Cei care ne urmăresc cunosc deja povestea prietenilor mei bucureșteni, Alex și Laura, veniți de curând ca turiști în Covasna pentru trei zile. Alături de ei, am trăit și eu timp de o zi experiența aceasta, după cinci ani de locuit în județ, unde nu mi-am făcut niciodată timp să vizitez obiectivele turistice. Deși în prima zi au fost mai degrabă dezamăgiți după ce au ajuns în Bicfalău, Arcuș și Valea Crișului, cei doi și-au continuat periplul cu un entuziasm molipsitor. Așa se face că, împreună, am ajuns la Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat.
De cum sosești la poarta muzeului, simți cum te inundă o liniște imensă, o tihnă pe care numai frumusețea naturii și verdele pomilor o pot instala în sufletele ființelor umane. Într-o curte imensă, vezi încă de la intrare case țărănești care recompun atmosfera idilică a satului de odinioară, construcții tip conac și fel și fel de utilaje, tablouri și sculpturi, care îți stârnesc curiozitatea de a le cerceta și a le afla povestea.
La intrare, ne-a întâmpinat un domn extrem de amabil, care ne-a povestit pe scurt ce urmează să vedem și ne-a recomandat ordinea în care ar fi indicat să vizităm muzeul. Felul cald și primitor în care ne-a vorbit ne-a cucerit pe loc. Urmărindu-ne cumva de la distanță, ne lăsa să vedem casa sau obiectele dintr-un anume loc din curte, apoi, cu pași grăbiți, se mai apropia să ne ofere câte o explicație suplimentară și să ne mai traseze câte o indicație utilă. La un moment dat, același om a apărut îmbrăcat cu alte haine, de care parcă se schimbase mult prea repede. Uitându-ne mai cu atenție, am realizat că, de fapt, erau doi oameni identici, căci cel care apăruse ca din senin îi era frate geamăn ospitalierului domn care ne însoțea, iar asta ne-a distrat și ne-a creat o stare de spirit și mai bună. „Recunosc că am văzut multe variante de muzee țărănești prin călătoriile mele și, da, aici mi-a plăcut tare, tare mult. Mi se confirmă încă o dată că, atunci când nu te duci cu așteptări, este cel mai bine. Mi-a plăcut mult de domnul mai în vârstă, care avea grijă de complex, el însuși o poveste, genul de om care demonstrează că nu contează că ești ungur, secui sau român, ci doar om care ai o conexiune cu un alt om. Atât! Este foarte simplu. M-a distrat când a mai apărut și fratele geamăn al domnului și nu mai știam care dintre ei vorbește cu noi”, mărturisește Laura, căreia muzeul i-a plăcut în mod deosebit și care ar fi renunțat bucuroasă la goana după castele și conace covăsnene pentru a petrece o zi întreagă în acel loc care îți dă impresia că ai călătorit în timp.
Mai cârcotașă puțin, eu am considerat totuși că muzeul nu este destul de bine promovat și că nu este semnalizat îndeajuns. Chiar și cu GPS-ul, ne-a luat un timp până când l-am găsit pentru că, pe drum, nu sunt mai deloc indicatoare vizibile de tipul „Către Muzeul Haszmann Pál”, care să te asigure că ai luat-o pe unde trebuia, așa cum ar fi de dorit într-o zonă în care este situat orice obiectiv turistic. În plus, domnul a cărui prezență ne-a încântat atât de mult, ne-a tratat ca pe niște oaspeți, ceea ce ne-a făcut o imensă plăcere. Totuși, în clipa în care ne-a spus că întâi vizităm muzeul și abia apoi cumpărăm biletele, ni s-a părut puțin ciudat. Încă nu am înțeles această strategie. Îmi închipui că este doar modul prin care ni s-a arătat că vizita noastră e un prilej de bucurie și tind să cred foarte mult în veridicitatea acestui gând. Pe de altă parte, ca turist, poți începe să te gândești că nu ai destui bani la tine să plătești și îți dorești să știi din capul locului cât costă un bilet. În mod normal, astfel de informații sunt afișate la vedere, încă de la intrarea într-un muzeu, dar noi la Cernat nu le-am observat – ceea ce nu înseamnă neapărat că nu erau.
Partea cea mai curioasă a fost abia la final când, încântați peste măsură de cele ce văzuserăm și convinși că muzeul nu este luat cu asalt de vizitatori, am vrut să cumpărăm suveniruri, cărți informative și orice alte materiale de promovare pe care să le putem oferi mai departe și altor persoane cărora le-am putea recomanda să meargă la Cernat. Cerința noastră a părut că o ia prin surprindere pe doamna care ne vânduse biletele și care, vizibil jenată, a sunat o rudă care mai avea acasă o carte despre muzeu, din 2014, și câțiva magneți de frigider din lemn pictat cu motive populare. Altfel, tot ce am fi putut lua ca suvenir erau niște vederi cu exponate din muzeu, în valoare de 1 leu. Am apreciat că a făcut efortul de a răspunde pozitiv solicitării noastre, dar tot nu puteam înțelege cum de nu au suveniruri. Mirarea noastră a fost cu atât mai mare, cu cât în curtea muzeului există și niște ateliere în care se realizează fel și fel de obiecte de artizanat cu care turiștii ar pleca în mod cert fericiți acasă. Dar, cel mai probabil, turiștii sunt puțini, iar experiența i-a învățat pe cei care administrează muzeul că cererea este prea mică pentru ca asemenea eforturi să fie făcute. Ar fi nevoie mai întâi de un efort susținut al autorităților locale și județene de a investi serios în infrastructură și de a realiza campanii reale de promovare a zonei și a potențialului său turistic pentru ca personalul să se simtă nu doar motivat, ci și obligat de numărul mare de vizitatori să se activeze și în acest sens.
Trecând peste aceste aspecte, concluzia este că muzeul merită vizitat nu doar pentru numeroasele colecții valoroase pe care le deține, ci și pentru starea de bine pe care ți-o trezește. Cum spunea Laura la plecare: „Frumos loc! parcă te plimbi prin istorie și îți dai seama cât și cum s-a trăit pentru ca noi să fim unde suntem acum. Revin aici!” Și, da. Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat chiar te face să vrei să revii.
Fotografii: Laura Postelnicu
