Tag: romani

Categories
Internationale Stiri

Guvernul Ungariei continuă să furnizeze măști pentru Transilvania

Încă 1,2 milioane de măşti de protecţie au ajuns în Transilvania cu sprijinul Guvernului Ungariei, a anunţat UDMR, miercuri. Potrivit comunicatului UDMR, în urma agravării situaţie epidemice, noul transport de măşti de protecţie a ajuns în Transilvania datorită preşedintelui Chi Fu Investment Group, Frank Liu, cu sprijinul guvernului maghiar. Cele 1,2 milioane de măşti chirurgicale vor ajunge, şi de data aceasta, la personalul Fundaţiei Sf. Francisc din Deva şi la copiii aflaţi în îngrijirea acesteia, respectiv la Fundaţia Caritas şi Fundaţia Diakonia, precum şi în şcoli, cămine de bătrâni, instituţii sanitare şi biserici din 16 judeţe transilvănene.

UDMR şi-a exprimat recunoştinţa faţă de donatorul Frank Liu, respectiv Ministerul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, care a facilitat transportul de măşti.

În comunicat se aminteşte că în urma solicitării UDMR, în primăvară au sosit două ajutoare de urgenţă din Ungaria. Atunci, instituţiile şi organizaţiile din Transilvania au primit măşti, mănuşi, costume de protecţie şi dezinfectanţi.

Sursa: hirado.hu

Foto: noi.md

Categories
Locale Stiri

Curtea de Apel de la Târgu-Mureş a hotărât definitiv că cimitirul militar din Valea Uzului este în proprietatea publică a comunei harghitene Sânmartin

Curtea de Apel de la Târgu-Mureş a respins marţi prin sentinţă definitivă acţiunea oraşului Dărmăneşti în vederea anulării hotărârii Consiliului Local Sânmartin prin care cimitirul militar din Valea Uzului a fost trecut în proprietatea publică a comunei.

Rezumatul sentinţei a fost publicată pe portalul tribunalelor din România. Curtea de Apel a respins, ca instanţă de apel, recursul primăriei oraşului Dărmăneşti împotriva hotărârii în prima instanţă, cu conţinut similar.

“Acum se deschide un nou capitol în procesele legate de cimitir, iar acesta va fi numai în favoarea noastră”, a apreciat primarul comunei Sânmartin, András Gergely, în mesajul video în care a comentat decizia.

La începutul lunii august 2019, oraşul Dărmăneşti a acţionat în justiţie comuna Sânmartin cu scopul de a anula parţial hotărârea din 2007 a consiliului local al comunei, prin care a fost declarat proprietate publică a localităţii din Ţinutul Secuiesc cimitirul militar din Valea Uzului şi clădirile dezafectate ale fostei cazărmi, din apropierea cimitirului. Hotărârea Consiliului Local Sânmartin a fost confirmată şi prin Hotărârea Guvernului nr. 299/2010.

În cursul procesului, Consiliul Local Dărmăneşti a invocat faptul că teritoriul cimitirului a fost inclus în inventarul proprietăţii private a oraşului moldovean încă din anul 1990, iar pe planul de urbanism general (PUG) aprobat în 1997 şi valabil până astăzi, cimitirul este marcat ca teren intravilan al oraşului. În schimb, comuna Sânmartin a prezentat instanţei cărţi funciare de la sfârşitul secolului al 19-lea, care demonstrează că teritoriul disputat este proprietatea comunităţii proprietarilor funciari din comunele Sânmartin şi Ciucani.

Apartenenţa localităţii Valea Uzului, astăzi nelocuită și a cimitirului militar fac obiectul nenumăratelor procese la tribunalele româneşti. O parte din aceste procese au fost iniţiate de Sânmartin, o alta de Dărmăneşti, iar un al treilea grup de procese a fost intentat de prefectul judeţului Bacău.

Sursa: stiriletransilvaniei.ro.

Categories
Locale Opinii Stiri

ALEGERI LOCALE: La Sfântu Gheorghe, David nu l-a învins pe Goliat. Rezultate catastrofale pentru comunitatea românească

La Sfântu Gheorghe, runda aceasta de alegeri locale a fost lipsită de orice emoții. Primarul Antal Árpád a câștigat detașat cu peste 76%, deși este prima oară după mulți ani în care, pentru funcția de primar al municipiului, s-au înscris în competiție 7 persoane. Cu toate acestea, pot afirma răspicat că Antal Árpád nu a avut contracandidați. Problema cea mai acută o reprezintă însă situația creată la nivelul Consiliului Local. Din cele 21 de poziții de consilieri locali, numai una va fi ocupată de un român, reprezentant al PNL, întrucât că celelalte partide nu au reușit să treacă pragul electoral de 5%. Aceasta înseamnă că, de fapt, românii din Sf. Gheorghe nu mai pot spune că sunt reprezentați în CL, ceea ce este de-a dreptul catastrofal.

Scriu aceste rânduri pe deplin conștientă că ele vor supăra mulți oameni – cu precădere pe cei care s-au aflat în joc și au pierdut ori pe cei care i-au susținut pe cei ce au pierdut. Și, ca să supăr și mai tare, o să relatez exact cum a decurs anul acesta scenariul de campanie electorală din Sfântu Gheorghe. N-a decurs! Tot ce am putut vedea în calitatea noastră de oameni de la care se așteaptă votul au fost pozele unor oameni afișate pe câteva aviziere din oraș, oameni ale căror fețe și nume nu ne spuneau nimic multora dintre noi. E drept că partidele lor le cunoșteam mai toți, dar asta nu a fost de ajuns pentru a atrage oamenii la vot. La locale, ca și la prezidențiale, oamenii votează oameni. Dacă omul nu are notorietate și nici nu și-o creează, mai bine stă acasă. 

Așadar, în timpul campaniei electorale, nu am văzut machete de presă, nu am văzut articole de presă în care candidații să își prezinte proiectele, nu am auzit spoturi radio, nu am văzut nici măcar reclame plătite pe Facebook (care sunt destul de ieftine și eficiente). Dacă se întâmpla să cunoști dinainte vreunul din candidați și să îl ai în lista de prieteni, pe pagina lui personală mai vedeai ceva mișcare, dar destul de timid. Așa se face că partidele românești au obținut foarte puține voturi, sub pragul de 5%, situația în cifre prezentându-se astfel: PSD cu 647 voturi, Alianţa USR-PLUS cu 544 voturi, Pro România cu 436 voturi, ALDE cu 249 voturi şi PMP cu 190 voturi. La mustață, PNL a ajuns la 5,78%, cu 801 voturi, având astfel un singur reprezentant în Consiliul Local, pe Liviu Comăneci – care este și singurul reprezentant al comunității române în următorii patru ani. 

În tot acest context, candidatul UDMR, Antal Árpád, deși ar fi câștigat și dacă nu își făcea campanie, a depus eforturi vizibile și foarte intense pentru promovare, fiind practic singurul candidat coerent care a folosit toate canalele de comunicare pe care le-a avut la îndemână.  Ce-i drept, maghiarii mai au urmărit o contracandidată, Tatár Imola (EMSZ), care s-a clasat pe locul doi cu 7.62% și care se pare că a fost ceva mai activă între cei care s-au pus cu UDMR – o spune și procentul obținut. 

În general, când vine vorba de români, la Sfântu Gheorghe și în orașele locuite majoritar de maghiari, bătălia nu se dă niciodată pentru postul de primar. Este de la sine înțeles că, matematic, este imposibil să depășești un candidat maghiar, atât timp cât criteriul etnic rămâne încă un factor determinant în alegeri. Adevărata bătălie se poartă, de fapt, pentru ocuparea unui număr cât mai mare de locuri în Consiliul Local, ceea ce garantează reprezentarea românilor la nivel municipal. 

În 2016, patru români au intrat în CL și, atunci, ni se părea că tot sunt puțini, pentru că indiferent cum, ar fi fost mereu în minoritate. În prezent, lucrurile stau mai rău. „Românii din Sfântu Gheorghe par să fi ajuns la concluzia că, de fapt, ei sunt și se simt reprezentați de UDMR”, cum descrie un bun prieten situația actuală, făcând haz de necaz. 

Dacă e să căutăm explicații, am putea spune că din cauza prezenței scăzute la vot și a contextului pandemic au stat lucrurile cum au stat. Adevărul este totuși acela că partidele politice românești au scos în față oameni lipsiți de notorietate pe care nici nu i-au susținut în niciun fel să se afirme și să strângă voturi. Rezultatele din acest an sunt poate cele mai slabe din istoria umtimelor decenii a orașului. 

Este foarte ușor să susții că Antal Árpád a avut bani de campanie și spate asigurat de UDMR sau că oricum, indiferent ce făceai, tot nu aveai nicio șansă, că ungurii tot cu ai lor votează. Eu aș fi tentată să cred că nu e chiar așa. Dacă ajungi să pui problema stfel, atunci de ce te mai înscrii în competiție? Nu mai bine stai acasă liniștit? – bine, că tot liniștit ai fost și în campanie, dar vorba vine.

Da, este foarte adevărat că matematic este imposibil să câștigi potul cel mare, dar dacă ai decis că te bagi, atunci dă din coate, ia surlițe și trâmbițe, fă ceva și treci pe locul doi! Am văzut în 2016 că se poate. Atunci, Mădălin Guruianu, consilier local PNL, și-a depus candidatura pentru postul de primar al municipiului și a luptat să aibă vizibilitate. Rezultatul a fost că s-a clasat onorabil pe locul al treilea cu 1.576 de voturi (aproape dublu față de ce a obținut PNL anul acesta).  Scorul său a fost destul de apropiat de cel al contracandidatului maghiar, Bálint József, care s-a clasat pe locul al II-lea cu 1.697 de voturi. Și atunci, ca și acum, Antal Árpád a câștigat detașat cu 13.522 de voturi (73%). Diferența este că, atunci, lumea știa cine mai candidează și a venit la vot. În acest an, nu a avut ofertă. 

Aș mai avea multe de spus, dar în dimineața aceasta am dat peste comentariul unui alegător la o postare despre rezultate, comentariu care sintetizează limpede cum a ajuns David să fie înfrânt de Goliat la Sfântu Gheorghe: „În afara faptului că mi-au invadat spațiul privat al Facebook-ului meu tot felul de candidați, când îi întrebam „Cum aveți de gând să bateți colosul UDMR, ce puteți face voi ăștia mici minoritari, ce planuri aveți ?” , îmi răspundeau scurt „Noi încercăm, sperăm, vrem” și atât. […]. De ce n-au cerut spații de emisii pe radio local, ziare locale în care să ne prezinte eșecurile actualului și cum ar vrea ei să facă lucrurile mai bine? Să visăm chiar la o dezbatere face-to-face cu primarul […] și cu toți contracandidații ? Nici o șansă. Și eu le-am zis la toți „contra-candidații” care se visau acolo sus: „Voi, de fapt, nu vreți nimic, decât să vă voteze lumea, să ocupați degeaba un post acolo, să treacă ziua, luna, anul și să vă luați lefurile degeaba”.

Foto: pixab

Categories
Opinii

Sepsi OSK – dovada vie că visul urmat poate deveni realitate. Gândurile unei suporterițe venite din București

Fac parte din acea categorie a femeilor cărora trebuie să le desenezi ofsaidul ca să îl poată pricepe și nici atunci nu ai garanția că au înțeles cum stă treaba la acest capitol. În general, sporturile nu mă atrag absolut deloc, iar performanțele sportive nu reușesc să trezească în mine nicio emoție. Sunt conștientă de efortul, perseverența și dăruirea din spatele succeselor din domeniu, îmi dau seama de toate sacrificiile pe care le presupune viața unui sportiv de performanță, dar cu toate astea, mărturisesc fără jenă că, dacă de mâine s-ar decide că sportul în lume devine ilegal și nu se mai poate practica, eu nici măcar nu aș observa. Paradoxal, de câțiva ani încoace sunt o susținătoare înflăcărată a echipei de fotbal Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe și chiar merg pe stadion atunci când timpul îmi permite. Mai bine zis, mergeam înainte de pandemie. 

Vă întrebați, firește, dacă îmi dau seama ce mesaj contradictoriu transmit când spun toate acestea, însă cu răbdare, veți descoperi că totul are un sens. Când eram copil, îmi plăcea să mă joc mai mult cu băieții, pentru că lor nu li se cerea să fie cuminți, iar jocurile cu ei nu erau nicicând plictisitoare ca ale fetelor. Așa am ajuns să vin în contact nu doar cu fotbalul, ci și cu stadionul. Mergeam cu ei la fel și fel de campionate, susțineam câte o echipă în funcție de cine erau jucătorii, fluieram și mă agitam cot la cot cu ceilalți, de ai fi crezut că devin cel puțin Anamaria Prodan în viață. Nu era campionat național sau mondial pe care să nu îl urmăresc cu sufletul la gură la televizor și chiar făceam schimburi de surprize cu fotbaliști cu băieții din gașca mea, pentru a forma o colecție completă de la celebra gumă Final. O singură dilemă aveam pe atunci și am păstrat-o foarte multă vreme și după: cu echipa cărui club sportiv să țin și după ce criterii să fac eu selecția? De ce să țin cu Steaua sau Dinamo și nu cu Rapid? Pentru că între timp m-am luat cu viața și am renunțat definitiv la fotbal, am lăsat dilema nerezolvată și nu m-am mai gândit la ea niciodată. 

Asta până în 2017, când lucrând la un ziar local, am aflat că echipa de fotbal masculin din oraș, Sepsi OSK, a făcut o surpriză pe care nu mulți nici nu o visau: a fost promovată în Liga I de fotbal. Toată lumea în jur numai despre asta vorbea. Pe mine m-a surprins mai mult decât pe alții, pentru că departe cum mă țineam de evenimentele sportive, nici nu dădusem prea mare importanță campionatelor de fotbal despre care mai auzeam că se organizau prin oraș sau prin județ. Deh, ca femeia dezinteresată de fenomenul fotbalistic. Întâmplarea făcea însă să îl fi întâlnit personal pe actualul finanțator al clubului,  Diószegi László, cunoscut în oraș pentru calitatea pâinii care se fabrică în brutăriile sale. Făcusem cu dumnealui mai multe materiale și interviuri pentru ziar și aveam o colaborare bună. Știam despre pasiunea sa pentru fotbal, dar o tratasem ca pe un detaliu asupra căruia nu vedeam de ce să insist. Mereu amabil și plin de bunăvoință, omul îmi câștigase respectul și îi urmăream activitatea. Brutăria sa era destul de des premiată în diverse competiții despre care îmi plăcea să scriu, dar niciodată nu scriam ceva despre fotbal. 

În clipa în care am aflat că Sepsi OSK a luat naștere dintr-o pasiune pe care și-a manifestat-o paralel cu afacerea, investind timp, bani, speranță și încredere, așa cum scrie în istoricul de pe site-ul clubului, am fost fascinată. Îmi plac la nebunie oamenii care au visuri și care fac tot ce ține de ei să și le urmeze. Iar  Diószegi László tocmai demonstra concret sub ochii mei tot ce citisem ani de-a rândul în fel și fel de cărți motivaționale, cum că, dacă vrei ceva cu adevărat și te dedici cu toată ființa ta, acel ceva devine posibil și se produce în viața ta. Plină de o admirație nedeclarată până astăzi, am început să urmăresc echipa Sepsi. Mai mult, ziarul la care lucram realiza un caiet-program pentru primele meciuri ale echipei cu formațiile din Liga I. Astfel, după ani buni, dilema mea era rezolvată. Acum știam cu ce echipă să țin și de ce. 

Luați pe nepregătite de succesul pe care suspectez și azi că nu îl așteptaseră nici ei, cei de la club au făcut un efort heirupist să țină pasul cu ceilalți. Pentru că stadionul din Sfântu Gheorghe era prea mic, primele meciuri s-au disputat la Brașov. Apoi, într-un efort ce părea ireal, stadionul a fost amenajat corespunzător, au fost închiriate nocturne și, într-un timp destul de scurt, meciurile s-au mutat în oraș. Totul fierbea. Se schimbau antrenori, se făceau transferuri și concedieri, presa pusese reflectoarele pe oraș și începuserăm să simțim că avem echipă de Liga I. În primul an, miza fusese să scăpăm de retrogradare, căci odată ajunși mai sus nu era și sigur că vom rămâne. 

În zilele acelea clocotitoare, am descoperit că, de fapt, Diószegi László nu fusese niciodată singur în povestea aceasta. Clubul avea deja o galerie formată din oameni care au reușit să mă umple de emoție la primul meci la care am participat pe stadion. Băieții din galerie au un mod aparte de a încuraja fotbaliștii din teren, chiar în momentele în care sunt mai dărâmați. Îmi plac și cântecele lor, deși nu înțeleg decât un singur refren pe care îl și intonez. Asta îmi curmă puțin bucuria și recunosc că mi-ar plăcea ca, într-o zi, să cânte imnuri și în limba română.

Miercuri, după numai trei ani de Liga I, Sepsi OSK a ieșit pe locul II în finala cupei cu FCSB. Mulți au aplaudat câștigătorii cupei pentru că meritau, desigur. Eu prefer să-mi direcționez aplauzele către echipa Sepsi OSK pe care am văzut-o crescând și care a făcut performanță într-un timp scurt, adaptându-se din mers la succes. Felicitări tuturor și multe rezultate bune pe viitor! Felicitări, Diószegi László, pentru încăpățânarea de a face un vis să devină realitate! Chapeau!

Fotografii: sepsiosk.ro

Categories
Opinii

Gâlceava steagurilor s-a mutat la București

Marea distracție pentru internauți în acest weekend a fost cazul unei doamne din București pe care un polițist de la Brigada Rutieră a oprit-o în trafic, pe motiv că arborase steagul României pe mașină, depășind gabaritul acceptat de lege. 

Revoltată de motivul invocat de polițiști, femeia a postat pe Facebook înregistrarea video a incidentului, care a devenit virală în foarte scurt timp. Ca în mai toate situațiile de acest gen, în care imaginea Poliției Române este compromisă prin notorietatea pe care o capătă pe nepusă masă diferite cazuri, instituția a lansat rapid un comunicat cu intenția de a clarifica cele petrecute și de a justifica acțiunile zelosului angajat. 

„În data de 16 Iulie a.c., în zona Palatului Parlamentului, polițisti din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un grup de 7 autovehicule care se deplasau cu viteză redusă și foloseau avertizorul sonor, două dintre acestea având montate obiecte care depășeau dimensiunile autovehiculul și nu erau fixate corespunzător, riscând să se desprindă și să obtureze vizibilitatea conducătorului auto aspect care putea conduce la producerea unor accidente rutiere ( steaguri cu dimensiunea de 90cm x 135cm). Pentru a evita orice incident, polițiștii au procedat la verificarea conducătorilor auto, cărora le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au adresat recomandări referitoare la respectarea prevederilor legale. În ceea ce privește clipul video apărut în spațiul public, facem precizarea că nu a fost aplicată nicio sancțiune conducătorului auto în cauză, polițistul a adresat doar recomandări în ceea ce privește respectarea legii”, informează libertatea.ro.

Cât de necesar a fost gestul polițistului de la Brigada Rutieră în acest caz poate judeca fiecare dintre noi în funcție de propriile criterii și exigențe. Eu, în schimb, în calitatea mea de om care locuiește în Secuime, nu am putut să nu mă gândesc la ce amploare ar fi luat o asemenea situație dacă întâmplarea ar fi avut loc în zona noastră. Ce derapaje ar fi generat! Ce scenarii absurde ar fi născut! Cum ar fi delirat febril patrioții despre discriminări făcute pe față, cu nerușinare,  și despre polițiști „vânduți la unguri”, care nu îi mai lasă pe români să fie stăpâni în țara lor! Atât de ofertant ar fi fost subiectul, că aproape îmi pare rău că n-a fost să se întâmple aici, în Secuime. Nu știu câte vizualizări a avut filmarea care s-a viralizat în weekend, dar aș putea să pariez că accesările ar fi fost cel puțin triple în contextul descris anterior. Depășirea gabaritului ar fi depășit lejer granițele născocirii și – de ce nu? – și pe cele ale țării, ducând la noi conflicte diplomatice româno-ungare. Câte evenimente din istorie nu au pornit de la un aparent fleac? Mai ales în istoria recentă.  

Foto: Adevarul.ro

Categories
Internationale Nationale Stiri

Criza COVID, sursă de conflict între transportatorii români și maghiari în Ungaria

Un scandal de proporţii a izbucnit în Ungaria între transportatorii maghiari şi cei români din cauza epidemiei de coronavirus – relatează publicaţia ungară Világgazdaság, citată de Rador. „O treime din mărfurile ungare de export sunt transportate cu mult sub preţul pieței de transportatorii români” – a declarat publicaţiei ungare Federația Națională a Transportatorilor Privați din Ungaria. Din această cauză, transportatorii ungari au înregistrat deja pierderi de venituri în valoare de 50 de miliarde de forinţi. Federaţia cere intervenţia autorităţilor ungare.

Transportatorii ungari au înregistrat o scădere a veniturilor de 50 de miliarde de HUF în urma pierderii de teren pe piață față de firmele din România, arată Federația Națională a Transportatorilor Privați din Ungaria, la inițiativa căreia au avut loc în aceste zile o serie de consultări pentru protecția pieței, cu implicarea instituțiilor de specialitate. Potrivit Federației ungare există prețuri concurențiale periculoase în transportul de marfă, o treime din transportul pentru export din Ungaria fiind adjudecat sub preț de transportatorii români.

Federația ungară afirmă că, prin prețurile de transport care indică o activitate ilegală, ireală, sub nivelul cheltuielilor, camionagiii români, care deseori își asumă o serie de nereguli, exclud firmele ungare de pe piața din Ungaria, iar competiția privind oferta de prețuri s-a accentuat și mai mult în perioada crizei COVID-19.

Potrivit calculelor Federației ungare prețul pe km al cheltuielilor proprii este de 0,82 – 0,86 de EUR, iar în cazul unui transport cu o remorcă prelată, prețul mediu de transport pentru export este de 0,87 – 0,92 EUR, în condițiile în care,potrivit informațiilor de pe piață, prețul de transport de export de pe piața ungară practicată de companiile românești poate fi și de0,75 sau chiar 0,5 EUR pe km. 

Federația ungară solicită intervenția autorităților și solicită intensificarea controalelor în primul rând pe respectarea timpilor de odihnă, pe interzicerea petrecerii timpului săptămânal de odihnă de 45 de ore în mijlocul de transport, pe utilizarea unui combustibil potrivit standardelor obligatorii, pe eludarea sistemului de plăți de taxe rutiere, respectiv pe plata sancțiunilor contravenționale. Pentru gestionarea subiectului se va înființa un grup de lucru.

Totuși, reprezentanții transportatorilor români nu consideră fundamentate toate criticile formulate de colegii lor maghiari, arătând că situația este mai nuanțată. Potrivit lui Böjte Gábor, proprietar de firmă de transport din Sfântu Gheorghe, cea mai mare problemă rezultă din faptul că transportatorii negociează foarte rar cu beneficiarul direct.

„Fabricile postează marfa pe bursa online, transportul acestora fiind încredințat unor firme de logistică – transport (spedition), care rețin o parte importantă din prețul mai bun oferit de client, iar din această cauză firmele de transport primesc sume mai mici” – a explicat transportatorul român situația. De asemenea, transportatorii români arată că și firmele din Ungaria vânează transportul ieftin.

sursa: g4media.ro

foto: informateur.ro

Categories
Interviuri Opinii

Noi precizări în EXCLUSIVITATE: În educație, „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară” nu există!

După intenția de a fura Ardealul, marele reproș adus comunității maghiare din România este acela că refuză să învețe și să vorbească limba statului. Oricâte explicații s-au oferit în timp despre dificultatea la care sunt supuși elevii maghiari când vine vorba despre modalitatea de predare a limbii române în școli, răspunsul celor din banca acuzării e mereu același: „Să învețe, domne, limba română că trăiesc în România! Sau să plece la ei în Ungaria dacă nu le convine” – desigur, cu variante multiple, deseori grosolane, ale acestei idei.

Deși lucrurile par a începe să se schimbe, în sensul că cineva în zona guvernamentală începe să accepte că un minoritar care acasă, pe stradă și la școală vorbește exclusiv în limba maternă trebuie ajutat și susținut să învețe limba statului. Metoda de până acum, prin care copiii maghiari foloseau aceleași manuale și răspundeau la aceleași cerințe cu cei români, în mod clar nu a fost eficientă și nu are rezultate pozitive. Din informațiile primite de la Inspectoratul Școlar Județean Covasna reiese că noile programe școlare pentru minoritatea maghiară s-au aliniat directivelor europene, ceea ce naște speranța unei schimbări într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, chiar dacă prezentul nu diferă de ce a fost până acum.

Totul este cu atât mai încurajator, cu cât perspectiva din care cadrele didactice din regiune privesc lucrurile este nu doar pragmatică, ci aproape poetică.

„Limba română este, pentru minoritatea maghiară, limbă ne-maternă care îi oferă minorității maghiare competențele lingvistice necesare inserției sociale. Limba română este un instrument de comunicare care îi formează elevului de etnie maghiară, pe lângă competența lingvistică, competența culturală, interculturală, respectiv competența suport pentru dezvoltarea personală”,

Kiss Imre, în exclusivitate pentru contact-kontakt.ro„

Prin aceste fraze, inspectorul școlar general Kiss Imre dovedește nu doar că maghiarii vor să învețe română, ci și că o percep ca pe o investiție necesară pentru propria dezvoltare și pentru formarea lor ca persoane multiculturale.

Este de netrecut cu vederea modul subtil și elegant prin care inspectorul Kiss Imre abordează și corectează formularea care naște controverse și generează conflicte, respectiv „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară”. Pentru românii patrioți, vehicularea acestei sintagme este un fel de blasfemie și se traduce adesea ca o raportare eronată și ostilă a etnicilor maghiari la limba statutului. Or, înlocuirea termenului „străină” cu „ne-maternă” este o soluție pe cât de rafinată, pe atât de împăciuitoare. De altfel, inspectorul a făcut precizarea că nici în Legea Educației Naționale nu există noțiunea de „limba română ca limbă străină pentru minoritatea maghiară”, noțiune care este uzitată eronat, așadar, îndeosebi în presă și în spațiul public.

Prin urmare, lămurită fiind terminologia optimă de exprimare a problemelor din prezent, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de faptul că există un cadru legal care ne umple tuturor sufletele de speranțe, întrucât aflăm că au fost elaborate programele noi începând cu clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, la disciplina limba română studiată de minoritatea maghiară, pentru a facilita învățarea limbii române și mai ales comunicarea în limba română. Ne mai rămâne apoi să așteptăm ca toate aceste aspecte cuprinse în legislație să se și implementeze realmente, iar problema limbii române să devină pentru generațiile viitoare de maghiari doar o amintire în fața căreia vor zâmbi îngăduitor.

Mirela Cara-Dragu

Categories
Opinii

Memoria-fenomen, atuul elevilor maghiari la proba de limba și literatura română de la Bacalaureat. Lămuriri în EXCLUSIVITATE de la inspectorul școlar general Kiss Imre

A devenit deja o obișnuință să ne începem vara cu comentarii despre rezultatele obținute de absolvenții de liceu la examenul de Bacalaureat. Ne dăm cu părerea despre cât de ușoare au fost subiectele, cât de puțini promovează, cât de prost e sistemul sau cât de inutile pentru viață sunt informațiile pe care le asimilează copiii în școlile de la noi și ne alarmăm inflamați cu privire la soarta de mâine a țării care, credem noi, se va umple de incompetență. 

În ce măsură limba română este sau nu utilă pentru un tânăr maghiar din România zilelor noastre numai el și familia lui pot decide. Un lucru este însă cert: tineri maghiari care vorbesc fluent limba română sau la un nivel conversațional mediu sunt din ce în ce mai puțini. Fenomenul este complex și nu ține numai de lipsa lor de interes față de limbă, ci și de felul în care aceasta este predată în școli, unde miza nu pare a fi câtuși de puțin aceea ca maghiarii să ajungă să vorbească românește. Dimpotrivă, analizând fenomenul, ai senzația că cineva are un interes ascuns să îi împiedice pe elevii maghiari să cunoască limba statului – dar aceasta este o altă discuție și merită tratată separat. 

Revenind la Bacalaureat, un examen care are limba și literatura română ca probă obligatorie pentru toată lumea, în Secuime am observat un paradox care mă frământă și pe care l-am mai abordat și cu alte prilejuri. După cum am afirmat deja, copiii și tinerii care înțeleg și vorbesc limba română sunt puțini – mai puțini decât cei care iau Bacul. Cu toate acestea, rata de promovabilitate din zonă nu diferă în general prea mult față de cea de la nivel național. De pildă anul acesta, după contestații, 62, 17% din elevi (atât de la liceele cu predare în limba română, cât și de la cele cu predare în maghiară) au luat Bacul în județul Covasna. Harghita are un procent mai mic, respectiv 57,54% – deci mai mult de jumătate. În acest context, similar de la an la an, nu se poate să nu te întrebi cum poate cineva care nu stăpânește o limbă, în cazul de față limba română, să scrie și să vorbească despre scriitori și operele acestora, astfel încât să obțină note de trecere – uneori chiar și note de 8, 9 și 10. Cum să pricepi Creangă, Caragiale, Slavici, Eminescu, Rebreanu, Sorescu etc., cum să pătrunzi tainele figurilor de stil și sensurile frazelor, când tu nu cunoști termeni de bază precum „sprânceană”, „gogoșar”, „nasture” sau „pătlăgea”? Și cum să mai și scrii despre toate astea?

O discuție pe această temă am avut-o în 2015 cu inspectorul general de la IȘJ Covasna, Kiss Imre, care mi-a oferit o explicație publicată atunci în ziarul local Observatorul de Covasna. 

„De ani de zile se vorbește despre acest aspect. Însă elevii care intră la liceu și care vor să ajungă mai departe la facultăți învață lecturi, fraze, poezii. Le memorează pur și simplu ca să ajungă la o performanță. Faptul că ei în viața de zi cu zi nu vorbesc limba română se explică prin lipsa orelor de conversație. Ei au 4-5 ore de română pe săptămână, dar la orele acelea nu comunică efectiv în limba română, de aceea ei doar memorează lecțiile“, a explicat Kiss Imre. 

De atunci, am mai cunoscut părinți și elevi care au confirmat că memorarea este soluția de bază pentru promovare la proba de limba și literatura română de la Bac sau de la Evaluarea națională. 

E drept că memorarea comentariilor este încă o practică obișnuită în școlile din România, dar, personal, consider că este de-a dreptul imposibil să memorezi atât de multe texte într-o limbă pe care nu o înțelegi. Deși cunosc câteva expresii uzuale în limba maghiară și sunt puțin familiarizată cu scrierea, sunt absolut convinsă că nu aș reuși niciodată în această viață pe Terra să memorez ceva scris de Sándor Petőfi sau Áron Tamási, ori să învăț comentarii pe de rost despre opera lor. Dar în cazul meu această neputință a fost valabilă și pentru autorii români. Nu îmi aduc aminte să fi învățat vreodată pe de rost un comentariu. Nici măcar cu riscul de a primi o notă mică la teză. De aceea, manifest un respect imens pentru toți copiii care au răbdarea să facă așa ceva și care reușesc să stocheze atât de multă informație pe „hard-urile” lor. 

Dacă prezentul seamănă încă izbitor de mult cu trecutul, viitorul se arată ceva mai promițător pentru elevi. Inspectorul școlar general, Kiss Imre, ne-a informat, la solicitarea contact-kontakt.ro, că lucrurile încep să se îndrepte într-o direcție nouă și că noile programe școlare pentru minoritatea maghiară s-au aliniat directivelor europene. Asta înseamnă că au fost elaborate programe noi, începând cu clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a (an școlar 2020-2021), la disciplina limba română studiată de minoritatea maghiară pentru a facilita învățarea limbii române și mai ales comunicarea în limba română.

„Având o nouă paradigmă, și anume cea comunicativ – funcțională, programa disciplinei Limba și literatura română pentru minoritatea maghiară, determină o abordare specifică a predării – învățării limbii române și, prin urmare, conceperea unor subiecte la examenul de Evaluare națională adaptate acestui nou tip de programă. Fiind programe diferite de studiu a limbii și literaturii române și subiectele vor fi diferite, respectând astfel paradigma programei specifice”

Kiss Imre

Inspectorul a adăugat că în acest an școlar, la simulare, ar fi trebuit aplicat acest tip de subiect pentru elevii din clasa a VII-a, ceea ce nu s-a întâmplat, cel mai probabil din cauza pandemiei. Înțelegem deci că, de fapt, în practică nu s-a schimbat nimic. Încă. Putem totuși spera, pentru că știm deja că speranța moare ultima. Dar, până când faptic examinarea elevilor maghiari va fi diferită de cea de până acum, aceștia ar face bine să-și antreneze memoria, căci promițătorul viitor nu pare prea aproape.

Mirela Cara-Dragu

Foto: adevarul.ro

Categories
Nationale Stiri

Mihai Viteazul a devenit oficial martir și erou al națiunii române

Cu 240 de voturi pentru și 18 împotrivă, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care Mihai Viteazul este declarat martir şi erou al naţiunii române, „în semn de recunoaştere şi respect pentru idealurile susţinute şi sacrificiul făcut”, informează Agerpres.

„Se declară martir şi erou al naţiunii române Mihai Viteazul, Domn al Ţării Romaneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârşirea Primei Uniri a poporului român şi pentru curajul şi sacrificiul său marcant în istoria României”, se arată în proiectul respectiv. Acesta a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.


Ceremoniile anuale vor avea loc în data de 27 mai şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.


„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători”, prevede proiectul de lege. Despre eventualele consecințe pe care le-ar putea avea  organizarea de ceremonii în regiunile conlocuite de români și maghiari am scris în urmă cu puțin timp.

Totodată, un proiect similar, prin care Horea, Cloşca şi Crişan sunt declaraţi martiri şi eroi ai naţiunii române, a mai trecut marți de Camera Deputaților. Ceremoniile anuale vor avea loc în data de 2 noiembrie, iar pentru a sublinia continuitatea sacrificiilor poporului român din Munţii Apuseni şi în tradiţia eroilor martiri Horea, Cloşca şi Crişan, la data de 8 noiembrie, se va comemora Ziua Martirilor Români de la Beliş, după cum prevede textul adoptat.

Categories
Opinii

Ce-ar fi roșu, alb și verde fără unguri?

Venită din București în Secuime, unde am și rămas, mă plimbam pentru prima oară printr-un târg de producători locali organizat la Sfântu Gheorghe. Priveam încă orașul cu ochi de turist și nici nu bănuiam câte aveam să descopăr locuind aici. La un moment dat, pe una dintre tarabe, am găsit un ghiveci de lut, în formă de gheată, plin cu flori uscate. Frunze verzi, tulpini albe, petale roșii. M-a atras atât de mult aranjamentul floral, încât l-am cumpărat fără să stau pe gânduri. La distanță de câteva minute de la achiziția care mă bucura nespus, m-am întâlnit cu un cunoscut. Pe un ton glumeț și zâmbind complice, mă întreabă: „Ce-ai făcut? Ți-ai luat ghiveci cu Italía?” A pronunțat numele țării cu accent unguresc. Eu am zâmbit tâmp, pentru că mă străduiam, să procesez mesajul transmis. Văzând că percutez cam greu, omul mi-a explicat amabil poanta. S-o fi amuzat el în sinea lui mai mult decât a lăsat să se vadă, dar e posibil și să fi înțeles că, până atunci, niciodată nu îmi trecuse prin cap să mă gândesc la mesaje ascunse în acest fel. Cu timpul, am început să le văd peste tot. Chiar și acolo unde nu sunt. Așa, din vigilență, ca nu cumva să-mi scape ceva. 

Mi-am amintit de această întâmplare în weekend, când pe internet, lumea se întrecea în glume fel de fel despre cum la Cluj-Napoca, orașul în care, în urmă cu niște ani, un primar naționalist pe care îl știm toți colorase băncile în culorile steagului României. Astăzi, primarul Boc a trecut vrând, nevrând în tabăra cealaltă. Pe Strada Regele Ferdinand, modernizată din fonduri europene, totul pare să fie zugrăvit în culorile steagului Ungariei. Trecerea de pietoni este alb cu roșu, iar pistele de biciclete sunt marcate cu verde și alb. Împreună, creează acel „Italía” pe care eu nu îl detectam când m-am mutat din București. 

Interesant e faptul că bucureștenii continuă să nu-l vadă. Dovadă că în Republica a apărut un articol lung care compară felul în care primarul Bucureștiului și cel din Cluj-Napoca au înțeles să amenajeze străzile. Despre culori, nicio mențiune, cât de mică. Ceva mă face să cred că nici locuitorii din afara Ardealului, care îi urăsc pe unguri doar pentru că-s unguri, nu s-au gândit prea mult la jocul de-a mesajele pe care-l gustă doar cei din regiune. Totul capătă sens doar în context. Altfel spus, ce-ar fi roșu, alb și verde fără unguri? Două culori și o non-culoare. Nimic mai mult. Și-atunci, întreb: oare nu cădem de prea multe ori într-o capcană perfidă în care simbolistica se urcă pe nedrept pe un piedestal pe care ar trebui să fie poziționate umanitatea și omenia?