni pentru faptul că au loc încălcări ale normelor democratice de către giganţii tehnologiei. Informația a fost furnizată de Reuters.

Într-un val din ce în ce mai mare de critici, unii oficiali guvernamentali se plâng de ceea ce au descris drept eforturi ale companiilor de social media, inclusiv Facebook, de a limita punctele de vedere conservatoare pe platformele lor.

„Facebook limitează vizibilitatea opiniilor creștine, conservatoare, de dreapta. Am și experiență personală în acest sens”, susține ministrul Justiției Judit Varga, fără a detalia.

Aceasta a afirmat că marile companii de IT încalcă „toate normele legale democratice fundamentale care formează baza culturii de tip occidental” prin restrângerea în secret a vizibilităţii sau „blocarea din umbră” a anumitor utilizatori „din motive politice”.

În acest moment, probleme mari întâmpină și WhatsApp. Decizia de a modifica politica de confidenţialitate a stărnit un val uriaș de critici. Aplicația de mesagerie a decis să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a noilor sale condiţii de utilizare, încercând astfel să îşi liniştească utilizatorii în legătură cu protejarea datelor lor personale, conform unui anunț făcut de reprezentanții aplicației într-un articol publicat pe blogul oficial.

„Un număr de utilizatori ne-au arătat că există confuzii în legătură cu actualizarea noastră recentă. S-au răspândit o mulțime de informații greșite care au stârnit îngrijorări, așa că ne dorim să ajutăm pe toată lumea să înțeleagă ce se întâmplă de fapt și care sunt principiile noastre”, este scris în postarea respectivă.

Sursa: capital.ro

Categories
Internationale Stiri

Ungaria: Guvernul Orbán urmărește eliminarea drepturilor pentru comunitățile LGBTQ prin constituție

Adoptarea unor perspective creștine asupra anumitor aspecte ce țin de viața privată a oamenilor pare să ia tot mai mult amploare în Europa Centrală și de Est. După ce Polonia a disputat interzicerea avorturilor, a venit rândul Ungariei să se întoarcă oficial la valorile creștine. Așa se face că Guvernul Orbán a propus recent un amendament constituțional prin care se urmăreşte impunerea viziunii creştine a rolurilor de gen în creşterea copiilor. Această propunere poziționează categoric partidul de guvernământ din Ungaria împotriva comunităților LGBTQ.

Proiectul de amendament înaintat parlamentului de ministrul justiţiei Judit Varga afirmă că trebuie să li se garanteze copiilor o „creştere bazată pe valori ce decurg din …cultura creştină a Ungariei”. „Baza relaţiilor de familie este căsătoria”, a declarat aceasta. „Mama este o femeie, tatăl este un bărbat”.

În proiect, se mai afirmă că Ungaria „protejează dreptul copiilor la identitatea de gen cu care s-au născut” folosind un limbaj similar celui din campania guvernamentală privind interzicerea identităţilor transgender.

Partidul naţionalist Fidesz al premierului Orbán şi aliatul său politic, micul partid creştin-democratic KDNP, se confruntă cu perspectiva scrutinului de la începutul anului 2022, în contextul în care popularitatea riscă să le fie ameninţată de pandemia de COVID-19 şi impactul acesteia asupra economiei.

În ultimii ani, guvernul Orbán s-a concentrat în principal pe condamnarea imigraţiei în Europa, dar se orientează din ce în ce mai mult spre retorica anti-LGBTQ pe măsură ce pandemia afectează economia, urmând exemplul partidului naţionalist PiS aflat la guvernare în Polonia, care a făcut din homofobie piesa de rezistenţă a campaniei sale la alegerile din acest an.

În luna mai, guvernul ungar a interzis modificările de gen în documentele personale. Totodată, partidul de guvernământ nu vede cu ochi buni cărţile pentru copii care descriu pozitiv diversitatea.

În partea justificativă a proiectului de amendare a Constituţiei, executivul de la Budapesta susţine că este necesară protejarea copiilor de „tendinţele ideologice moderne noi din lumea occidentală … care reprezintă o ameninţare la adresa dreptului copiilor la o dezvoltare sănătoasă”.

Vicepremierul Zsolt Semjen a declarat săptămâna trecută că Ungaria ar trebui să consacre în Constituţie interzicerea „propagandei de gen” pentru a-i proteja pe copii. El a mai declarat că homosexualilor nu ar trebui să li se permită să adopte copii şi să întemeieze familii.

Comunitatea LGBTQ din Ungaria se teme acum că ar putea deveni ţinta unor atacuri politice concertate în perspectiva alegerilor din 2022, conform Agerpres.

Sursa: capital.ro

Foto: pridesource.com