Tag: maghiari

Categories
Nationale Stiri

Pragmatism: maghiarii din Transilvania se tem mai mult de efectele economice ale epidemiei de coronavirus, decât de îmbolnăvire

Compania de sondare a opiniei publice SoDiSo Research din Cluj-Napoca a realizat, în perioada 5-17 iunie, un sondaj online, chestionarele despre efectele epidemiei fiind completate de către populaţia de etnie maghiară de vârstă adultă care trăieşte în Transilvania.

Compania a specificat că în ciuda metodologiei aplicate, sondajul nu se califică drept unul reprezentativ, însă rezultatele acestuia pot fi considerate ca fiind o estimare bună pentru populaţia maghiară de 18-80 de ani, din Transilvania, care are cel puţin 8 clase.

Percepţia cu privire la acţiunile guvernului s-a schimbat radical în ultimele luni. În timp ce la începutul lunii aprilie, 68% dintre respondenţi au fost de acord cu măsurile epidemiologice ale guvernului, iar 81% au fost de acord şi cu restricţiile de circulaţie, astăzi, 71% dintre cei chestionaţi sunt nemulţumiţi de felul în care este tratată situaţia sanitară, iar 82% consideră că măsurile economice ale guvernului sunt insuficiente.

Realizatorul sondajului, SoDiSo Research, crede că “este un paradox al măsurilor de precauţie eficiente” faptul că acum, când se priveşte în urmă, restricţiile care au avut succes sunt privite ca fiind unele inutile.

Sursa: hirado.hu.

Categories
Nationale Stiri

Mihai Viteazul a devenit oficial martir și erou al națiunii române

Cu 240 de voturi pentru și 18 împotrivă, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care Mihai Viteazul este declarat martir şi erou al naţiunii române, „în semn de recunoaştere şi respect pentru idealurile susţinute şi sacrificiul făcut”, informează Agerpres.

„Se declară martir şi erou al naţiunii române Mihai Viteazul, Domn al Ţării Romaneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârşirea Primei Uniri a poporului român şi pentru curajul şi sacrificiul său marcant în istoria României”, se arată în proiectul respectiv. Acesta a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.


Ceremoniile anuale vor avea loc în data de 27 mai şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.


„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători”, prevede proiectul de lege. Despre eventualele consecințe pe care le-ar putea avea  organizarea de ceremonii în regiunile conlocuite de români și maghiari am scris în urmă cu puțin timp.

Totodată, un proiect similar, prin care Horea, Cloşca şi Crişan sunt declaraţi martiri şi eroi ai naţiunii române, a mai trecut marți de Camera Deputaților. Ceremoniile anuale vor avea loc în data de 2 noiembrie, iar pentru a sublinia continuitatea sacrificiilor poporului român din Munţii Apuseni şi în tradiţia eroilor martiri Horea, Cloşca şi Crişan, la data de 8 noiembrie, se va comemora Ziua Martirilor Români de la Beliş, după cum prevede textul adoptat.

Categories
Opinii

Ce-ar fi roșu, alb și verde fără unguri?

Venită din București în Secuime, unde am și rămas, mă plimbam pentru prima oară printr-un târg de producători locali organizat la Sfântu Gheorghe. Priveam încă orașul cu ochi de turist și nici nu bănuiam câte aveam să descopăr locuind aici. La un moment dat, pe una dintre tarabe, am găsit un ghiveci de lut, în formă de gheată, plin cu flori uscate. Frunze verzi, tulpini albe, petale roșii. M-a atras atât de mult aranjamentul floral, încât l-am cumpărat fără să stau pe gânduri. La distanță de câteva minute de la achiziția care mă bucura nespus, m-am întâlnit cu un cunoscut. Pe un ton glumeț și zâmbind complice, mă întreabă: „Ce-ai făcut? Ți-ai luat ghiveci cu Italía?” A pronunțat numele țării cu accent unguresc. Eu am zâmbit tâmp, pentru că mă străduiam, să procesez mesajul transmis. Văzând că percutez cam greu, omul mi-a explicat amabil poanta. S-o fi amuzat el în sinea lui mai mult decât a lăsat să se vadă, dar e posibil și să fi înțeles că, până atunci, niciodată nu îmi trecuse prin cap să mă gândesc la mesaje ascunse în acest fel. Cu timpul, am început să le văd peste tot. Chiar și acolo unde nu sunt. Așa, din vigilență, ca nu cumva să-mi scape ceva. 

Mi-am amintit de această întâmplare în weekend, când pe internet, lumea se întrecea în glume fel de fel despre cum la Cluj-Napoca, orașul în care, în urmă cu niște ani, un primar naționalist pe care îl știm toți colorase băncile în culorile steagului României. Astăzi, primarul Boc a trecut vrând, nevrând în tabăra cealaltă. Pe Strada Regele Ferdinand, modernizată din fonduri europene, totul pare să fie zugrăvit în culorile steagului Ungariei. Trecerea de pietoni este alb cu roșu, iar pistele de biciclete sunt marcate cu verde și alb. Împreună, creează acel „Italía” pe care eu nu îl detectam când m-am mutat din București. 

Interesant e faptul că bucureștenii continuă să nu-l vadă. Dovadă că în Republica a apărut un articol lung care compară felul în care primarul Bucureștiului și cel din Cluj-Napoca au înțeles să amenajeze străzile. Despre culori, nicio mențiune, cât de mică. Ceva mă face să cred că nici locuitorii din afara Ardealului, care îi urăsc pe unguri doar pentru că-s unguri, nu s-au gândit prea mult la jocul de-a mesajele pe care-l gustă doar cei din regiune. Totul capătă sens doar în context. Altfel spus, ce-ar fi roșu, alb și verde fără unguri? Două culori și o non-culoare. Nimic mai mult. Și-atunci, întreb: oare nu cădem de prea multe ori într-o capcană perfidă în care simbolistica se urcă pe nedrept pe un piedestal pe care ar trebui să fie poziționate umanitatea și omenia? 

Categories
Locale Nationale Stiri

Cunoscutul jurnalist Dan Tănasă ar putea deveni membru al Colegiului Director al CNCD

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), o organizație care declară că urmăreşte cu consecvenţă, prin demersurile sale civice, prezervarea şi afirmarea identităţii comunităţilor româneşti din cele trei judeţe, a trimis de curând o scrisoare deschisă către Parlamentul României, prin care cere validarea jurnalistului Dan Tănasă ca nou membru al Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). 

În ziua de 22 iunie, jurnalistul anunța pe blogul său că și-a depus, pentru a treia oară, dosarul de candidatură pentru un post în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). În opinia sa, cei 12 ani de „activitate intensă, recunoscută public, în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării”, reprezintă unul din principalele motive pentru care este eligibil. 

Cu toate acestea, celebrul jurnalist și-a câștigat în timp, atât în rândul maghiarilor, cât și în rândul multor români din regiune, reputația de naționalist extremist anti-maghiar. De altfel, așa cum afirmă pe blogul său, lupta pe care o duce este centrată pe probarea unui fenomen „de epurare etnică a românilor din județele Covasna și Harghita”.

Pentru cei mai mulți români, cu precădere pentru cei care trăiesc departe de cele trei județe și cunosc regiunea mai ales din persepctiva oferită de presa centrală, care deseori preia și prezintă selectiv informații, în funcție de diverse interese, Dan Tănasă este un fel de erou național sau chiar „un Don Quijote de Ardeal”. „Prin întreaga sa activitate publică voluntară, jurnalistul Dan Tanasă a dobândit o vastă expertiză în domeniul combaterii discriminării. A luptat şi luptă pentru drepturile românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi s-a implicat activ pentru respectarea legalităţii şi înlăturarea abuzurilor administraţiei publice locale, condusă perpetuu de formaţiunile etnice maghiare, câştigând numeroase procese în instanţele din România împotriva abuzurilor şi ilegalităţilor comise de autorităţile publice locale din cele trei judeţe.”, se spune și în scrisoarea redactată de FCRCHM pentru Parlamentul României. 

Un semn de întrebare se ridică totuși deasupra aurei unui astfel de luptător care, mânat de dorința de a lupta pentru drepturile omului și de a combate discriminarea, în mod paradoxal rămâne constant de o singură parte a baricadei. Acesta ar putea fi un motiv pentru care nu a obținut anterior postul râvnit de la CNCD. Cu toate acestea, din punctul său de vedere, o explicație pentru o eventuală respingere, pe care pare că o anticipează, ține de jocurile politice. „Nu am nicio șansă să ocup un astfel de post în CNCD. Nu pentru că nu aș avea pregătirea profesională necesară, ci pentru că România este țara în care partidul e în toate iar dacă nu ești membru de partid nu ai dreptul să exiști oricât de bine ești pregătit”, spune Dan Tănasă.

Foto: Qmagazine.ro

Categories
Opinii Politic

Editorial Vasile Dâncu: Sărbătorim Trianonul ca să punem sare pe rană comunității maghiare din România?

De un sfert de veac fac cercetări sociologice despre relațiile interetnice din Transilvania și am constatat o continuă îmbunătățire a climatului de aici. În campanii electorale, este adevărat, politicienii din ambele etnii, caută motive să obțină voturi simple pe baza urii sau vrajbei, dar tot mai puțin rezonează ardelenii la aceste mesaje menite să ascundă impotența politică și lipsa încrederii publice.

Politicienii maghiari de la Budapesta, de 100 de ani, hrănesc identitatea colectivă maghiară cu fantasma unui vis de mărire medieval, girat de o ordine internațională care a murit  definitiv odată cu venirea secolului XX.  Trianonul a fost folosit politic  ca un cuțit sau un fier roșu  prin care se însemna cu durere și resentiment sufletul fiecărui tânăr maghiar, ținut fiind astfel în captivitatea unei nostalgii de natură tragică. Dar asta nu e treaba mea, maghiarii trebuie să încerce singuri, și mulți intelectuali din rândurile lor fac asta, să iasă din sclavajul unei asemenea strategii.

În ultimii cincisprezece ani, Viktor Orbán a declanșat o acțiune politică de propagandă și sprijin pentru populația maghiară din Transilvania, stimulând paralelismul etnic și pentru a câștiga prin legea statutului, cea cu cetățenia dublă,  peste 500.000 de votanți maghiari la alegerile din Ungaria. Orbán a reușit, dar și cu ajutorul involuntar al politicienilor noștri de la București, în multe cazuri nepăsători, aroganți, ușor de cumpărat sau nepregătiți, să confiște mental și politic cel puțin maghiarii din trei județe ardelene. Reacția guvernelor României s-a limitat mai mult la declarații belicoase, practic Transilvania a rămas un teritoriu al experimentelor propagandei maghiare. Visele lui Orbán se îndeplinesc cel mai bine în comunitatea maghiară din Transilvania, unde scandalului de la Ditrău, de exemplu, a fost un semnal pentru eficiența propagandei lui Orbán  privind emigrația.

Faptul că maghiarii din Transilvania sunt ajutați de Budapesta este firesc, deoarece asta ar trebui să facem și noi cu românii din Moldova, Ucraina, Serbia sau Ungaria. Dar noi nu suntem în stare decât de poduri de flori, abandonate și acestea.

Reconcilierea româno-maghiară a fost un vis al meu în perioada de activitate politică, dar mi-am dat seama că nici politicienii români și nici cei maghiari nu vor asta pentru că ar pierde din mână o armă importantă: cea a urii și a căutării țapului ispășitor. Am adunat multe tristeți și dezamăgiri din încercările de construcție măcar a unor mici insule ale reconcilierii, dar una este mai pregnantă decât toate celelalte. În timpul unei campanii electorale, când am vorbit unei comunități maghiare despre proiectul meu ”Marea împăcare”, a venit la mine o bătrânică unguroaică și m-a întrebat cu ochii în lacrimi: Deci, Domnule ministru, vreau să înțeleg bine,  dacă se va întâmpla asta, înseamnă că noi nu va mai trebui să plecăm din Cluj în Ungaria? Am fost șocat de efectul tragic al frăției urii asupra bieților oameni, izolați în bule etnice. Uneori îmi aduc aminte, cu respect, și de proiecte comune cu politicieni responsabili de la Budapesta, cum a fost parteneriatul cu premierul Ferenc Gyurcsány care, în 2004, a îndemnat alegătorii să nu voteze pentru referendumul care căuta să acorde cetățenie maghiarilor din afara Ungariei, dar care a fost marginalizat din viața politică, alături de partidul său,  de cei care veneau cu stindardele urii și răscoleau rănile trecutului.

Nu am înțeles de ce a trebuit să aprobăm și noi o Lege a Trianonului, după ce acum vreo 10 ani, condamnam Ungaria pentru o inițiativă similară. Noi sărbătorim la 1 Decembrie voința românilor ardeleni de a se uni cu patria mamă, un simbolism pozitiv, modern și mai tare decât birocrația vreunui tratat internațional. România nu este în această perioadă bolnavă de ură, chiar dacă politicienii caută mereu să taie felii pentru a contrapune una alteia, în căutare disperată de voturi.

În zilele acestei primăveri pandemice, 86% dintre românii care au răspuns la un sondaj IRES nu cred că Ardealul ar putea fi pierdut de România,  chiar dacă politicianul cu cea mai mare influență de la noi le-a vorbit despre acest pericol. Vestea cea bună pentru mine a fost faptul că România nu este bolnavă de frică; vorbesc despre frica etnică, de frica dușmanului construit în scopuri politice. Are ea alte frici, cum este de frica de viitor, dar asta e o altă discuție.

Când lideri ai UDMR au declarat că nu au ce sărbători de 1 Decembrie am încercat să le ofer argumente de a rămâne alături de noi, chiar dacă înțelegem trauma lor indusă sau nu. Acum însă nu înțeleg de ce trebuie să sărbătorim noi  Trianonul. Pentru noi poate avea o semnificație cel mult egală cu semnarea  Tratatului de la Paris, unde ni s-au restituit Basarabia și Bucovina. Când 100.000 de ardeleni au sfidat pandemia de gripă spaniolă și s-au adunat la Alba Iulia, hotărând unirea cu țara, atunci s-a instituționalizat simbolic statul național.  Dacă, azi, nu suntem capabili, ca stat, să punem în operă o strategie solidă de răspuns la expansionismul lui Orbán de ce să punem sare pe rană comunității maghiare din România? Nici măcar voturi nu aduce această instituire simbolică, în schimb este un act de simbolism negativ, de separare.  Una este să te ”bați” cu Orbán atunci când depășește limita și alta să rânjești la tristețea vecinului tău ungur. Când facem asta, îi dăm un ajutor nesperat lui Victor Orbán, îi punem în brațe cetățenii români de etnie maghiară din Transilvania. 

Mă bucur pentru mine și românii mei, neafectați de ură și de frica de celălalt, dovadă că, dacă nu am avea politicieni mici, am putea deveni o națiune mare. Asta mă face să accept ca vecinii mei de istorie, ungurii, să bea cu supărare  primele pahare de palincă pe care le pot oferi eu de 4 iunie, căci, după aia, atmosfera se schimbă oricum. Politica lui Orbán față de Transilvania nu este de acceptat, are nevoie de un răspuns inteligent și ferm din partea României,  dar tristețea vecinului meu maghiar o pot respecta, măcar tăcând. Și el va înțelege, cu siguranță,  că, în multe situații, istoria este cinică: construiește fericirea unora pe nefericirea altora și este imposibil de schimbat asta, în cele mai multe cazuri.  Dar ca român care se crede cetățean liber dintr-o țară încă normală nu pot să sărbătoresc suferința aproapelui.

Îmi cer iertare, dar nu știu ce ar trebui să sărbătoresc pe 4 iunie. Eu sărbătoresc pe 1 Decembrie!

SURSA: https://www.revistasinteza.ro/eu-nu-stiu-ce-se-sarbatoreste-pe-4-iunie-eu-sarbatoresc-pe-1-decembrie

Categories
Magyar típusú találkozás Opinii

Opinia unui secui: de ce (da şi nu pentru) autonomie?

Dacă am mai fi trecut în titlu o propoziție de genul AFLĂ CELE 3 MOTIVE SECRETE cred că am fi avut clickbaitul anului. Însă dorim să facem altceva. Sunt secui, și am să vă scriu despre autonomia Ținutului Secuiesc.

Haideți să vă explic un pic treaba asta cu Ținutul Secuiesc. Ținutul ăsta ba există, ba nu. Depinde în ce context se vorbește despre el. Atenție vine și bomba: exista Regiunea Autonomă Maghiară între 1952-1960, respectiv și în alte forme, după această perioadă. Dacă vă interesează este pe Wiki. Nu era mare brânză, că totuși vorbim de epoca comunistă, în care s-a înființat Securitatea după modelul stalinist, iar Gheorghiu-Dej nu poate fi considerat un adept al democrației.

Uite, ideea de autonomie vine chiar din România – trebuie să menționăm aceasta se întâmpla doar datorită presiunilor făcute de URSS, care să nu uităm că a fost prezentă în țară cu trupe militare până în 1956. 1956 este un an important şi pentru Ungaria: anul revoluției anticomuniste, după care lucrurile s-au schimbat în mai bine pentru Ungaria, însă nu și pentru ungurii din Transilvania. Ungurii au pierdut simpatia sovieticilor, iar pentru ungurii din Transilvania asta însemna că într-un sens au devenit cetățeni de categoria a doua.

Am să abordez un subiect extrem de delicat. Știu că majoritatea dintre voi consideră că este nesimțire pură să nu vorbești românește în România. Personal nu o consider nesimțire, nu aș considera așa dacă, de exemplu, am vorbi de un catalan care nu știe limba spaniolă. Nu este nesimțire – este prostie, din cauza căreia va suferi chiar persoana care nu dorește să înveţe limba majorității. Știți cum se spune că în Secuime nu o să primești pâine, decât dacă o ceri în românește? Este evident o minciună gogonată, însă m-aș folosi de ea, chiar pentru a explica, de ce este o prostie că unii nu vor să vorbească românește. Ba în București, ba în Bacău, ba oriunde o să ai nevoie de limba statului.

Vă propun și un alt scenariu: să zicem că vorbim de Odorheiu Secuiesc, unde chiar și românii vorbesc fluent maghiară. Dacă nu ai treabă la poliție, eventual la fisc, nu ai nevoie deloc de limba română, pentru că etnicii români sunt 2,51% din populație. Maghiarii discută între ei în maghiară – e logic, nu? Așa se procedează și în magazine, în bănci și în primărie. Și iată ne apropiem de subiectul autonomiei.

Proiectul de lege, care a fost adoptat tacit în Camera Deputaților și care a provocat acel scandal mare și tare pentru PNL, respectiv PSD, respectiv pentru toți cei care mai aveau voce, a inclus exact această chestie: să fie legal să faci toate cererile pe care trebuie să le bagi în dosarul cu șină și în ungurește, după care va ajunge doar în mâinile unui maghiar, care o să-ți spună că dosarul tău nu este complet, că ai nevoie de un timbru judiciar şi aşa mai departe. Știți voi cum funcționează, pentru că trăim cu toții în aceeași țară. Sigur că am simplificat ideea, însă cred că ați înțeles ce înseamnă o mare parte din drepturile care ar conferi autonomia maghiarilor: să aibă voie să-și folosească limba la fel de natural, cum o folosiți voi.

O prietenă, de altfel româncă, m-a întrebat sincer: „Şi cum ai garanta tu, să nu facă ungurii într-o situație ca asta, ceea ce facem noi acum?”. E bună întrebarea. Prin lege! Deoarece legea ar garanta la fel drepturile majorității, cât și ale minorității. Vă spun sincer: când vorbim de autonomie, nu vrem să vă luăm nici un drept. În capul de secui egalitatea înseamnă că limba română nu este mai valoroasă decât limba maghiară: ar trebui să aibă exact aceeași valoare. Da, știu: suntem în România, nu în Ungaria. Însă România este la fel și țara mea: nu am plecat în Occident să fac mai mulți bani, și lucrez, plătesc impozite, mă stresez din cauza pandemiei. Vreau să am și eu o țară normală, unde să pot trăi decent din salariu. Scuze, eram cam populist.

La capitolul doi din autonomie se află descentralizarea. Sunt convins că nu cunosc fiecare amănunt din istoria țării în forma actuală, însă am impresia că România se descentralizează de 101 de ani. Fără succes. Autonomia înseamnă că se iau o grămadă de decizii la nivel local. Vă dau un exemplu. Nu CNAIR, respectiv guvernul X, Y, Z decide unde se face o autostradă. Se decide la nivel local. (Pentru argumente suplimentare vă implor să vă uitați cum se construiește la noi. Dacă ne-am fi apucat tu, cu mine și încă trei băieți și fete, în 15 de ani am avea aproximativ aceleași rezultate pe care le avem acum. Nebunie, vă spun, nebunie!)

Deci autonomia nu se atinge de teritoriul țării. Punct. Ar fi tot România, poate mai bine organizată, poate cu ceva nuanțe secuiești accentuate aici, în Secuime. Sărumuna!

Însă observ că ideea țării supercentralizate deranjează și pe alții, în afara secuilor. Uite, se vorbește și despre Transilvania independentă, și independența se îndreaptă către incompetența permanentă manifestată de București. Și asta o spun niște români…

Un prieten, tot român, m-a întrebat și el: „Ar avea teritoriul respectiv un președinte, ceva?”. Păi nici secuii nu s-au înțeles în această privință. Ceva oficialitate ar trebui să fie prezentă, un fel de președinte de consiliu județean. Sincer să fiu, noi, secuii, ne cam axăm la treaba asta cu folosirea limbii maghiare și dezvoltarea. Altceva nu prea se discută. Ne chinuim cu educația cum se chinuie și românul de rând din Caracal. Deci autonomia înseamnă drepturi de folosire a limbii, aici se include și educația, cultura, etc., folosirea simbolurilor (ar fi multe de scris în acest sens, însă cam inutil) și încă un lucru…

Mda. Să vorbim și de finanțe. Bani, bani și bani. Cu toate că județele Harghita și Covasna (Mureșul mai puțin) sunt considerate a fi județe sărace, totuşi secuii sunt convinși că ei contribuie mai mult la buget, decât cota-parte pe care o primesc înapoi. Ideea autonomiei în sens bugetar este să rămână banii exact acolo unde sunt plătiţi în formă de taxa. (Sincer? Nu știu dacă ar fi ok. Unii spun că da, alții că nu s-ar putea.) Însă dacă compari infrastructura din Oltenia și Muntenia cu cea secuiască înțelegi de ce se mai frustrează lumea. Nu că în restul țării s-ar fi investit mult în ultimele trei decenii, însă în aceste județe nici măcar atât. Nu cred că din șovinism, cel puțin nu exclusiv: de ce să investești tu, ca partidul X în zonă, dacă ăștia tot cu UDMR votează? Și mai avem și primari care se plâng că au proiecte gata făcute, însă nu primesc finanțare, că n-au lobby suficient de bun. Ei, se pare că orice spune lumea UDMR nu este PSD…

Cât despre politică și autonomie, ideea statului național din constituție exclude oarecum existența altor etnii. Antonie Iorgovan, omul care este de fapt un fel de tată al Constituției, era și el influențat de mentalitatea franțuzească, adică ideea că în Franța tu nu mai ești român, secui, etc., tu ești franțuz. Ideea era binevenită în momentul în care după instabilitățile celui de-Al II-lea Război Mondial chiar existau șanse să se modifice hotarele țării. În mai mult de 100 de ani situația s-a schimbat, însă unii parcă mai cred în această posibilitate.

Evenimentele recente arată că nu există nici un partid care şi-ar putea asuma riscul să devină pro-autonomie, deci pro-maghiar. Democrația și mentalitatea democratică sunt prea tinere în această țară, iar propaganda antimaghiară, care s-a practicat în epoca comunistă nu a dispărut, cu toate că s-a mai diluat un pic. Niciun partid majoritar nu este în poziția de a face o deschidere către maghiari, dacă ei se comportă ca maghiari. Mentalitatea este întortocheată în acest sens, însă dacă urmărim discursul ultimilor 20 de ani maghiarul bun vorbește românește, nu vrea școală în limba maternă, nu cere autonomie, este de fapt etnic român! Asta au formulat la rândul lor diferite oficialități de stat: miniștri, prim-miniștri și, săptămâna trecută, chiar președintele însuși.

Și să vorbim și de UDMR. Proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost introdus de deputatul UDMR (de fapt PCM) Kulcsár-Terza József. Omul a ajuns în parlament datorită unor înțelegeri dintre UDMR și PCM, iar activitatea lui s-a rezumat aproximativ la discursuri privind situaţia așa-zișilor teroriști din Târgu Secuiesc, respectiv referitoare la proiectele de autonomie. Să fie clar: omul nu este luat în serios nici de UDMR, cu toate că partidul este pro-autonomie. Situația este mai serioasă: conducerea UDMR este conștientă de faptul că proiectul de autonomie nu are susținere din partea partidelor românești, iar discutarea ei în Parlament nu este decât o modalitate eșuată de a arăta că partidul mai crede în posibilitatea autonomiei. Oricum, ideea de autonomie trebuie discutată între maghiari și români, nu cum UDMR și alte entități politice maghiare obișnuiesc să facă treaba asta: exclusiv între maghiari.

Îmi pare rău. Sunt secui și știu că societatea autohtonă nu este suficient de matură pentru o autonomie. Nici românii, nici ungurii. O clasă politică cu o componență preponderent de găinari nu este în stare să se ridice la acest nivel de democrație avansată. Real vorbind, UDMR ar trebui să scoată acest proiect de pe ordinea de zi. Real vorbind, partidele românești ar putea discuta despre ce înseamnă de fapt acest proiect. Vă spun însă cu mare tristețe (și cu un pic de greață), că la noi demagogia și retorica șovină, mai mult sau mai puțin mascate, mai sunt încă la modă.

Nagy Kálmán

Categories
Cultura si lifestyle Opinii

Noutăți în cercetarea minorităților – ianuarie-martie 2020. (2) Note despre cazul Ditrău. Despre starea de spirit a comunităţii maghiare, relaţii de dominaţie și demnitate umană.

În luna februarie 2020 a apărut o analiză detaliată a conflictului de la Ditrău prin prisma literaturii de specialitate pe tematica relațiilor interetnice. Semnat de către doi cercetători ai ISPMN, Kiss Tamás şi Toró Tibor, textul a apărut inițial în limba maghiară aici. Versiunea tradusă în limba română poate fi lecturată aici.

Deşi are ca punct de plecare situaţia de la Ditrău, studiul celor doi cercetători este o analiză lucidă a problemelor existente în interiorul comunităţii maghiare, a modului în care această comunitate este privită de către majoritatea românească, dar şi a modului în care acest tip de situaţii pot fi dacă nu evitate, măcar limitate ca intensitate în viitor:

„rolul comunităților minoritare nu este doar acela de a construi instituții, ci de a lupta împotriva excluderii prin construirea de solidarități și alianțe atît cu alte comunități minoritare, cît și cu cei din rîndul majorității dispuși la astfel de solidarități și alianțe.”

Principalele idei ale articolului sunt:

– Evenimentele din Ditrău sînt discutate într‑un cadru cu totul neadecvat. Se vorbește despre Ditrău de parcă nu ar fi în România. Se vorbește despre Ditrău de parcă ar fi vorba exclusiv de o problemă a comunității maghiare sau a secuilor. Se vorbește despre enclavizare, reproducîndu-se totodată procesul de enclavizare la un nivel cognitiv;

– Trebuie să recunoaștem însă că evenimentele din Ditrău sînt simptomatice pentru comunitatea maghiară din România. Apariția unui astfel de caz era doar o chestiune de timp. Situații în care „migranții“ sînt personificați în mod denigrator cu ocazia petrecerilor de recoltare sau a carnavalurilor din satele maghiare ori cele în care localnicii s-au speriat de turiști non-albi nu sînt excepții;

– Atît în Transilvania, cît și în Bazinul Carpatic sentimentul de superioritate este un element important al identității naționale maghiare. În raport cu Occidentul, maghiarii – la fel ca și românii – au un sentiment puternic de (semi)periferie. Însă, pe lîngă acest sentiment, o altă componentă importantă și profundă a discursurilor identitare maghiare este convingerea că totuși sîntem mai avansați (civilizați etc.) față de popoarele vecine;

– Elitele românești, care resping rasismul (sau mai precis încearcă să ascundă rasismul și intoleranța existente în România), au un scop similar: încearcă cu disperare să intre în clubul celor civilizați, disociindu-se de și rupînd orice tip de solidaritate față de membrii considerați „mai înapoiați“ ai comunității proprii (elementul rural, „PSD-iștii“, „maneliștii“, „teleormănenii“ etc.);

– Consecințele asupra comunității sînt destul de grave. Maghiarii ardeleni afirmă în mod constant că cei din exterior (românii și cam toți ceilalți) nu sînt capabili să înțeleagă situația lor și nevoile lor speciale. Problema este că în situația actuală acest lucru este nu numai real, ci și inevitabil. Poate că segmentul intelectual conservator din Ungaria atașat de Viktor Orbán are dreptate și populismul îmbinat cu civilizaționism este în ascendență la nivel european, însă un astfel de discurs identitar este, totuși, unul de extrema dreaptă.

Concluzia celor doi cercetători este una care mişcă şi, în acelaşi timp, invită la reflecţie şi la acţiune, atât din partea liderilor maghiarilor din România, cât şi din partea majorităţii româneşti:

„Depinde de noi dacă măcar încercăm să schimbăm starea actuală de spirit a comunității noastre. Depinde nu doar de liderii politici sau religioși, ci și de cei care lucrează în învățămînt sau în comunitățile religioase locale. Poate depinde și de noi, cercetătorii sociali, care rareori sîntem dispuși să ne expunem în dezbateri publice și cu siguranță de noi, maghiarii ardeleni, care avem nevoie de o abordare nouă – atît intelectuală, cît și emoțională – ca să depășim ura care ne asediază din interior și din exterior.”

Tamás KISS este sociolog, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Mino­ri­tăților Naționale (ISPMN) de la Cluj-Napoca. Licență în sociologie și doctorat în studii culturale. Arii de cercetare: managementul diversității etno-culturale, inegalități etnice și rasiale, migrație, etno-politică.

Tibor TORÓ este politolog, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Mino­rităților Naționale (ISPMN) de la Cluj-Napoca, lector la Universitatea Sapientia din Cluj‑Na­poca. Licență în sociologie și doctorat în filozofie. Arii de cercetare: etno-politică, politică lingvistică, drepturi lingvistice și minoritare.

Surse: atlatszo.ro, observatorulcultural.ro.

Categories
Opinii

Critica criticii: Măștile de la unguri, subiect de gâlceavă între români și maghiari

Ne convine sau nu, Ungaria și România au demonstrat de-a lungul timpului un mod foarte diferit de a se raporta la așa-numita diaspora. Dacă, pe de o parte, guvernul ungar a găsit de foarte multe ori de cuviință să își ajute cetățenii de peste graniță, România a ales să neglijeze sistematic diaspora, nemaivorbind de episoadele de disonanţă din ultimii ani, când cetățenii plecați la muncă în străinătate nu au putut să își exercite dreptul de vot.

Mai mult decât atât, la nivelul opiniei publice, se remarcă tot mai mult o scindare de tip „noi” și „ei” între cetățenii rămași în țară și cei plecați în alte state ale lumii. Tocmai de aceea consider că nu este deloc exagerat să privim problema modului în care cele două guverne își tratează diaspora și din perspectiva unei diferențe de mentalitate între români și maghiari.

Nefiind obișnuiți cu un guvern care își sprijină oamenii din afară și neînțelegând de ce ar face asta un guvern pentru niște cetățeni care nu mai plătesc taxe în statul lor, mulți români au fost întotdeauna critici și sceptici față de orice ajutor acordat de guvernul ungar comunităților de maghiari de pe teritoriul României. Cel mai adesea, au suspectat intenții mascate ale ungurilor de a pune stăpânire treptat pe Ardeal sau măcar de a obține autonomia zonelor majoritar locuite de etnici maghiari în România. Pentru cei care se vor grăbi să dea cu pietre, precizez că varianta aceasta nu este neapărat una exclusă nici în mintea mea. Jocuri politice s-au făcut dintotdeauna. La fel de bine însă, aceeași variantă poate fi pur conspiraționistă, mai ales că Ungaria nu își ajută doar cetățenii din România, ci și pe cei din alte state vecine.

În contextul actual, în care oamenii de pe tot globul sunt loviți la propriu de o boală comună, în care frumos și bine ar fi să își dea mâinile și să se ajute unii pe alții, Ungaria a trimis către România mai multe ajutoare. Pe de o parte, după cum a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la solicitarea partidului pe care îl conduce, guvernul ungar a ridicat interdicţia de export pentru hidroxiclorochină, un medicament care pare să-și fi dovedit eficiența în tratarea bolnavilor infectați cu COVID-19 și care lipsește din România, dar se produce în Ungaria. În plus, ministrul de externe ungar Szijjártó Péter a declarat vineri, 10 aprilie, că 600.000 de măşti şi câteva zeci de mii de costume şi alte echipamente de protecţie, respectiv şi teste, vor ajunge la maghiarii din afara Ungariei, şi anume în Transilvania, Voivodina, Ucraina Subcarpatică, Slovacia, Slovenia şi Croaţia.

Toate bune și frumoase până la reacțiile oamenilor față de știrea despre aceste ajutoare. În loc să fie apreciat, gestul a fost mai degrabă criticat, devenind rapid subiect de dispută și gâlceavă în online. Pe portalul nostru de pildă, a fost publicat un material cu titlul „Măşti din Ungaria pentru maghiarii din şase judeţe din România”, care a stârnit reacții dintre cele mai diverse.

Pe de o parte, ofensată îndeosebi de formula „pentru maghiari”, tabăra românească a comentatorilor s-a dovedit nemulțumită de adresabilitatea mesajului. Cum adică să trimiți măști doar pentru maghiari? Și românii ce să facă, să moară? Îndrăznesc să afirm, asumându-mi toate consecințele și ocările pe care le voi atrage de la cititori, că în spatele unei asemenea prezumpții nu se ascunde nicio logică. Sigur că guvernul ungar a trimis aceste ajutoare pentru că are de sprijinit etnici de-ai săi aici. Altfel, le-ar fi păstrat probabil pentru cetățenii din Ungaria care au și vor avea nevoie de ele la fel de mult ca și celelalte state. Mai mult, ajutoarele au venit în urma solicitării unui partid care reprezintă exclusiv etnicii maghiari în România și îndrăznesc să presupun că nu ar fi venit dacă aceste solicitări nu existau. Dacă UDMR îi reprezintă pe maghiari și se adresează guvernului ungar, nu era firesc să ceară în numele comunității de maghiari și nu în numele tătarilor, romilor, armenilor sau românilor din țara noastră? Presupunând însă prin absurd că ajutoarele au venit exclusiv pentru ungurii din România, își închipuie cineva în mod real și sincer că, o persoană care ar merge la spital cu simptome grave de COVID-19, nu ar primi medicamentația și protecția necesare doar pentru că nu are etnia corespunzătoare? Adică un japonez care se infectează în Transilvania nu va fi tratat fiindcă ajutorul e cu dedicație pentru unguri? Dar medicii? Cum ar proceda cu ei conducerea spitalelor? Le-ar acorda măști și echipamente pe sub mână numai celor de etnie maghiară și celorlalți nu, riscând să răspândească virusul în tot spitalul și în întreaga localitate? Oare nu deviem prea mult spre scenarii distopice și uităm de raționalitate? „Nu înțeleg, care este problema. Ajutoarele sunt direcționate spre județele locuite de maghiari. Statisticile arată clar că maghiarii stau cu fața spre Ungaria, de acolo așteaptă ajutor, empatie, înțelegere. Este de mirare?” – spune un comentator maghiar, sintetizând parcă situația. Poate poziția sa este cinică, dar exprimă o realitate a vremurilor în care trăim, vremuri în care vedem o Românie care abia își sprijină proprii cetățeni – dacă o face – dar să mai acorde vreo atenție specială etnicilor de pe teritoriul său sau diasporei.

Desigur, nici în tabăra maghiară nu stau lucrurile mai bine când vine vorba de comentarii. „Un stat poate săîși doteze cetățenii sau să ofere ajutoare altui stat. Viktor Orbán a spus la televiziunea maghiară că a distribuit 600 mii măști maghiarilor din diaspora adică din România ,Serbia,Austria etc. Dar cetățenilor maghiari. Aveți cetățenie maghiarăși ați fost omis? Este o omisiune rușinoasă. Nu aveți cetățenie maghiară? Stați pe dreapta și vă uitați!” Cel mai probabil și acest comenator își imaginează că măștile și tratamentele se vor acorda în caz de nevoie arbitrar și discriminatoriu, dar de data aceasta avem de-a face cu poziția celui favorizat pentru care nu contează decât el și ai lui. Ceilalți n-au decât să crape. Dacă nu e o glumă, argumentul este cel puțin deplasat și trist. Cu o mentalitate puerilă de tipul „sâc! că nouă tati și mami ne iau jucării, iar vouă nu!”, acești oameni demonstrează o incapacitate cruntă de a renunța la mentalitățile păguboase care îi macină și nu fac decât să perpetueze ura și dezbinarea, de care te-ai fi așteptat să se fi săturat după atâtea secole. Se vede însă de la o poștă că nici în fața amenințării cu moartea nu știm să ieșim din tipare și să adoptăm principii mai sănătoase. Mentalitatea e atât de puternică, încât îți vine să crezi că poate ajunge și peste hotarele morții.

Dincolo de puerilitatea, cinismul și iraționalitatea sa, acest comentariu este şi o critică făcută autorităților române, care au reuşit să își demonstreze lipsa de organizare în faţa cetățenilor săi, indiferent de etnie sau de locul în care trăiesc, iar asta este cel mai trist.

Mirela Cara Dragu

Categories
Locale Opinii

COVID-19: Unguri și români, înfrățiți în ură și rasism în județul Covasna

Observatorul de Covasna, cotidian local de referință în presa de limbă română din județul Covasna, a publicat joi, 09 aprilie, un articol intitulat „Frica de foame, mai mare decât de COVID-19”, în care se prezintă situația comunităților defavorizate din județ, în special a comunităților de romi, care trăiesc din alocații și ajutoare sociale sau, mai rău, care nu au niciun venit și, în această perioadă, nu mai pot lucra nici măcar ca zilieri.

„Dacă în prezent despre comunitățile cu cetățeni de etnie romă din județ se spune, cel puțin oficial, că au înțeles că nu e de glumit cu boala care a înghițit planeta, autoritățile locale se tem că oamenii nu vor putea fi ținuți în case prea mult timp, deoarece pentru cei fără venit, frica de foame va fi mai mare decât cea de COVID-19.”

Concluzia articolului

După zecile, poate chiar sutele de mesaje de solidaritate pe care le-am văzut postate în aceste zile de carantină pe rețelele de socializare, în incurabila mea naivitate, mă așteptam să văd reacții pozitive, cu atât mai mult cu cât, tot în mediul virtual, se vorbește demonstrativ despre cum ne va schimba radical această experiență și ce minuni interioare va produce ea în fiecare dintre noi. Probabil că „detenția” noastră trebuie să fie mai lungă de atât ca să poată produce în mod real transformările interioare anticipate în online, căci deocamdată, tot ce am văzut, când curiozitatea m-a împins să citesc comentariile, a fost o revărsare incredibilă de ură și rasism.

Români și maghiari, deopotrivă, și-au dat mâna virtual pe pagina de Facebook a ziarului menționat, înfrățindu-se în ură și rasism față de semenii lor sărmani, pentru care nu au avut decât vorbe de ocară în comentariile postate la articolul în discuție. Și asta, la doar o zi de la Ziua Internațională a Romilor, care se sărbătorește anual pe 8 aprilie.

Din multitudinea de mesaje pe care le-am citit cu o perplexitate greu de descris în cuvinte, am extras câteva afirmații care cel mai probabil ne vor face să mai gândim o dată înainte de a decide că, după ce învinge valul COVID-19, omenirea supraviețuitoare va învăța o lecție importantă. De fapt, oamenii nu învață niciodată nimic, așa cum nu au învățat nici din Holocaust și nici din alte orori cunoscute din paginile de istorie a umanității. Mai jos, selecția de comentarii:

  • „Toată ziua la ei muzică și stau cu burțile la soare și voi îi faceți victime pt. leneveală … prostia omenească asta este!”
  • „Ăștia nu vor muncă vor să iasă la furat că munca nu le place și umblă noaptea pe la 2 călare la furat pe Bolyai Janos.”
  • „Bill Gates, eu zic că trebuie făcut ceva să dispară rasa asta care consumă oxigenul degeaba. Exact asta se face azi cu oamenii în vârstă.”
  • „Nu doar în zonele defavorizate, și voi de la Observatorul de Covasna,de ce puneți poze de la Örkö[n.r. cartier de romi săraci din Sf. Gheorghe] și nu faceți poze la cîtiva batrîni bolnavi … și voi favorizați zona Örkö după cum se vede…ăia din Örkö trb. trimiși la muncă că primesc ajutor social degeaba, nu aduc nici un venit comunități doar pagubă la buget… chiar dacă sunt oameni și ei trb. să lucreze să-și cîștige pîine a și să plătească taxe… mai deschideți-vă ochii… sunt oameni care au lucrat au cotizat la stat și nu au nici un venit, măcar acel ajutor social care romii îl primesc…”
  • „Că la prosti.le e permis orice că n-ai cu cine și culmea e căa autoritățile îi ajută chiar dk nu contribuie la stat cu nimic!!!!”
  • „Nici o firmitură de pâine nu merităa rasa asta.”
Captură de ecran de pe pagina de Facebook a Observatorului

Ultimul comentariu m-a lăsat fără grai și respirație – îi aparține aceluiași comentator care cerea retoric de la Bill Gates exterminarea rasei. Înțeleg că unii dintre romi nu au comportamentul social cel mai plăcut și mai dorit de comunitățile lumii, dar de aici și până la pleda pentru uciderea lor în masă e totuși mult prea mult.

A existat, desigur, printre comentatori și o voce, a unui tânăr rom care a reușit să-și schimbe destinul prin forțe și eforturi proprii, care a încercat să facă un apel la înțelegere și empatie.  „Desigur acei oameni nu reprezinta un interes social pentru pesoanele care “au multi bani” de ce ? Pana la urma si ei sunt oameni si ei vor sa supravietiuiasca cumva situatia asta in care ne aflam ! In loc sa cimentati prostii mai bine va ganditi cum sa ajutam acesti oameni , ca pana la urma si ei au familii copii si puneti va in locul lor daca voi nu ati avea ce sa le dati sa manance copii vostrii cum ar fi?”, spune el, dar fără să obțină schimbări evidente de poziție și atitudine.

Dincolo de demonstrația aceasta de intoleranță și neacceptare, aleg să mă agăț cu speranță de gândul că sunt mult mai mulți cei care, deși nu au postat un comentariu, se vor grăbi să sprijine familiile încercate mai mult decât ei, dovedind astfel că, da, umanitatea post COVID-19 va străluci în cele mai calde culori ale luminii, bunătății și empatiei. Sau că putem cel puțin să sperăm la o schimbare în acest sens, care poate pleca în acest caz de la ideea simplă că, totuși, romii sunt și ei oameni.

Mirela Cara-Dragu

Categories
Opinii

Invitaţie la dezbatere. Discriminare etnică pe timpul stării de urgență?

La începutul săptămânii, Agenția Națională de Presă Agerpres publica un comunicat emis de Mișcarea Angajament Civic CEMO, din Tg. Mureș, menit să atragă atenția asupra faptului că drepturile minorităţii maghiare din România nu sunt respectate de către autorităţile statului în perioada epidemiei de COVID-19.

Concluzia CEMO a pornit de la faptul că, în data de 30 martie, Consiliul Europei (CE) a publicat un comunicat prin care a cerut statelor membre să pună la dispoziţia cetăţenilor informaţii despre coronavirus şi în limbile minoritare sau regionale, după ce membrii Comitetului de experţi al Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare au arătat că multe ţări care au ratificat Carta, nu respectă drepturile lingvistice ale minorităţilor. „În acest context, CE a cerut statelor semnatare să-şi schimbe poziţia, să respecte drepturile lingvistice garantate (şi ratificate) în Cartă. În cazul României, avertismentele Consiliului Europei şi preocupările experţilor CE sunt în întregime justificate, întrucât autorităţile ţării, în frunte cu Grupul de Comunicare Strategică, nu au ţinut cont de drepturile lingvistice ale minorităţii maghiare în România”, se arată în comunicatul de presă transmis de CEMO, în care se subliniază printre altele și faptul că Ministerul Educației a organizat sistemul de predare online doar în limba oficială, ceea ce este, în opinia CEMO, un act discriminativ faţă de membrii minorităţilor naţionale. Argumentul pentru acest aspect este acela că „educaţia la distanţă a fost organizată exclusiv pentru elevii care învaţă în clase de predare în limba română cu ajutorul televiziunii publice (TVR), însă, programele în limbă maghiară au fost realizate în două studiouri teritoriale TVR de către membrii comunităţii maghiare, din resursele proprii, adică cu participarea părinţilor şi profesorilor maghiari, cu aportul Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România.”

Problema pe care CEMO o ridică prin comunicatul de presă lansat luni este extrem de delicată, de sensibilă și de plină de nuanțe. Și aceasta în primul rând datorită faptului că face referire la respectarea unor drepturi într-o perioadă în care, în țară, este decretată starea de urgență, cea care ne privează pe toți, indiferent de etnie, rasă, religie, vârstă sau sex, de dreptul esențial de a fi cetățeni liberi ai acestui stat – România nefiind însă singurul stat din lume care își privează populația de aceste drepturi constituționale. Contextul socio-politic actual nu este axat pe respectarea drepturilor, ci pe luarea de măsuri coercitive și, uneori, arbitrare în scopul declarat al stopării fenomenului de extindere a epidemiei cu care luptă întreg mapamondul. Este bine? Este rău? Nici măcar asta nu putem judeca în aceste zile în care se caută soluții la cald, fără un termen de gândire prea lung, în chestiuni ce țin de viață și de moarte fără un precedent în istoria recentă a umanității.

În vreme „de pace”, punctele de vedere emise de CEMO ar fi putut fi analizate rațional și multe dintre ele ar fi fost poate validate ca fiind pertinente și pe deplin justificate. Interesant este însă că privațiunile despre care vorbește comunicatul de presă nu se răsfrâng eminamente asupra etnicilor maghiari din România. Exceptând minoritarii surdo-muți, pentru care Grupul de Comunicare Strategică a avut de fiecare dată un interpret care a „tradus” măsurile impuse prin Ordin de ministru unei categoriei defavorizate a populației, respectiv persoanele cu deficiențe de vorbire și auz, nicio altă minoritate etnică din țara noastră nu a fost privilegiată în acest sens. Deci discriminarea nu țintește neapărat etnicii maghiari și, cel mai probabil, este o simplă scăpare a celor care acum sunt pe baricade. Este foarte adevărat că maghiarii depășesc numeric celelalte etnii, dar dacă Guvernul ar fi găsit o cale de a traduce măsurile în limba lor maternă, fără să traducă și în celelalte limbi materne recunoscute oficial la noi, ar fi putut fi socotit ca un alt act de discriminare și iar nu ar fi fost bine.

Pe de altă parte, reprezentanții statului român nu au interzis traducerea mesajelor oficiale din această perioadă în limbile minoritarilor, ceea ce a făcut ca în unele cazuri, autoritățile locale să preia frâiele, să renunțe la orgolii nejustificate și să se ocupe temeinic de informarea corespunzătoare, bilingvă, a cetățenilor din zonele conlocuite de maghiari și români. În județul Covasna, de pildă, site-ul DSP are o versiune actualizată și în limba maghiară. Într-adevăr, există trimiteri către pagini în limba română, dar instituția a pus la dispoziția cetățenilor mai multe numere de telefon și o adresă de mail, astfel încât aceștia să poată solicita oricând orice informații vor considera necesare în această perioadă.

De asemenea, Primăria Orașului Sfântu Gheorghe are o pagină activă de Facebook pe care toate mesajele au fost transmise bilingv. Primarul municipiului, Antal Árpád, are la rândul său o activitate bogată pe propria pagină de Facebook, pe care cele mai multe mesaje sunt scrise numai în limba maghiară. În plus, pe aproape toate scările blocurilor din oraș au fost lipite afișe mari, vizibile, în română și în maghiară, cu informații despre cum se poate preveni îmbolnăvirea și ce măsuri de protecție își pot lua cetățenii.

Acolo unde statul român are minusuri, acționează în completare o altă putere în stat, anume presa. Iar în Covasna, presa maghiară este foarte activă și traduce cu conștiinciozitate toate informările (şi pentru asta merită felicitările noastre!). În mod cert, statul român nu ar trebui să mizeze doar pe efortul acesteia, însă asta e tot ce poate face acum, când își concentrează întreaga atenție și capacitate asupra uciderii „balaurului” cu care luptăm toți. De aceea cred că, într-un moment în care, sub o formă sau alta, toți suntem privați de drepturi, putem să luăm exemplu de bune practici de la alții, așa cum sunt chiar cele menționate anterior, să ne unim și să ne facem fiecare partea noastră, cum și cât putem, ajutând statul român și ajutându-i în fapt, în timpul necesar, pe cei care au nevoie de ajutorul nostru. Putem alege, desigur, să arătăm cu degetul și să aducem acuze de rele intenții, dar cu ce i-ar ajuta acest lucru acum pe toți cei în numele și spre binele cărora pretindem că o facem? Oare nu e mai uman să ne apropiem unii de alții și să ne dăm mâna într-un efort comun în care să fim toți o apă și-un pământ? Oare nu acum este momentul să demonstrăm că, dincolo de etnii, există oameni și că putem pune între paranteze pentru o vreme asemenea preocupări?

Cât despre Ministerul Educației, în opinia mea, vorbim despre o cangrenă a cărei duhoare ne afectează pe toți și ne va afecta și mai departe. Educația online și prin intermediul televiziunii de stat ca măsură luată și implementată pe genunchi, dintr-o ambiție încă neînțeleasă de mine de a nu îngheța anul școlar, a fost mai degrabă ceva mimat și făcut după vechea practică a lui „hai să bifăm și asta!” În acest caz, aproape că îți vine să te întrebi dacă nu cumva n-o fi mai bine să nu fii inclus în „grandiosul plan” de predare din care nimeni n-a avut de câștigat, copiii finnd cei mai păgubiți.

Dar, să avem clemență, e stare de urgență!

Mirela Cara-Dragu