Categories
Opinii

Critica criticii: Măștile de la unguri, subiect de gâlceavă între români și maghiari

Ne convine sau nu, Ungaria și România au demonstrat de-a lungul timpului un mod foarte diferit de a se raporta la așa-numita diaspora. Dacă, pe de o parte, guvernul ungar a găsit de foarte multe ori de cuviință să își ajute cetățenii de peste graniță, România a ales să neglijeze sistematic diaspora, nemaivorbind de episoadele de disonanţă din ultimii ani, când cetățenii plecați la muncă în străinătate nu au putut să își exercite dreptul de vot.

Mai mult decât atât, la nivelul opiniei publice, se remarcă tot mai mult o scindare de tip „noi” și „ei” între cetățenii rămași în țară și cei plecați în alte state ale lumii. Tocmai de aceea consider că nu este deloc exagerat să privim problema modului în care cele două guverne își tratează diaspora și din perspectiva unei diferențe de mentalitate între români și maghiari.

Nefiind obișnuiți cu un guvern care își sprijină oamenii din afară și neînțelegând de ce ar face asta un guvern pentru niște cetățeni care nu mai plătesc taxe în statul lor, mulți români au fost întotdeauna critici și sceptici față de orice ajutor acordat de guvernul ungar comunităților de maghiari de pe teritoriul României. Cel mai adesea, au suspectat intenții mascate ale ungurilor de a pune stăpânire treptat pe Ardeal sau măcar de a obține autonomia zonelor majoritar locuite de etnici maghiari în România. Pentru cei care se vor grăbi să dea cu pietre, precizez că varianta aceasta nu este neapărat una exclusă nici în mintea mea. Jocuri politice s-au făcut dintotdeauna. La fel de bine însă, aceeași variantă poate fi pur conspiraționistă, mai ales că Ungaria nu își ajută doar cetățenii din România, ci și pe cei din alte state vecine.

În contextul actual, în care oamenii de pe tot globul sunt loviți la propriu de o boală comună, în care frumos și bine ar fi să își dea mâinile și să se ajute unii pe alții, Ungaria a trimis către România mai multe ajutoare. Pe de o parte, după cum a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la solicitarea partidului pe care îl conduce, guvernul ungar a ridicat interdicţia de export pentru hidroxiclorochină, un medicament care pare să-și fi dovedit eficiența în tratarea bolnavilor infectați cu COVID-19 și care lipsește din România, dar se produce în Ungaria. În plus, ministrul de externe ungar Szijjártó Péter a declarat vineri, 10 aprilie, că 600.000 de măşti şi câteva zeci de mii de costume şi alte echipamente de protecţie, respectiv şi teste, vor ajunge la maghiarii din afara Ungariei, şi anume în Transilvania, Voivodina, Ucraina Subcarpatică, Slovacia, Slovenia şi Croaţia.

Toate bune și frumoase până la reacțiile oamenilor față de știrea despre aceste ajutoare. În loc să fie apreciat, gestul a fost mai degrabă criticat, devenind rapid subiect de dispută și gâlceavă în online. Pe portalul nostru de pildă, a fost publicat un material cu titlul „Măşti din Ungaria pentru maghiarii din şase judeţe din România”, care a stârnit reacții dintre cele mai diverse.

Pe de o parte, ofensată îndeosebi de formula „pentru maghiari”, tabăra românească a comentatorilor s-a dovedit nemulțumită de adresabilitatea mesajului. Cum adică să trimiți măști doar pentru maghiari? Și românii ce să facă, să moară? Îndrăznesc să afirm, asumându-mi toate consecințele și ocările pe care le voi atrage de la cititori, că în spatele unei asemenea prezumpții nu se ascunde nicio logică. Sigur că guvernul ungar a trimis aceste ajutoare pentru că are de sprijinit etnici de-ai săi aici. Altfel, le-ar fi păstrat probabil pentru cetățenii din Ungaria care au și vor avea nevoie de ele la fel de mult ca și celelalte state. Mai mult, ajutoarele au venit în urma solicitării unui partid care reprezintă exclusiv etnicii maghiari în România și îndrăznesc să presupun că nu ar fi venit dacă aceste solicitări nu existau. Dacă UDMR îi reprezintă pe maghiari și se adresează guvernului ungar, nu era firesc să ceară în numele comunității de maghiari și nu în numele tătarilor, romilor, armenilor sau românilor din țara noastră? Presupunând însă prin absurd că ajutoarele au venit exclusiv pentru ungurii din România, își închipuie cineva în mod real și sincer că, o persoană care ar merge la spital cu simptome grave de COVID-19, nu ar primi medicamentația și protecția necesare doar pentru că nu are etnia corespunzătoare? Adică un japonez care se infectează în Transilvania nu va fi tratat fiindcă ajutorul e cu dedicație pentru unguri? Dar medicii? Cum ar proceda cu ei conducerea spitalelor? Le-ar acorda măști și echipamente pe sub mână numai celor de etnie maghiară și celorlalți nu, riscând să răspândească virusul în tot spitalul și în întreaga localitate? Oare nu deviem prea mult spre scenarii distopice și uităm de raționalitate? Nu înțeleg, care este problema. Ajutoarele sunt direcționate spre județele locuite de maghiari. Statisticile arată clar că maghiarii stau cu fața spre Ungaria, de acolo așteaptă ajutor, empatie, înțelegere. Este de mirare? – spune un comentator maghiar, sintetizând parcă situația. Poate poziția sa este cinică, dar exprimă o realitate a vremurilor în care trăim, vremuri în care vedem o Românie care abia își sprijină proprii cetățeni – dacă o face – dar să mai acorde vreo atenție specială etnicilor de pe teritoriul său sau diasporei.

Desigur, nici în tabăra maghiară nu stau lucrurile mai bine când vine vorba de comentarii. „Un stat poate săîși doteze cetățenii sau să ofere ajutoare altui stat. Viktor Orbán a spus la televiziunea maghiară că a distribuit 600 mii măști maghiarilor din diaspora adică din România ,Serbia,Austria etc. Dar cetățenilor maghiari. Aveți cetățenie maghiarăși ați fost omis? Este o omisiune rușinoasă. Nu aveți cetățenie maghiară? Stați pe dreapta și vă uitați! Cel mai probabil și acest comenator își imaginează că măștile și tratamentele se vor acorda în caz de nevoie arbitrar și discriminatoriu, dar de data aceasta avem de-a face cu poziția celui favorizat pentru care nu contează decât el și ai lui. Ceilalți n-au decât să crape. Dacă nu e o glumă, argumentul este cel puțin deplasat și trist. Cu o mentalitate puerilă de tipul „sâc! că nouă tati și mami ne iau jucării, iar vouă nu!”, acești oameni demonstrează o incapacitate cruntă de a renunța la mentalitățile păguboase care îi macină și nu fac decât să perpetueze ura și dezbinarea, de care te-ai fi așteptat să se fi săturat după atâtea secole. Se vede însă de la o poștă că nici în fața amenințării cu moartea nu știm să ieșim din tipare și să adoptăm principii mai sănătoase. Mentalitatea e atât de puternică, încât îți vine să crezi că poate ajunge și peste hotarele morții.

Dincolo de puerilitatea, cinismul și iraționalitatea sa, acest comentariu este şi o critică făcută autorităților române, care au reuşit să își demonstreze lipsa de organizare în faţa cetățenilor săi, indiferent de etnie sau de locul în care trăiesc, iar asta este cel mai trist.

Mirela Cara Dragu

Categories
Nationale Stiri

Măşti din Ungaria pentru maghiarii din şase judeţe din România

Ministrul de externe ungar Peter Sijjarto a declarat vineri, 10 aprilie, că 600.000 de măşti şi câteva zeci de mii de costume şi alte echipamente de protecţie, respectiv şi teste, vor ajunge la maghiarii din afara Ungariei, şi anume în Transilvania, Voivodina, Ucraina Subcarpatică, Slovacia, Slovenia şi Croaţia.

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat, de asemenea, vineri, corespondentului MEDIAFAX că ajutorul ungar vine la solicitarea UDMR: „am cerut măști, mănuși, echipamente de protecție și dezinfectante pentru șase județe din Transilvania – Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Mureș, Harghita și Covasna, la cei care acum luptă în linia întâi împotriva epidemiei, în spitale și la medicii de familie, de unde am primit solicitări”. Conform lui Kelemen Hunor în România vor ajunge 300.000 de măşti.

Liderul UDMR a făcut apel la membrii comunității maghiare din România să respecte reglementările și măsurile de prevenire impuse de autorități mai ales, acum, în preajma sărbatorilor pascale (sărbătorit în 12 aprilie de credincioşii catolici şi protestanţi).

https://www.facebook.com/kelemenhunor.rmdsz/videos/227751494961862/

Ajutorul ungar se alătură unei donaţii consistente venite din Emiratele Arabe Unite, şi anume echipamente medicale din partea Guvernului E.A.U. către Guvernul României: 3 milioane de măști și 2,7 milioane de mănuși de examinare, 84.000 de mănuși de protecție, 37.000 de combinezoane, 20.500 de ochelari de protecție, ce vor sosi pe 9 şi 10 aprilie, la bordul unor zboruri speciale.

Categories
Opinii Politic

Până unde se poate merge cu limitarea libertăților fundamentale în timpul pandemiei? Cazul Ungariei

O analiză acidă publicată în reputata publicație Revista 22, de către prodecanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, Raluca Alexandrescu, face o radiografie a actualului context politic și social, luând ca exemplu recenta victorie în Parlamentul de la Budapesta a Guvernului Viktor Orban, în ciuda protestelor opoziției din Ungaria, dar și a unor organisme internaționale, precum OSCE sau ONU.

În data de 30 martie, Legislativul ungar a votat extinderea pe termen nelimitat a stării de urgență decretate pe 11 martie. Concomitent, primul-ministru, Viktor Orban și guvernul său primesc puteri sporite în domeniul legislativ, iar Parlamentul este, de facto, suspendat, pentru că guvernul își rezervă dreptul de veto.

Orbán a pus presiune şi pe mass-media, oricum controlată cu mult timp înainte de izbucnirea crizei globale provocate de pandemie. Astfel, în timpul stării de urgență, delictul de „răspândire de știri false (fake news)” poate fi pedepsit cu închisoare până la cinci ani.

Se vorbeşte tot mai insistent despre declinul democraţiei, despre faptul că instituțiile statului de drept sunt lent măcinate de uzură și că, mai devreme sau mai târziu, ajustări esențiale trebuie făcute asupra sistemului. Pe de altă parte, şi despre pericolul populismelor sau naționalismelor sunt deja pline biblioteci întregi (închise pe timpul pandemiei).

Experiența zilelor acestea, cât se poate ea vedea, ne arată că îngrădirea globală a drepturilor și libertăților fundamentale alimentează regimuri politice aduse la putere pe valul populismului, naționalismului sau al fascinației liderului autoritar. Variațiuni mai mult sau mai puţin pronunţate ale acestui fenomen se regăsec la regimurile Orbán din Ungaria, Bolsonaro din Brazilia sau de Modi din India, care care au ajuns la putere, prin mecanismele democrației, adică prin alegeri declarate libere.

În acest context, starea de urgență se arată instrumentul optim de punere în practică și de consolidare a unei agende deloc ascunse: restrângerea libertății de exprimare şi ranforsarea atribuţiilor executivului în Ungaria, pretinsa luptă împotriva corectitudinii politice și a „derivei morale și economice” prin control politic și rasial în Brazilia, ura indistinctă împotriva populației de religie musulmană și excluderea de la calitatea de cetățean a zeci de milioane de oameni, pe criterii de apartenență religioasă, în India.

Restrângerea drepturilor și libertăților la nivel global este justificată azi de argumentul binelui comun, a unui obiectiv major, suficient de concret pentru a mobiliza, să-i spunem tot în termenii lui Rousseau, voința generală.
Dar este oare egalitatea în fața bolii o realitate sau o poveste livrată cetățenilor lumii pentru liniștirea spiritelor? Dincolo de principiile fiziologice și ale evoluției, egalitatea apare, ca întotdeauna, o utopie, care acum crește însă mai mult decât în alte momente de bulversare globală. De aceea, pandemia aduce, pe lângă criza sanitară, o criză politică adâncă, din acelea care au vocația reconfigurării, în modernitate, a paradigmelor și clivajelor politice.

Lumea democratică este îngrijorată de restrângerea acestor libertăți în spațiile „democrațiilor consolidate”. Deja traumatizată de măsurile de izolare fără precedent, populația se întreabă nu numai când va reveni la normalul sanitar, ci și în ce măsură lumea noastră se va reconstitui „așa cum a fost”.
În cazul românesc, măcinat vreme de zeci de ani nu numai de dictatură, abuz, control, ci și de incompetență, clientelism, corupție, s-a ajuns în mod evident și la un alt tip de problemă: asistăm, progresiv, la acționarea unui soi de clauză de autoconservare (în sensul contractualist al termenului) care determină acțiuni până mai ieri neverosimile: ministrul sănătății își dă demisia în plină pandemie apoi, ca la un semn, zeci de medici și cadre medicale pleacă din spitale, le abandonează, își abandonează pacienții, locul de muncă.
Pare că legăturile sociale, în virtutea excepționalității, se dizolvă, își pierd conținutul, iar eforturile ridicole ale autorităților de a suplini coeziunea prin gesturi populiste, găunoase și absurde adâncesc impresia apăsătoare a deteriorării țesutului social adânc. Sistemul politic românesc suferă de maladia cronică a lipsei de încredere în instituții, acutizată acum de spectacolul tragic al neputinței, minciunii, incompetenței ajunse în fața probei de foc a situațiilor de viață și de moarte; poliția punând imnul la difuzor la ore fixe nu e remediul, ci acceleratorul bolii.

Sursa: revista22.ro