Pentru cei care nu știu, Festivalul-Concurs DbutanT se organizează anual, din 2016, la Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe. Este singurul eveniment din țară care se adresează exclusiv tinerilor absolvenți din domeniul teatral, pe care îi ajută în mod real să devină vizibili și să pătrundă în lumea artistică în care aspiră să își formeze o carieră. An de an, câștigătorii obțin premii importante, precum contracte de colaborare sau chiar contracte de angajare. Ediția de anul acesta a pus în joc o miză foarte mare și foarte atractivă, având în vedere că, din cei cinci finaliști, trei și-au găsit un loc de muncă, însă, în contextul creat de COVID-19, a fost la un pas de a nu mai fi organizat – așa cum s-a întâmplat, de altfel, cu multe alte festivaluri și evenimente mari în acest trist 2020.
DbutanT este un festival care, în edițiile anterioare, s-a bazat pe sprijinul financiar al AFCN. Ca un făcut însă, anul acesta, nu a reușit să obțină finanțare la concursul de proiecte. Acesta a fost, de altfel, primul impas care i-a pus în dificultate pe organizatori, aceștia neavând prea multe variante în acest sens. Din experiență pot afirma că în mediul privat foarte greu găsești sponsori care să se aventureze să finanțeze evenimente culturale. Motivul este unul foarte simplu, sponsorii privați caută expunere la scară largă, or evenimentele culturale se adresează adesea unui public mai puțin numeros decât, să zicem, un festival al berii.
Rămas așadar fără speranță de finanțare consistentă, DbutanT 2020 a primit un sprijin nesperat de la Teatrul de Stat din Constanța (TSC) care s-a alăturat în premieră echipei de organizare, implicându-se cu toate resursele de care dispune pentru a elimina aceste piedici și a asigura continuitatea evenimentului.
Din acest punct încolo, totul părea că va merge strună. Din cele 27 de spectacole înscrise în competiție, care însumau aproximativ 70 de actori debutanți nominalizați, opt au fost selectate și urmau a fi jucate pe scena Teatrului de Stat Constanța. Cu doar câteva zile înainte de începerea festivalului, autoritățile constănțene anunțau posibilitatea de a introduce restricții din cauza coronavirusului, între care și închiderea teatrelor. A fost al doilea moment de cumpănă al organizatorilor DbutanT, care s-au pliat rapid pe situație și au decis să mute totul online, refuzând cu încăpățânare să cedeze în fața virusului pare co dorește să nimicească tot.
Pentru că la Sfântu Gheorghe situația epidemiologică nu prevestea nimic în neregulă, finala urma să se desfășoare în condițiile stabilite inițial – cu public, pe scena de la TAM.
Când totul părea din nou stabilit, autoritățile guvernamentale s-au reunit într-o ședință în cadrul căreia au decis ca restricțiile de tipul celor anunțate inițial de Prefectura Constanța să intre în vigoare în alte condiții. În felul acesta, accesul publicului în sala TSC rămânea posibil. Așa se face că organizatorii DbutanT, conștienți de nevoia publicului de a vedea live spectacolele de teatru, dar și de avantajele pe care concurenții le-ar fi avut când spectacolele s-ar fi jucat pe scenă, au revenit asupra deciziei de a desfășura totul online și au invitat cei 30 de nominalizați la Constanța. Dintre aceștia nu au mai reușit toți să ajungă – fie pentru că se îmbolnăviseră, fie pentru că își schimbaseră deja programul. Totuși, publicul constănțeal al festivalului s-a putut bucura pe viu de o parte din spectacole, în timp ce cei mai puțin norocoși au urmărit cele opt spectacole online. Tot online au fost urmărite și workshop-urile incluse în programul evenimentului.
Al treilea moment de cumpănă nu s-a sfiit însă să apară, la doar două ore de la începerea festivalului. După primul workshop desfășurat online, dar cu public în sala TAM, alertele telefoanelor locuitorilor din Sfântu Gheorghe au început să sune amenințător anunțând că tocmai se atinsese pragul de 3 persoane infectate la mia de locuitori, ceea ce a însemnat interzicerea accesului publicului în sala de teatru. De acum, finala s-a mutat la rândul ei online.
Cei cinci finaliști au venit totuși la Sfântu Gheorghe unde și-au susținut momentele individuale față în față cu membrii juriului. Performance-urile lor au fost transmise live pe Facebook și totul s-a terminat cu bine, organizatorii reușind să ducă evenimentul la bun sfârșit.
Așa se face că astăzi, Teatrul „Andrei Mureșanu” are doi actori noi: pe Mădălina Muşat, în vârstă de 25 de ani, şi pe Iulian Trăistaru, în vârstă de 22 de ani, ambii absolvenţi ai Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”din Cluj-Napoca. Cel de-al treilea câștigător, Ștefan Mihai, în vârstă de 25 de ani, absolvent 2019 al UNATC București, s-a alăturat trupei de actori ai Teatrului de Stat Constanța.
Între finaliști s-au mai aflat și Alin Turcu, absolvent al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, și Ileana Ursu, absolventă a Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, care, chiar dacă nu au obținut niciun premiu, și-au demonstrat talentul și au făcut cu siguranță foarte dificil procesul de departajare pentru cei cinci membri ai juriului – regizorii Radu Apostol, Gelu Colceag și Ovidiu Caiță, actorul Florin Toma și coregrafa Vava Ștefănescu. Dincolo de toate acestea, marele câștigător de anul acesta rămâne Festivalul DbutanT în sine, care este organizat de o echipă mică dar perseverentă ce nu acceptă eșecul înainte de a fi încercat toate soluțiile posibile. Și, odată cu acest mare câștigător, au câștigat și tinerii absolvenți din generațiile următoare pentru care, deocamdată, DbutanT rămâne singura rampă de lansare în peisajul artistic de la noi.
Foto credit: Volker Vornehm