Viktor Orban a transmis, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită pe 15 martie, că Ungaria tratează cu respect toate națiunile, dar se așteaptă la același respect față de maghiari și de la „Bruxelles, Washington sau Kiev”.
În deja obișnuita sa scrisoare scrisă cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, prim-ministrul Ungariei i-a salutat pe toți membrii maghiare.
„Chiar şi la o distanţă de 175 de ani, ne aducem aminte cu admiraţie de această zi imaculată, plină de lumină, în care naţiunea maghiară şi-a câştigat libertatea în pace şi în armonie, fără vărsare de sânge. De-a lungul istoriei noastre, noi, maghiarii, am demonstrat de multe ori că avem curajul să luptăm împotriva forţelor inamice care vor să ne copleşească, dar în acelaşi timp – la fel ca multe alte naţiuni – preferăm mai degrabă să trăim în libertate, decât să murim pentru ea”, a punctat Viktor Orban.
El nu a ratat ocazia și a aruncat săgeți către Bruxelles, Washington și Kiev.
„Ne dorim pacea şi suntem de partea păcii. Tratăm alte naţiuni cu respect, dar ne aşteptăm la acelaşi respect şi faţă de maghiari – de la cei din Bruxelles, Washington sau Kiev”, a scris, în cadrul scrisorii, Orban.
El a mai precizat și că în Bazinul Carpatic „securitatea şi prosperitatea poporului maghiar poate fi garantată”.
Sursa: hirado.hu
Sursa foto: Viktor Orban/Facebook