Categories
Stiri

REACȚIE ACIDĂ ActiveWatch, în cazul clasării dosarului „Valea Uzului”: Discursul instigator la ură nu trebuie să mai fie tolerat de procurori

ActiveWatch – organizație care militează pentru apărarea drepturilor omului și pentru o comunicarea liberă în interes public -critică decizia clasării dosarului „Valea Uzului”, printr-o scrisoare deschisă adresată Parchetului General și Ministerului Justiției.

Discursul instigator la ură nu trebuie să mai fie tolerat de procurori, arată ActiveWatch, făcând referire la sloganul utilizat de sătenii care au intrat în dispută pe tema cimitirului din Valea Uzului, respectiv: „Afara cu ungurii din țară”

https://www.facebook.com/ActiveWatch/posts/3599616143401023?__xts__%5B0%5D=68.ARDBuaW29MLmubUb8a7I4NUx8jjVgyICiGrZ2b7BefznPD4wl_1Kvz6s4EYdSnvlVLmuf56_JcFZfzfmlujCYDafHqDq2eawDOLiB2QqfEFpge9Gao2x-jCMShMGISlDVuowwwbMx7uCWOyha9sYLDlkeh-N8SjpGGhZ3bwI_fY-Zjfac3qw6lOU13Zg9by60z1h7bhL91t1Qtqi72FSYzOXpaB-x0UcEgA1VlDWEQvcRi0Uma3jQe4AT6UeJIwuYVg6Qai_BfSNIp0leDpBtWow9lDy5tK3xyQ8l5R8-viRKq_L3QWsZUe5RBGuvgy7z6HjbjUeuoXT7LVWIwKMZQ&__tn__=K-R

Reamintim incidentele din 6 iunie, 2019, când pe fondul disputelor locale pe tema cimitirului internațional din Valea Uzului, mai multe organizații românești s-au deplasat în zonă intrând în conflict cu enticii maghiari, dar și cu jandarmii. Mghairii au format un lanț uman, în înrcercarea de a împididca pătrunderea românilor în cimitir, ei au fost bruscați și loviți cu steaguri, pe fondul unor scandări de genul: „Afară cu ungurii din țară!”, „Marș afară din țară!”, „Marș la Budapesta!”, etc.

Dosarul penal deschis la vremea respectivă a fost clasat. Procurorul de pe lângă Judecătoria Moinești, Daniel Constantin Gălbează, care a instrumentat cazul a  decis că sintagma „afară cu ungurii din țară” este o „o presupusă lozincă antimaghiară care nu se încadrează la infracțiunea de incitare la ură și discriminare, pe motiv că nu vizează o categorie de persoane, ci o etnie”.

ActiveWatch solicită Inspecției Judiciare să se autosesizeze în cazul clasării dosarului Valea Uzului.

Mai jos, scrisoarea integrală transmisă de organizație:

„ActiveWatch își exprimă consternarea cu privire la unele dintre motivele invocate în ordonanța de  clasare a faptelor petrecute pe data de 6 iunie 2019 la Valea Uzului. Considerăm că atât Inspecția Judiciară, cât și Ministerul Justiției trebuie să ia măsuri care să transmită mesajul ferm că discursul instigator la ură nu este tolerat de parchetele din România.

Concret, procurorul Daniel Constantin Gălbează, care a redactat ordonanța de clasare, a hotărât că expresii precum „Afară cu ungurii din țară!” reprezintă „presupuse lozinci antimaghiare” care nu pot fi încadrate articolului 369 din Noul Cod Penal (Incitarea la ură sau discriminare) „aceste lozinci nefiind de natură să provoace incitarea publicului la ură sau discriminare, în condițiile în care incitarea trebuie să vizeze o categorie de persoane (de ex. persoane cu un anumit tip de handicap, homosexuali etc.) și nu o etnie”. 

Ne este greu să spunem care dintre afirmațiile procurorului Gălbează este mai aiuritoare! Nu vedem cum un apel clar la deportare (deoarece asta ar însemna scoaterea unor cetățeni în afara granițelor propriei țări) poate fi doar o „presupusă lozincă” împotriva acestora. Ce altă formulare ar fi trebuit să fie folosită ca procurorul să fie sigur de caracterul „anti” al acesteia, nu doar să-l bănuiască? 

Însă, în opinia noastră, ideea cea mai periculoasă promovată în ordonanța de clasare semnată de procurorul Gălbează este cea conform căreia “etnia” nu ar fi “o categorie de persoane”. Această redefinire înseamnă că, în accepțiunea procurorului, maghiarii sunt non-persoane. Iar cum legea apără doar persoanele, maghiarii pot fi dați afară din țară, așa cum naziștii au încercat să elimine prin Holocaust, alte două grupuri etnice, la fel de “non-persoane”: evreii și romii. Argumentul din ordonanța de clasare a procurorului legitimează orice faptă care ar pune în pericol grupurile etnice din România.

Desigur, există o explicație mult mai simplă decât această interpretare pe care ne îndoim că procurorul Gălbează a reușit să o gândească până la sinistra ei soluție finală. Probabil că procurorul nutrește, pur și simplu, rudimentare sentimente antimaghiare. Nu e singurul procuror xenofob și nu e în întregime vina lui, în condițiile în care Ministerul Public și Ministerul Justiției au făcut prea puține în ultimii ani ca să se asigure că procurorii români înțeleg și acceptă diversitatea și multiculturalismul și sancționează manifestările extremiste. Dovada carenței de pregatire în acest domeniu este numărul incredibil de mic de dosare trimise în judecată pentru discurs instigator la ură (Art 369 NCP și OUG 31/2002): din aproape 700 de cauze de pe birourile procurorilor în anii 2014 – 2018, doar 9 au fost trimise în instanță. ActiveWatch a făcut publice numerele actualizate în fiecare an în rapoartele anuale editate cu privire la discursul instigator la ură din România. 

Nu suntem de părere că autodeclarații daci liberi care i-au trimis pe maghiari în afara granițelor la Valea Uzului ar trebui să facă pușcărie. Ce tip de sancțiune ar fi necesară, Asta ar trebui să decidă judecătorii. Grav este, însă, că aceștia din urmă nu ajung să judece aproape niciun dosar de discurs instigator la ură, majoritatea covârșitoare fiind oprită de procurori prin clasări și NUP-uri. Această practică trebuie oprită iar instituțiile abilitate trebuie să dea un semnal serios ca nu se mai poate continua în acest mod.

De aceea, ActiveWatch solicită Inspecției Judiciare să se autosesizeze și să investigheze modul în care procurorul Daniel Constantin Gălbează a soluționat cazul Valea Uzului și solicită Ministerului Public și Ministerului de Justiție să consolideze eforturile de instruire a procurorilor cu privire la tratarea corectă a cazurile suspecte de discurs și infracțiuni motivate de ură.

ActiveWatch, prin Radu Răileanu”

Sursa: g4media.ro, Facebook.

Categories
Internationale Interviuri

Europa Liberă: Primul interviu acordat unei redacții de limbă română de editorul demis al index.hu. „Întrebarea recurentă pe care o primesc este dacă guvernul Viktor Orbán are sau nu de-a face cu cele întâmplate”

Demiterea lui Szabolcs Dull din funcția de editor al Index.hu a atras demisa în bloc a redacției, un protest cu mii de oameni pe străzile Budapestei și preluarea știrii în întreaga lume. Jurnalistul vorbește despre toate acestea, și altele, în primul interviu acordat unei redacții de limbă română.

Europa Liberă: Când, dar mai ales de ce ați ales să fiți jurnalist?

Szabolcs Dull: „Între 2002 și 2008, am urmat cursurile Facultății de Franceză din cadrul Universității de Științe Eötvös Loránd (ELTE) din Budapesta. Ca să fiu sincer, m-a interesat mereu viața publică, politica, și mi-am dorit să fiu jurnalist tocmai pentru a avea acces la sfere sau universuri la care altfel nu prea poți avea acces. Un imbold puternic, însă, mi-a dat și unul dintre profesorii mei dragi, așa am ajuns să lucrez la Manager Magazin, o publicație fantastică, cu jurnaliști extraordinari, care mi-au fost modele. Ei reprezentau mentalitatea și sistemul de valori pe care doream și eu să îl reprezint. Prin 2006 sau 2007, publicația a avut o istorie similară cu cea de acum a Index: după un scandal cu patronul, redacția s-a spart și au plecat aprope toți jurnaliștii. Așa că și povestea primului loc în care am lucrat în presă se termină trist.”

Europa liberă: Cred că ar fi bine ca cineva să adune toată această istorie tristă a presei din Europa Centrală și de Est, pentru că și în România, și în alte țări din regiune sunt povești similare.

Szabolcs Dull: „Da, mai pot adăuga și eu câteva. După Manager Magazin, am ajuns la Radio Kossuth, principalul post public de radio din Ungaria. Mai exact, la Krónika, cea mai populară emisiune a postului. Și acolo, după schimbarea de guvern din 2010, redacția Krónika a fost serios zdruncinată, fiind, să spunem așa, invadată de oameni apropiați noului guvern. Așa că și acolo, practic toată redacția a fost făcută praf. Am ajuns apoi la Origo, alt portal de știri important al Ungariei, unde ne-am luat jucăriile și am plecat, cu o bună parte a redacției, în 2014. Așa am ajuns la Index. Mai întâi ca redactor la rubricile de politică și, apoi, de sport, și în cele din urmă am devenit, până acum două săptămâni, editorul publicației. Cum o să evolueze lucrurile de aici încolo în privința mea, rămâne de văzut.”

Europa Liberă: V-au căutat mulți jurnaliști după ce ați fost demis? Am văzut că despre acest conflict a scris presa din toată lumea.

Szabolcs Dull: „Da, interesul mass media este într-adevăr uriaș, chiar și acum. Sunt căutat din Japonia, din Brazilia, din toate țările Europei ș.a.m.d. Sunt atât de solicitat încât nu reușesc să răspund tuturor. Lucru care arată că Index a fost cu adevărat un punct de reper, un portal de știri important și în Ungaria, dar și în afara ei, și că de-a lungul anilor a devenit un simbol al libertății presei. Diferența pe care o constat între presa internațională și cea din Ungaria este că în timp ce presa de afară chiar încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat, presa maghiară a început o campanie împotriva mea. Publicațiile și posturile apropiate actualului guvern nu sunt, evident, interesate să afle ce s-a întâmplat, dar au lansat un atac incredibil împotriva mea.”

Europa Liberă: Există și alt interes decât cel al presei? Mă gândesc la cel politic sau la oameni de afaceri ori companii care vor să sprijine continuarea proiectului Index într-o altă formă?

Index a fost cu adevărat un punct de reper, un portal de știri important și în Ungaria, dar și în afara ei, și că de-a lungul anilor a devenit un simbol al libertății presei

Szabolcs Dull: „Da, există o presiune puternică, asta îmi spun și colegii, că primesc foarte multe mesaje, semnale pentru a continua proiectul. Se simte presiunea aceasta, că lumea vrea să existe un alt proiect. Sigur, nu știm ce va fi și sunt multe probleme de rezolvat – tehnice, legale, financiare. Nu e chiar așa de simplu de mers mai departe, dar primim foarte multe mesaje de susținere pentru a continua. Ani la rând, slogalul Index a fost: Nu există altul! Acum, sloganul echipei demisionare este: Să fie altul! Spune multe și această schimbare. S-a putut vedea că, mai ales după demiterea mea, echipa a fost foarte puternică și solidară, și asta dă o forță extraordinară redacției.”

Europa Liberă: Ca să economisesc o întrebare: care a fost, în cadrul acestor interviuri, întrebarea pe care v-o amintiți cel mai mult sau care vi se pare cea mai importantă?

Szabolcs Dull: „Întrebarea recurentă este dacă guvernul Viktor Orbán are sau nu de-a face cu cele întâmplate?”

Europa Liberă: Bun, n-am avut noroc, pregătisem și eu această întrebare. Care ar fi, însă, dovezile că guvernul FIDESZ ar avea de-a face cu toată povestea Sau e doar intuiție, fler.

Szabolcs Dull: „Și mie mi-ar plăcea mult să aflu cum se leagă prezența lui Miklós Vaszily (omul care a coordonat principalele schimbări operate în ultimii ani de FIDESZ pe piața media din Ungaria – n. red.) de toată povestea și ar răspunde chiar el la întrebare. Ceea ce știu cu siguranță, este că, la un moment dat, Vaszily a apărut la Indamedia, firma care se ocupă de publicitate la Index, după care consilierii săi apropiați au elaborat un plan pe care au vrut să îl impună redacției – așa-numitul plan de externalizare a editării textelor, pas care, în opinia mea, ar fi dus la desființarea redacției, lucru împotriva căruia am protestat vehement și eu, și redacția. Apoi, în iulie, m-au demis.

Noi, redacția Index, nu am făcut o demonstrație politică. Ne-am ridicat doar vocile pentru a arăta în ce condiții vedem că poate fi asigurată independența noastră jurnalistică.

Este bine să țineți cont și de faptul că în Ungaria totul este foarte repede contextualizat politic. Dacă ați fost atenți, noi, redacția Index, nu am făcut o demonstrație politică. Ne-am ridicat doar vocile pentru a arăta în ce condiții vedem că poate fi asigurată independența noastră jurnalistică. Am făcut-o încă de acum doi ani. Însă, pentru ca redacția Index să poată lucra liber și independent, trebuie îndeplinite două condiții care nu sunt de negociat: independența editorială și intangibilitatea echipei redacționale. Mai exact, foarte simplificat, să nu ne spună nimeni din exterior ce să scriem sau ce să nu scriem, respectiv să nu ne spună nimeni din afară cu cine să lucrăm, în ce formulă de organizare. Noi am simțit că această a doua condiție a fost încălcată. Așa, nu ne mai putem continua munca.”

Europa Liberă: Nici rezultatele economice din ultimele luni ale firmei nu au fost dintre cele mai bune. Au influențat și ele situația creată?

Szabolcs Dull: „Întâi de toate, trebuie știut că Index este sau a fost, fără îndoială, cel mai citit portal de știri din Ungaria. Încă de la începutul pandemiei am avut în jur de un milion de vizitatori unici pe zi. Faptul că agențiile de publicitate ale statului sau cele apropiate guvernului nu au făcut reclamă la noi, deși eram cel mai accesat site, este o ciudățenie și ține doar de caracteristicile economiei ungurești. Evident că acest lucru a creat probleme continue afacerii. Din cauza lor a trebuit să luăm și măsuri: reduceri de personal, tăierea bonusurilor pentru orele de muncă efectuate la sfârșit de săptămână și alți pași care au afectat organizația, redacția.

Dincolo de toate acestea, deoarece nu prea aveam informații despre cum evoluează reclamele și după ce criterii primim bani din ele, ne-am pus, inclusiv eu, tot mai multe întrebări, pe care le-am adresat apoi și celor care se ocupă de partea de business. Nu am primit, însă, vreun răspuns liniștitor despre cum merg lucrurile din punct de vedere financiar, economic.”

Europa Liberă: Se tot scrie de discuțiile pe care le-ați purtat cu conducerea Index în zilele premergătoare demiterii dumneavoastră și a demisiei în bloc a redacției. Care sunt aspectele relevante, de aflat despre aceste discuții pentru un cititor din România? Care a fost tonul, atmosfera lor?

Szabolcs Dull: „După ce am protestat față de planul de externalizare a editării textelor și am publicat acel barometru al cărui ac se mută de la „Independent” la „În pericol”, semnalând astfel opiniei publice că ne simțim în pericol, deci, după acest moment, atmosfera generală în redacție s-a schimbat. Din mai multe motive. Se întâmplau lucruri pe care redacția pur și simplu nu le înțelegea. Pentru a da un singur exemplu: într-o singură săptămână ne-au plecat doi directori generali. În cazul unuia dintre ei, nu știu nici astăzi motivele plecării. Cert este că am rămas fără doi directori generali. De aici încolo, discuțiile s-au purtat pe un ton și într-o atmosferă stranie, pentru că László Bodolai, curatorul fundației care deține Index, a pus pe toată lumea să semneze o declarație de păstrare a secretelor companiei. Prin urmare, conținutul discuțiilor despre care vorbim sunt protejate de aceste declarații semnate. Din aceast motiv, nici nu pot vorbi despre conținutul lor, oricât de important ar fi ca opinia publică să le cunoască, pentru ca toată lumea să înțeleagă mai bine cum am ajuns în situația în care practic întreaga redacție a demisionat după demiterea mea.”

Nu pot renunța la dreptul meu la exprimare, când și interesul meu este ca acest caz să fie prezentat publicului cât mai transparent, să reiasă cât mai multe detalii legate de el

Europa Liberă: Umblă vorba, inclusiv în rândul susținătorilor dumneavoastră, că motivul invocat în demiterea dumneavoastră a fost scurgerea de secrete de business spre concurență. Cum comentați?

Szabolcs Dull: „Am spus-o de mai multe ori și o spun și acum: nu am oferit secrete de afaceri. În motivația documentului prin care am fost demis, pe care mi l-a înmânat László Bodolai în persoană, figura un punct în care Bodolai scria că și-a pierdut încrederea în mine pentru că am făcut publice comunicatele de serviciu și am repoziționat barometrul în zona de pericol. Deci, nu este vorba de secrete de afaceri.”

Europa Liberă: Se spune că au vrut să vă cumpere. E adevărat?

Szabolcs Dull: „Nici vorbă. Au existat, în ultimele săptămâni, presiuni asupra mea și asupra redacției, dar nu în forma aceasta.”

Europa Liberă: Cum a reacționat redacția imediat după ce a aflat că ați fost demis?

Szabolcs Dull: „E important de știut că László Bodolai nu a anunțat demiterea mea în redacție, la fața locului.”

Europa Liberă: Unde, mai exact?

Szabolcs Dull: „Nu contează, important este că nu în cadrul Index. Aș fi putut avea și varianta semnării unui acord comun, o hârtie pe care scria că, dacă tac, dacă refuz, de exemplu, un interviu cum este și cel de față, atunci, evident, pot pleca în condiții financiare mai avantajoase, cu mai mulți bani. Am refuzat propunerea și pentru că știam, încă de atunci, că va fi extrem de important ca cele întâmplate să fie cunoscute cât mai bine de opinia publică. Pur și simplu nu pot renunța la dreptul meu la exprimare, când și interesul meu este ca acest caz să fie prezentat publicului cât mai transparent, să reiasă cât mai multe detalii legate de el.

Când m-am întors în redacție ca să împachetez și să îmi iau rămas bun de la colegi, László Bodolai adusese deja la cunoștința redacției decizia sa printr-un email, un lucru cu totul străin culturii organizaționale a Index, pentru că noi, și asta a putut vedea lumea întreagă, suntem o echipă foarte solidară, care discutăm între noi problemele și comunicăm foarte mult unii cu alții.

Le-am vorbit colegilor despre cele întâmplate și i-am asigurat că cetatea pe care am apărat-o împreună, am încercat să o apăr, ca să spun așa, până la ultima mea picătură de sânge, dar că nu mai pot continua, le revine lor sarcina să o facă pe mai departe. Am aflat apoi că nu au primit un răspuns liniștitor și așa au decis că, în noile condiții, nu își mai pot desfășura activitatea.”

Vreau să le mulțumesc aici celor din Ardeal pentru numeroasele mesaje private și publice

Europa Liberă: Ce se va întâmpla cu arhiva Index, un pachet informațional pe care l-aș numi esențial pentru societatea și sfera academică din Ungaria? Să o salveze cititorii?

Szabolcs Dull: „Arhiva Index are o valoare cu totul deosebită. Vorbim de o istorie de 21 de ani. Sau, altfel spus, toate transformări prin care a trecut societatea maghiară în ultimii 21 de ani sunt prezente în arhiva Index. Sunt, apoi, nenumărate povești care se leagă de istoria de 21 de ani a Index, inclusiv foarte multe inovații ce țin de istoria presei, momente care definesc conținutul online de limbă maghiară. Arhiva ar trebui păstrată cu orice preț, dar decizia ține, bineînțeles, de proprietarii Index.”

Europa Liberă: Ce se va întâmpla cu echipa și încotro o veți lua dumneavoastră?

Szabolcs Dull: „Am primit foarte multe încurajări. Cum am mai spus, viitorul acesta ține și de câteva condiții tehnice, financiare. S-a întâmplat ceva unic pentru mediul online din Ungaria: pagina Facebook pe care au creat-o colegii mei după ce au demisionat a strâns, în câteva zile, un sfert de milion de like-uri, ceea ce, în condițiile de aici, înseamnă foarte mult.

În ce mă privește, am avut un contract foarte strict, care prevede ca timp de șase luni după plecarea mea să nu mă angajez în proiecte concurențiale. Deci, până atunci, nu pot lua parte la niciun proiect similar, dar le țin pumnii colegilor mei. Spun mereu că valorile pe care s-a clădit Index și de care au nevoie sute de mii sau, uneori, chiar peste un milion de oameni trebuie păstrate. Ungaria are nevoie de ele. Și, în opinia mea, are nevoie de ele nu doar Ungaria, ci întreg Bazinul Carpatic. Pentru că am primit foarte multe mesaje de susținere și de peste hotare și vreau să le mulțumesc aici celor din Ardeal pentru numeroasele mesaje private și publice. O susținere care este extrem de importantă pentru noi și care arată, într-adevăr, că Index este nu doar un produs media al Ungariei, ci pur și simplu al unei întregi regiuni.”

Sursa: romania.europalibera.org

Categories
Locale Nationale Stiri

Scandările antimaghiare ale fotbaliștilor de la FCSB după finala cupei cu Sepsi OSK, pasibile de sancțiuni severe

Conducerea Federației Române de Fotbal (FRF) a sesizat Comisia de Disciplină în legătură cu scandările antimaghiare și jignitoare ale fotbaliștilor de la FCSB după meciul cu Sepsi OSK din finala Cupei României, a declarat pentru G4Media.ro șeful biroului de presă a federației, Cătălin Popescu.

Sesizarea a fost depusă de secretarul general al FRF, Radu Vișan, iar cazul se află pe rol. Potrivit articolului 54 din Regulamentul disciplinar al Federației, sportivii și oficialii care „în mod public, discriminează sau denigrează pe altcineva într-o manieră jignitoare pe motive de rasă, culoare, limbă, religie, sex, origine etnică” pot fi suspendați pentru 6 jocuri la toate nivelurile, în cazul jucătorilor, echipei tehnice şi antrenorilor şi 4 luni pentru oficiali. În plus, clubul respectiv poate fi sancționat cu o penalitate de la 5.000 la 60.000 de lei.

Reamintim că, imediat după ce FCSB a câștigat Cupa României în fața echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, jucătorii bucureșteni au sărbătorit alături de câțiva membri ai galeriei și au strigat sloganuri antimaghiare și jignitoare la adresa echipei din județul Covasna.

Ladislau  Bölöni, fost fotbalist emblematic al Stelei, a condamnat dur comportamentul jucătorilor de la FSC. „S-au întâlnit două echipe apropiate de sufletul meu şi îmi pare rău pentru prostia care s-a petrecut după meci. Nu are nimic în comun cu fotbalul. Ce s-a întâmplat este la ani lumină de civilizaţie. Iar faptul că au fost implicaţi şi jucători e contrar principiilor unei echipe din care au făcut parte Duckadam, Belodedici, Lăcătuş, Tudorel Stoica, Bölöni sau Piţurcă”, a transmis  Bölöni, citat de Gazeta Sporturilor.

Potrivit GSP, tonul scandărilor a fost dat de Gheorghe Mustață, un lider al galeriei FCSB, eliberat din închisoare în luna ianuarie, după 6 ani petrecuți în spatele gratiilor pentru violență și șantaj prin taxe de protecție.

Sursa: g4media.ro 

Foto: captură video GSP Live

Categories
Internationale Nationale Opinii Politic

„Armele seducției” lui Viktor Orbán în rândul maghiarilor de peste granițe, date în vileag de „Le Monde“

Oricine are prilejul de a veni în contact cu minoritățile maghiare din România va constata cu ușurință susținerea și loialitatea acesteia – cu excepțiile firești – față de premierul ungar Viktor Orbán. Publicaţia franceză „Le Monde“ a făcut un amplu reportaj în Ardeal, prin care arată care este strategia prin care controversatul om politic a câștigat de partea sa un număr atât de mare de maghiari din afara granițelor. Cultivând Obsesia Trianonului, Viktor Orbán  îşi „galvanizează electoratul” interpelând mulţimea despre nedreptăţile trecutului şi despre acel „diktat“, care a lăsat câteva milioane de maghiari între graniţele ţărilor vecine.

La o sută de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, premierul Viktor Orbán continuă să cultive amintirea acestui „dictat“, scrie „Le Monde“. „A fost odată un pământ între munţi, în spatele interminabilei câmpii a Dunării. Un pământ al „comorilor naturale“ de care „Occidentul a privat Ungaria“, „încălcând frontiere milenare“ pentru a-i forţa pe maghiari să trăiască în spatele unor „frontiere imposibil de apărat”, transformând naţiunea în „culoar al morţii“.   Astfel s-a exprimat premierul ungar, Viktor Orbán, pe 6 iunie, pentru comemorarea „tragediei naţionale“ pe care o reprezintă Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920 într-o anexă a Palatului Versailles şi care, o sută de ani mai târziu, încă reprezintă o plagă sângerândă pentru o bună parte a maghiarilor. Semnat între puterile victorioase din Primul Război Mondial şi reprezentanţii unei Ungarii învinse, aliata cu Reich-ului german, Trianon a însemnat pierderea a două-treimi din teritoriul fostului regat al Ungariei, anterior parte integrantă a Imperiului Austro-Ungar. O treime a populaţiilor maghiarofone a fost lăsată în noile ţări vecine, cum ar fi Cehoslovacia şi Romania. Niciun ungur nu poate ignora ce este Trianon, acest „dictat“ impus unei naţiuni mândre, dar izolată lingvistic de puterile victorioase, începând cu Franţa unde Tratatul, la fel ca numeroase alte convenţii care au reconfigurat frontierele Europei după 1918, este în mare parte uitat“, notează „Le Monde“.

Pandemia i-a stricat planurile lui Viktor Orbán, care plănuia să comemoreze acest eveniment prin inaugurarea unui monument controversat în centrul Budapestei, o rampă pe care sunt scrise numele localităţilor pierdute şi care conduce spre o „flacără eternă“ care să simbolizeze Ungaria Mare. Inaugurarea monumentului a fost amânată pentru luna august. În schimb, premierul naţionalist ungar s-a deplasat în localitatea Satoraljaujhely, în apropierea frontierei cu Slovacia, unde a vorbit despre suferinţele Ungariei.

După 100 de ani, aproximativ două milioane de maghiari – în timp ce Ungaria are 9,7 milioane de locuitori – sunt răspândiţi în România, Slovacia, Serbia, Ucraina, Austria, Croaţia şi Slovenia. Aceste „minorităţi“ joacă un rol preponderent în politica internă şi externă a premierului naţionalist Viktor Orbán, care le acordă favoruri de când a revenit la putere la Budapesta în 2010. Le-a permis la peste un milion de etnici maghiari să obţina paşapoarte ungare. „Iar acest lucru îi este favorabil. La fiecare scrutin, votează masiv pentru partidul său, Fidesz“, subliniază cotidianul francez. „Viktor Orbán ne apăra. Ne oferă ajutoare, 300 de lei (60 de euro) pentru fiecare copil, anual; nu este mult, dar acest lucru ne permite să ne plătim pâinea“, spune Veronica C., în vârstă de 61 de ani, de origine maghiară, intervievată de reporterul Le Monde în faţa casei sale din Valea Uzului. În schimb, unii ceangăi din România se consideră pur şi simplu români. Iar etnicii maghiari din Austria se simt complet asimilaţi.   Oficial, Budapesta nu vrea recuperarea teritoriilor pierdute. „Doar statele au frontiere, nu naţiunile. Unii au înţeles acest lucru, alţii nu. Aceştia din urmă ar face bine să se abţină“, a declarat Viktor Orbán. Ameninţarea voalată este destinată în principal ţărilor noncooperante. România şi Ucraina, conduse de guverne liberale proeuropene, fac obiectul criticilor Budapestei. Este în curs un război diplomatic cu Kievul, în contextul în care reprezentanţii celor 150.000 de maghiari critică legea educaţiei din 2017, neaplicată în totalitate, care prevede intensificarea învătământului în limba ucraineană. În aşteptarea teoreticei soluţionări a problemei, Ungaria utilizează vetoul pentru a bloca apropierea Ucrainei de NATO şi de Uniunea Europeană.   

În schimb, cu Serbia procedează exact invers. „Reintegrarea Donbasului şi Crimeei este de neimaginat fără rezolvarea problemei învătământului lingvistic. Această lege este unul dintre motivele mişcărilor separatiste rusofon“, spune pentru „Le Monde“, Laszlo Brenzovics, preşedintele Asociaţiei Culturale a Maghiarilor din Transcarpatia şi mult timp deputat la Kiev. Teza corespunde cu apropierea lui Viktor Orbán de liderul de la Kremlin. Cu ocazia marcării Tratatului de la Trianon, pe 4 iunie, noul premier al Slovaciei, Igor Matovici, a rostit un discurs în faţa reprezentanţilor comunităţii maghiare adunaţi la Bratislava. „Regatul Ungariei era statul nostru comun, unde voi, maghiarii, eraţi majoritatea, iar noi, slovacii, eram în minoritate. Înţeleg perfect că mulţi oameni încă resimt tristeţe şi durere din cauza Trianonului. Dar eu cred că istoria Ungariei este şi istoria noastră. Să îndrăznim deci să spunem că istoria ungară este şi istoria noastră“, a subliniat premierul slovac.    

Din nefericire pentru Orbán are însă prea puţini sprijinitori în Europa, aproape deloc, care să-i ofere mai mult decât vorbe prudente de înţelegere, scrie publicaţia franceză.   

Foto: Newsweek.ro
Sursa: adevarul.ro

Categories
Internationale Stiri

„Szabad ország, szabad sajtó/ Țară liberă, presă liberă”. Protest masiv la Budapesta pentru susținerea jurnaliștilor de la Index.hu

Mii de persoane au ieșit în stradă la Budapesta pentru a se solidariza cu jurnaliștii de la portalul Index.hu, care au demisionat în grup acuzând conducerea țării de presiuni politice. Index este portalul online cu cele mai multe accesări din Ungaria (aproximativ 1,5 milioane pe zi – raportat la o populație totală de doar 10 milioane), iar multe articole publicate sunt critice la adresa guvernului. La protestele de vineri seara din Budapesta au participat aproape 10.000 de oameni.

Protestatarii s-au adunat în apropierea redacției Index. De acolo au pornit pe malul Dunării spre sediul premierului ungar Viktor Orbán. În repetate rânduri, demonstranții i-au aplaudat pe jurnaliștii de la Index pentru munca lor. Mulți au strigat. “Suntem alături de voi” și “Țară liberă, presă liberă”. 

Redactorul-șef al portalului online Index, Szabolcs Dull, a fost concediat miercuri (22.7.2020). Încă la sfârșitul lunii iunie, el a publicat un articol în care avertiza cu privire la creșterea influenței unor antreprenori apropiați de guvernul ungar asupra redacției Index. În discursul său de adio, Dull a declarat miercuri: “Index este o fortăreață pe care vor să o distrugă.”
După concedierea lui Dull, întreaga redacție Index l-a sprijinit, solicitând să fie reangajat. Conducerea nu a reacționat însă. 
Vineri, peste 80 de angajați ai Index au demisionat, printre care redactoarea-șefă adjunctă Veronika Munk și mai mulți redactori care erau în funcții de conducere. Veronika Munk a anunțat deja că vrea să înființeze un nou portal independent alături de alți foști redactori de la Index. 

În urmă cu trei ani, compania căreia îi aparține portalul a fost preluată de antreprenori apropiați partidului Fidesz al lui Viktor Orbán. O fundație urma însă să garanteze în continuare independența portalului Index. În luna martie a acestui an, întreaga publicitate a fost însă scoasă din atribuțiile portalului și supusă controlului direct al proprietarilor. Cu o lună în urmă, proprietarii au cerut redacției, conducerii portalului, dar și fundației ca materialele publicate să fie mai puțin critice la adresa guvernului – ceea ce a dus la ruptura dintre conducere și redactorul-șef Dull, alături de aproape întreaga redacție. 

Potrivit analiștilor media din Ungaria, aproximativ 90 la sută dintre instituțiile media maghiare sunt, în prezent, sub controlul guvernului. Mulți se tem că și Index va ajunge complet pe linia politică a conducerii de la Budapesta, conform unui model la care a recurs guvernul Fidesz de mai multe ori în trecut: întâi, antreprenori apropiați de guvern cumpără instituții media critice. Apoi, ele sunt aduse pe linia partidului aflat la guvernare sau închise. În 2015, portalul online Origo – odinioară, cel mai mare portal critic – și-a schimbat proprietarii, fiind considerat între timp o portavoce a guvernului Orbán. Un an mai târziu, cel mai mare cotidian al Ungariei, Népszabadság, a fost închis. 

Posturile publice de radio și TV ungare se află încă din 2010 sub controlul statului, iar majoritatea posturilor private, cât și aproape întreaga presă locală sunt în posesia unor antreprenori apropiați partidului Fidesz. Centralizarea peisajului mediatic din Ungaria se reflectă negativ și în clasamentul realizat de Reporteri fără Frontiere: la capitolul libertății presei, Ungaria a ajuns pe locul 89 din 180 de țări. 

Sursa: dw.com.

Categories
Cultura si lifestyle

Turist în Covasna. EPISODUL IV – Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat, prima surpriză plăcută

Cei care ne urmăresc cunosc deja povestea prietenilor mei bucureșteni, Alex și Laura, veniți de curând ca turiști în Covasna pentru trei zile. Alături de ei, am trăit și eu timp de o zi experiența aceasta, după cinci ani de locuit în județ, unde nu mi-am făcut niciodată timp să vizitez obiectivele turistice. Deși în prima zi au fost mai degrabă dezamăgiți după ce au ajuns în Bicfalău, Arcuș și Valea Crișului, cei doi și-au continuat periplul cu un entuziasm molipsitor. Așa se face că, împreună, am ajuns la Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat. 

De cum sosești la poarta muzeului, simți cum te inundă o liniște imensă, o tihnă pe care numai frumusețea naturii și verdele pomilor o pot instala în sufletele ființelor umane. Într-o curte imensă, vezi încă de la intrare case țărănești care recompun atmosfera idilică a satului de odinioară, construcții tip conac și fel și fel de utilaje, tablouri și sculpturi, care îți stârnesc curiozitatea de a le cerceta și a le afla povestea. 

La intrare, ne-a întâmpinat un domn extrem de amabil, care ne-a povestit pe scurt ce urmează să vedem și ne-a recomandat ordinea în care ar fi indicat să vizităm muzeul. Felul cald și primitor în care ne-a vorbit ne-a cucerit pe loc. Urmărindu-ne cumva de la distanță, ne lăsa să vedem casa sau obiectele dintr-un anume loc din curte, apoi, cu pași grăbiți, se mai apropia să ne ofere câte o explicație suplimentară și să ne mai traseze câte o indicație utilă. La un moment dat, același om a apărut îmbrăcat cu alte haine, de care parcă se schimbase mult prea repede. Uitându-ne mai cu atenție, am realizat că, de fapt, erau doi oameni identici, căci cel care apăruse ca din senin îi era frate geamăn ospitalierului domn care ne însoțea, iar asta ne-a distrat și ne-a creat o stare de spirit și mai bună. „Recunosc că am văzut multe variante de muzee țărănești prin călătoriile mele și, da, aici mi-a plăcut tare, tare mult. Mi se confirmă încă o dată că, atunci când nu te duci cu așteptări, este cel mai bine. Mi-a plăcut mult de domnul mai în vârstă, care avea grijă de complex, el însuși o poveste, genul de om care demonstrează că nu contează că ești ungur, secui sau român, ci doar om care ai o conexiune cu un alt om. Atât! Este foarte simplu. M-a distrat când a mai apărut și fratele geamăn al domnului și nu mai știam care dintre ei vorbește cu noi”, mărturisește Laura, căreia muzeul i-a plăcut în mod deosebit și care ar fi renunțat bucuroasă la goana după castele și conace covăsnene pentru a petrece o zi întreagă în acel loc care îți dă impresia că ai călătorit în timp. 

Mai cârcotașă puțin, eu am considerat totuși că muzeul nu este destul de bine promovat și că nu este semnalizat îndeajuns. Chiar și cu GPS-ul, ne-a luat un timp până când l-am găsit pentru că, pe drum, nu sunt mai deloc indicatoare vizibile de tipul „Către  Muzeul Haszmann Pál”, care să te asigure că ai luat-o pe unde trebuia, așa cum ar fi de dorit într-o zonă în care este situat orice obiectiv turistic. În plus, domnul a cărui prezență ne-a încântat atât de mult, ne-a tratat ca pe niște oaspeți, ceea ce ne-a făcut o imensă plăcere. Totuși, în clipa în care ne-a spus că întâi vizităm muzeul și abia apoi cumpărăm biletele, ni s-a părut puțin ciudat. Încă nu am înțeles această strategie. Îmi închipui că este doar modul prin care ni s-a arătat că vizita noastră e un prilej de bucurie și tind să cred foarte mult în veridicitatea acestui gând. Pe de altă parte, ca turist, poți începe să te gândești că nu ai destui bani la tine să plătești și îți dorești să știi din capul locului cât costă un bilet. În mod normal, astfel de informații sunt afișate la vedere, încă de la intrarea într-un muzeu, dar noi la Cernat nu le-am observat – ceea ce nu înseamnă neapărat că nu erau. 

Partea cea mai curioasă a fost abia la final când, încântați peste măsură de cele ce văzuserăm și convinși că muzeul nu este luat cu asalt de vizitatori, am vrut să cumpărăm suveniruri, cărți informative și orice alte materiale de promovare pe care să le putem oferi mai departe și altor persoane cărora le-am putea recomanda să meargă la Cernat. Cerința noastră a părut că o ia prin surprindere pe doamna care ne vânduse biletele și care, vizibil jenată, a sunat o rudă care mai avea acasă o carte despre muzeu, din 2014, și câțiva magneți de frigider din lemn pictat cu motive populare. Altfel, tot ce am fi putut lua ca suvenir erau niște vederi cu exponate din muzeu, în valoare de 1 leu. Am apreciat că a făcut efortul de a răspunde pozitiv solicitării noastre, dar tot nu puteam înțelege cum de nu au suveniruri. Mirarea noastră a fost cu atât mai mare, cu cât în curtea muzeului există și niște ateliere în care se realizează fel și fel de obiecte de artizanat cu care turiștii ar pleca în mod cert fericiți acasă. Dar, cel mai probabil, turiștii sunt puțini, iar experiența i-a învățat pe cei care administrează muzeul că cererea este prea mică pentru ca asemenea eforturi să fie făcute. Ar fi nevoie mai întâi de un efort susținut al autorităților locale și județene de a investi serios în infrastructură și de a realiza campanii reale de promovare a zonei și a potențialului său turistic pentru ca personalul să se simtă nu doar motivat, ci și obligat de numărul mare de vizitatori să se activeze și în acest sens. 

Trecând peste aceste aspecte, concluzia este că muzeul merită vizitat nu doar pentru numeroasele colecții valoroase pe care le deține, ci și pentru starea de bine pe care ți-o trezește. Cum spunea Laura la plecare: „Frumos loc! parcă te plimbi prin istorie și îți dai seama cât și cum s-a trăit pentru ca noi să fim unde suntem acum. Revin aici!” Și, da. Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat chiar te face să vrei să revii. 

Fotografii: Laura Postelnicu

Imagini cu exponate din Muzeul „Haszmann Pál”
Categories
Locale Stiri

Partidul pentru Odorheiu Secuiesc ar putea deveni o forță locală redutabilă la alegerile din toamnă

În urmă cu patru ani, Árpád Gálfi a fost ales primarul oraşului Odorheiu Secuiesc în calitate de candidat comun al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi al Partidului Civic Maghiar (PCM). Anul trecut, el a fost exclus din PCM, ceea ce l-a determinat să ia decizia ca, la următoarele alegeri locale, să candideze ca independent pentru funcţia de primar al oraşului Odorheiu Secuiesc. Totodată el a iniţiat şi înregistrarea unui nou partid, Partidului pentru Odorheiu Secuiesc, pentru ca susţinătorii săi să poată accede în Consiliul Local.

Demersul de înregistrare a partidului a fost iniţiat în luna ianuarie, iar cererea de înregistrare a fost atacată de AttilaKoszta, fostul director al unei companii de gestionare a
deşeurilor. Potrivit informaţiilor transmise de primar, acesta a acuzat noul partid de separatism şi de o atitudine pro-autonomistă. 

Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia, considerând-o nefondată, şi a dispus înregistrarea Partidului pentru Odorheiu Secuiesc în lista partidelor politice din România.  Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de cinci zile.

Anul acesta, cele două partide maghiare fondate ca alternativă la UDMR au înfiinţat Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) şi au decis să participe la alegerile locale cu această nouă alianţă politică. Însă acordul dintre cele două entităţi stipula şi că o persoană care a fost exclusă din oricare dintre cele două partide, nu poate fi candidatul noii alianţe, astfel că PCM insista că alianţa nu îl poate sprijini pe Árpád Gálfi, care a fost exclus din PCM.

Potrivit primarului, motivul pentru care a atras furia liderilor PCM este acela că a reziliat acele contracte de utilităţipublice, pe care le-a considerat nefavorabile oraşului, şi care au fost încheiate în perioada în care primar al oraşului Odorheiu Secuiesc a fost Jenő Szász, actualul preşedinte al Institutului de Cercetare pentru Strategii Naţionale din Ungaria. Jenő Szász a fost primarul oraşului Odorheiu Secuiesc între 1996 şi 2008, iar din 2003 până în 2012, a ocupat funcţia de preşedinte al PCM. La ultimul recensământ, peste 95% dintre cei 34 000 de locuitori ai Odorheiului Secuiesc s-au declarat de etnie maghiară. După căderea comunismului, oraşul a fost condus în mare parte de primari maghiari care au făcut parte din opoziţia UDMR-ului. 

În România, alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc în luna iulie, dar din cauza epidemiei de coronarivus, au fost amânatepentru data de 27 septembrie. Colectarea semnăturilor necesare pentru înscrierea candidaţilor în cursa pentru fotoliile de primar a început luni, însă depunerea listelor de semnături urmează să se facă abia între 7 şi 18 august.

La Odorheiu Secuiesc există, deocamdată, doar doi candidaţi pentru funcţia de edil al oraşului. Unul dintre aceştia este László Derzsi, liderul grupului UDMR din Consiliul Local, iar celălalt, Árpád Gálfi candidează ca independent. În măsura în care noul partid va fi înregistrat, va intra în cursa electorală drept candidat al Partidului pentru Odorheiu Secuiesc. PPMT, care îl susţine pe actualul primar, respectiv PCM, partidul care l-a exclus pe acesta din rândurile sale, nu au reuşit, încă, să cadă de acord asupra unui candidat comun pentru funcţia de primar, care să selanseze în cursă în culorile AMT.

Ceea ce se întâmplă pe scena politică din Odorheiul Secuiesc este totodată și o dovadă a faptului că România respectă principiile statului de drept, oamenii având libertatea de a fonda partide și a-și exprima nestingheriți convingerile. 

Sursa: hirado.hu

Foto: Facebook, pagina oficială a primarului Árpád Gálfi

Categories
Opinii

Sepsi OSK – dovada vie că visul urmat poate deveni realitate. Gândurile unei suporterițe venite din București

Fac parte din acea categorie a femeilor cărora trebuie să le desenezi ofsaidul ca să îl poată pricepe și nici atunci nu ai garanția că au înțeles cum stă treaba la acest capitol. În general, sporturile nu mă atrag absolut deloc, iar performanțele sportive nu reușesc să trezească în mine nicio emoție. Sunt conștientă de efortul, perseverența și dăruirea din spatele succeselor din domeniu, îmi dau seama de toate sacrificiile pe care le presupune viața unui sportiv de performanță, dar cu toate astea, mărturisesc fără jenă că, dacă de mâine s-ar decide că sportul în lume devine ilegal și nu se mai poate practica, eu nici măcar nu aș observa. Paradoxal, de câțiva ani încoace sunt o susținătoare înflăcărată a echipei de fotbal Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe și chiar merg pe stadion atunci când timpul îmi permite. Mai bine zis, mergeam înainte de pandemie. 

Vă întrebați, firește, dacă îmi dau seama ce mesaj contradictoriu transmit când spun toate acestea, însă cu răbdare, veți descoperi că totul are un sens. Când eram copil, îmi plăcea să mă joc mai mult cu băieții, pentru că lor nu li se cerea să fie cuminți, iar jocurile cu ei nu erau nicicând plictisitoare ca ale fetelor. Așa am ajuns să vin în contact nu doar cu fotbalul, ci și cu stadionul. Mergeam cu ei la fel și fel de campionate, susțineam câte o echipă în funcție de cine erau jucătorii, fluieram și mă agitam cot la cot cu ceilalți, de ai fi crezut că devin cel puțin Anamaria Prodan în viață. Nu era campionat național sau mondial pe care să nu îl urmăresc cu sufletul la gură la televizor și chiar făceam schimburi de surprize cu fotbaliști cu băieții din gașca mea, pentru a forma o colecție completă de la celebra gumă Final. O singură dilemă aveam pe atunci și am păstrat-o foarte multă vreme și după: cu echipa cărui club sportiv să țin și după ce criterii să fac eu selecția? De ce să țin cu Steaua sau Dinamo și nu cu Rapid? Pentru că între timp m-am luat cu viața și am renunțat definitiv la fotbal, am lăsat dilema nerezolvată și nu m-am mai gândit la ea niciodată. 

Asta până în 2017, când lucrând la un ziar local, am aflat că echipa de fotbal masculin din oraș, Sepsi OSK, a făcut o surpriză pe care nu mulți nici nu o visau: a fost promovată în Liga I de fotbal. Toată lumea în jur numai despre asta vorbea. Pe mine m-a surprins mai mult decât pe alții, pentru că departe cum mă țineam de evenimentele sportive, nici nu dădusem prea mare importanță campionatelor de fotbal despre care mai auzeam că se organizau prin oraș sau prin județ. Deh, ca femeia dezinteresată de fenomenul fotbalistic. Întâmplarea făcea însă să îl fi întâlnit personal pe actualul finanțator al clubului,  Diószegi László, cunoscut în oraș pentru calitatea pâinii care se fabrică în brutăriile sale. Făcusem cu dumnealui mai multe materiale și interviuri pentru ziar și aveam o colaborare bună. Știam despre pasiunea sa pentru fotbal, dar o tratasem ca pe un detaliu asupra căruia nu vedeam de ce să insist. Mereu amabil și plin de bunăvoință, omul îmi câștigase respectul și îi urmăream activitatea. Brutăria sa era destul de des premiată în diverse competiții despre care îmi plăcea să scriu, dar niciodată nu scriam ceva despre fotbal. 

În clipa în care am aflat că Sepsi OSK a luat naștere dintr-o pasiune pe care și-a manifestat-o paralel cu afacerea, investind timp, bani, speranță și încredere, așa cum scrie în istoricul de pe site-ul clubului, am fost fascinată. Îmi plac la nebunie oamenii care au visuri și care fac tot ce ține de ei să și le urmeze. Iar  Diószegi László tocmai demonstra concret sub ochii mei tot ce citisem ani de-a rândul în fel și fel de cărți motivaționale, cum că, dacă vrei ceva cu adevărat și te dedici cu toată ființa ta, acel ceva devine posibil și se produce în viața ta. Plină de o admirație nedeclarată până astăzi, am început să urmăresc echipa Sepsi. Mai mult, ziarul la care lucram realiza un caiet-program pentru primele meciuri ale echipei cu formațiile din Liga I. Astfel, după ani buni, dilema mea era rezolvată. Acum știam cu ce echipă să țin și de ce. 

Luați pe nepregătite de succesul pe care suspectez și azi că nu îl așteptaseră nici ei, cei de la club au făcut un efort heirupist să țină pasul cu ceilalți. Pentru că stadionul din Sfântu Gheorghe era prea mic, primele meciuri s-au disputat la Brașov. Apoi, într-un efort ce părea ireal, stadionul a fost amenajat corespunzător, au fost închiriate nocturne și, într-un timp destul de scurt, meciurile s-au mutat în oraș. Totul fierbea. Se schimbau antrenori, se făceau transferuri și concedieri, presa pusese reflectoarele pe oraș și începuserăm să simțim că avem echipă de Liga I. În primul an, miza fusese să scăpăm de retrogradare, căci odată ajunși mai sus nu era și sigur că vom rămâne. 

În zilele acelea clocotitoare, am descoperit că, de fapt, Diószegi László nu fusese niciodată singur în povestea aceasta. Clubul avea deja o galerie formată din oameni care au reușit să mă umple de emoție la primul meci la care am participat pe stadion. Băieții din galerie au un mod aparte de a încuraja fotbaliștii din teren, chiar în momentele în care sunt mai dărâmați. Îmi plac și cântecele lor, deși nu înțeleg decât un singur refren pe care îl și intonez. Asta îmi curmă puțin bucuria și recunosc că mi-ar plăcea ca, într-o zi, să cânte imnuri și în limba română.

Miercuri, după numai trei ani de Liga I, Sepsi OSK a ieșit pe locul II în finala cupei cu FCSB. Mulți au aplaudat câștigătorii cupei pentru că meritau, desigur. Eu prefer să-mi direcționez aplauzele către echipa Sepsi OSK pe care am văzut-o crescând și care a făcut performanță într-un timp scurt, adaptându-se din mers la succes. Felicitări tuturor și multe rezultate bune pe viitor! Felicitări, Diószegi László, pentru încăpățânarea de a face un vis să devină realitate! Chapeau!

Fotografii: sepsiosk.ro

Categories
Hírek magyarul Magyar típusú találkozás

Átlátszó Erdély: Mit kezdjünk az álhírekkel?

Hogyan védekezhetünk a manipulációval szemben, amikor a szokásosnál is jobban ki vagyunk téve a félrevezetésnek?

Az új koronavírus okozta világjárvány újra az álhírekre irányította a közvélemény és a hatóságok figyelmét. A pánikkeltő, stresszt kiváltó események vagy akár a megnövekedett érdeklődés is kedvez az álhírek terjedésének. Választási kampányok, világjárványok, gazdasági válságok fokozottan kötik le a figyelmünk, a hírgyártók pedig – jó vagy rossz – tartalommal szolgálják ki.

Általában azért fogyasztunk híreket, hogy megtudjuk, mi történik a világban. Gyakran azonban olyan információkat keresünk, amelyek ráerősítenek az értékeinkre és világnézetünkre. A Massachusetts Institute of Technology (MIT) egy tanulmánya szerint nehezebben emésztjük meg azokat a híreket, amelyek kikezdik a világlátásunkat, mert megértésük fokozott szellemi erőfeszítést igényel. Ráadásul negatív érzelmeket keltenek, ami kényelmetlen számunkra.

Egy átlátható, számonkérhető és demokratikus erdélyi magyar közösségért

Az MIT kutatási eredményei aggodalommal tölthetik el azokat, akik az utóbbi években az online terjedő álhírek ellensúlyozásának módszereit igyekeztek kidolgozni. Többen javasoltak olyan intézkedéseket, mint a különböző botok – automatizált feladatokat végrehajtó internetes applikációk – megszüntetése, online tartalom blokkolása, információellenőrző kampányok vagy épp médiaoktatás. De reális elképzelés, hogy valaha is ellenőrzés alá vonjuk a jelenséget?

Egyáltalán kívánatos-e bármi áron ellenőrizni az álhírek terjedését?

Az online tér kevésbé szabályozott, mint az audiovizuális sajtó. Rádió- és tévéműsorok sugárzásához frekvenciára van szükség, egy ország frekvenciasávja pedig korlátozott. Frekvencia igényléséhez az állam egy sor – a tartalmat is érintő – feltételt támaszt: méltányosság, kiskorúak védelme, stb. Az interneten korlátlan számú kiadvány működhet, amelyeket az állam nem tud korlátozni, mert a feltételekért cserébe nem tud semmit nyújtani.

Az internet decentralizált, nem ismer országhatárokat, az országos hatóságok emiatt sem tudják ellenőrizni. Ez hasznos, ha például visszaélésekről szeretnél információkat közzétenni, és nem szeretnéd, ha a hatóságok üldöznének érte. De káros, ha összeesküvés-mítoszokat akarsz terjeszteni, és így akarod elkerülni a hatósági büntetést.

Az internet szabadsága teszi lehetővé a visszaélést. A nagy dilemma éppen az,

hogyan lehet biztonságosabbá tenni az internetet cenzúra nélkül.

Először is tudnunk kell, hogy az internet sem felügyelet nélküli terep. Itt is alkalmazandók a fizikai világban érvényes viselkedési szabályok. Az álhírek terjesztése azonban nem bűncselekmény, amíg nem veszélyezteti a nemzetbiztonságot, vagyis ha nem járnak nagyon súlyos következményekkel.

Léteznek már javaslatok a kevésbé súlyos esetekre is. Egyesek a felhasználók viselkedését megváltoztató beavatkozásokat sürgetnek: a hamis információkat is magában foglaló tartalmak felcímkézése, a valós információk terjesztésének ösztönzése a közösségi hálókon.

Független szervezetek adatellenőrzése akkor működik, ha rövid és tárgyszerű. Az interaktív grafikonok, mint az úgynevezett igazságbarométerek egyelőre inkább zavart és ellenérzést keltenek a felhasználók körében. A közvetlen üzenetet könnyebben fogadják be a felhasználók, főként ha az üzenet egy teljes kijelentést, nem csak egyes részeit azonosít igazként vagy hamisként. De ne feledjük, hogy a felhasználó könnyebben söpri félre azokat a cáfolatokat, amelyek a személyes világnézetét is megkérdőjelezik.

Az automatizált botok vagy bizonyos tartalmak eltüntetése nem fenntartható megoldás, mert botokat, álhíroldalakat és felhasználói fiókokat könnyen újra létre lehet hozni. A sajtó jelenlegi rendszerében a túltermelés a szabály, a „megtisztításához” szükséges erőfeszítés hatalmas emberi és technikai erőforrást igényel. A tartalom blokkolásához szükséges bürokrácia pedig könnyen disztópiává válhat: bizottságok fogják megállapítani, mi az igazság? Vagy épp automatikus rendszerek?

Kinek a valósága lesz a mérce?

A közbeszédet nem lehet önkény gyakorlása nélkül megtisztítani a „veszélyes elemektől”. Romániában a Covid-19 miatti szükségállapotban a tartalom blokkolásával a belügyminisztérium egyik bizottsága foglalkozott. Ez a lakosság felügyeletének egyik intézménye, amely semmilyen szakértelemmel nem rendelkezik a sajtószabadság, a szabad önkifejezés és az információhoz való hozzáférés terén.

Ami a felhasználók viselkedésébe történő beavatkozást illeti, a médiaoktatás tűnik hosszú távú megoldásnak azokra a problémákra, amelyeket az internet infrastruktúrája és működési módja generál. Ezt bármilyen korban el lehet kezdeni, de az iskolában a leghatékonyabb, mert ebben az időszakban formálódnak a jövő olvasói. További előnye, hogy nem sért emberi jogokat, nem veszélyezteti a demokrácia állapotát, ahogy a cenzúra teszi (eufemisztikusabban: a tartalom blokkolása).

A médiaoktatás nem csodaszer, és nem oldja meg az online tartalomgyártás logikájából adódó problémákat, ahol mi, fogyasztók adatokat termelünk, ezek az adatok pedig jövedelmet generálnak. A médiaoktatás elismeri az információfogyasztók információtermelő szerepét is, amely szerep olyan új felelősségekkel jár, amelyeket fel kell ismernünk abban az életkorban, amelyben ez az átalakulás végbemegy. Ez az életkor pedig egyre hamarabb köszönt be.

Fordította: Szabó Tünde

Forrás: atlatszo.ro

Categories
Cultura si lifestyle

Turist în Covasna. EPISODUL III – Deși listate ca obiective turistice, castelele din Arcuș și Valea Crișului nu pot fi vizitate

Între multele castele cu care se laudă județul Covasna, cel de la Arcuș, denumit Castelul Baronului Szentkereszty Zsigmond, este poate unul dintre cele mai cunoscute. Cel mai probabil, acest lucru se datorează și faptului că, mult timp, acolo a funcționat Centrul de Cultură Arcuș, unde se organiza o multitudine de evenimente culturale. Între timp, clădirea a fost retrocedată unui conte moștenitor din străinătate și nu mai este deschisă spre vizitare. Informația aceasta încă nu a ajuns la toată lumea, deci nici la prietenii mei bucureșteni, Alex și Laura, veniți ca turiști în județul Covasna, așa cum am mai povestit cu un alt prilej. Ca urmare, dornici să se bucure de frumusețile arhitecturale covăsnene, cei doi au mers și la celebrul castel din Arcuș. Erau exact în prima zi, chiar după ce suportaseră prima dezamăgire cu conacele din Bicfalău – dezamăgire pe care am istorisit-o pe larg aici.

Pentru cei care nu știu, precizez că fostul Centru de Cultură din Arcuș are o istorie extrem de interesantă despre care s-a scris mult, așa cum se poate observa printr-o simplă căutare pe Google. Un articol amplu peste care am dat în încercarea mea de a mă pune la curent cu felul în care este promovat castelul în discuție mi s-a părut seducător prin felul în care prezintă transformările pe care epocile și regimurile le-au adus de-a lungul timpului celebrei clădiri covăsnene. Aceasta a fost pe rând moșia mai multor familii de nobili maghiari, apoi proprietate a statului în comunism, fiind una dintre casele de vacanță ale lui Ceaușescu, dar și orfelinat, şcoală de mecanici agricoli sau sediu CAP. Mai important decât istoricul clădirii în sine, pe care ca turist te gândești că oricum îl afli de la ghizi când ajungi la fața locului, mi s-a părut faptul că, la sfârșit, sunt furnizate informații foarte clare și extrem de utile despre adresă, orar de vizitare și tarife. Numai că, uitându-te mai bine în articol, descoperi undeva în josul paginii că a fost scris în urmă cu patru ani. 

De atunci, multe s-au schimbat în viața clădirii cu destin tumultuos, dar dacă este sau nu vizitabil astăzi nu afli prea ușor. Inclusiv pagina sa de Facebook este expirată și chiar neoficială, în timp ce alte site-uri continuă să furnizeze informații neactualizate, ca de pildă acesta și acesta – (asta în cazul în care între timp nu își vor aduce informația la zi).

În ultimii ani, castelul a tot fost disputat și judecat, iar în prezent se află în posesia moștenitorului care a avut câștig de cauză în instanță și urmează să îi croiască un destin nou. Informația nu este confirmată de nicio publicație, deci nu apare online pe nicăieri, dar accesând www.visitcovasna.com, realizezi că fostul Centru de Cultură de la Arcuș nu este listat ca obiectiv turistic la secțiunea Conace-Castele. În plus, pe site-ul monumenteuitate.org, castelul este bifat ca inaccesibil, dar câți turiști au pricepere, timp și răbdare să culeagă informații ca un documentarist înainte de a pleca la drum? Prietenii mei au petrecut destul de mult timp pe internet și tot nu au obținut simplu și rapid toate informațiile de care aveau nevoie pentru ca turul în Covasna să devină o amintire plăcută, lipsită de peripeții frustrante. 

Sătui să răscolească internetul mai ceva ca un Sherlock Holmes al timpurilor noastre, Laura și Alex, care se cazaseră la o pensiune din Sfântu Gheorghe, au decis să meargă totuși până la Arcuș, având în vedere că distanța era nesemnificativă. „Ca să ajungem la Arcuș, am pus GPS-ul. E destul de aproape de Sfântu Gheorghe, cam la vreo 6 km. Când am intrat în localitate, din fuga mașinii am văzut o poartă impunătoare cu doi lei. Acolo era ce căutam noi. Poarta era deschisă, așa că am intrat cu mașina. La intrare, era un teren de sport și mai era o clădire care semăna cu un cămin”, relatează Laura. 

Apropiindu-se, au realizat că poarta domeniului era deschisă. Mai mult, au observat că în curte era mișcare, ceea ce i-a încurajat să intre. „Pe poartă scria „Proprietate privată”, așa că ne-am plimbat preț de cinci minute pe lângă ușa conacului, care la rândul ei era deschisă. A fost greșeala mea că am intrat să întreb dacă e cineva și dacă ne putem plimba prin curte. Dacă nu insistam, ne puteam plimba nestânjeniți pe acolo”, spune mai departe Laura. Din relatările ei, reiese că în cele din urmă, din castel a ieșit o doamnă care le-a refuzat politicos solicitarea de a vizita domeniul. „Cu un zâmbet înghețat pe buze ne-a spus că nu se poate să vizităm curtea pentru că e proprietate privată”, mărturisește și Alex. Dată fiind situația, cei doi prieteni au mai făcut câteva poze rapid, apoi au părăsit proprietatea. Căzută pe gânduri, doamna respectivă a mers să închidă poarta în urma lor. 

Mânați de o perseverență surprinzătoare chiar și pentru ei, după atâtea dezamăgiri câte le oferise prima zi ca turist în Covasna, cei doi au hotărât să se aventureze și spre Valea Crișului. Ar fi vrut să vadă Castelul Contelui Kálnoky, listat ca obiectiv turistic pe site-ul primăriei din Valea Crișului. Și aici au găsit totul închis, deși pe site-ul monumenteuitate.orgfigurează ca fiind accesibil. Cu toate acestea, dezamăgirea nu a mai fost așa de mare, chiar dacă nu au reușit decât să tragă cu ochiul prin gard. Deja își reduseseră din așteptări în urma celorlalte experiențe. În plus, s-au bucurat de priveliștile încântătoare ale locurilor și de bunăvoința localnicilor cu care au făcut haz de necaz. 

Obosiți, bucureștenii mei și-au pus speranța în ziua următoare, când își doreau ca alte localități să le ofere surprize ceva mai plăcute și să le spulbere convingerea că e greu să fii turist în Covasna. Ceea ce s-a și întâmplat, așa cum vă voi povesti în următorul episod.  

Foto: Laura Postelnicu

Imagini de la fostul Centru de Cultură Arcuș, Covasna