Categories
Cultura si lifestyle

Opinia unui secui, de Ziua Limbii Române: Statul român a făcut totul ca să nu iubesc limba română, să am o repulsie față de ea

Activistul Tudor Duică a postat pe pagina sa de Facebook un frumos text pe care i l-a dedicat profesorul Bakk Miklós, cu ceva timp în urmă, despre relația maghiarilor (secuilor) cu limba română. Redăm în integralitate acest text.

Iubesc limba română. Secui, vorbitor nativ al limbii maghiare, am învățat-o destul de târziu, abia în timpul facultății „limba țării” – nesocotind aici inițierea prin programele școlare elementare, gimnaziale și de liceu, școli în care predarea limbii și literaturii române a avut loc cu o eficiență foarte redusă (formală și superficială pentru noi, tineri din Secuime, care am văzut în limba română limba opresiunii, adică limba milițienilor și a secretarilor de partid).

Limba română m-a cucerit treptat. Mai întâi, creând capacitățile necesare pentru a se integra în viața profesională, apoi pentru a deveni consumator, e drept, mai rar, al bunurilor culturale românești, ca în final, după 1990 pentru a deveni participant în disputele publice.

M-a cucerit tocmai pentru că avea o suplețe și o expresivitate complet diferită, chiar opusă supleței și expresivității limbii mele materne. Se simțea în ea moștenirea latinității culte – o fi româna de azi urmașa unei latine vulgare, rural-regionalizate, totuși a păstrat puterea de abstractizare a unei limbi care a fost cândva universală. Această expresivitate a orizontului universalist moștenite (vizibil prin multitudinea conceptelor de origine latină în toate limbile europene) altoită în experiența existențială balcanică, plină de ambiguitățile necesare supraviețuirii, conferă românei de azi calitatea de ghid într-un imaginar colectiv care se cantonează mai mult în viața rurală și agrară, de unde extrage – cum spune Tudor Vianu – „o mulţime de locuţiuni cu o incontestabilă valoare stilistică, precum: a bate câmpii, a înţărca bălaia, a nu pricepe o boabă, a nu-i fi boii acasă”.

Maghiara, în oglindă, este o limbă mult mai sintetică decât româna, resursa ei de abstractizare constă în caracterul ei de limbă aglutinantă, folosește prefixe și sufixe, la care se adaugă un caracter fuzional (de unire a mai multor cuvinte, a morfemelor într-un singur cuvânt). Totuși, acest caracter nu a înzestrat maghiara cu valențe filosofice, expresivitatea dobândită, abstractizările se valorifică mai mult într-o dimensiune eseistică.

M-a cucerit limba română, deci, grație și acestei diferențe, prin puterea ei de a arăta o altă fereastră către expresivitate.

Legătura mea cu română trebuie înțeleasă, însă, în baza unui corolar special. Adevărul, probabil foarte intrigant pentru mulți, este că „meritele” pentru această legătură sentimentală cu limba română îmi revin mie și numai mie. Am reușit această „performanță” în contra a tot ce a însemnat statul român în modul de a folosi „limba țării”. Chiar și expresia „limba țării” mă intrigă. După mine nu numai română, dar și maghiara ar trebui să fie o „limbă a țării”. Doar și maghiarii, secuii sunt cetățeni băștinași în această țară, împreună cu limba și tradițiile lor. Și cum spune o veche zicală germană: omul e mai bătrân decât statul.

Statul român a făcut totul ca să nu iubesc limba română, să am o repulsie față de ea. În sfera publică limba română „s-a prezentat” ca o unealtă a dominației, ca o etichetă a aroganței statale față de lumea mea locală din Secuime.

În zilele trecute, participând la o masă rotundă pe teme istorice, un distins istoric din Brașov a spus un adevăr privind Transilvania de sud și românii din perioada Compromisului austro-ungar (1867-1918). Această zonă, spunea el, a rămas săracă, iar statul ungar a umplut sărăcia cu însemnele puterii sale. Am intervenit spunând: exact același lucru se întâmplă în Secuime. Subdezvoltarea este acoperită cu demonstrații de putere din partea statului, cu un război surd împotriva însemnelor locale, inclusiv prin negarea hilară a existenței regiunii prin sintagma „așa zisul Ținut Secuiesc”.

România oficială nu reușește să folosească limba română în Secuime (dar și în alte zone, compact locuite de maghiari), decât ca un atribut al puterii. Astfel lasă o umbră apăsătoare peste semnificația zilei de azi, Ziua Limbii Române, zi care, de altfel, ar putea fi o ocazie senină pentru toți în celebrarea unei expresivități moștenite.

(Profesorul Bakk Miklós, Prietenilor mei: Sandu Buciuman și Tudor Duică)

Categories
Opinii

Sf. Gheorghe: Expoziție exclusiv în limba maghiară, la aniversarea a 125 de ani de la nașterea lui Tamási Áron

LATER EDIT: Articolul pe care l-am scris inițial este cel mai pur exemplu despre cum lipsa de atenție la detalii și de informații corespunzătoare contribuie la confuzii precipitate și identifică vinovați acolo unde ei nu există. Confuziile de acest gen sunt dintre cele care creează mai departe o imagine total neadevărată, dar perfect credibilă. Articolul inițial, pe care îl puteți citi mai jos, a fost suspendat temporar, dat fiind faptul că a creat o mică furtună pe Facebook de îndată ce a fost publicat, inclusiv în mesageria mea privată, unde am primit fel și fel de comentarii. Între cei care mi-au scris se află și un om drag mie, care știe că nu aș da cu pietre inutil și că semnalez derapajele atunci când ele există atât în tabăra românilor, cât și în cea a maghiarilor. Ce-i drept, i-am amendat mai mult pe români decât pe ceilalți din motive pe care nu am să le expun acum aici. Persoana despre care vorbesc mi-a clarificat contextul în care a fost organizată expoziția, care, de fapt, NU are nicio legătură cu Teatrul “Tamási Áron”, în afară de faptul că era amplasată chiar în fața clădirii teatrului și că era despre cel care i-a dat numele instituției. Deci Teatrul Tamási Áron NU este implicat, iar gafa nu îi aparține, ea fiind a altor organizatori. Pentru că scopul cu care am scris articolul nu este nicidecum acela de a arăta cu degetul vinovații, ci de a semnala ce intră în categoria “AȘA NU!”, nici nu voi mai menționa vreun organizator. Voi reda în schimb, cuvintele persoanei care mi-a adus clarificări: “Expoziția a fost realizată de Muzeul Literaturii „Petőfi” din Budapesta și este o expoziție ambulantă, care a fost deja la Miercurea-Ciuc și la Odorheiu Secuiesc și va pleca de aici mai departe, în forma aceasta. Au sunat cei de la Miercurea-Ciuc dacă o pot aduce pentru o perioadă scurtă, răspunsul primăriei a fost afirmativ și a și apărut materialul aici peste două zile. Deci, nu prea ar fi fost timp pentru a face texte paralele în română, deși ar fi fost un câștig. Atâta tot că ar fi trebuit pus un afiș lângă expoziție, în care să se spună în română, ce și cum cu expoziția, în câteva fraze, ca să nu se creadă că e rea-voință sau neglijență, asta e adevărat.” Amicul meu este maghiar. Este un om cultivat și decent dintre cei pe care îi admir enorm. Îi mulțumesc pentru că m-a lămurit și m-a ajutat să fac lumină într-un astfel de caz. Cum i-am spus însă și lui, nu pot fi de acord cu faptul că organizatorii, oricine ar fi ei, nu s-au putut gândi să scrie în engleză și română, pe un panou adiacent, un scurt mesaj explicativ, prin care să își prezinte scuzele față de cei care nu vor pricepe nimic din expoziție și care se vor simți frustrați cum m-am simțit eu când am realizat că nu pot citi nimic. Sigur că vor fi voci care vor spune că, dacă mă interesează așa mult Tamási Áron n-am decât să caut informații în cărți, așa cum o doamnă a comentat ieri, la versiunea inițială a articolului, că cine voia să afle ce e cu expoziția putea să ceară informații de la localnicii de pe stradă, o bizarerie care a făcut să-mi stea mintea-n loc. Pi ce facem, domnilor, mai luptăm sau nu pentru idealul lui “împreună” și pentru manifestarea de respect reciproc?

ARTICOLUL ORIGINAL:

M-am plimbat în acest weekend prin centrul orașului Sf. Gheorghe, unul dintre locurile dragi sufletului meu. În piața centrală, tronau câteva afișe mari cu informații despre cel care a fost Tamási Áron. M-am apropiat entuziasmată să aflu despre ce era vorba mai exact și am avut o surpriză cum nu se poate mai neplăcută. Absolut toate panourile expoziției stradale erau scrise în limba maghiară. Am analizat pe toate fețele, m-am plimbat cercetător pe lângă toate panourile. Nimic. Numai maghiară. Am dedus din layout că era vorba de împlinirea a 125 de ani de când se născuse sau murise scriitorul care dă și numele teatrului maghiar din Sf. Gheorghe. Ca orice incult, care nu știe pe de rost anii de naștere și de moarte ai tuturor scriitorilor lumii, nici chiar pe cei ai literaturii țării sale, am accesat rapid sfântul Google și m-am dumirit. Era vorba despre 125 de ani de la nașterea lui Tamási Áron. 

Expoziția stradală este amenajată de Teatrul „Tamási Áron”, care da, este teatru de limbă maghiară și probabil echipa de acolo s-a gândit exclusiv la publicul vorbitor de limbă maghiară. Vorbim totuși de o instituție de cultură. Dacă politicienii sunt „scuzați” de interesele meschine pentru faptul că dezbină ca să guverneze, după cum tot comentează oamenii, o instituție de cultură, în care lucrează numai oameni deschiși la minte și cu spirite superioare, are, după umila mea părere, obligația morală față de comunitatea pe care o slujește să pledeze pentru normalitate. 

Am susținut și voi susține mereu faptul că „normalitate”, în zonele dominate de multiculturalitate, înseamnă înainte de toate bilingvism. Din respect pentru mine și comunitatea maghiară alături de care trăiesc cu plăcere, eu însămi mă străduiesc să învăț limba maghiară. La vârsta mea și cu atât de multe responsabilități, nu este deloc ușor. Pot trăi în această comunitate fără nicio problemă și dacă nu știu limba maghiară, pentru că oamenii oricum îmi vorbesc pe limba mea. Insist totuși să învăț măcar până la un nivel minimal limba aceasta, oricât de dificilă mi se pare, și insist să îmi ajut copilul să o învețe pentru că așa înțeleg eu să îmi arăt stima deosebită pe care o port acestei comunități. Mi se pare strigător la cer să te fi născut și să fi crescut aici, dar să nu știi să spui trei vorbe în limba celuilalt. Pentru că normal ar fi să ne cunoaștem unii pe alții îndeaproape, mai ales la nivel lingvistic și cultural. 

Tot normal mi se pare ca, atunci când este un eveniment în oraș, acesta să nu mai fie clasat ca fiind pentru români sau pentru maghiari. Să fie pentru comunitatea din oraș, deci să fie bilingv. Și argumentul că românii nu vin la evenimente nu mă satisface câtuși de puțin. Dacă un singur român din cele câteva mii câte locuiesc aici este interesat să vadă ceva, n-ar trebui să i se pună în cale bariera limbii – mai ales de către instituțiile de cultură care nu urmăresc să facă profit din vânzarea de bilete. Dacă niciun român nu vine, măcar cei care organizează evenimentul pot avea cugetul împăcat că ei și-au făcut partea lor. Restul ține doar de ceilalți. Dar poate oamenii de-aia s-au și obișnuit să nu vină, pentru că mult timp nu au avut acces din cauza limbii. 

În cazul maghiarilor, lucrurile sunt mai simple. Ei au posibilitatea să studieze limba română în școli și depinde doar de ei dacă și-o însușesc sau nu. Deci ei pot participa mai ușor la evenimente desfășurate în limba română, deși – repet – bilingvismul ar trebui să fie o condiție sine qua non. Românii, în schimb, trebuie să plătească pe cineva ca să îi învețe maghiară, pentru că nimeni nu s-a gândit până acum să introducă niște opționale în școli pentru ca cei mici să poată învăța de timpuriu cealaltă limbă. 

Am obosit deja, deși nu locuiesc aici decât din 2015, să mai văd „spectacolul” acesta grotesc, în care evenimentele se împart între noi și ei, între evenimente pentru români și evenimente pentru maghiari. Mi se pare total zadarnic efortul câtorva dintre noi de a se încăpățâna să declare că vor să creeze punți între comunități când, în realitate, peste tot în jur se ridică ziduri de unde nu te aștepți. 

Consider că e puțin scandalos din partea unui teatru precum „Tamási Áron” să facă asemenea gafe, când singura șansă de reconciliere mai rămâne să vină dinspre sfera culturală – asta ca să nu spun că aș putea califica acest gest chiar mai dur decât o simplă gafă. În mod normal, în calitate de jurnalist, ar fi trebuit să sun la conducerea teatrului și să întreb de ce nu s-au pus afișele și în limba română (poate chiar și în engleză). N-am făcut-o din cauză că e weekend și nu aș fi avut cu cine discuta, iar mâine plec pentru o săptămână în concediu – poate o fac colegii din presa locală. În plus, consider că, indiferent care ar fi justificările pe care le-aș putea primi, acest gest nu are nicio scuză reală și plauzibilă. 

Sf. Gheorghe este un oraș turistic. Chiar când mă plimbam prin centru, am văzut câțiva turiști care încercau zadarnic să se prindă – ca și mine – despre ce e vorba în expoziția cu pricina. Ce se va întâmpla cu oamenii aceia? Vor pleca în orașele lor și vor spune cum în Sf. Gheorghe nu-ți poți cumpăra o pâine pentru că totul e în limba maghiară – că așa e omul, exagerează. Mai ales când i se dă apă la moară.  

Cei care mă cunosc știu foarte bine cât de mult țin la comunitatea maghiară, cât o admir și cum m-am erijat fără să-mi ceară nimeni în ambasadorul ei. Dar astăzi sunt profund dezamăgită și simt nevoia să îmi exprim public dezamăgirea. E tot ce pot să fac. Dacă eram formată în școlile de procesomani, care dau în judecată pentru orice inscripție și steag, poate aș fi scris la CNCD să îmi reclam discriminarea. Ca om care încă mai speră, nu fac decât să trag prin cele ce am scris un semnal de alarmă spunând clar și răspicat: „Așa nu, domnilor!”

Și mai e ceva, cine dorește să câștige drepturi, libertăți și recunoaștere nu își poate asuma derapaje de acest gen. Este obligatoriu să oferi exact ce vrei tu să primești de la alții. În cazul de față, respect. Altfel, nu vei face decât să adâncești prăpastia. 

Categories
Locale Stiri

După zece ediții, Galopiada Secuiască va fi comentată și în limba română

După zece ediții, Galopiada Secuiască va fi comentată și în limba română

Sâmbătă începe cea de-a X-a ediție a Galopiadei Secuiești, un eveniment foarte apreciat în regiune, care va fi comentat în premieră în limba română și va putea fi urmărit și online. 

Organizatorii Galopiadei Secuiești au transmis un comunicat de presă în care au prezentat pe larg informații referitoare la felul în care se va desfășura evenimentul care, anual, este urmărit de un număr mare de oameni. 

Din cauza restricțiilor impuse de autorități pentru combaterea pandemiei, la eveniment nu vor putea participa la fel de multe persoane ca în edițiile anterioare. Astfel, pe Dealul Pivnițele Mari, unde se desfășoară galopiada, vor putea fi prezente maximum 1.000 de persoane. Accesul acestora va fi permis în baza unui certificat de vaccinare sau a unui test negativ. La eveniment va exista și un punct de vaccinare mobil, astfel încât persoanele care se vaccinează pe loc, vor putea intra la eveniment.

În competiție, 12 concurenți își vor măsura forțele pentru a ajunge la Galopiada Națională de la Budapesta. „Astăzi a fost ședința pentru ultimele aprobări cu privire la Galopiada Secuiască. Inevitabil s-a simțit tensiunea în jurul evenimentului, deoarece fiecare autoritate competentă dorește ca evenimentul să decurgă cât mai liniștit, dar cu respectarea prevederilor în materie de sănătate. Purtarea măștilor este, de asemenea, obligatorie în aer liber, așa că vom cere și asta”, a transmis pentru presă Grubisics Levente, unul dintre organizatori. 

Elementele de noutate ale ediției din acest an sunt date de posibilitatea de a urmări competiția online, precum și de faptul că se vor face comentarii și în limba română, ceea ce este o premieră în istoria evenimentului. În comunicatul de presă transmis, organizatorii nu au precizat care a fost motivația care a stat la baza acestei inițiative, de a comenta un eveniment sportiv și în limba română, cum de altfel ar fi fost firesc să se întâmple încă de la prima ediție fiind vorba de o zonă bilingvă, dar, cum spune o zicală celebră, mai bine mai târziu decât niciodată. 

Cei interesați de probe, program și concurenți pot consulta site-urile www.szekelyvagta.ro  și www.vadon.ro pentru detalii.

Foto: www.szekelyvagta.ro

Categories
Opinii

Cum pândesc unii argumente pentru concluzii care nasc suspiciuni

Se spune că oamenii sunt oglinda ta, în sensul că ei se raportează la tine, așa cum tu te raportezi la ei. Dacă energia pe care o eliberezi în jurul tău este una negativă, tot de negativitate ai să ai parte. Altfel spus, ce semeni aia culegi. 

Fac această introducere care sună ca un text desprins din cărțile americane de dezvoltare personală doar cu scopul de a face trecerea către un subiect pe care îl am în minte de câteva săptămâni și pe care nu am găsit calea cea mai potrivită să-l atac. 

Spre sfârșitul lunii mai, la Sf. Gheorghe, au venit de la București niște delegați ai Poștei Române. În știrea care informa oamenii cu privire la vizita respectivă, se făcea precizarea că delegații respectivi au fost întâmpinați de subprefectul Cosmin Boricean, facilitator al dialogului ulterior purtat de către oaspeți și prefectul  Ráduly István. 

Mi-a atras atenția un comentariu plasat de o doamnă, româncă, la știrea respectivă. „Se pare că domnul prefect a avut nevoie de translator!!!! ”, spunea aceasta și cita din știre de unde desprinsese concluzia respectivă. 

Faptul că subprefectul român a fost prezent la întâlnirea respectivă alături de prefectul de etnie maghiară a conturat în capul doamnei respective o singură concluzie: prefectul nu vorbește românește! În mod evident, formularea „facilitator al dialogului” o îndreptățea să creadă că i se revelase acest adevăr și astfel a simțit probabil un fel de obligație morală de a transmite mesajul mai departe pentru a scoate lumea din beznă. 

Ce ușor este să desprinzi asemenea concluzii! Și cum se lansează astfel de informații fără niciun temei, doar pentru că cineva a avut „înțelepciunea” să citească printre rânduri și să perceapă mesajul ascuns, apoi l-a dezvăluit lumii!

Pentru că nu îmi place să las lucrurile nerezolvate și nu cred în concluzii pripite, am luat legătura cu Cosmin Boricean, subprefectul în discuție, și l-am întrebat dacă a mers la întâlnirea cu reprezentanții Poștei Române pe post de translator. 

Am primit, desigur, confirmarea că doamna care comentase se afla într-o eroare gravă. Subprefectul mi-a explicat că a lucrat ani de zile pe un post important în cadrul Poștei Române, cunoaște foarte bine compania, cu bune și cu rele, și, datorită cunoștințelor și informațiilor pe care le deține, prezența sa la discuții era mai mult decât necesară. Simplu ca bună ziua! 

După discuția cu subprefectul român, mi-a trecut a nu știu câta oară prin cap că, pur și simplu, unii oameni au așa de multă nevoie de negativism și victimizare, că îți dau sentimentul că stau la pândă să vâneze argumente care să le susțină teoriile despre discriminare și despre cât de rău se trăiește în comunitățile locuite majoritar de maghiari. 

Ca titlu informativ, prefectul vorbește română bine. La întâlnirile cu presa nu vine niciodată însoțit de un translator. Altfel, n-ar lucra într-o instituție de stat din România. Sună logic, nu?

Foto: spysource.net

Categories
Opinii

Limba română pentru maghiari, o problemă de tip „forme fără fond”

Deși dezbătută intens în ultimii ani, problema limbii române pentru maghiari pare să nu își fi găsit încă soluția. Rezultatele simulării pentru examenul de evaluare națională (clasa a VIII-a) au demonstrat o dată în plus cât de străină este, în fapt, limba română pentru copiii maghiari – chiar și în contextul în care la probă au fost supuși elevi care au învățat după o arie curriculară special creată în scopul de a înlesni procesul de învățare. Problema de fond este generată însă de două aspecte esențiale: lipsa unor metode eficiente de aplicare a acestei noi arii curriculare și separarea oamenilor la nivel social pe criterii lingvistice. 

Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR) a atras atenția printr-un comunicat preluat de presa națională, că sub 40% dintre elevii de etnie maghiară au luat notă de trecere la examenul de limba română de la evaluarea națională. În acest context, UCDMR a solicitat schimbarea radicală a modului de predare a limbii române (ca limbă străină, nu ca limbă maternă). În loc să se concentreze pe identificarea problemei de fond și pe căutarea de soluții, atenția multora s-a îndreptat spre terminologie. După celebrul obicei al formelor fără fond, sintagma „limba română ca limbă străină” a reprezentat pentru unii singura și cea mai mare problemă – care i-a îndreptățit probabil în mintea lor să se oprească în acest punct. 

Ne convine sau nu, limba română nu va fi niciodată limbă maternă pentru etnicii maghiari sau pentru alți minoritari din țara noastră. Asta este o stare de fapt, iar subiectul ar trebui închis odată pentru totdeauna. Cu atât mai mult cu cât, etnicii maghiari jonglează mai nou cu mult mai satisfăcătoarea formulare de „limbă ne-maternă”, care ar trebui considerată soluția pentru orgoliile naționalist-sensibile.

Problema de fond rămâne însă alta și tot nerezolvată. Ea a fost foarte bine evidențiată de UCDMR în comunicările oficiale transmise: „Predarea limbii române, în special în județele cu populație preponderent maghiară și în comunitățile izolate lingvistic, necesită utilizarea unor metode de predare a limbilor moderne”. „Rezultatele slabe s-au datorat, parțial, faptului că atunci când a fost introdus noul curriculum, în urmă cu patru ani, nu au fost adoptate măsuri suplimentare, menite să schimbe abordarea predării limbii române” – exact cum de multe ori Parlamentul Român emite legi care nu pot fi aplicate din lipsa unei metodologii care fie întârzie nepermis de mult, fie nu mai apare niciodată. 

Ceea ce se adaugă tuturor acestor probleme, dar nu este menționat, este și problema separării sociale a oamenilor și a copiilor pe criteriu etnic. Sfântu Gheorghe poate oferi un exemplu în acest sens. Chiar dacă există încă grădinițe și școli cu predare mixtă – adică au și clase cu predare în limba română, și clase cu predare în limba maghiară – copiii nu sunt încurajați să se intersecteze unii cu alții. Ei se separă sau se apropie unii de alții în mod natural, împinși de nevoia de a comunica în modul care le este cel mai la îndemână, respectiv limba maternă. Până în prezent, nu am auzit de nicio grădiniță sau școală generală, sau de vreo inițiativă a Inspectoratului Școlar Județean, care să inițieze programe constante și susținute de apropiere a copiilor români și maghiari. Când ajung la liceu, deja devine prea târziu pentru apropiere. Zidul invizibil dintre foștii copii mici își manifestă prezența atât de firesc în cazul adolescenților, de parcă ar fi vizibil.

În mod real, dincolo de arii curriculare, manuale și dezbateri, în prezent au șansa reală de a învăța limba română doar două categorii de copii maghiari: cei proveniți din familii mixte și cei proveniți din familii de maghiari care își înscriu copiii la grădiniță în clasele cu predare în limba română. Aceștia sunt probabil și cei care se încadrează în procentul de 40%. 

Sursă: edupedu.ro

Foto: kqed.org

Categories
Locale

Antal Árpád, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, hotărât să spargă barielele lingvistice dintre etnii

Primăria Sfântu Gheorghe și-a propus să spargă barierele lingvistice dintre cele două comunități, prin acordarea de sprijin în valoare de câte 1.000 de lei românilor și maghiarilor care vor participa la cursuri de competențe lingvistice, pentru a învăța sau a se perfecționa în limba celeilalte comunități.

Cursurile vor fi organizate de extensia din Sfântu Gheorghe a Universității Babeș-Bolyai și, potrivit primarului Antal Árpád, sunt adresate atât elevilor, cât și persoanelor care revin în municipiu după finalizarea studiilor în alte orașe sau țări.

Edilul a precizat că bugetul pe 2021 va include suma de un milion de lei, din care vor putea fi acordate o mie de „burse” cursanților care vor dovedi că au avansat cel puțin o treaptă în limba celeilalte comunități, spre exemplu de la nivelul de începător la cel mediu, sau de la nivelul mediu la cel avansat.

„Am promis în campania electorală că în acest mandat voi iniţia programe pentru maghiari ca să înveţe limba română, şi pentru români ca să înveţe limba maghiară, și sunt foarte entuziasmat de faptul că pot să rezolv această problemă în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai. Anul acesta, în bugetul municipiului Sfântu Gheorghe vom aloca o sumă de 1 milion de lei din care vom sprijini o mie de persoane cu câte 1.000 de lei. Ne dorim ca aceste persoane să își crească nivelul de cunoaștere al limbii celeilalte comunităţi cu un nivel, deci cei care sunt la bază să avanseze cu un nivel, iar cei care sunt la nivel mediu să ajungă la nivel avansat. Cred că este foarte important acest lucru, și aici vor putea să obțină fonduri și elevii, dar și cei care se întorc în municipiu după ce termină studiile universitare în alte orașe, sau poate în străinătate, și pot învăța limba română, respectiv limba maghiară”, a explicat primarul Antal Árpád.

Înscrierile ar putea fi demarate în vara acestui an, iar primele cursuri vor începe cel mai probabil în toamnă, urmând ca durata acestora să fie stabilită de Universitate.

Cursanții vor susține câte un test la începutul și la finalul programului, iar cei care vor dovedi că și-au îmbunătățit competențele lingvistice vor beneficia de sprijinul financiar din partea Primăriei Sfântu Gheorghe.

„Va fi o perioadă în care se pot depune cereri, cel mai probabil în această vară, iar cei care vor face acest lucru vor fi ajutați să învețe limba. S-ar putea să dăm către universitate banii și oamenii să beneficieze de o reducere la aceste cursuri. Vor da un examen la începutul și la sfârșitul cursului și vor trebui să avanseze cu cel puţin un nivel, altfel vor trebui să se plătească și partea Primăriei, pentru că noi nu vrem să aruncăm banii pe fereastră, ci vrem ca aceste competențe lingvistice măsurabile de către universitate să crească și dacă, de exemplu, cursul va costa 1.500 de lei, cei care doresc vor trebui să plătească doar 500 de lei”, a mai spus primarul Antal Árpád. 

Sursă: WeRadio Sf. Gheorghe

Foto:  dictie.ro 

Categories
Locale Nationale Stiri

Elevii maghiari trebuie să învețe limba română – asta cred cei mai mulți maghiari din Transilvania

Potrivit Hirado.hu, un sondaj realizat recent arată că cei mai mulți maghiari consideră că este important sau foarte important ca elevii maghiari să învețe limba română. Numai 1% din respondeți au fost de părere că limba română nu le este necesară. Același sondaj arată că maghiarii sunt nemulțumiți de standardul învățământului în limba română, pe care îl consideră inferior celui în maghiară. 


Cercetarea intitulată „Monitor al Minorităţilor 2020” a fost realizată de Institutul de Politici Publice din Ţinutul Secuiesc şi de Institutul Bálványos, pe un eşantion reprezentativ, rezultatele studiului fiind prezentate de István Gergő Székely, Tibor Toró şi Tamás Kiss, cercetători ai minorităţilor naţionale.


Dintre respondenţi, 69% au spus că este foarte important ca cei mici să înveţe limba română, 22% au spus că este important, şi doar 1% au considerat că acest lucru nu este important sau că nu este deloc important, a relatat Tibor Toró.


Cu toate acestea, respondenţii au îmbrăţişat stereotipul larg răspândit în societatea românească, potrivit căruia „mulţi maghiari nici nu vor să înveţe limba română”, potrivit sursei citate.


Acest lucru se datorează faptului că 34% dintre cei întrebaţi au fost complet de acord cu acest enunţ, iar 13% a fost în mare parte de acord, însă nu cu referire la propria persoană, ci la alte persoane. 

În timpul sondajului care a fost efectuat în luna iunie, prin telefon, pe un eşantion reprezentativ pentru maghiarii din Transilvania, 22% dintre respondenţi consideră că vorbesc limba română perfect sau la nivel de limbă maternă, 33% au spus că vorbesc bine limba română, dar că au un accent sesizabil, 29% au răspuns că în majoritatea cazurilor se pot face înţeleşi atunci când vorbesc în limba română, iar 16% au spus că întâmpină dificultăţi sau că nu vorbesc deloc româneşte.


Sondajul a arătat, de asemenea, că pentru mulţi, limba română reprezintă subiectul unor frustrări semnificative. 22% dintre respondenţi sunt anxioşi atunci când trebuie să vorbească româneşte, raportul celor care nu simt deloc astfel fiind de numai 53%.

 
Tamás Kiss a subliniat că sondajul a arătat că maghiarii din Transilvania au o opinie foarte proastă despre sistemul de învăţământ românesc în general, părerea lor despre învăţământul în limba maghiară fiind una mult mai pozitivă. Acesta a adăugat că, deşi în elita politică este larg răspândită opinia conform căreia standardul învăţământului în limba maghiară este unul inferior celui în limba română, cifrele nu confirmă această viziune. 


Media obţinută de elevii maghiari la examenele de bacalaureat este împinsă sub media naţională doar de nota obţinută la limba şi literatura română. Mai mult decât atât, la măsurătorile internaţionale (PISA), cei care învaţă în limba maghiară au performanţe mai bune decât media naţională, mai scrie Hirado.hu

Sursa: hotnews.ro

Foto: ebihoreanul.ro